Dragã cititorule, deşi această lecturã nu este semnatã de Stendhal, Balzac sau Sartre, ci de un anonim novice al acestei bresle de seamã, rogu-te fi îngăduitor. Sper doar, ca alãturi de mine sã zâmbeşti, sã te întristezi, sã te bucuri şi sã uiti pe moment de necazuri. Dacã însã, la sfârşitul lecturii nu ai zâmbit mãcar o datã, vinde-o unui prieten şi ia-ţi banii inapoi. Vezi?…. n-ai pierdut nimic.

            Sunã soneria. Mã prefac cã nu  aud. Sunã soneria. Fumez liniştit. Sunã soneria din nou. Fumez agasat. Sunã soneria…….

            – Da mai lasã-mã dracului în pace, o aud! De zece minute o aud, mã trezesc certându-mi Ego-ul treaz ca o santinela.Tot el se ridicã spãşit şi deschide uşa. In pragul ei doi tipi fumeazã liniştiţi. De fapt e unul singur. E vecinul meu. E ungur. E gras. E singur. E….

            -Bunã seara vecin al meu.

            -Bunã seara, rãspund.

            Deodatã un miros greu îmi aplicã un croşeu în nas. Pãrul mi se câlionţeazã, se întinde, apoi cade greu pe covor. Putreziciunea mirosului mã înfioarã. Sã fiu în Danemarca?

            -Vecin’al meu, scuze-ne rog frumos, îmi aud vecinul rãcnind, pote bate la nevestiche?

            – Sã-ţi bat nevasta, vecine?

            – Nuuuu, se bate la nevestiche se deschide uşa la mine, se intre la casã.

            Brusc nelinistea ce mã cuprinse, scãzu şi bolovanul ce-mi cãlãrea sufletul se sparse în bucãţi.          Rãsuflu uşurat. Nu trebuie sã-i bat nevasta! Aproape cã urlu de fericire.

            “Nevestiche-sa” are interdicţie să-şi salute vecinii pe palier. Vocea ei suavă, slobozită din străfundul cavernei bucale a îndoit balustrada, a spart geamurile şi a asurzit-o pe d.na. Coclea vecina de lângã mine.

             Alaltãieri, am surprins-o bãtând covoarele şi stupefiat am vãzut-o cu ochii mei larg deschişi cum se scobea în pauzele dintre dinţi cu bãtãtorul. Apoi cum sã bat uzina asta? Încerc sã mã strecor zadarnic pe lîngã Janos, apoi îl rog frumos sã mã lase sã trec. Se fereste şi cade. El. Apoi cuierul meu din hol, aplica de pe perete şi nici eu nu stãteam prea bine pe picioare. Il sar, fac doi paşi îngenunchiaţi şi sun:

            – Cine-i? Poc, beznã totalã. S-a spart becul de pe palier şi îngrozit constat cã trebuie sã vorbesc pe întuneric.

            -Radu sunt, vecinul, d-na Janos, mã trezesc obligându-mi corzile vocale sã se speteascã vibrând.

             Ego-ul meu e undeva sub pat şi face pariuri.Uşa se deschise şi pentru o secundã se fãcu luminã. Atât. Apoi bezna reveni apãsãtoare. O razã de luminã încerca din rãsputeri sã treacã pe undeva pe lîngã urechea doamnei. Renunţã.

            – Soţul dumneavoastrã, îngaim eu, vrea sã intre în casã şi probabil nu la-ţi auzit când a……

            Imediat realizeazã situaţia şi-mi şopteşte înfiorãtor:

            -Unde-i animalul?

            O rog să se dea la o parte, să se facă lumină, ca să-l poată vedea. Îl vede. După două ore reuşesc să intru în propria-mi casă. Casă, dulce casă. Mă trântesc în pat, iar de pe perete tabloul se trânteşte peste mine….. apoi lustra….. apoi liniştea…. adorm.

                                                            #

            Trezit de dimineaţă, îmi înviorez oasele sub duş. Mă spăl, mă îndrept spre frigider…. îl deschid….. îl închid, beau o cafea trezită şi înainte să realizez că sunt încă în pijama mă trezesc în hol. Intru înapoi, mă îmbrac şi iată-mă în faţa blocului. Urc în maşină, şoferul îmi urează o bună dimineaţa- bună şi-o calcă. Oraşul îşi deschide larg braţele primitoare şi mă absoarbe în valtoarea şi tumultul lui. Hurducăielile îmi teşesc capul şi popoul. Nu pot scrie ce gândesc aşa de-a valma despre primar şi despre neamu’lui. Nu pot pur şi simplu. Sau pot?

            Taxiul se îndepărtează şi eu stau ca mutu’ in faţa spitalului.

            – Bună dimineaţa, domn doctor! mă întâmpină portarul.

            Prefăcutul, gândesc eu şi răspund cu aceeaşi candoare.

            Urc. Fiecare treaptă îmi alungă disperarea.Cum disperarea mea e mare, mă trezesc păşind uituc în podul spitalului. Cabinetul meu e la etajul unu, cobor înjurând şi uite aşa ajung cum am plecat. Disperat.

            – Bună dimineaţa domn’ doctor, – mă întâmpină asistenta mea nou nouţă.

            -Bună, reuşesc să îngaim. Şi pe onoarea mea era bună cu draci. Picioare lungi cu cîte doi genunchi, sâni şi buze şi ochi şi……. ce inteligentă era.

            – Cora, zice ea. Şi-mi întinde la pupat mânuţa dreaptă, mănuţa expertă în mânuirea always-lui.       La dracu, trec peste observaţie şi o pup. Apoi doar cum bărbaţii ştiu, mă adresez mieros;

            -Radu.

            -Da ştiu, încântată.

            – Nu mai puţin, şi dacă tot suntem aici să lămurim nişte lucruri, zic.Dacă vom lucra împreună trebuie să şti următoarele lucruri:

             -Sunt bărbat, deci greşelile îmi sunt permise. Apoi dacă te vei îmbrăca altfel, te voi da afară…. din judeţ. Apoi dacă eşti măritată….

            -Da sunt.

            -Fumezi?

            -Da.

            -Bei?

            -Da.

            -Înşeli?

            -Ca orice femeie.

            Ideal, mă aud eu urlând pe dinăuntru.

            – Odată ce ne-am lămurit, să trecem la treabă.

            – Un moment.

            – Daaaaaaa lungesc şugubăţ a-ul.

            – În afara numelui, ce pot afla doctore?

            Şi încep:

            – Născut prea târziu pentru vremurile astea daneze, am fost un copil reuşit. Acum sunt un ginecolog reuşit, fost judoka de performanţă, aproape doi metri, cântăreşte-mă te rog.

            Zâmbetul îi luminează faţa.E frumoasă foc, iar privirea-i inteligentă şi siguranţa de sine făceau un cuplu minunat.

             O bătaie în uşă mă trezeşte din reverie şi înainte să casc gura o fizionomie se strecoară cu greu în cadrul uşii.

            – Bună ziua domnul doctor, se poate? şi intră cu totul.

            – Se poate, exclam tardiv, se poate, intraţi vă rog!

                        “ O Himalaya acoperişul lumii

                         Păleşte, căci rostu-ţi de acum s-a gătat

                         Declină-ţi mândrie, declină-ţi renume,

                         Şi contemplă această femeie-bărbat.”

            – Domn’ doctor, zise apoi cu o voce nefiresc de feminină, vă inoportunez cu o problemă mai delicată.

             Maniera în care mă abordă, şi tonul plăcut, m-au făcut să uit aproape instantaneu că această creatură nu reprezintă doar un mediu transpirat şi propice dezvoltării microorganismelor şi milioanelor lor de rude. Creatura era o femeie.

            Eul meu se dădea cu capul de toţi pereţii, şi hohotea ca nebunul.Pe cine încerci tu să minţi, ginecolog veterinar? îmi striga de pe podea ţinându-se de burtă.În ultimele două săptămâni ai tratat “gazele”,”” şerpoaice,”feline”,câteva” balene” şi-o “anaconda”.

            -Ia vezi, până aici,- de Ana Conda să nu te iei, mă aud murmurând.

            -Poftiţi, mă întreabă nedumerită pacienta.

            -Anaconda, încerc eu să dreg busuiocul. Este vorba de un sindrom postefatic de detensionare a marasmului sarcoepidemicoturbulent.

            -Poftim?

            -Acest sindrom face ravagii printre tinere, continui eu aberaţia,le imprimă o stare nefirească de altfel de nelinişte, surescitare,iritare gănduri şi puncte negre….. şi secreţii ale glandelor mamare.

Al dracu ticălos, nu te-ai putut abţine, îmi cert înciudat eul.

            -Domnule doctor, surâse pacienta, în afara groazei ce vi se citea pe chip in momentul apariţie mele,şi a necontenitei întrebări dacă folosesc trei sau patru tuburi de spray la o pulverisare, vă rog să nu mă jigniţi, considerând că atâta trup nu are şi-un creier pe măsură.

            Da cititorule m-a pus la punct. Apoi am făcut ce face un bărbat între două femei inteligente:

            -Vă rog să vă dezbracaţi, exclam mieros.

            -Nu cred că este nevoie, doleanţa mea e simplă: în locul anticoncepţionalelor care m-au adus în starea asta aş dori altceva, se poate?

                                                            #

            În sfârşit plec acasă. O zi nebună şi perversă. E marţi. Plouă. N-am umbrelă şi buzunarul cu ciubucuri e gol. Mă zgribulesc şi o iau la fugă spre autobuz. Sar o baltă…. şi o alta şi încă una şi…nu mai sar. Până la brâu sunt într-o gură de canalizare. Înjur viaţa asta tâmpită de obiectul muncii mele şi încerc în van să ies la mal.

            Alături doi halăi capchii, unul bronzat şi celălat sub o umbrelă, chirăiesc hohotind pe seama mea.

            -Fane, hai bă, zise bronzatul, să punem dracu capacul pînă nu-şi rupe vreunul gâtul.

            -Ăsta-i al şaselea într-o jumăte de oră, stăm până la treişpe şi după aia astupăm. Apoi către mine:

            -Să vă ajutăm domnu’?

            Îi privesc mâna întinsă apoi fulgerător îl muşc nervos şi neregulat cu dinţii puşi. Urletul şi uimirea se împleteau armonios în aer, dar uniunea lor fu spartă brusc de potopul de înjurături rromane, unde obicieiurile creştineşti şi întoarcerea la origini asezonate cu promisiuni, m-au îndreptăţit să înţeleg că am intrat într-un mare reziduu.

            -Husane, mira-s-ar mă-ta, te-ai fecalit pe tine, îmi strecoară printre dinţi stabilopodul, apoi se reped amândoi să mă scoată din groapa, de unde aş fi putut ieşi singur doar cu ocazia intrări Romaniei în NATO.

            Acum sunt ud. Sunt în picioare, susţinut puternic de doi jegoşi,care cu siguranţă au ceva împotriva integrităţii mele. Niciodată nu mi-am dorit mai mult ca ficatul să fie în altă parte şi bărbia şi ochii şi chiar eu cu totul. Însă a vrea, nu e totuna cu a putea. Ce puteam, era să încasez lovituri. Acolo…. acolo… şi chiar şi acolo. Însă şi ei au….  “ acolo”, şi chiar “acolo” primesc fiecare un cadou înmânat cu pumnul strâns. Bucuria îi copleşeşte instantaneu, anulându-le condiţia bipedă, îngenunchează în acelaşi timp şi guiţă în acelaşi ton un scrâşnit:

            -Ahh!

            Mâinile mele le caută înverşunate peruca. O găsesc. Sunetul produs de întâlnirea frunţilor lor, a oprit ploaia, trecătorii, nivelul cotaţiilor bursiere şi ciclul menstrual al unei fete grăbite. Răsuflu liber. Ei nu.

                                                            ##

            Cearcănele îi îngreunau obrajii. Avea senzaţia că faţa îi atârnă grea şi că-n orice moment şi-o poate călca în picioare. Gândul îl făcu să zâmbească scremut.

            -Pot să ştiu de ce îmi arăţi fasolea aia nespălată? gemu plictisit subofiţerul, fără a ridica însă privirea din hârtii.

            “Şobolanul” tăcea. Toţi anii de puşcărie petrecuţi în mai toate instituţiile ţării, l-au făcut să audă, să vadă şi să simtă toate şmecheriile şi nemerniciile posibile.

            -Hai Şobolane, ori în astea trei luni de libertate ai surzit. Hai scoate tot, că şti obiceiul.

            Grimasa Şobolanului îi lăţi gura într-un rictus urât. Scoase toate bunurile din buzunare, le aşeză în faţa majorului şi aşteptă ca acesta să le inventarieze. Majorul nota fiecare obiect şi din când în când ofta plictisit. Într-un târziu, ridică ochii şi spuse:

            – Şobolane, ori ai uitat, ori ai impresia că aici e club, ori crezi că mergi la operă, ori sigur iţi baţi joc de mine, şi-n cazul ăsta îţi fut biserica mătii de hoit împuţit. Pînă acu’ trebuia să fi spălat, schimbat de ţoale boiereşti, ras, frezat şi cazat.

            -Dane, se răsti la magazioner, dă-i ce-i trebuie, despăduchiază-l şi….

            -Şobolane! se auzi o voce baritonală plină de mirare şi bună dispoziţie, ţi-era dor mâncate-ar tata, rânji doctorul pârnăii. Hai hopa, sari din ţoale şi zâmbeşte-mi cu curu’.

            Şobolanul îşi descoperii trupul puternic, bine clădit şi saturat de tatuaje. Se aplecă.

            Doctorul rânji satisfacut, apoi îmbrăcă o mănuşă chirurgicală şi-şi înfipse degetul în dosul Şobolanului. Acesta strânse din dinţi de durere şi scăpă o înjurătură.

            -Oho, izbucni doctorul, zbate-te virgină mică. Să mă cauţi mai târziu să-ţi dau un certificat de fată mare că Doamne fereşte, de-o gripă, de-o tuse de-un viol.

            -Mie?

            -Da cui?

            -Vraciule, în douăzeci de ani de pârnaie unul singur a încercat.

            -Şi ţi-a plăcut?

            Proaspătul deţinut împietri în cadrul uşii.

            -Hai Şobolane, mişcă-ţi hoitul înăuntru, murmură subofiţerul, apoi îl împinse încetişor şi închise uşa în urma Şobolanului.

            Zeci de ochi îl urmăreau curioşi. Celula era o cameră puţin mai mare decât o sufragerie, iar cei patruzeci de deţinuţi respirau împreună râgâieli, miros de transpiraţie şi băşini. Mirosul îi izbi nasul cu putere. Stomacul urcat până în gât, îi storcea lacrimi.

            -Şobolane!!!

            Aşezat pe o bancă, cel care-i vorbise , cu privirea aţintită asupra cutiei de table, aruncă zarurile, apoi îi făcu un semn obosit să se apropie. Şobolanului îi sticliră ochii. Aruncă pe patul din apropiere punga de plastic îndesată cu lucruri personale, apoi încet se aşeză lîngă el.

            – E ocupat domnu’!

            Au trecut câteva secunde de linişte. Tot în câteva secunde, cel ce guiţase şmecherşte făcea nani pe pardoseală. Cu viteza unui colibri, Şobolanul se ridicase, îl pocnise şi se aşezase la loc atât de firesc şi natural, încât aveai impresia că atât timpul cît şi feţele deţinuţilor îngheţaseră printr-un miracol.

            – Ghioc!

            -Da, şefu’!

            -Cheamă majorul şi du-l la infirmerie! Se răsti namila, ridicându-se brusc şi aruncând cutia de table.

            Deţinutul se conformă şi apăsă pe prăduitor. Clănţănind un sunet metalic vizeta se deschise puţin şi vocea subofiţerului se strecură în celulă:

            -Ce vrei?

            -Dom’ major, trăiţi-ar femeia, avem un accident. Găozarul a crezut că-i pasăre şi a aterizat în cioc. Po’ să-l zburd la vraci, că poate dă duma la cântăreţul bărbos?

            Vizeta se închise şi după câteva minute ofiţerul de serviciu şi câţiva deţinuţi îl transportară pe “accidentat” la infirmerie. Şobolanul se ridică în picioare. Deţinuţii, căutau înălţând capetele câte un loc de unde să poată urmării scena. Faţă în faţă Şobolanul şi Namila îşi aruncau priviri tăioase. Apoi brusc se aruncară unul în braţele celuilalt. Palmele lor îşi plesneau spinările într-un zgomot ritmat. Deţinuţii nu mai înţelegeau nimic.

                                                            #

            Hârâitul soneriei mă trezeşte. Mă şterg la ochi, privesc ceasul şi bombănesc înciudat. Fac câţiva paşi şi deschid. E uşa de la baie. Ce dracu caut eu aici? O trântesc înjurând. Păşesc pe hol şi privesc prin vizor. E tata. Îi deschid uşa şi fără să aştept să intre, intru în bucătărie să pun de o cafea.

            – Ce vrei ? Îl întreb în timp ce umplu ibricul cu apă.

            -Şi mie îmi pare bine că te văd. Mă-ta m-a trimis, altfel nu călcam pe aici. Am venit doar să te anunţ că frate-tu e în pârnaie.

            -Cum a şi ieşit? Ultima oară când l-am văzut îmi şterpelise până şi săpunul. Vrei o cafea?

            -Nu pentru cafea am venit! Vreau doar să te rog să vorbeşti cu soţul unei paciente de-a ta, Ionescu, parcă.

            -Ia-ţi gândul! Data trecută a fost ultima oară când l-am scos din căcat. Ajută-l tu, îţi seamănă!

            -Dacă n-o faci pentru mine şi nici pentru el, atunci fă-o pentru mă-ta.

            Aşezat pe scaun cu capul plecat în piept, bătrânelul ăsta îşi şterse cu dosul palmei noduroase o lacrimă. Aceeaşi palmă îmi modelase existenţa de câte ori apărea acasă. El era campionul de box, spaima crâşmelor şi a vecinilor.

            -De ce o bagi pe mama în jocul ăsta prostesc şi stupid? De ce o bagi de fiecare dată când mizeria în care intri îţi aduce aminte de ceea  ce eşti şi tu şi fii-tu: doi ratati!

            Un timp s-a lăsat liniştea. Ne sorbeam cafelele. Unul regretând o viaţă irosită iar eu, odată cu risipirea aburului cafelei, încercam să mă desprind de dorinţa de a-mi ajuta fratele infractor.

            Soneria ne făcu să tresărim. Tata mă privi cu oarecare spaimă. Nu aşteptam pe nimeni iar vizita asta era mult prea matinală. În cadrul uşii doi bărbaţi în civil şi un poliţist, îmi dau “bună ziua”.

            -Bună ziua, le răspund,dar nu ştiu cât de bună poate fi ziua cuiva care se trezeşte cu poliţia la uşă.

            -Domnul Ologu?

            -Da- răspund eu.

            -Putem intra?

            -Păşiţi, să văd, puteţi –  şi mă dau la o parte din cadrul uşii.

            -Vreţi o cafea?

            -Da, una mare, dacă se poate.

            -Se poate una mare, doar dacă o împărţiţi în doi.

            -Sunt căpitanul Voicu- mi se adresă civilul întinzând o mână.

            Îi strâng mâna sub privirile tăioase ale tatei. Îşi împinsese ceaşca de cafea spre mine, se ridică şi plecă fără să spună un cuvânt.

            -Cine era domnul? mă întrebă subofiţerul.

            -În afară de a afla identitatea lui, de ce aţi venit?

            -Îmi cer scuze, domnule doctor. Am dori dacă se poate să aflăm adresele unor prieteni ai fratelui dumneavoastră, Mircea Ologu, zis Şobolanul.

            -Şi v-aţi ostenit până aici pentru atâta lucru?

            -Atâta lucru nu are aceaşi însemnătate pentru dumneavoastră, cât pentru noi. Dacă ar fi fost un lucru banal v-aş fi trimis o citaţie, dar fratele dumneavoastră nu este un infractor mărunt, iar ultima lui lovitură se cifrează la 1 500 000 $

            Încăperea se umplu de miros de ceapă. Pleoapele îmi deveniseră mult prea mici pentru ochii bulbucaţi ca cepele. 1 500 000$!! Nenorocitul dracului, 1 500 000 $, îmi repetam în gând şi nu ştiam ce să cred.

            -De unde atâta bănet domnule căpitan? Şi de unde dracu să ştiu care sunt prietenii lui şi mai ales unde stau? Singura legătură între noi este numele şi amintirea a 14 ani petrecuţi cu mici întreruperi în aceeaşi casă. Nimeni nu l-a putut înţelege vreodată, iar eu cu atât mai puţin. În timp ce el vizita crâşme împreună cu tata, eu vizitam biblioteca. Când el poleniza câte-o femeie, eu mă retrăgeam undeva ruşinat, blestemând acneea şi laşitatea ce mă măcinau în interior.

            -Şi totuşi măcar un nume ne puteţi spune?

            -Nu îmi pare rău!

                                                            #

            Pe uşa masivă de stejar o plăcuţă indica faptul că acolo în dosul ei se ascundea ministrul. Un bărbat înalt, bine făcut, într-un costum impecabil urmat de doi asiatici deschise uşa şi îi invită pe cei doi să intre.

            -Domnul ministru vă aşteaptă, zâmbi languros secretara, apoi se ridică în picioarele prea lungi şi-i conduse.

            -Domnul Mandea, domnule ministru, şopti apoi se retrase tăcută închizând uşor uşa în urma celor trei bărbaţi.

            -Luaţi loc!

            În spatele ochelarilor cu ramă aurită,o privire tăioasă îi cerceta minuţios pe cei doi chinezi. Se ridică, închise mapa de pe birou şi se îndreptă tăcut spre bar.

            -Whyski, coniac?

            -Coniac domnule ministru, răspunse Mandea iar cei doi chinezi se mulţumiră să dea aprobator din cap.

            – Mandeo uimeşte-mă! şi spune-mi că s-a terminat, afacerea e încheiată şi muşchii nostri se vor odihni la vară în Bali!.

            Vizibil încurcat, privind paharul pe care-l rotea nervos, Mandea ridică ochii:

            – Da şi nu.

            – Da şi nu? Cei asta concurs de ghicitori, tu ai impresia că atunci când sunt în joc un milion jumăte de parai îmi arde de glume sau de ghicit? Cum adică da şi nu, lămureşte-mă vită cornută!.

            Venele umflate se zbăteau nebuneşte la tâmplele ministrului. Paharul zbură şi se sparse de uşa. Capul secretarei se iţi prin uşa întredeschisă.

            – Ieşi dracului afară, te-am chemat eu?

            Se întoarse apoi spre bar, apucă un alt pahar îsi turnă tremurând un coniac şi-l bău. Se linişti aproape la fel de brusc precum se enervase.

            -Deci,Mandeo              unde    e         Şobolanu?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     Şi banii?

            -Nimeni nu ştie nimic. Se pare doar că a ascuns banii şi s-a lăsat arestat. Şobolanul nu e prost şi totuşi, la nici cinci ore după ce a luat banii, era la Braşov, unde a bătut măr un poliţist chiar în sediul Poliţiei.

            – Deci ne-a înţepat! Se aşeză în fotoliu şi îşi aprinse un trabuc.Apoi îşi scoase ochelarii şi spuse pe un ton ministerial:

            -Mandeo îl vreau mort, dar nu înainte de a-mi  vedea banii!

                                                            #

            -Atenţiune! strigă Namila,astăzi avem chef, invitat de onoare e domnul Şobolanul.Aveţi ceva de rîgâit îi râgâiţi lui, de azi e delfin.

            -Pardailane, Buzatu, Caritas şi Congo, vira la cambuză, dă prăduitor majorului. Cel numit Congo un ţigan tînăr, apăsă pe întrerupător şi în scurt timp vizeta se deschise.

            -Dom’ major, omenosule, mâncaţi-aş pula matale, e morţi dă foame ţîganii. Dă-ne rogu-te roi la cambuză s-alinăm maţele nebune.

            -Îmi pare rău mai aşteptaţi până la cinci.

            -Da i-abia trei sefu,pân’ la cinci pă tăţi îi găseşti cu clopotu-n sus şi cu bani pă ochi. Asta vrei mâncaţi-aş formidabilule?

