Cumnecumart.ro prezinta pe

Dumitru D. Susu

Născut în Brașov, în 1969, într-o familie de muncitori onești, trăitori în Ghimbav de câteva generații, am absolvit Școala Generală din comuna natală în 1983.Din clasa a 5 a și până in clasa a8a, preocupările mele erau cititul, in cantități și de-a valma, precum si pictura datorată unor circumstanțe fericite. Pe atunci un tânăr îndrăgostit de sculptură și desen, d-nul Nicolae Diaconu a fost primul meu profesor de artă, in clădirea Căminului Cultural, unde activa, dormea, crea și mă îndruma, într-o cămaruta sus la etajul cladirii. Timp de două – trei zile pe săptămână il innebuneam cu prezența mea. Mă suporta cu greu la început – numai datorită faptului că eram nepotul Primarului, care ii gasise un adapost in Caminul Cultural – apoi incet-incet, înceta să-mi răspundă repezit la întrebări și renunță să-mi distrugă bruma de incredintare ca as fi vreun artist. A fost plăcut. Cochetam cu poezia si în clasa a7a aveam un Vocabular (un carnețel de notițe cu foi dictando) plin. A ajuns in posesia profei de română si… atât. Probabil erau proaste. În liceu, la Industrial nr 1 Energetic, colegii apropiați ma alintau Hieronim Stâncă, executam la comandă poeme de amor pentru colege îndrăgostite, poeme pe care le ofereau iubiților. După liceu, am dat examen la AR(Autovehicule Rutiere), am picat cu 8,30, acum mă bucur, nu-s făcut să fiu inginer. Anul următor, la IATC, D-na Sanda Manu mi-a dat eject iar în toamnă a venit rândul d-nei Olga Tudorache să mă execute. Asa ca am revenit la Brașov si am intrat la Drept, la Barițiu. Am facut doi ani greu si cu scârbă și într – o zi, gata. În 2000 am tipărit a doua carte, prima nu am reusit sa o termin. ISPITA VERDE editura Concordia. De atunci și până acum, muncă alături de Oameni dragi care mi-au devenit buni prieteni, pictură, studiu, exercitiu și viață tihnita. Restul e praf în vânt.

APASA ↓
Dumitru D, Susu

GALERIE

                                                                                             CU VANZARE,  EXPOZITIE  PERMANENT                                                                                           BULEVARDUL GARII 13A BRASOV LANGA SALA SPORTURILOR

WhatsApp-Image-2021-02-17-at-12.20.35-4-scaled-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1.jpeg

APASA POZA DIN GALERIE

WhatsApp-Image-2021-02-17-at-17.18.49-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1.jpeg
WhatsApp-Image-2021-02-17-at-17.19.40-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1.jpeg
PRET ....
P1-14.jpeg
PRET

Orice asemănare cu locuri, personaje, întâmplări ,este rodul imaginaţiei, uneori tare bolnave, alteori cinice şi de cele mai multe
ori… sictirită! Dacă care-cumva cititorule te recunoşti, te asigur că…NU EŞTI TU!
ACEASTA LUCRARE SE BUCURA DE DREPTUL DE AUTOR ORICE COPIERE FARA ACORDUL AUTORULUI SE PEDEPSESTE CONFORM LEGII.
ACCESUL LA LECTURAREA ACESTEI LUCRARI SE OFERA GRATUIT
DACA VA PLACUT SI DORITI SUSTINEREA AUTORULUI MAI JOS AVETI CONTUL PENTRU DONATIE
RO61BTRLRONCRT0447972301 SUSU DUMITRU.

Ispita verde autor SUSU DUMITRU

            Dragã cititorule, deşi această lecturã nu este semnatã de Stendhal, Balzac sau Sartre, ci de un anonim novice al acestei bresle de seamã, rogu-te fi îngăduitor. Sper doar, ca alãturi de mine sã zâmbeşti, sã te întristezi, sã te bucuri şi sã uiti pe moment de necazuri. Dacã însã, la sfârşitul lecturii nu ai zâmbit mãcar o datã, vinde-o unui prieten şi ia-ţi banii inapoi. Vezi?…. n-ai pierdut nimic.

 

 

 

 

            Sunã soneria. Mã prefac cã nu  aud. Sunã soneria. Fumez liniştit. Sunã soneria din nou. Fumez agasat. Sunã soneria…….

            – Da mai lasã-mã dracului în pace, o aud! De zece minute o aud, mã trezesc certându-mi Ego-ul treaz ca o santinela.Tot el se ridicã spãşit şi deschide uşa. In pragul ei doi tipi fumeazã liniştiţi. De fapt e unul singur. E vecinul meu. E ungur. E gras. E singur. E….

            -Bunã seara vecin al meu.

            -Bunã seara, rãspund.

            Deodatã un miros greu îmi aplicã un croşeu în nas. Pãrul mi se câlionţeazã, se întinde, apoi cade greu pe covor. Putreziciunea mirosului mã înfioarã. Sã fiu în Danemarca?

            -Vecin’al meu, scuze-ne rog frumos, îmi aud vecinul rãcnind, pote bate la nevestiche?

            – Sã-ţi bat nevasta, vecine?

            – Nuuuu, se bate la nevestiche se deschide uşa la mine, se intre la casã.

            Brusc nelinistea ce mã cuprinse, scãzu şi bolovanul ce-mi cãlãrea sufletul se sparse în bucãţi.          Rãsuflu uşurat. Nu trebuie sã-i bat nevasta! Aproape cã urlu de fericire.

            “Nevestiche-sa” are interdicţie să-şi salute vecinii pe palier. Vocea ei suavă, slobozită din străfundul cavernei bucale a îndoit balustrada, a spart geamurile şi a asurzit-o pe d.na. Coclea vecina de lângã mine.

             Alaltãieri, am surprins-o bãtând covoarele şi stupefiat am vãzut-o cu ochii mei larg deschişi cum se scobea în pauzele dintre dinţi cu bãtãtorul. Apoi cum sã bat uzina asta? Încerc sã mã strecor zadarnic pe lîngã Janos, apoi îl rog frumos sã mã lase sã trec. Se fereste şi cade. El. Apoi cuierul meu din hol, aplica de pe perete şi nici eu nu stãteam prea bine pe picioare. Il sar, fac doi paşi îngenunchiaţi şi sun:

            – Cine-i? Poc, beznã totalã. S-a spart becul de pe palier şi îngrozit constat cã trebuie sã vorbesc pe întuneric.

            -Radu sunt, vecinul, d-na Janos, mã trezesc obligându-mi corzile vocale sã se speteascã vibrând.

             Ego-ul meu e undeva sub pat şi face pariuri.Uşa se deschise şi pentru o secundã se fãcu luminã. Atât. Apoi bezna reveni apãsãtoare. O razã de luminã încerca din rãsputeri sã treacã pe undeva pe lîngã urechea doamnei. Renunţã.

            – Soţul dumneavoastrã, îngaim eu, vrea sã intre în casã şi probabil nu la-ţi auzit când a……

            Imediat realizeazã situaţia şi-mi şopteşte înfiorãtor:

            -Unde-i animalul?

            O rog să se dea la o parte, să se facă lumină, ca să-l poată vedea. Îl vede. După două ore reuşesc să intru în propria-mi casă. Casă, dulce casă. Mă trântesc în pat, iar de pe perete tabloul se trânteşte peste mine….. apoi lustra….. apoi liniştea…. adorm.

 

                                                            #

 

            Trezit de dimineaţă, îmi înviorez oasele sub duş. Mă spăl, mă îndrept spre frigider…. îl deschid….. îl închid, beau o cafea trezită şi înainte să realizez că sunt încă în pijama mă trezesc în hol. Intru înapoi, mă îmbrac şi iată-mă în faţa blocului. Urc în maşină, şoferul îmi urează o bună dimineaţa- bună şi-o calcă. Oraşul îşi deschide larg braţele primitoare şi mă absoarbe în valtoarea şi tumultul lui. Hurducăielile îmi teşesc capul şi popoul. Nu pot scrie ce gândesc aşa de-a valma despre primar şi despre neamu’lui. Nu pot pur şi simplu. Sau pot?

            Taxiul se îndepărtează şi eu stau ca mutu’ in faţa spitalului.

            – Bună dimineaţa, domn doctor! mă întâmpină portarul.

            Prefăcutul, gândesc eu şi răspund cu aceeaşi candoare.

                                                           

 

 

            Urc. Fiecare treaptă îmi alungă disperarea.Cum disperarea mea e mare, mă trezesc păşind uituc în podul spitalului. Cabinetul meu e la etajul unu, cobor înjurând şi uite aşa ajung cum am plecat. Disperat.

            – Bună dimineaţa domn’ doctor, – mă întâmpină asistenta mea nou nouţă.

            -Bună, reuşesc să îngaim. Şi pe onoarea mea era bună cu draci. Picioare lungi cu cîte doi genunchi, sâni şi buze şi ochi şi……. ce inteligentă era.

            – Cora, zice ea. Şi-mi întinde la pupat mânuţa dreaptă, mănuţa expertă în mânuirea always-lui.       La dracu, trec peste observaţie şi o pup. Apoi doar cum bărbaţii ştiu, mă adresez mieros;

            -Radu.

            -Da ştiu, încântată.

            – Nu mai puţin, şi dacă tot suntem aici să lămurim nişte lucruri, zic.Dacă vom lucra împreună trebuie să şti următoarele lucruri:

             -Sunt bărbat, deci greşelile îmi sunt permise. Apoi dacă te vei îmbrăca altfel, te voi da afară…. din judeţ. Apoi dacă eşti măritată….

            -Da sunt.

            -Fumezi?

            -Da.

            -Bei?

            -Da.

            -Înşeli?

            -Ca orice femeie.

            Ideal, mă aud eu urlând pe dinăuntru.

            – Odată ce ne-am lămurit, să trecem la treabă.

            – Un moment.

            – Daaaaaaa lungesc şugubăţ a-ul.

            – În afara numelui, ce pot afla doctore?

            Şi încep:

            – Născut prea târziu pentru vremurile astea daneze, am fost un copil reuşit. Acum sunt un ginecolog reuşit, fost judoka de performanţă, aproape doi metri, cântăreşte-mă te rog.

            Zâmbetul îi luminează faţa.E frumoasă foc, iar privirea-i inteligentă şi siguranţa de sine făceau un cuplu minunat.

             O bătaie în uşă mă trezeşte din reverie şi înainte să casc gura o fizionomie se strecoară cu greu în cadrul uşii.

            – Bună ziua domnul doctor, se poate? şi intră cu totul.

            – Se poate, exclam tardiv, se poate, intraţi vă rog!

                        “ O Himalaya acoperişul lumii

                         Păleşte, căci rostu-ţi de acum s-a gătat

                         Declină-ţi mândrie, declină-ţi renume,

                         Şi contemplă această femeie-bărbat.”

            – Domn’ doctor, zise apoi cu o voce nefiresc de feminină, vă inoportunez cu o problemă mai delicată.

             Maniera în care mă abordă, şi tonul plăcut, m-au făcut să uit aproape instantaneu că această creatură nu reprezintă doar un mediu transpirat şi propice dezvoltării microorganismelor şi milioanelor lor de rude. Creatura era o femeie.

            Eul meu se dădea cu capul de toţi pereţii, şi hohotea ca nebunul.Pe cine încerci tu să minţi, ginecolog veterinar? îmi striga de pe podea ţinându-se de burtă.În ultimele două săptămâni ai tratat “gazele”,”” şerpoaice,”feline”,câteva” balene” şi-o “anaconda”.

 

 

            -Ia vezi, până aici,- de Ana Conda să nu te iei, mă aud murmurând.

            -Poftiţi, mă întreabă nedumerită pacienta.

            -Anaconda, încerc eu să dreg busuiocul. Este vorba de un sindrom postefatic de detensionare a marasmului sarcoepidemicoturbulent.

            -Poftim?

            -Acest sindrom face ravagii printre tinere, continui eu aberaţia,le imprimă o stare nefirească de altfel de nelinişte, surescitare,iritare gănduri şi puncte negre….. şi secreţii ale glandelor mamare.

Al dracu ticălos, nu te-ai putut abţine, îmi cert înciudat eul.

            -Domnule doctor, surâse pacienta, în afara groazei ce vi se citea pe chip in momentul apariţie mele,şi a necontenitei întrebări dacă folosesc trei sau patru tuburi de spray la o pulverisare, vă rog să nu mă jigniţi, considerând că atâta trup nu are şi-un creier pe măsură.

            Da cititorule m-a pus la punct. Apoi am făcut ce face un bărbat între două femei inteligente:

            -Vă rog să vă dezbracaţi, exclam mieros.

            -Nu cred că este nevoie, doleanţa mea e simplă: în locul anticoncepţionalelor care m-au adus în starea asta aş dori altceva, se poate?

 

                                                            #

 

            În sfârşit plec acasă. O zi nebună şi perversă. E marţi. Plouă. N-am umbrelă şi buzunarul cu ciubucuri e gol. Mă zgribulesc şi o iau la fugă spre autobuz. Sar o baltă…. şi o alta şi încă una şi…nu mai sar. Până la brâu sunt într-o gură de canalizare. Înjur viaţa asta tâmpită de obiectul muncii mele şi încerc în van să ies la mal.

            Alături doi halăi capchii, unul bronzat şi celălat sub o umbrelă, chirăiesc hohotind pe seama mea.

            -Fane, hai bă, zise bronzatul, să punem dracu capacul pînă nu-şi rupe vreunul gâtul.

            -Ăsta-i al şaselea într-o jumăte de oră, stăm până la treişpe şi după aia astupăm. Apoi către mine:

            -Să vă ajutăm domnu’?

            Îi privesc mâna întinsă apoi fulgerător îl muşc nervos şi neregulat cu dinţii puşi. Urletul şi uimirea se împleteau armonios în aer, dar uniunea lor fu spartă brusc de potopul de înjurături rromane, unde obicieiurile creştineşti şi întoarcerea la origini asezonate cu promisiuni, m-au îndreptăţit să înţeleg că am intrat într-un mare reziduu.

            -Husane, mira-s-ar mă-ta, te-ai fecalit pe tine, îmi strecoară printre dinţi stabilopodul, apoi se reped amândoi să mă scoată din groapa, de unde aş fi putut ieşi singur doar cu ocazia intrări Romaniei în NATO.

            Acum sunt ud. Sunt în picioare, susţinut puternic de doi jegoşi,care cu siguranţă au ceva împotriva integrităţii mele. Niciodată nu mi-am dorit mai mult ca ficatul să fie în altă parte şi bărbia şi ochii şi chiar eu cu totul. Însă a vrea, nu e totuna cu a putea. Ce puteam, era să încasez lovituri. Acolo…. acolo… şi chiar şi acolo. Însă şi ei au….  “ acolo”, şi chiar “acolo” primesc fiecare un cadou înmânat cu pumnul strâns. Bucuria îi copleşeşte instantaneu, anulându-le condiţia bipedă, îngenunchează în acelaşi timp şi guiţă în acelaşi ton un scrâşnit:

            -Ahh!

            Mâinile mele le caută înverşunate peruca. O găsesc. Sunetul produs de întâlnirea frunţilor lor, a oprit ploaia, trecătorii, nivelul cotaţiilor bursiere şi ciclul menstrual al unei fete grăbite. Răsuflu liber. Ei nu.

 

                                                           

                                                            ##

 

            Cearcănele îi îngreunau obrajii. Avea senzaţia că faţa îi atârnă grea şi că-n orice moment şi-o poate călca în picioare. Gândul îl făcu să zâmbească scremut.

            -Pot să ştiu de ce îmi arăţi fasolea aia nespălată? gemu plictisit subofiţerul, fără a ridica însă privirea din hârtii.

            “Şobolanul” tăcea. Toţi anii de puşcărie petrecuţi în mai toate instituţiile ţării, l-au făcut să audă, să vadă şi să simtă toate şmecheriile şi nemerniciile posibile.

            -Hai Şobolane, ori în astea trei luni de libertate ai surzit. Hai scoate tot, că şti obiceiul.

            Grimasa Şobolanului îi lăţi gura într-un rictus urât. Scoase toate bunurile din buzunare, le aşeză în faţa majorului şi aşteptă ca acesta să le inventarieze. Majorul nota fiecare obiect şi din când în când ofta plictisit. Într-un târziu, ridică ochii şi spuse:

            – Şobolane, ori ai uitat, ori ai impresia că aici e club, ori crezi că mergi la operă, ori sigur iţi baţi joc de mine, şi-n cazul ăsta îţi fut biserica mătii de hoit împuţit. Pînă acu’ trebuia să fi spălat, schimbat de ţoale boiereşti, ras, frezat şi cazat.

            -Dane, se răsti la magazioner, dă-i ce-i trebuie, despăduchiază-l şi….

            -Şobolane! se auzi o voce baritonală plină de mirare şi bună dispoziţie, ţi-era dor mâncate-ar tata, rânji doctorul pârnăii. Hai hopa, sari din ţoale şi zâmbeşte-mi cu curu’.

            Şobolanul îşi descoperii trupul puternic, bine clădit şi saturat de tatuaje. Se aplecă.

            Doctorul rânji satisfacut, apoi îmbrăcă o mănuşă chirurgicală şi-şi înfipse degetul în dosul Şobolanului. Acesta strânse din dinţi de durere şi scăpă o înjurătură.

            -Oho, izbucni doctorul, zbate-te virgină mică. Să mă cauţi mai târziu să-ţi dau un certificat de fată mare că Doamne fereşte, de-o gripă, de-o tuse de-un viol.

            -Mie?

            -Da cui?

            -Vraciule, în douăzeci de ani de pârnaie unul singur a încercat.

            -Şi ţi-a plăcut?

            Proaspătul deţinut împietri în cadrul uşii.

            -Hai Şobolane, mişcă-ţi hoitul înăuntru, murmură subofiţerul, apoi îl împinse încetişor şi închise uşa în urma Şobolanului.

            Zeci de ochi îl urmăreau curioşi. Celula era o cameră puţin mai mare decât o sufragerie, iar cei patruzeci de deţinuţi respirau împreună râgâieli, miros de transpiraţie şi băşini. Mirosul îi izbi nasul cu putere. Stomacul urcat până în gât, îi storcea lacrimi.

            -Şobolane!!!

            Aşezat pe o bancă, cel care-i vorbise , cu privirea aţintită asupra cutiei de table, aruncă zarurile, apoi îi făcu un semn obosit să se apropie. Şobolanului îi sticliră ochii. Aruncă pe patul din apropiere punga de plastic îndesată cu lucruri personale, apoi încet se aşeză lîngă el.

            – E ocupat domnu’!

            Au trecut câteva secunde de linişte. Tot în câteva secunde, cel ce guiţase şmecherşte făcea nani pe pardoseală. Cu viteza unui colibri, Şobolanul se ridicase, îl pocnise şi se aşezase la loc atât de firesc şi natural, încât aveai impresia că atât timpul cît şi feţele deţinuţilor îngheţaseră printr-un miracol.

            – Ghioc!

            -Da, şefu’!

            -Cheamă majorul şi du-l la infirmerie! Se răsti namila, ridicându-se brusc şi aruncând cutia de table.

            Deţinutul se conformă şi apăsă pe prăduitor. Clănţănind un sunet metalic vizeta se deschise puţin şi vocea subofiţerului se strecură în celulă:

            -Ce vrei?

            -Dom’ major, trăiţi-ar femeia, avem un accident. Găozarul a crezut că-i pasăre şi a aterizat în cioc. Po’ să-l zburd la vraci, că poate dă duma la cântăreţul bărbos?

            Vizeta se închise şi după câteva minute ofiţerul de serviciu şi câţiva deţinuţi îl transportară pe “accidentat” la infirmerie. Şobolanul se ridică în picioare. Deţinuţii, căutau înălţând capetele câte un loc de unde să poată urmării scena. Faţă în faţă Şobolanul şi Namila îşi aruncau priviri tăioase. Apoi brusc se aruncară unul în braţele celuilalt. Palmele lor îşi plesneau spinările într-un zgomot ritmat. Deţinuţii nu mai înţelegeau nimic.

 

                                                            #

 

            Hârâitul soneriei mă trezeşte. Mă şterg la ochi, privesc ceasul şi bombănesc înciudat. Fac câţiva paşi şi deschid. E uşa de la baie. Ce dracu caut eu aici? O trântesc înjurând. Păşesc pe hol şi privesc prin vizor. E tata. Îi deschid uşa şi fără să aştept să intre, intru în bucătărie să pun de o cafea.

            – Ce vrei ? Îl întreb în timp ce umplu ibricul cu apă.

            -Şi mie îmi pare bine că te văd. Mă-ta m-a trimis, altfel nu călcam pe aici. Am venit doar să te anunţ că frate-tu e în pârnaie.

            -Cum a şi ieşit? Ultima oară când l-am văzut îmi şterpelise până şi săpunul. Vrei o cafea?

            -Nu pentru cafea am venit! Vreau doar să te rog să vorbeşti cu soţul unei paciente de-a ta, Ionescu, parcă.

            -Ia-ţi gândul! Data trecută a fost ultima oară când l-am scos din căcat. Ajută-l tu, îţi seamănă!

            -Dacă n-o faci pentru mine şi nici pentru el, atunci fă-o pentru mă-ta.

            Aşezat pe scaun cu capul plecat în piept, bătrânelul ăsta îşi şterse cu dosul palmei noduroase o lacrimă. Aceeaşi palmă îmi modelase existenţa de câte ori apărea acasă. El era campionul de box, spaima crâşmelor şi a vecinilor.

            -De ce o bagi pe mama în jocul ăsta prostesc şi stupid? De ce o bagi de fiecare dată când mizeria în care intri îţi aduce aminte de ceea  ce eşti şi tu şi fii-tu: doi ratati!

            Un timp s-a lăsat liniştea. Ne sorbeam cafelele. Unul regretând o viaţă irosită iar eu, odată cu risipirea aburului cafelei, încercam să mă desprind de dorinţa de a-mi ajuta fratele infractor.

            Soneria ne făcu să tresărim. Tata mă privi cu oarecare spaimă. Nu aşteptam pe nimeni iar vizita asta era mult prea matinală. În cadrul uşii doi bărbaţi în civil şi un poliţist, îmi dau “bună ziua”.

            -Bună ziua, le răspund,dar nu ştiu cât de bună poate fi ziua cuiva care se trezeşte cu poliţia la uşă.

            -Domnul Ologu?

            -Da- răspund eu.

            -Putem intra?

            -Păşiţi, să văd, puteţi –  şi mă dau la o parte din cadrul uşii.

            -Vreţi o cafea?

            -Da, una mare, dacă se poate.

            -Se poate una mare, doar dacă o împărţiţi în doi.

            -Sunt căpitanul Voicu- mi se adresă civilul întinzând o mână.

            Îi strâng mâna sub privirile tăioase ale tatei. Îşi împinsese ceaşca de cafea spre mine, se ridică şi plecă fără să spună un cuvânt.

            -Cine era domnul? mă întrebă subofiţerul.

            -În afară de a afla identitatea lui, de ce aţi venit?

            -Îmi cer scuze, domnule doctor. Am dori dacă se poate să aflăm adresele unor prieteni ai fratelui dumneavoastră, Mircea Ologu, zis Şobolanul.

            -Şi v-aţi ostenit până aici pentru atâta lucru?

            -Atâta lucru nu are aceaşi însemnătate pentru dumneavoastră, cât pentru noi. Dacă ar fi fost un lucru banal v-aş fi trimis o citaţie, dar fratele dumneavoastră nu este un infractor mărunt, iar ultima lui lovitură se cifrează la 1 500 000 $

            Încăperea se umplu de miros de ceapă. Pleoapele îmi deveniseră mult prea mici pentru ochii bulbucaţi ca cepele. 1 500 000$!! Nenorocitul dracului, 1 500 000 $, îmi repetam în gând şi nu ştiam ce să cred.

            -De unde atâta bănet domnule căpitan? Şi de unde dracu să ştiu care sunt prietenii lui şi mai ales unde stau? Singura legătură între noi este numele şi amintirea a 14 ani petrecuţi cu mici întreruperi în aceeaşi casă. Nimeni nu l-a putut înţelege vreodată, iar eu cu atât mai puţin. În timp ce el vizita crâşme împreună cu tata, eu vizitam biblioteca. Când el poleniza câte-o femeie, eu mă retrăgeam undeva ruşinat, blestemând acneea şi laşitatea ce mă măcinau în interior.

            -Şi totuşi măcar un nume ne puteţi spune?

            -Nu îmi pare rău!

 

 

 

                                                            #

 

 

            Pe uşa masivă de stejar o plăcuţă indica faptul că acolo în dosul ei se ascundea ministrul. Un bărbat înalt, bine făcut, într-un costum impecabil urmat de doi asiatici deschise uşa şi îi invită pe cei doi să intre.

            -Domnul ministru vă aşteaptă, zâmbi languros secretara, apoi se ridică în picioarele prea lungi şi-i conduse.

            -Domnul Mandea, domnule ministru, şopti apoi se retrase tăcută închizând uşor uşa în urma celor trei bărbaţi.

            -Luaţi loc!

            În spatele ochelarilor cu ramă aurită,o privire tăioasă îi cerceta minuţios pe cei doi chinezi. Se ridică, închise mapa de pe birou şi se îndreptă tăcut spre bar.

            -Whyski, coniac?

            -Coniac domnule ministru, răspunse Mandea iar cei doi chinezi se mulţumiră să dea aprobator din cap.

            – Mandeo uimeşte-mă! şi spune-mi că s-a terminat, afacerea e încheiată şi muşchii nostri se vor odihni la vară în Bali!.

            Vizibil încurcat, privind paharul pe care-l rotea nervos, Mandea ridică ochii:

            – Da şi nu.

            – Da şi nu? Cei asta concurs de ghicitori, tu ai impresia că atunci când sunt în joc un milion jumăte de parai îmi arde de glume sau de ghicit? Cum adică da şi nu, lămureşte-mă vită cornută!.

            Venele umflate se zbăteau nebuneşte la tâmplele ministrului. Paharul zbură şi se sparse de uşa. Capul secretarei se iţi prin uşa întredeschisă.

            – Ieşi dracului afară, te-am chemat eu?

            Se întoarse apoi spre bar, apucă un alt pahar îsi turnă tremurând un coniac şi-l bău. Se linişti aproape la fel de brusc precum se enervase.

            -Deci,Mandeo              unde    e         Şobolanu?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     Şi banii?

            -Nimeni nu ştie nimic. Se pare doar că a ascuns banii şi s-a lăsat arestat. Şobolanul nu e prost şi totuşi, la nici cinci ore după ce a luat banii, era la Braşov, unde a bătut măr un poliţist chiar în sediul Poliţiei.

            – Deci ne-a înţepat! Se aşeză în fotoliu şi îşi aprinse un trabuc.Apoi îşi scoase ochelarii şi spuse pe un ton ministerial:

            -Mandeo îl vreau mort, dar nu înainte de a-mi  vedea banii!

 

 

                                                            #

 

            -Atenţiune! strigă Namila,astăzi avem chef, invitat de onoare e domnul Şobolanul.Aveţi ceva de rîgâit îi râgâiţi lui, de azi e delfin.

            -Pardailane, Buzatu, Caritas şi Congo, vira la cambuză, dă prăduitor majorului. Cel numit Congo un ţigan tînăr, apăsă pe întrerupător şi în scurt timp vizeta se deschise.

            -Dom’ major, omenosule, mâncaţi-aş pula matale, e morţi dă foame ţîganii. Dă-ne rogu-te roi la cambuză s-alinăm maţele nebune.

            -Îmi pare rău mai aşteptaţi până la cinci.

            -Da i-abia trei sefu,pân’ la cinci pă tăţi îi găseşti cu clopotu-n sus şi cu bani pă ochi. Asta vrei mâncaţi-aş formidabilule?

            -Gata Congo, am zis la cinci, la cinci rămâne şi închise vizeta.

            -Şi ai fute-o pe măta impotentule! scuipă ţiganul.

            -N-a vrut şefu, e boul ăla de major Potopea. Ăsta nu-i om, e bou, ca numai pă boi nu-i vrăjesc.

            – Dă-l dracu, surâse Namila, hai Şobolane să discutăm! Şi se aşeză pe pat împreună cu acesta.

            – Ia zi te-au ginit gaborii?

            – A trebuit Zdrobeo, că altfel vedeam mierla.

            – Hai tai-o!

            -Pă bune! I-am înţepat pe nişte importanţi.

            -De cât mancaţi-aş?

            -Un milion.

            -Te-ai prostit tare Şobolane, asta-i banul pe care-l fac într-o seară la barbut şi fără să mă strofoc!Apoi se ridică râzând nebuneşte.

            -Un milion şi-un bou cadou de Anul Nou…………

            -De dolari Zdrobeo.

            Mişcările Namilei îngheţară instantaneu. Îl privea năuc pe Şobolan uimit de parcă printr-o minune cineva îl anunţa că pedeapsa îi fu graţiată. Se repezi apoi spre pat îi cuprinse capul în palme şi şopti temător:

            -Un milion de dolari?

            -Da.

            -I-ai înţepat de-un milion de dolari şi ţi-ai găsit să te ascunzi în pârnaie? Lămureşte-mă rogu-te Ainştain, ce dracu vă ia minţile acolo afară, bă? Cât dracu crezi că mai trăieşti, o săptămână, două?

            -Zdrobeo dacă mor asta rămâne de văzut, însă nu înainte de a-şi recupera banii. I-am ascuns binişor şi acu aştept să-şi trimită urechiuşe să afle unde. Eşti cu mine?

            -De ce te-ai ascuns tocmai aici?

            -Ştiam că te găsesc.

            -Şi ce vrei să-ţi răspund?

            Îşi atinseră încheieturile palmelor şi două cicatrici urâte şi adânci se suprapuseră în formă de cruce.

            -Fraţi de cruce?

            -Fraţi de cruce, Şobolane!

 

 

 

                                                                        #

 

 

 

            În faţa blocului soarele mă ia la palme.Şi pleosc şi pleosc, probabil nervos că Dumnezeu la sculat cu noaptea în cap, mă altoieşte cu o sete de viaţă nebună. Îmi aşez ochelarii pe cearcăne, strâng cu putere mânerul diplomatului şi în poziţia ghiulea-lumbago, aplecat cu capul înainte şi curul ca momeală, comand varicelor să mă poarte spre taxi. Un sfert de oră mai târziu, iată-mă în halat, într-o mână cu ţigara aprinsă iar cu cealaltă cotrobăind într-o cucuoană care culcată pe spate cu picioarele alandala, îmi arăta ce are mai scump.

            -Ceasul ăsta are limbi de aur, vedeţi îmi arăta zglobie şi încântată duduia.

            – Şi soţul dumneavoastră? Mă trezesc vorbind.

            -Ce-i cu el el?

            – A,a,a,……unde lucrează ? Ha……… cică întrebare.

            – E senator de Braşov, cum nu ştiaţi? Mă redepe ofuscată. El este cel care a sprijinit proiectul ăla important de lege pe care ceilalti parlamentari mânaţi de interese meschine nu l-au votat.

            Probabil că l-a sprijinit moţăind, mi-aud Ego-ul şoptind.

            -Doamnă felicitări, rostesc solemn, sunteţi însărcinată.

            -Dumnezeule, sare ca arsă cucoana, trebuie să faceţi ceva pentru că nu vreau. Ştiţi urăsc să mi se deformeze pieptul, să mă îngraş ca o vacă şi… ştiţi, nu soţul meu şi-a băgat votul în urna respectivă….mă înţelegeţi? Şi-mi făcu cu ochiul complice.

            Prin uşa deschisă se strecură duios Cora. Strălucea.

            -Dom doctor aveţi o scrisoare.

            -De la cine?