            -Gata Congo, am zis la cinci, la cinci rămâne şi închise vizeta.

            -Şi ai fute-o pe măta impotentule! scuipă ţiganul.

            -N-a vrut şefu, e boul ăla de major Potopea. Ăsta nu-i om, e bou, ca numai pă boi nu-i vrăjesc.

            – Dă-l dracu, surâse Namila, hai Şobolane să discutăm! Şi se aşeză pe pat împreună cu acesta.

            – Ia zi te-au ginit gaborii?

            – A trebuit Zdrobeo, că altfel vedeam mierla.

            – Hai tai-o!

            -Pă bune! I-am înţepat pe nişte importanţi.

            -De cât mancaţi-aş?

            -Un milion.

            -Te-ai prostit tare Şobolane, asta-i banul pe care-l fac într-o seară la barbut şi fără să mă strofoc!Apoi se ridică râzând nebuneşte.

            -Un milion şi-un bou cadou de Anul Nou…………

            -De dolari Zdrobeo.

            Mişcările Namilei îngheţară instantaneu. Îl privea năuc pe Şobolan uimit de parcă printr-o minune cineva îl anunţa că pedeapsa îi fu graţiată. Se repezi apoi spre pat îi cuprinse capul în palme şi şopti temător:

            -Un milion de dolari?

            -Da.

            -I-ai înţepat de-un milion de dolari şi ţi-ai găsit să te ascunzi în pârnaie? Lămureşte-mă rogu-te Ainştain, ce dracu vă ia minţile acolo afară, bă? Cât dracu crezi că mai trăieşti, o săptămână, două?

            -Zdrobeo dacă mor asta rămâne de văzut, însă nu înainte de a-şi recupera banii. I-am ascuns binişor şi acu aştept să-şi trimită urechiuşe să afle unde. Eşti cu mine?

            -De ce te-ai ascuns tocmai aici?

            -Ştiam că te găsesc.

            -Şi ce vrei să-ţi răspund?

            Îşi atinseră încheieturile palmelor şi două cicatrici urâte şi adânci se suprapuseră în formă de cruce.

            -Fraţi de cruce?

            -Fraţi de cruce, Şobolane!

                                                                        #

            În faţa blocului soarele mă ia la palme.Şi pleosc şi pleosc, probabil nervos că Dumnezeu la sculat cu noaptea în cap, mă altoieşte cu o sete de viaţă nebună. Îmi aşez ochelarii pe cearcăne, strâng cu putere mânerul diplomatului şi în poziţia ghiulea-lumbago, aplecat cu capul înainte şi curul ca momeală, comand varicelor să mă poarte spre taxi. Un sfert de oră mai târziu, iată-mă în halat, într-o mână cu ţigara aprinsă iar cu cealaltă cotrobăind într-o cucuoană care culcată pe spate cu picioarele alandala, îmi arăta ce are mai scump.

            -Ceasul ăsta are limbi de aur, vedeţi îmi arăta zglobie şi încântată duduia.

            – Şi soţul dumneavoastră? Mă trezesc vorbind.

            -Ce-i cu el el?

            – A,a,a,……unde lucrează ? Ha……… cică întrebare.

            – E senator de Braşov, cum nu ştiaţi? Mă redepe ofuscată. El este cel care a sprijinit proiectul ăla important de lege pe care ceilalti parlamentari mânaţi de interese meschine nu l-au votat.

            Probabil că l-a sprijinit moţăind, mi-aud Ego-ul şoptind.

            -Doamnă felicitări, rostesc solemn, sunteţi însărcinată.

            -Dumnezeule, sare ca arsă cucoana, trebuie să faceţi ceva pentru că nu vreau. Ştiţi urăsc să mi se deformeze pieptul, să mă îngraş ca o vacă şi… ştiţi, nu soţul meu şi-a băgat votul în urna respectivă….mă înţelegeţi? Şi-mi făcu cu ochiul complice.

            Prin uşa deschisă se strecură duios Cora. Strălucea.

            -Dom doctor aveţi o scrisoare.

            -De la cine?

            – De la cineva.

            -Glumeaţo!

            -Aşa scrie pe plic. Expeditor: cineva! Însă are ştampilă şi timbru americane.

            Îmi scot repede mâna din obiectul muncii şi observ că nu mai am mănuşa. Mă uit, o scot şi şuierând o înjurătură, o rog pe cucoană să se îmbrace.

            -Cora te rog ajut-o pe doamna, până stabilesc când putem aduce pe lume un avorton.

            Deschid agenda citesc, închid agenda şi şoptesc:

            -Vă aştept luni, doamnă senator.

            Deodată observ că îmbrăcată dă să iasă. Buzunarul cu ciubucuri al halatului meu se zbate disperat. Disperarea lui mă obligă să-i mai aduc aminte doamnei silabisind brutal ziua în care ne vom întâlni. Şi minune, din poşeta deschisă cu dexteritate, mânuţa excesiv vaselinizată extrage expertă un plic.Mă întorc spre birou prefăcându-mă ocupat, însă avidul ochi din ceafă urmăreşte pofticios cum cucoana îmi strecoară şerpeşte plicul. Şcoala de actorie absolvită în facultate mă obligă să îngaim un “vai nu trebuia” atât de duios şi coborâtor în decibeli încât doar citindu-mi pe buze cucoana putu realiza ce am gângurit.

            – Vă mulţumesc dom’ doctor, şopti şi ieşi.

            -Cora, o rog, du-te şi vezi, marea mea dragoste şi a soţului tău mai puţin,cine mai e, dacă mai e şi fă-le vânt. Apoi rogu-te încuie uşa căci am de citit şi de pupat un sfârc!

            Cora zâmbi. Ieşi în hol şi o auzi vag, cum că am primit o telegramă prin care se amintea un deces nefiresc în familie şi că zdrobit cum sunt nu mai pot profesa azi.

            De mâine însă, speologu Radu Ologu se va adânci în misterioasa explorare a magnificului miracol care este vaginul contemporan.

                                                            #

            Soneria mugeşte ca o vacă. Căpitanul Voicu retrase surprins degetul împingăreţ de pe butonul soneriei.În spatele lui, ştergându-şi fruntea de sudoare, avocatul Popa rânjea prosteşte.În cadrul uşii un geamlâc descoperii doi ochi.

            -Bună ziua, rosti vocea, vă pot ajuta cu ceva?

            -Bună ziua! Sunt căpitanul Voicu din cadrul S.P.P.Bucureşti, iar dânsul privind spre arătarea de avocat,este domnul avocat Popa. Avem audienţă la domnul comandant, aveţi aici hârtiile noastre.

            Uşa se deschise înghiţindu-i pe cei doi.

            -Vă rog să aşteptaţi un moment, îi somă subofiţerul, apoi luă hârtiile, le citi şi le notă într-un caiet, formă grăbit un număr de telefon, rosti un scurt “am înţeles, să trăiţi “aşeză receptorul în furcă, chemă un subofiţer, şi-i ordonă grav:

            -Marine, condu-i te rog pe dânşii la domnul comandant!

            -Vă rog să mă urmaţi, zâmbi mieros subofiţerul, apoi urmat de cei doi pătrunseră în clădirea comandamentului.Ajunşi în faţa uşii biroului comandantului, subofiţerul îi opri respectuos pe cei doi, îşi aranjă ţinuta, îşi propti regulamentar cascheta cu emblema înspre înainte şi ciocăni uşor.

            -Intră, se auzi scorţos o rugăminte- ordin.

            -Domnule colonel sunt sergent major…….

            -Lasă-i să intre şi teleportează-te!

            Subofiţerul se conformă, îi introduse pe cei doi şi dădu să iasă, însa vocea comandantului îi îngheţă paşii:

            -Marine, apropo, mai târziu să treci să-ţi dau o mărire de salariu, să-ţi poti face dracu o operatie estetică, că de când îmi tot baţi biroul mi-ai zgâriat uşa cu arătarea aia din centrul feţei.

            – Am înţeles să trăiţi,…..dar e mare?

            -Ce….arătarea?

            -Nu,nu, mărirea.

            -Ieşi în pizda mă-tii odată!

                                                            #

-Congo, se răsti Namila, e cinci! Hai vira la cambuza! Pardailane, bagă un cocteil! Mamelica si Bulz, ruj pă bot şi spălaţi pă gingii! Azi ca şi ieri, ca şi alaltăieri e sfânta zi dă muie. Extaz? Întrebarea retorică era adresată celor doi deţinuti.

-Da se auzi stins.

-Pardailane bagă o ţigănească să avem lupte din buric. Casetofonul îimprăştia în camera un iz de bazar, o melodie lascivă şi curgătoare când sacadată când duiaosă. Cel căruia Namila îi spusese Mamelica, era un tânăr de douăzeci şi cinci de ani, student căzut în puşcărie aiurea. Nenorocirea se petrecuse în urmă cu doi ani când a lovit cu maşina o fetiţă. Ştia că este criminal, credea cu toată fiinţa lui că este şi asta îl făcea să absoarbă cu aviditate şi să-şi automutileze conştiinţa cu toate porcăriile pe care Namila se oferea să i le servească. Sexul oral era una dintre ele. Bulz, cea dea doua jucărie sexual, era exact opusul lui Mamelică. In afara faptului că îi place ceea ce face zbârcit şi plin de tatuaje, era convins că sperma îi va face tenul frumos. Şi totuşi în trei ani de practică nu vedeai nici o schimbare. Singurul lucru comun celor doi,era lipsa totală a dinţilor, ambii aveau placă dentară, dinţii adevăraţi pierzându-i în primele zile de detenţie. Namila avusese grijă de asta şi-i transformase rapid în fetiţe.Unul dintre deţinuti se retrase şi se lipi cu spatele de vizorul uşii, locul prin care subofiţerul supraveghetor, trage cu ochiul adeseori, la ce se întâmplă în celulă, pentru a putea preîntâmpina fapte de acest gen.În ritmul muzicii, Mamelică şi Bulz, unul din credinţa că merită tot ce I se întâmplă,  iar celălalt din plăcere, se dezbrăcau lent şi lasciv de zeghe. Aplauzele, rânjetele şi chicotelile şoptite, sporea farmecul streaptisului masculine, spectacolul grotesc, plantând saliva la colţul gurii privitorilor. La masa încărcată de mâncare, retrasă dosnic într-un colţ ,stau aşezaţi râzând Namila, Şobolanul, Pardailan şi Congo. Mamelică, poreclit aşa din cauza grăsimii şi a pectoralilor căzuţi, iluzii a unor sâni naturali,dansa parcă cuprins de transă.

-Ce zici Şobolane, întrebă Namila, ştergându-şi cu o mână saliva cei picura pe cămaşa impecabilă, ţâţe de ţâţe, ei, eşti invitatul meu.

Şobolanul îl privi cu ochi sticlind, ceva din el ura intâmplarea şi simţea o dorinţă nebună să-i taie Namilei mădularul acela enorm împodobit cu bile de plastic încastrate sub piele care-l făceau să semene cu un ştiulete de porumb în care lipseau ici colo câteva boabe. Namila nu-l observa.Vrăjit de spectacol se masturba sub masa. Făcu un semn. Pardailan se ridica îl apucă pe Mamelica de păr şi-l aduse în genunchi în faţa Namilei. Într-o secundă hidosul membru dispăru în gura tânărului. Icnind de plăcere animalul zării privirea intrbătoare a servilului ţigan.

-Da…. ţigane… poţi, şopti extaziată Namila şi mâinile înfipte în părul jucăriei, forţau un dute-vino pervers.

Ţiganul nu aşteptă o nouă inviţatie. Pocni din deget spre un deţinut, îl ridica în picioare pe student, luă cutia de cremă pe care deţinutul i-o aduse,îşi unse cu ea mădularul şi-l penetră.Şobolanul văzu lacrimile băiatului, ceva se rupea în el puţin câte puţin, întoarse capul şi privi pe geam afară acolo unde cât de curând trebuia să ajungă.

                                                            #

Sorb încet ness-ul fierbinte. Rup plicul desfac scrisoarea şi citesc:

“Dragă farmec ofilit, după cum şti renunţând la mojicul ciubuc respectând însa credinţa înrădăcinată în subconştient a respectului de sine( de care se pare că tu habar-n-ai) prietenul tău,adică IO Geo Radocea, exilat prin proprie voinţă în ţara abisalelor posibilităţi, îţi scriu nostalgic, din vila mea, câteva rânduri cu stiloul auriu marca Parker. Nu saliva,nu ofta,nu da din buze mofluze! Vreau să te anunţ doar atât, m-am realizat. Sexul feminin, obiectul muncii noastre deşi identic în ambele ţări, aici este preţuit. Cât câştig eu într-o oră câştigi tu patriotule în doi ani. Dar ca să vezi că nu te-am uitat şi din snobism binenţeles, îţi trimit alături o chemare. Plaja de la Malibu e incântătoare. Te aştept peste şase luni tu cu prietena ta să ne zbenguim testiculele pe malul oceanului. Te aştept!”

Atât. Atât imi scrie nenorocitul după patru ani.

-Cine Răducu? mă intreabă o voce posesoare a doi sâni superbi dezveliţi şi proptiţi infiorător de senzual în ochii mei.

-Un geniu. Aşa că dă fuga afară, vezi dacă mai e cineva, daca nu ieşi repede pe stradă şi adu-le cu forţa.Trebuie şi e imperios necesar să produc.

-Şi nu facem prostioare?

-Prostioare? Acum? Tu ce preferi, facem prostioare acum şi nu facem bani,sau nu facem prostioare, producem şi peste şase luni ne prostim in Malibu?

-America?

-Doar nu Crăcănaţii din Deal!

-Ura mergem în America!ţipă bucuroasă.

Eu nu ţip, unul din sâni îmi astupă gura. Mă abţin cu greu să mă desprind. De unde dracu fac eu rost de parai,cam cât ne trebuie cinci-şase mii, mai mult, bilete de avion, un chilot acolo, un tampon, o scobitoare. De unde dracu? Răspunsul veni brutal şi neaşteptat purtând un singur nume:Mircea Ologu zis Şobolanul.

                                                                        #

Vizeta se deschise brutal.

-Zdrobea Vasile!

-Ordin! gâfâi Namila şi brusc se ridica în picioare împingând cu brutalitate capul studentului.

-In cinci minute la şefu’, ai vizita oficială. Bagă o gură de spray şi când eşti gata te scot la ozon.

-Am înţeles dom’ major,să trăiţi! Apoi se-ntoarse,se aplecă,îl prinse pe student de păr şi-i şoptii la ureche:

-Să fi fresh muică, noi doi nu am terminat!

Zdrobea Vasile zis Namila intra alături de subofiţer intr-o cameră curată, cu o masă lungă străjuită de o parte şi de cealaltă de câte şase scaune. Pe mijlocul mesei un fel de barieră de sticlă impartea teritoriul, iluzoriu, între penitenciar şi libertate. Două dintre scaunele “din afară” erau deja ocupate. Pe unul aşezat comod un tip a cărui constituţie atletică se apropia vizibil de a Namilei, cu o faţă împietrită ce nu spunea nimic. Celălalt ,un mărunţel chelios emana atâta virilitate şi atracţie pentru o femeie, câtă atracţie are o clismă pentru un om perfect sănătos.

Namila se aşeză.

-Domnule plutonier, se adresa tipul vă rugăm să ne lăsaţi singuri.

-Dar ordinele……..

-Le dau eu de acum!

-Aştept afară?

-Aşteaptă unde vrei!

Bărbatul continua, Zdrobea Vasile zis Namila,condamnat la şaisprezece ani închisoare pentru omor deosebit de grav. Mama,Maria,tatăl,necunoscut.

-Necunoscut Vasile, rânji prosteşte avocatul.

Căpitanul Voicu îl săgetă scurt cu privirea şi continuă:

-Născut in Buzău la data de 20.04.1958, tată a unui copil,căsătorit cu Mioara, încarcerat la data de 04.07.1989, ai ispaşit şase ani. Termen de eliberare conditionaţă, la întrunuirea comisiei pe data de……

-Peste trei ani, răbufni Namila!

-Bun, ne cunoaştem cum se spune……

– Ba nu, cum se spune că io habar n-am cine dracu sunteţi!

Vizibil iritat de întrerupere, căpitanul reluă:

-Sunt un tip care poate influenţa şederea ta aici. În bine sau în rău, mulţumit?

Namila îl privi cu interes.

-Adică?

-Adică ajuţi legea reprezentată acum prin mine şi vei fi ajutat, ori nu. Şi atunci………

-Gata barosane! Am urechile date cu sacâz. Bagă aria.

                                                            #

BMW-ul negru, ieşi din şoseaua principală şi scrîşnind se indrepta învăluit în noapte spre clubul Corbu Negru. Se opri în faţa porţii imense de fier forjat. Un bărbat se apropie încet de maşină şi prin geamurile coborând lascive, strecură un:

-Bine a-ţi venit, domnule ministru!

Răspunsul fu, o bancnotă de zece dolari strecurată cu măiestrie. Poarta se deschise larg, maşina intra şi opri silenţios în faţa clubului.Un tânăr se repezi şi deschise uşa.

-Bună seara!

-Bună seara!

-Nu vă supăraţi, nu sunteţi dumneavoastră……..

Nu apuca să termine fraza, căci ministrul fu întâmpinat zgomotos de directorul clubului:

-Bine aţi venit! Masa vă aşteapta şi……..

-Dane cine-i boul ăsta care-mi ia interviu?

-Băiatul, v-a deranjat?

-Dă-l afară!

-Înţeles. Poftiţi vă rog, şi-l conduse în salon.

Asemeni unei umbre, bărbatul ce-l însoţea pe ministru duse mâna instinctiv la piept, parcă pentru a se asigura că arma e la locul ei.

Directorul făcu un semn scurt. Şeful de sală pedant şi scorţos se apropie lărgind maliţios gura într-un zâmbet prefăcut surprins:

-Domnule ministru, ce onoare! Vă rog să-mi permiteţi să vă conduc, invitaţii vă aşteaptă, vă                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                un mic semn al recunoştinţei noastre. Afacerea este ca şi încheiată, cele două nave au ajuns cu bine iar interesul dumneavoastră va fi concretizat cel târziu mâine. Aveţi aici şi arată spre cutie inscripţionat pe capacul ceasului, seria şi numărul de cont al băncii din Zurich. Urma un moment de linişte .Ministrul deschise cutia, scoase ceasul de aur masiv, cerceta capacul, surâse îl aşeză la loc şi rosti:

-Mă feresc de greci chiar şi când aceştia fac cadouri, totuşi trebuie să recunosc, că vă pricepeţi.

Zâmbetele mulţumite ale celor trei dispărura însă ca prin farmec.

-Domnilor să recapitulăm; am vândut doua nave de pescuit oceanic pentru 600 000 $ ele valorând de fapt 18 000 000 $, partea mea este de 3 000 000 $ intr-o bancă elvetiană, corect?

-Corect.; răspunse bărbatul.

-Bun. Alte 2 000 000 $ pentru directorii care mai devreme sau mai târziu vor fi arestaţi plus cei   800 000 $ pentru avocaţi şi doctori. Ăştia domnilor, aud?

-Veţi primi conturile acestor bani, mâine.

Ministrul zâmbi, făcu un semn spre garda de corp, bărbatul se apropie şi apleca urechea. Apoi luă cutiuţa din mana ministrului şi se retrase vorbind la celular.

-Domnilor, continua ministru, sunt mulţumit! Zece minute din timpul meu costa un “Rolex”. Se ridica şi dădu să plece. Cei trei bărbaţi se priveau uimiţi:

-Păi nu semnăm actele, domnule ministru?

-Care acte?

-Pentru proprietatea vaselor. Au ajuns intradevăr la destinaţie, dar nu sunt încă ale noastre, doar pentru asta ne-am întâlnit astăzi, nu?

-Încă zece minute de explicaţii vă mai costa un Rolex, zâmbi răutăcios. Voi aţi crezut că aici in România s-a răsturnat căruţa cu proşti. Nu mi-aţi spus nimic despre parola contului, despre bancă, despre sumele băieţilor mei. Aşa că, dacă mâine la ora 3 nu am confirmarea băncii din Zurich a depozitului pe numele meu şi al băietţlor, la ora trei şi cinci minute, LLOID-ul va fi informat de dispariţia navelor. Le vor căuta ei şi sunt sigur că le vor găsi. Noapte bună, domnilor! Se ridică şi plecă, lăsându-i pe cei trei muţi de uimire.

-Ai vorbit, îl întrebă pe bodyguard?

-Da domnule, va fi aici în 20 de minute.

-Bine aşteapt-o şi când vine trimite-o în cameră. Până mâine eşti liber. Dă drumul şi şoferului.

                                                                        #

-Cine-a fost, Zdrobeo?

-Nimeni Şobolane. Un bou de avocat, nevastă-mea vrea să divorţeze. S-o ia dracu, pofni nervos apoi se întinse în pat şi adormi instantaneu.

Soneria ţârâii prelung iar vocea supraveghetorului anunţă stingerea. Doar becul de deasupra uşii, arunca o lumină difuză. Plantonul îşi lua scăunelul şi se propti în faţa uşii.

Culcat pe spate, Şobolanul fuma cu privirea aţintită în tavan. Liniştea se lăsa nefirească şi Şobolanul se trezi numărând paşii supraveghetorului. Apoi auzi nişte gemete slabe. Se ridică în capul oaselor şi căuta să surprindă de unde veneau.

-E Mamaelică şefu, aşa face in fiecare noapte, şopti plantonul.

Şobolanul se ridică uşor şi se îndreptă spre patul deţinutului.

-Mamelică, îl trezi, Mamelică….. Studentul deschise ochii apoi speriat se ridică în fund.

-Să mă dau cu ruj, şopti frecându-se la ochi?

-Nu-i nevoie, hai la mine-n pat.

Studentul se ridică şi fugi desculţ pe cimentul rece până in patul Şobolanului. Ajuns lângă el Şobolanul il intrebă:

-Cum ai ajuns aici copile?

-Am călcat o fetiţă cu maşina, domnule. A murit şi avea doar patru ani.Eram cu prietena şi mergeam la facultate, când pe drum am vrut să pun o casetă cu muzică şi deodată ceva mi-a acoperit parbrizul şi s-a auzit o bufnitură. Am oprit maşina, am coborât şi când am văzut-o căzută şi plină de sânge am leşinat. Noi suntem şase fraţi, patru fete şi doi baieţi, ironia este că frati-meu care e golan de golan s-a ferit de puşcărie ca dracu de tămâie şi mizerii a făcut slava Domnului. In cartier toţi îi ştiau de frică, eu m-am adâncit în învăţătură pentru că era singurul lucru la care mă pricepeam. La sport niciodată n-am fost bun. Deodată se opri. Vă plictisesc domnule?

Şobolanul privind în altă parte îşi şterse lacrima apoi se îintoarse privindu-l in ochi:

-Continuă…. şi fi sigur că nu mă plictiseşti. Eşti, cred singurul din cloaca asta împuţită, care n-are ce căuta aici.

-Ba nu domnule.! Locul meu este aici, aici unde sunt ostracizat şi umilit pe drept. Sunt un criminal însă eticheta în sine, pentru mulţi dintre cei de aici nu reprezintă decât atestarea ticăloşiei lor. Pentru mine însă, reprezintă o continuă aducere aminte a faptului că, înainte de pedeapsa legală căinţa şi regretul, sunt lumea mea. Trăiesc încă, doar pentru a suferii, căci cei câţiva ani în spatele unor gratii nu pot opri răul ancestral cuibărit într-un intelect înşelător.

-Inşelător?

-Da, înşelător! Majoritatea criminalilor sunt de o inteligenţă nulă, însă mulţi sunt sclipitori.Răul, domnule, este perfid şi ingenuu în acelaşi timp; e brutal ca o înjurătură pe-un altar sau moale ca mătasea, masca însă nu poate păcăli pe nimeni.Crimele stupide ca şi cele elaborate se învârt în jurul logicii, iar logica este fructul gândirii.Crima unui prost, e motivată şi are sensul ei stupid pentru cel ce o comite, căci el acţionează sub impulsul de moment, o furie neagră, un frustrant răspuns lipsei de argumente. Care crimă poate fi motivată ? Lumea mea este Bacoviană, plină de tenebre şi umbre. Eu nu aştept iertarea nimănui, încerc doar să mă împac cu mine însumi, să-mi pot privi chipul in oglindă şi să mă pot ierta.

 #

-Sărut-mâna mamă.

-Răducu mamii, îmi şopteste din pat mama. De când o ştiu, e tot bolnava, iar tristeţea de pe chipul ei blînd, mă înfioară şi mă surprinde veşnic nepregătit.

-Hai stai lângă mine, dragul mamei, avem de vorbit.

-Avem de vorbit ? îngaim eu prefăcut. Şi cam despre ce-am putea vorbi noi, zâmbesc, în timp ce îi sărut mâinile plăpânde şi reci.

-Nu glumi Răducu-mamii, nu glumi! Ce vreau să-ţi spun, te priveşte doar pe tine şi speranţa mea e….. ca tu să te împaci cu Mircea.

-Iartă-mă mamă dar nu mai ai ce să-mi spui ! Ştiu tot ce trebuie să ştiu, e un ticălos un mincinos şi un ordinar. Pe tine te înţeleg să-l iubeşti, e copilul tău, dar nu mă obliga rogu-te să-l iert, nu pot, mă-ntelegi, nu pot!

-Taci şi -ascultă şi când voi termina, repetă-mi ce-ai spus acum.

-Bine, şoptesc plictisit, dă-i drumul, dar să şti că-i degeaba !

-Răducu mamă, de când mă ştii, sunt tot bolnavă. Banii, mulţi puţini cât aveam, erau unii de la tac`-tu, aşa beţiv şi nenorocit cum îl crezi tu, iar restul, banii cu care tu te ţinea-i la scoala, îţi cumpărai haine şi te distrai, erau de la Mircea.

Uluit, o privesc de parcă acum o văd pentru prima oară.

-De la Mircea ?

-Da de la el ! Din afacerile lui, curate sau nu, am trăit toţi. Orgoliul tău de băiat prostuţ şi inocent, incapabil să accepte felul lui de-a fi, te-a făcut încet-încet să-l urăsti. Noi toţi te-am iubit şi te-am ajutat să răzbeşti acolo unde ţi-ai propus, să ajungi cineva. Lui Mircea nu-i plăcea cartea, şcoala lui a fost şcoala vieţii, dură şi ticăloasă pe care eu am înţeles-o prea târziu. Nici mie nu-mi convenea ca băiatul meu să bată cârciumile cu tac`-su, nici să-mi aducă fel de fel de derbedei în casă la miezul nopţii. Eram cinstită, îndărătnică, laşă şi prostuţă.

-Laşă?

-Da, laşă … pentru că deşi nu-mi convenea, mă complăceam în a trăi din banii negri pe care îi aducea Mircea. O duceam destul de bine şi eram mulţumită că tu eşti fericit. Şi erai fericit..Te iubeam toţi pentru că ai fost şi-ai rămas, acelaşi copil naiv şi capricios. Tu nu ai avut niciodată griji reale, grijile şi spaimele tale le-a trăit Mircea şi faptul că nu ai ştiut a adâncit ruptura dintre voi. Mai tată decât tac`-tu, ţi-a fost Mircea.

-Când mergem sa-l vedem ?

-Mâine poţi ?

Dumnezeu să mă ierte, sigur că pot !

 #

Spaima era gestantă şi sorocul se apropia vertiginos. Voma i se opri în gât  împreună cu dorinţa de a ţipa. Inghiţii dureros, cu ochii aţintiţi la pistolul îndreptat spre nasul ei. Ingrozită de moartea care părea c-o pişcă de fund, casiera întrebă prosteşte :

-E….cu….gaze ?

-Dacă era cu gaze veneam să te-mpuşc cu curu`, acu` bagă dracu` banii în geantă, ori îţi mai pun o plombă în gură !

Femeia nu înţelegea nimic, însă instinctul lucra febril şi tot el, umplu geanta. Bărbatul o înşfăcă grăbit, ieşi privind în jur, scoase cagula urcă, în maşină şi aceasta demara în trombă. Benzinăria rămase goală cu uşa căscată. Un strigăt de ajutor se auzi stins, ca vvocea greviştilor ieşiţi în stradă. Cine să-i audă, şi de ce ?

 #

Fumul ţigării uitate în scrumieră, umplu cămăruţa de serviciu cu un fum albăstrui înecăcios.

-Fumeaz-o dracului odată, sau stinge-o ! răcni iritat unul dintre subofiţeri. Iar ajung acasă şi put a căcat.

-Frustratu` mamii, şopti plictisit colegul, dacă iar te-apuci de filozofat, pun mâna pe pulan şi-ţi dau până îţi netezesc circumvoluţiunea.

-Du-te dracului !@@@@@@@@@@@@@@@@@@

-Du-te tu. Ai o meserie de tot cacatu` pe care tu ti-ai ales-o, adica pardon, mizeria din tara ti-a ales-o, si tu ti-ai gasit sa te lamentezi.Cui,…. mie ? Ce dracu vrei, sa-ti spal rufele, sa-timaresc leafa, sa te-nscriu pe lista la vile, ori sa-ti trag o excursie in Hawaii ?Barbatul trase un fum din tigara, apoi o stinse nervos.

– Tu ai impresia ca esti singurul suparat pe parnaia asta ? Nu esti, iubire !…si necazurile tale sant fericirea altora. Sant aici de zece ani si m-i se pare o vesnicie. Tu stii copile de cand nu am mai fost la un cinematograf cu nevasta, stii ca in ultimul timp n-am mai citit decat etichete, sti ca metamorfoza asta, ma face sa urlu si sa ma urc pe pereti ?Stii ca nu exista moment de tandrete intre mine si nevasta, ca la cinci minute de discutii sa nu o bag in pizda masii, asa ca de-un alint ? Tu ce crezi, ca mi-e usor cand trec pe langa pameni pe care nu i-am vazut in viata mea, acestia ma privesc de parca as fi ciumat, si-apoi scuipa ingretosati ?Cel putin astia tineri, viitorii “bididii”,smecherasii cocliti care habar n-au ce-nseamna viata.Pentru ca viata nu-i o discoteca o betie continua, nu-i nici macar o distractie. Si-s din ce in ce mai multi. De ce ? Pentru ca-s generatia care se creste singura, sant copiii astia ciurda, pe care-i vezi printre blocurile socialiste preapopulate, astia cu cheia legata de gat si lasati sa se joace pana uita de foame. Pentru ca tac`-su e la crasma cu alti tati, unde-si destainuie afacerile, unde afacerile sant un ciubuc marunt, e furtisagul zilnic care-i asigura mahoarca si vodca ieftina, care-l face sa uite ca e-un ratat. Iar nevasta-sa, somera de cele mai multe ori, sta la barfa, calare pe vecina care mai are o punga de cafea si-o oja noua, ori o ceara de depilat.

-Bun, si tu ce faci sa schimbi treaba asta ? rosti surprins subofiterul cel tanar.

_ce fac eu ?Eu fac copile ce face tot romanul S-a obisnuit sa faca ce I se spune. De doua mii de ani, de cand mama Decebal s-a lasat violata de Traian, natia asta a avut nevoie de-un tatuc, de cineva care sa-i spuna ce sa faca Eu sant doar un prost de subofiter, a carui pareri au tot atata rasunet, cat are o basina trasa in Piata Sfatului.

Tu cati dintre cinstitii de afara crezi ca maninca de trei ori pe zi, cati crezi ca neavand bani de caldura, lumina, mai au caldura si lumina; cati crezi ca au gratuitate la servicii medicale si medicamente ?Dar ei sant cinstiti. Si prefera sa crape de foame decat sa ajunga in puscarie sa se faca de ras.Tu.vrei dreptate, insa balanta s-a sucit. Hotul sufera de dor de libertate, nici de foame, nici de frig, si mai are si paznici care sa-i pazeasca somnul sa-i fie lin si dulce.

Lasa ca poate acum cu alegerile o-m duce-o mai bine !

-Stii cum se zice:”Schimbarea domnului, bucuria prostului”, si asta-i lege la romani. Lasa-l dracu` sa fure, poate s-o satura, si astia multi si flamanzi or apuca si ei ceva, pe cand asa il dau jos pe-un imbuibat si-lurca la putere pe-un flamand.

E lasa ca nu-i chiar asa! nu toti sant ticalosi si corupti,

-Poate romanii de pe alta planeta.

-De parca numai romanii sant banditi.

-Tocmai, romanii nu sant ticalosi, ei devin asa cu cat isi infig coltii mai adanc in ciolan. Tu crezi ca m-ar interesa cate vile are un ministru, cate fabrici, ce mananca, atata timp cat eu am ce manca, am un trai decent, si-mi pot permite luxul de a iesii cu nevasta la restaurant, si totul sa nu-mi de-a senzatia ca ma aventurez? I-ti garantez ca nu!

-Lasa ca daca intram in uniunile astea internationale, o sa fie mai bine!

-Alta prostie.!Uite cum vede chestia asta un prost de subofiter, bugetar si platitor de taxe:Eu sant o pudica fecioara, usor impresionabila, capricioasa si ipohondra,iar tu esti un tanar curtezan, bubos si accneic, urat mirositor si zdrentele-ti curg rau. Tu ma iubesti da-ti pute gura. Ce zici, intre pauzele dintre voma si scarba, dupa gargare salbatice cu spirt si frectii cu dezinfectant, eu ipohondra te-as mai putea iubi?

-Canci!

-In primul rand ce-ar spune familia mea, prietenii?

-Da, dar eu te iubesc cinstit!

-Si-mi pare ca esti si putin impotent!

-Adica?…

-Adica, intre dragostea ta paternala si dragostea celorlalti, o prefer pe-a doua, asa ca in locul mangaierilor tale tandre si buboase, prefer un orgasm sanatos si verificat, al unui potent si curatel miliardar!

Acu` vezi ca-i cinci, apasa sirena,si da-le desteptarea, ca iar mai facut sa-mi para bine ca traiesc!

 #

-Va rog sa-mi prezentati buletinele, doamnelor si domnilor! rosti puternic subofiterul.

Grupul de vizitatori se supuse in tacere. Copii, tineri si batrani, se inghesuiau cu buletinele in mana la inregistrare.Parintii mei asezati pe o bancuta de lemn, alaturi de niste colete pazite de doi copilasi, ma priveau intinzand subofiterului cele trei buletine. Subofiterul le privi atent pe fiecare in parte, apoi spuse:

-Domnul va trebui sa va hotarati cine intra. Poate intra o singura persoana, pe cine inregistrez?

Mama se ridica greu sprijinita de tata, ma privi si – mi spuse tremurator:

-Du-te tu Radu! Voi doi aveti de vorbit, spune-i doar ca suntem aici si-l iubim.Du-te!

Subofiterul inregistra actul meu si ma ruga sa astept. Apoi deschise un geamlac undeva in spatele lui si intreba:

-Bogdane, spune-mi te rog cine-a venit?

-Baleanu, Urmuz, Marincu, Zdrobea si Ologu, domn plutonier, raspunse cel strigat.

-Puteti intra i-mi sopti plutonierul si-mi arata o usa.

O deschid si pasesc pe un hol ingust spre o alta usa. Aceasta se deschide si un gardian ma pofteste inauntru.

-Domnul…..?

-Ologu soptesc, Radu Ologu, domnule.

-Va rog sa va asezati, vizita e de 20 de minute, maxim 30 deci va rog ca in acel moment sa incheiati. Va multumesc.

O alta usa se deschise si Mircea intra privindu-ma incurcat.

-Tu?

-Luati loc, domnu Ologu si puneti mainile pe masa!

Mircea se aseza si ii observam mainile tremurinde. Imi parea atat de batran si neajutorat.

-De ce ai venit? Putea veni mama sau tata, ce te-a facut sa-ti calci pe suflet?

-Mi-e destul de greu si-asa, asa ca taci si nu ma intrerupe rogu-te. Abia de curand am aflat cine si ce esti, imi pare rau si sper sa nu fie tardiv. Iarta-ma ca te-am urat, iarta-ma ca am fost un copil prost si egoist, iarta-ma ca-n nemernicia mea ti-am dorit nu o data moartea. Si inainte sa plang, spune-mi te rog cu ce te pot ajuta?

-Gata, gata, oprestete mutule! Mama unde e?

-E dincolo nu au lasat-o sa intre. Ma trimis pe mine sa ne lamurim.

-Bine Radule, acum asculta, ce te rog eu e simplu. Asculta cu atentie si baga la cap. Am facut o smecherie care ma costa viata, m-am ascuns aici pentru ca sunt cat de cat in siguranta. Mai esti prieten cu tipul de la pasapoarte?

-Da.

-Bun. Uite ce vreau: iei poze de-a mea si de-a ta il rogi frumos sa-ti traga doua pasapoarte, pe numele de Marginean Dorin si Paul…

-Stai! Uiti cine sunt? Cand te-am intrebat ce vrei, ma refeream la ce ai nevoie? Speram sa fie haine sau mancare, uiti iarasi cine sunt, si ca mereu voi ramane asa prost, dar cinstit, n-o pot face si stiai asta.

-Dar asta vreau!

-Doar asta nu pot. Nu intelegi ca nu pot sa ma bag in mizerii si sa trag si pe altul cu mine?

-E dorinta unui muribund, Radule, ofta Mircea. Iar muribundul, e frati-tu. Acum poti pleca spuse, si se ridica.

-Domn’ major..

Usa se deschise si Mircea dadu sa iasa insa in ultimul moment se intoarse spre mine si cu ochii umezi sopti:

-Sa nu ma rogi sa te iert cand ma scoti de aici pa nasalie! Atunci o sa ma doara-n cur de parerile tale de rau, frate! Iesi.

                                                            #

Secretara deschise usa si anunta zambind:

-Domnule ministru au sosit ziaristi, pentru interviu.

-Da-le drumul!

O domnisoara agreabila inarmata cu un urias microfon, urmata de un cameraman, intra sfioasa.

-Bine-a-ti venit, ii intampina surazator,ministrul. Apoi apasa butonul interfonului si comanda:

-Gina trei cafele si trei sucuri, te rog.

-Imediat!

-Va rog sa va faceti comozi, domnisoara, domnule, apoi se repezi sa-i aseze scaunul reporterei.

Vadit dominati de ministru, cei doi se foiau incurcati, asteptand ca domnul ministru sa se aseze.Cameramanul aseza camera de luat vederi pe trpied, focaliza chipul minstrului si anunta:

-Suntem gata domnule ministru, putem incepe?

-Oricand dorit, surase.

Domnisoara rosie si-mbujorata deschise un carnetel negru, il rasfoi jenata apoi citi aproape sufocata:

-Buna ziua domnule ministru.

-Buna ziua, intra acesta in joc.

-Telespectatorii ar dori sa afle care sunt temerile si implinirile in activitatea unui important reprezentant al guvernului? Ce ne puteti spune deci, despre activitatea dumneavoastra si cate ceva despre dumneavoastra ca persoana.

-In primul rand va multumesc in numele meu si-al colegilor pentru interesul dumneavoastra si sper al telespectatorilor care ne urmaresc la aceasta ora. Dupa cum stiti, fac parte din partidul cu cea mai mare reprezentare in Parlamentul Romaniei si sper eu am fost numit in acest post pentru calitatile mele, vreau sa cred si nu pentru fizionomia mea, zambi larg, apoi isi aprinse tacticos o tigara trase un fum si urmari efectul glumitei.

-Cu siguranta domnule ministru, le aveti pe amandoua, surase natang, reportera.

-Multumesc frumos, un asemenea compliment ma infioara. Continuand sarada, ministrul isi trase o figura sobr                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                m reusit. Avem o “urechiusa” si foarte curand vom sti unde sa sapam. Dupa, insa,…. ce facem?

-Curat!

                                                                        #

Dimineata era mohorata ca o fata mare, nervoasa ca busuiocul de sub perna nu si-a facut efectul. Subofiterul iesi in pragul usi si respira adanc.

-Marine! tipa la gardianul care supraveghea curatenia, scoate-i ba odata si afara ca acu pare seful, si-i praf. Iar ma puleste si-ti crap capul. Deschise larg poarta. Detinutii inarmati cu lopeti maturi si greble iesira in fata penitenciarului, grabiti si harnici ca niste albine. Dungile lor insa erau asezate invers. Subofiterii din schimb apareau unul cate unul.Aruncau grabiti cate un “sa traiesti Ioane” apoi se indreptau spre sala de pregatire. Telefonul tarai prelung.

-Da!

-Salut Ioane! se auzi o voce la celalalt capat al firului. Matei sunt.

-Sa traiesti, ia zi care-i treaba?

-Aveti pe acolo un subofiter Iordache Traian?

-Da acu trebuie sa iasa, ca-i pe schimb cu mine. De ce il ia in armata? hohoti scurt.

-Nu, nu, uite care-i treaba; nevasta-sa lucreaza la benzinarie si azi-noapte a fost jefuita. E in stare de soc la maternitate caci se pare ca era insarcinata. Fa cumva si anunta-l, e la etajul trei, camera 30. Imi pare rau Ioane, dar se pare ca a pierdut copilul.

Masina comandantului aparu fantomatic pe alee.Acesta o parca cu dexteritate, cobora, si se indrepta spre intare.

-Bine Matei, mersi mult, acu trebuie sa inchid, vine sefu,te-am pupat!

Proptit regulamentar la doi pasi in spatele usii, subofiterul dadu onorul:

-Domnule comandant, sunt plutonierul Ioan Tudor, va rog sa-mi permiteti sa raportez. In timpul serviciului meu nu s-a intamplat nimic deosebit.

Comandantul raspunse si el la salut si intra.

-Domnule colonel, sopti Tudor, as avea totusi ceva de raportat. Putem intra?

-Ce-i Tudore?

-Domn colonel, avem un coleg Traian Iordache. E pe schimb cu mine,iar nevasta-sa insarcinata, a fost jefuita azi-noapte.

-De unde sti?

-Matei mi-a spus, subofiterul de serviciu de la municipiu.

-Bine Tudore, da-i un fir, cauta-l si trimitel la mine! Sa vina si ofiterul de serviciu. Suna la garaj sa-ti dea o masina.

Tudor ridica receptorul si forma grabit un numar.

-Ofiterul de serviciu.

-Panaite, Tudor sunt.

-Ce vrei ma, acu’ ti-ai gasit sa suni? Trebuie sa fac raportul, ca iar zbarnaie sefu’. Ce vrei?

-Cauta-l repede pe Traian si fugiti la sefu, va asteapta!

Subofiterii asezati cuminti in bancute acultau plictisiti, spetele pe care ofiterul cu paza, le insira monoton. O ciocanitura in usa ii facu sa tresara.

-Intra.

-Domnule maior, permiteti-mi sa raportez! se introduse, ofiterul de serviciu.Va rog sa-i permiteti subofiterului Traian sa ma insoteasca la domnul comandant.

-Ce-ai facut iar Traienica, hohotira colegii?

-Liniste se otara maiorul! Desigur, du-te Traiane.

Sergentul major se ridica uimit, saluta, si iesi impreuna cu OS-ul.

-Ce se intampla, domn’ plutonier? intreba ingrijorat.

-Habar n-am. Mi-a ordonat sa te duc, te duc. Tu sti ce-ai facut.

OS-ul ciocani scurt, apoi intra.

-L-am adus, domn’ comandant!

-Bine, intrati amandoi si inchideti usa. Traiane….

-Ordonati domn’ comandant!

– Mai copile, nu-ti ordon nimic. M-au sunat baietii de la Brasov. Sotia ta lucra azi-noapte?

Sergentul se albi instantaneu.

-A patit Lidia ceva..? racni speriat, e grav domn’ comandant, unde e, ce-a patit?

-Stai, stai nu dispera. A fost jefuita azi-noapte. Nu e grav, cel putin asa m-au informat. E la maternitate. Iti dau o masina, te duci acolo si cand termini, vi inapoi si-mi raportezi. Tu, Panaite, fugi, si sa-mi vi cu formularul de concediu. ii dam trei zile sa-si rezolve problemele, hai executarea.

                                                                        #

-Ce face, Radule?

– E bine mama, doar putin imbatranit.

-A-ti rezolvat?

-Da, acu’ hai sa mergem, ii aduc eu ce-i mai trebuie.

Iesiram toti trei. O apasare nefireasca ne incerca si muti ne indreptaram spre masina.

-Domnul Ologu?!

Vocea, cunoscuta, purta un pardesiu elegant si putea permanent a after shawe de calitate.

-Ce placere sa ne intalnim din nou. Doamna, zise apucandu-i mamei mana si sarutand-o,

sunteti mandra desigur, cu un astfel de fiu. Dati-mi voie sa va prezint omagiile mele scumpa doamna.

-Multumesc, rosti mama stins, domnule…

-Voicu doamna, Voicu Mandea.

-Maria Ologu.

-Mergem Radule? am obosit.

-Mergem mama, acum mergem si ne urcaram toti trei in masina.

Tata porni motorul vechii dacii. O bataie in geamul meu ma facu sa tresar.

-Cu siguranta, domnule Ologu,surase parsiv Voicu, ne vom intalni curand, chiar foarte curand…. si se departa razand.

-Cine-i asta, mama?

-O cunostinta intamplatoare, raspund ingandurat… foarte intamplatoare.

                                                            #

Secretara intra incetisor si anunta:

-Domnul Zafiris, domnule ministru.

Barbatul isi privi ceasul si surazand spuse:

-E doi si jumatate… lasa-l sa astepte pana la trei si dupa aia dai drumul.

Ministrul isi turna un coniac si-l sorbi incetisor, rasfoind plictisit hartiile din mapa. Facu cateva corecturi, semna, si inchise mapa. Isi aprinse un trabuc si se molesi in fotoliu, amuzandu-se cu cercuri de fum. Usa se deschise brutal si grecul intra furtunos.

-Imi pare rau, domnule ministru, chitai secretara nu l-am putut opri.

-E in ordine.. iesi si lasa-ne singuri.

Broboane de sudoare se adunau pe fruntea grecului. Ochii rosii si tremurul mainilor dovedeau ca nervii lui erau mai mult decat zdruncinati.

-E posibil?

-Orice e posibil, surase ministrul fara a se deranja. Nici un muschi nu-i tresari, relaxarea lui, era incordarea celuilalt.

-Iei loc sau ingheti acolo?

Grecul se aseza tremurand.

-Domnule, in viata mea n-am pomenit asa ceva! Ma zdrobesc tot sa fie bine, si vad ca efortul meu e rasplatit cu antecamera.

-Scuteste-ma de lamentari, treci la subiect si sopteste-mi ceva dulce, urechilor!

-S-a facut, banii sunt la adresa, plus un mic bonus.

-Mai, mai sari ministrul hohotind, ca sa vezi cata eleganta in afaceri. Ma ingrozesc, apoi ii intinse telefonul celular. Ia formeaza numarul asta, spuse si-i intinse o bucata de hartie. Spune celui care raspunde, numarul de cont, parola si dupa aceea spunei sa ma sune, OK ?

Grecul se conforma si inchise. Pendula batu ora trei, un semnal parca pentru taraitul telefonului. Ministrul apasa pe buton si intreba:

-Zi directore…. aha….asa… bine domnul meu. Mai distreaza-te o saptamana apoi revino, caci e timpul sa inceapa vanatoarea de vrajitoare. Avocatul si doctorii sunt pregatiti, asa ca sa ne distram… si inchise.

Deschise sertarul biroului, scoase o mapa neagra si o intinse grecului.

-E semnate! zambi batjocuritor. La revedere… si ii facu un semn plictisit sa iasa.

Grecul se ridica cu narile umflate. Un rictus scarbit ii stramba fata, apoi se intoarse si inainte de a iesi, arunca dispretuitor:

-Domnule ministru, esti un porc!

-Da Zafiris, da… de rasa!

Usa se inchisese de mult, insa hohotele ministrului ii staruiau grecului in urechi permanent. Blestema pina la masina. De aici incepu insa sa injure….

                                                                        #         

Cuvintele capitanului imi staruiau in creier. Ce-o fi vrut sa spuna,de ce sa na revedem, ce are cu mine?

-Am ajuns Radule, sopteste abia auzit tata.

Cobor ii sarut si-i privesc departandu-se.

-Domn’ doctor bine ca a-ti venit! imi striga disperat portarul, repede la domn director. Are o urgenta si mi-a zis sa va anunt de cum apareti. E speriat tare, domn’ doctor, a fost si politia, imi strecoara soptit. Nu stiu ce se intampla, dar simt ca nu-i a buna.