            – De la cineva.

            -Glumeaţo!

            -Aşa scrie pe plic. Expeditor: cineva! Însă are ştampilă şi timbru americane.

            Îmi scot repede mâna din obiectul muncii şi observ că nu mai am mănuşa. Mă uit, o scot şi şuierând o înjurătură, o rog pe cucoană să se îmbrace.

            -Cora te rog ajut-o pe doamna, până stabilesc când putem aduce pe lume un avorton.

            Deschid agenda citesc, închid agenda şi şoptesc:

            -Vă aştept luni, doamnă senator.

            Deodată observ că îmbrăcată dă să iasă. Buzunarul cu ciubucuri al halatului meu se zbate disperat. Disperarea lui mă obligă să-i mai aduc aminte doamnei silabisind brutal ziua în care ne vom întâlni. Şi minune, din poşeta deschisă cu dexteritate, mânuţa excesiv vaselinizată extrage expertă un plic.Mă întorc spre birou prefăcându-mă ocupat, însă avidul ochi din ceafă urmăreşte pofticios cum cucoana îmi strecoară şerpeşte plicul. Şcoala de actorie absolvită în facultate mă obligă să îngaim un “vai nu trebuia” atât de duios şi coborâtor în decibeli încât doar citindu-mi pe buze cucoana putu realiza ce am gângurit.

            – Vă mulţumesc dom’ doctor, şopti şi ieşi.

            -Cora, o rog, du-te şi vezi, marea mea dragoste şi a soţului tău mai puţin,cine mai e, dacă mai e şi fă-le vânt. Apoi rogu-te încuie uşa căci am de citit şi de pupat un sfârc!

            Cora zâmbi. Ieşi în hol şi o auzi vag, cum că am primit o telegramă prin care se amintea un deces nefiresc în familie şi că zdrobit cum sunt nu mai pot profesa azi.

            De mâine însă, speologu Radu Ologu se va adânci în misterioasa explorare a magnificului miracol care este vaginul contemporan.

 

 

                                                            #

 

 

            Soneria mugeşte ca o vacă. Căpitanul Voicu retrase surprins degetul împingăreţ de pe butonul soneriei.În spatele lui, ştergându-şi fruntea de sudoare, avocatul Popa rânjea prosteşte.În cadrul uşii un geamlâc descoperii doi ochi.

            -Bună ziua, rosti vocea, vă pot ajuta cu ceva?

            -Bună ziua! Sunt căpitanul Voicu din cadrul S.P.P.Bucureşti, iar dânsul privind spre arătarea de avocat,este domnul avocat Popa. Avem audienţă la domnul comandant, aveţi aici hârtiile noastre.

            Uşa se deschise înghiţindu-i pe cei doi.

            -Vă rog să aşteptaţi un moment, îi somă subofiţerul, apoi luă hârtiile, le citi şi le notă într-un caiet, formă grăbit un număr de telefon, rosti un scurt “am înţeles, să trăiţi “aşeză receptorul în furcă, chemă un subofiţer, şi-i ordonă grav:

            -Marine, condu-i te rog pe dânşii la domnul comandant!

            -Vă rog să mă urmaţi, zâmbi mieros subofiţerul, apoi urmat de cei doi pătrunseră în clădirea comandamentului.Ajunşi în faţa uşii biroului comandantului, subofiţerul îi opri respectuos pe cei doi, îşi aranjă ţinuta, îşi propti regulamentar cascheta cu emblema înspre înainte şi ciocăni uşor.

            -Intră, se auzi scorţos o rugăminte- ordin.

            -Domnule colonel sunt sergent major…….

            -Lasă-i să intre şi teleportează-te!

            Subofiţerul se conformă, îi introduse pe cei doi şi dădu să iasă, însa vocea comandantului îi îngheţă paşii:

            -Marine, apropo, mai târziu să treci să-ţi dau o mărire de salariu, să-ţi poti face dracu o operatie estetică, că de când îmi tot baţi biroul mi-ai zgâriat uşa cu arătarea aia din centrul feţei.

            – Am înţeles să trăiţi,…..dar e mare?

            -Ce….arătarea?

            -Nu,nu, mărirea.

            -Ieşi în pizda mă-tii odată!

 

 

                                                            #

 

 

 

 

-Congo, se răsti Namila, e cinci! Hai vira la cambuza! Pardailane, bagă un cocteil! Mamelica si Bulz, ruj pă bot şi spălaţi pă gingii! Azi ca şi ieri, ca şi alaltăieri e sfânta zi dă muie. Extaz? Întrebarea retorică era adresată celor doi deţinuti.

-Da se auzi stins.

-Pardailane bagă o ţigănească să avem lupte din buric. Casetofonul îimprăştia în camera un iz de bazar, o melodie lascivă şi curgătoare când sacadată când duiaosă. Cel căruia Namila îi spusese Mamelica, era un tânăr de douăzeci şi cinci de ani, student căzut în puşcărie aiurea. Nenorocirea se petrecuse în urmă cu doi ani când a lovit cu maşina o fetiţă. Ştia că este criminal, credea cu toată fiinţa lui că este şi asta îl făcea să absoarbă cu aviditate şi să-şi automutileze conştiinţa cu toate porcăriile pe care Namila se oferea să i le servească. Sexul oral era una dintre ele. Bulz, cea dea doua jucărie sexual, era exact opusul lui Mamelică. In afara faptului că îi place ceea ce face zbârcit şi plin de tatuaje, era convins că sperma îi va face tenul frumos. Şi totuşi în trei ani de practică nu vedeai nici o schimbare. Singurul lucru comun celor doi,era lipsa totală a dinţilor, ambii aveau placă dentară, dinţii adevăraţi pierzându-i în primele zile de detenţie. Namila avusese grijă de asta şi-i transformase rapid în fetiţe.Unul dintre deţinuti se retrase şi se lipi cu spatele de vizorul uşii, locul prin care subofiţerul supraveghetor, trage cu ochiul adeseori, la ce se întâmplă în celulă, pentru a putea preîntâmpina fapte de acest gen.În ritmul muzicii, Mamelică şi Bulz, unul din credinţa că merită tot ce I se întâmplă,  iar celălalt din plăcere, se dezbrăcau lent şi lasciv de zeghe. Aplauzele, rânjetele şi chicotelile şoptite, sporea farmecul streaptisului masculine, spectacolul grotesc, plantând saliva la colţul gurii privitorilor. La masa încărcată de mâncare, retrasă dosnic într-un colţ ,stau aşezaţi râzând Namila, Şobolanul, Pardailan şi Congo. Mamelică, poreclit aşa din cauza grăsimii şi a pectoralilor căzuţi, iluzii a unor sâni naturali,dansa parcă cuprins de transă.

-Ce zici Şobolane, întrebă Namila, ştergându-şi cu o mână saliva cei picura pe cămaşa impecabilă, ţâţe de ţâţe, ei, eşti invitatul meu.

Şobolanul îl privi cu ochi sticlind, ceva din el ura intâmplarea şi simţea o dorinţă nebună să-i taie Namilei mădularul acela enorm împodobit cu bile de plastic încastrate sub piele care-l făceau să semene cu un ştiulete de porumb în care lipseau ici colo câteva boabe. Namila nu-l observa.Vrăjit de spectacol se masturba sub masa. Făcu un semn. Pardailan se ridica îl apucă pe Mamelica de păr şi-l aduse în genunchi în faţa Namilei. Într-o secundă hidosul membru dispăru în gura tânărului. Icnind de plăcere animalul zării privirea intrbătoare a servilului ţigan.

-Da…. ţigane… poţi, şopti extaziată Namila şi mâinile înfipte în părul jucăriei, forţau un dute-vino pervers.

Ţiganul nu aşteptă o nouă inviţatie. Pocni din deget spre un deţinut, îl ridica în picioare pe student, luă cutia de cremă pe care deţinutul i-o aduse,îşi unse cu ea mădularul şi-l penetră.Şobolanul văzu lacrimile băiatului, ceva se rupea în el puţin câte puţin, întoarse capul şi privi pe geam afară acolo unde cât de curând trebuia să ajungă.

 

 

                                                            #

 

 

Sorb încet ness-ul fierbinte. Rup plicul desfac scrisoarea şi citesc:

“Dragă farmec ofilit, după cum şti renunţând la mojicul ciubuc respectând însa credinţa înrădăcinată în subconştient a respectului de sine( de care se pare că tu habar-n-ai) prietenul tău,adică IO Geo Radocea, exilat prin proprie voinţă în ţara abisalelor posibilităţi, îţi scriu nostalgic, din vila mea, câteva rânduri cu stiloul auriu marca Parker. Nu saliva,nu ofta,nu da din buze mofluze! Vreau să te anunţ doar atât, m-am realizat. Sexul feminin, obiectul muncii noastre deşi identic în ambele ţări, aici este preţuit. Cât câştig eu într-o oră câştigi tu patriotule în doi ani. Dar ca să vezi că nu te-am uitat şi din snobism binenţeles, îţi trimit alături o chemare. Plaja de la Malibu e incântătoare. Te aştept peste şase luni tu cu prietena ta să ne zbenguim testiculele pe malul oceanului. Te aştept!”

Atât. Atât imi scrie nenorocitul după patru ani.

-Cine Răducu? mă intreabă o voce posesoare a doi sâni superbi dezveliţi şi proptiţi infiorător de senzual în ochii mei.

-Un geniu. Aşa că dă fuga afară, vezi dacă mai e cineva, daca nu ieşi repede pe stradă şi adu-le cu forţa.Trebuie şi e imperios necesar să produc.

-Şi nu facem prostioare?

-Prostioare? Acum? Tu ce preferi, facem prostioare acum şi nu facem bani,sau nu facem prostioare, producem şi peste şase luni ne prostim in Malibu?

-America?

-Doar nu Crăcănaţii din Deal!

-Ura mergem în America!ţipă bucuroasă.

Eu nu ţip, unul din sâni îmi astupă gura. Mă abţin cu greu să mă desprind. De unde dracu fac eu rost de parai,cam cât ne trebuie cinci-şase mii, mai mult, bilete de avion, un chilot acolo, un tampon, o scobitoare. De unde dracu? Răspunsul veni brutal şi neaşteptat purtând un singur nume:Mircea Ologu zis Şobolanul.

 

                                                                        #

 

 

Vizeta se deschise brutal.

-Zdrobea Vasile!

-Ordin! gâfâi Namila şi brusc se ridica în picioare împingând cu brutalitate capul studentului.

-In cinci minute la şefu’, ai vizita oficială. Bagă o gură de spray şi când eşti gata te scot la ozon.

-Am înţeles dom’ major,să trăiţi! Apoi se-ntoarse,se aplecă,îl prinse pe student de păr şi-i şoptii la ureche:

-Să fi fresh muică, noi doi nu am terminat!

Zdrobea Vasile zis Namila intra alături de subofiţer intr-o cameră curată, cu o masă lungă străjuită de o parte şi de cealaltă de câte şase scaune. Pe mijlocul mesei un fel de barieră de sticlă impartea teritoriul, iluzoriu, între penitenciar şi libertate. Două dintre scaunele “din afară” erau deja ocupate. Pe unul aşezat comod un tip a cărui constituţie atletică se apropia vizibil de a Namilei, cu o faţă împietrită ce nu spunea nimic. Celălalt ,un mărunţel chelios emana atâta virilitate şi atracţie pentru o femeie, câtă atracţie are o clismă pentru un om perfect sănătos.

Namila se aşeză.

-Domnule plutonier, se adresa tipul vă rugăm să ne lăsaţi singuri.

-Dar ordinele……..

-Le dau eu de acum!

-Aştept afară?

-Aşteaptă unde vrei!

Bărbatul continua, Zdrobea Vasile zis Namila,condamnat la şaisprezece ani închisoare pentru omor deosebit de grav. Mama,Maria,tatăl,necunoscut.

-Necunoscut Vasile, rânji prosteşte avocatul.

Căpitanul Voicu îl săgetă scurt cu privirea şi continuă:

-Născut in Buzău la data de 20.04.1958, tată a unui copil,căsătorit cu Mioara, încarcerat la data de 04.07.1989, ai ispaşit şase ani. Termen de eliberare conditionaţă, la întrunuirea comisiei pe data de……

-Peste trei ani, răbufni Namila!

-Bun, ne cunoaştem cum se spune……

– Ba nu, cum se spune că io habar n-am cine dracu sunteţi!

Vizibil iritat de întrerupere, căpitanul reluă:

-Sunt un tip care poate influenţa şederea ta aici. În bine sau în rău, mulţumit?

Namila îl privi cu interes.

-Adică?

-Adică ajuţi legea reprezentată acum prin mine şi vei fi ajutat, ori nu. Şi atunci………

-Gata barosane! Am urechile date cu sacâz. Bagă aria.

 

 

                                                            #

 

 

BMW-ul negru, ieşi din şoseaua principală şi scrîşnind se indrepta învăluit în noapte spre clubul Corbu Negru. Se opri în faţa porţii imense de fier forjat. Un bărbat se apropie încet de maşină şi prin geamurile coborând lascive, strecură un:

-Bine a-ţi venit, domnule ministru!

Răspunsul fu, o bancnotă de zece dolari strecurată cu măiestrie. Poarta se deschise larg, maşina intra şi opri silenţios în faţa clubului.Un tânăr se repezi şi deschise uşa.

-Bună seara!

-Bună seara!

-Nu vă supăraţi, nu sunteţi dumneavoastră……..

Nu apuca să termine fraza, căci ministrul fu întâmpinat zgomotos de directorul clubului:

-Bine aţi venit! Masa vă aşteapta şi……..

-Dane cine-i boul ăsta care-mi ia interviu?

-Băiatul, v-a deranjat?

-Dă-l afară!

-Înţeles. Poftiţi vă rog, şi-l conduse în salon.

Asemeni unei umbre, bărbatul ce-l însoţea pe ministru duse mâna instinctiv la piept, parcă pentru a se asigura că arma e la locul ei.

Directorul făcu un semn scurt. Şeful de sală pedant şi scorţos se apropie lărgind maliţios gura într-un zâmbet prefăcut surprins:

-Domnule ministru, ce onoare! Vă rog să-mi permiteţi să vă conduc, invitaţii vă aşteaptă, vă                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                un mic semn al recunoştinţei noastre. Afacerea este ca şi încheiată, cele două nave au ajuns cu bine iar interesul dumneavoastră va fi concretizat cel târziu mâine. Aveţi aici şi arată spre cutie inscripţionat pe capacul ceasului, seria şi numărul de cont al băncii din Zurich. Urma un moment de linişte .Ministrul deschise cutia, scoase ceasul de aur masiv, cerceta capacul, surâse îl aşeză la loc şi rosti:

-Mă feresc de greci chiar şi când aceştia fac cadouri, totuşi trebuie să recunosc, că vă pricepeţi.

Zâmbetele mulţumite ale celor trei dispărura însă ca prin farmec.

-Domnilor să recapitulăm; am vândut doua nave de pescuit oceanic pentru 600 000 $ ele valorând de fapt 18 000 000 $, partea mea este de 3 000 000 $ intr-o bancă elvetiană, corect?

-Corect.; răspunse bărbatul.

-Bun. Alte 2 000 000 $ pentru directorii care mai devreme sau mai târziu vor fi arestaţi plus cei   800 000 $ pentru avocaţi şi doctori. Ăştia domnilor, aud?

-Veţi primi conturile acestor bani, mâine.

Ministrul zâmbi, făcu un semn spre garda de corp, bărbatul se apropie şi apleca urechea. Apoi luă cutiuţa din mana ministrului şi se retrase vorbind la celular.

-Domnilor, continua ministru, sunt mulţumit! Zece minute din timpul meu costa un “Rolex”. Se ridica şi dădu să plece. Cei trei bărbaţi se priveau uimiţi:

-Păi nu semnăm actele, domnule ministru?

-Care acte?

-Pentru proprietatea vaselor. Au ajuns intradevăr la destinaţie, dar nu sunt încă ale noastre, doar pentru asta ne-am întâlnit astăzi, nu?

-Încă zece minute de explicaţii vă mai costa un Rolex, zâmbi răutăcios. Voi aţi crezut că aici in România s-a răsturnat căruţa cu proşti. Nu mi-aţi spus nimic despre parola contului, despre bancă, despre sumele băieţilor mei. Aşa că, dacă mâine la ora 3 nu am confirmarea băncii din Zurich a depozitului pe numele meu şi al băietţlor, la ora trei şi cinci minute, LLOID-ul va fi informat de dispariţia navelor. Le vor căuta ei şi sunt sigur că le vor găsi. Noapte bună, domnilor! Se ridică şi plecă, lăsându-i pe cei trei muţi de uimire.

-Ai vorbit, îl întrebă pe bodyguard?

-Da domnule, va fi aici în 20 de minute.

-Bine aşteapt-o şi când vine trimite-o în cameră. Până mâine eşti liber. Dă drumul şi şoferului.

 

 

                                                                        #

 

-Cine-a fost, Zdrobeo?

-Nimeni Şobolane. Un bou de avocat, nevastă-mea vrea să divorţeze. S-o ia dracu, pofni nervos apoi se întinse în pat şi adormi instantaneu.

Soneria ţârâii prelung iar vocea supraveghetorului anunţă stingerea. Doar becul de deasupra uşii, arunca o lumină difuză. Plantonul îşi lua scăunelul şi se propti în faţa uşii.

Culcat pe spate, Şobolanul fuma cu privirea aţintită în tavan. Liniştea se lăsa nefirească şi Şobolanul se trezi numărând paşii supraveghetorului. Apoi auzi nişte gemete slabe. Se ridică în capul oaselor şi căuta să surprindă de unde veneau.

-E Mamaelică şefu, aşa face in fiecare noapte, şopti plantonul.

Şobolanul se ridică uşor şi se îndreptă spre patul deţinutului.

-Mamelică, îl trezi, Mamelică….. Studentul deschise ochii apoi speriat se ridică în fund.

-Să mă dau cu ruj, şopti frecându-se la ochi?

-Nu-i nevoie, hai la mine-n pat.

Studentul se ridică şi fugi desculţ pe cimentul rece până in patul Şobolanului. Ajuns lângă el Şobolanul il intrebă:

-Cum ai ajuns aici copile?

-Am călcat o fetiţă cu maşina, domnule. A murit şi avea doar patru ani.Eram cu prietena şi mergeam la facultate, când pe drum am vrut să pun o casetă cu muzică şi deodată ceva mi-a acoperit parbrizul şi s-a auzit o bufnitură. Am oprit maşina, am coborât şi când am văzut-o căzută şi plină de sânge am leşinat. Noi suntem şase fraţi, patru fete şi doi baieţi, ironia este că frati-meu care e golan de golan s-a ferit de puşcărie ca dracu de tămâie şi mizerii a făcut slava Domnului. In cartier toţi îi ştiau de frică, eu m-am adâncit în învăţătură pentru că era singurul lucru la care mă pricepeam. La sport niciodată n-am fost bun. Deodată se opri. Vă plictisesc domnule?

Şobolanul privind în altă parte îşi şterse lacrima apoi se îintoarse privindu-l in ochi:

-Continuă…. şi fi sigur că nu mă plictiseşti. Eşti, cred singurul din cloaca asta împuţită, care n-are ce căuta aici.

-Ba nu domnule.! Locul meu este aici, aici unde sunt ostracizat şi umilit pe drept. Sunt un criminal însă eticheta în sine, pentru mulţi dintre cei de aici nu reprezintă decât atestarea ticăloşiei lor. Pentru mine însă, reprezintă o continuă aducere aminte a faptului că, înainte de pedeapsa legală căinţa şi regretul, sunt lumea mea. Trăiesc încă, doar pentru a suferii, căci cei câţiva ani în spatele unor gratii nu pot opri răul ancestral cuibărit într-un intelect înşelător.

-Inşelător?

-Da, înşelător! Majoritatea criminalilor sunt de o inteligenţă nulă, însă mulţi sunt sclipitori.Răul, domnule, este perfid şi ingenuu în acelaşi timp; e brutal ca o înjurătură pe-un altar sau moale ca mătasea, masca însă nu poate păcăli pe nimeni.Crimele stupide ca şi cele elaborate se învârt în jurul logicii, iar logica este fructul gândirii.Crima unui prost, e motivată şi are sensul ei stupid pentru cel ce o comite, căci el acţionează sub impulsul de moment, o furie neagră, un frustrant răspuns lipsei de argumente. Care crimă poate fi motivată ? Lumea mea este Bacoviană, plină de tenebre şi umbre. Eu nu aştept iertarea nimănui, încerc doar să mă împac cu mine însumi, să-mi pot privi chipul in oglindă şi să mă pot ierta.

 

 

 

 

 

 

 

 #

 

-Sărut-mâna mamă.

-Răducu mamii, îmi şopteste din pat mama. De când o ştiu, e tot bolnava, iar tristeţea de pe chipul ei blînd, mă înfioară şi mă surprinde veşnic nepregătit.

-Hai stai lângă mine, dragul mamei, avem de vorbit.

-Avem de vorbit ? îngaim eu prefăcut. Şi cam despre ce-am putea vorbi noi, zâmbesc, în timp ce îi sărut mâinile plăpânde şi reci.

-Nu glumi Răducu-mamii, nu glumi! Ce vreau să-ţi spun, te priveşte doar pe tine şi speranţa mea e….. ca tu să te împaci cu Mircea.

-Iartă-mă mamă dar nu mai ai ce să-mi spui ! Ştiu tot ce trebuie să ştiu, e un ticălos un mincinos şi un ordinar. Pe tine te înţeleg să-l iubeşti, e copilul tău, dar nu mă obliga rogu-te să-l iert, nu pot, mă-ntelegi, nu pot!

-Taci şi -ascultă şi când voi termina, repetă-mi ce-ai spus acum.

-Bine, şoptesc plictisit, dă-i drumul, dar să şti că-i degeaba !

-Răducu mamă, de când mă ştii, sunt tot bolnavă. Banii, mulţi puţini cât aveam, erau unii de la tac`-tu, aşa beţiv şi nenorocit cum îl crezi tu, iar restul, banii cu care tu te ţinea-i la scoala, îţi cumpărai haine şi te distrai, erau de la Mircea.

Uluit, o privesc de parcă acum o văd pentru prima oară.

-De la Mircea ?

-Da de la el ! Din afacerile lui, curate sau nu, am trăit toţi. Orgoliul tău de băiat prostuţ şi inocent, incapabil să accepte felul lui de-a fi, te-a făcut încet-încet să-l urăsti. Noi toţi te-am iubit şi te-am ajutat să răzbeşti acolo unde ţi-ai propus, să ajungi cineva. Lui Mircea nu-i plăcea cartea, şcoala lui a fost şcoala vieţii, dură şi ticăloasă pe care eu am înţeles-o prea târziu. Nici mie nu-mi convenea ca băiatul meu să bată cârciumile cu tac`-su, nici să-mi aducă fel de fel de derbedei în casă la miezul nopţii. Eram cinstită, îndărătnică, laşă şi prostuţă.

-Laşă?

-Da, laşă … pentru că deşi nu-mi convenea, mă complăceam în a trăi din banii negri pe care îi aducea Mircea. O duceam destul de bine şi eram mulţumită că tu eşti fericit. Şi erai fericit..Te iubeam toţi pentru că ai fost şi-ai rămas, acelaşi copil naiv şi capricios. Tu nu ai avut niciodată griji reale, grijile şi spaimele tale le-a trăit Mircea şi faptul că nu ai ştiut a adâncit ruptura dintre voi. Mai tată decât tac`-tu, ţi-a fost Mircea.

-Când mergem sa-l vedem ?

-Mâine poţi ?

Dumnezeu să mă ierte, sigur că pot !

 

 

 

 

 #

 

 

Spaima era gestantă şi sorocul se apropia vertiginos. Voma i se opri în gât  împreună cu dorinţa de a ţipa. Inghiţii dureros, cu ochii aţintiţi la pistolul îndreptat spre nasul ei. Ingrozită de moartea care părea c-o pişcă de fund, casiera întrebă prosteşte :

-E….cu….gaze ?

-Dacă era cu gaze veneam să te-mpuşc cu curu`, acu` bagă dracu` banii în geantă, ori îţi mai pun o plombă în gură !

Femeia nu înţelegea nimic, însă instinctul lucra febril şi tot el, umplu geanta. Bărbatul o înşfăcă grăbit, ieşi privind în jur, scoase cagula urcă, în maşină şi aceasta demara în trombă. Benzinăria rămase goală cu uşa căscată. Un strigăt de ajutor se auzi stins, ca vvocea greviştilor ieşiţi în stradă. Cine să-i audă, şi de ce ?

 

 

 

 #

 

 

 

Fumul ţigării uitate în scrumieră, umplu cămăruţa de serviciu cu un fum albăstrui înecăcios.

-Fumeaz-o dracului odată, sau stinge-o ! răcni iritat unul dintre subofiţeri. Iar ajung acasă şi put a căcat.

-Frustratu` mamii, şopti plictisit colegul, dacă iar te-apuci de filozofat, pun mâna pe pulan şi-ţi dau până îţi netezesc circumvoluţiunea.

-Du-te dracului !@@@@@@@@@@@@@@@@@@

-Du-te tu. Ai o meserie de tot cacatu` pe care tu ti-ai ales-o, adica pardon, mizeria din tara ti-a ales-o, si tu ti-ai gasit sa te lamentezi.Cui,…. mie ? Ce dracu vrei, sa-ti spal rufele, sa-timaresc leafa, sa te-nscriu pe lista la vile, ori sa-ti trag o excursie in Hawaii ?Barbatul trase un fum din tigara, apoi o stinse nervos.

– Tu ai impresia ca esti singurul suparat pe parnaia asta ? Nu esti, iubire !…si necazurile tale sant fericirea altora. Sant aici de zece ani si m-i se pare o vesnicie. Tu stii copile de cand nu am mai fost la un cinematograf cu nevasta, stii ca in ultimul timp n-am mai citit decat etichete, sti ca metamorfoza asta, ma face sa urlu si sa ma urc pe pereti ?Stii ca nu exista moment de tandrete intre mine si nevasta, ca la cinci minute de discutii sa nu o bag in pizda masii, asa ca de-un alint ? Tu ce crezi, ca mi-e usor cand trec pe langa pameni pe care nu i-am vazut in viata mea, acestia ma privesc de parca as fi ciumat, si-apoi scuipa ingretosati ?Cel putin astia tineri, viitorii “bididii”,smecherasii cocliti care habar n-au ce-nseamna viata.Pentru ca viata nu-i o discoteca o betie continua, nu-i nici macar o distractie. Si-s din ce in ce mai multi. De ce ? Pentru ca-s generatia care se creste singura, sant copiii astia ciurda, pe care-i vezi printre blocurile socialiste preapopulate, astia cu cheia legata de gat si lasati sa se joace pana uita de foame. Pentru ca tac`-su e la crasma cu alti tati, unde-si destainuie afacerile, unde afacerile sant un ciubuc marunt, e furtisagul zilnic care-i asigura mahoarca si vodca ieftina, care-l face sa uite ca e-un ratat. Iar nevasta-sa, somera de cele mai multe ori, sta la barfa, calare pe vecina care mai are o punga de cafea si-o oja noua, ori o ceara de depilat.

-Bun, si tu ce faci sa schimbi treaba asta ? rosti surprins subofiterul cel tanar.

_ce fac eu ?Eu fac copile ce face tot romanul S-a obisnuit sa faca ce I se spune. De doua mii de ani, de cand mama Decebal s-a lasat violata de Traian, natia asta a avut nevoie de-un tatuc, de cineva care sa-i spuna ce sa faca Eu sant doar un prost de subofiter, a carui pareri au tot atata rasunet, cat are o basina trasa in Piata Sfatului.

Tu cati dintre cinstitii de afara crezi ca maninca de trei ori pe zi, cati crezi ca neavand bani de caldura, lumina, mai au caldura si lumina; cati crezi ca au gratuitate la servicii medicale si medicamente ?Dar ei sant cinstiti. Si prefera sa crape de foame decat sa ajunga in puscarie sa se faca de ras.Tu.vrei dreptate, insa balanta s-a sucit. Hotul sufera de dor de libertate, nici de foame, nici de frig, si mai are si paznici care sa-i pazeasca somnul sa-i fie lin si dulce.

Lasa ca poate acum cu alegerile o-m duce-o mai bine !

-Stii cum se zice:”Schimbarea domnului, bucuria prostului”, si asta-i lege la romani. Lasa-l dracu` sa fure, poate s-o satura, si astia multi si flamanzi or apuca si ei ceva, pe cand asa il dau jos pe-un imbuibat si-lurca la putere pe-un flamand.

E lasa ca nu-i chiar asa! nu toti sant ticalosi si corupti,

-Poate romanii de pe alta planeta.

-De parca numai romanii sant banditi.

-Tocmai, romanii nu sant ticalosi, ei devin asa cu cat isi infig coltii mai adanc in ciolan. Tu crezi ca m-ar interesa cate vile are un ministru, cate fabrici, ce mananca, atata timp cat eu am ce manca, am un trai decent, si-mi pot permite luxul de a iesii cu nevasta la restaurant, si totul sa nu-mi de-a senzatia ca ma aventurez? I-ti garantez ca nu!

-Lasa ca daca intram in uniunile astea internationale, o sa fie mai bine!

-Alta prostie.!Uite cum vede chestia asta un prost de subofiter, bugetar si platitor de taxe:Eu sant o pudica fecioara, usor impresionabila, capricioasa si ipohondra,iar tu esti un tanar curtezan, bubos si accneic, urat mirositor si zdrentele-ti curg rau. Tu ma iubesti da-ti pute gura. Ce zici, intre pauzele dintre voma si scarba, dupa gargare salbatice cu spirt si frectii cu dezinfectant, eu ipohondra te-as mai putea iubi?

-Canci!

-In primul rand ce-ar spune familia mea, prietenii?

-Da, dar eu te iubesc cinstit!

-Si-mi pare ca esti si putin impotent!

-Adica?…

-Adica, intre dragostea ta paternala si dragostea celorlalti, o prefer pe-a doua, asa ca in locul mangaierilor tale tandre si buboase, prefer un orgasm sanatos si verificat, al unui potent si curatel miliardar!

Acu` vezi ca-i cinci, apasa sirena,si da-le desteptarea, ca iar mai facut sa-mi para bine ca traiesc!

 

 

 

 

 #

 

-Va rog sa-mi prezentati buletinele, doamnelor si domnilor! rosti puternic subofiterul.

Grupul de vizitatori se supuse in tacere. Copii, tineri si batrani, se inghesuiau cu buletinele in mana la inregistrare.Parintii mei asezati pe o bancuta de lemn, alaturi de niste colete pazite de doi copilasi, ma priveau intinzand subofiterului cele trei buletine. Subofiterul le privi atent pe fiecare in parte, apoi spuse:

-Domnul va trebui sa va hotarati cine intra. Poate intra o singura persoana, pe cine inregistrez?

Mama se ridica greu sprijinita de tata, ma privi si – mi spuse tremurator:

-Du-te tu Radu! Voi doi aveti de vorbit, spune-i doar ca suntem aici si-l iubim.Du-te!

Subofiterul inregistra actul meu si ma ruga sa astept. Apoi deschise un geamlac undeva in spatele lui si intreba:

-Bogdane, spune-mi te rog cine-a venit?

-Baleanu, Urmuz, Marincu, Zdrobea si Ologu, domn plutonier, raspunse cel strigat.

-Puteti intra i-mi sopti plutonierul si-mi arata o usa.

O deschid si pasesc pe un hol ingust spre o alta usa. Aceasta se deschide si un gardian ma pofteste inauntru.

-Domnul…..?

-Ologu soptesc, Radu Ologu, domnule.

-Va rog sa va asezati, vizita e de 20 de minute, maxim 30 deci va rog ca in acel moment sa incheiati. Va multumesc.