Urc treptele in fuga, intru in cabinet imi arunc diplomatul pe birou, imi pun halatul si inainte ca dulcea Cora sa-mi transmita mesajul, ies grabit.

-…. o urgenta ! o aud stins exact in momentul in care, ciocanind usor intru la director.

Cabinetul impunator pentru saracia spitalului,era acum neincapator pentru poporul adunat acolo. Cinci politisti imprastiati aiurea prin camera, isi fixara ochii asupra mea.

– Radule, se desprinse directorul din imbratisarea voluptoasa a aprinsei discutii, domnii sunt de la politie, arata larg, prezentadu-i apoi pe fiecare in parte.

-Mai este cineva la munca, ori toata politia a venit la control? incerc eu o gluma. Privirile reci ma anuntara brutal ca glumita nu-si are rostul, apoi, un barbat carunt se apropie incet, ma privi in ochii si-mi arunca:

-Domn’ doctor, nu grija pentru sanatatea organului de stat ne-a adus aici, ci pentru ca, victima unui jaf armat este de acum pacienta dumneavoastra. Din intamplare este si sotia unui coleg. Am adus-o in stare de soc, iar dumneavoastra, expertul dupa cate am inteles, sunteti singurul care are un procentaj maxim de interventii reusite in astfel de cazuri. Asa incat propun sa ne vedem de munca.

-Radule, femeia e pregatita, e stabilizata si am asteptat cu greu sa apari, sopti directorul. Hai pregatestete si ne intalnim in blocul operator.

Caruntul, insotit de alti doi iesira impreuna cu noi urandu-ne succes. In birou ramasera totusi doi politisti, unul ingandurat, iar celalalt impietrit, fixa cu privirea un punct imaginar. Inganduratul aduse un scaun si se aseza incet langa colegul lui. Il privea si nu stia ce sa spuna.Cuvintele I se opreau pe limba, considerand in ultimul moment, ca nu acelea erau potrivite clipei.

-Vrei ce Traiane? se hotara intr-un tarziu, ca ma duc la chiosc si cumpar.

-Nu vreau nimic. Vreau doar ca Lidia sa fie bine si mai vreau sa-l prind pe ticalos, sa-l rup cu dintii si sa-l dau la caini. Uite acum mi-e frica sa nu inebuneasca. Cum ma mai inteleg cu ea? In ultimul timp,asa botos si suparat, am tot uitat sa-i aduc aminte ca o iubesc. Simt cum ma transform incet, incet intr-o reptila ciudata, cu nimic mai buna decat astia pe care-i pazim.

– Nu-i asa Traiane, murmura Panait, acum vorbesc nervii din tine, o sa treaca si asta ca un vis urat si cand te vei trezi, o sa ai tot timpul sa-i spui si sa-i arati ca o iubesti.

-Cand ti-am spus ca simt cum ma transform, am vorbit serios. Am un an si jumatate de cand lucrez aici, si crede-ma m-am saturat.N-i se tot aminteste sa fim cu cinci minute mai destepti decat detinutii. Si atunci invat jargonul imputit de detinut. De ce? Ca sa stiu ce “ ganguresc” intre ei. Apoi cei pe “citit” pleaca si vin alti, mai versati ii citesc si pe astia, si uite asa sunt o sugativa de mizerii si ordinarii, care incet, incet, arunca afara si anuleaza orice urma de bun simt, de ratiune si de uman. Si abia acum realizez cate meschinarii a trebuit sa indure Lidia. Cate injuraturi fara rost, cate vorbe aruncate aiurea, si totul pentru simplul fapt ca sarmana,neavand raspuns meschin la meschinarie, imi dadea in orice disputa un aer de superioritate smechereasca. De ce, Panaite, realizam ce pierdem doar cand se intampla o nenorocire?De ce parerile de rau de ce mai multe ori sunt tardive si impovaratoare, de ce o viata intreaga suntem netrebnici si apoi dintr-o data ne incearca pareri de rau? Si culmea, parerile de rau se amesteca cu o ciuda enervanta, o lupta intre constiinta si orgoliul egoist. De ce sa sufar? Imi poate parea rau cinci minute si gata.

-Esti doar suparat, conchise Panait. Toate tenebrele si problemele astea existentiale vor disparea dupa ce Lidia se va face bine. O sa vezi!

-Tocmai Panaite, surase crispat Traian, tocmai nenorocirea asta m-a facut sa ma adancesc in mine, sa caut raspunsuri. Inca sunt confuz, dar cat de curand voi lua o decizie. Sa dea Dumnezeu sa se faca Lidia bine, si-oi vedea.

-Sa dea Dumnezeu! intari Panait sa dea Dumnezeu!

Discutia se intrerupse la aparitia mea.

-Cum este domn’ doctor? sari de pe scaun un tip subtirel si napadit de sudoare.

-Este bine, este chiar foarte bine. Doamna este inca insarcinata in doua luni. Din punctul meu de vedere atat dansa cat si copilul sunt in afara de orice pericol. Insa din punct de vedere psihologic ar fi foarte util un examen. Singura afirmatie coerenta a dumneiei, este “ te impusc cu curu” ceea ce nu prea stiu ce vrea sa insemne.Barbatul rasufla usurat ca de o mare povara, apoi imi stranse mana cu putere.

-Va multumesc si va raman dator! rosti gafaind. Pot s-o vad?

-Doar un minut, o mai tinem doua zile si apoi o externam. Si nu uitati un control…

                                                                        #

-Te-ai intors?

-Da domn major, m-am intors, si nu pentru ca as fi vrut.

Sobolanul se lasa perchezitionat si apoi intra in camera. Se intinse in pat si-si aprinse o tigara. Geamurile, larg deschise, aduceau palid, un aer proaspat impiedicat parca sa intre de gratiile fixate dur in zid.

-Asta-i un smen curat! Vocea care anunta acest lucru era a unui detinut negricios si mititel, inconjurat de alti patru detinuti, cu gurile cascate de admiratie. Un teanc de hartii decupate din ziare, de forma si marimea unui teanc de bancnote adevarat, se numara cu dexteritate intre degetele maestre ale detinutului.

-Ioane, se rasti acesta spre un alt detinut, tine o hartie, si intinse acestuoa o hartie de ziar. Acu da-o la schimb. Detinutul i-o inapoie. Jucul era captivant, multi detinuti se adunara urcati pe paturile suprapuse, sa priveasca maiestria smenarului.

-Cat vrei?

Detinutul il privi prosteste.

-Cum cat vreau?

-Cat vrei pentru suta de DEM, boule?

-Patru sute de mii, se trezi tipand.

-Trei sute saptezeci, mai mult nu pot, hotara smenarul.

-Bine.

Smenarul numara rapid hartiile, apoi le intinse victimei.

-Numara si tu, il indemna, sa nu zici ca te-am intepat!

Detinutul numara si constata ca lipseau cinci bancnote.

-Pai, nu sunt toti, lipsesc cinci hartii!

-Imposibil, suiera suparat smenarul, ia sa vad si-i smulse teancul de bancnote.Le numara din nou, rapid apoi ca la un semn, un alt detinut scapa o injuratura. Toti il privira mirati apoi isi mutara ochii asupra smenarului. Acesta baga fulgerator mana in buzunarul in care cu cateva secunde inainte tinuse teancul de bancnote, ii intinse apoi detinutului banii numarati.

-Ai dreptate, lipsesc cinci harti, spuse suparat, poftim si ii intinse cele cinci bancnote scoase din buzunarul pe care il vizitase de curand apoi il ruga pe detinut sa isi mai numere banii. Acesta constata surprins ca dupa ce a mai primit cinci harti, acum mai lipsea treizeci.

-Acum lipsesc treizeci!

-Binenteles-hohoti smenarul, asta-i ghidusia, ca orice husan nu te-ai multumit sa pierzi cinci harti. Cand Gigi a injurat, te-ai uitat repede sa vezi ce se intampla.Mi-a trebuit o fractiune de secunda de neatentie din partea ta, pentru a rupe din teanc o suma frumusica pe care am bagat-o in buzunar.Apoi tot din banii tai, ti-am dat inapoi cele cinci hartii, si eu am ramas cu restul. Idea e, ca imediat dupa asta, sa-i faci vant sub orice pretext, ca sa nu aiba timp sa-i mai numere odata, capisi?

Sobolanul se amuza, amintindu-si de anii de inceput;copii, isi spuse soptit ca pentru el.!

Usa se deschise cu zgomot.Namila intra scrasnind un :”sa traiti dom` major:” apoi se indrepta spre geam,se prinse cu mainile de gratii, si injura zgaltaindu-le. Scoase din buzunar un pachet de Marlboro, il desfacu si isi aprinse o tigara.

-Ce-ai Zdrobeo ? risca Sobolanul o intrebare.

-Tampita de nevasta-mea, tine mortis sa divorteze.A venit sa mi-o spuna personal, imi vine s-o omor! racni.

Sobolanul privi intrebator. Suspiciunea se confirma cand intrebarea pe care si-o punea nu-si gasi raspunsul.De ce o nevasta care vrea sa divorteze ii aduce tigari scumpe? usa se deschise larg, si subofiterul racni:

-La plimbare, hai, rapid, rapid!

Camera se goli fulgerator. Singurii intarziati Namila si Sobolanul se multumira sa mormaie, pasind agale.

-Domnilor, zambi subofiterul, umila mea persoana saluta cu respect venerabila voastra varsta penitenciara, insa sdubreda mea constitutie psihica, ma indeamna diabolic, sa va plantez in cur un elan bocancesc. De ce oare?

Cei doi il lasara sa se amuze singur si la fel de repede cum pornisera, se indreptara spre curtea de plimbare. Cerul senin si aerul curat, ii inviora. Doar gardul de sarma ghimpata si ochii iscoditori ai majorului din postul de paza, le amintea unde se afla. Detinutii se roteau doi cate doi in imprejmuire. Uni discutau grabiti, alti stateau nemiscati si fetele tuturor se amestecau intr-un mozaic de gesturi, mimici si gesturi obosite. Retrasi intr-un colt Namila ii intinse plictisit o tigara. Sobolanul o lua pedant si admirativ, o privi lung apoi o aprinse si se aseza.

-Sobolane, zise Namila, simt ca nu mai rezist, trebuie sa fac cumva sa scap.

Sobolanul se prefacu a nu auzi. Il privi doar cu coada ochiului, asteptand sa vada unde bate.

-As putea aranja ceva,continua Namila cu voce scazuta, numa’ ca am nevoie de bani. Il privi cu coada ochiului pe Sobolan insa acesta paru ca nu aude.

-Bani, de unde dracu bani… rosti accentuand intrebarea.

Sobolanul trase adanc din tigara. Nepasarea lui il enerva pe Zdrobea, dar nu putea face nimic, asa incat se aseza alaturi si tacu. Un timp nu se auzi decat pasii tarsaiti ai detinutilor apoi rasetele unui grup ce se amuza ascultand bancuri.

-Cum i-ai intepat pe astia Sobolane? se trezi Namila.

-Acum cinci ani,sopti Sobolanul am fost inchis pentru crima. Am fost nevinovat,insa a trebuit sa apar un mahar. Eram garda lui de corp. Intr-o seara maharul a luat o pustoica in camera lui de hotel. Nu stiu ce a facut, stiu doar ca fetita s-a aruncat de pe balcon. Maharul m-a chemat, mi-a explicat ce trebuie sa fac si ca imi ramane dator, si uite asa am luat totul pe mine. Acum opt luni cand am scapat pe cuvant, maharul ajuns ministru, m-a luat pe langa el. Era bine era cald si-am invatat ce inseamna sa faci afaceri. Intr-o zi la herr ministru au aparut doi chinezi. Aveau nevoie de o licenta sau dracu stie de ce aprobare, ca firma lor sa aduca in tara seringi din alea de unica folosinta. I-au propus ministrului o suma frumusica, daca-i incurca pe astia cu fabricile din tara adica sa nu poata produce si sa nu vanda o anumita perioada de timp. Chinezii si-au adus marfa au vandut-o rapid si uite asa maharul facandu-si treaba a pus-o scurt de un milion si jumate de parai.Ce zici, merita cinci ani de parnaie gratis, atata banet? Eu zic ca da!Asa ca, atunci cand maharul m-a trimis sa-i aduc banul, m-am dus, i-am luat si-am roit-o la Brasov. I -am ascuns bine de tot, am batut un “boactar” si                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 din asfaltul aburind, BMW-ul, clipind din stergatoare, se opri euav in fata cladirii.Ministrul, abia apuca sa coboare, cand fu inconjurat de un grup de reporteri.Intrebarile tasneau de sub umbrele, acide si percutante.

-Domnule ministru, izbi o voce, ce ne puteti spune despre scandalul navelor……?Ministrul, adapostit sub umbrela intinsa de garda de corp, isi confectiona o mina ingrijorata, apoi vadit indignat:

-Domnilor, este imposibil- ca o tara in care problemele nationale, sant atat de grave, iar nivelul de trai, atat de scazut,- sa nu ne lovim, de aceasta plaga sociala, si ma refer aici, la coruptie.Sant constient ca aceasta lupta, va supune Guvernul, unui puternic examen. Inca nu ma pot pronunta, insa va asigur, ca toti cei vinovati, vor fi pedepsiti exemplar. Eu, in acord cu prerogativele mele, va asigur ca voi face totul, ca asemenea marsavii sa fie descoperite si pedepsite pe masura.

Isi facu loc, morocanos, printre ziaristi si intra in cladire, urmat de o gramada de intrebari ramase fara raspuns. Urca scarile grabit, intra vijelios in birou, in acelasi moment cu taraitul telefonului. Isi aseza paltonul si palaria, isi turna ceva de baut, si sorbi incetisor privind telefonul, care continua sa sune strident si enervant, pana cand, cu un gest brutal ridica receptorul:

-Alo!

Vocea Primului Ministru, iritata si grava, ii ceru sa se prezinte urgent in sala de sedinte a Guvernului

-…….Si sa auzim, te rog niste explicatii coerente, despre ce se intampla in curtea ta, altfel vino si cu demisia, in alb!

Sedinta prezidata de Premier, aduna privirile taioase si batjocoritoare ale ministrilor, asupra unei tinte, vadit tulburata. Rasfoind.aiurea mapa cu hartii, cautand febril niste acte pe care insa stia ca nu le va gasi, ministrul deschise timorat discutia:

-Domnule Prim-ministru, domnilor colegi, sant cu atat mai indignat de aceasta sedinta extraordinara, si cu atat mai uimit, cu cat nu inteleg, ce legatura pot avea eu, cu asa zis-ul:”scandal al navelor” Nu am nici cea mai vaga idee, dar`mite vreun interes ascuns in legatura cu aceasta probabil, afacere., si inainte chiar de a-mi depune demisia in fata primului-ministru,doresc sa aflu motivele pentru care sant suspectat.Ma deranjeaza domnilor, nu doar faptul ca ma banuiti, ci expresa dorinta a premierului, de a ma prezenta cu explicatii. Ce sa explic, sau mai bine spus, cum sa ma disculp de actiuni a caror efect jenant nu implica persoana mea?Doriti un Acar-Paun?Perfect, cautati in continuare, pentru ca eu domnilor, nu voi demisiona acum, cand am devenit tinta principala a unor acuzatii aparute de aiurea. Voi demisiona dupa ce ancheta va fi terminat aceasta vanatoare, si credeti-ma, atunci valurile vor fi mari!Desi toti puteau jura ca deasupra capului ministrului, se rotea un gigantic muscoi, se multumira cu gurile cascate, sa accepte urgent si fara remuscari, confesiunea colegului lor.

Ajuns inbirou, ordona scurt secretarei, sa nu-l deranjeze nimeni. deschise larg fereastra, inspira adanc, apoi dadu drumul hohotelor ce-l gadilau nervos la lingurica.

-Mi-ati mancat din palma, prostalailor, si ce porniti erati,….si ce mi-ati fi tras-o daca eram moale?Fumul tigarii aprinse, se departa incet, scurs pe fereastra ca un vis, purta cu sine toata incordarea ministeriala a unui om, a carui dimineata incepuse prost.

                                                                        #

Barbatul intra in bar cautand cu privirea se pare ceva sau mai bine zis, pe cineva. Se opri asupra unei mese, ocupata de doi barbati, de varste apropiate. Acestia il zarira, si bucurosi, ii facura semne sa se apropie:

-Nea Ologu! zambi larg si zgomotos unul dintre barbati, nu ne-am vazut din vremurile bune, hohoti., o tarie, ceva, si fara sa astepte raspuns, chema ospatarul si facu comanda:

-Cornele, inca un rand!

-`Nteles, sa traiti!

Batranul astepta sa se departeze ospatarul, isi aprinse o tigara, si pufaind intreba:

-Grecene tata, hai sa-ti explic de ce te-am sunat!

-Incet….. incet mosule, avem tot timpul, hotari scurt cel numit Greceanu.Acu` stai sa-ti fac cunostinta cu domnul… si-l arata pe celalalt barbat, Mihailescu, avocat Mihailescu Dan. Cei doi barbati isi stransera mainile zambind formal.

-Drept sa-ti spun, continua Greceanu, banuiam despre ce-i vorba, de cand m-ai sunat. Candtwe-ai lasat de meseria de “baterist”si ne-ai parasit, mi-ai spus, ca ma vei suna doar in caz de forta. Acum e adoua oara. Tot pentru Mircea banuiesc, asa-i?

-Ma scuzati!- interveni avocatul, insa nu inteleg ce are”bateristul” cu militia?

-Un a mare de tot, sopti Greceanu. Nea Ologu a fost in tinerete, campion de box si asa, baietii rai l-au obligat sa se angajeze la ei si l-au angajat pe un post la care se pricepea al dracu de bine.

-”Baterist”?!

-Exact Dane!Incarca bateriile nenorocitilor care picau in beciurile securitatii. De cateva ori a vrut sa se lase si tot de atatea ori fii-su Mircea era bagat la racoare. Dur, asa-i, dar a fost metoda cea mai convingatoare. Insa diferenta dintre nea Ologu si ceilalti batausi era ca omul asta, are constiinta, creier si frica de Dumnezeu. Sti cum ii zic majoritatea carciumarilor din Brasov? Mustea!

-De ce ?

-Pentru ca nu era zi de la Dumnezeu sa nu sfarseasca mort de beat.

-Gata, Grecene!- sopti incruntat Ologu. Ce a fost, a fost.Acum ajuta-ma sa aflu in ce a intrat Mircea. Sti doar ca nu e prost, si de asta nu inteleg ce l-a facut sa-l bata pe amaritul ala de politist si inca in sediul vostru.

-Ceva, ceva, si mie imi pute in afacerea asta batrane! De vreo trei saptamani se tot invarte pe la noi un SPP-ist de la Bucuresti. Cand a aparut, era interesat de Mircea, apoi nu a mai scos un sunet.

-De asta Dane te-am adus- se adresa avocatului. Daca vrei sa-l ajuti pe nea Ologu bine, daca nu asta e.

Avocatul sorbi incet din ceasca de cafea ca pentru a mai trage de timp. Se simti privit de cei doi cu insistenta, ofta, apoi:

-Domnule Ologu, in primul rand nu stiu ce doriti de la mine. Fiul dumneavoastra a fost judecat, dupa cum am inteles, in procedura de urgenta si gasit vinovat de ultraj cu violenta, corect?

-Da, corect!

-Deci?

-Vreau doar sa stiu ce a vrut sa faca, de ce s-a bagat prosteste intr-o greseala pe care nu ar fi facut-o niciodata. E inteligent si tocmai asta ma framanta, pentru ca nu face nimic instinctiv, la el totul e gandit in amanunt. Asta vreau domnule avocat, sa aflati ce se ascunde in spatele acestei povesti! Ma ajutati?

-Da.

-Va multumesc mult domnule, rosti batranul, apoi se intoarse spre Greceanu.

-Iar tu nu mai incerca sa-i faci pe alti sa-mi planga de mila! Am fost un prost si un las toata viata mea. M-am ascuns in spatele cagulei ca cei pe care-i pocneam sa nu ma recunoasca.Crezi ca pot uita chipurile alea nevinovate? caci multe dintre ele ma urmaresc continuu. Simt doar o singura schimbare; cosmarele pe care le traiam ziua, acum le traiesc noaptea si ce daca n-am vrut, si ce daca tu sau altul ma intelegeti, tot ce vreau este ca acum macar acum, nimeni sa nu mai sufere de pe urma mea.

Se lasa tacerea. Batranul se ridica incet, sorbi dintr-o data din pahar, apoi:

-Domnule Mihailescu va multumesc inca o data, iar tie, se intoarse spre Grecceanu, iti raman dator cat oi trai. Se intoarse si iesi grabit.

In fata crasmei un bec murdar arunca o lumina difuza. Parcarea plina de masini pentru o ora atat de tarzie, fu luminata brusc de doua faruri puternice. Batranul duse mainile la ochi, icercand sa vada ce se intampla.

-Domnul Ologu? Auzi o voce undeva in spatele lui, se intoarse… si vazu negru, pumnul il lovi in plin. Se retrase instinctiv, clatinand capul si incerca sa se desmeticeasca. Incetosat, vazu apropiindu-se trei barbati. Fixa cu privirea barba unuia dintre ei si lovi. Barbatul cazu ca fulgerat. Al doilea se repezi injurand si-l cuprinse prin spate in clestele bratelor. Batranul il lovi cu ceafa in gura, ii planta un cot in plexul solar si pregati un croseu. Isi simti insa capul explodand si inainte de a atinge caldarimul isi pierdu cunostinta.

                                                                        #

Inchid cartea cu zambetul pe buze. Intins in pat, privesc cu mandrie cortul ce se-nalta in mijlocul patului. Tanti Sandra Brown, a mai facut o vraja, ganguresc eu minunandu-ma. Asez carticica pe noptiera, ma intind ca un elastic ce sant, casc gata -gata sa-mi luxez mandibula, infig cornu-n perna, si cu fundu-n sus, astept ca efectul lecturii sa inceteze. Insa efectu`, nu si nu, asa ca renunt, ma salt in dos, si-asa dosnic, ridic receptorul, formand un numar, pe care nu-l scriu de teama sa nu sunati. O voce barbateasca ma indeamna sa-mi sugrum laringele:

-Familia Moga?

-Buna seara, incerc eu pitigaiat sa imit o voce feminina, cu doamna Cora daca se poate, este o urgenta!Si pe cuvant ca nu minteam, era o mare urgenta.Urma o pauza, si brusc clinchetul heruvim al clopoteilor zdranganiti in gatul felin si diafan al Corei, i-mi slobozira in urechi un:

-Alo?

-Iubit-o, exclam, am pentru tine cativa centimetri in plus, asa ca fenteaza -l si hai sa-ti citesc din Sandra Brown.

Dupa douazeci de minute, doua trupuri goale, ca un cap de militian, se zbenguiau sub stropii fierbinti a-i dusului.Mangaierile si limbile, se-nodau serpeste pe cele doua trupuri incinse, iar Cora, simtind un mare gol interior, cauta cu infrigurare si patima, ceva care sa-l umple.Il gasi, si hulpava inghiti grabita……unul din pateurile de pe tavita asezata intr-un echilibru precar, pe marginea chiuvetei.Plescaind de placere, cu capul dat pe spate, i-mi indesa fata intre cele doua proeminente sfarcuitoare, iar eu lingeam la ele ca boul la sare. Cine sa mai simta gustul de sapun? Si dai si dai, limba imi lucra ca un spaclu, adunand pe papile un manunchi de esente, mai mult sau mai putin cunoscute.Gemu extaziata, iar eu, cautandu-i gura, o sarut patimas. Un gust ciudat de sapun cu branzama infioara. O sarut pe ochi, pe nas, pe urechi, imi prind limba in clips, il scuip si o intorc cu spatele saezand-o intr-o pozitie behainda, cu bratele sprijinite de cada si partea dorsala momind o aratare cu oua, ce-o privea balind cu un singur ochi.

Contactul nostru porni soneria telefonului. Bazaitul strident lovi ciclopul la radacina. Ca in transa il urmaream stingandu-se privind molatic gresia si pedichiura Corei. Esec total! Ridic cu o mana telefonul, iar cu cealalta incerc cu disperare sa ma apar de furia loviturilor Corei.