O alta usa se deschise si Mircea intra privindu-ma incurcat.

-Tu?

-Luati loc, domnu Ologu si puneti mainile pe masa!

Mircea se aseza si ii observam mainile tremurinde. Imi parea atat de batran si neajutorat.

-De ce ai venit? Putea veni mama sau tata, ce te-a facut sa-ti calci pe suflet?

-Mi-e destul de greu si-asa, asa ca taci si nu ma intrerupe rogu-te. Abia de curand am aflat cine si ce esti, imi pare rau si sper sa nu fie tardiv. Iarta-ma ca te-am urat, iarta-ma ca am fost un copil prost si egoist, iarta-ma ca-n nemernicia mea ti-am dorit nu o data moartea. Si inainte sa plang, spune-mi te rog cu ce te pot ajuta?

-Gata, gata, oprestete mutule! Mama unde e?

-E dincolo nu au lasat-o sa intre. Ma trimis pe mine sa ne lamurim.

-Bine Radule, acum asculta, ce te rog eu e simplu. Asculta cu atentie si baga la cap. Am facut o smecherie care ma costa viata, m-am ascuns aici pentru ca sunt cat de cat in siguranta. Mai esti prieten cu tipul de la pasapoarte?

-Da.

-Bun. Uite ce vreau: iei poze de-a mea si de-a ta il rogi frumos sa-ti traga doua pasapoarte, pe numele de Marginean Dorin si Paul…

-Stai! Uiti cine sunt? Cand te-am intrebat ce vrei, ma refeream la ce ai nevoie? Speram sa fie haine sau mancare, uiti iarasi cine sunt, si ca mereu voi ramane asa prost, dar cinstit, n-o pot face si stiai asta.

-Dar asta vreau!

-Doar asta nu pot. Nu intelegi ca nu pot sa ma bag in mizerii si sa trag si pe altul cu mine?

-E dorinta unui muribund, Radule, ofta Mircea. Iar muribundul, e frati-tu. Acum poti pleca spuse, si se ridica.

-Domn’ major..

Usa se deschise si Mircea dadu sa iasa insa in ultimul moment se intoarse spre mine si cu ochii umezi sopti:

-Sa nu ma rogi sa te iert cand ma scoti de aici pa nasalie! Atunci o sa ma doara-n cur de parerile tale de rau, frate! Iesi.

 

                                                            #

 

Secretara deschise usa si anunta zambind:

-Domnule ministru au sosit ziaristi, pentru interviu.

-Da-le drumul!

O domnisoara agreabila inarmata cu un urias microfon, urmata de un cameraman, intra sfioasa.

-Bine-a-ti venit, ii intampina surazator,ministrul. Apoi apasa butonul interfonului si comanda:

-Gina trei cafele si trei sucuri, te rog.

-Imediat!

-Va rog sa va faceti comozi, domnisoara, domnule, apoi se repezi sa-i aseze scaunul reporterei.

Vadit dominati de ministru, cei doi se foiau incurcati, asteptand ca domnul ministru sa se aseze.Cameramanul aseza camera de luat vederi pe trpied, focaliza chipul minstrului si anunta:

-Suntem gata domnule ministru, putem incepe?

-Oricand dorit, surase.

Domnisoara rosie si-mbujorata deschise un carnetel negru, il rasfoi jenata apoi citi aproape sufocata:

-Buna ziua domnule ministru.

-Buna ziua, intra acesta in joc.

-Telespectatorii ar dori sa afle care sunt temerile si implinirile in activitatea unui important reprezentant al guvernului? Ce ne puteti spune deci, despre activitatea dumneavoastra si cate ceva despre dumneavoastra ca persoana.

-In primul rand va multumesc in numele meu si-al colegilor pentru interesul dumneavoastra si sper al telespectatorilor care ne urmaresc la aceasta ora. Dupa cum stiti, fac parte din partidul cu cea mai mare reprezentare in Parlamentul Romaniei si sper eu am fost numit in acest post pentru calitatile mele, vreau sa cred si nu pentru fizionomia mea, zambi larg, apoi isi aprinse tacticos o tigara trase un fum si urmari efectul glumitei.

-Cu siguranta domnule ministru, le aveti pe amandoua, surase natang, reportera.

-Multumesc frumos, un asemenea compliment ma infioara. Continuand sarada, ministrul isi trase o figura sobr                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                m reusit. Avem o “urechiusa” si foarte curand vom sti unde sa sapam. Dupa, insa,…. ce facem?

-Curat!

 

 

                                                                        #

 

 

Dimineata era mohorata ca o fata mare, nervoasa ca busuiocul de sub perna nu si-a facut efectul. Subofiterul iesi in pragul usi si respira adanc.

-Marine! tipa la gardianul care supraveghea curatenia, scoate-i ba odata si afara ca acu pare seful, si-i praf. Iar ma puleste si-ti crap capul. Deschise larg poarta. Detinutii inarmati cu lopeti maturi si greble iesira in fata penitenciarului, grabiti si harnici ca niste albine. Dungile lor insa erau asezate invers. Subofiterii din schimb apareau unul cate unul.Aruncau grabiti cate un “sa traiesti Ioane” apoi se indreptau spre sala de pregatire. Telefonul tarai prelung.

-Da!

-Salut Ioane! se auzi o voce la celalalt capat al firului. Matei sunt.

-Sa traiesti, ia zi care-i treaba?

-Aveti pe acolo un subofiter Iordache Traian?

-Da acu trebuie sa iasa, ca-i pe schimb cu mine. De ce il ia in armata? hohoti scurt.

-Nu, nu, uite care-i treaba; nevasta-sa lucreaza la benzinarie si azi-noapte a fost jefuita. E in stare de soc la maternitate caci se pare ca era insarcinata. Fa cumva si anunta-l, e la etajul trei, camera 30. Imi pare rau Ioane, dar se pare ca a pierdut copilul.

Masina comandantului aparu fantomatic pe alee.Acesta o parca cu dexteritate, cobora, si se indrepta spre intare.

-Bine Matei, mersi mult, acu trebuie sa inchid, vine sefu,te-am pupat!

Proptit regulamentar la doi pasi in spatele usii, subofiterul dadu onorul:

-Domnule comandant, sunt plutonierul Ioan Tudor, va rog sa-mi permiteti sa raportez. In timpul serviciului meu nu s-a intamplat nimic deosebit.

Comandantul raspunse si el la salut si intra.

-Domnule colonel, sopti Tudor, as avea totusi ceva de raportat. Putem intra?

-Ce-i Tudore?

-Domn colonel, avem un coleg Traian Iordache. E pe schimb cu mine,iar nevasta-sa insarcinata, a fost jefuita azi-noapte.

-De unde sti?

-Matei mi-a spus, subofiterul de serviciu de la municipiu.

-Bine Tudore, da-i un fir, cauta-l si trimitel la mine! Sa vina si ofiterul de serviciu. Suna la garaj sa-ti dea o masina.

Tudor ridica receptorul si forma grabit un numar.

-Ofiterul de serviciu.

-Panaite, Tudor sunt.

-Ce vrei ma, acu’ ti-ai gasit sa suni? Trebuie sa fac raportul, ca iar zbarnaie sefu’. Ce vrei?

-Cauta-l repede pe Traian si fugiti la sefu, va asteapta!

Subofiterii asezati cuminti in bancute acultau plictisiti, spetele pe care ofiterul cu paza, le insira monoton. O ciocanitura in usa ii facu sa tresara.

-Intra.

-Domnule maior, permiteti-mi sa raportez! se introduse, ofiterul de serviciu.Va rog sa-i permiteti subofiterului Traian sa ma insoteasca la domnul comandant.

-Ce-ai facut iar Traienica, hohotira colegii?

-Liniste se otara maiorul! Desigur, du-te Traiane.

Sergentul major se ridica uimit, saluta, si iesi impreuna cu OS-ul.

-Ce se intampla, domn’ plutonier? intreba ingrijorat.

-Habar n-am. Mi-a ordonat sa te duc, te duc. Tu sti ce-ai facut.

OS-ul ciocani scurt, apoi intra.

-L-am adus, domn’ comandant!

-Bine, intrati amandoi si inchideti usa. Traiane….

-Ordonati domn’ comandant!

– Mai copile, nu-ti ordon nimic. M-au sunat baietii de la Brasov. Sotia ta lucra azi-noapte?

Sergentul se albi instantaneu.

-A patit Lidia ceva..? racni speriat, e grav domn’ comandant, unde e, ce-a patit?

-Stai, stai nu dispera. A fost jefuita azi-noapte. Nu e grav, cel putin asa m-au informat. E la maternitate. Iti dau o masina, te duci acolo si cand termini, vi inapoi si-mi raportezi. Tu, Panaite, fugi, si sa-mi vi cu formularul de concediu. ii dam trei zile sa-si rezolve problemele, hai executarea.

 

                                                                        #

 

-Ce face, Radule?

– E bine mama, doar putin imbatranit.

-A-ti rezolvat?

-Da, acu’ hai sa mergem, ii aduc eu ce-i mai trebuie.

Iesiram toti trei. O apasare nefireasca ne incerca si muti ne indreptaram spre masina.

-Domnul Ologu?!

Vocea, cunoscuta, purta un pardesiu elegant si putea permanent a after shawe de calitate.

-Ce placere sa ne intalnim din nou. Doamna, zise apucandu-i mamei mana si sarutand-o,

sunteti mandra desigur, cu un astfel de fiu. Dati-mi voie sa va prezint omagiile mele scumpa doamna.

-Multumesc, rosti mama stins, domnule…

-Voicu doamna, Voicu Mandea.

-Maria Ologu.

-Mergem Radule? am obosit.

-Mergem mama, acum mergem si ne urcaram toti trei in masina.

Tata porni motorul vechii dacii. O bataie in geamul meu ma facu sa tresar.

-Cu siguranta, domnule Ologu,surase parsiv Voicu, ne vom intalni curand, chiar foarte curand…. si se departa razand.

-Cine-i asta, mama?

-O cunostinta intamplatoare, raspund ingandurat… foarte intamplatoare.

 

 

                                                            #

 

Secretara intra incetisor si anunta:

-Domnul Zafiris, domnule ministru.

Barbatul isi privi ceasul si surazand spuse:

-E doi si jumatate… lasa-l sa astepte pana la trei si dupa aia dai drumul.

Ministrul isi turna un coniac si-l sorbi incetisor, rasfoind plictisit hartiile din mapa. Facu cateva corecturi, semna, si inchise mapa. Isi aprinse un trabuc si se molesi in fotoliu, amuzandu-se cu cercuri de fum. Usa se deschise brutal si grecul intra furtunos.

-Imi pare rau, domnule ministru, chitai secretara nu l-am putut opri.

-E in ordine.. iesi si lasa-ne singuri.

Broboane de sudoare se adunau pe fruntea grecului. Ochii rosii si tremurul mainilor dovedeau ca nervii lui erau mai mult decat zdruncinati.

-E posibil?

-Orice e posibil, surase ministrul fara a se deranja. Nici un muschi nu-i tresari, relaxarea lui, era incordarea celuilalt.

-Iei loc sau ingheti acolo?

Grecul se aseza tremurand.

-Domnule, in viata mea n-am pomenit asa ceva! Ma zdrobesc tot sa fie bine, si vad ca efortul meu e rasplatit cu antecamera.

-Scuteste-ma de lamentari, treci la subiect si sopteste-mi ceva dulce, urechilor!

-S-a facut, banii sunt la adresa, plus un mic bonus.

-Mai, mai sari ministrul hohotind, ca sa vezi cata eleganta in afaceri. Ma ingrozesc, apoi ii intinse telefonul celular. Ia formeaza numarul asta, spuse si-i intinse o bucata de hartie. Spune celui care raspunde, numarul de cont, parola si dupa aceea spunei sa ma sune, OK ?

Grecul se conforma si inchise. Pendula batu ora trei, un semnal parca pentru taraitul telefonului. Ministrul apasa pe buton si intreba:

-Zi directore…. aha….asa… bine domnul meu. Mai distreaza-te o saptamana apoi revino, caci e timpul sa inceapa vanatoarea de vrajitoare. Avocatul si doctorii sunt pregatiti, asa ca sa ne distram… si inchise.

Deschise sertarul biroului, scoase o mapa neagra si o intinse grecului.

-E semnate! zambi batjocuritor. La revedere… si ii facu un semn plictisit sa iasa.

Grecul se ridica cu narile umflate. Un rictus scarbit ii stramba fata, apoi se intoarse si inainte de a iesi, arunca dispretuitor:

-Domnule ministru, esti un porc!

-Da Zafiris, da… de rasa!

Usa se inchisese de mult, insa hohotele ministrului ii staruiau grecului in urechi permanent. Blestema pina la masina. De aici incepu insa sa injure….

 

 

                                                                        #         

 

 

Cuvintele capitanului imi staruiau in creier. Ce-o fi vrut sa spuna,de ce sa na revedem, ce are cu mine?

-Am ajuns Radule, sopteste abia auzit tata.

Cobor ii sarut si-i privesc departandu-se.

-Domn’ doctor bine ca a-ti venit! imi striga disperat portarul, repede la domn director. Are o urgenta si mi-a zis sa va anunt de cum apareti. E speriat tare, domn’ doctor, a fost si politia, imi strecoara soptit. Nu stiu ce se intampla, dar simt ca nu-i a buna.

Urc treptele in fuga, intru in cabinet imi arunc diplomatul pe birou, imi pun halatul si inainte ca dulcea Cora sa-mi transmita mesajul, ies grabit.

-…. o urgenta ! o aud stins exact in momentul in care, ciocanind usor intru la director.

Cabinetul impunator pentru saracia spitalului,era acum neincapator pentru poporul adunat acolo. Cinci politisti imprastiati aiurea prin camera, isi fixara ochii asupra mea.

– Radule, se desprinse directorul din imbratisarea voluptoasa a aprinsei discutii, domnii sunt de la politie, arata larg, prezentadu-i apoi pe fiecare in parte.

-Mai este cineva la munca, ori toata politia a venit la control? incerc eu o gluma. Privirile reci ma anuntara brutal ca glumita nu-si are rostul, apoi, un barbat carunt se apropie incet, ma privi in ochii si-mi arunca:

-Domn’ doctor, nu grija pentru sanatatea organului de stat ne-a adus aici, ci pentru ca, victima unui jaf armat este de acum pacienta dumneavoastra. Din intamplare este si sotia unui coleg. Am adus-o in stare de soc, iar dumneavoastra, expertul dupa cate am inteles, sunteti singurul care are un procentaj maxim de interventii reusite in astfel de cazuri. Asa incat propun sa ne vedem de munca.

-Radule, femeia e pregatita, e stabilizata si am asteptat cu greu sa apari, sopti directorul. Hai pregatestete si ne intalnim in blocul operator.

Caruntul, insotit de alti doi iesira impreuna cu noi urandu-ne succes. In birou ramasera totusi doi politisti, unul ingandurat, iar celalalt impietrit, fixa cu privirea un punct imaginar. Inganduratul aduse un scaun si se aseza incet langa colegul lui. Il privea si nu stia ce sa spuna.Cuvintele I se opreau pe limba, considerand in ultimul moment, ca nu acelea erau potrivite clipei.

-Vrei ce Traiane? se hotara intr-un tarziu, ca ma duc la chiosc si cumpar.

-Nu vreau nimic. Vreau doar ca Lidia sa fie bine si mai vreau sa-l prind pe ticalos, sa-l rup cu dintii si sa-l dau la caini. Uite acum mi-e frica sa nu inebuneasca. Cum ma mai inteleg cu ea? In ultimul timp,asa botos si suparat, am tot uitat sa-i aduc aminte ca o iubesc. Simt cum ma transform incet, incet intr-o reptila ciudata, cu nimic mai buna decat astia pe care-i pazim.

– Nu-i asa Traiane, murmura Panait, acum vorbesc nervii din tine, o sa treaca si asta ca un vis urat si cand te vei trezi, o sa ai tot timpul sa-i spui si sa-i arati ca o iubesti.

-Cand ti-am spus ca simt cum ma transform, am vorbit serios. Am un an si jumatate de cand lucrez aici, si crede-ma m-am saturat.N-i se tot aminteste sa fim cu cinci minute mai destepti decat detinutii. Si atunci invat jargonul imputit de detinut. De ce? Ca sa stiu ce “ ganguresc” intre ei. Apoi cei pe “citit” pleaca si vin alti, mai versati ii citesc si pe astia, si uite asa sunt o sugativa de mizerii si ordinarii, care incet, incet, arunca afara si anuleaza orice urma de bun simt, de ratiune si de uman. Si abia acum realizez cate meschinarii a trebuit sa indure Lidia. Cate injuraturi fara rost, cate vorbe aruncate aiurea, si totul pentru simplul fapt ca sarmana,neavand raspuns meschin la meschinarie, imi dadea in orice disputa un aer de superioritate smechereasca. De ce, Panaite, realizam ce pierdem doar cand se intampla o nenorocire?De ce parerile de rau de ce mai multe ori sunt tardive si impovaratoare, de ce o viata intreaga suntem netrebnici si apoi dintr-o data ne incearca pareri de rau? Si culmea, parerile de rau se amesteca cu o ciuda enervanta, o lupta intre constiinta si orgoliul egoist. De ce sa sufar? Imi poate parea rau cinci minute si gata.

-Esti doar suparat, conchise Panait. Toate tenebrele si problemele astea existentiale vor disparea dupa ce Lidia se va face bine. O sa vezi!

-Tocmai Panaite, surase crispat Traian, tocmai nenorocirea asta m-a facut sa ma adancesc in mine, sa caut raspunsuri. Inca sunt confuz, dar cat de curand voi lua o decizie. Sa dea Dumnezeu sa se faca Lidia bine, si-oi vedea.

-Sa dea Dumnezeu! intari Panait sa dea Dumnezeu!

Discutia se intrerupse la aparitia mea.

-Cum este domn’ doctor? sari de pe scaun un tip subtirel si napadit de sudoare.

-Este bine, este chiar foarte bine. Doamna este inca insarcinata in doua luni. Din punctul meu de vedere atat dansa cat si copilul sunt in afara de orice pericol. Insa din punct de vedere psihologic ar fi foarte util un examen. Singura afirmatie coerenta a dumneiei, este “ te impusc cu curu” ceea ce nu prea stiu ce vrea sa insemne.Barbatul rasufla usurat ca de o mare povara, apoi imi stranse mana cu putere.

-Va multumesc si va raman dator! rosti gafaind. Pot s-o vad?

-Doar un minut, o mai tinem doua zile si apoi o externam. Si nu uitati un control…

 

                                                                        #

 

-Te-ai intors?

-Da domn major, m-am intors, si nu pentru ca as fi vrut.

Sobolanul se lasa perchezitionat si apoi intra in camera. Se intinse in pat si-si aprinse o tigara. Geamurile, larg deschise, aduceau palid, un aer proaspat impiedicat parca sa intre de gratiile fixate dur in zid.

-Asta-i un smen curat! Vocea care anunta acest lucru era a unui detinut negricios si mititel, inconjurat de alti patru detinuti, cu gurile cascate de admiratie. Un teanc de hartii decupate din ziare, de forma si marimea unui teanc de bancnote adevarat, se numara cu dexteritate intre degetele maestre ale detinutului.

-Ioane, se rasti acesta spre un alt detinut, tine o hartie, si intinse acestuoa o hartie de ziar. Acu da-o la schimb. Detinutul i-o inapoie. Jucul era captivant, multi detinuti se adunara urcati pe paturile suprapuse, sa priveasca maiestria smenarului.

-Cat vrei?

Detinutul il privi prosteste.

-Cum cat vreau?

-Cat vrei pentru suta de DEM, boule?

-Patru sute de mii, se trezi tipand.

-Trei sute saptezeci, mai mult nu pot, hotara smenarul.

-Bine.

Smenarul numara rapid hartiile, apoi le intinse victimei.

-Numara si tu, il indemna, sa nu zici ca te-am intepat!

Detinutul numara si constata ca lipseau cinci bancnote.

-Pai, nu sunt toti, lipsesc cinci hartii!

-Imposibil, suiera suparat smenarul, ia sa vad si-i smulse teancul de bancnote.Le numara din nou, rapid apoi ca la un semn, un alt detinut scapa o injuratura. Toti il privira mirati apoi isi mutara ochii asupra smenarului. Acesta baga fulgerator mana in buzunarul in care cu cateva secunde inainte tinuse teancul de bancnote, ii intinse apoi detinutului banii numarati.

-Ai dreptate, lipsesc cinci harti, spuse suparat, poftim si ii intinse cele cinci bancnote scoase din buzunarul pe care il vizitase de curand apoi il ruga pe detinut sa isi mai numere banii. Acesta constata surprins ca dupa ce a mai primit cinci harti, acum mai lipsea treizeci.

-Acum lipsesc treizeci!

-Binenteles-hohoti smenarul, asta-i ghidusia, ca orice husan nu te-ai multumit sa pierzi cinci harti. Cand Gigi a injurat, te-ai uitat repede sa vezi ce se intampla.Mi-a trebuit o fractiune de secunda de neatentie din partea ta, pentru a rupe din teanc o suma frumusica pe care am bagat-o in buzunar.Apoi tot din banii tai, ti-am dat inapoi cele cinci hartii, si eu am ramas cu restul. Idea e, ca imediat dupa asta, sa-i faci vant sub orice pretext, ca sa nu aiba timp sa-i mai numere odata, capisi?

Sobolanul se amuza, amintindu-si de anii de inceput;copii, isi spuse soptit ca pentru el.!

Usa se deschise cu zgomot.Namila intra scrasnind un :”sa traiti dom` major:” apoi se indrepta spre geam,se prinse cu mainile de gratii, si injura zgaltaindu-le. Scoase din buzunar un pachet de Marlboro, il desfacu si isi aprinse o tigara.

-Ce-ai Zdrobeo ? risca Sobolanul o intrebare.

-Tampita de nevasta-mea, tine mortis sa divorteze.A venit sa mi-o spuna personal, imi vine s-o omor! racni.

Sobolanul privi intrebator. Suspiciunea se confirma cand intrebarea pe care si-o punea nu-si gasi raspunsul.De ce o nevasta care vrea sa divorteze ii aduce tigari scumpe? usa se deschise larg, si subofiterul racni:

-La plimbare, hai, rapid, rapid!

Camera se goli fulgerator. Singurii intarziati Namila si Sobolanul se multumira sa mormaie, pasind agale.

-Domnilor, zambi subofiterul, umila mea persoana saluta cu respect venerabila voastra varsta penitenciara, insa sdubreda mea constitutie psihica, ma indeamna diabolic, sa va plantez in cur un elan bocancesc. De ce oare?

Cei doi il lasara sa se amuze singur si la fel de repede cum pornisera, se indreptara spre curtea de plimbare. Cerul senin si aerul curat, ii inviora. Doar gardul de sarma ghimpata si ochii iscoditori ai majorului din postul de paza, le amintea unde se afla. Detinutii se roteau doi cate doi in imprejmuire. Uni discutau grabiti, alti stateau nemiscati si fetele tuturor se amestecau intr-un mozaic de gesturi, mimici si gesturi obosite. Retrasi intr-un colt Namila ii intinse plictisit o tigara. Sobolanul o lua pedant si admirativ, o privi lung apoi o aprinse si se aseza.

-Sobolane, zise Namila, simt ca nu mai rezist, trebuie sa fac cumva sa scap.

Sobolanul se prefacu a nu auzi. Il privi doar cu coada ochiului, asteptand sa vada unde bate.

-As putea aranja ceva,continua Namila cu voce scazuta, numa’ ca am nevoie de bani. Il privi cu coada ochiului pe Sobolan insa acesta paru ca nu aude.

-Bani, de unde dracu bani… rosti accentuand intrebarea.

Sobolanul trase adanc din tigara. Nepasarea lui il enerva pe Zdrobea, dar nu putea face nimic, asa incat se aseza alaturi si tacu. Un timp nu se auzi decat pasii tarsaiti ai detinutilor apoi rasetele unui grup ce se amuza ascultand bancuri.

-Cum i-ai intepat pe astia Sobolane? se trezi Namila.

-Acum cinci ani,sopti Sobolanul am fost inchis pentru crima. Am fost nevinovat,insa a trebuit sa apar un mahar. Eram garda lui de corp. Intr-o seara maharul a luat o pustoica in camera lui de hotel. Nu stiu ce a facut, stiu doar ca fetita s-a aruncat de pe balcon. Maharul m-a chemat, mi-a explicat ce trebuie sa fac si ca imi ramane dator, si uite asa am luat totul pe mine. Acum opt luni cand am scapat pe cuvant, maharul ajuns ministru, m-a luat pe langa el. Era bine era cald si-am invatat ce inseamna sa faci afaceri. Intr-o zi la herr ministru au aparut doi chinezi. Aveau nevoie de o licenta sau dracu stie de ce aprobare, ca firma lor sa aduca in tara seringi din alea de unica folosinta. I-au propus ministrului o suma frumusica, daca-i incurca pe astia cu fabricile din tara adica sa nu poata produce si sa nu vanda o anumita perioada de timp. Chinezii si-au adus marfa au vandut-o rapid si uite asa maharul facandu-si treaba a pus-o scurt de un milion si jumate de parai.Ce zici, merita cinci ani de parnaie gratis, atata banet? Eu zic ca da!Asa ca, atunci cand maharul m-a trimis sa-i aduc banul, m-am dus, i-am luat si-am roit-o la Brasov. I -am ascuns bine de tot, am batut un “boactar” si                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 din asfaltul aburind, BMW-ul, clipind din stergatoare, se opri euav in fata cladirii.Ministrul, abia apuca sa coboare, cand fu inconjurat de un grup de reporteri.Intrebarile tasneau de sub umbrele, acide si percutante.

-Domnule ministru, izbi o voce, ce ne puteti spune despre scandalul navelor……?Ministrul, adapostit sub umbrela intinsa de garda de corp, isi confectiona o mina ingrijorata, apoi vadit indignat:

-Domnilor, este imposibil- ca o tara in care problemele nationale, sant atat de grave, iar nivelul de trai, atat de scazut,- sa nu ne lovim, de aceasta plaga sociala, si ma refer aici, la coruptie.Sant constient ca aceasta lupta, va supune Guvernul, unui puternic examen. Inca nu ma pot pronunta, insa va asigur, ca toti cei vinovati, vor fi pedepsiti exemplar. Eu, in acord cu prerogativele mele, va asigur ca voi face totul, ca asemenea marsavii sa fie descoperite si pedepsite pe masura.

Isi facu loc, morocanos, printre ziaristi si intra in cladire, urmat de o gramada de intrebari ramase fara raspuns. Urca scarile grabit, intra vijelios in birou, in acelasi moment cu taraitul telefonului. Isi aseza paltonul si palaria, isi turna ceva de baut, si sorbi incetisor privind telefonul, care continua sa sune strident si enervant, pana cand, cu un gest brutal ridica receptorul:

-Alo!

Vocea Primului Ministru, iritata si grava, ii ceru sa se prezinte urgent in sala de sedinte a Guvernului

-…….Si sa auzim, te rog niste explicatii coerente, despre ce se intampla in curtea ta, altfel vino si cu demisia, in alb!

Sedinta prezidata de Premier, aduna privirile taioase si batjocoritoare ale ministrilor, asupra unei tinte, vadit tulburata. Rasfoind.aiurea mapa cu hartii, cautand febril niste acte pe care insa stia ca nu le va gasi, ministrul deschise timorat discutia:

-Domnule Prim-ministru, domnilor colegi, sant cu atat mai indignat de aceasta sedinta extraordinara, si cu atat mai uimit, cu cat nu inteleg, ce legatura pot avea eu, cu asa zis-ul:”scandal al navelor” Nu am nici cea mai vaga idee, dar`mite vreun interes ascuns in legatura cu aceasta probabil, afacere., si inainte chiar de a-mi depune demisia in fata primului-ministru,doresc sa aflu motivele pentru care sant suspectat.Ma deranjeaza domnilor, nu doar faptul ca ma banuiti, ci expresa dorinta a premierului, de a ma prezenta cu explicatii. Ce sa explic, sau mai bine spus, cum sa ma disculp de actiuni a caror efect jenant nu implica persoana mea?Doriti un Acar-Paun?Perfect, cautati in continuare, pentru ca eu domnilor, nu voi demisiona acum, cand am devenit tinta principala a unor acuzatii aparute de aiurea. Voi demisiona dupa ce ancheta va fi terminat aceasta vanatoare, si credeti-ma, atunci valurile vor fi mari!Desi toti puteau jura ca deasupra capului ministrului, se rotea un gigantic muscoi, se multumira cu gurile cascate, sa accepte urgent si fara remuscari, confesiunea colegului lor.

Ajuns inbirou, ordona scurt secretarei, sa nu-l deranjeze nimeni. deschise larg fereastra, inspira adanc, apoi dadu drumul hohotelor ce-l gadilau nervos la lingurica.

-Mi-ati mancat din palma, prostalailor, si ce porniti erati,….si ce mi-ati fi tras-o daca eram moale?Fumul tigarii aprinse, se departa incet, scurs pe fereastra ca un vis, purta cu sine toata incordarea ministeriala a unui om, a carui dimineata incepuse prost.

 

 

 

                                                                        #

 

 

 

Barbatul intra in bar cautand cu privirea se pare ceva sau mai bine zis, pe cineva. Se opri asupra unei mese, ocupata de doi barbati, de varste apropiate. Acestia il zarira, si bucurosi, ii facura semne sa se apropie:

-Nea Ologu! zambi larg si zgomotos unul dintre barbati, nu ne-am vazut din vremurile bune, hohoti., o tarie, ceva, si fara sa astepte raspuns, chema ospatarul si facu comanda:

-Cornele, inca un rand!

-`Nteles, sa traiti!

Batranul astepta sa se departeze ospatarul, isi aprinse o tigara, si pufaind intreba:

-Grecene tata, hai sa-ti explic de ce te-am sunat!

-Incet….. incet mosule, avem tot timpul, hotari scurt cel numit Greceanu.Acu` stai sa-ti fac cunostinta cu domnul… si-l arata pe celalalt barbat, Mihailescu, avocat Mihailescu Dan. Cei doi barbati isi stransera mainile zambind formal.

-Drept sa-ti spun, continua Greceanu, banuiam despre ce-i vorba, de cand m-ai sunat. Candtwe-ai lasat de meseria de “baterist”si ne-ai parasit, mi-ai spus, ca ma vei suna doar in caz de forta. Acum e adoua oara. Tot pentru Mircea banuiesc, asa-i?

-Ma scuzati!- interveni avocatul, insa nu inteleg ce are”bateristul” cu militia?

-Un a mare de tot, sopti Greceanu. Nea Ologu a fost in tinerete, campion de box si asa, baietii rai l-au obligat sa se angajeze la ei si l-au angajat pe un post la care se pricepea al dracu de bine.

-”Baterist”?!

-Exact Dane!Incarca bateriile nenorocitilor care picau in beciurile securitatii. De cateva ori a vrut sa se lase si tot de atatea ori fii-su Mircea era bagat la racoare. Dur, asa-i, dar a fost metoda cea mai convingatoare. Insa diferenta dintre nea Ologu si ceilalti batausi era ca omul asta, are constiinta, creier si frica de Dumnezeu. Sti cum ii zic majoritatea carciumarilor din Brasov? Mustea!

-De ce ?

-Pentru ca nu era zi de la Dumnezeu sa nu sfarseasca mort de beat.

-Gata, Grecene!- sopti incruntat Ologu. Ce a fost, a fost.Acum ajuta-ma sa aflu in ce a intrat Mircea. Sti doar ca nu e prost, si de asta nu inteleg ce l-a facut sa-l bata pe amaritul ala de politist si inca in sediul vostru.

-Ceva, ceva, si mie imi pute in afacerea asta batrane! De vreo trei saptamani se tot invarte pe la noi un SPP-ist de la Bucuresti. Cand a aparut, era interesat de Mircea, apoi nu a mai scos un sunet.

-De asta Dane te-am adus- se adresa avocatului. Daca vrei sa-l ajuti pe nea Ologu bine, daca nu asta e.

Avocatul sorbi incet din ceasca de cafea ca pentru a mai trage de timp. Se simti privit de cei doi cu insistenta, ofta, apoi:

-Domnule Ologu, in primul rand nu stiu ce doriti de la mine. Fiul dumneavoastra a fost judecat, dupa cum am inteles, in procedura de urgenta si gasit vinovat de ultraj cu violenta, corect?

-Da, corect!

-Deci?

-Vreau doar sa stiu ce a vrut sa faca, de ce s-a bagat prosteste intr-o greseala pe care nu ar fi facut-o niciodata. E inteligent si tocmai asta ma framanta, pentru ca nu face nimic instinctiv, la el totul e gandit in amanunt. Asta vreau domnule avocat, sa aflati ce se ascunde in spatele acestei povesti! Ma ajutati?

-Da.

-Va multumesc mult domnule, rosti batranul, apoi se intoarse spre Greceanu.

-Iar tu nu mai incerca sa-i faci pe alti sa-mi planga de mila! Am fost un prost si un las toata viata mea. M-am ascuns in spatele cagulei ca cei pe care-i pocneam sa nu ma recunoasca.Crezi ca pot uita chipurile alea nevinovate? caci multe dintre ele ma urmaresc continuu. Simt doar o singura schimbare; cosmarele pe care le traiam ziua, acum le traiesc noaptea si ce daca n-am vrut, si ce daca tu sau altul ma intelegeti, tot ce vreau este ca acum macar acum, nimeni sa nu mai sufere de pe urma mea.

Se lasa tacerea. Batranul se ridica incet, sorbi dintr-o data din pahar, apoi:

-Domnule Mihailescu va multumesc inca o data, iar tie, se intoarse spre Grecceanu, iti raman dator cat oi trai. Se intoarse si iesi grabit.

In fata crasmei un bec murdar arunca o lumina difuza. Parcarea plina de masini pentru o ora atat de tarzie, fu luminata brusc de doua faruri puternice. Batranul duse mainile la ochi, icercand sa vada ce se intampla.

-Domnul Ologu? Auzi o voce undeva in spatele lui, se intoarse… si vazu negru, pumnul il lovi in plin. Se retrase instinctiv, clatinand capul si incerca sa se desmeticeasca. Incetosat, vazu apropiindu-se trei barbati. Fixa cu privirea barba unuia dintre ei si lovi. Barbatul cazu ca fulgerat. Al doilea se repezi injurand si-l cuprinse prin spate in clestele bratelor. Batranul il lovi cu ceafa in gura, ii planta un cot in plexul solar si pregati un croseu. Isi simti insa capul explodand si inainte de a atinge caldarimul isi pierdu cunostinta.

 

 

                                                                        #

 

Inchid cartea cu zambetul pe buze. Intins in pat, privesc cu mandrie cortul ce se-nalta in mijlocul patului. Tanti Sandra Brown, a mai facut o vraja, ganguresc eu minunandu-ma. Asez carticica pe noptiera, ma intind ca un elastic ce sant, casc gata -gata sa-mi luxez mandibula, infig cornu-n perna, si cu fundu-n sus, astept ca efectul lecturii sa inceteze. Insa efectu`, nu si nu, asa ca renunt, ma salt in dos, si-asa dosnic, ridic receptorul, formand un numar, pe care nu-l scriu de teama sa nu sunati. O voce barbateasca ma indeamna sa-mi sugrum laringele:

-Familia Moga?

-Buna seara, incerc eu pitigaiat sa imit o voce feminina, cu doamna Cora daca se poate, este o urgenta!Si pe cuvant ca nu minteam, era o mare urgenta.Urma o pauza, si brusc clinchetul heruvim al clopoteilor zdranganiti in gatul felin si diafan al Corei, i-mi slobozira in urechi un:

-Alo?

-Iubit-o, exclam, am pentru tine cativa centimetri in plus, asa ca fenteaza -l si hai sa-ti citesc din Sandra Brown.

Dupa douazeci de minute, doua trupuri goale, ca un cap de militian, se zbenguiau sub stropii fierbinti a-i dusului.Mangaierile si limbile, se-nodau serpeste pe cele doua trupuri incinse, iar Cora, simtind un mare gol interior, cauta cu infrigurare si patima, ceva care sa-l umple.Il gasi, si hulpava inghiti grabita……unul din pateurile de pe tavita asezata intr-un echilibru precar, pe marginea chiuvetei.Plescaind de placere, cu capul dat pe spate, i-mi indesa fata intre cele doua proeminente sfarcuitoare, iar eu lingeam la ele ca boul la sare. Cine sa mai simta gustul de sapun? Si dai si dai, limba imi lucra ca un spaclu, adunand pe papile un manunchi de esente, mai mult sau mai putin cunoscute.Gemu extaziata, iar eu, cautandu-i gura, o sarut patimas. Un gust ciudat de sapun cu branzama infioara. O sarut pe ochi, pe nas, pe urechi, imi prind limba in clips, il scuip si o intorc cu spatele saezand-o intr-o pozitie behainda, cu bratele sprijinite de cada si partea dorsala momind o aratare cu oua, ce-o privea balind cu un singur ochi.

Contactul nostru porni soneria telefonului. Bazaitul strident lovi ciclopul la radacina. Ca in transa il urmaream stingandu-se privind molatic gresia si pedichiura Corei. Esec total! Ridic cu o mana telefonul, iar cu cealalta incerc cu disperare sa ma apar de furia loviturilor Corei.

-Domnul Ologu? – ma intreaba o voce suava.

-Da, raspund, intr-adevar Ologu la telefon exclam, privind rusinat spre podea.

-Spitalul judetean, suntem. Tatal dumneavoastra, domnul Ologu Nicolae, este internat la urgenta. A fost agresat….. puteti veni?

-E grav?

-Nu stiu, domnule, eu doar v-am anuntat.

Inchid telefonul si-mi caut grabit hainele.

-Ce s-a intamplat, Radule? ma intreaba curios nervoasa, Cora.

-Tata e in spital. A fost batut, altceva nu stiu. Iarta-ma, imbraca-te si grabeste-te poate-l mai prinzi treaz pe barbac-tu sa termine el ce am inceput eu. Ne vedem maine si te rog incuie tu, ii arunc inainte de a inchide usa in urma mea.

Gasesc cu greu un taxi liber, imi arunc cu greu hoitul inauntru,si screm un:”la Judetean”. Soferul ma priveste plictisit, apoi apasa accelereatia si ne aruncam impreuna in aventura rutiera Brasoveana.Creierii imi erau zgaltaiti nu doar de drum ci si de o intrebare; Cine sa-l fi batut pe tata, side ce?

Soferul opri. Privesc ceasul de taxare, ma-ngrozesc, platesc, multumesc si cobor.Sant singur in curtea unui spital, pe care vantul il sculpteaza ca pe babele Bucegilor.In spatele unor geamuri luminate, 3-4 halate albe se misca usor de colo colo. Intru pe usa de mult neunsa, si ciocanesc timid la usita pe care zace intr-o rana, o placuta pe care scrie :”Camera de garda”.Se auzi un : Intra, plictisit, iar eu urmand indicatia ma strecor intr-un cabinet puternic luminat. Il zaresc pe tata, intins pe un pat, iar in jurul lui, doctori si asistente, se zvarcoleau incercand sa-l repare.

-Radu!? ma intreaba un tip inalt, uscativ si garbovit de parca stetoscopul atarnat de gat, il forta sa faca plecaciuni.

-In legatura cu tata, Mariane, soptesc strangandu-i mana si aratand spre batranul asezat pe pat.

-Cum dansul este tatal tau?Imi pare rau, e comatos, asteptam radiografiile craniene. E batut rau, si pana nu stim daca are leziuni cerebrale nu-ti pot spune nimic.

-Cine l-a adus? intreb.

-Maiorul Greceanu si inca un tip, dar nu-i stiu numele!Ei ne-au dat telefonul la care te-am gasit.

-Maiorul Greceanu? numele nu-mi spunea nimic. Ce sa caute tata in compania unui ofiter de politie?

-Astazi nu mai ai ce sa faci, asa ca du-te acasa si vino maine cu doamna Ologu, bine?

Astept ca infirmiera sa-l schimbe, apoi urc impreuna cu ei la salonul de reanimare.Ii privesc fata tumefiatasi ma cuprinde o senzatie ciudata,de mila si parere derau, amestecate cu un soi de retinere, al carui sens nu-l intelegeam.Tintuit langa pat, ma intrebam, ce caut acolo?L-am urat o viata si totusi ii stateam la capatai. Sa fi fost curiozitate morbida sau un strop de omenie?De multe ori, cu toata fiinta mi-am dorit sa-l vad asa, si ciudat, acum i-mi pare rau.O rog pe asistenta sa aiba grija de el, ii strecor niste bani, numarul de telefon, si o rog sa ma sune daca se va intampla ceva.

Acoperisul disperarii ma calarea ca un capac de cripta, iar eu, ca o pastaie goala, imi lasam pasii purtati de vantul diminetii. Cu fiecare pasma departam de sufletul tintuit in fata spitalului, si-ntr-un tarziu, groteasca-mi aparitie se trezi nuda, la usa institutiei bleumarin, usa pe care asemeni cornului abundentei, se revarsau grupuri- grupuri politisti grabiti si monocolori. Impins din spate de curiozitate ori dracu` stie de ce, ma strecor fantomatic si fara tragere de inima, in fieful celor fara de pata, a-l negresitilor nostri, politistii.Ofiterul de serviciu, iritat de proaspatul barbierit matinal, i-mi zareste silueta, mi-o cerceteaza banuitor, apoi i-mi arunca o intrebare zdruncinatoare:

-Buna dimineata domnule, pe cine cauta-ti?

Desi in mine i-am raspuns de vre-o zece ori, buzele ramaneau neclintite. Barbatul se apropie si ma privi contrariat :

– Va simtiti bine?….veniti va rog si lua-ti loc, ma indemna aratandu-mi un scaun. Il urmez ca un miel si-mi blestem neputinta nefireasca. I-mi intinse un pahar cu apa. Fiecare inghititura, i-mi ardea matele goale si un tremur nervos, i-mi alunga incet-incet starea de prostratie,

-Multumesc! reusesc sa ingaim,multuimesc mult domnule…..plutonier, adaug observandu-i tresele de pe umeri.

-V-ati revenit? ma intreba pe un ton paternal, apoi i-mi lua paharul si-l aseza pe masuta de langa noi, alaturi de telefonul care se trezi la viata. Plutonierul ridica receptorul.

-Poarta….sa traiti! ordonati

-Ioane…Greceanu sant, se auzii o voce clara si grava, te rog cand apare avocatul Mihailescu sa-mi dai un telefon, si roaga-l sa m-astepte.

-Am inteles dom` maior, sa traiti!si inchise receptorul. Se intoarse spre mine, si i-mi adresa compatimitor:

-Cu ce va pot ajuta, domnule?

-A-s dori sa vorbesc cu domnul maior Greceanu, Ologu ma numesc….Radu Ologu.

-Va asteapta?

-Sigur da!

Politistul ma anunta, si in scurt timp, un barbat rumen in obraji in ciuda varstei si maturitatii sale, cu un picut de burta si ochi patrunzatori, se apropie incet si-mi sopti grav:

-Radule,vino cu mine te rog, ma indemna, apucandu-ma incet de dupa umeri. Gestul mai mult decat prietenos, ma infiora.

Urcam tacuti cateva trepte, strabatem un hol ingust si prost luminat, apoi patrundem intr-un birou modest si inghesuit. Trei birouri, ingramadite unul in altul, acoperite in mare parte de dosare, iti dadeau impresia ca-ntr-o camasa de forta, te simti mai in largul tau.Cei doi politisti care populau incaperea, isi ridicara ochii pentru un moment,i-mi raspunsera la salut, si la fel de preocupati se cufundara in mazgzlit hartiile de pe birou.

-Baieti…sopti maiorul, va rog minunat de frumos, sa iesiti la aer cinci minute. Inainte ca maiorul sa termine de formulat rugamintea,eram singuri.I-mi facu semn sa ma asez, apoi se apuca sa faca doua cafele.Cufundat cu totul in preparatul lor, maiorul imi dadea impresia ca a uitat de mine.Ma simteam stingher si felul lui de -a se purta, de parca am fi fost buni prieteni, imi dadea sentimentul ca sant un amnezic debusolat, trezit brusc in mijlocul familiei, pe care n-o mai recunoaste.

-Radule, sopti maiorul intinzandu-mi paharul de plastic cu aburitorul ness, cum se simte taica-tau?

 -Rau, dom` maior, ma trezesc formuland mecanic.

-Nelu….Radule….Nea nelu!

Il priveam uimit pe barbatul din fata mea, si cutia amintirilor se deschise. Imi fugeau prin creier imagini de mult uitate, imagini ale unei copilarii fericite, imagini ale unui nea Nelu, mereu incarcat de daruri. Si ca si cand imi citea gandurile, maiorul imi sopti:

-Da, Raducule tata, eu sant nea Nelu !Eu eram si mos Craciun, si iepurasul de paste. Acu` hai bea cafeaua ca se raceste si nu mai e buna de nimic.As fi vrut sa fiu singur, sa pot plange si urla, sa simt bucuria regasirii unui om care mi-a luminat copilaria, omul care mi-a fost mai apropiat ca un tata, omul datorita caruia am ajuns barbatul de azi. I-mi inghiteam cu greu cafeaua si bucuria regasirii.

-Te privesc Radule, si constat ca tac`tu avea dreptate!Esti exact cum te-a descris:dur, pragmatic, misogin si indaratnic ca un catar, copia fidela a lui Mircea, doar ca tu a-i fost alesul sortii.Nici dac`ati fi fost gemeni, nu erati atat de asemanatori; asa ca taica-tau a trebuit sa se descarce pe cel care nu a suferit prea mult de pe urma lui, adica pe tine.

-De ce pe mine?Si cum adica n-am suferit ?

-Simplu!Tot ce-a patit Mircea, si toata viata lui, a fost traita sub semnul patimirii parintelui vostru. Mircea a fost o simpla unealta, un mijloc prin care taica-tau sa fie docil si supus, caci de cate ori se razvratea taica-tau, Mircea platea cu puscaria, nevinovat mai tot timpul. Doar ca acum, Mircica a intrat in ceva urat si a platit taica-tau. Nu mar mira sa aveti toti de suferit, si tocmai asta vreau eu sa opresc, sa indiguiesc torentul starnit de Mircea.

-Are cumva legatura cu capitanul Voicu                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                l intinse. Grobian ca un papuc de porcar, insfac biletul, il indes in jab, si fara sa salut imi haituiesc papucii sa zburde spre casa.O idee se insinua perversa si cu fiecare pas, capata contur, nuanta, crez si certitudine.

 

 

                                                                        #

 

 

 

O pereche de ochelari i-si hlizesc dioptriile la mine. Sub ei, o aratare bondoaca, probabil o supravietuitoare in razboiul cu natura, cu o fata contorsionata ca un accident feroviar, ma indeamna sa-i raspund la o intrebare directa:

-Buna ziua!

-Buna ziua, repet, a-s dori o carte!

-Ce fel?

-Cu coperta rosie, ma scap pe mine.

-Ce gen, am vrut sa spun? se corecteaza sarmana., si-i observ un rictus zambavnic pe scutul ce a aparat-o viteaz in razboi.

-Beletristico-fantastico-stiintifico, sau orice altceva, nu prea gros, usor de citit, usor de carat si foarte usor de uitat.

-Un ziar a-ti incercat?

-Evryka! ma aud zbierand ca-n baie, si fuga-fuga ma nasc pe usile bibliotecii in cautarea unui chiosc de ziare. In urma mea, parca sfintindu-mi fuga, vazu-i cu coada ochiului, ca semnul crucii e-o practica bibliotecara. Amin cucoana ! Iata-ma afara. Trag aer in piept, apoi expir cu putere, si uite-asa produc un proces fiziologic normal, numit respiratie. I-mi sterg lacrima aparuta in urma constatarii a cat de destept sant, si lipa-lipa, Fat-Frumos si Genial, ma perind prin fata tarabagiilor ce-mi ofera hartii de valoare indoielnica, plantati strategic intr-o statie de trolee, vizavi de cladirea impozanta, unde cu numai cateva clipe inainte, am reusit sa intaresc ortodorxismul- crestinesc.

-Asta, ala acesta si alalaltul! comand cu o voce grava de intelectual rasat, si-n urmatoarele momente, ma procopsesc cu un copac prelucrat si mazgalit. Le platesc si-n clipa in care ma hotarasc sa patrund tainele ascunse-n papirusuri, cerul i-si descheie prohabul si o ploaie Dumnezeiasca se pogora peste drept-credinciosi.Ateii, erau in casa si se uitau la “Walker – politist texan”.Cu stupoare,constat ca ajung acasa in aceeasi zi.Intru in bloc si pe scara, doamne-iarta-ma il vad pe dracu`. I-mi scuip intre tate, scot batista si ma sterg scarbit. Scuze,dar sant putintel racit.

-Buna, Radule! zice dracul, te-asteptam sa facem o tabla. Vocea, cunoscuta, i-mi confirma ca ma inselasem, nu era dracu` ci Costica, vecina-miu. Doar coarnele lui m-a indus in eroare. Angela, nevasta-sa, un inger de fata, i-a facut sapte copii si din toti, doar a-l optulea este al lui

-Costi, ma scuz eu, acum-acum nu pot am niste treaba, dar hai mai pe seara! Refuzul meu il descumpani. Se retrase totusi intelegator, iar eu intru soptit, sa nu-mi trezesc paianjenul favorit, ma dezbrac, caut un ac si ma apuc de treaba. Nenea Braille multam de pont mancati-as!

                                                                       

 

                                                                        #

In curtea parnaii era liniste. Detinutii cocotati pe pervaze, tinandu-se de gratii, fumau plictisiti si priveau cerul senin, visand la libertate. Si chiar atunci Ministerul Justitiei Divine, sculpta un nor intr-o forma ciudata, un pumn inchis, cu degetul mijlociu ridicat nervos in sus.Pe hol, zgomotul ghium-urilor de aluminiu tarsaite pe ciment, ii anunta pe smecheri ca vor fi hraniti. Ca la un semn se descocotara care de pe unde, si se asezara la coada. De-o parte si de alta a holului, “popotarii” ridicau tavitele rabatabile si asezau pe ele un numar de castroane, egal cu al detinutilor din camere, apoi supravegheati de “major” deschideau vizeta si imparteau cu un polonic imens ciorba de varza.

-Ce-avem azi mutule? se rasti Namila.

-Ciorba de varza cu carnita!

-Si felul doi?

-Balast.

-Iar orez ma, futu-va-n gat?Cine mortii matii te-a facut bucatar, sifonule?Hai, baga numa` carnea……si tu ce Cristosu`-matii te-nfigi asa coclea? se rasti Namila la un detinut, lovind-ul brutal cu capul de usa. Nu mai am loc sa respir de voi, ti-ai dracu de-nfometati, cand i-ti avea parnaia mea, stati pan` preajma, pan`atunci, valea!

-Ce s-a intamplat Zdrobea? se iti majorul, ti-e dor de-un raport?

-Ce raport manca-ti-as, dom` major?Pa oasele mele dac`am parlit aiurea, se-nfig ca disperatii in ghium. Io`s de vina ca haleala-i gretoasa ca la ristorant? Unde nu-i distiplina e haos, si io asta fac!

-Ce, haos?

-Manca-ti-as pula matale da zmardoi, ce ma smecheresti; distiplina fac imparate, ca doar nu vrei sa m`apuce pandaliile sa ma tai?

-De ce sa te tai?

-Pai cum de ce? se rasti Namila, pai te rupi in fanfleuri cu mine?…hai patrula, ca holu-i lung!

-Gata Zdrobea! se otari subofiterul, te-ai lipit de-un raport.

-Lasa-ma si dute, zana constipata,… nu discut io cu tine; dau o gusa la colonel si l-am scos, tu tot husan ramai, prostea!

Sobolanul asculta toata discutia, si simti o dorinta nebuna framantandu-i stomacul. O simtea vie in el, gata sa erupa, sa-l ridice din pat si sa-i smulga jugulara Namilei. Avu insa taria sa reziste, si nemiscat, stranse puternic din dinti si inchise ochii. Castronul plin ochi cu carne, se pendula aburind, la nasul lui:

-Hopa sus! se lingusi Namila,” tu esan main her”.Curand nu se mai auzi decat zgomotul hulpav al lipaielilor. Alaturi de gandurile lor, detinutii inghiteau amarnic ciorba si bucati mari de tacere.

 

                                                                                    #

 

 

Bataia discreta in usa, il obliga pe ministru sa deschida gura:

-Intra..

Secretara i-si iti fizionomia prin crapatura usii si anunta:

-Aveti o scrisoare, domnule!

-Bine, las-o si lasa-ma, porunci importantul, o insfaca, o deschise si citi incet si rar:

 

 

                        Domnule ministru

 

 

Incet-incet, se concretizeaza finalul acestei povesti. Ideea este ca avem nevoie, de o aprobare de la Ministerul Justitiei, pentru un transfer special. Alaturi aveti numele celor doi, precum si modul de incheiere a afacerii. Actele finalizate le astept la hotel”Ciucasul” din Poiana Brasov. In mod expres trebuie sa obtineti aprobarea ca transferul, sa fie efectuat de catre mine si un subofiter, cu masina mea personala.

 

 

 

                                                                                    Mandea Voicu.

Citi apoi modul de actiune, zambi si ridica receptorul telefonului:

-Da?

-Gina, da-mi,la Justitie, cu Gelu !

-Imediat, va rog, si-i facu urgent legatura.

-Ce onoare, domnule ministru! respectele mele, se auzi admirativ in receptor, cu ce va pot ajuta?

-Servus Gelutule, se muie ministrul, uite mai baiatule, pana sa te sun aveam o problema si ma gandeamca ce-ar fi sa te repezi putin pana la mine, la un whyski si-un parai.

-Acum?

-Nu vreau sa te incurc mai tarziu, acum ar fi ideal, ce zici?

-Inca nu sant acolo?

Paharele se ciocnira zgomotos.

-Noroc!

-Ale,Gelutu!

Sorbira satisfacuti licoarea aromata apoi asezand paharul, ministrul se ridica din fotoliu, si mimand preocuparea, se indrepta spre fereastra. Intr-un tarziu zise:

-Uite, Gelutule tata, de ce te-am deranjat. Am o obligatie fata de o cucoana pentru care am toata admiratia. E desteapta foc, si are o mare incredere in oameni; asta, a costat-o scump, cam 50.000 $ si de aproape un an, se chinuie prin tribunale sa-i recupereze. Crezi ca a rezolvat ceva?

-As!

-Exact! Asa ca a venit plansa si rugatoare s-o ajut. Eu nu prea pot, ma-ntelegi? Te-am sunat sa o ajuti tu, ca te stiu baiat destept.

-Cam cat de mult vreau s-o ajut? se intreba cu voce tare, Gelu.

-Pai cam de 10.000$ si week-end la munte,cand si cum vrea muschiul tau.

Un timp, linistea parea a fi definitiva.

-Unde trebuie sa semnez?

Zambetele lor largi se intalnira, umpland cabinetul cu un miros fetid.

 

 

                                                                                    #

 

De mult de tot, pe cand Alba ca Zapada ii intarata sexual pe cei sapte pitici, cand surzii auzeau doar ce le convenea si cand orbii nu puteau sa citeasca, un nene destept, a inventat impunsatura pe hartie. Si desi pe cei sapte pitici, aceasta inventiune nu-i incalzea cu nimic, orbii, s-au bucurat tare-tare, ca puteau si ei de acum, sa citeasca intr-o scriere impunsa, cu degetelele, pe pipaite, in Braille. Asa si eu, atatat de ideea ce-mi zburdalnicea pe plaiurile creieresti, ma hotari sa-i fac un plan de evadare intepat fratelui meu, care-mi putea oferi visul lui Columb, America.Asa ca am compus un plan de evadare, atat de diabolic si performant, incat nu v-il pot destainui acum din doua motive: Primul ar fi, daca-l citesc detinutii, iar al doilea, s-ar termina cartea. Bine, ar mai fi si un al trei-lea, insa nu vreau sa-i dau de lucru Ministrului Justitiei, care acum este ocupat cu marea coruptie din Groenlanda.Deodata, suna soneria. Ma doare-n cur.

Mai suna odata. Ma ridic sa deschid, cine stie ce o sa ma mai doara?Ma uit pe vizor si nu vad nimic. Misc putin capul lateral, si cu ochiul deschis privesc: Aha, e Costi!

-Intra, intra! il poftesc zambind, baga-te in bucatarie, pune de-o cafea, aranjeaza pulurile si asteapta-ma, ordon eu rapid si-o zbughesc in sufragerie sa ascund urmele complotului.

A pierdut partida dupa partida. Si cica daca n-ai noroc la joc, ai in dragoste. Rahat!

 

                                                                        #

 

Barbatul parca limuzina si coborand plictisit, pasii pe treptele hotelului Ciucasul, acompaniat de privirile atatatoare a doua balerine sexuale, a caror dans in asternuturi, e acompaniat de muzica internationala a fosnetului verde, dolarul. Barbatul le observa, zambi, deschise usa si pasii in holul imens aproape pustiu. Se indrepta spre bar, urmarit indeaproape de cele doua siameze, cand, un racnet domolit in ultimul moment, iifractura pasii;

-Domnule Mandea!se adresa receptionerul, aveti un plic, apoi mugi bovin spre cele doua:

-Iar voi jigodiilor, afara ! ca….

-Lasa-le!…sant cu mine, hotari Mandea, apucand plicul si multumind.

-Va rog sa ma scuzati! sopti incurcat receptionerul,…nu am stiut,…i-mi pare rau!

-Lasa, lasa…stiu ce credea-i…. da-mi te rog cheile si trimite-mi sus o sticla de Metaxa.

Lasa o bancnota, si se grabi spre cele doua femei, asezate in asteptare la bar. Ajuns langa ele, se aseza fara un cuvant intre doua zambete imense:

-Cat? intreba Mandea.

-O suta de miare scurtu`, iubitule, sopti afectat una din parasute cu rol de deltaplan.

-Si amandoua?

-Tot tacamu`, lacomule?

-Tot.

-O suta de parai!

Camera se anima ca prin farmec, rasetele, chicotelile si pupicurile se impleteau cu clinchetul cristalin al paharelor ciocnite zgomotos. Intaratat de alcool si mirosul de femeie, Mandea se simti plutind, apoi o usoara ameteala se accentua rapid si pana sa realizeze ce se intampla, cazu intr-un somn adanc.

-Al dracu` animal! e rezistent ca un bou, pufni suparata parapanta, hai imbraca-te ia plicul si” chenzina” si vira!Inhatara tot pana si ceasul, incuiara usa si zglobii nevoie mare, tasnira afara din hotel, nu inainte de a-l omeni pe receptioner cu o bancnota. Acesta zambi frumos. Cele doua se oprira in parcare cautand cu privirea o masina. O vazura dosnica, undeva la umbra si cu pasi grabiti se avantara spre ea, Geamul actionat electric se slobozii incet, si o voce guturala intreba scurt:

-A-ti luat?

-Da, raspunse femeia, si-i intinse captura.

Barbatul insfaca plicul si-l intinse tanarului de langa el. Acesta deschise o servieta, scoase un dispozitiv cu doua lamele suprapuse, introduse plicul intre ele apoi il stranse cu un surub. Taie plicul la unul din capete cu o ghilotina speciala, scoase hartiile, le fotografie, apoi introduse totul la loc, lipi plicul cu un adeziv special si i-l inmana barbatului ce parea a fi seful. Acestail scoase pe geam si ordona:

-Du-l la loc dulceato, si vezi ca saptamana asta s-a anuntat “ceata” in Poiana. Ia-ti concediu o saptamana sa-ti odihnesti libidoul si inca o data mersi!

-Oricand cu placere, domnule maior! chicotira femeile, si se departara grabite.

 

                                                                                    #

 

 

Vizeta se deschise icnind din balamalele neunse si o voce plictisita anunta:

-Manea, Cretu, Molocea, Adam, Ciucu,Artenie si Ologu, aveti pachet, aranjati-va si peste cinci minute va scot la aer.Cei sapte alesi, se aranjara putin si se asezara cuminti in asteptare.Usa se deschise, si curand i-si urmau randul tacuti, in timp ce subofiterul le controla cu niste scule ciudate, fiecare lucru in parte. Subofiterul termina repede, si negasind nimic periculos le dadu drumul.

Masa asezata in mijlocul camerei, isi asteptapovara, pazita parca de nerabdarea Namilei, asezat pe un scaun si batand darabana pe tablia mesei, Usa se deschise scartaind si zambetul Namileiisi facu loc pe fata incordata,

-Doamnelor, multam de deranj!

Detinutii se asezara cuminti intr-un colt si unul cate unul, asezau pachetul primit pe masa. Namila il deschise si-si alese o ruda de salam, o camasa, toate sosetele, rupse frunzele unei legaturi de ceapa verde, si din ele scoase cateva bancnote, rulatesub forma unor mici tuburi de hartie. Ii arunca posesorului un asemenea tub si-i inmana pachetul

-Dumnezeu vede si-ti multumeste, bunule samaritean! hohoti Namila.

Detinutul i-si lua pachetul, mai bine zis ce mai ramasese din el si tacut, se cocota in pat unde isi aranja, asemeni unui copil sarac, doua mere, o cutie de lame de ras, o pereche de chiloti, o sticla de suc, o bucata de slaninasi niste portocale. Curand darile avura efectul scontat. Masa incarcata, umplea de bucurie privirile lacome ale Namilei..Sobolanul., singurul care nu participase la procesiune, din ratiuni simplu de inteles, isi desfacu calm pachetul, scotand una dupa alta, ocutie de margarina, o legatura de ceapa verde, o bucata de slanina, doua cartuse de tigari si trei reviste. Rupse tacticos frunzele de ceapa, scoase bancnotele si alaturi de ele gasi o alta hartie, scrisa marunt. Le aseza deoparte pe pat, lua bucata de slanina, ii cerceta in amanunt soricul si in scurt timp gasi “buzunarul”. “Buzunarul Porcului” este o ascunzatoare mestesugita. Se practica pe o portiune oarecare, o incizie cu un cutit, dezlipind soricul de slanina. In buzunarul astfel format, se introduce “marfa”, de obicei bani sau obiecte de valoare. Dupa aceasta operatie, se topeste putina untura, care se toarna in buzunar, lasand-o apoi sa se raceasca.Sobolanul scoase un pachet de tigari, il desfacu, i-si aprinse o tigara, desfacu biletelul si asezat in pat,il citi incordat.

 

 

-Sobolane, icni Zdrobea,hai sa vada boieru` ce-si alege? Sobolanul il privi, si pentru prima oara, zambetul si sclipirea din ochi il facura sa-si merite pe deplin porecla.

 

 

 

                                                                                    #

 

Teatrul de razboi a lasat in urma un invingator, un mort si un ranit. Invingatorul canta in bucatarie pregatind cafeaua, ranitul gemea intins ca o carpa in pat, iar mortul astepta ca cineva sa-i cante prohodul. Zaresc ca prin ceata chipul Corei. De fapt nu e ceata, sant aburii cafelei, rasariti din cestile mari asezate pe tava, pe care Cora delicat, o aseaza pe masuta.Simti-i un pupic, o mangaiere serpuitoare prelinsa incet spre decedat.