-Domnul Ologu? – ma intreaba o voce suava.

-Da, raspund, intr-adevar Ologu la telefon exclam, privind rusinat spre podea.

-Spitalul judetean, suntem. Tatal dumneavoastra, domnul Ologu Nicolae, este internat la urgenta. A fost agresat….. puteti veni?

-E grav?

-Nu stiu, domnule, eu doar v-am anuntat.

Inchid telefonul si-mi caut grabit hainele.

-Ce s-a intamplat, Radule? ma intreaba curios nervoasa, Cora.

-Tata e in spital. A fost batut, altceva nu stiu. Iarta-ma, imbraca-te si grabeste-te poate-l mai prinzi treaz pe barbac-tu sa termine el ce am inceput eu. Ne vedem maine si te rog incuie tu, ii arunc inainte de a inchide usa in urma mea.

Gasesc cu greu un taxi liber, imi arunc cu greu hoitul inauntru,si screm un:”la Judetean”. Soferul ma priveste plictisit, apoi apasa accelereatia si ne aruncam impreuna in aventura rutiera Brasoveana.Creierii imi erau zgaltaiti nu doar de drum ci si de o intrebare; Cine sa-l fi batut pe tata, side ce?

Soferul opri. Privesc ceasul de taxare, ma-ngrozesc, platesc, multumesc si cobor.Sant singur in curtea unui spital, pe care vantul il sculpteaza ca pe babele Bucegilor.In spatele unor geamuri luminate, 3-4 halate albe se misca usor de colo colo. Intru pe usa de mult neunsa, si ciocanesc timid la usita pe care zace intr-o rana, o placuta pe care scrie :”Camera de garda”.Se auzi un : Intra, plictisit, iar eu urmand indicatia ma strecor intr-un cabinet puternic luminat. Il zaresc pe tata, intins pe un pat, iar in jurul lui, doctori si asistente, se zvarcoleau incercand sa-l repare.

-Radu!? ma intreaba un tip inalt, uscativ si garbovit de parca stetoscopul atarnat de gat, il forta sa faca plecaciuni.

-In legatura cu tata, Mariane, soptesc strangandu-i mana si aratand spre batranul asezat pe pat.

-Cum dansul este tatal tau?Imi pare rau, e comatos, asteptam radiografiile craniene. E batut rau, si pana nu stim daca are leziuni cerebrale nu-ti pot spune nimic.

-Cine l-a adus? intreb.

-Maiorul Greceanu si inca un tip, dar nu-i stiu numele!Ei ne-au dat telefonul la care te-am gasit.

-Maiorul Greceanu? numele nu-mi spunea nimic. Ce sa caute tata in compania unui ofiter de politie?

-Astazi nu mai ai ce sa faci, asa ca du-te acasa si vino maine cu doamna Ologu, bine?

Astept ca infirmiera sa-l schimbe, apoi urc impreuna cu ei la salonul de reanimare.Ii privesc fata tumefiatasi ma cuprinde o senzatie ciudata,de mila si parere derau, amestecate cu un soi de retinere, al carui sens nu-l intelegeam.Tintuit langa pat, ma intrebam, ce caut acolo?L-am urat o viata si totusi ii stateam la capatai. Sa fi fost curiozitate morbida sau un strop de omenie?De multe ori, cu toata fiinta mi-am dorit sa-l vad asa, si ciudat, acum i-mi pare rau.O rog pe asistenta sa aiba grija de el, ii strecor niste bani, numarul de telefon, si o rog sa ma sune daca se va intampla ceva.

Acoperisul disperarii ma calarea ca un capac de cripta, iar eu, ca o pastaie goala, imi lasam pasii purtati de vantul diminetii. Cu fiecare pasma departam de sufletul tintuit in fata spitalului, si-ntr-un tarziu, groteasca-mi aparitie se trezi nuda, la usa institutiei bleumarin, usa pe care asemeni cornului abundentei, se revarsau grupuri- grupuri politisti grabiti si monocolori. Impins din spate de curiozitate ori dracu` stie de ce, ma strecor fantomatic si fara tragere de inima, in fieful celor fara de pata, a-l negresitilor nostri, politistii.Ofiterul de serviciu, iritat de proaspatul barbierit matinal, i-mi zareste silueta, mi-o cerceteaza banuitor, apoi i-mi arunca o intrebare zdruncinatoare:

-Buna dimineata domnule, pe cine cauta-ti?

Desi in mine i-am raspuns de vre-o zece ori, buzele ramaneau neclintite. Barbatul se apropie si ma privi contrariat :

– Va simtiti bine?….veniti va rog si lua-ti loc, ma indemna aratandu-mi un scaun. Il urmez ca un miel si-mi blestem neputinta nefireasca. I-mi intinse un pahar cu apa. Fiecare inghititura, i-mi ardea matele goale si un tremur nervos, i-mi alunga incet-incet starea de prostratie,

-Multumesc! reusesc sa ingaim,multuimesc mult domnule…..plutonier, adaug observandu-i tresele de pe umeri.

-V-ati revenit? ma intreba pe un ton paternal, apoi i-mi lua paharul si-l aseza pe masuta de langa noi, alaturi de telefonul care se trezi la viata. Plutonierul ridica receptorul.

-Poarta….sa traiti! ordonati

-Ioane…Greceanu sant, se auzii o voce clara si grava, te rog cand apare avocatul Mihailescu sa-mi dai un telefon, si roaga-l sa m-astepte.

-Am inteles dom` maior, sa traiti!si inchise receptorul. Se intoarse spre mine, si i-mi adresa compatimitor:

-Cu ce va pot ajuta, domnule?

-A-s dori sa vorbesc cu domnul maior Greceanu, Ologu ma numesc….Radu Ologu.

-Va asteapta?

-Sigur da!

Politistul ma anunta, si in scurt timp, un barbat rumen in obraji in ciuda varstei si maturitatii sale, cu un picut de burta si ochi patrunzatori, se apropie incet si-mi sopti grav:

-Radule,vino cu mine te rog, ma indemna, apucandu-ma incet de dupa umeri. Gestul mai mult decat prietenos, ma infiora.

Urcam tacuti cateva trepte, strabatem un hol ingust si prost luminat, apoi patrundem intr-un birou modest si inghesuit. Trei birouri, ingramadite unul in altul, acoperite in mare parte de dosare, iti dadeau impresia ca-ntr-o camasa de forta, te simti mai in largul tau.Cei doi politisti care populau incaperea, isi ridicara ochii pentru un moment,i-mi raspunsera la salut, si la fel de preocupati se cufundara in mazgzlit hartiile de pe birou.

-Baieti…sopti maiorul, va rog minunat de frumos, sa iesiti la aer cinci minute. Inainte ca maiorul sa termine de formulat rugamintea,eram singuri.I-mi facu semn sa ma asez, apoi se apuca sa faca doua cafele.Cufundat cu totul in preparatul lor, maiorul imi dadea impresia ca a uitat de mine.Ma simteam stingher si felul lui de -a se purta, de parca am fi fost buni prieteni, imi dadea sentimentul ca sant un amnezic debusolat, trezit brusc in mijlocul familiei, pe care n-o mai recunoaste.

-Radule, sopti maiorul intinzandu-mi paharul de plastic cu aburitorul ness, cum se simte taica-tau?

 -Rau, dom` maior, ma trezesc formuland mecanic.

-Nelu….Radule….Nea nelu!

Il priveam uimit pe barbatul din fata mea, si cutia amintirilor se deschise. Imi fugeau prin creier imagini de mult uitate, imagini ale unei copilarii fericite, imagini ale unui nea Nelu, mereu incarcat de daruri. Si ca si cand imi citea gandurile, maiorul imi sopti:

-Da, Raducule tata, eu sant nea Nelu !Eu eram si mos Craciun, si iepurasul de paste. Acu` hai bea cafeaua ca se raceste si nu mai e buna de nimic.As fi vrut sa fiu singur, sa pot plange si urla, sa simt bucuria regasirii unui om care mi-a luminat copilaria, omul care mi-a fost mai apropiat ca un tata, omul datorita caruia am ajuns barbatul de azi. I-mi inghiteam cu greu cafeaua si bucuria regasirii.

-Te privesc Radule, si constat ca tac`tu avea dreptate!Esti exact cum te-a descris:dur, pragmatic, misogin si indaratnic ca un catar, copia fidela a lui Mircea, doar ca tu a-i fost alesul sortii.Nici dac`ati fi fost gemeni, nu erati atat de asemanatori; asa ca taica-tau a trebuit sa se descarce pe cel care nu a suferit prea mult de pe urma lui, adica pe tine.

-De ce pe mine?Si cum adica n-am suferit ?

-Simplu!Tot ce-a patit Mircea, si toata viata lui, a fost traita sub semnul patimirii parintelui vostru. Mircea a fost o simpla unealta, un mijloc prin care taica-tau sa fie docil si supus, caci de cate ori se razvratea taica-tau, Mircea platea cu puscaria, nevinovat mai tot timpul. Doar ca acum, Mircica a intrat in ceva urat si a platit taica-tau. Nu mar mira sa aveti toti de suferit, si tocmai asta vreau eu sa opresc, sa indiguiesc torentul starnit de Mircea.

-Are cumva legatura cu capitanul Voicu                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                l intinse. Grobian ca un papuc de porcar, insfac biletul, il indes in jab, si fara sa salut imi haituiesc papucii sa zburde spre casa.O idee se insinua perversa si cu fiecare pas, capata contur, nuanta, crez si certitudine.

                                                                        #

O pereche de ochelari i-si hlizesc dioptriile la mine. Sub ei, o aratare bondoaca, probabil o supravietuitoare in razboiul cu natura, cu o fata contorsionata ca un accident feroviar, ma indeamna sa-i raspund la o intrebare directa:

-Buna ziua!

-Buna ziua, repet, a-s dori o carte!

-Ce fel?

-Cu coperta rosie, ma scap pe mine.

-Ce gen, am vrut sa spun? se corecteaza sarmana., si-i observ un rictus zambavnic pe scutul ce a aparat-o viteaz in razboi.

-Beletristico-fantastico-stiintifico, sau orice altceva, nu prea gros, usor de citit, usor de carat si foarte usor de uitat.

-Un ziar a-ti incercat?

-Evryka! ma aud zbierand ca-n baie, si fuga-fuga ma nasc pe usile bibliotecii in cautarea unui chiosc de ziare. In urma mea, parca sfintindu-mi fuga, vazu-i cu coada ochiului, ca semnul crucii e-o practica bibliotecara. Amin cucoana ! Iata-ma afara. Trag aer in piept, apoi expir cu putere, si uite-asa produc un proces fiziologic normal, numit respiratie. I-mi sterg lacrima aparuta in urma constatarii a cat de destept sant, si lipa-lipa, Fat-Frumos si Genial, ma perind prin fata tarabagiilor ce-mi ofera hartii de valoare indoielnica, plantati strategic intr-o statie de trolee, vizavi de cladirea impozanta, unde cu numai cateva clipe inainte, am reusit sa intaresc ortodorxismul- crestinesc.

-Asta, ala acesta si alalaltul! comand cu o voce grava de intelectual rasat, si-n urmatoarele momente, ma procopsesc cu un copac prelucrat si mazgalit. Le platesc si-n clipa in care ma hotarasc sa patrund tainele ascunse-n papirusuri, cerul i-si descheie prohabul si o ploaie Dumnezeiasca se pogora peste drept-credinciosi.Ateii, erau in casa si se uitau la “Walker – politist texan”.Cu stupoare,constat ca ajung acasa in aceeasi zi.Intru in bloc si pe scara, doamne-iarta-ma il vad pe dracu`. I-mi scuip intre tate, scot batista si ma sterg scarbit. Scuze,dar sant putintel racit.

-Buna, Radule! zice dracul, te-asteptam sa facem o tabla. Vocea, cunoscuta, i-mi confirma ca ma inselasem, nu era dracu` ci Costica, vecina-miu. Doar coarnele lui m-a indus in eroare. Angela, nevasta-sa, un inger de fata, i-a facut sapte copii si din toti, doar a-l optulea este al lui

-Costi, ma scuz eu, acum-acum nu pot am niste treaba, dar hai mai pe seara! Refuzul meu il descumpani. Se retrase totusi intelegator, iar eu intru soptit, sa nu-mi trezesc paianjenul favorit, ma dezbrac, caut un ac si ma apuc de treaba. Nenea Braille multam de pont mancati-as!

                                                                        #

In curtea parnaii era liniste. Detinutii cocotati pe pervaze, tinandu-se de gratii, fumau plictisiti si priveau cerul senin, visand la libertate. Si chiar atunci Ministerul Justitiei Divine, sculpta un nor intr-o forma ciudata, un pumn inchis, cu degetul mijlociu ridicat nervos in sus.Pe hol, zgomotul ghium-urilor de aluminiu tarsaite pe ciment, ii anunta pe smecheri ca vor fi hraniti. Ca la un semn se descocotara care de pe unde, si se asezara la coada. De-o parte si de alta a holului, “popotarii” ridicau tavitele rabatabile si asezau pe ele un numar de castroane, egal cu al detinutilor din camere, apoi supravegheati de “major” deschideau vizeta si imparteau cu un polonic imens ciorba de varza.

-Ce-avem azi mutule? se rasti Namila.

-Ciorba de varza cu carnita!

-Si felul doi?

-Balast.

-Iar orez ma, futu-va-n gat?Cine mortii matii te-a facut bucatar, sifonule?Hai, baga numa` carnea……si tu ce Cristosu`-matii te-nfigi asa coclea? se rasti Namila la un detinut, lovind-ul brutal cu capul de usa. Nu mai am loc sa respir de voi, ti-ai dracu de-nfometati, cand i-ti avea parnaia mea, stati pan` preajma, pan`atunci, valea!

-Ce s-a intamplat Zdrobea? se iti majorul, ti-e dor de-un raport?

-Ce raport manca-ti-as, dom` major?Pa oasele mele dac`am parlit aiurea, se-nfig ca disperatii in ghium. Io`s de vina ca haleala-i gretoasa ca la ristorant? Unde nu-i distiplina e haos, si io asta fac!

-Ce, haos?

-Manca-ti-as pula matale da zmardoi, ce ma smecheresti; distiplina fac imparate, ca doar nu vrei sa m`apuce pandaliile sa ma tai?

-De ce sa te tai?

-Pai cum de ce? se rasti Namila, pai te rupi in fanfleuri cu mine?…hai patrula, ca holu-i lung!

-Gata Zdrobea! se otari subofiterul, te-ai lipit de-un raport.

-Lasa-ma si dute, zana constipata,… nu discut io cu tine; dau o gusa la colonel si l-am scos, tu tot husan ramai, prostea!

Sobolanul asculta toata discutia, si simti o dorinta nebuna framantandu-i stomacul. O simtea vie in el, gata sa erupa, sa-l ridice din pat si sa-i smulga jugulara Namilei. Avu insa taria sa reziste, si nemiscat, stranse puternic din dinti si inchise ochii. Castronul plin ochi cu carne, se pendula aburind, la nasul lui:

-Hopa sus! se lingusi Namila,” tu esan main her”.Curand nu se mai auzi decat zgomotul hulpav al lipaielilor. Alaturi de gandurile lor, detinutii inghiteau amarnic ciorba si bucati mari de tacere.

                                                                                    #

Bataia discreta in usa, il obliga pe ministru sa deschida gura:

-Intra..

Secretara i-si iti fizionomia prin crapatura usii si anunta:

-Aveti o scrisoare, domnule!

-Bine, las-o si lasa-ma, porunci importantul, o insfaca, o deschise si citi incet si rar:

                        Domnule ministru

Incet-incet, se concretizeaza finalul acestei povesti. Ideea este ca avem nevoie, de o aprobare de la Ministerul Justitiei, pentru un transfer special. Alaturi aveti numele celor doi, precum si modul de incheiere a afacerii. Actele finalizate le astept la hotel”Ciucasul” din Poiana Brasov. In mod expres trebuie sa obtineti aprobarea ca transferul, sa fie efectuat de catre mine si un subofiter, cu masina mea personala.

                                                                                    Mandea Voicu.

Citi apoi modul de actiune, zambi si ridica receptorul telefonului:

-Da?

-Gina, da-mi,la Justitie, cu Gelu !

-Imediat, va rog, si-i facu urgent legatura.

-Ce onoare, domnule ministru! respectele mele, se auzi admirativ in receptor, cu ce va pot ajuta?

-Servus Gelutule, se muie ministrul, uite mai baiatule, pana sa te sun aveam o problema si ma gandeamca ce-ar fi sa te repezi putin pana la mine, la un whyski si-un parai.

-Acum?

-Nu vreau sa te incurc mai tarziu, acum ar fi ideal, ce zici?

-Inca nu sant acolo?

Paharele se ciocnira zgomotos.

-Noroc!

-Ale,Gelutu!

Sorbira satisfacuti licoarea aromata apoi asezand paharul, ministrul se ridica din fotoliu, si mimand preocuparea, se indrepta spre fereastra. Intr-un tarziu zise:

-Uite, Gelutule tata, de ce te-am deranjat. Am o obligatie fata de o cucoana pentru care am toata admiratia. E desteapta foc, si are o mare incredere in oameni; asta, a costat-o scump, cam 50.000 $ si de aproape un an, se chinuie prin tribunale sa-i recupereze. Crezi ca a rezolvat ceva?

-As!

-Exact! Asa ca a venit plansa si rugatoare s-o ajut. Eu nu prea pot, ma-ntelegi? Te-am sunat sa o ajuti tu, ca te stiu baiat destept.

-Cam cat de mult vreau s-o ajut? se intreba cu voce tare, Gelu.

-Pai cam de 10.000$ si week-end la munte,cand si cum vrea muschiul tau.

Un timp, linistea parea a fi definitiva.

-Unde trebuie sa semnez?

Zambetele lor largi se intalnira, umpland cabinetul cu un miros fetid.

                                                                                    #

De mult de tot, pe cand Alba ca Zapada ii intarata sexual pe cei sapte pitici, cand surzii auzeau doar ce le convenea si cand orbii nu puteau sa citeasca, un nene destept, a inventat impunsatura pe hartie. Si desi pe cei sapte pitici, aceasta inventiune nu-i incalzea cu nimic, orbii, s-au bucurat tare-tare, ca puteau si ei de acum, sa citeasca intr-o scriere impunsa, cu degetelele, pe pipaite, in Braille. Asa si eu, atatat de ideea ce-mi zburdalnicea pe plaiurile creieresti, ma hotari sa-i fac un plan de evadare intepat fratelui meu, care-mi putea oferi visul lui Columb, America.Asa ca am compus un plan de evadare, atat de diabolic si performant, incat nu v-il pot destainui acum din doua motive: Primul ar fi, daca-l citesc detinutii, iar al doilea, s-ar termina cartea. Bine, ar mai fi si un al trei-lea, insa nu vreau sa-i dau de lucru Ministrului Justitiei, care acum este ocupat cu marea coruptie din Groenlanda.Deodata, suna soneria. Ma doare-n cur.

Mai suna odata. Ma ridic sa deschid, cine stie ce o sa ma mai doara?Ma uit pe vizor si nu vad nimic. Misc putin capul lateral, si cu ochiul deschis privesc: Aha, e Costi!

-Intra, intra! il poftesc zambind, baga-te in bucatarie, pune de-o cafea, aranjeaza pulurile si asteapta-ma, ordon eu rapid si-o zbughesc in sufragerie sa ascund urmele complotului.

A pierdut partida dupa partida. Si cica daca n-ai noroc la joc, ai in dragoste. Rahat!

                                                                        #

Barbatul parca limuzina si coborand plictisit, pasii pe treptele hotelului Ciucasul, acompaniat de privirile atatatoare a doua balerine sexuale, a caror dans in asternuturi, e acompaniat de muzica internationala a fosnetului verde, dolarul. Barbatul le observa, zambi, deschise usa si pasii in holul imens aproape pustiu. Se indrepta spre bar, urmarit indeaproape de cele doua siameze, cand, un racnet domolit in ultimul moment, iifractura pasii;

-Domnule Mandea!se adresa receptionerul, aveti un plic, apoi mugi bovin spre cele doua:

-Iar voi jigodiilor, afara ! ca….

-Lasa-le!…sant cu mine, hotari Mandea, apucand plicul si multumind.

-Va rog sa ma scuzati! sopti incurcat receptionerul,…nu am stiut,…i-mi pare rau!

-Lasa, lasa…stiu ce credea-i…. da-mi te rog cheile si trimite-mi sus o sticla de Metaxa.

Lasa o bancnota, si se grabi spre cele doua femei, asezate in asteptare la bar. Ajuns langa ele, se aseza fara un cuvant intre doua zambete imense:

-Cat? intreba Mandea.

-O suta de miare scurtu`, iubitule, sopti afectat una din parasute cu rol de deltaplan.

-Si amandoua?

-Tot tacamu`, lacomule?

-Tot.

-O suta de parai!

Camera se anima ca prin farmec, rasetele, chicotelile si pupicurile se impleteau cu clinchetul cristalin al paharelor ciocnite zgomotos. Intaratat de alcool si mirosul de femeie, Mandea se simti plutind, apoi o usoara ameteala se accentua rapid si pana sa realizeze ce se intampla, cazu intr-un somn adanc.

-Al dracu` animal! e rezistent ca un bou, pufni suparata parapanta, hai imbraca-te ia plicul si” chenzina” si vira!Inhatara tot pana si ceasul, incuiara usa si zglobii nevoie mare, tasnira afara din hotel, nu inainte de a-l omeni pe receptioner cu o bancnota. Acesta zambi frumos. Cele doua se oprira in parcare cautand cu privirea o masina. O vazura dosnica, undeva la umbra si cu pasi grabiti se avantara spre ea, Geamul actionat electric se slobozii incet, si o voce guturala intreba scurt:

-A-ti luat?

-Da, raspunse femeia, si-i intinse captura.

Barbatul insfaca plicul si-l intinse tanarului de langa el. Acesta deschise o servieta, scoase un dispozitiv cu doua lamele suprapuse, introduse plicul intre ele apoi il stranse cu un surub. Taie plicul la unul din capete cu o ghilotina speciala, scoase hartiile, le fotografie, apoi introduse totul la loc, lipi plicul cu un adeziv special si i-l inmana barbatului ce parea a fi seful. Acestail scoase pe geam si ordona:

-Du-l la loc dulceato, si vezi ca saptamana asta s-a anuntat “ceata” in Poiana. Ia-ti concediu o saptamana sa-ti odihnesti libidoul si inca o data mersi!

-Oricand cu placere, domnule maior! chicotira femeile, si se departara grabite.

                                                                                    #

Vizeta se deschise icnind din balamalele neunse si o voce plictisita anunta:

-Manea, Cretu, Molocea, Adam, Ciucu,Artenie si Ologu, aveti pachet, aranjati-va si peste cinci minute va scot la aer.Cei sapte alesi, se aranjara putin si se asezara cuminti in asteptare.Usa se deschise, si curand i-si urmau randul tacuti, in timp ce subofiterul le controla cu niste scule ciudate, fiecare lucru in parte. Subofiterul termina repede, si negasind nimic periculos le dadu drumul.

Masa asezata in mijlocul camerei, isi asteptapovara, pazita parca de nerabdarea Namilei, asezat pe un scaun si batand darabana pe tablia mesei, Usa se deschise scartaind si zambetul Namileiisi facu loc pe fata incordata,

-Doamnelor, multam de deranj!

Detinutii se asezara cuminti intr-un colt si unul cate unul, asezau pachetul primit pe masa. Namila il deschise si-si alese o ruda de salam, o camasa, toate sosetele, rupse frunzele unei legaturi de ceapa verde, si din ele scoase cateva bancnote, rulatesub forma unor mici tuburi de hartie. Ii arunca posesorului un asemenea tub si-i inmana pachetul

-Dumnezeu vede si-ti multumeste, bunule samaritean! hohoti Namila.