-Raducu….sant o fiara? ma chestiona copilaroasa bicisnica creatura, apoi se apuca sa-mi linga ranile.

Ma salt in capul oaselor, speriat la gandul unui nou atac, ii opresc cu greu potopul de pupicuri, o asez langa mine si cuprinzandu-i capul intre palme:

-Trebuie sa vorbim!

Privirea iscoditoare, plina de intrebari infricosaroare, ma impunge dureros.

-Ce vrei sa-mi spui Raducu?

-Trebuie sa vorbim!

-Despre?….

Ma ridic fara sa-i raspund, si-mi aprind o tigara. Trag adanc fumul in piept, cautand cateva clipe sa-mi aranjez atacul.

-Am o afacere Cora, pentru amandoi, doar ca numai prin tine ne putem aranja.Sprancenele I se arcuira ciudat, si-mi arunca o privire taioasa ca un brici.

-Adica..!

-Barbac`tu mai e sef la pasapoarte?

-Ihi…

-Il poti convinge sa faca doua bucati pe nevazute?

-Ihi…

-Cat mai curand?

-Ihi…

-Ne ies banii de America…

-Hai, hai, varsa tot iubire…… tot! imi arunca smechereste.

Si m-apuc sa-i insir planul conceput de mine, si-n scurt timp, observ ca santem pe aceeiasi lungime de unda. Brusc se ridica, se imbraca in graba, ma pupa infiorata, si inainte de a inchide usa i-mi arunca:

-Da-mi trei zile iubire!

-Le ai!

 

                                                                                    #

 

Tigara aprinsa ramase uitata in scrumiera. Maiorul Greceanu,citea fotocopiile pentru a treia oara, incercand sa inteleaga.

-Ce dumnezeu vor astia? se intreba, apoi forma grabit un numar de telefon. La celalalt capat se auzii o voce obosita:

-Serviciul Roman de Informatii, Octavian Pancu….

-Imi puteti spune, va rog frumos, cat este ceasul?

-Batran si nebun ai ramas Grecene! Ia zi ce vrei?

-Ce mi-ai oferit pana acum, e aur curat, asa ca fa-ti un drum pana la mine te roooooog…… Lucrurile se misca mai repede decat ne-am inchipuit!

-Bine Grecene, ne intalnim deseara, totusi ai grija, domnul Mandea Voicu e al dracu` de periculos, ai mare grija!

 

                                                                                    #

 

 

Dusul rece ma infiora si ma trezi la viata. Zgomotul apei se transforma intr-un tarait scurt.Opresc apa si ciulesc urechile. Soneria telefonului se auzi din nou. Imi pun halatul, imi iau papucii si pasesc grabit sa ridic receptorul:

-Ologu buna ziua!-Radule, se rasteste o voce la mine, Marian sant, !-

-Da, Mariane, salut! ma reped eu, iarta-ma ca n-am mai apucat sa trec sau sa sun, cum e tata?

-De-asta te-am sunat…sopteste stins. Imi pare rau, dar domnul Ologu a murit acum zece minute,….imi pare tare rau…..

Restul cuvintelor se pierdeau aiurea, iar eu ca-n transa inchid telefonul, ma asez pe pat, si plang cu o furie nebuna

 

 

                                                                                   

                                                                                    #

 

 

Lumini si umbre se invalmasesc navalnic, si curg alaturi de stropi, printre cutele fruntii. Voicu, reusi sa deschida ochii si lumina il sageta brutal, i-si prinse capul in palme, strangand cu putere si reusii cu un efort dureros, sa se ridice in fund sprijinit de tablia patului. Ofta si incerca sa inteleaga ce I se intampla. Vedea derulandu-se lucruri nefiresti, neintelese, imagini pierdute in negura mintii, chipuri uscate emanand rautate si franturi de ordine scurte, piezise, apoi uniforme si chipuri banale, tumefiate si pline de sange.Isi inchipui doua maini gigantice, ce se jucau intinzandu-i nervii ca pe-un extensor improvizat…. tipa., apoi ca prin farmec, ratiunea se aseza incet- incet in cutia de valori; se ridica pe oasele gelatinoase parca, apuca sticla si sorbi insetat. Simtii o arsura teribila si tusind brutal se chirci langa pat, in genunchi, sprijinit in frunte si apasandu-si cu putere abdomenul. Simtea vesnicia pazindu-i trupul chinuit, o simtea alaturi privindu-l cu mila, si-ar fi vrut sa o injure; ceva insa il opri si-i cauta scuze pentru faptul ca acum, avea intr-adevar nevoie de cineva. O mangaiere, oricat de iluzorie parea, era totusi o mangaiere. Intr-un tarziu, ridica mana pipaind noptiera. Gasi telefonul si tipa chinuit in receptor:

-Dati-mi 418302, urgent!

Asteptarea era infioratoare, tonul I se insuruba in creier, lovindu-l ca tone de bolovani rostogoliti de avalansa.

-Alo?

-Cormane!urla Voicu, la Ciucasul urgent, sant………

Receptorul cazu alaturi iar Voicu i-si pierdu din nou cunostinta.

Un miros intepator ii umfla narile si se trezi tusind puternic. Isi prinse nasul intre degete strangand cu putere. Injura brutal si deschise ochii.Cei trei barbati, asezati in jurul lui, zambira.

-Voicu a inviat! se hlizi unul.

-Adevarat a inviat! aproba altul, aruncand o sticluta in buzunar.

-Ce dracu` pute in halul asta? intreba Voicu,….

-Elixirul vietii, boierul! uite ca traiesti…… acu` ne lamuresti rogu-te ce cautai langa pat?

-Planta scame pe covor! se trezi vorbind un tip asezat pe fotoliu, unobiect prea subred sub trupul impovarat de muschi.

-Gozo, glumele tale ma fac cu nervii si tu stii bine, se otari Voicu: -Cormane, se adresa apoi celui ce parea a fi liderul grupului, vreau sa-mi gasesti doua parasute, aproare 1.80, 70de kile, blonde vopsite, machiate cu gust, una dintre ele cu accent moldovenesc. Imi aduci ce mi-au luat,si dup`aia faci curat.Brusc isi aduse aminte de plic; se ridica rapid si incepu sa-l caute. Il gasi langa pat si rasufla usurat, apoi se intoarse spre cei trei si suiera:

 

 

-Mai santeti aici?

                                                                        #

 

 

Cheile zornaira vesele in yala, usa se deschise si o voce vesela:

-Iubit-o, am venit!

Barbatul aseza diplomatul langa cuier, si fredonand o melodie in timp ce se dezbraca, isi incorda auzul asupra unor suspine, ce se auzeau dinspre dormitor. Se opri din fredonat si intrigat se indrepta spre sursa plangareata.

-Cora, iubit-o, s-a intamplat ceva? intreba repezindu-se spre femeia chircita in pat, cu genunchii stransi la piept. Barbatul, ingenunche langa pat, si mangaind-o paternal pe cap, astepta ca femeia sa se potoleasca.

-Ce s-ai ntamplat iubit-o?

-Lasa-ma Doru…. te rog lasa-ma….sant o proasta….si n-am noroc….lasa-ma ca-mi revin! suspina inghitindu-si lacrimile. Apoi cu o miscare indelung studiata, se rasuci pe spate tragandu-si perna pe fata, dezvelind ca involuntar, doi sani perfecti, atatatori si tari ca marmura, frematand cu fiecare icnet, tasnind in sus ca-mpinsi de-o bucurie, a carui raspuns se regasi in nadragii barbatului, iar acesta, uitand brusc de suspinele nevestei,se trezi cufundandu-si fata intre cele doua minuni. Mainile puternice framantau carnea femeii iar fata ei, itita copilaros de sub perna se porni sa primeasca sarutari patimase, pe buzele sarate de izvoarele albastre, sub arcuirile inocente a unei priviri voit iubitoare, in fapt, infiorator de perversa.Maestrele-i degete lucrau de-acum sa dezbrace barbatul, al carui ajutor parea de prisos. Icnind de placere, barbatul se cocota invingator si-mpungaret tare, si fu primit intre pulpele pline, daruite cu placerea datoriei conjugale. Un chiot carnal, ii electriza muschii, iar gemetele lor se unira intr-um oftat prelung. Ramasera inclestati si muti, unul de placere iar celalalt………..

 

 

                                                                                                #

 

Soneria suiera scurt:

-Cine e? intreba o femeie, a carei pasi tarsaiti, tradau o varsta inaintata.

-Radu sant mama?

-Raducu mama, imi surade obosita, ce bine ca ai venit!

Un miros placut de gogosi imi invadeaza narile.Ma aplec putin, o sarut, si ne asezam in bucatarie, pe doua scaunele subrede si descleiate.

-Nu mai stiu numic de tata-tau de doua zile!L-am tot asteptat ca am crezut ca-i la femeile lui, dup`aia ti-am dat telefon, dar n-ai raspuns. E la tine?

Ii privesc ochii tristi si bolnavi, si-un nod indaratnic mi se propteste in gat. Cum sa-i spun….ce sa-i spun?Ii cuprind in maini palmele vlaguite si I le sarut. Tresare, apoi arcuindu-si privirea temator, ma intreba:

-S-a intamplat ceva rau?

Tacerea mea si crisparea stransorii, ii intari banuiala.

-Ce s-a intamplat?spune-mi te rog…..a patit ceva…..e in spital?

Nodul din gat se impietrise parca, si ma ardea intr-o durere fiarta in neputinta si lacrimi. Ingaim totusi un aaaaa prelung si atat.Disperat si neputincios, o cuprind furibund in brate si strangand cu putere trupul acela firav, mirosind a aluat de gogosi, racnesc ca un apucat:

-A murit mama….a murit!

O simt moale la piept. O clipa, imaginatia o ia razna haladuind pe neguri, calarind ganduri morbide si panicat, o indepartez putin. Pprivesc prin ea, atat de stravezie si naluca imi pare.

-Mama!?

O strig tacut si pierdut de mine. Gandurile si toata fiinta ei molcoma, sant duse departe.

-Unde e, Radu? sopteste intr-un tarziu…unde?

-La morga la Judetean, ingaim…….mergem sa-l luam?

-Asteapta-ma!

Se ridica, priveste in jur de parca ar cauta un punct de reper, apoi oftand se obliga sa paseasca spre dormitor. Se intoarse imbracata in negru. Isi lua poseta veche si privind din pragul usii undeva peste mine, sopti:

-Mergem?

Culoarul rece si respingator, se termina intr0o camera cu usi batante, Deasupra usii, o placuta vopsita, indica rostul acelei incaperi, morga. Pe culoar, sprijinita de perete, o bancuta lunguiata de lemn lacuit, odihnea asteptarea unui grup. Femeile plangeau stins indesandu-si fetele in batiste, oftand si jelind. Barbatii ne privira cu intelegere, apoi unul dintre ei, se oferi sa-i acorde mamei locul lui. Mama se aseza privind pierduta si strangand in poala poseta neagra si veche. Imping usa si caut cu privirea un trup inert, intins probabil pe una din mesele de beton.

-Radu!

Marian se apropie de mine, ma batu pe umar si incet, ma conduse la tata. Zacea intins acoperit cu un cearceaf alb-murdar. Simtii o caldura puternica si -alaturi de lacrimile pornite-n torent ma pufni sangele pe nas.Marian se repezi intinzandu-mi o batista, cand usa, se izbi de perete si barbatul intrat vijelios se oprii in fata mea.

-Domnule…..! balbai infricosat, doamna cu care a-ti venit……

 

N-a mai apucat sa termine. Ne- am aruncat toti trei pe hol unde am ramas impietriti. Cu poseta stransa in poala, cu ochii tinta spre undeva mama zacea inerta.O clipa mi se paru ca o vad in capatul holului, alaturi de tata, cu fete planse amandoi, trecand incet in lumina.Un urlet zgudui morga. Un barbat de aproape doi metri, insingurat in doar cateva clipe, blestema printr-un urlet neputinta lui. Simtii adiind un miros de gogosi si tanjeam la sarutul unei maini ofilite, apoi bezna totala si un gol infinit.

 

                                                                                    #

Dimineata se nascu infiorata. Dumnezeu o plesni peste fund si curand tipatul se auzii clar, pornind de sub stresini, purtat de ciocuri de vrabii zgribulite. Ziua prevestea acelasi marasm, acelasi monoton pas inlantuit, acelasi searbad trai de detinut. Puscaria prinse totusi viata. Vizetele se deschideau zgomotos imprastiind in camere paine si cicoare fierbinte. Bautura le ardea placut gaturile uscate de arsita noptii si curand se infiinta ad-hoc, un cor de sorbituri cu tonalitati diferite. Penitenciarul isi inghitea hulpav personalul; se salutau zgomotos intre ei umpland curtea de larma. Un Mercedes modern, aparu tacut ca o naluca si ingheta in fata puscariei. Subofiterul din postul de control, intrigat, urmarii cu curiozitate aparitia. Intr-un final, pipaind tocul pistolului, cauta telefonul si forma un numar:

-Ofiterul de serviciu!

-Poarta! dom` plutonier, va rog sa veniti urgent, s-ar putea sa avem probleme.

Peste cateva clipe, un barbat bine facut urmat indeaproape de un altul purtand pe umar o arma, alergau grabiti spre postul de control.

-Ce s-a intamplat?

Barbatul nu-i raspunse si ii facu semn sa priveasca pe geam aparitia cu geamuri fumurii.

-Sta acolo de un sfert de ora si nu coboara nimeni! zise majorul, face-ti un control?

Proaspetii sositi, iesira incordati, atintindu-si privirea asupra masinii. Se apropiara vigilenti, cand abia auzit, geamul fumuriu al masinii se porni tacut sa coboare. Instantaneu, armele aparura in mainile celor doi militari, indreptate hotarat spre fata soferului, acoperita in mare masura de o pereche de ochelari de soare.

-Usurel,usurel, dom` major! ranji soferul, ne-ajung gaurile pe care le avem., asteptam, doar sa inceapa programul de vizita.

-Va rog sa asteptati in alta parte! ordona scurt militarul, apoi le ceru actele.Soferul si pasagerii se supusera, isi oferira actele si mutara vehicolul in apropiere, intr-o parcare.

Militarii se retrasera cu actele celor patru vizitatorii si le inmanasera subofiterului din postul de control,

Acesta le citi si le nota intr-un caiet:

– Voicu Mandea! zambi capitan, Serviciul de Paza si Protocol al Guvernului… ce coaie are asta?

Soarele rasarise de ceva timp si cand incepu vizita detinutilor.

-Voicu Mandeea!!

Cel strigat se ridica si patrunse in camera unde il conduse subofiterul.Zdrobea il astepta nerabdator sorbindu-i din privir fiercare miscare,

-Sa traiti, cu respect ! sopti gutural.

-Ati rezolvat?

Voicu il privi taios, apoi grav il informa:

 

 

 

 

De azi, si casca bine urechile, in trei zile va transfer la Bucuresti.Vom merge cu masina mea, noi si un subofiter de aici in escorta. Pregateste-te bine si afla cam pe unde trebuie sa oprim. Intai ai grija de subofiter, iar pe mine ma luati ostatic. Dupa ce-am luat banii, il termini pe Sobolan, iti iei parte urci in avion si sa nu mai aud de tine. De restul ma ocup eu.Clar!?

-Cristal, domnule !

Se ridicara amandoi si inainte ca Zdrobea sa iasa, Voicu il informa :

-Apropos! zise, spune-i Sobolanului ca ai auzit ca a ramas putin orfan.Poate il ajuta sa ia o hotarare.Se despartira zambind.

Unul langa altul, sfarsiti, cei doi soti isi fumau tigarile degajati si fericiti.

-Iubito, imi spui acum, te rog, ce-ai avut?

Cora trase adanc din tigara, apoi pufaind isi intoarse privirea albastra spre sotul ei.

-Am nevoie de tine, ii zambi.

-Inca? ii intoarse zambetul Doru.

-Nu glumi, Doru, e cat se poate de serios.

– Te ascult.

– Stii… i-am promis doctorului meu ca pot sa-l ajut. Un prieten de-al lui frate-su au castigat la loteria “vezelor” si peaca in America, dar n-au pasaport.Au incercat prin relatii sa le faca mai repede, dar tot n-au facut nimic, mai mult n-au pasapoarte.

– Si ce e in treaba asat atat de serios incat sa te faca sa plangi? Pentru o promisiune ?

– Da… raspunde rusinata… pentru ca n-a luat gura pe dinainte si i-am promis.Si asa ma fierb de trei zile…

– Cum ii cheama?

– Am aici toate actele lor, sari dintr-odata Cora si scoase din geanta un plic.Numele lor, pozele lor, cererea si absolut toate datele le ai aici, dar mi-a fost greu sa-ti spun pana acum. Ma ierti? se gudura serpeste… ma ierti?

Barbatul isi privi ceasul.

– E inca timp.Daca plec acum, in doua ore le ai.Se ridica grabit, se imbraca isi lua diplomatul si inainte de iesi ii strecura

– Prostuto!

Usa se inchise in urma lui cu zgomot.Cora isi lati fata intr-un zambet parsiv.Ridica receptorul, forma un numar si astepta:

– Hai Raducu, hai, sopti nervoasa ridica-l odata.

– Familia Ologu?

– Raducu, Cora sunt, iubire, am aranjat, azi vin sa-ti le aduc. Te pup dulce.Si inainte ca eu sa realizez ceva, inchise.

 

 

 

 

 

 

 

 ###

 

 

 

In centrul orasului, la poalele unui bloc a carui ferestre mici in permanenta larg deschise, obligand soarele sa le umble in chiloti anosti asezati, la uscat, fiinteaza la

parter un club.Aspru si restrictiv cuvant! Si ca orice club care se respecta, au acces aici pestii, curvele, arabii si romanul mai avut.

Alaturi de trei tevi infipte in podea, o muzica lasciva obliga alte “tevi” sa se produca artistic buricindu-se atatator imbracate in pielea goala, poposind trecator pe trupurile lor, un snur subtire, maxim doua.

“Tevile “ a caror diametru se modifica zilnic, se lupta ca-n transa cu fetele buhaite, sa ramana treze.

Intr-un separeu, ca-n cina cea de taina, zac la masa trei pahare, o sticla de Metaxa si trei barbati, trecuti mai toti de varsata puterii.Faptul ca alaturi se zbenguia o fetita ori o maimuta chioara, avea exact aceeasi importanta.

Discutia se parea a fi interesanta judecand dupa cutele fruntii lor si tonul soptit. Cei trei barbati erau in ordine maiorul Greceanu, colonelul Pancu si avocatul Mihailescu.

– Treaba e perfect legala! sopti Mihilescu.Ordinul de tranfer e semnat de secretarul de stat si de ministru…

– Bun, intrebarea mea este, cum dracu a ajuns cucoana asta, asa de sus? intreba Greceanu.

– Cucoana asta, se introduce Pancu, e patraona mare. Are fabricute, agentii de turism, vreo doua, trei fetite de lux pentru placeri de demnitar si etc.

– Bun…sa recapitulam, un hot marunt, o patroana importanta si un SPP-ist versat. Cine lipseste? suspenda Greceanu intrebarea.

Paharele se ridicara ca la comanda si daca priveai atent, vedeai plutind deasupra mesei un mare semn de intrebare.

– Trebuie sa aflam cand are loc transferul, se trezi Pancu, apoi sa le plantam o umbra. In rest Dumnezeu cu mila si tare mi-e frica c-o sa ne-ngrozim de ce-am afla.

– De astra ma ocup eu, sopti Mihailescu.

– Cand ? intrebara la unison cei doi..

– Maine.Oricum in timp util ca s-o putem rezolva.Imi pare doar rau de domnul Ologu.Uite ca presimtirile lui s-au ademerit.

– Mie imi pare rau de Radu, zambi amar Greceanu. Si-s tare curios cum va reactiona Mircea cand o sa afle discutia fu intrerupta de melodia celularului.Greceanu il scoase din buzunar:

– Alo?

– Nea Nelu? Radu sunt.

– Spune Radule…

– Stii te-am sunat sa-ti spun ca am ramas orfan…si…

– Orfan? Dar maica-ta?

– S-a dus si ea. A facut infarct pe hol la morga.

– Radule, stai linistit. Tu ai grija de Mircea, de restul ma ocup eu. Lasa cheile la o vecina si aranjez eu totul.Imi pare rau Radule !

Discutia se incheie.Privind in gol baga mecanic telefonul in buzunar si sub privirile curioase ale celor doi, Greceanu sopti intr-un tarziu:

– Hei, acu’i acu’!

 

 

 ###

 

 

 

Ca care mai, repede, ca care mai incet, grupul de turisti englezi se varsau afara din autocar cu gurile cascate.Asezati in sir pe marginea soselei impuscau panorama orasului cu Canon-uri.

– How nice, how nice! exclamau fascinati.Deodata, o lady, icni scurt, bulbuca ochii, si-o tulii ca o apucata in padure.Isi alese disperata un boschet mai rasarit, se aseza “ciuciuica” de-te spre mine chilotii de marca inregistrata si zumzaind din capul pieptului un oftat chinuit, facu un pocinog.Imaginea vazuta din spate nu pot sa o descriu, insa cea vazuta din fata era uluitoare. O fata rotunda si durdulie, o privire mirata si un suras incurcat de placerer, uluire si usurare. Orgasm curat.Gentelmenul sot, observand lipsa consoartei lui, abandona privelistea si fortindu-si mersul cracanat, invinse durerea hemonoidala.Cu pasi infiorati, se indrepta timorat, sub privirile zambitoare ale conationalilor arealul dominat de-o nevasta si un miros ucigas.Ii arunca acesteia niste hartii si sub spaima lesinului facu cale intoarsa intr-un spirit tineresc.

Ghidusul ghid roman, speculand intamplarea se hotari ca e momentul de un ciubuc. Asa ca scoase un chitantier ieftin, si-l aborda pe nefericitul domn, hotarind sa-l amendeze.Si-n timp ce parlamentau, unul cerand iar celalalt neintelegand, se auzi un tipat infiorator, slobozit de plamanii ai caror stapana alerga spre autocar tragand disperata de nadragi.

– What’s hapend? porni dintr-odata aceeasi intrebare din mai multe piepturi. Apoi o prinsera pe stricata la stomac, o imobilizara cu greu si inainte sa astepte sa se calmeze, se gasira trei viteji cavaleri ai regatului sa purceada a dezlega misterul. Si gasira aproape de sursa haicuitoare de simturi, doua trupuri inerte, a caror miros, in concordanta cu atmosfera, iti ofereau certitudinea ca nu vor mai folosi spray.Trist.

Curand dupa ce fura anuntati, adica dupa doua ore, timp in care am umblat dupa aprobari pentru benzina, brigada criminalistica ajunse la locul faptei.

Asteptara urgent cu pamant un amalgam digerat in graba, facura poze si luara declaratii.

Se calcau englezii in picioare sa ofere amanunte unui ofiter plictisit, care din cand in cand il intreba pe ghid, un smecher care o rupea putin in engleza:

– Ce zice ?

– Pai zice ca… si balbaii ofiterului versiunea lui, pentru ca vorbind mai repede si-n dialecte, englezii nu-l prea lasau sa inteleaga.Maiorul Greceanu, seful serviciului criminalistic se apropie de locul crimei si inima I se inclesta.

Cele doua trupuri ii facura acum o vreme un serviciu si acum era convins ca loviturile de cutit prezente pe cele doua trupuri, se datoreaza acestui fapt.

– Sunt doua parasute, dom’ maior, se confesa un politist. Se cunoaste tot orasul Greceanu nu spuse nimic. Se intoarse, urca in masina si porni cu viteza spre oras.

 

 

 

 

 

 

 

 ####

 

 

 

 

– Sobolane, sopti namila m-am hotarat. Cat de curind, ma transfera la Bucuresti pentru o fapta mai veche. Am sasa mii de para de la barbut, o-ntind la turci.

Am aflat ca vine unul sa ma transfere cu masinuta lui cu nu stiu ce ordin.E valva mare printre boactarii, ca habar nu au ce se intampla.Si inca ceva. Ala care vine te ia si pe tine cica tot asa ceva…

Sobolanul il privi zambind.In sfarsit, isi spuse ai ajuns sa-ti pierzi rabdarea curva imputita. Il privi pe Zdrobea cu scarba si ura.

– Gata Zdrobea, uite cum facem, sopti Sobolanul mimind seriozitatea.In apropiere de santierul unde am ascuns banii te prefaci ca iti este rau.

– Pai, eu de unde stiu care-i santierul?

– Iti fac eu semn! acu’ taci si asculta si-i explica planul incropcit pe loc, amuzindu-se primind uimirea si interesul pe care-l citea pe fata detinutului.

Usa se deschise larg, iar detinutii se ridicasera brusc in picioare.

– Domnule Ologu spuse subofiterul sunteti asteptat la vizita. Va rog sa va imbracati si sa ma urmati.

Tonul protocolar al ofiterului ii uimi pe detinuti, iar Sobolanului ii sclipira ochii. Cauta febril sa inteleaga ce se intampla si cu cat trecea timpul devenea tot mai nervos.Il asteptam in camera de vizita si in timp ce cautam un mod cat mai uman sa-i explic, Mircea intra si el. Subofiterul se retrase lasandu-ne singuri.Stia.

Mircea se aseza privind cu ochii reci.

– Te ascult.

Urma o clipa de tacere si straduindu-ma sa-mi opresc plansul ii spun:

– Mircea… ai nostri… nu mai sunt si toata taria mea se duse dracului, cand porni brutal intr-un plans nervos.

Mircea isi inclesta mainile pe masa si lacrimi mari se pornira pe obraji pierdute apoi in barba nerasa.

Un timp ce paru o vesnicie ramase intre noi o tacere neagra, tulburata doar de sughiturile mele nervoase.Pentru a mia oara ii invidiam taria.

– Radule! mi se adreseaza apoi brusc, tot ce am gandit se duce dracului, asa ca asculta-ma cu atentie. In centrul orasului e un santier.

Du-te urgent la noapte si cauta imediat langa gardul imprejmuitor, un fel de pilon de beton, cam de o jumatate de metru, mazgalit aiurea cu smoala, sub pilon e gura veche de canalizare.Agatat de una din gauri e un carlig.Ridica capacul si o sa gasesti o sacosa.Ia-o, du-o acasa, fa urgent pasaportele, si de- acum, in fiecare zi la ora trei sa ma astepti in fata Bancii Comerciale.

– Esti nebun, ingaim eu belind ochii cat cepele. Ai nostri sunt morti, ai uitat ? daca fugim acum cine o sa-i ingroape ?

– Taci!!!

Tipatul lui Mircea ma facu sa tresar speriat.

– Lucrurile au luat-o razna. Toti vor sa ma vada pe nasalie, dar vor inainte banii.Asa ca baga bine la cap ce iti spun. Acum trebuie sa am grija si de mine si de tine ori tu ai impresia ca mai traiesc daca astia nu-si gasesc bani? te inseli, asa ca facu cum ti-am spus, si acxum intinde-o.Apropos, trebuie sa mergi cu pasapoartele la Bucuresti, in Pantelimon, si intrebi pe orice smecheras de cartier, de Maiestrica.Ii dai cinci miare de parai si asteapta-l stie el ce este de facut, acu’ valea.

 

 ####

 

 

 

Olimpiu Corman stia sa faca bine un singur lucru. Sa gatuie. Intors de doi ani din Legiunea Straina, “ciborgul” cum ii placea sa-si spuna – nume datorat celor cateva bucati de metal existente in trupul sau- se aciuase prin Bucuresti ca garda de corp.

Contractele apareau si dispareau pana cand la gasit Voicu, care ia dat de lucru si-l platea binisor.

Asemeni lui Gozo, un alt matahalos, pe numele adevarat Misa Demidov, era un rus pentru care exercitiile mentale erau sinonimul incruntarii sprancenelor.Creierul lui avea doar doua functii, dar precise: sa-l faca sa mearga: si sa manance.

Cel de-al treilea personaj un zmardoi de cartier i-a gasit pe undeva si i-a unit. Viclean si unsuros, nepotul lui Iuda, vindea si cumpara orice si pe oricine.Corman Cantenir Vicentiu o simpla asemanare de nume cu celalalt personaj, era de fapt liderul grupului. Cei trei urcara treptele hotelului si cicanira scurt usa camerei lui Voicu.Nu asteptara un raspuns si intrara.Se auzea curgand apa la dus. Ciborgul ciocani usor intredeschise usa si ranjind exclama:

– Sarut mana nene Walther… sarut mana, hohoti privind teava pistolului indreptata spre gura lui.

– Sa nu mai intati niciodata asa! sopti grav nudul Voicu. Ati rezolvat? Ati gasit? intreba in timp ce se imbraca.

– Da! hohoti legionarul le-am pus pe noptiera.

– Si ele?

– Ha… ha… e moarte…le-am tras-o putintel in padure.Experte de experte.Dup’aia le-a luat Misa.Bou asta cum termina asa in extaz, le apuca de cap si crant…adio viata…

– Le-ati omorat?

– Ihi! zambi idiot rusul

Un picior primit in plex il izbi de zid, apoi un pumn, un cot si o frunte facura o extraordionara scurta excursie pe fata rusului, lesina cu acelasi suras prostesc pe fata care incepu curand sa prinda nuante.

– Ce Dumnezeii mamii voastre ati facut idiotilor?

– Pai n-ai zis sa facem curat ? am facut! asa ca nu are rost sa faci pe ofuscatul.

– Si daca ne prind ce?! ne pupa-n curcubee.

– Oricare dintre noi e jupan in parnaie, asa ca, daca nu mai ai nevoie de noi am plecat pe litoral.De cat spumele dumitale sefu’ mai bine spuma marii, sopti Corman.

Se apleca apoi spre rus, il trezi si intinse mana spre Voicu fara sa-l privesca.Acesta scoase un teanc de bancnote verzi si -I le intinse.Corman baga bancnotele in buzunar si toti trei parasira incaperea.Voicu ramase tacut injurand in gand.

 

 

 

 

 

 

 

 

 ####

 

 

 

 

Melodia telefonului se porni brutala, trezindu-l brusc pe barbatul toropit de caldura.

– Alo?

– Mirea tata, sunt acolo? intreba vocea.

– Da, domn’maior sunt toti patru.

– Stau si ma coc aici in masina de cand au intrat.Ce fac daca pleaca?

– Intarzie-i cat poti baiete, noi suntem pe drum.

Barbatul inchise telefonul si scotand o batista isi sterse fruntea si gatul de transpiratia unsuroasa.Pe soseaua serpuitoare, urcau in viteza trei masini. Un automobil urmat indeaproape de doua Caravane. Curand intrara in statiune, si inainte de a ajunge in parcarea hotelului, se despartira dupa un plan bine stabilit, ocupandu-si fiecare pozitia in colturile parcarii. Din automobil tasni un barbat si urca intr-o masina parcata retras undeva la umbra.

– Sa traiti dom` maior! il intampina aproape speriat barbatul.

– Mai sunt inauntru?

– Da.

Barbatul maior scoase statia de emisie-receptie si ordona:

– Vultur 1, receptie, sunt Cuibul!

– Cuibule sunt Vultur 1, ordin!

– Vultur 2, receptie! continua maiorul.

– Aici Vultur 2, Cuibule!

– Ocupati pozitiile, Acum!!!

Cele doua dubite caravan isi deschisesera usile si trupele speciale tasnira in tacere, ocupandu-si pozitiile tupilatii intre boscheti si copacii din jurul hotelului.Usa acestuia se deschise si trei barbati coborara treptele tacuti si ganditori, la momentul dat, primul se opri brusc si se intoarse spre cei doi.Le sopti ceva, apoi brusc se imprastiara in directii diferite.