Detinutul i-si lua pachetul, mai bine zis ce mai ramasese din el si tacut, se cocota in pat unde isi aranja, asemeni unui copil sarac, doua mere, o cutie de lame de ras, o pereche de chiloti, o sticla de suc, o bucata de slaninasi niste portocale. Curand darile avura efectul scontat. Masa incarcata, umplea de bucurie privirile lacome ale Namilei..Sobolanul., singurul care nu participase la procesiune, din ratiuni simplu de inteles, isi desfacu calm pachetul, scotand una dupa alta, ocutie de margarina, o legatura de ceapa verde, o bucata de slanina, doua cartuse de tigari si trei reviste. Rupse tacticos frunzele de ceapa, scoase bancnotele si alaturi de ele gasi o alta hartie, scrisa marunt. Le aseza deoparte pe pat, lua bucata de slanina, ii cerceta in amanunt soricul si in scurt timp gasi “buzunarul”. “Buzunarul Porcului” este o ascunzatoare mestesugita. Se practica pe o portiune oarecare, o incizie cu un cutit, dezlipind soricul de slanina. In buzunarul astfel format, se introduce “marfa”, de obicei bani sau obiecte de valoare. Dupa aceasta operatie, se topeste putina untura, care se toarna in buzunar, lasand-o apoi sa se raceasca.Sobolanul scoase un pachet de tigari, il desfacu, i-si aprinse o tigara, desfacu biletelul si asezat in pat,il citi incordat.

-Sobolane, icni Zdrobea,hai sa vada boieru` ce-si alege? Sobolanul il privi, si pentru prima oara, zambetul si sclipirea din ochi il facura sa-si merite pe deplin porecla.

                                                                                    #

Teatrul de razboi a lasat in urma un invingator, un mort si un ranit. Invingatorul canta in bucatarie pregatind cafeaua, ranitul gemea intins ca o carpa in pat, iar mortul astepta ca cineva sa-i cante prohodul. Zaresc ca prin ceata chipul Corei. De fapt nu e ceata, sant aburii cafelei, rasariti din cestile mari asezate pe tava, pe care Cora delicat, o aseaza pe masuta.Simti-i un pupic, o mangaiere serpuitoare prelinsa incet spre decedat.

-Raducu….sant o fiara? ma chestiona copilaroasa bicisnica creatura, apoi se apuca sa-mi linga ranile.

Ma salt in capul oaselor, speriat la gandul unui nou atac, ii opresc cu greu potopul de pupicuri, o asez langa mine si cuprinzandu-i capul intre palme:

-Trebuie sa vorbim!

Privirea iscoditoare, plina de intrebari infricosaroare, ma impunge dureros.

-Ce vrei sa-mi spui Raducu?

-Trebuie sa vorbim!

-Despre?….

Ma ridic fara sa-i raspund, si-mi aprind o tigara. Trag adanc fumul in piept, cautand cateva clipe sa-mi aranjez atacul.

-Am o afacere Cora, pentru amandoi, doar ca numai prin tine ne putem aranja.Sprancenele I se arcuira ciudat, si-mi arunca o privire taioasa ca un brici.

-Adica..!

-Barbac`tu mai e sef la pasapoarte?

-Ihi…

-Il poti convinge sa faca doua bucati pe nevazute?

-Ihi…

-Cat mai curand?

-Ihi…

-Ne ies banii de America…

-Hai, hai, varsa tot iubire…… tot! imi arunca smechereste.

Si m-apuc sa-i insir planul conceput de mine, si-n scurt timp, observ ca santem pe aceeiasi lungime de unda. Brusc se ridica, se imbraca in graba, ma pupa infiorata, si inainte de a inchide usa i-mi arunca:

-Da-mi trei zile iubire!

-Le ai!

                                                                                    #

Tigara aprinsa ramase uitata in scrumiera. Maiorul Greceanu,citea fotocopiile pentru a treia oara, incercand sa inteleaga.

-Ce dumnezeu vor astia? se intreba, apoi forma grabit un numar de telefon. La celalalt capat se auzii o voce obosita:

-Serviciul Roman de Informatii, Octavian Pancu….

-Imi puteti spune, va rog frumos, cat este ceasul?

-Batran si nebun ai ramas Grecene! Ia zi ce vrei?

-Ce mi-ai oferit pana acum, e aur curat, asa ca fa-ti un drum pana la mine te roooooog…… Lucrurile se misca mai repede decat ne-am inchipuit!

-Bine Grecene, ne intalnim deseara, totusi ai grija, domnul Mandea Voicu e al dracu` de periculos, ai mare grija!

                                                                                    #

Dusul rece ma infiora si ma trezi la viata. Zgomotul apei se transforma intr-un tarait scurt.Opresc apa si ciulesc urechile. Soneria telefonului se auzi din nou. Imi pun halatul, imi iau papucii si pasesc grabit sa ridic receptorul:

-Ologu buna ziua!-Radule, se rasteste o voce la mine, Marian sant, !-

-Da, Mariane, salut! ma reped eu, iarta-ma ca n-am mai apucat sa trec sau sa sun, cum e tata?

-De-asta te-am sunat…sopteste stins. Imi pare rau, dar domnul Ologu a murit acum zece minute,….imi pare tare rau…..

Restul cuvintelor se pierdeau aiurea, iar eu ca-n transa inchid telefonul, ma asez pe pat, si plang cu o furie nebuna

                                                                                    #

Lumini si umbre se invalmasesc navalnic, si curg alaturi de stropi, printre cutele fruntii. Voicu, reusi sa deschida ochii si lumina il sageta brutal, i-si prinse capul in palme, strangand cu putere si reusii cu un efort dureros, sa se ridice in fund sprijinit de tablia patului. Ofta si incerca sa inteleaga ce I se intampla. Vedea derulandu-se lucruri nefiresti, neintelese, imagini pierdute in negura mintii, chipuri uscate emanand rautate si franturi de ordine scurte, piezise, apoi uniforme si chipuri banale, tumefiate si pline de sange.Isi inchipui doua maini gigantice, ce se jucau intinzandu-i nervii ca pe-un extensor improvizat…. tipa., apoi ca prin farmec, ratiunea se aseza incet- incet in cutia de valori; se ridica pe oasele gelatinoase parca, apuca sticla si sorbi insetat. Simtii o arsura teribila si tusind brutal se chirci langa pat, in genunchi, sprijinit in frunte si apasandu-si cu putere abdomenul. Simtea vesnicia pazindu-i trupul chinuit, o simtea alaturi privindu-l cu mila, si-ar fi vrut sa o injure; ceva insa il opri si-i cauta scuze pentru faptul ca acum, avea intr-adevar nevoie de cineva. O mangaiere, oricat de iluzorie parea, era totusi o mangaiere. Intr-un tarziu, ridica mana pipaind noptiera. Gasi telefonul si tipa chinuit in receptor:

-Dati-mi 418302, urgent!

Asteptarea era infioratoare, tonul I se insuruba in creier, lovindu-l ca tone de bolovani rostogoliti de avalansa.

-Alo?

-Cormane!urla Voicu, la Ciucasul urgent, sant………

Receptorul cazu alaturi iar Voicu i-si pierdu din nou cunostinta.

Un miros intepator ii umfla narile si se trezi tusind puternic. Isi prinse nasul intre degete strangand cu putere. Injura brutal si deschise ochii.Cei trei barbati, asezati in jurul lui, zambira.

-Voicu a inviat! se hlizi unul.

-Adevarat a inviat! aproba altul, aruncand o sticluta in buzunar.

-Ce dracu` pute in halul asta? intreba Voicu,….

-Elixirul vietii, boierul! uite ca traiesti…… acu` ne lamuresti rogu-te ce cautai langa pat?

-Planta scame pe covor! se trezi vorbind un tip asezat pe fotoliu, unobiect prea subred sub trupul impovarat de muschi.

-Gozo, glumele tale ma fac cu nervii si tu stii bine, se otari Voicu: -Cormane, se adresa apoi celui ce parea a fi liderul grupului, vreau sa-mi gasesti doua parasute, aproare 1.80, 70de kile, blonde vopsite, machiate cu gust, una dintre ele cu accent moldovenesc. Imi aduci ce mi-au luat,si dup`aia faci curat.Brusc isi aduse aminte de plic; se ridica rapid si incepu sa-l caute. Il gasi langa pat si rasufla usurat, apoi se intoarse spre cei trei si suiera:

-Mai santeti aici?

                                                                        #

Cheile zornaira vesele in yala, usa se deschise si o voce vesela:

-Iubit-o, am venit!

Barbatul aseza diplomatul langa cuier, si fredonand o melodie in timp ce se dezbraca, isi incorda auzul asupra unor suspine, ce se auzeau dinspre dormitor. Se opri din fredonat si intrigat se indrepta spre sursa plangareata.

-Cora, iubit-o, s-a intamplat ceva? intreba repezindu-se spre femeia chircita in pat, cu genunchii stransi la piept. Barbatul, ingenunche langa pat, si mangaind-o paternal pe cap, astepta ca femeia sa se potoleasca.

-Ce s-ai ntamplat iubit-o?

-Lasa-ma Doru…. te rog lasa-ma….sant o proasta….si n-am noroc….lasa-ma ca-mi revin! suspina inghitindu-si lacrimile. Apoi cu o miscare indelung studiata, se rasuci pe spate tragandu-si perna pe fata, dezvelind ca involuntar, doi sani perfecti, atatatori si tari ca marmura, frematand cu fiecare icnet, tasnind in sus ca-mpinsi de-o bucurie, a carui raspuns se regasi in nadragii barbatului, iar acesta, uitand brusc de suspinele nevestei,se trezi cufundandu-si fata intre cele doua minuni. Mainile puternice framantau carnea femeii iar fata ei, itita copilaros de sub perna se porni sa primeasca sarutari patimase, pe buzele sarate de izvoarele albastre, sub arcuirile inocente a unei priviri voit iubitoare, in fapt, infiorator de perversa.Maestrele-i degete lucrau de-acum sa dezbrace barbatul, al carui ajutor parea de prisos. Icnind de placere, barbatul se cocota invingator si-mpungaret tare, si fu primit intre pulpele pline, daruite cu placerea datoriei conjugale. Un chiot carnal, ii electriza muschii, iar gemetele lor se unira intr-um oftat prelung. Ramasera inclestati si muti, unul de placere iar celalalt………..

                                                                                                #

Soneria suiera scurt:

-Cine e? intreba o femeie, a carei pasi tarsaiti, tradau o varsta inaintata.

-Radu sant mama?

-Raducu mama, imi surade obosita, ce bine ca ai venit!

Un miros placut de gogosi imi invadeaza narile.Ma aplec putin, o sarut, si ne asezam in bucatarie, pe doua scaunele subrede si descleiate.

-Nu mai stiu numic de tata-tau de doua zile!L-am tot asteptat ca am crezut ca-i la femeile lui, dup`aia ti-am dat telefon, dar n-ai raspuns. E la tine?

Ii privesc ochii tristi si bolnavi, si-un nod indaratnic mi se propteste in gat. Cum sa-i spun….ce sa-i spun?Ii cuprind in maini palmele vlaguite si I le sarut. Tresare, apoi arcuindu-si privirea temator, ma intreba:

-S-a intamplat ceva rau?

Tacerea mea si crisparea stransorii, ii intari banuiala.

-Ce s-a intamplat?spune-mi te rog…..a patit ceva…..e in spital?

Nodul din gat se impietrise parca, si ma ardea intr-o durere fiarta in neputinta si lacrimi. Ingaim totusi un aaaaa prelung si atat.Disperat si neputincios, o cuprind furibund in brate si strangand cu putere trupul acela firav, mirosind a aluat de gogosi, racnesc ca un apucat:

-A murit mama….a murit!

O simt moale la piept. O clipa, imaginatia o ia razna haladuind pe neguri, calarind ganduri morbide si panicat, o indepartez putin. Pprivesc prin ea, atat de stravezie si naluca imi pare.

-Mama!?

O strig tacut si pierdut de mine. Gandurile si toata fiinta ei molcoma, sant duse departe.

-Unde e, Radu? sopteste intr-un tarziu…unde?

-La morga la Judetean, ingaim…….mergem sa-l luam?

-Asteapta-ma!

Se ridica, priveste in jur de parca ar cauta un punct de reper, apoi oftand se obliga sa paseasca spre dormitor. Se intoarse imbracata in negru. Isi lua poseta veche si privind din pragul usii undeva peste mine, sopti:

-Mergem?

Culoarul rece si respingator, se termina intr0o camera cu usi batante, Deasupra usii, o placuta vopsita, indica rostul acelei incaperi, morga. Pe culoar, sprijinita de perete, o bancuta lunguiata de lemn lacuit, odihnea asteptarea unui grup. Femeile plangeau stins indesandu-si fetele in batiste, oftand si jelind. Barbatii ne privira cu intelegere, apoi unul dintre ei, se oferi sa-i acorde mamei locul lui. Mama se aseza privind pierduta si strangand in poala poseta neagra si veche. Imping usa si caut cu privirea un trup inert, intins probabil pe una din mesele de beton.

-Radu!

Marian se apropie de mine, ma batu pe umar si incet, ma conduse la tata. Zacea intins acoperit cu un cearceaf alb-murdar. Simtii o caldura puternica si -alaturi de lacrimile pornite-n torent ma pufni sangele pe nas.Marian se repezi intinzandu-mi o batista, cand usa, se izbi de perete si barbatul intrat vijelios se oprii in fata mea.

-Domnule…..! balbai infricosat, doamna cu care a-ti venit……

N-a mai apucat sa termine. Ne- am aruncat toti trei pe hol unde am ramas impietriti. Cu poseta stransa in poala, cu ochii tinta spre undeva mama zacea inerta.O clipa mi se paru ca o vad in capatul holului, alaturi de tata, cu fete planse amandoi, trecand incet in lumina.Un urlet zgudui morga. Un barbat de aproape doi metri, insingurat in doar cateva clipe, blestema printr-un urlet neputinta lui. Simtii adiind un miros de gogosi si tanjeam la sarutul unei maini ofilite, apoi bezna totala si un gol infinit.

                                                                                    #

Dimineata se nascu infiorata. Dumnezeu o plesni peste fund si curand tipatul se auzii clar, pornind de sub stresini, purtat de ciocuri de vrabii zgribulite. Ziua prevestea acelasi marasm, acelasi monoton pas inlantuit, acelasi searbad trai de detinut. Puscaria prinse totusi viata. Vizetele se deschideau zgomotos imprastiind in camere paine si cicoare fierbinte. Bautura le ardea placut gaturile uscate de arsita noptii si curand se infiinta ad-hoc, un cor de sorbituri cu tonalitati diferite. Penitenciarul isi inghitea hulpav personalul; se salutau zgomotos intre ei umpland curtea de larma. Un Mercedes modern, aparu tacut ca o naluca si ingheta in fata puscariei. Subofiterul din postul de control, intrigat, urmarii cu curiozitate aparitia. Intr-un final, pipaind tocul pistolului, cauta telefonul si forma un numar:

-Ofiterul de serviciu!

-Poarta! dom` plutonier, va rog sa veniti urgent, s-ar putea sa avem probleme.

Peste cateva clipe, un barbat bine facut urmat indeaproape de un altul purtand pe umar o arma, alergau grabiti spre postul de control.

-Ce s-a intamplat?

Barbatul nu-i raspunse si ii facu semn sa priveasca pe geam aparitia cu geamuri fumurii.

-Sta acolo de un sfert de ora si nu coboara nimeni! zise majorul, face-ti un control?

Proaspetii sositi, iesira incordati, atintindu-si privirea asupra masinii. Se apropiara vigilenti, cand abia auzit, geamul fumuriu al masinii se porni tacut sa coboare. Instantaneu, armele aparura in mainile celor doi militari, indreptate hotarat spre fata soferului, acoperita in mare masura de o pereche de ochelari de soare.

-Usurel,usurel, dom` major! ranji soferul, ne-ajung gaurile pe care le avem., asteptam, doar sa inceapa programul de vizita.

-Va rog sa asteptati in alta parte! ordona scurt militarul, apoi le ceru actele.Soferul si pasagerii se supusera, isi oferira actele si mutara vehicolul in apropiere, intr-o parcare.

Militarii se retrasera cu actele celor patru vizitatorii si le inmanasera subofiterului din postul de control,

Acesta le citi si le nota intr-un caiet:

– Voicu Mandea! zambi capitan, Serviciul de Paza si Protocol al Guvernului… ce coaie are asta?

Soarele rasarise de ceva timp si cand incepu vizita detinutilor.

-Voicu Mandeea!!

Cel strigat se ridica si patrunse in camera unde il conduse subofiterul.Zdrobea il astepta nerabdator sorbindu-i din privir fiercare miscare,

-Sa traiti, cu respect ! sopti gutural.

-Ati rezolvat?

Voicu il privi taios, apoi grav il informa:

–

De azi, si casca bine urechile, in trei zile va transfer la Bucuresti.Vom merge cu masina mea, noi si un subofiter de aici in escorta. Pregateste-te bine si afla cam pe unde trebuie sa oprim. Intai ai grija de subofiter, iar pe mine ma luati ostatic. Dupa ce-am luat banii, il termini pe Sobolan, iti iei parte urci in avion si sa nu mai aud de tine. De restul ma ocup eu.Clar!?

-Cristal, domnule !

Se ridicara amandoi si inainte ca Zdrobea sa iasa, Voicu il informa :

-Apropos! zise, spune-i Sobolanului ca ai auzit ca a ramas putin orfan.Poate il ajuta sa ia o hotarare.Se despartira zambind.

Unul langa altul, sfarsiti, cei doi soti isi fumau tigarile degajati si fericiti.

-Iubito, imi spui acum, te rog, ce-ai avut?

Cora trase adanc din tigara, apoi pufaind isi intoarse privirea albastra spre sotul ei.

-Am nevoie de tine, ii zambi.

-Inca? ii intoarse zambetul Doru.

-Nu glumi, Doru, e cat se poate de serios.

– Te ascult.

– Stii… i-am promis doctorului meu ca pot sa-l ajut. Un prieten de-al lui frate-su au castigat la loteria “vezelor” si peaca in America, dar n-au pasaport.Au incercat prin relatii sa le faca mai repede, dar tot n-au facut nimic, mai mult n-au pasapoarte.

– Si ce e in treaba asat atat de serios incat sa te faca sa plangi? Pentru o promisiune ?

– Da… raspunde rusinata… pentru ca n-a luat gura pe dinainte si i-am promis.Si asa ma fierb de trei zile…

– Cum ii cheama?

– Am aici toate actele lor, sari dintr-odata Cora si scoase din geanta un plic.Numele lor, pozele lor, cererea si absolut toate datele le ai aici, dar mi-a fost greu sa-ti spun pana acum. Ma ierti? se gudura serpeste… ma ierti?

Barbatul isi privi ceasul.

– E inca timp.Daca plec acum, in doua ore le ai.Se ridica grabit, se imbraca isi lua diplomatul si inainte de iesi ii strecura

– Prostuto!

Usa se inchise in urma lui cu zgomot.Cora isi lati fata intr-un zambet parsiv.Ridica receptorul, forma un numar si astepta:

– Hai Raducu, hai, sopti nervoasa ridica-l odata.

– Familia Ologu?

– Raducu, Cora sunt, iubire, am aranjat, azi vin sa-ti le aduc. Te pup dulce.Si inainte ca eu sa realizez ceva, inchise.

 ###

In centrul orasului, la poalele unui bloc a carui ferestre mici in permanenta larg deschise, obligand soarele sa le umble in chiloti anosti asezati, la uscat, fiinteaza la

parter un club.Aspru si restrictiv cuvant! Si ca orice club care se respecta, au acces aici pestii, curvele, arabii si romanul mai avut.

Alaturi de trei tevi infipte in podea, o muzica lasciva obliga alte “tevi” sa se produca artistic buricindu-se atatator imbracate in pielea goala, poposind trecator pe trupurile lor, un snur subtire, maxim doua.

“Tevile “ a caror diametru se modifica zilnic, se lupta ca-n transa cu fetele buhaite, sa ramana treze.

Intr-un separeu, ca-n cina cea de taina, zac la masa trei pahare, o sticla de Metaxa si trei barbati, trecuti mai toti de varsata puterii.Faptul ca alaturi se zbenguia o fetita ori o maimuta chioara, avea exact aceeasi importanta.

Discutia se parea a fi interesanta judecand dupa cutele fruntii lor si tonul soptit. Cei trei barbati erau in ordine maiorul Greceanu, colonelul Pancu si avocatul Mihailescu.

– Treaba e perfect legala! sopti Mihilescu.Ordinul de tranfer e semnat de secretarul de stat si de ministru…

– Bun, intrebarea mea este, cum dracu a ajuns cucoana asta, asa de sus? intreba Greceanu.

– Cucoana asta, se introduce Pancu, e patraona mare. Are fabricute, agentii de turism, vreo doua, trei fetite de lux pentru placeri de demnitar si etc.

– Bun…sa recapitulam, un hot marunt, o patroana importanta si un SPP-ist versat. Cine lipseste? suspenda Greceanu intrebarea.

Paharele se ridicara ca la comanda si daca priveai atent, vedeai plutind deasupra mesei un mare semn de intrebare.

– Trebuie sa aflam cand are loc transferul, se trezi Pancu, apoi sa le plantam o umbra. In rest Dumnezeu cu mila si tare mi-e frica c-o sa ne-ngrozim de ce-am afla.

– De astra ma ocup eu, sopti Mihailescu.

– Cand ? intrebara la unison cei doi..

– Maine.Oricum in timp util ca s-o putem rezolva.Imi pare doar rau de domnul Ologu.Uite ca presimtirile lui s-au ademerit.

– Mie imi pare rau de Radu, zambi amar Greceanu. Si-s tare curios cum va reactiona Mircea cand o sa afle discutia fu intrerupta de melodia celularului.Greceanu il scoase din buzunar:

– Alo?

– Nea Nelu? Radu sunt.

– Spune Radule…

– Stii te-am sunat sa-ti spun ca am ramas orfan…si…

– Orfan? Dar maica-ta?

– S-a dus si ea. A facut infarct pe hol la morga.

– Radule, stai linistit. Tu ai grija de Mircea, de restul ma ocup eu. Lasa cheile la o vecina si aranjez eu totul.Imi pare rau Radule !

Discutia se incheie.Privind in gol baga mecanic telefonul in buzunar si sub privirile curioase ale celor doi, Greceanu sopti intr-un tarziu:

– Hei, acu’i acu’!

 ###

Ca care mai, repede, ca care mai incet, grupul de turisti englezi se varsau afara din autocar cu gurile cascate.Asezati in sir pe marginea soselei impuscau panorama orasului cu Canon-uri.

– How nice, how nice! exclamau fascinati.Deodata, o lady, icni scurt, bulbuca ochii, si-o tulii ca o apucata in padure.Isi alese disperata un boschet mai rasarit, se aseza “ciuciuica” de-te spre mine chilotii de marca inregistrata si zumzaind din capul pieptului un oftat chinuit, facu un pocinog.Imaginea vazuta din spate nu pot sa o descriu, insa cea vazuta din fata era uluitoare. O fata rotunda si durdulie, o privire mirata si un suras incurcat de placerer, uluire si usurare. Orgasm curat.Gentelmenul sot, observand lipsa consoartei lui, abandona privelistea si fortindu-si mersul cracanat, invinse durerea hemonoidala.Cu pasi infiorati, se indrepta timorat, sub privirile zambitoare ale conationalilor arealul dominat de-o nevasta si un miros ucigas.Ii arunca acesteia niste hartii si sub spaima lesinului facu cale intoarsa intr-un spirit tineresc.

Ghidusul ghid roman, speculand intamplarea se hotari ca e momentul de un ciubuc. Asa ca scoase un chitantier ieftin, si-l aborda pe nefericitul domn, hotarind sa-l amendeze.Si-n timp ce parlamentau, unul cerand iar celalalt neintelegand, se auzi un tipat infiorator, slobozit de plamanii ai caror stapana alerga spre autocar tragand disperata de nadragi.

– What’s hapend? porni dintr-odata aceeasi intrebare din mai multe piepturi. Apoi o prinsera pe stricata la stomac, o imobilizara cu greu si inainte sa astepte sa se calmeze, se gasira trei viteji cavaleri ai regatului sa purceada a dezlega misterul. Si gasira aproape de sursa haicuitoare de simturi, doua trupuri inerte, a caror miros, in concordanta cu atmosfera, iti ofereau certitudinea ca nu vor mai folosi spray.Trist.