– Actionati! se auzi racnind maiorul in statia de emisie- receptie. Ne-au descoperit! apoi tasni din masina si arunca pistolul din fuga.

Gozo sari cu agilitate in spatele unui boschet, cuprinse intre palme capul soldatului si cu o miscare violenta ii rupse gatul. Ii smulse cu rapiditate baioneta si -o arunca fulgerator spre un boschet.Se auzi un barait si soldatul ascuns in spatele unei tufe, se prabusi borcaind.

Se rostogoli, apoi spre un copac, si-n acelasi timp, scoase de la glezna doua pumnale. Il zari pe-o alee pe Vicentiu, intins la pamant si un soldat il calarea incercand sa-l incatuseze.Se auzi un suier scurt, apoi soldatul se prabusi cu pumnalul infipt in gat. Vicentiu se ridica si incerca sa fuga.Se auzi un foc de arma si-s- simti genunchiul sarind in aer.Se prabusi urland de durere.Gozo se ridica hotarat sa-l ajute.

– Stai! auzi un racnet in spatele lui. Se intoarse incet cu miinile ridicate, tinand insa strans in mana dreapta pumnalul.

– Arunca-l! ordona soldatul, tintindu-l amenintator cu arma.Gozo il privi zambind.Dadu drumul pumnalului si ianinta ca acesta sa atinga pamantul il lovi puternic cu piciorul.Pumnalul se infipse in pieptul soldatului.Inainte insa ca acesta sa cada, Gozo facu un salt inspre soldat, ii smulse pumnalul din piept si baioneta de la centura si rostogolindu-se cu o agilitate felina, cauta cu privirea o noua victima.O zarii inspaimantata cativa metri mai incolo.

 

 ####

 

 

 

.Simti in acelasi timp o durere fierbinte in umar, apoi o alta in genunchi.Urma o a treia si Gozo intelese ca fusese lovit. Incepu sa rada in hohote si pipaindu-si cu mana lovita jugulara, o sectiona cu pumnalul din mana valida. Inainte ca soldatii sa il captureze, murii hohotind nebun.

Olimpiu reusi sa fuga urmarit indeaproape de doi soldati.Cobori in fuga dealul pe care era cocotat hotelul slalomand printre tufe.Suierul gloantelor il urmarea fierbinte, insa pasii ghidati de teama, pareau a fi mai rapizi.

Curand iesii din tufis si se trezi intr-o parcare. Zarii in apropiere o masina.Se repazii la sofer, ii deschise usa si gafaind ii spuse :

– Domnule am nevoie de masina! va rog sa nu interveniti, se filmeaza.Vor aparea cat mai curand doi soldati, de aceea va rog sa nu va speriati si sa nu interveniti.

Barbatul il privi intrigat, insa se supuse. Lasa masina pornita, se retrase cativa pasi si zambind prosteste canta cu privirea de jur-imprejur echipa de filmare.Vazu doar masina plecand in tromba, apoi doi soldati iesind din desis.Se trantira imediat pe burta si ochira masina.Urma o rafala scurta, apoi o explozie puternica umplu parcarea de fum si tandari.Soferul uluit cazu in fund. Isi privi masina arzand si nu-i venea sa creada.

– Filme?! baigui omul, filme pe dracu’! Nelule esti un bou! apoi isi aduse aminte de hot.

saracu’ om!

 

 

 

 ####

 

 

E miezul noptii.Ma furisez ca un strigoi prin ploaia nestapanita, urmat indeaproape de scartaitul pantofilor plini de apa. Si “scart” si “scart” intr-un tarziu hopa si santierul.Caut un loc pe unde sa ma strecor inauntru, il gasesc, si fantomatic, ma apuc pe bajbaite sa caut averea. Undeva intr-o ghereta, paznicul pufaia sub un bec muribund, o tigara.

– Fain! soptesc incalzit brusc de constatarea vizuala.Sa iesi afara cand o sta ploaia! ma rad eu, si nici n-apuc sa termin de gandit, ca Dumnezeu ori poate Dracul taie robinetul.Si tot atunci, pufaitorul mos paznic, se salta-n grisine si cascand, se-ntinde ca un elastic. Deodata se repede spre usa. O deschide.O inchide.O deschide… o inchide.

– Ce fericirea ma-tii faci? pufnesc inciudat.

In final, lasa usa deschisa larg, mai vantura un timp bratele prin aer, si se opreste in prag, respirand puternic.

– Aha! exclam zambind, te-a lasat supapa gazarule!

– Care esti ba acolo? se trezi tipand inspre aiurea, pensionara arma chimica, insa neauzind nici un zgomot, intra in ghereta, inchise usa, si se aseza pe scaunel, vlaguit pe semne de efortul patrularii.

Eu ma ridic de dupa boschet, fac doi pasi, ma impiedic si cat is eu de lung, zdrang, ma-nfig cu periscopul intr-o gramada de moloz A dracu’ caramida numa’ acolo putea sa fie.Se lipi de frunte ca un abtibild, stafidindu-mi pentru cateva minute, acuitatea vizuala.

 

 

 

Gem.Mai gem odata si ma ridic.E tot noapte.Imi fac cu osardie semnul crucii, si copacel-copacel, haida dupa tezaur.Si merg si merg, si…

– Uite-l belesc ochii a fericire, iar sublimul chiot se flatula triumfator.Doar nu era sa tip?!

Imping pilonul, ridic capacul, salt traista, o deschid si-ntepenesc.Atatia Washingtonii la un loc nici la banca nu vezi. O traista intreaga de ispita verde. Scot un teanc de bancnote, le indes in buzunar, aburc traista pe umar si ma sutesc prin gard in cautarea unui taxi.

Sunt singur pe sosea si pendulez dintr-un brat.Taximetristul imi observa efortul si opri

Curand ajung acasa.

– Opriti aici, va rog!

Soferul se conforma si trase masina aproape de trotuar.

– Va rog, sa opriti motorul! soptesc eu, si va invit la o cafea, asta daca sunteti amator de o cursa la Bucuresti?!

Soferul zambi larg, opri motorul si ma urma. Intru, aprind lumina, ii fac semne sa intre in bucatarie, si in timp ce intru in dormitor, il rog sa faca o cafea.

– Aveti in dulap ness sau cafea. Orice doriti, si va rog pana ma schimb, faceti doua cafele?

Inchid usa dormitorului, scot “sarsanaua” aranjez teancurile de bani in cearceaful plamumei, o impaturesc, aranjez patul si ma schimb.

Cafeaua si soferul ma asteptau tacute in bucatarie.O sorbim tacuti.

– Cat e tariful pana in Bucuresti, jupane ? intreb eu.

– 500.000 lei domnule, raspunde soferul, insa putem negocia…

– Iti dau o suta de parai, dar te plimbi cu mine. Cunosti Bucurestiul cat de cat?

– Am cativa prieteni care ne pot ajuta.

Pipai buzunarul cu pasapoartele, banii si actele mele.

– Sa mergem atunci, soptesc zambind, insa v-as ruga sa lasati aici turela masinii.O veti lua inapoi cand ne intoarcem.

 

 

 

                                                            ####

 

 

La usa biroului, sase tinere femei si patru copilasi asteptau plangand un ofiter.Acesta aparu pamantiu si tacut. Le conduse intr-o sala mare le pofti sa se aseze si suspinand, mangaie pe cap un baietel blondut. Il lua in brate strangandu-l la piept ca pe copilul lui, cand pe usa intra comandantul, urmat de o duzina de ofiteri.

Barbatul aseza copilul langa mama lui si schita un salut, insa fu oprit de comandant printr-un semn discret. Ofiterii se adunara in jurul grupului. Comandantul abia stapanindu-si lacrimile, le privi rand pe femei. Durerea din privirile lor si inocenta din privirile copiilor ii rupeau sirul gandurilor.Se lupta in interior sa ramana tare, insa batalia era pierduta de o zi.

– Sunt in spital dom’ comandant? intreba una din femei, privindu-l in ochi cu speranta.

 

                                                            ####

 

 

 

 

– Doamnelor… povara apasatoare a anuntului ce trebuia facut, I se aseza in gat. Cauta cuvinte, insa acestea se imprestiau ca un stol de porumbei speriati. Minute in sir se simti gol si stupid, neputincios in a lega cuvinte, ganduri si pareri de rau.

Ofiterii asistau descumpaniti neputinta comandantului, insa nici unul nu cuteza macar un gest.

Femeile intelesesera. Un cor rabufnit de bocete si lacrimi se izbira brutal de peretii salii, apoi se-ntoarsera vibrande intr-un ecou sfasietor. Parea ca intreaga lume isi plange durerea alaturi de cele sase femei.

– Vor fi inaintati in grad si vor avea parte de funerali militare… ingaima un ofiter.

Douasprezece perechi de ochi scaldati in lacrimi se ridicara spre ofiter. Fulgerele din privirile femeilor il lovira cu durere. Si-aceleasi priviri il invitau durut sa-si bage undeva si funeraliile si gradele.

 

 

                                                ****

 

Batranul Mercedes isi baga in cap ca e neamt si ca rezista la drum lung si-al dracu” hodorog cu tablele-i cazande halea sosea. Intram in Bucuresti cu teama si inocenta provincialului sosit la oras. De-o parte si de alta a soselei copaci de tabla ma anunta ca cutare si cutare firma e prin preajma. Padurea asta de panouri publicitare se rareste cu bun simt abia adanc hat in metropola. Pe dreapta un sir lung de gadila nori, replici ale zgarie nori-lor americanoi, se incapataneaza sa stea-n picioare, in ciuda igrasiei si a sliturilor cascate in pereti.

Soferul calca frana, apuca hotarat schimbaretul de viteze, il manevreaza expert si in viteza tiptil, ne strecuram printre gropile plantate maiestrit in sosea. Mai bajbaim vreo doua ceasuri, timp in care vezica mea se transforma in cimpoi.

-Halt! slobod un geamat ascutit spre sofer. Acesta opreste, eu ma sutesc afara cautand disperat in boschet. Curand cimpoiul se canta susurat, intr-o melodie conceputa la drum lung.Usurat, tasnesc din boschet agil ca o caprioara, proptindu-ma brutal in fata unei perechi de fete palide de foame.

-Buna seara, ii mai speri eu o data, imi puteti spune va rog pe unde este necesar a purcede spre cartierul Pantelimon?

Cei doi mosi prost crescuti, dardaind din cele sase picioare, doua de lemn si patru aproape normale, se holbau la mine salutand cu mainile pe inima, horcaind un aaaa…. prelung.Milos cum sunt ii sprijin totusi unul de altul si nemultumit de raspuns ma urc in masina botos tare foarte.

-Ma, dar nu ti-as spune nimic sclifositii astia, durea-i-ar in gat! ma strpsesc ofuscat spre sofer. Barbatul ma priveste razand. Abia atunci observ ca tot drumul presedintele auto, n-a scos un singur cuvintel.

– Suntem in Pantelimon, domnule! imi spulbera omul, teribila spaima ce ma incerca la gandul ca-i mut.

-Multam” fein, blajin conducator! ma rad eu din nou, acu” hai sa cautam un loc pustiu de oameni cinstiti.

-Ce anume? se incrunta intelept soferul.

-Un loc retras, intunecos, ciudat, adica o cloaca.Tre’ sa gasesc pa unul singur dintr-o gramada de smecheri de cartier. Zaresc apoi instantaneu o bomba, sulemenita in neoane, cu o terasa imputita ingradita insa de un gardulet de lemn vopsit in alb, pe care atarnau lesinate in ghivece, cica flori.

Ne parcam cu neamt cu tot pe o alee, coboram si cu mers de husani pufaitorine infiintam in stabilimentul ciuhapian. Ciuhapii, imprastiazi pe la si sub mesele de fier forjat, sudate cas, ne priveau insistent pe sub sprancenele arcuite bovin. La o masa mai acatari zacea majgalit cu carioca nu carton de mici indoit si unsuros, pe care emfatic trona un anunt:”Rezervat”

In jurul anuntului caruia ii lipsea terminatia “ie” se ragaiau printre sorbituri din halbele ciobite, o sama de ciuhapieni mai bine zis, sapte. Maieurile unsuroase intinse extrem peste buhaiurile imbuibate de bere, lasau ici colo cate o nisa de respiro.

– Ia loc te rog la o masa! il indemn pe sofer. Ce doresti, bere, coniac, suc?

– O Cola si o cafea, va rog.

Iau comanda si ma indrept spre bar.

-Doua cafele, o Cola si un coniac.

– De care?

– De care aveti?

– Metaxa, Napoleon, Balantines etcetera! imi strecura plictisit barmanul.

– Da-mi o Elada si restul te rog.

– O ce ?

– O Elada, adica un Metaxa! sarjez eu si te-as ruga daca stii unde-l pot gasi pe un anume domn Maiestrica, silabisesc eu puternic numele.

Interesul ii lumina fata buhait plictisita.

– Pe cine cautati ? se trezi tipand barmanul.Deodata am inteles ca tipatul era adresat “rezervatilor” si intand in joc repet cu putere:

– Maiestrica !

– Imi pare rau domnule, se tempereaza apoi carciumarul, dar nu am mai auzit de numele asta pana acum, apoi imi aseza comanda pe o tava de plastic si mi-o intinse mimind plictiseala. O inhat si ma indrept slalomand printre consumatori spre masa.Sorbim licorile tacuti.

– Acum ce facem, domnule ? ma inteapa soferul.

– I-am vazut pe aia din colt sosotind ceva, cand au auzit numele si apoi unul dintre ei au plecat.

– Asteptam,zambesc si fi linistit nu vor fi probleme. Totusi daca se va intampla ceva te rog sa pleci sa nu intri in bucluc si -I strecor o bancnota de 100 de dolari.

Soferul o insfaca multumit, apoi lucrand febril pe intelect isi facu niscaiva calcule, pentru ca il aud;

– Orice problema aveti, puteti conta pe mine domnule. Octav Margean ma numesc, am neagra in Ashihara si am nevoie de bani.

Cinstea m-a cucerit intotdeauna, desi Doamne-ajuta nu-i una din calitatile mele, si in timp ce ii insailez un C.V. il vad miscandu-si ochii in cap intr-un semn de atentionare.

In spatele meu un zgomot ascutit de fier tarat pe ciment, ma anunta ca ori e ora inchiderii bruste, ori spahii prea rumeni tin sa strambe niste oase.

Nu ma intorc, pentru ca, manca-ti-as am tupeu. Subred, dar ii. Ii fac un semn pe picior cu varful pantofului, iar domnul sofer il vad ca icneste ridica piciorul si se freaca pe semn cu manuta.

Curand furam inconjurati, si un ciuhapian matahalos protapit in stanga mea se guseaza cavernos:

– Pa cine cati matale nenea?

Nu-i raspund.

 

 

– E muti, ba astia! starni ranjete intelectuale nu. ale inconjureilor.Se apleca apoi cuprinzandu-mi ceafa cu o palma de marime nepamanteana, si-mi sopti la ureche;

– Esti bengos, tare, tipu’ da-ti pap ficatii Tanase!

Mana mea dreapta se-nfipse fulgerator in beregata animalului.Stanga il apuca in acelasi mod de aparatul fertilizator.Strang cu putere asi inainte de a cadea inert pe masa se auzi un sec poc.Adio oua!

Ce a urmat, fereasca Dumnezeu, cand totul s-a cam terminat, soferul, eu si inca doi adversari zaceam in picioare.Ailalti nani de voie.

Deodata simt o mana batindu-ma pe umar.Ma intorc fulgerator gata sa pocnesc, insa pumnul s-a oprit in aer.In fata mea un mandru chip de fata.

– Am auzit ca-l cautati pe Maiestrica, e adevarat?

– E… foarte…adevarat… ingaim eu balbait un raspuns.

– Dupa cum va bateti, nu sunteti caralii, sopti fata, deci de ce il cautati?

– Sunt intermediar intr-o afacere. Sobolanul m-a trimis sa-l caut.

– Mircea? isi mari mirata deosebit de frumosi ochi.

– Da! raspund incruntat, ciudos parca pe faptul ca superba ii cunoaste prenumele lui frate’miu.

– Ce face ?

– Ce sa faca, e in parnaie, e in necaz si are nevoie de ajutorul tipului asta Maiestrica.Nu ma poti ajuta ?

– Te-ai ajutat singur, oricum insa tu cine esti?

– Radu Ologu.

– Ada Mirea, raspunse papusa intinzandu-mi manuta, adica Maiestrica, cumnate.

 

 

 

 

 ####

 

 

Participantii la dineu se amestecau zambind cordial aruncandu-si complimente. Cand si cand printre sorbiturile din paharele de cristal, se smobeau schimband pareri voit intelectuale. Cativa reuseau, celalti bucurosi ca participa la cinstita adunare isi mascau incordarea golind platourile cu incrancenare. Avocati de succes, oameni de afacer, ciocoi, diplomati straini si metamorfozele taranilor de altadata deveniti acum parlamentari de Romania se serveau reciproc cu gratulatii.

Politicieni straini, gatiti pentru a face onoare tarilor se distrau copios intreband intr-o romana stricata la intamplare, pe prezentii la dineu:

– Ce este asta? arata spre un oarecare sortiment asezat lafait intr-un platou.

Cel interpelat mai inghitea febril o chestie dandu-si timp de gandire, apoi gafa crunt spre deliciul perfidului.Nici un roman nu stia cu certitudine ce li se servise.Daca printr-o gluma bolnava li s-ar li servit muci glazurati de camila racita sau vreun sex bolnav de caracatita se inghesuiau sa guste macar putin.

Ministru nostru, insa parea a fi centru atentiei. Mai tot timpul inconjurat de persoane intrebarete isi multumea audienta cu o sclipitoare dictie si ordonate idei.

Deodata, insa zari undeva intr-un colt un barbat asezat oarecum stingher tinand in mana un pahar de sampanie.

 

In momentul in care privirile celor doi se intalnira barbatul ridica paharul inchinand in cinstea ministrului. Acesta isi schimba brusc fizionomia juviala si oarecum intrigat se scuza in fata micului grup intreptandu-se spre terasa. Barbatul il urma tacut strecurandu-se expert printre invitati.Pe terasa erau singuri.

– Ce-i Mandeo? intreba ministrul.

– Mi-am pierdut oamenii, domnule! raspunse spotiti Voicu, si am intarziat putin afacerea. Am venit doar sa ma anunt si sa-mi caut un alt om. Politistii mi-au pus o coada si abia aici la intrarea in ambasada am reusir sa scxap de ei. Totusi in cel mult trei zile o rezolv.

– A trecut o luna, Mandeo!

– Stiu, domnule si va rog sa ma iertati!

– Asteapta aici! ordona ministru si intra in salon, zambindu-i zgomotos unui barbat impunator, erijat in gazda. Cei doi schimbara cateva cuvinte, apoi barbatul chema un aghiotnt si aratandu-l pe Voicu ii dete niste instructiuni. Barbatul se inclina, apoi ii facu un semn discret lui Voicu. Acesta il urma.

– Ai fotografia ? intreba maiorul Greceanu pe barbatul asezat pe bancheta din spate a masinii.

– Da, domnule!

– Ce dracu cauta ticalosul la ambasada asata?

 intreaba ca pentru sine Greceanu si chiar in acel moment poarta se deschise si un mercedes cu numar diplomatic se strecura fantomatic spre sosea.Barbatii din masina parcata dosnic in apropierea ambasadei, se ascunsera brusc pitindu-se sub banchete.Farurile mercedesului ii matura o clipa, apoi se pierdu in oras. Dimineata ii gasii pe politisti nervosi si somnolenti.

– Domnule maior, intreba unul dintre barbati, e posibil sa doarma in ambasada?

– Nu cred! totusi mai asteptam pana la pranz. Majoritatea invitatiilor au plecat.Deci daca mai e inauntru, trebuie sa iasa!

– Si daca nu mai e ?

– Daca nu mai e, ne-a intepat!

Urma o pauza prelungita. Barbatii fumau si gandeau.

– Domnule maior, sopti cineva, ce se afla in urnele astea doua. Ridicand cele doua recipiente, barbatul citi pe cele doua placute, doua nume.

– Lasa-le jos! ordona maoirul. Sunt doi prieteni. I-am luat de crematoriu si n-ma paucat sa-i las acasa.A trebuit sa vin cu noi asa ca lasa te rog familia Ologu sa se odihneasca. Cele doua urne, negre si reci isi ocupara imediat locul. Un fior rece ii strabatu fulgerator. Nu era frig.

 

 

 

 ####

 

 

 

 

Soferul porni masina si urmari B.M.W.-ul. Dupa un sfert de ora, masinile oprira cuminti intr-o parcare imensa. Blocurile din jur grobiene si intunecate ma infiorau.

 

 

 

 

 

Intram toti trei in lift, urcam cele cateva etaje si intram in apatamentul Adei. Imens. Mobilat cu gust ma impresiona. In fata ferestrelor uriase trona insa cel mai cumplit, grotesc si prostesc monument. Casa Poporului.

– Unde suntem ? intreb de parca n-as sti.

– Acolo unde ar vrea sa fie multi, sopti Ada. Apropos, in bar aveti tot ce vreti, serviti-va si dup’aia stam de vorba.

Asezati la o masuta joasa, in fotoliu confortabile, ne priveam tacuti, sorbind licorile,

 care reci, care aburinde.

-,Doctore, sparse Ada tacerea, pot sa-ti spun asa?

– Sigur, de ce nu, dar Radu e mai placut, ce zici?

– Bine Radule. Mircea mi-a impuiat capul cu tine. Ce destept, deschis si vorbaret esti, si cat de amuzant. Si vad ca taci si tot nu stiu ce cauti aici?

– Ti-a povestit Mircea? intreb nelamurit.

– Da, dragule. O femeie casatorita trebuie sa-si cunoasca rudele, nu?

Sunt buimac ca un american ce afla coborand in Otopeni ca in Romania se vorbeste engleza.

– De care femeie casatorita vorbim?

– De mine, dragule.

– Adica tu si Mircea…?

– Exact, cinci ani in decembrie.

De cinci ani insurat si noi nu stim nimic. Ma ingrozeam facand fete-fete care mai de care mai tampite.

– Acu’ insa lasa uimirea la o parte si spune-mi ce vrei, hotari cumnata-mea, apoi catre sofer:

– Va rugam sa ne scuzati cateva clipe. E o discutie in familie. Soferul se ridica intelegator si intra intr-o camera inchizand usa.

– Uite, zambesc, ai aici cinci mii de parai si trei pasapoarte. Toti avem nevoie de viza de…

– Brazilia! imi fura vorba cumnata-mea.

– Exact.

– Cand iti trebuie?

– Ieri!

Ada se ridica, lua telefonul, forma un numar vorbi ceva in engleza, inchise, forma un alt numar, mai vorbi ceva in spaniola si tot asa vreo sase telefoane in tot atatea limbi deosebit de straine. Se intoarse apoi spre mine isi sorbi cafeaua incetisor si spuse;

– Astazi le ai! De Brazilia, de Venezuela si Columbia, doar ca vor fi patru.

– Cum patru?

– Tu, Mircea, Cora si eu. Acum insa, simte-te ca acasa.

O clipa mai tarziu, usa se deschise si patru barbati intrara tacuti in apartament. Ada se ridica, le zambi si facu prezentarile.

– Fratele Sobolanului ! arata spre mine.

Cei patru barbati imi stransesera mana pe rand. Puternic. Iar eu stau ca prostu’ cu gura cascata si ma crucesc.

 

                                                            .//.

 

 

 

 

 

Comandantul penitenciarului citi cu atentie documentele.Voicu isi fuma linistit tigara privindu-l cu interes.

– Par’ a fi in ordine, insa solutia transferului mi se pare putin neobisnuita.Cei doi detinuti sunt deosebit de periculosi.Realizati intr-adevar la ce va expuneti?

– Domnule comandant, sopti Voicu relaxat, sunt capitan S.P.P. de zece ani si nu am ajuns aici completand formulare. Pot avea grija, va sigur de integritatea mea. Ce-mi doresc este doar sa plec cat mai curand, sa scap si sa ma duc acasa. E o corvada, pe care sunt obligat s-o duc la capat. Sa nu credeti ca-mi face vreo placere deosebita. Toata noaptea am fost pe drum, asa ca n-as ramane indatorat daca am termina totul cat mai curand.Comandantul zambi, apoi chema un subordonat, ii ordona ceva, apoi ridicandu-se il conduse pe Voicu spre iesire.

In curtea penitenciarului B.M.W-ul negru parcat batos, isi astepta calatorii.

Sobolanul si Zdrobea incatusati se supusera tacuti si urcara cuminti in masina. Voicu stranse mana comandantului, urca si el alaturi de sofer si demara in tromba pe poarta penitenciarului.Zdrobea il privea entuziasmat pe Sobolan, asteptand semnalul convenit, care insa continua sa intarzie.Cand ajunsera, insa in centrul Brasovului, Sobolanul tusi fortat. Era semnalul asteptat de Zdrobea.

– Boierule?!

– Ce s-a intamplat? raspunse grav Voicu.

– Putem opri undeva pe-aici prin santierul asta, trebuie sa faco treaba.

– Tii in tine pan ‘ la Bucuresti.

– Da, dar sunt stricat la stomac, asa ca preferi sa fac aicisau tot drumul pana’n Bucuresti?

– Ce facem domnule? intreba soferul.

– Trage undeva mai ascuns, uite acolo ii arata Voicu santierul, apoi intorcandu-se spre cei doi :

– Iar voi uitati de filme. Va gauresc la cea mai mica miscare aiurea si pentru a-i convinge ca vorbeste serios, arma pistolul scos cu dexteritate de la piept.

Masina opri linistita intre doua gramezi uriase de moloz.

– Dane, ordona Voicu soferului, tu ai grija de asta mare, il arata pe Zdrobea, iar tu se adresa Sobolanului, tu vii cu mine. Coboara incet toti patru si foarte ciudat se despartira, doi cate doi.Zdrobea se intoarse cu sptele pentru a-i fi scoase catusele. Dan isi arma pistolul si-l infipse in spatele detinutului, apoi cu mana libera desfacu expert catusele, urmarindu-i cu privirea pe Sobolan si pe Voicu, pana cand acestia se pierdura dupa movila de moloz.Voicu ii desfacu catusele, apoi icni, se crispa tinandu-se de piept si se prabusi cu ochii mari privindu-l teatral pe Sobolan.Sobolanul il privi, cu greata.Hotari totusi sa intre in joc si lasandu-l pe Voicu cazut intr-o pozitie ciudata se porni sa-l caute pe tradatorul Zdrobea. Il gasi si ca un facut, Dan zacea si el cu capul spart.

– Hai odata! striga Zdrobea ca pe asta l-am terminat. Tu ce-ai facut?

– Ce trebuia, raspunse Sobolanul, acu’ hai sa luam banii si s-o taiem dracului. Curand alergau sa caute ascunzatoarea. Gasira pilonul si Sobolanul se forta sa-l miste. Nu reusi.

– Asta e?

 

 

 

 

– Asta, dar nu stiu ce are ca s-a intepenit.

– Lasa-ma pe mine! se infierbinta Zdrobea si-l impinse lateral. Ridica, apoi nerabdator capacul si intreba:

– Unde sunt, Sobolane?

– Jos in camin, in stanga e un bos de canalizare infundat. Detinutul nu astepta o alta informatie si cobori.

– Aici nu-i nimic Sobolane! se auzi infundat vocea lui Zdrobea.

– Esti tu, nu-i de ajunsmurime-ar ma-ta de-mputit tradator!ii strecura sobolanul printre dinti. Apoi fulgerator puse capacul peste groapa si muta pilonul deasupra lui.Injuraturile tasneau gatuite de sub capac, iar Sobolanul ranjind pervers, iesi in strada si se pierdu in multime.Voicu se ridica zambind. Isi sterse hainele de praf, dezarma pistolul si-l introduse in toc, apoi se indrepta fluierand o melodie spre Dan. Il gasi asezat pe-un bolovan si stergandu-si cu o batista vopseaua care I se scurgea pe frunte.

– Au plecat ? intreba Voicu.

– Da s-au dus, acu’ cauta bagajul. Noi ce facem sefu’?

– Il asteptam pe Zdrobea linistiti sa-si faca treaba luam marafetii si acasa.

Asteptarea celor doi se prelungea ingrijorator. Curand isi pierdura rabdarea si pornira in cautarea detinutilor. Intr-un tarziu, de undeva din pamant, un bocet lalait si pierdut ii gadila auzul lui Voicu. Cauta infrigurat originea behaiturii subterane. O gasi si-n urmatoarele clipe cerul se umplu de urlete si-njuraturi cumplite.

 

 

 

                                                            ####

 

 

 

Ridic receptorul si formez un numar drag la capatul firului o muzica dulce plimbata prin gat se lafai armonois in receptor.

– Alo?

– Cora? intreb sfios, bucuros sa-i aud glasciorul haruvin.

– Da, cine e acolo e acolo puiule drag? intreba amuzata.

– Raducu sunt iubire patimasa. Asa ca asculta cu atentie. Arunca grabnic ceva pe tine, salta-n tren si via Bucuresti. In Gara de Nord te va astepta o domnita aproape la fel de perfecta ca tine.O cheama Ada. Sa faci exact ce-ti spune mancu-ti gurita, acu’ hai repede si alungari dorul. Te astept. Si inainte de a inchide ii transmit numarul de celular al Adei.

– S-o suni cum ajungi in Gara. Pa!

Soferul apasa butonul interfonului.

– Da.

– Domnule sunt gata, putem pleca?

Insfac haina imi pup cumnatul si zbor spre lift. Undeva in urma metrola isi falfaia pancardele a drum bun. Cu cat ne apropiam de Brasov cu atat mai mult o stare ciudata de neliniste punea stapanire pe mine. O simteam pandind avida sa-mi dea la cap.

– Am ajuns domnule! imi stecoara parca rasufland usurat bodyguardul meu, nea soferul.

– Inca mai avem putin prietene. Mergem acasa iti iei turela si dupa ce imi lasi numarul tau de telefon sau de turela, esti liber.

Curand masina parca docil langa bloc. Imi salt oasele amortite si moseste ma indrept spre intrarea blocului, urmat de sofer. Scot cheile, intram in casa si brusc se face intuneric. Imi simt fata explodand, iar ochii invartindu-se ca bilele din urna de Bingo, apoi o mana imi prinse reverul hainei si ma trimise cu capul in usa. Sau in zid?Oricum impactul fu dur si cazui in cur. Mai auzeam, insa vag icnete si busituri. Odata si odata insa cunostiinta imi revine cu greu si ma trezesc cu o cumplita durere de periscop, asezat la masa, alaturi de sofer, la fel de intreg ca subsemnatul.

– Hopa sus, doctore! aud o voce bucuroasa nevoie mare.Imi oblig pleoapele sa-mi beleasca ochii si surpriza…pe retina se contureaza imaginea unei brute cu aspect de SPP-ist.

– Observ, confirma Voicu ca nu-ti prea face placere revederea, asa-i dom’doctor?

– De-asa revedere sa ai parte tu si tot neamul tau! pufnesc inciudat si peltic.

Voicu ranji.

– Pot sa stiu lovite-ar trenu’ ce cauti la mine-n coliba?

– Niste porci doctore, niste porci.

– Si nu crezi c-ai gresit pusculita? Ori prin capu-ti taurin n-a trecut nici macar meteoric informatia despre detinatorii de valuta. Adica Banca, tovarase.

– Nu ma intereseaza banii bancilor, puiule, ci banii sutiti de frate-tu. Asa ca inainte sa te rup, unde sunt?

– Cine?

– Frate-tu si banii?

– Frate-miu e in parnaie, dupa cum bine stii, ingaim dureros, iar banii habar n-am… N-apucai sa termin de-ngaimat si nenea imi poci, iar fataul cu pumnul lui neted ca un mai.

– Observ ca nu-ti ajunge?

– Ii fi v’un observator, scuip eu sange si cuvinte. Arat eu a Nemuritor?

Cat ti sa ma mai botesti? nu crezi ca daca stiam ceva, te serveam? brusc usa se izbi de perete.Vedeam ca prin ceata, umbre negre miscandu-se haotic si rapid. Lovituri, icnete si injuraturi. Apoi cineva se apropie de mine si-mi soptii:

-Radule, tata, esti bine?

Insa inainte de a-l recunoaste si de a-i multumii lui nea Nelu, lesinai ca o muiere.Secole de minute trecura fulgerator. Dupa ce mi-am revazut copilaria, imi revenii. Paharul de coniac pe care nea Nelu Greceanu se straduia sa-l introduca pe sub buzele-mi transformate in guler, se rasti pe gat in jos urland o arzatoare desteptare. Efectul nu intarzie sa apara si iata-ma curand treaz santinela si botit ca o varza.

-Merci, fein nea Nelu! ii multumesc cu buzele falfaitoare, da’ cum ai stiut sa apari asa la tanc?

-Sunt pe urmele lui de mult.Da’ lasa-l dracu’ de ticalos, mai bine spune-mi unde-i Mircea? A evadat!

-A evadat? ! exclam surprins. Cand, cum?

-Ieri pe la patru. Il cauta o gramada de echipe. Dar esti batut rau, copile, observa intr-un tarziu. Hai, du-te si te culca putin sa-ti revii, ma indemna ajutandu-ma sa ma salt pe picioarele gelatinoase. Observ, insa pe masa doua urne de portelan.

-Sunt batranii?

-Da Radule.

-Nea Nelu ii soptesc cuprinzandu-l in brate, nu cred sa ne putem revansa vreodata fata de matale. Iti multumim si eu si Mircea.

Batranul Greceanu isi sterse o lacrima si suspinand:

-Sa fiti voi sanatosi, Radule!

 

 

                                                                                    ***

 

Casa se goli de mult. Acoperit cu plapuma doldora de dolari, reusi intr-un tarziu sa adorm. Somnul fu lung si odihnitor. Taraitul enervant al ceasului imi secerau neuronii. Il opresc, il privesc si ma-nverzesc. Era doua noaptea. Sar bezmetic din pat, imi fac un dus pipaind cu grija fatada-mi in ruina si-l sun grabit pe taximetrist.

– E-n regula domnu’ meu se auzi confirmandu-mi cererea. In zece minute sunt la d-voastra.

Aranjez grabit in traista de voiaj bancnotele si curand ma infiintez in fata blocului. Sosirea taxiului ma umplu de bucurie. Urc grabit, ii strang manuta si ordon:

– La B.C.R. tovaras de nadejde.

– La ora asta? E aproape trei dimineata. Nu mai e nici dracu’ acolo, dar… ups, sopti, nu mai spun nimic si calca pedala departandu-se.

Exact cum prezise noul meu prieten, in fata Bancii Comerciale nu era nici dracu’.Privesc ceasul si ma infior. Era trei si zece minute. Cobor din masina si privesc ingandurat incoace si incolo.

– Mai stam mult? sopti intrebator soferul.

– Inca putin… inca putin…, repet dezamagit cand un barbat se adresa soferului aparut de nicaieri.

– E liber?

– Nu, sunt cu domnu’ se otari soferul.

Vocea barbatului ma infiora. Ma intorc rugandu-ma sa nu ma insel. Inima imi batea cu putere si Mircea, privindu-ma zambind intreba;

– Si mergeti cumva la Bucuresti?

– Desigur, domnule! exclam sarind si imbratisandu-l, apoi urcand in masina si poruncesc boiereste:

– La Bucuresti prieten drag, la Bucuresti!

Ada deschise usa si se arunca in bratele lui Mircea. Se sarutara indelung si patimas, iar eu icnesc chirait la piscatura smechereasca a soferului. Cora ma privi din prag prefacut botoasa, apoi exclama:

– Si ma rog, jupane, tu ce dracu’ astepti?

– Sa-mi faca loc scaietii astia doi! apoi zambind intind manutele si-o cuprind in brate.

– Usurel, gagico, usurel, icnesc cand buzele carnoase se-nfruptara grijulie totusi din tumefiata-mi pupatoare.

Intram cu totii in aprtament jubiland. Pupaturi, fursecuri si sampanie.

– La ora unsprezece avem avion spre Buenos Aires. Totul e aranjat ne informa Ada.Asa ca, se rasti la mine, adu traista.

– Acum… De ce ? o privesc incremenit.

– Nu intreba nimic! se otari Mircea, fa doar ce-ti spune!

Ii dau traista cu visteria si-o vad luand telefonul,formand un numar si ciripind, iar intr-o stranie limba.

Dupa zece minute de alte pupaturi, fursecuri si sampanie se auzi soneria Ada se ridica si deschise. Aceiasi patru barbati se introdusera tacuti in apartament. Mircea se ridica si el apropiindu-se incet de cei patru. Acestia se inclinara ca in fata unui rege, apoi unul dintre barbati, sopti:

– Va dorim sanatate si drum bun domnule Ologu! apoi insfacara geanta si se retrasera la fel de brusc cum venira.Eu, Cora si soferul stam prostiti privind scena. Nu intelegeam nimic si ne priveam uimiti saltand tampi din umeri.

 

 

 

                                                            ***

 

Platim cuminti taxa de acces in aeroport si parcam masina in fata intrarii. Urcam toti pasarela si patrundem in aeroport prin usile destepte ce se crapa singurele cand ajungem in dreptul lor. Ada se desprinde de noi si se indreapta spre ghiseul de informatii.Noi ceilalti stam privind in monitoare, un nenorocit de filmulet venezuelean

– Doamnelor si domnilor, se auzi umpland sala de asteptare o voce plictisita de femeie, zborul cu numarul 747 in directia Buenos Aires, cu escala la Londra este garat la poarta numarul 7, pentru imbarcare, va rugam sa va indreptati spre poarta numarul 7, va multumim.

Vocea mai repeta mesajul in alte vreo doua limbi de circulatie libera. Ada se repezii spre noi si spuse scurt

– Haideti, copii asta-i a nostru!

Trecem prin filtru oarecum agitati, glumind nervos in timp ce vamesul ne priveste curios fizionomiile, apoi fotografiile pasapoartelor.

– Aveti ceva de declarat? ne intreba intr-un tarziu

– O pofta nebuna de viata.! exclam idiot.

Vamesul gusta gluma de parca ar fi muscat dintr-o lamaie si incruntat ma privi sictirit.

-Dumneta glumetul, probabil ai facut drum lung pana aici, oare ma intreb, doar ca sa faci misto?…pentru ca daca, da s-ar putea sa ma saruti intr-o expresie, pe mine un vames roman si obosit.Fara sa ne mai privesca stampila pasapoartele ni le intinse cu bilete cu tot si suiera:

– Cica sa aveti un zbor placut!

– Ce dracu’ te-a apucat mai fraiere? ma pocneste dupa ceafa Mircea in momentul cand pasim in tara nimanui. Abia atunci imi aduc aminte de sofer, ma intorc cativa pasi si strig :

– Toni, multam fain si uita-te in torpedou.Mii de multumirei si pa copile.

Soferul ne saluta fluturand mainele si pleca.Ne urcam toti in autobuzul ce se indreapta spre avion. Soferul acestuia se intoarse spre Ada si-i facu un semn.Ada se apropie de el, apoi privind sub scaun zambi si scoase de acolo sarsanaua cu valuta. Avionul rula incet, apoi se ridica pornit parca sa-mi lase in Romania stomacul si dorinta nebuna de viata. Scot furibund punga si ma vars cu disperare. Astilalti trei se rid.Cele doua urne stau cuminti in geanta si totusi parca se rad si ele.

 

 

 

 

P.S.

Draga nea Nelu,

Stam bine merci pe o colina sub bratul lui Isus.Iti trimitem aici acceptul nostru de ati dona cele doua apartamente.La Rio e traznet.Bucura-te pentru noi asa sa-ti aju-te Dumnezeu.

 Radu si Mircea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                         

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                                                           

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Taci si asculta

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Orice asemănare cu locuri, personaje, întâmplări ,este rodul imaginaţiei, uneori tare bolnave, alteori cinice şi de cele mai multe
ori… sictirită! Dacă care-cumva cititorule te recunoşti, te asigur că…NU EŞTI TU!
ACEASTA LUCRARE SE BUCURA DE DREPTUL DE AUTOR ORICE COPIERE FARA ACORDUL AUTORULUI SE PEDEPSESTE CONFORM LEGII.
ACCESUL LA LECTURAREA ACESTEI LUCRARI SE OFERA GRATUIT
DACA VA PLACUT SI DORITI SUSTINEREA AUTORULUI MAI JOS AVETI CONTUL PENTRU DONATIE
RO61BTRLRONCRT0447972301 SUSU DUMITRU.

PRAF SI PULBERE

                         

 

 

Şuşu DUMITRU

 

N-am putut niciodată să înţeleg de ce Raiul are gard. Frumos, ce-i drept, înalt şi strălucitor, însă e-un gard, totuşi.străbătut în permanenţă de fuioare de ceaţă, nu poţi distinge decât maxim doişpe metri de-o parte şi de alta a porţii, mult mai înalte decât gardul.

De-a lungul lui, numa” feţe noi.Un şir lung de stupefiaţi, care se privesc stingheri, posomorâţi şi deloc curioşi să participe la procesiune. Toţi ştim că e timpul să aflam ce am fost, ce-am făcut şi ce dracu”…

O pălmoacă zdravană după ceafă, îmi curmă firul gândului păcătos. Şi-am furat-o aşa din senin căci, în jurul meu, pe doi metri pătraţi nu se afla nimeni.

Loviturile în ceafă îmi provoacă întotdeauna flatulenţă, aşa că mă scăpa-i pe mine.Ce era totuşi curios, era că mirosul, duhoarea şi stink-ul – aşa ţipa o apucată de la coadă: stink, stink! – mă urmărea şi nu se desparţea de mine nicicum. Am fost un porc toată viaţa, doar n-o să mă schimb acum, gândesc ca un pocnit în ceafă ce eram tocmai când în dreptul porţii, un tip înalt, cu ochii albaştri ca pachetul de ţigări Pall Mall, mă opreşte, împungându-mă în piept cu un pix.Îmbrăcat într-o ţoală lungă, mov cu bej, cu anchior larg prin care se vedea părul de pe piept, ţinea în cealaltă o agendă electronică.

– Numele, țara, CNP-ul, seria de buletin, greutatea, înălţimea şi numărul de la papuci! enumerează tipul.

–  De ce, vrei să mă arestezi? întreb eu. 

 Mă priveşte îngăduitor, zâmbeşte şmecher şi aşteaptă…și, iar din senin, o pălmoacă mă pocneşte după ceafă şi eu iar mă scap pe mine şi constat că, de data asta, m-am făcut de căcat… la propriu.Porc – porc, da ruşinat puţin    ,îi dau datele, îl rog să mă ierte şi aştept cuminte să se întâmple ceva. Deodată, pe lângă noi, o tipă trecută bine de a treia tinereţe, slabă tare şi cu părul vâlvoi, bălăngănea braţele prin aer şi alerga de colo-colo ca o apucată ţipând: „Faiăr, faiăr!” Nu ştiu ce înseamnă, dar aşa ţipa, aşa că eu aşa scriu.Tipul pixulea impenetrabil fără ca măcar să mă privească.

– Cine e? întreb eu timorat.

Tipul tace… şi scrie… şi tace, apoi, într-un târziu:

– E ventilatorul.

Înţeleg, şi-n timp ce înţeleg, mirosul se disipează undeva deasupra Americii, cum am înţeles, pentru că cică este populată numai de tipi puternici cu gaze şi fiţe, iar poluarea este acceptată ca un dat.

Poarta se deschide larg, şi înainte ca tipul să mă lase să intru, ca prin farmec, mă trezesc îmbrăcat într-o robă ciclam cu floricele kaki, lungă cât un maiou pe care scria mare cu paiete strălucitoare „ Versace”. Nădragi, chiloţi, canci.Doar o pereche de papuci de plastic, chinezeşti.Ce mai, arătam ca un poponar nebun scăpat dintr-un incendiu.Mi-era frică să gândesc, însă privirea mea aţintită asupra tipului spunea totul…Uite-aşa am ajuns eu în Rai, în curul gol şi de râsul Universului Cosmic.Mi-au dat,până la urmă, o robă normală care să-mi ascundă goliciunea. Un tip, sau o tipă, adică o chestie fără sex evident –  cu două aripi… de Dacie 1300 pe care le trăgea după ea – se apropie de mine şi mă-ntreabă vădit nelămurită:

– Venişi?

Hait, un oltean şi Doamne-iarta-mă ce nu-i suport eu pe olteni.

– Tu ce zici? Răspund contrariat

– Venişi?

Nu-mi venea să cred, ăsta facea mişto de mine şi mă privea candid, cu credinta omului sigur, că nu-l pot pocni în mecla aia efeminată.Când să-i demonstrez că se înşală, Hafenflokenglokenspiel strigă la mine cu o voce tunătoare:

  • Lasă-l!

Mă întorc înspre strigăt şi văd un tip cu o faţă mare, sănătoasă şi cu păr pe piept evident. Probabil că e o modă, îmi zic eu.

– Da, este! imi zice el, apoi îmi strânge mâna prezentându-se: Hafenflokenglokenspiel, îngerul tău păzitor! zice el.

-Hanta!, şi atunci ăsta cine-i? zic eu, ventiland aerul rarefiat cu degetul împungăreţ fixat spre oltean.

-E ăla care a inventat Dacia.

-Păi, ăla nu-i francez?

– Ba da.

– Şi de ce vorbeşte olteneşte?

– E nebun.

– Şi ce caută aici?

– „Fericiţi cei săraci cu duhul că a lor va fi împărăţia cerurilor”

– Bine, bine, zic, de mine nu sunt sigur, dar tu?…nu prea pari tralalela.

– Nu, însă am moştenit gena de la părinţii mei. Adică, erau… face un semn cu mâna fâlfâind în dreptul tâmplei. Păi, nu ai auzit ce nume mi-au pus?

Avea dreptate, ce mai tura vura, şi convins că întortocheate sunt căile domnului, n-oi sta acum să caut înţelesuri. Îl înfaşc de cordon să-mi arate grădina şi-n timp ce mă îndepartam auzeam, din ce în ce mai stins:

– Venişi?

Francezul, avea treaba lui, şi-apoi, cine dracu sunt eu să-l judec. Au?!… Prrrrţ!… iar? Cu siguranţă bătaia e ruptă din Rai.

– Pot să-ţi zic Hafi?

– Nu!

– De ce?

– Nu mă cunoşti îndeajuns încât să-ţi permiţi. Dacă te-ai fi obosit să te rogi, e,… atunci se creea o altă formă de comunicare şi…

– Tu te-auzi? întreb eu.

– Da,…de ce?

– Când eram mic-micuţ, mă punea bunica să mă rog şi, după cum ştii, nu-i aşa?, te tot chemam:

„Înger, îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu… etc, etc”

– Da, şi?

– Cum şi?… păi, atunci când am încetat să mă rog, habar n-am din ce motive, sunt convins că am aflat numele tău.

-Bine, şi?

-Păi, cinstit, tu auzi cum sună Hafenflokenglokenspiel, Hafenflokenglokenspiel ce mi te-a dat Dumnezeu?

Hafi căzu pe gânduri, căci tăcu, şi am înţeles că ştie de glumă pentru că un zâmbet timid i se insinuă la colţul gurii.

– Şi, ăsta să fi fost motivul?

– Habar n-am, să fi fost ăsta, cert este că n-aveam timp, chef, credinţă… E drept că-mi făcem cruce când treceam pe lângă biserică şi şuieram grăbit un „Doamne-ajută”, însă din mimetism şi nimic altceva. Curând înjuram la fel, furam la fel, fumam, beam, curveam, trăiam… apropos, ce-i aia să preacurveşti?

– Cum adică?

– Păi, cică aşa se zicea, că nu e bine şi e păcat să preacurveşti. Ce înseamnă prea?

– Ce târziu s-a făcut! Exclamă Hafi aruncând priviri furişate de jur împrejur, iar eu, ca de obicei, mai fur-ai o scatoalcă după ceafă.

În Rai, dragii mei, nu mai poţi să întrebi nimic!

                                                #

 

– Are puls?

– Are dăstul, dă-l în terci de nătărău. Auzi, să-l pocnească-n moacă uşa glisantă… şi ce gură de scafandru i-a făcut! Privirea mi-e tulbure ca zeama de varză murată şi încerc cu greu să înţeleg ce se întâmplă. Doi bipezi mă saltă-n aer de sub braţe, hohotind gălăgios.

– Tu, cine eşti? îl întreb pe cel din dreapta mea.

– Ăla din dreapta ta! Răspunde zâmbind.

– Şi tu?

– Eu, nu! răspunde celălalt

– Şi eu?

– Tu eşti unul care a terminat o facultate, un curvar şi-un prost grămadă! şopti unul dintre bărbaţi.

– Hai, să-ţi dăm în gât o cafă şi să-ţi spălăm botu” de babuin… Hanta, tată, te-ai făcut de cacao bej  mâncaţi-aş gura.

Ne-am aşezat cu toţii la o masă, şi-n timp ce-mi revin în simţuri, cei trei bărbaţi (ăi doi şi încă unul) îmi povestesc râzând cum mi-a prins uşa aeroportului capul, aşa CLANC!

 

Fâl, fâl, fâl, fâl… 3716… fâl, fâl, fâl… Lufthansa… fâl, fâl… Frankfurt – Bucureşti… arrive… 16.40.Ochii  tuturor tranzitorilor prin aeroportul internaţional H. Coandă,  se aţintiră spre tabela ce-şi fâlfâia literele şi cifrele.La guriţă cu păhărelele de unică folosinţă pline ochi cu cafe afiltrată de-o duduie, şedeau patru bărbaţi, cu ochii ţintă la tabelă.Unul dintre ei îşi privi ceasul. Limbile crăcănate, arătau: luni, ora 15.30.

– Încă o oră! Sopti bărbatul.

Exclamaţia lui probabil, deschise uşa intrării legale în România, şi puhoi – hoardă – şleahtă, se născu în aerogară mulţime pătimaşă şi halicioasă de lebede vieneze. Urletele lor de bun-găsit a naşparliei ţări natale, se uniră cu răcnetele trăitorilor aici, ce-i aşteptau cuminţi lângă bara de inox, lung despărţitoare de destine.Privirile lor, se căutau, şi-ncet încet, se găseau. Buze vinete, se-ncrâncenau în pupături, în timp ce mânuţele drepte ale privitorilor se-ndesau pe portofelele personale.

– Unde-i Sile? Întreb  încruntat în timp ce-mi pipăi gura umflată.

– Dă duma în tort că-i serbare, nu vezi?

Cel ce răspunse, un bărbat înalt şi bine făcut de mă-sa, de natură şi de-un tată oarecare, manufactură un arătător din palma lui dreaptă.

– Uite acolo, lângă ciclopul ăla!

– Aha, l-am ginit… ia uite… l-a făcut! zâmbi bărbosul, a cărei guriţă ornată cu dinţi de porţelan, aruncau lumii un zâmbet de milioane bune.

Sile Bese, maestrul şuţ, îşi plantase lujerul digital în buzunarul unui pieton, un pedestraş înţolit de-o firmă dintr-o ţară cucerită de ani buni de slugi româneşti.

Costumul italienesc şi ochelarii de şmecher, trădau faptul că jebul e-ndestulat.Operaţia reuşise, aşa încât, Sile Bese, se întoarse victorios la băruleţ, sub rânjetele viclene ale însoţitorilor săi.

– Cât?  Întrebă  Tamale, un tip scund şi îndesat.

– Ho, praleo, stăi să văz! răspunse zâmbind, în timp ce desfăcea portmoneul burduşit.

Găsi  înăuntru o legitimaţie. Bulbucă ochii şi şopti înfrigurat:

– Hait!

– Ce-i?  întrebară toţi într-un glas.

– Elefantu-i din Gardă, mânca-ţi-as!

Cei trei se adunară în jurul lui Sile, curioşi ca pisicu” fătat de-o mâţă joia.

– Cornel Mătăsaru, chestor! citi silabisind grizonatul Kaka-Maka, unul dintre cei patru bărbaţi, a cărui principală ocupaţie era una secundară.

Sile numără banii:

-Treizeci şi două… ori cinci sute… hai mă, zi repede… cât face?

– Şaişpe mii!  calculă Tamale

– Europeni?  întrebă Kaka-Maka

– Îhî! concise Sile, cu ochii strălucitori precum stelele de pe bancnote.

– Hai, dă-i în patru şi scapă de mort! hotărăsc Eu.

Sile, împărţi banii aleatoriu, iar mortul îl îndesă pe furiş, în sacoşa unei babe boccii, cu râtul boit, ce-aştepta să plece la Paris, probabil sperând ca decesul să n-o găsească vreo două săptămâni.

Deodată, forfota se înteţii, uniforme albastre, se pendulau de colo-colo, cu ochii scrutători, căutând ceva ori pe cineva.

Cei patru, urmăreau forfota cu interes, apoi constatând că ochii gărzii se îndreptau fără echivoc asupra lui Sile, hotărâră brusc, să dispară. Se despărţiră în linişte, căutând fiecare un loc de undă să poată privi serbarea ce va să fie.

Însoţit de doi vameşi, chestorul Cornel Mătăsaru, se îndreptă vadit nervos,  spre Sile.

Acesta, impasibil ca un cinstit dovedit, îi aşteptă cu   interes.

– Bună ziua! salută costumosul. Sunt Cornel Mătăsaru, chestor în cadrul Ministerului de Interne, şi aş dori să mă urmaţi.

– Ce să fac?

– Să mă urmaţi!  Repetă  bărbatul.

– Da… cine  eşti tu?

– Chestor în…

– … păi, şi cu ce îmi demonstrezi mie că eşti… d”asta..castor în…

– Chestor!

– … aşa cum zici… un buletin ceva… ai?

– Din păcate nu, însa tocmai asta vreau să rezolvăm.

– Deci..n-ai!

– Nu, însă…

– … şi-atunci, cum vrei tu să merg cu tine,… ai?… şi nici măcar nu eşti genul meu!

– Domnule! se trezi vorbind unul dintre vameşi, vă rugam să ne urmaţi!… vom clarifica lucrurile şi-apoi…

– Da, tu cine eşti?

– Dragoş…

– … şi ce vrei?

– Să ne însoţiţi.

– Unde?

– Într-un birou … pe aici, vă rog! îi arătă vameşul o uşă.

– Nu vin mă, n-auzi?

– Va trebui să vă arestez…

– I-auzi, şi asta înainte sau după ce mă pupaţi în cur?

Vameşii, îl altoiră în tandem, aplicându-i şmecheraşului câte un terciuitor de anatomie în stomac. Sile se îndoi ca un briceag, tuşind de-a valma, bale şi icnete.

Ajutat desigur să se deplaseze, cei trei oameni ai legii tipic româneşti, îl ascunseră imediat în spatele unei uşi certăreţe. Avea uşa aia o clanţă!!!…

 

“

 

– Aveţi ceva de declarat? întrebă vameşul băbăciunea din faţa lui, privind în paşaport o poză mincinoasă.

– Nu!

– Pot  să mă uit în bagajul de mână?

Cică „femeia”, îi întinse sacoşa din poliester croşetat, cu..vezi doamne.. greaţa superioară a unui întreg popor prieten, mâncător de melci si care nu scapa nici o ocazie , să ne numească,… țigani.

– Ce este acesta?întrebă vameşul, arătându-i un portmoneu bărbătesc.

– Nu ştiu… nu este al meu…se confesă prea-rujata.

Vameşul îl deschise, zâmbi, apoi făcu un semn discret, altui bărbos, şi şopti:

– Vă rugăm să ne urmaţi, stimată doamnă!

– Unde?

– Pe aici, vă rog! îi arătă acesta o uşiţă de termopan de Norvegia.

– Şi avionul? întrebă mumia

– Vă aşteaptă, doamnă,vă aşteaptă!

Cei trei, dispărură curând în spatele uşii, străbătură un culoar sinuos, ocolind tangenţial un cărucior de bagaje, doi nocturni sudaţi între ei c-o pereche de cătuşe, o cutie mare de fragile (aşa scria pe ea) şi-o placă de snowboard cu legături dubioase.

Babet…renunţă pe drum la haloul de gaze intestinale  ce-i susţinea moralul voit parizian, şi intră într-un birou larg.

Timorată ca un şcolar intrat la examenul de geometrie descriptivă, pe când el s-a pregătit la sport, cu inima bătând tic-tac, tic-tac, pauză, tic, se aşeză pe un scaun. Oftă  frecându-şi ochii negrii înlăcrimaţi de rimel.

Soarele domina camera bleu-ciel, pe cei patru vameşi bleu-jandarm, un tip în costum gri-petrol şi-un civil bleu-caftit.

Chestorul Mătăsaru, îşi primi portofelul şi zâmbind întrebă:

– Scumpă doamnă, l-aţi mai văzut pe acest domn?

Ochii  incendiaţi de rimel, se aruncară dureros asupra lui Sile.

Costumul lui semăna cu o hologramă, un contur aburind şi nedefinit.

Femeia deschise gura şi… rămase aşa. Pauza dintre tic-tac se prelungi nedefinit, femeia plecând într-o călătorie unde avea probabil de declarat, mai mult decât un portmoneu furat.

Unul dintre vameşi, aşeză bătrâna pe podea în încercarea zadarnică de a pompa viaţă în trupul ei inert. Celălalt, ieşi din birou ţipând după un doctor. Ailalţi patru însă, priveau scena impasibili.Sile rânji:

– Tinere necrofil, dacă nu merge aşa, încearcă şi la gaura ailaltă!

 

 

                                                  #

– Tamale! strigă Hanta ,adicătelea         Eu( dacă nu v-ati prins)!      

– Ce-i?

– Du-te şi caută-l pe Ghium şi adu-l aici, urgent!

Tamale plecă. Se aruncă între taximetrişti, întrebând. Se întoarse apoi, însoţit de un bărbat deşirat, cu o faţă prelungă de cal. Gura mică, rotundă, cu buze groase, înconjurată de părul mustăţii şi-al unui barbişon îngrijit, semăna a dracului de bine cu un cur de urs.

– L-am adus! şopti Tamale.

– Care-i treaba, jupâne? întrebă bărbatul, mi-ai găsit servici?

– Probabil, şopti Hanta, ia zi, cunoşti vreun presar la securitatea aeroportului?

– Pe toţi.

– Unul uşor de convins!

– Cât de uşor?

– Cam de-o mie de euroi!

– Maxim.

– … vedem noi

– … nu, nu, Maxim îl cheamă, şi cred că e-n tură, vrei să-l sun?

– Acum!

Ghium se depărtă puţin, scoase telefonul, formă un număr şi vorbi câteva secunde. Se întoarse spre cei doi şi şopti:

– Vine.

Vameşul  îi căuta cu privirea de la balcon. Ghium îl zări, şi-i făcu semn să coboare.

– Bună ziua! salută el pe cei trei.

– Salut tată, ce faci? rînji Ghium.

– Muncesc… zi, care-i treaba?

– Uite… domnul acesta are o problemă, îl prezentă el pe Hanta, are nişte lovele şi vrea să te sponsorizeze…

– Pe mine?

 – Sau pe altul, unul care să vrea nişte bani şi-o trataţie 3M.

– 3M?

– Masaj, muie, mic-dejun!

Un zâmbet larg apăru pe feţele tuturor.

– Ce trebuie să fac?

Hanta   îi explică ofiţerului tărăşenia, îi strecură în mână o mie de euro şi bărbatul plecă.

În biroul de supraveghere, un alt ofiţer supraveghea panoul cu monitoare, plictisit ca nenea Bush pe timp de pace.

– Aurele, şopti Maxim, du-te te rog şi comandă ceva de haleală!

– Ţi-e foame?

– Adu şi nişte cafea…

Bărbatul se ridică , se întinse cât era el de lung, căscă amarnic şi ieşi.

Maxim, se aşeză în fotoliu şi începu să tasteze sălbatic la computer. Găsi repede ce căuta, astfel încât şterse înregistrarea care-l incrimina pe Sile, rânji mulţumit, şi-l sună pe Ghium:

– Gata!

– Mersi fain maestre, ne vedem la club! şopti Ghium, privindu-l pe Hanta, în timp ce-şi bălăngănea capul în semn de aprobare.

                                              #

 

– Scoate tot ce ai şi pune pe masă! ordonă Mătăsaru.

Sile îl privi în ochi. Zâmbi:

– Nu pot.

– De ce?

– Aproape tot ce am, e prins în beton, la mare, la munte, prin Bucureşti.

– Tot ce ai, prin buzunare…

– Aaa… exclamă Sile… prin buzunare. Păi să vedem… un mobil,o brichetă, douăşpe milioane româneşti, opt sute de euro, trei sute de dolari, o carte de vizită.

O bătaie în uşă, îl obligă pe chestor să exprime un îndemn:

– Intră!

Uşa se deschise, şi în pragul ei, un vameş îl informă pe nenea chestor că cineva vrea să vorbească cu el.

– Cine?

Din spatele vameşului, se proţăpi în prag Kaka Maca, ţinând la ureche, telefonul mobil.

– Karol Măcriş, avocat! se prezentă bărbosul, apropiindu-se de chestor şi de masă, de pe care ridică cartea de vizită şi i-o înmână lui Mătăsaru.

– Aveţi aici cartea mea de vizită! şopti. Apoi se întoarse spre Sile:

– Poţi închide celularul, am înregistrat tot!

Mătăsaru, chestorul, trimise în gând, subliminal, o broşă de blesteme şi înjurături neaoş româneşti, atât mamicii avocatului, cât şi tehnologiei universale, lui Einstein, lu’ Soroş, lu’ Greta Garbo. Era  aşa de supărat pe lume, încât dacă ar fi putut, în acel moment, ar fi declanşat Apocalipsa.

– Pot să aflu, vă rog, şopti Kaka Maca, ce învinuiri îi aduceţi clientului meu?

– E… adica… m-a furat! izbucni Mătăsaru, cu vocea întreruptă de nervi.

– Dovezi, aveţi?

– Desigur… este înregistrat video… în timp ce… mă… da, aduceţi dracului caseta aia, odată! izbucni chestorul înspre vameşi. Acum, o să vedeţi… vă arăt eu!

– Nici nu plecă bine unul din vameşi că se şi întoarse:

– Va trebui să mergeţi dumneavoastră acolo şi… bineînţeles, domnul avocat.

Cei  trei ieşiră. Ajunşi în camera de supraveghere, Mătăsaru ordonă:

– Pune caseta, te rog!

Maxim, ofiţerul se conformă.Tastă căteva îndemnuri IT şi pe ecran apărură… purici.

– Ce-i asta?  întrebară, într-un glas, avocatul şi chestorul.

– Caseta înregistrărilor camerei şapte, între orele paisprezece şi şaisprezece.

Mătăsaru se transformă în maşină de spălat automată, căci în colţurile gurii îi apăru neaşteptat, dero.

– Cum?…ţipă chestorul împroşcând cu detergent… nu s-a înregistrat nimic?

– Se pare că de vină este caseta, însă ce era aşa de important? întrebă Maxim.

Uşa de termopa norvegian, se sparse în urma chestorului, ca visul lui de a-şi recupera bănuţul.

 

“

 

Avionul pe care-l aşteptau, ateriză şi-i debarcă pe călători. trecură uşor de punctul de control, mai puţin doi bărbaţi, bronzaţi cu bagaje puţintele.