Curand dupa ce fura anuntati, adica dupa doua ore, timp in care am umblat dupa aprobari pentru benzina, brigada criminalistica ajunse la locul faptei.

Asteptara urgent cu pamant un amalgam digerat in graba, facura poze si luara declaratii.

Se calcau englezii in picioare sa ofere amanunte unui ofiter plictisit, care din cand in cand il intreba pe ghid, un smecher care o rupea putin in engleza:

– Ce zice ?

– Pai zice ca… si balbaii ofiterului versiunea lui, pentru ca vorbind mai repede si-n dialecte, englezii nu-l prea lasau sa inteleaga.Maiorul Greceanu, seful serviciului criminalistic se apropie de locul crimei si inima I se inclesta.

Cele doua trupuri ii facura acum o vreme un serviciu si acum era convins ca loviturile de cutit prezente pe cele doua trupuri, se datoreaza acestui fapt.

– Sunt doua parasute, dom’ maior, se confesa un politist. Se cunoaste tot orasul Greceanu nu spuse nimic. Se intoarse, urca in masina si porni cu viteza spre oras.

 ####

– Sobolane, sopti namila m-am hotarat. Cat de curind, ma transfera la Bucuresti pentru o fapta mai veche. Am sasa mii de para de la barbut, o-ntind la turci.

Am aflat ca vine unul sa ma transfere cu masinuta lui cu nu stiu ce ordin.E valva mare printre boactarii, ca habar nu au ce se intampla.Si inca ceva. Ala care vine te ia si pe tine cica tot asa ceva…

Sobolanul il privi zambind.In sfarsit, isi spuse ai ajuns sa-ti pierzi rabdarea curva imputita. Il privi pe Zdrobea cu scarba si ura.

– Gata Zdrobea, uite cum facem, sopti Sobolanul mimind seriozitatea.In apropiere de santierul unde am ascuns banii te prefaci ca iti este rau.

– Pai, eu de unde stiu care-i santierul?

– Iti fac eu semn! acu’ taci si asculta si-i explica planul incropcit pe loc, amuzindu-se primind uimirea si interesul pe care-l citea pe fata detinutului.

Usa se deschise larg, iar detinutii se ridicasera brusc in picioare.

– Domnule Ologu spuse subofiterul sunteti asteptat la vizita. Va rog sa va imbracati si sa ma urmati.

Tonul protocolar al ofiterului ii uimi pe detinuti, iar Sobolanului ii sclipira ochii. Cauta febril sa inteleaga ce se intampla si cu cat trecea timpul devenea tot mai nervos.Il asteptam in camera de vizita si in timp ce cautam un mod cat mai uman sa-i explic, Mircea intra si el. Subofiterul se retrase lasandu-ne singuri.Stia.

Mircea se aseza privind cu ochii reci.

– Te ascult.

Urma o clipa de tacere si straduindu-ma sa-mi opresc plansul ii spun:

– Mircea… ai nostri… nu mai sunt si toata taria mea se duse dracului, cand porni brutal intr-un plans nervos.

Mircea isi inclesta mainile pe masa si lacrimi mari se pornira pe obraji pierdute apoi in barba nerasa.

Un timp ce paru o vesnicie ramase intre noi o tacere neagra, tulburata doar de sughiturile mele nervoase.Pentru a mia oara ii invidiam taria.

– Radule! mi se adreseaza apoi brusc, tot ce am gandit se duce dracului, asa ca asculta-ma cu atentie. In centrul orasului e un santier.

Du-te urgent la noapte si cauta imediat langa gardul imprejmuitor, un fel de pilon de beton, cam de o jumatate de metru, mazgalit aiurea cu smoala, sub pilon e gura veche de canalizare.Agatat de una din gauri e un carlig.Ridica capacul si o sa gasesti o sacosa.Ia-o, du-o acasa, fa urgent pasaportele, si de- acum, in fiecare zi la ora trei sa ma astepti in fata Bancii Comerciale.

– Esti nebun, ingaim eu belind ochii cat cepele. Ai nostri sunt morti, ai uitat ? daca fugim acum cine o sa-i ingroape ?

– Taci!!!

Tipatul lui Mircea ma facu sa tresar speriat.

– Lucrurile au luat-o razna. Toti vor sa ma vada pe nasalie, dar vor inainte banii.Asa ca baga bine la cap ce iti spun. Acum trebuie sa am grija si de mine si de tine ori tu ai impresia ca mai traiesc daca astia nu-si gasesc bani? te inseli, asa ca facu cum ti-am spus, si acxum intinde-o.Apropos, trebuie sa mergi cu pasapoartele la Bucuresti, in Pantelimon, si intrebi pe orice smecheras de cartier, de Maiestrica.Ii dai cinci miare de parai si asteapta-l stie el ce este de facut, acu’ valea.

 ####

Olimpiu Corman stia sa faca bine un singur lucru. Sa gatuie. Intors de doi ani din Legiunea Straina, “ciborgul” cum ii placea sa-si spuna – nume datorat celor cateva bucati de metal existente in trupul sau- se aciuase prin Bucuresti ca garda de corp.

Contractele apareau si dispareau pana cand la gasit Voicu, care ia dat de lucru si-l platea binisor.

Asemeni lui Gozo, un alt matahalos, pe numele adevarat Misa Demidov, era un rus pentru care exercitiile mentale erau sinonimul incruntarii sprancenelor.Creierul lui avea doar doua functii, dar precise: sa-l faca sa mearga: si sa manance.

Cel de-al treilea personaj un zmardoi de cartier i-a gasit pe undeva si i-a unit. Viclean si unsuros, nepotul lui Iuda, vindea si cumpara orice si pe oricine.Corman Cantenir Vicentiu o simpla asemanare de nume cu celalalt personaj, era de fapt liderul grupului. Cei trei urcara treptele hotelului si cicanira scurt usa camerei lui Voicu.Nu asteptara un raspuns si intrara.Se auzea curgand apa la dus. Ciborgul ciocani usor intredeschise usa si ranjind exclama:

– Sarut mana nene Walther… sarut mana, hohoti privind teava pistolului indreptata spre gura lui.

– Sa nu mai intati niciodata asa! sopti grav nudul Voicu. Ati rezolvat? Ati gasit? intreba in timp ce se imbraca.

– Da! hohoti legionarul le-am pus pe noptiera.

– Si ele?

– Ha… ha… e moarte…le-am tras-o putintel in padure.Experte de experte.Dup’aia le-a luat Misa.Bou asta cum termina asa in extaz, le apuca de cap si crant…adio viata…

– Le-ati omorat?

– Ihi! zambi idiot rusul

Un picior primit in plex il izbi de zid, apoi un pumn, un cot si o frunte facura o extraordionara scurta excursie pe fata rusului, lesina cu acelasi suras prostesc pe fata care incepu curand sa prinda nuante.

– Ce Dumnezeii mamii voastre ati facut idiotilor?

– Pai n-ai zis sa facem curat ? am facut! asa ca nu are rost sa faci pe ofuscatul.

– Si daca ne prind ce?! ne pupa-n curcubee.

– Oricare dintre noi e jupan in parnaie, asa ca, daca nu mai ai nevoie de noi am plecat pe litoral.De cat spumele dumitale sefu’ mai bine spuma marii, sopti Corman.

Se apleca apoi spre rus, il trezi si intinse mana spre Voicu fara sa-l privesca.Acesta scoase un teanc de bancnote verzi si -I le intinse.Corman baga bancnotele in buzunar si toti trei parasira incaperea.Voicu ramase tacut injurand in gand.

 ####

Melodia telefonului se porni brutala, trezindu-l brusc pe barbatul toropit de caldura.

– Alo?

– Mirea tata, sunt acolo? intreba vocea.

– Da, domn’maior sunt toti patru.

– Stau si ma coc aici in masina de cand au intrat.Ce fac daca pleaca?

– Intarzie-i cat poti baiete, noi suntem pe drum.

Barbatul inchise telefonul si scotand o batista isi sterse fruntea si gatul de transpiratia unsuroasa.Pe soseaua serpuitoare, urcau in viteza trei masini. Un automobil urmat indeaproape de doua Caravane. Curand intrara in statiune, si inainte de a ajunge in parcarea hotelului, se despartira dupa un plan bine stabilit, ocupandu-si fiecare pozitia in colturile parcarii. Din automobil tasni un barbat si urca intr-o masina parcata retras undeva la umbra.

– Sa traiti dom` maior! il intampina aproape speriat barbatul.

– Mai sunt inauntru?

– Da.

Barbatul maior scoase statia de emisie-receptie si ordona:

– Vultur 1, receptie, sunt Cuibul!

– Cuibule sunt Vultur 1, ordin!

– Vultur 2, receptie! continua maiorul.

– Aici Vultur 2, Cuibule!

– Ocupati pozitiile, Acum!!!

Cele doua dubite caravan isi deschisesera usile si trupele speciale tasnira in tacere, ocupandu-si pozitiile tupilatii intre boscheti si copacii din jurul hotelului.Usa acestuia se deschise si trei barbati coborara treptele tacuti si ganditori, la momentul dat, primul se opri brusc si se intoarse spre cei doi.Le sopti ceva, apoi brusc se imprastiara in directii diferite.

– Actionati! se auzi racnind maiorul in statia de emisie- receptie. Ne-au descoperit! apoi tasni din masina si arunca pistolul din fuga.

Gozo sari cu agilitate in spatele unui boschet, cuprinse intre palme capul soldatului si cu o miscare violenta ii rupse gatul. Ii smulse cu rapiditate baioneta si -o arunca fulgerator spre un boschet.Se auzi un barait si soldatul ascuns in spatele unei tufe, se prabusi borcaind.

Se rostogoli, apoi spre un copac, si-n acelasi timp, scoase de la glezna doua pumnale. Il zari pe-o alee pe Vicentiu, intins la pamant si un soldat il calarea incercand sa-l incatuseze.Se auzi un suier scurt, apoi soldatul se prabusi cu pumnalul infipt in gat. Vicentiu se ridica si incerca sa fuga.Se auzi un foc de arma si-s- simti genunchiul sarind in aer.Se prabusi urland de durere.Gozo se ridica hotarat sa-l ajute.

– Stai! auzi un racnet in spatele lui. Se intoarse incet cu miinile ridicate, tinand insa strans in mana dreapta pumnalul.

– Arunca-l! ordona soldatul, tintindu-l amenintator cu arma.Gozo il privi zambind.Dadu drumul pumnalului si ianinta ca acesta sa atinga pamantul il lovi puternic cu piciorul.Pumnalul se infipse in pieptul soldatului.Inainte insa ca acesta sa cada, Gozo facu un salt inspre soldat, ii smulse pumnalul din piept si baioneta de la centura si rostogolindu-se cu o agilitate felina, cauta cu privirea o noua victima.O zarii inspaimantata cativa metri mai incolo.

 ####

.Simti in acelasi timp o durere fierbinte in umar, apoi o alta in genunchi.Urma o a treia si Gozo intelese ca fusese lovit. Incepu sa rada in hohote si pipaindu-si cu mana lovita jugulara, o sectiona cu pumnalul din mana valida. Inainte ca soldatii sa il captureze, murii hohotind nebun.

Olimpiu reusi sa fuga urmarit indeaproape de doi soldati.Cobori in fuga dealul pe care era cocotat hotelul slalomand printre tufe.Suierul gloantelor il urmarea fierbinte, insa pasii ghidati de teama, pareau a fi mai rapizi.

Curand iesii din tufis si se trezi intr-o parcare. Zarii in apropiere o masina.Se repazii la sofer, ii deschise usa si gafaind ii spuse :

– Domnule am nevoie de masina! va rog sa nu interveniti, se filmeaza.Vor aparea cat mai curand doi soldati, de aceea va rog sa nu va speriati si sa nu interveniti.

Barbatul il privi intrigat, insa se supuse. Lasa masina pornita, se retrase cativa pasi si zambind prosteste canta cu privirea de jur-imprejur echipa de filmare.Vazu doar masina plecand in tromba, apoi doi soldati iesind din desis.Se trantira imediat pe burta si ochira masina.Urma o rafala scurta, apoi o explozie puternica umplu parcarea de fum si tandari.Soferul uluit cazu in fund. Isi privi masina arzand si nu-i venea sa creada.

– Filme?! baigui omul, filme pe dracu’! Nelule esti un bou! apoi isi aduse aminte de hot.

saracu’ om!

 ####

E miezul noptii.Ma furisez ca un strigoi prin ploaia nestapanita, urmat indeaproape de scartaitul pantofilor plini de apa. Si “scart” si “scart” intr-un tarziu hopa si santierul.Caut un loc pe unde sa ma strecor inauntru, il gasesc, si fantomatic, ma apuc pe bajbaite sa caut averea. Undeva intr-o ghereta, paznicul pufaia sub un bec muribund, o tigara.

– Fain! soptesc incalzit brusc de constatarea vizuala.Sa iesi afara cand o sta ploaia! ma rad eu, si nici n-apuc sa termin de gandit, ca Dumnezeu ori poate Dracul taie robinetul.Si tot atunci, pufaitorul mos paznic, se salta-n grisine si cascand, se-ntinde ca un elastic. Deodata se repede spre usa. O deschide.O inchide.O deschide… o inchide.

– Ce fericirea ma-tii faci? pufnesc inciudat.

In final, lasa usa deschisa larg, mai vantura un timp bratele prin aer, si se opreste in prag, respirand puternic.

– Aha! exclam zambind, te-a lasat supapa gazarule!

– Care esti ba acolo? se trezi tipand inspre aiurea, pensionara arma chimica, insa neauzind nici un zgomot, intra in ghereta, inchise usa, si se aseza pe scaunel, vlaguit pe semne de efortul patrularii.

Eu ma ridic de dupa boschet, fac doi pasi, ma impiedic si cat is eu de lung, zdrang, ma-nfig cu periscopul intr-o gramada de moloz A dracu’ caramida numa’ acolo putea sa fie.Se lipi de frunte ca un abtibild, stafidindu-mi pentru cateva minute, acuitatea vizuala.

Gem.Mai gem odata si ma ridic.E tot noapte.Imi fac cu osardie semnul crucii, si copacel-copacel, haida dupa tezaur.Si merg si merg, si…

– Uite-l belesc ochii a fericire, iar sublimul chiot se flatula triumfator.Doar nu era sa tip?!

Imping pilonul, ridic capacul, salt traista, o deschid si-ntepenesc.Atatia Washingtonii la un loc nici la banca nu vezi. O traista intreaga de ispita verde. Scot un teanc de bancnote, le indes in buzunar, aburc traista pe umar si ma sutesc prin gard in cautarea unui taxi.

Sunt singur pe sosea si pendulez dintr-un brat.Taximetristul imi observa efortul si opri

Curand ajung acasa.

– Opriti aici, va rog!

Soferul se conforma si trase masina aproape de trotuar.

– Va rog, sa opriti motorul! soptesc eu, si va invit la o cafea, asta daca sunteti amator de o cursa la Bucuresti?!

Soferul zambi larg, opri motorul si ma urma. Intru, aprind lumina, ii fac semne sa intre in bucatarie, si in timp ce intru in dormitor, il rog sa faca o cafea.

– Aveti in dulap ness sau cafea. Orice doriti, si va rog pana ma schimb, faceti doua cafele?

Inchid usa dormitorului, scot “sarsanaua” aranjez teancurile de bani in cearceaful plamumei, o impaturesc, aranjez patul si ma schimb.

Cafeaua si soferul ma asteptau tacute in bucatarie.O sorbim tacuti.

– Cat e tariful pana in Bucuresti, jupane ? intreb eu.

– 500.000 lei domnule, raspunde soferul, insa putem negocia…

– Iti dau o suta de parai, dar te plimbi cu mine. Cunosti Bucurestiul cat de cat?

– Am cativa prieteni care ne pot ajuta.

Pipai buzunarul cu pasapoartele, banii si actele mele.

– Sa mergem atunci, soptesc zambind, insa v-as ruga sa lasati aici turela masinii.O veti lua inapoi cand ne intoarcem.

                                                            ####

La usa biroului, sase tinere femei si patru copilasi asteptau plangand un ofiter.Acesta aparu pamantiu si tacut. Le conduse intr-o sala mare le pofti sa se aseze si suspinand, mangaie pe cap un baietel blondut. Il lua in brate strangandu-l la piept ca pe copilul lui, cand pe usa intra comandantul, urmat de o duzina de ofiteri.

Barbatul aseza copilul langa mama lui si schita un salut, insa fu oprit de comandant printr-un semn discret. Ofiterii se adunara in jurul grupului. Comandantul abia stapanindu-si lacrimile, le privi rand pe femei. Durerea din privirile lor si inocenta din privirile copiilor ii rupeau sirul gandurilor.Se lupta in interior sa ramana tare, insa batalia era pierduta de o zi.

– Sunt in spital dom’ comandant? intreba una din femei, privindu-l in ochi cu speranta.

                                                            ####

– Doamnelor… povara apasatoare a anuntului ce trebuia facut, I se aseza in gat. Cauta cuvinte, insa acestea se imprestiau ca un stol de porumbei speriati. Minute in sir se simti gol si stupid, neputincios in a lega cuvinte, ganduri si pareri de rau.

Ofiterii asistau descumpaniti neputinta comandantului, insa nici unul nu cuteza macar un gest.

Femeile intelesesera. Un cor rabufnit de bocete si lacrimi se izbira brutal de peretii salii, apoi se-ntoarsera vibrande intr-un ecou sfasietor. Parea ca intreaga lume isi plange durerea alaturi de cele sase femei.

– Vor fi inaintati in grad si vor avea parte de funerali militare… ingaima un ofiter.

Douasprezece perechi de ochi scaldati in lacrimi se ridicara spre ofiter. Fulgerele din privirile femeilor il lovira cu durere. Si-aceleasi priviri il invitau durut sa-si bage undeva si funeraliile si gradele.

                                                ****

Batranul Mercedes isi baga in cap ca e neamt si ca rezista la drum lung si-al dracu” hodorog cu tablele-i cazande halea sosea. Intram in Bucuresti cu teama si inocenta provincialului sosit la oras. De-o parte si de alta a soselei copaci de tabla ma anunta ca cutare si cutare firma e prin preajma. Padurea asta de panouri publicitare se rareste cu bun simt abia adanc hat in metropola. Pe dreapta un sir lung de gadila nori, replici ale zgarie nori-lor americanoi, se incapataneaza sa stea-n picioare, in ciuda igrasiei si a sliturilor cascate in pereti.

Soferul calca frana, apuca hotarat schimbaretul de viteze, il manevreaza expert si in viteza tiptil, ne strecuram printre gropile plantate maiestrit in sosea. Mai bajbaim vreo doua ceasuri, timp in care vezica mea se transforma in cimpoi.

-Halt! slobod un geamat ascutit spre sofer. Acesta opreste, eu ma sutesc afara cautand disperat in boschet. Curand cimpoiul se canta susurat, intr-o melodie conceputa la drum lung.Usurat, tasnesc din boschet agil ca o caprioara, proptindu-ma brutal in fata unei perechi de fete palide de foame.

-Buna seara, ii mai speri eu o data, imi puteti spune va rog pe unde este necesar a purcede spre cartierul Pantelimon?

Cei doi mosi prost crescuti, dardaind din cele sase picioare, doua de lemn si patru aproape normale, se holbau la mine salutand cu mainile pe inima, horcaind un aaaa…. prelung.Milos cum sunt ii sprijin totusi unul de altul si nemultumit de raspuns ma urc in masina botos tare foarte.

-Ma, dar nu ti-as spune nimic sclifositii astia, durea-i-ar in gat! ma strpsesc ofuscat spre sofer. Barbatul ma priveste razand. Abia atunci observ ca tot drumul presedintele auto, n-a scos un singur cuvintel.

– Suntem in Pantelimon, domnule! imi spulbera omul, teribila spaima ce ma incerca la gandul ca-i mut.

-Multam” fein, blajin conducator! ma rad eu din nou, acu” hai sa cautam un loc pustiu de oameni cinstiti.

-Ce anume? se incrunta intelept soferul.

-Un loc retras, intunecos, ciudat, adica o cloaca.Tre’ sa gasesc pa unul singur dintr-o gramada de smecheri de cartier. Zaresc apoi instantaneu o bomba, sulemenita in neoane, cu o terasa imputita ingradita insa de un gardulet de lemn vopsit in alb, pe care atarnau lesinate in ghivece, cica flori.

Ne parcam cu neamt cu tot pe o alee, coboram si cu mers de husani pufaitorine infiintam in stabilimentul ciuhapian. Ciuhapii, imprastiazi pe la si sub mesele de fier forjat, sudate cas, ne priveau insistent pe sub sprancenele arcuite bovin. La o masa mai acatari zacea majgalit cu carioca nu carton de mici indoit si unsuros, pe care emfatic trona un anunt:”Rezervat”

In jurul anuntului caruia ii lipsea terminatia “ie” se ragaiau printre sorbituri din halbele ciobite, o sama de ciuhapieni mai bine zis, sapte. Maieurile unsuroase intinse extrem peste buhaiurile imbuibate de bere, lasau ici colo cate o nisa de respiro.

– Ia loc te rog la o masa! il indemn pe sofer. Ce doresti, bere, coniac, suc?

– O Cola si o cafea, va rog.

Iau comanda si ma indrept spre bar.

-Doua cafele, o Cola si un coniac.

– De care?

– De care aveti?

– Metaxa, Napoleon, Balantines etcetera! imi strecura plictisit barmanul.

– Da-mi o Elada si restul te rog.

– O ce ?

– O Elada, adica un Metaxa! sarjez eu si te-as ruga daca stii unde-l pot gasi pe un anume domn Maiestrica, silabisesc eu puternic numele.

Interesul ii lumina fata buhait plictisita.

– Pe cine cautati ? se trezi tipand barmanul.Deodata am inteles ca tipatul era adresat “rezervatilor” si intand in joc repet cu putere:

– Maiestrica !

– Imi pare rau domnule, se tempereaza apoi carciumarul, dar nu am mai auzit de numele asta pana acum, apoi imi aseza comanda pe o tava de plastic si mi-o intinse mimind plictiseala. O inhat si ma indrept slalomand printre consumatori spre masa.Sorbim licorile tacuti.

– Acum ce facem, domnule ? ma inteapa soferul.

– I-am vazut pe aia din colt sosotind ceva, cand au auzit numele si apoi unul dintre ei au plecat.

– Asteptam,zambesc si fi linistit nu vor fi probleme. Totusi daca se va intampla ceva te rog sa pleci sa nu intri in bucluc si -I strecor o bancnota de 100 de dolari.

Soferul o insfaca multumit, apoi lucrand febril pe intelect isi facu niscaiva calcule, pentru ca il aud;

– Orice problema aveti, puteti conta pe mine domnule. Octav Margean ma numesc, am neagra in Ashihara si am nevoie de bani.

Cinstea m-a cucerit intotdeauna, desi Doamne-ajuta nu-i una din calitatile mele, si in timp ce ii insailez un C.V. il vad miscandu-si ochii in cap intr-un semn de atentionare.

In spatele meu un zgomot ascutit de fier tarat pe ciment, ma anunta ca ori e ora inchiderii bruste, ori spahii prea rumeni tin sa strambe niste oase.

Nu ma intorc, pentru ca, manca-ti-as am tupeu. Subred, dar ii. Ii fac un semn pe picior cu varful pantofului, iar domnul sofer il vad ca icneste ridica piciorul si se freaca pe semn cu manuta.

Curand furam inconjurati, si un ciuhapian matahalos protapit in stanga mea se guseaza cavernos:

– Pa cine cati matale nenea?

Nu-i raspund.

– E muti, ba astia! starni ranjete intelectuale nu. ale inconjureilor.Se apleca apoi cuprinzandu-mi ceafa cu o palma de marime nepamanteana, si-mi sopti la ureche;

– Esti bengos, tare, tipu’ da-ti pap ficatii Tanase!

Mana mea dreapta se-nfipse fulgerator in beregata animalului.Stanga il apuca in acelasi mod de aparatul fertilizator.Strang cu putere asi inainte de a cadea inert pe masa se auzi un sec poc.Adio oua!

Ce a urmat, fereasca Dumnezeu, cand totul s-a cam terminat, soferul, eu si inca doi adversari zaceam in picioare.Ailalti nani de voie.

Deodata simt o mana batindu-ma pe umar.Ma intorc fulgerator gata sa pocnesc, insa pumnul s-a oprit in aer.In fata mea un mandru chip de fata.

– Am auzit ca-l cautati pe Maiestrica, e adevarat?

– E… foarte…adevarat… ingaim eu balbait un raspuns.

– Dupa cum va bateti, nu sunteti caralii, sopti fata, deci de ce il cautati?

– Sunt intermediar intr-o afacere. Sobolanul m-a trimis sa-l caut.

– Mircea? isi mari mirata deosebit de frumosi ochi.

– Da! raspund incruntat, ciudos parca pe faptul ca superba ii cunoaste prenumele lui frate’miu.

– Ce face ?

– Ce sa faca, e in parnaie, e in necaz si are nevoie de ajutorul tipului asta Maiestrica.Nu ma poti ajuta ?

– Te-ai ajutat singur, oricum insa tu cine esti?

– Radu Ologu.

– Ada Mirea, raspunse papusa intinzandu-mi manuta, adica Maiestrica, cumnate.

 ####

Participantii la dineu se amestecau zambind cordial aruncandu-si complimente. Cand si cand printre sorbiturile din paharele de cristal, se smobeau schimband pareri voit intelectuale. Cativa reuseau, celalti bucurosi ca participa la cinstita adunare isi mascau incordarea golind platourile cu incrancenare. Avocati de succes, oameni de afacer, ciocoi, diplomati straini si metamorfozele taranilor de altadata deveniti acum parlamentari de Romania se serveau reciproc cu gratulatii.

Politicieni straini, gatiti pentru a face onoare tarilor se distrau copios intreband intr-o romana stricata la intamplare, pe prezentii la dineu:

– Ce este asta? arata spre un oarecare sortiment asezat lafait intr-un platou.

Cel interpelat mai inghitea febril o chestie dandu-si timp de gandire, apoi gafa crunt spre deliciul perfidului.Nici un roman nu stia cu certitudine ce li se servise.Daca printr-o gluma bolnava li s-ar li servit muci glazurati de camila racita sau vreun sex bolnav de caracatita se inghesuiau sa guste macar putin.

Ministru nostru, insa parea a fi centru atentiei. Mai tot timpul inconjurat de persoane intrebarete isi multumea audienta cu o sclipitoare dictie si ordonate idei.

Deodata, insa zari undeva intr-un colt un barbat asezat oarecum stingher tinand in mana un pahar de sampanie.

In momentul in care privirile celor doi se intalnira barbatul ridica paharul inchinand in cinstea ministrului. Acesta isi schimba brusc fizionomia juviala si oarecum intrigat se scuza in fata micului grup intreptandu-se spre terasa. Barbatul il urma tacut strecurandu-se expert printre invitati.Pe terasa erau singuri.

– Ce-i Mandeo? intreba ministrul.

– Mi-am pierdut oamenii, domnule! raspunse spotiti Voicu, si am intarziat putin afacerea. Am venit doar sa ma anunt si sa-mi caut un alt om. Politistii mi-au pus o coada si abia aici la intrarea in ambasada am reusir sa scxap de ei. Totusi in cel mult trei zile o rezolv.

– A trecut o luna, Mandeo!

– Stiu, domnule si va rog sa ma iertati!

– Asteapta aici! ordona ministru si intra in salon, zambindu-i zgomotos unui barbat impunator, erijat in gazda. Cei doi schimbara cateva cuvinte, apoi barbatul chema un aghiotnt si aratandu-l pe Voicu ii dete niste instructiuni. Barbatul se inclina, apoi ii facu un semn discret lui Voicu. Acesta il urma.

– Ai fotografia ? intreba maiorul Greceanu pe barbatul asezat pe bancheta din spate a masinii.

– Da, domnule!

– Ce dracu cauta ticalosul la ambasada asata?

 intreaba ca pentru sine Greceanu si chiar in acel moment poarta se deschise si un mercedes cu numar diplomatic se strecura fantomatic spre sosea.Barbatii din masina parcata dosnic in apropierea ambasadei, se ascunsera brusc pitindu-se sub banchete.Farurile mercedesului ii matura o clipa, apoi se pierdu in oras. Dimineata ii gasii pe politisti nervosi si somnolenti.

– Domnule maior, intreba unul dintre barbati, e posibil sa doarma in ambasada?

– Nu cred! totusi mai asteptam pana la pranz. Majoritatea invitatiilor au plecat.Deci daca mai e inauntru, trebuie sa iasa!

– Si daca nu mai e ?

– Daca nu mai e, ne-a intepat!

Urma o pauza prelungita. Barbatii fumau si gandeau.

– Domnule maior, sopti cineva, ce se afla in urnele astea doua. Ridicand cele doua recipiente, barbatul citi pe cele doua placute, doua nume.

– Lasa-le jos! ordona maoirul. Sunt doi prieteni. I-am luat de crematoriu si n-ma paucat sa-i las acasa.A trebuit sa vin cu noi asa ca lasa te rog familia Ologu sa se odihneasca. Cele doua urne, negre si reci isi ocupara imediat locul. Un fior rece ii strabatu fulgerator. Nu era frig.

 ####

Soferul porni masina si urmari B.M.W.-ul. Dupa un sfert de ora, masinile oprira cuminti intr-o parcare imensa. Blocurile din jur grobiene si intunecate ma infiorau.

Intram toti trei in lift, urcam cele cateva etaje si intram in apatamentul Adei. Imens. Mobilat cu gust ma impresiona. In fata ferestrelor uriase trona insa cel mai cumplit, grotesc si prostesc monument. Casa Poporului.

– Unde suntem ? intreb de parca n-as sti.

– Acolo unde ar vrea sa fie multi, sopti Ada. Apropos, in bar aveti tot ce vreti, serviti-va si dup’aia stam de vorba.

Asezati la o masuta joasa, in fotoliu confortabile, ne priveam tacuti, sorbind licorile,

 care reci, care aburinde.

-,Doctore, sparse Ada tacerea, pot sa-ti spun asa?

– Sigur, de ce nu, dar Radu e mai placut, ce zici?

– Bine Radule. Mircea mi-a impuiat capul cu tine. Ce destept, deschis si vorbaret esti, si cat de amuzant. Si vad ca taci si tot nu stiu ce cauti aici?

– Ti-a povestit Mircea? intreb nelamurit.

– Da, dragule. O femeie casatorita trebuie sa-si cunoasca rudele, nu?

Sunt buimac ca un american ce afla coborand in Otopeni ca in Romania se vorbeste engleza.

– De care femeie casatorita vorbim?

– De mine, dragule.

– Adica tu si Mircea…?

– Exact, cinci ani in decembrie.

De cinci ani insurat si noi nu stim nimic. Ma ingrozeam facand fete-fete care mai de care mai tampite.

– Acu’ insa lasa uimirea la o parte si spune-mi ce vrei, hotari cumnata-mea, apoi catre sofer:

– Va rugam sa ne scuzati cateva clipe. E o discutie in familie. Soferul se ridica intelegator si intra intr-o camera inchizand usa.

– Uite, zambesc, ai aici cinci mii de parai si trei pasapoarte. Toti avem nevoie de viza de…

– Brazilia! imi fura vorba cumnata-mea.

– Exact.

– Cand iti trebuie?

– Ieri!

Ada se ridica, lua telefonul, forma un numar vorbi ceva in engleza, inchise, forma un alt numar, mai vorbi ceva in spaniola si tot asa vreo sase telefoane in tot atatea limbi deosebit de straine. Se intoarse apoi spre mine isi sorbi cafeaua incetisor si spuse;

– Astazi le ai! De Brazilia, de Venezuela si Columbia, doar ca vor fi patru.

– Cum patru?

– Tu, Mircea, Cora si eu. Acum insa, simte-te ca acasa.

O clipa mai tarziu, usa se deschise si patru barbati intrara tacuti in apartament. Ada se ridica, le zambi si facu prezentarile.

– Fratele Sobolanului ! arata spre mine.

Cei patru barbati imi stransesera mana pe rand. Puternic. Iar eu stau ca prostu’ cu gura cascata si ma crucesc.

                                                            .//.

Comandantul penitenciarului citi cu atentie documentele.Voicu isi fuma linistit tigara privindu-l cu interes.

– Par’ a fi in ordine, insa solutia transferului mi se pare putin neobisnuita.Cei doi detinuti sunt deosebit de periculosi.Realizati intr-adevar la ce va expuneti?

– Domnule comandant, sopti Voicu relaxat, sunt capitan S.P.P. de zece ani si nu am ajuns aici completand formulare. Pot avea grija, va sigur de integritatea mea. Ce-mi doresc este doar sa plec cat mai curand, sa scap si sa ma duc acasa. E o corvada, pe care sunt obligat s-o duc la capat. Sa nu credeti ca-mi face vreo placere deosebita. Toata noaptea am fost pe drum, asa ca n-as ramane indatorat daca am termina totul cat mai curand.Comandantul zambi, apoi chema un subordonat, ii ordona ceva, apoi ridicandu-se il conduse pe Voicu spre iesire.

In curtea penitenciarului B.M.W-ul negru parcat batos, isi astepta calatorii.

Sobolanul si Zdrobea incatusati se supusera tacuti si urcara cuminti in masina. Voicu stranse mana comandantului, urca si el alaturi de sofer si demara in tromba pe poarta penitenciarului.Zdrobea il privea entuziasmat pe Sobolan, asteptand semnalul convenit, care insa continua sa intarzie.Cand ajunsera, insa in centrul Brasovului, Sobolanul tusi fortat. Era semnalul asteptat de Zdrobea.

– Boierule?!

– Ce s-a intamplat? raspunse grav Voicu.

– Putem opri undeva pe-aici prin santierul asta, trebuie sa faco treaba.

– Tii in tine pan ‘ la Bucuresti.

– Da, dar sunt stricat la stomac, asa ca preferi sa fac aicisau tot drumul pana’n Bucuresti?

– Ce facem domnule? intreba soferul.

– Trage undeva mai ascuns, uite acolo ii arata Voicu santierul, apoi intorcandu-se spre cei doi :

– Iar voi uitati de filme. Va gauresc la cea mai mica miscare aiurea si pentru a-i convinge ca vorbeste serios, arma pistolul scos cu dexteritate de la piept.

Masina opri linistita intre doua gramezi uriase de moloz.

– Dane, ordona Voicu soferului, tu ai grija de asta mare, il arata pe Zdrobea, iar tu se adresa Sobolanului, tu vii cu mine. Coboara incet toti patru si foarte ciudat se despartira, doi cate doi.Zdrobea se intoarse cu sptele pentru a-i fi scoase catusele. Dan isi arma pistolul si-l infipse in spatele detinutului, apoi cu mana libera desfacu expert catusele, urmarindu-i cu privirea pe Sobolan si pe Voicu, pana cand acestia se pierdura dupa movila de moloz.Voicu ii desfacu catusele, apoi icni, se crispa tinandu-se de piept si se prabusi cu ochii mari privindu-l teatral pe Sobolan.Sobolanul il privi, cu greata.Hotari totusi sa intre in joc si lasandu-l pe Voicu cazut intr-o pozitie ciudata se porni sa-l caute pe tradatorul Zdrobea. Il gasi si ca un facut, Dan zacea si el cu capul spart.

– Hai odata! striga Zdrobea ca pe asta l-am terminat. Tu ce-ai facut?

– Ce trebuia, raspunse Sobolanul, acu’ hai sa luam banii si s-o taiem dracului. Curand alergau sa caute ascunzatoarea. Gasira pilonul si Sobolanul se forta sa-l miste. Nu reusi.

– Asta e?

– Asta, dar nu stiu ce are ca s-a intepenit.

– Lasa-ma pe mine! se infierbinta Zdrobea si-l impinse lateral. Ridica, apoi nerabdator capacul si intreba:

– Unde sunt, Sobolane?

– Jos in camin, in stanga e un bos de canalizare infundat. Detinutul nu astepta o alta informatie si cobori.

– Aici nu-i nimic Sobolane! se auzi infundat vocea lui Zdrobea.

– Esti tu, nu-i de ajunsmurime-ar ma-ta de-mputit tradator!ii strecura sobolanul printre dinti. Apoi fulgerator puse capacul peste groapa si muta pilonul deasupra lui.Injuraturile tasneau gatuite de sub capac, iar Sobolanul ranjind pervers, iesi in strada si se pierdu in multime.Voicu se ridica zambind. Isi sterse hainele de praf, dezarma pistolul si-l introduse in toc, apoi se indrepta fluierand o melodie spre Dan. Il gasi asezat pe-un bolovan si stergandu-si cu o batista vopseaua care I se scurgea pe frunte.

– Au plecat ? intreba Voicu.

– Da s-au dus, acu’ cauta bagajul. Noi ce facem sefu’?

– Il asteptam pe Zdrobea linistiti sa-si faca treaba luam marafetii si acasa.

Asteptarea celor doi se prelungea ingrijorator. Curand isi pierdura rabdarea si pornira in cautarea detinutilor. Intr-un tarziu, de undeva din pamant, un bocet lalait si pierdut ii gadila auzul lui Voicu. Cauta infrigurat originea behaiturii subterane. O gasi si-n urmatoarele clipe cerul se umplu de urlete si-njuraturi cumplite.

                                                            ####

Ridic receptorul si formez un numar drag la capatul firului o muzica dulce plimbata prin gat se lafai armonois in receptor.

– Alo?

– Cora? intreb sfios, bucuros sa-i aud glasciorul haruvin.

– Da, cine e acolo e acolo puiule drag? intreba amuzata.

– Raducu sunt iubire patimasa. Asa ca asculta cu atentie. Arunca grabnic ceva pe tine, salta-n tren si via Bucuresti. In Gara de Nord te va astepta o domnita aproape la fel de perfecta ca tine.O cheama Ada. Sa faci exact ce-ti spune mancu-ti gurita, acu’ hai repede si alungari dorul. Te astept. Si inainte de a inchide ii transmit numarul de celular al Adei.

– S-o suni cum ajungi in Gara. Pa!

Soferul apasa butonul interfonului.

– Da.

– Domnule sunt gata, putem pleca?

Insfac haina imi pup cumnatul si zbor spre lift. Undeva in urma metrola isi falfaia pancardele a drum bun. Cu cat ne apropiam de Brasov cu atat mai mult o stare ciudata de neliniste punea stapanire pe mine. O simteam pandind avida sa-mi dea la cap.

– Am ajuns domnule! imi stecoara parca rasufland usurat bodyguardul meu, nea soferul.

– Inca mai avem putin prietene. Mergem acasa iti iei turela si dupa ce imi lasi numarul tau de telefon sau de turela, esti liber.

Curand masina parca docil langa bloc. Imi salt oasele amortite si moseste ma indrept spre intrarea blocului, urmat de sofer. Scot cheile, intram in casa si brusc se face intuneric. Imi simt fata explodand, iar ochii invartindu-se ca bilele din urna de Bingo, apoi o mana imi prinse reverul hainei si ma trimise cu capul in usa. Sau in zid?Oricum impactul fu dur si cazui in cur. Mai auzeam, insa vag icnete si busituri. Odata si odata insa cunostiinta imi revine cu greu si ma trezesc cu o cumplita durere de periscop, asezat la masa, alaturi de sofer, la fel de intreg ca subsemnatul.

– Hopa sus, doctore! aud o voce bucuroasa nevoie mare.Imi oblig pleoapele sa-mi beleasca ochii si surpriza…pe retina se contureaza imaginea unei brute cu aspect de SPP-ist.

– Observ, confirma Voicu ca nu-ti prea face placere revederea, asa-i dom’doctor?

– De-asa revedere sa ai parte tu si tot neamul tau! pufnesc inciudat si peltic.

Voicu ranji.

– Pot sa stiu lovite-ar trenu’ ce cauti la mine-n coliba?

– Niste porci doctore, niste porci.

– Si nu crezi c-ai gresit pusculita? Ori prin capu-ti taurin n-a trecut nici macar meteoric informatia despre detinatorii de valuta. Adica Banca, tovarase.

– Nu ma intereseaza banii bancilor, puiule, ci banii sutiti de frate-tu. Asa ca inainte sa te rup, unde sunt?

– Cine?

– Frate-tu si banii?

– Frate-miu e in parnaie, dupa cum bine stii, ingaim dureros, iar banii habar n-am… N-apucai sa termin de-ngaimat si nenea imi poci, iar fataul cu pumnul lui neted ca un mai.

– Observ ca nu-ti ajunge?

– Ii fi v’un observator, scuip eu sange si cuvinte. Arat eu a Nemuritor?

Cat ti sa ma mai botesti? nu crezi ca daca stiam ceva, te serveam? brusc usa se izbi de perete.Vedeam ca prin ceata, umbre negre miscandu-se haotic si rapid. Lovituri, icnete si injuraturi. Apoi cineva se apropie de mine si-mi soptii:

-Radule, tata, esti bine?

Insa inainte de a-l recunoaste si de a-i multumii lui nea Nelu, lesinai ca o muiere.Secole de minute trecura fulgerator. Dupa ce mi-am revazut copilaria, imi revenii. Paharul de coniac pe care nea Nelu Greceanu se straduia sa-l introduca pe sub buzele-mi transformate in guler, se rasti pe gat in jos urland o arzatoare desteptare. Efectul nu intarzie sa apara si iata-ma curand treaz santinela si botit ca o varza.

-Merci, fein nea Nelu! ii multumesc cu buzele falfaitoare, da’ cum ai stiut sa apari asa la tanc?

-Sunt pe urmele lui de mult.Da’ lasa-l dracu’ de ticalos, mai bine spune-mi unde-i Mircea? A evadat!

-A evadat? ! exclam surprins. Cand, cum?

-Ieri pe la patru. Il cauta o gramada de echipe. Dar esti batut rau, copile, observa intr-un tarziu. Hai, du-te si te culca putin sa-ti revii, ma indemna ajutandu-ma sa ma salt pe picioarele gelatinoase. Observ, insa pe masa doua urne de portelan.

-Sunt batranii?

-Da Radule.

-Nea Nelu ii soptesc cuprinzandu-l in brate, nu cred sa ne putem revansa vreodata fata de matale. Iti multumim si eu si Mircea.

Batranul Greceanu isi sterse o lacrima si suspinand:

-Sa fiti voi sanatosi, Radule!

                                                                                    ***

Casa se goli de mult. Acoperit cu plapuma doldora de dolari, reusi intr-un tarziu sa adorm. Somnul fu lung si odihnitor. Taraitul enervant al ceasului imi secerau neuronii. Il opresc, il privesc si ma-nverzesc. Era doua noaptea. Sar bezmetic din pat, imi fac un dus pipaind cu grija fatada-mi in ruina si-l sun grabit pe taximetrist.

– E-n regula domnu’ meu se auzi confirmandu-mi cererea. In zece minute sunt la d-voastra.

Aranjez grabit in traista de voiaj bancnotele si curand ma infiintez in fata blocului. Sosirea taxiului ma umplu de bucurie. Urc grabit, ii strang manuta si ordon:

– La B.C.R. tovaras de nadejde.

– La ora asta? E aproape trei dimineata. Nu mai e nici dracu’ acolo, dar… ups, sopti, nu mai spun nimic si calca pedala departandu-se.

Exact cum prezise noul meu prieten, in fata Bancii Comerciale nu era nici dracu’.Privesc ceasul si ma infior. Era trei si zece minute. Cobor din masina si privesc ingandurat incoace si incolo.

– Mai stam mult? sopti intrebator soferul.

– Inca putin… inca putin…, repet dezamagit cand un barbat se adresa soferului aparut de nicaieri.

– E liber?

– Nu, sunt cu domnu’ se otari soferul.

Vocea barbatului ma infiora. Ma intorc rugandu-ma sa nu ma insel. Inima imi batea cu putere si Mircea, privindu-ma zambind intreba;

– Si mergeti cumva la Bucuresti?

– Desigur, domnule! exclam sarind si imbratisandu-l, apoi urcand in masina si poruncesc boiereste:

– La Bucuresti prieten drag, la Bucuresti!

Ada deschise usa si se arunca in bratele lui Mircea. Se sarutara indelung si patimas, iar eu icnesc chirait la piscatura smechereasca a soferului. Cora ma privi din prag prefacut botoasa, apoi exclama:

– Si ma rog, jupane, tu ce dracu’ astepti?

– Sa-mi faca loc scaietii astia doi! apoi zambind intind manutele si-o cuprind in brate.

– Usurel, gagico, usurel, icnesc cand buzele carnoase se-nfruptara grijulie totusi din tumefiata-mi pupatoare.

Intram cu totii in aprtament jubiland. Pupaturi, fursecuri si sampanie.

– La ora unsprezece avem avion spre Buenos Aires. Totul e aranjat ne informa Ada.Asa ca, se rasti la mine, adu traista.

– Acum… De ce ? o privesc incremenit.

– Nu intreba nimic! se otari Mircea, fa doar ce-ti spune!

Ii dau traista cu visteria si-o vad luand telefonul,formand un numar si ciripind, iar intr-o stranie limba.

Dupa zece minute de alte pupaturi, fursecuri si sampanie se auzi soneria Ada se ridica si deschise. Aceiasi patru barbati se introdusera tacuti in apartament. Mircea se ridica si el apropiindu-se incet de cei patru. Acestia se inclinara ca in fata unui rege, apoi unul dintre barbati, sopti:

– Va dorim sanatate si drum bun domnule Ologu! apoi insfacara geanta si se retrasera la fel de brusc cum venira.Eu, Cora si soferul stam prostiti privind scena. Nu intelegeam nimic si ne priveam uimiti saltand tampi din umeri.

                                                            ***

Platim cuminti taxa de acces in aeroport si parcam masina in fata intrarii. Urcam toti pasarela si patrundem in aeroport prin usile destepte ce se crapa singurele cand ajungem in dreptul lor. Ada se desprinde de noi si se indreapta spre ghiseul de informatii.Noi ceilalti stam privind in monitoare, un nenorocit de filmulet venezuelean

– Doamnelor si domnilor, se auzi umpland sala de asteptare o voce plictisita de femeie, zborul cu numarul 747 in directia Buenos Aires, cu escala la Londra este garat la poarta numarul 7, pentru imbarcare, va rugam sa va indreptati spre poarta numarul 7, va multumim.

Vocea mai repeta mesajul in alte vreo doua limbi de circulatie libera. Ada se repezii spre noi si spuse scurt

– Haideti, copii asta-i a nostru!

Trecem prin filtru oarecum agitati, glumind nervos in timp ce vamesul ne priveste curios fizionomiile, apoi fotografiile pasapoartelor.

– Aveti ceva de declarat? ne intreba intr-un tarziu

– O pofta nebuna de viata.! exclam idiot.

Vamesul gusta gluma de parca ar fi muscat dintr-o lamaie si incruntat ma privi sictirit.

-Dumneta glumetul, probabil ai facut drum lung pana aici, oare ma intreb, doar ca sa faci misto?…pentru ca daca, da s-ar putea sa ma saruti intr-o expresie, pe mine un vames roman si obosit.Fara sa ne mai privesca stampila pasapoartele ni le intinse cu bilete cu tot si suiera:

– Cica sa aveti un zbor placut!

– Ce dracu’ te-a apucat mai fraiere? ma pocneste dupa ceafa Mircea in momentul cand pasim in tara nimanui. Abia atunci imi aduc aminte de sofer, ma intorc cativa pasi si strig :

– Toni, multam fain si uita-te in torpedou.Mii de multumirei si pa copile.

Soferul ne saluta fluturand mainele si pleca.Ne urcam toti in autobuzul ce se indreapta spre avion. Soferul acestuia se intoarse spre Ada si-i facu un semn.Ada se apropie de el, apoi privind sub scaun zambi si scoase de acolo sarsanaua cu valuta. Avionul rula incet, apoi se ridica pornit parca sa-mi lase in Romania stomacul si dorinta nebuna de viata. Scot furibund punga si ma vars cu disperare. Astilalti trei se rid.Cele doua urne stau cuminti in geanta si totusi parca se rad si ele.

P.S.

Draga nea Nelu,

Stam bine merci pe o colina sub bratul lui Isus.Iti trimitem aici acceptul nostru de ati dona cele doua apartamente.La Rio e traznet.Bucura-te pentru noi asa sa-ti aju-te Dumnezeu.

 Radu si Mircea

Taci si asculta