– Aveţi ceva de declarat? întrebă vameşul pe unul dintre bărbaţi, în timp ce privea fotografia din paşaportul venezuelean.

– Like what? întrebă bărbatul.

– Electronice, droguri, arme… continuă vameşul într-o engleză aproximativă.

– No!

Se pare că vameşul nu l-a crezut pe cuvânt, astfel încât îi rugă pe cei doi să se supună unui control amănunţit.

Îi conduse într-un birou mare, luminat puternic printr-un geam… exact… de termopan şi el tot norvegian.

Fură dezbrăcaţi la piele, geamantanele descusute, obiectele mai măricele demontate.

Trupul unuia dintre bărbaţi, bine clădit şi întreţinut, saturat de tatuaje, captă privirile vameşilor. Un dragon uriaş, se încolăcea în jurul piciorului drept, urcând spre spate unde, într-un rânjet demonic, îşi azvârlea ochii roşii asupra privitorilor.

Pe uşa biroului, intră în tăcerea tuturor un bărbat… Plictisit, se îndreptă spre cei doi, ţinând în mână două coli de hârtie.

Cei doi bărbaţi tresăriră brusc în timp ce-şi încrucişau privirile.

– Ce-avem noi aici? întrebă bărbatul citind pe hârtie… Oscar Manuel de Freitas… cine este?

– Eu… răspunse în engleză cel de-al doilea bărbat. Frumuşel, cu o privire pătrunzătoare, un barbişon elegant, ce aducea cu un muşchetar de la mama lui din Franţa, ori un nobil spaniol de la mama lui… emigrantă în Venezuela.

– … şi Alberto Sesma d’Oliveira! dumneata, probabil, şopti ca pentru sine. Se opri în spatele  bărbatului şi urmări cu degetul conturul capului dragonului.În cele din urmă îl ciupi ştrengăreşte de nas.Pe dragon, desigur.

– Mă numesc Voicu Mandea, izbucni el deodată, şi sunt şeful securităţii aeroportului Henry Coandă. Şi, deoarece se pare că subalternii mei v-au creat unele neplăceri, mă văd nevoit să-mi cer scuze şi să vă urez, desigur, o vacanţă cât mai plăcută în România.

Se întoarse, apoi, spre cei doi vameşi:

– Daţi-le drumul!

Bărbatul ieşi,scoţând din buzunar telefonul mobil. Închise uşa în urma lui, formă un număr şi aşteptă. Robotul îl anunţă că abonatul nu-i degăsit. Închise şi formă un alt număr. Aşteptă:

– ROPETOIL, bună ziua!

– Cu „ministrul”, te rog!

– Este într-o şedinţă, cine îl caută, vă rog?

– Voicu, sunt!

– …

– Da, zi Voicule, ce vrei?

– Ghici cine s-a întors în patria mamă?

– N-am timp, aşa că rage odată!

– O… lo… gu! silabisi Voicu cu putere.

O clipă se aşternu liniştea.

– Eşti sigur?

– Arată altfel, are alt nume, da pot să jur că-i el.Am primit un pont despre doi venezueleni,care ajung la noi, via Amsterdam si banuiam ca sunt carausi, sa vezi surpriză când ne-am intâlnit privirile, că la început chiar nu știam de unde să îl iau.Noroc cu tatuajele, că niciodată nu mi-au plăcut căcaturile alea,dar le țin minte.Așa și cu dragonul Sobolanului, acu-i mai mare, mai lung, dar la fel de urât.

– Bine tată, acu” du-te la bancomat şi ia-ţi turta! Apoi ia-ţi şi concediu, că nu-i aşa, o să ai treabă! Pa!

 

“

 

– A trecut o oră, ce dracu’ fac de nu mai apar? întrebă Tamale.

– Habar n-am! şopti îngândurat Hanta, privindu-l întrebător pe Kaka Maca.

– Şi Sile?

– L-am rezolvat, tre’ să-i dea drumu’ că n-au nimic…

– Uite-i! răcni aproape speriat Kaka.

Într-adevăr, pe uşa larg deschisă se strecurau în sala de aştepare cei doi bărbaţi.

Jupânii  se îndreptară spre ei, însă Hanta îi opri, privindu-l pe unul dintre venezueleni.

Alberto îl privi tăios, apoi îşi încleştă pumnul cu care îşi atinse nasul. Îi arătă două degete, apoi deschise palma cu degetele răsfirate, de trei ori.

Hanta înţelese, pesemne, mesajul astfel încât, îi apucă de braţ pe tovarăşii lui şi ieşiră furtună din aeroport.

– Ce-i? întrebă Tamale.

– Sânt fripţi… şopti Hanta, luaţi maşinile şi aşteptaţi în şosea. Lasă-mi cheile Daciei, şi caută-l pe Ghium. Îi aduce el până la benzinărie, apoi îi luaţi şi plecăm la Braşov. Ne întâlnim toţi peste o oră la popas la Relu, aţi înţeles?

– Clar, da’ tu ce faci?

– Vreau  să văd cine i-a fript!

Cei doi se conformară.Intrară în parcare, luară maşinile şi încet, părăsiră zona aeroportului.

Ghium,  trase maşina lângă bordură şi îi aşteptă pe bărbaţi.

Hanta se îndreptă spre cei doi străini, ce stăteau lângă casa de schimb valutar, aşteptându-l.

– Afară… merţanul gri… Ghium! apoi ieşi primul şi aşteptă în maşină. Bărbaţii  îl urmară încet şi plictisiţi. Văzură mercedesul şi se îndreptară spre el:

– Ghium? întrebă Alberto.

– Vă rog frumos! exclamă bărbatul, într-adevăr Ghium sunt, daţi-mi voie!

Apucă bagajele şi le îndesă grăbit în portbagaj, apoi fluierând bucuros, urcă în maşină şi demară.

În urma lui, la treizeci de metri, un albastru VW Bora, părea deosebit de interesat de ocupanţii mercedesului.

Hanta,  porni Dacia prăfuită şi apăsă pedala acceleraţiei.Se aşeză confortabil în spatele presupuşilor urmăritori, aşteptând ca aceştia să-i confirme bănuielile.

Ghium,  observă maşina albastră şi călcă şi el acceleraţia. La intersecţia cu şoseaua principală, se înscrise pe banda a doua ca pentru a porni spre Bucureşti, opri, semnaliză stânga şi aşteptă privind în oglindă. Urmăritorii  făcură aceeaşi manevră.

Ghium,  se asigură şi, claxonând puternic, viră dreapta şi intră pe şosea, înspre Braşov. Urmăritorii  încercară aceeaşi manevră, însă în calea lor, Hanta se proţăpii cu hârbuita Dacie în botul maşinii, violent, încât maşina nemţească se răsuci de două ori, apoi se răsturnă pe o parte. Şocul îi  zdruncină corpul atât de puternic, încât Hanta simti cum ficatul îi fugii undeva în pădure să-şi ţipe durerea.

Împinse uşa blocată cu umărul să iasă afară. Scoase cheile din contact şi se grăbi, aparent îngrijorat, spre victimele lui.

Cetăţenii de bine, precum şi cetăţenii de rău, ajutau înfriguraţi, cum puteau şi cu ce puteau, să descarcereze cele două trupuri prinse sub maşina răsturnată.

Erau întregi şi aparent nevătămaţi.Doi bărbaţi atletici, tunşi chilug, cărora pe sub hainele sport şi pătate de sânge, privitorii puteau zării fără prea mare greutate, hamuri şi pistoale.

Puteai ghici furia lor, din tonul ţipat în telefoanele mobile.Ţipau şi gesticulau frenetic, lovind, din când în când  tabla maşinii, cu picioarele.

Patrula  de poliţie de pe autostradă, ajunse aproape imediat la locul accidentului. Ţanţoşi, în uniformele jumătate turceşti-jumătate italieneşti ce-i făceau să pară, mai degrabă a muncitori la Gaze ori Salubritate, încercau să calmeze spiritele victimelor şi-ale delatorilor de ocazie.

Hanta, se aşeză pe una din spărturile de beton, aruncate de jur împrejur de un patron pus pe demolat, şi scoţănd telefonul mobil, formă un  număr:

– Tamale?

– Da tată, care-i treaba?

– Eu nu mai ajung, aşa că ne vedem la noapte ori mâine seară în Braşov.

– Bine, da’ care-i treaba?

– Pleacă!

Hanta închise telefonul, tocmai când unul dintre poliţişti se apropie de el…

– Vă simţiţi bine, domnule? întrebă.

– Nu, dar probabil este din cauza accidentului şi mă cam doare…

 

                                                #

 

O ploaie târzie de toamnă, se strecura insiduos în sufletele celor ce aveau aşa ceva. Stropi  grei de hidrogen, măritaţi cu oxigenul, într-o demiurg-minunată uniune, izbeau parbrizul maşinii, cu voluptate.Stropi graşi, saturaţi de oxizi, cianuri şi alte asemenea mirodenii chimice, dătătoare de viaţă şi de sănătate curată.

Bărbatul mustăcios, îşi aprinse o ţigară, în timp ce casetofonul arunca, în maşină, laude ţigăneşti: „Duşmanii se oftică, da’ n-au valoarea mea!”

Trase adânc în piept fumul care dăunează grav sănătăţii, femeilor gravide şi etc, apoi rânji. Cât îi plăcea lui melodia asta? se întrebă, fredonând-o.

Mergea spre centrul oraşului şi, privind pe geam, constată   surprins, că toate cladirile fugeau spre periferie. Un gând, născut chiar atunci în creierul lui de peşte, îl panică,   zâmbi iar, uimindu-se cât e de glumeţ.

În ciuda ploii,  Bucureştiul fremăta de pedeştri, ce-mpungeau cerul, cu suliţi de umbrele.

Opri maşina,  undeva în Aviatorilor, într-o staţie de autobuz. Uşa din spate se deschise, şi după ce-şi închise umbrela, intră în maşină o fătucă blondă.

Bărbatul zâmbi,  privind-o în oglinda retrovizoare. O fustiţă scurtă de piele, acoperea nici mai mult nici mai puţin, din utilajul închiriat cu ora poporului muncitor.Picioarele lungi, epilate, acoperite de un ştramp fin, se aşezară cruciş, într-un X frânt din genunchi.

Scoase  din poşetuţă, o tabacheră de argint şi-şi scoase o ţigară lungă şi subţire, îi pătă filtrul cu ruj şi o aprinse.

– Ce faci, fă? întrebă bărbatul

Fata, expiră toxina şi privindu-l surâse:

– Fă?

Bărbatul  rămase interzis.

– Fă… ce morţii mă-tii… eşti drogată?

– Drogată?… nu tată, m-am deşteptat. Am venit doar să-ţi spun adio, de-acu’ sunt a lui Nicu Fală.

– Îhî… asta explică tot, nu? întrebă bărbatul în timp ce scoase încet din buzunar un electroşoc. Îl porni  şi băgă curva la curent. Ţigara îi ţâşni dintre buze, ca un supozitor dintr-un stricat la stomac. După câteva clipe, dispăru şi fumul din maşină, căci fătuca se transformă într-un ventilator  moldovenesc cu patru braţe.Bărbatul , pecetlui întâmplarea cu o clătită verde, născută în gât şi plantată aerian pe mecla ventilatorului.

Porni maşina şi se aruncă în slalomul civic printer  băltoace. La intersecţie făcu dreapta, apoi stânga şi iarăşi dreapta. Intrară  pe starda Dobrogei. Opri în faţa unei vile cu două caturi ctitorită după un vis curbat al unui arhitect cu imaginaţia unei cutii de chibrituri. Un zid înalt de beton, armat probabil cu datornici, era întrerupt de-o poartă dublă, maronie, la fel de estetică. O uşiţă mică-mică, cam ca o vizetă de pârnaie, alătura ei un interfon pătrat şi alb.Bărbatul coborâ din maşină şi sună la  interfon. Vizeta  se deschise şi doi ochi verzi, îl scrutară curioşi pe plouatul cocoşat din faţa porţii.

– Eşti călare?

– Da.

– Bag-o înauntru!

Poarta se săltă spre tavan şi maşina fu înăuntru câteva clipe mai târziu.

O curte interioară, învelită în beton, cuprindea undeva, în spatele ei o cădire cubică, fără geamuri, un soi de hală industrială,… în lateral un foişor de lemn, iar în partea dreaptă, o clădire mai mult lungă decât înaltă, cu multe uşi şi ferestre mici, pătrate. Semăna cu un motel la şosea. O scară de fier, urca spiralat pe peretele vilei pătrăţoase, spre etajul superior şi spre mansardă. La parter, deasupra unei uşi, un neon românesc se chinuia să se aprindă. Sub el uşa se deschise şi o femeie de o robusteţe cutremurătoare, slobozi un răget:

– Ce dracu cauţi aici Pamfile, n-ai treabă?

– Şefu’ e?

La etaj se deschise o fereastra care născu un biped, hrănit intrauterin probabil cu cafea. Negru, cu o sticlă de „Continuă să mergi”. Sorbi, plescăi încântat şi gemu:

– Ce-i Pamfile?

– … trăiţi şefu’, avem  o problemă.

– Ce problemă?

– O coardă… o aduc in casă… e-n maşină… curentată.

– Cine?

– Olga.

– Şi ce dracu’ , mi-aduci putoarea acasă?

– Păi, să intru să vă spun.

Pamfil, o săltă pe umeri pe „curentată” şi intră în camera în care balabusta era stăpână.

– Portocală? ţipă şefu’ de la etaj.

Balabusta îşi deplasă hoitul într-un tsunami de grăsime, doi paşi sub streaşină.

– Hău! ce-i mo?

– Adu haleală!

– Ce?

– Viţăl.

– Cu fasole?

Şăfu’ aruncă  după nevastă sticla de uischi.Se sparse cu zgomotot la picioarele monstrului.

– Bine mo, ţi-aduc! ţipă în timp ce-şi forţa hoitul spre înainte.

Pamfil urcă la etaj trupul fetei, pe o scară interioară de marmură ţigănească.Intră într-o cameră mare, înaltă, roz cu ornamente de ghips vopsite auriu.Un lampadar de-o mărime total nepotrivită lumina meclele a cinci bărbaţi. Aşezaţi pe scaune sculptate câş, probabil de-un ciung, – conlocuitorii noştri şi-ai voştri, şi-ai mei şi-ai tăi, – beau, uischi.

Pamfil  o aşeză pe fată pe o dormeză îmbrăcată cu o carpetă mov.

– Să trăiţi! se ploconi Pamfil.

– Zî mo, teteo! şuieră şăfu’.

– În loc să-mi dea mălaiul, vaca asta, arătă spre fată, a zis, că, gata, de-acu’ nu mai e a matale că cică e a lu’ Nelu Fală.

– Ce mă? întrebă intrigat Manix, unul dintre tineri.

– Aşa a zis… aşa că am adus-o să vă zică ce şi cum.

Brici, un alt comesean, se ridică rânjind, şi se îndreptă spre fată.

O pălmui îndeajuns ca aceasta să se trezească. Speriată privi în jur neînţelegând ce se petrece.

– Te-ai trezit? întrebă Brici zâmbind.

– D… d… da.

– Unde eşti?

– Nu ştiu…

– Cine sunt eu?

– Brici?!

– Exact!

Scoase din buzunar un brici cu mâner de sidef. O ridică pe fată, îi dădu jos geaca de piele. Îi tăie  uşor bluza de mătase, apoi sutienul şi o aşeză în fund pe canapea.

Fata începu să plângă. Rimelul i se scurgea pe obrajii roşii de emoţie.

– Ia zi, dulceaţă, şopti zâmbind Brici, ce voiai să ne spui?

– Eu… n-am zâs, nica… şe să zâc? suspină fata sub imperiul fricii.

– Adică ce n-am înţeles eu, tu… Nicu Fală… libertate… vaca altuia?

– Aşa a zâs Fală, că m-o cumpărat şi că-s a lui…

– Zău?

– Să mor io…

Brici, o mângâie cu palma stângă peste faţă, încet, urmărind cu arătătorul, trăsăturile chipului dulce al fetei, apoi, cu degetul mare urmări conturul buzelor ei.În cameră, se făcu linişte. Tensiune era atât de aspră şi de acută încât aveai impresia, că va crăpa tencuiala de pe pereţii roz.Friptura de „viţăl”  întră în cameră purtată acolo, de Portocala.Femeia, sesiză că se petrece ceva, lăsă friptura şi o tuli înapoi.Brici, întoarse briciul şi-l sprijini de obrazul fetei, cu cantul.Îl urcă încet spre coada ochiului şi-l coborâ pe după urechea fetei.Pe Olga, o străbăteau fiori reci.Rotea speriată ochii, în căutarea disperată de a putea vedea briciul.Răceala lamei tăia în mintea ei senzaţii cumplite. Brici se amuza. Pamfil se aşeză pe un scaun şi îşi aprinse o ţigară. Mâinile îi tremurau vizibil şi încerca să ascundă cum putea acestă slăbiciune.Brici îi luă ţigara aprinsă şi trase un fum adânc în piept. Fumul  îl eliberă în faţa fetei. Era atât de speriată, încât nu avu curajul să tuşească. Sânii i se mişcau spasmotic, iar frigul ce o cuprinsese, îi întăriră sfârcurile.

-Ho teto Zepeline, vrei să mânci? întrebă Corci, un tip înalt şi slab cu gura strâmbă şi-o cicatrice urâtă, ce-i brăzda obrazul stâng  de pe frunte spre colţul gurii.

– Dă!

– Apă… du-te la cămară că, u”te- acu’ tare am poftă să-mi trag maţu’ pân” putoare…

„Bătrânul” Zepelin, de cincizeci şi opt de ani, se ridică, luă tava cu friptura, şi ieşi din cameră, convins fiind că nu-l va urma nimeni.

Urletele fetei, îi însoţiră festinul, însă încetară înainte ca el să termine de mâncat.

 

                                                    #

 

O păsărică tâmpită, cânta la geamul salonului cu un tril fericit.

Hanta se trezi cu o durere de cap nebună.Se ridică în capul oaselor, iritat vizibil de nebuna păsărică.

Deschise geamul ca s-o huşuiască, însă n-o văzu nicăieri, nici jos, nici sus, de parcă trilul zăpăcit venea de niciunde.Se aşeză pe patul de la geam şi privi înciudat în jur.Paturile, pline ochi cu trupuri rigide, înfăşate în bandaje şi pansamente. Aparate băgate-n priză, pâlpâiau, bicuiau, clipeau, şuierau de jurul împrejurul lui.Constată cu surprindere, că era singurul viabil din punct de vedere neurologic. Din punct de vedere vegetativ, era înconjurat de vegetale. O asistentă tânără şi în putere, intră plictisită în salon, ţinând în braţe vreo trei ploşti. Tresări  speriată când dădu cu ochii de Hanta. Scăpă cele trei canistre pe ciment. Sunetul lor, împunse urechile tuturor cu un tril metalic ascuţit. Însă  pagube neuronale, avură doar cei doi, adică el şi ea.

– Ce-i? şopti încruntat Hanta.

– Sincer? întrebă fata.

– Sincer!

– Păi,aici la Terapie Intensivă, e cam ca pe la morgă. Nu te prea aştepţi ca vreun client, să se ridice din…

– Vrei  să spui, pacient! încercă Hanta s-o corecteze.

Prima fază e de pacient, dup’aia este doar client mă-nţelegi, răspunse fata în timp ce culegea canistrele de pe jos.

Se apropie apoi de bărbat şi-l întrebă:

– Tu, te simţi bine?

Hanta o privi zâmbind scremut. Ochii verzi şi buzele cărnoase, trădau un chip frumos şi-un caracter plăcut, jovial şi oarecum şturlubatec.

– Da, dar tu cam ce faci pe-aici?

-În principiu car dejecţii, bat cuie în mumii, le bag suc în vene şi pun de-un ciubuc, da… tu?

– Un accident…

– Nu mă… tu ce faci în general… că de când ai venit, o grămadă de presari au venit să te-mpuşte cu-ntrebări.

– Fac… afaceri…

– I-auzi… ce interesant..mai zi, mai zi! Pufniră în râs:

– Şi-aşa deci, exclamă fata privindu-l în zona aia, afaceri, simpătuc… chestia aia, funcţionează?

Trupul ei îl contrarie plăcut pe bărbat, însă, înainte de a-i răspunde, o prinse de un sân. Fata  nici măcar nu tresări.

Îhî, se pare că funcţionează, şopti fata, Apoi se smulse unduit din palma lui si intreba

– Unde dracu’ ciripeşte cretina asta? Scoase capul pe geam şi ţipă:

– Fă, ţicnit-o, aici e spital, e-n Bucureşti, care e în România. Unde dracu’ să te ia, vezi tu, motiv de bucurie? Usa salonului se deschise larg și intrara inauntru patru barbati. Pe doi dintre ei, tunsi chilug, si-i amintea vag pe ceilalti doi, Hanta ii sageta cu privirea curios tare.Fata, se retrase, întelegând repede, ca prezența ei este de prisos. Inchise usa in urma si alerga pe hol, intrand grabita in anexa de langa salon. Se urca pe două baxuri de hârtie igienică, până în dreptul gurii de aerisire, ce făcea legătura cu salonul. De acolo se putea auzi tot:

-Buna ziua, domnule Greceanu! Sunt Mandea Voicu, se prezentă unul dintre barbați, iar dumnealui, arătă spre celalalt, este inspector Tătar de la Poliția Rutiera.

-Buna ziua! răspunse Hanta.

-Suntem aici pentru a ajunge la o înțelegere.

Dorim să evităm un proces pe care oricum nu-l veți câștiga. Cei doi băieți ai mei, sunt din trupele speciale ale unui serviciu mișto și  secret. Dumneavoastră în calitate de victimă al nefericitului incident în care ați fost implicat,aveți dreptul la oarecare reparații, bănește chiar. Așadar care sunt pretențiile dumneavoastră? întrebă Mandea în timp ce îi întinse o pungă de plastic.

-Ce e aia?

-Actele dumneavoastră și cam ce am găsit important în mașină, precum și o mie de euro pentru o altă rablă.

-Mă cam doare spatele și…

Voicu   mai scoase cinci sute de euro și îi întinse lui Hanta.

-…și capul, și unul dintre picioare…

-…și dacă nu te oprești aici, iți garantez că viitoarele leziuni vor fi permanente! continuă Voicu ideea lui Hanta.

-….e, am încercat și eu, nu e așa!

-Apropo, cu ce vă ocupați domnule Greceanu?

-Am un salon de masaj!

-Și  merge?

-Plătesc impozite.

-Deci ne-am înțeles?

-Desigur….și cu mașina mea,ce s-a întâmplat?

-Prohod si acu’ iși privi ceasul, probabil e vreun ceainic!

Cei patru ieșiră la fel de brusc cum intrară. Hanta  ramase singur, numărând valuta. Zâmbi.

Ușa se deschise din nou și fătuca, se insinuă în salon murmurând…

-Sunt toți?

-Ce?

-Marafeții…uite, îi arătă buzunarul, aici e loc măcar pentru un sutar. Nu ți-e milă de o fătucă cu ștrampul rupt, cu oja crăpată și fără bărbat?

-Ai tras cu urechea?

-Întâi cu nasul…și am simțit “clei”, dup’aia cu urechea, că foșnetul “euroilor” e muzică dulce, și-acu’ cu ochiul, cavalerul meu chipeș. Se așeză în brațele lui și clipi des. E…ce zici?

-Tupeul ăsta, o sa-ți vină de hac.

-Zici tu frumosule ,șopti ea dulce.

Apoi după o pauză scurtă…

-Patricia…viitoare nevastă de maseur! se alintă ea,întinzând mânuța la pupat.

Hanta   privi mânuța ei și strâmbă din nas.

-Cu mânuța asta ai cărat…ce ai cărat și-acu’ vrei s-o pup? Ești nebună!

-E…ce să zic,d’aia n-am eu faianță în baie, pulover cu anchior și varză murată! Îl pupă pe bot și se ridică.

-Zi…mă iei cu tine, ori te blastăm câte zile ai avea?

-Ce să fac cu tine,fato?

-Casa,copii….nebunii…

Ușa se deschise brusc și-n pragul ei, Sile răcni:

-Ia uite-al dracu‘ om, și la reanimare găsește femei! Cum faci mă,dar-ar benga-n tine dă norocos! Sile,… Sile Bese, se prezentă el, pupând mânuța fetei. Hanta rânji, apoi se scutură sub grimasă.

                                                        #

 

 

Drumul până la Braşov, fu lung şi sinuos. Mașina schimbă drumul de câteva ori, pentru a se asigura ca nu e urmarită.

Tamale, șoferul ,încercase să lege o conversație cu cei doi pasageri ,însa nu reuși mare lucru.Cei doi vorbeau alternativ la telefoane,în limbi din ce în ce mai necunoscute. Într-un târziu, Alberto Sesma d’Oliveira, închise telefonul. Roti încet capul de câteva ori pentru a se dezmorți, apoi șopti:

-Cum te cheamă?

Tamale, căscă ochii mari:

-Tudor Amaru ,domnule… Alberto, nu-i așa?

-Pentru spăimoși…pentru prieteni, Șobolanu”!

-Tiii…..vărul lui Hanta!

-Exact.

Tamale zâmbi. Auzise destule despre Șobolan, și era tare bucuros căci, bănuia el, toate poveștile  despre el, erau adevarate.

-Am ajuns în Brașov! Îi anunță el pe cei doi….vă rog să-mi spuneți unde să mergem.Intrară în Dârste și până pe Calea București, Brașovul se schimbase amarnic. Mall-uri uriașe, crescuseră ca ciupercile,copacii de pe marginea bulevardului dispăruseră și toată noutatea asta,le creea venezuelenilor o stare de discomfort.

-Du-ne întâi în Poiană la Raluca și pe urmă,în Feldioara.

-Raluca…cine e….sau ce e?

-O vilă, lângă Complexul Favorit!

Mașina ajunse repede în centru, apoi în Livada Poștei. Făcu dreapta și urcă dealul Warthe ,înspre Poiana Brașov. Drumul era același din totdeauna. Sinuos, șerpuind printre brazi, negru și tăcut. Sus, la Belvedere, Șobolanu’îl rugă pe șofer să oprească.Mașina se opri în una dintre parcări. Două bănci din lați, vopsite în roșu, zăceau în parcarea pustie,înconjurate de civilizație: cutii de bere, pachete de tigari, tampoane, PET-uri si dracu” știe ce. Coborârâ din mașina,iar cei doi, traseră puternic aer în piept.Șobolanului i se prelingea pe obraz, o lacrimă.

-Șapte ani….de fugă, de nemernicii, și toate astea din cauza domnului ministru. Dar vei plăti pentru tot, te asigur câine! Urcară în mașină și curând ajunseră în Poiană. Cocheta “Raluca”, era o construcție, prea puțin impunătoare și sofisticată. Un cerdac îmbrăcat în piatră, îmbina plăcut, moliciunea lemnului neprelucrat, brut, cald, cu răceala albastră-gri a pietrei neșlefuite. Un stil prietenos, o căsuță de munte acoperită cu șindrilă, ascunsă privirilor de doi brazi stufoși, proptiți în fața vilei,  ca un paravan chinezesc ,în spatele căruia, o pudică femeie, avea să dezvăluie întregul ei mister.

Tamale,apăsă butonul soneriei,…un zumzet se auzi stins de undeva din spatele ușii,… aceasta se deschise ușor, și un căpsor blond de femeie întrebă:

-Bună ziua! Vă pot ajuta cu ceva…aveți rezervare la noi?

Tamale rămase interzis. La asta chiar nu se gândise și nu știa ce să răspundă. Înțepenise ca prostul la schimbarea vremii.

-Aaaaa…păi…eu i-am adus pe domnii, șopti bâlbâit,arătându-i pe cei doi însoțitori ai săi.

-Sărut-mâna, Dana! exclamă Șobolanul.

Un țipăt de bucurie umplu curtea liniștită, de o plăcută larmă. Femeia, deschise ușa larg și sări în brațele șobolanului,sărutându-l pe obraz.

-Mircea… Radu!…cât mă bucur, haide intrați, tata o să înnebunească de bucurie.

                                             #

 

 

Ticu Sătmăreanu ciocni paharul cu ceilalți bărbați și porni să cânte alături de țiganul manelist, ce urla din boxele casetofonului:”mândră floare trandafir, în viață ești musafir…”. Nicu Fală, cânta și el de mama focului în timp ce sub masa, bărbatul năștea o blondă îngenunchiată. Durerile facerii  păreau a-i face plăcere, încât țipa și gâfâia, ca un fotbalist la chenzină. Opincă, cel de-al treilea șmecher-de-șmecher,turna în gâtul gros al dumnealui, Vodcă de Odessa. Pe genunchi, o brunetă plinuță, îl momea cu o pereche de țâțoaie, ale căror sfârcuri maronii,erau pudrate îndeajuns cu vreo două linii de cocaină. Opincă lingea la ele ca boul la sare,ca bancherul lingoul, ori ca politicianul curul sponsorului de partid. Geamul ferestrei de la cameră sări in țăndări și bărbații, zăriră răstindu-se la ei două țevi de pușcă, negre ca moartea. Ticu Sătmăreanu țipă ca o femeie isterică spăriată de un șoarec. Bubuitura, împroșcă în cameră dușmănoase alice, ce-și înfigeau plumbul în prieteni și-n ținte aleatorii. Alice mai prietenoase, spărgeau sticle de alcool încercând să dovedească și anume faptul că alcoolul dăunează grav sănătății.

Murii și manelistul,împușcat în voce …fu ucisă și lustra, și-un tablou de nuntă agățat strâmb pe perete. Ușa sări din țâțâni și lame tăioase de săbii chinezești, luciră sălbatic în întuneric.Țipetele se împreunară într-un tril terifiant .În curte și în fața casei, mașinile de epocă postrevoluționară, ardeau cu flăcări mari și roșii, airbagurile, umflate ca niște țâțe de haită operată de-un exeget, explodau cu zgomot.

Bâte de baseball – noul sport național al românilor țigăniți – spărgeau tot ce era de spart …gurițe de speriate, căpătâni de bipezi și de-ngenunchiați, oale, geamuri, câini, pisici, biciclete fără stăpân, găletușe, etc.

Săbiile croșetau carnea maronie cu precizia chirurgicală a unui medic legist…dacă nu tăiau corect, cui avea  să-i pese?

Mascații, apărură și ei în două dubițe elegante, cu girofar, albe cu abțibilduri mișto, a căror înțeles, dădeau fiori reci oamenilor cinstiți și dureri acute în sfinctere, tuturor celor ce-și spărgeau meclele, cu sudoarea sculelor lor.Atacatorii sfârșiră istovitoarea activitate în folosul propriu și deodată, la un fluier, se năpustiră spre cele două suv-uri, stătătoare dosit în beznă. Unul dintre ninjalăi , aruncă pe asfalt o mână de cuie, urcă grăbit și demarară în viteză. Una dintre dubițele pline ochi cu angajați să ne apere, porni în urmărire. Fu scurtă, întrucât după cum știm noi civilii, mașina , fie ea și de poliție, cu cuie în pneuri, face pană, poc și ioc. EI, n-au știut și uite-așa oamenii răi îi învățară ce și cum. Aștilalți mascați, înarmați ca Rambo în sezon la vietnamezi, se făceau utili, săltând un ciomăgit, decupat și plin de sânge:

-Cine erau ? întreba curiosu” de serviciu.

-…ai…m…o, ha….e….sa ! răspunse cu buzele terciuite peste dinții mobili, ce-i jucau în gură ca bilele în urna loto.Mascatul îl lăsă să leșine meritat și culese un alt participant la măcel, o chestie cu mult păr și mult mai multe fuste, cu ochii beliți spăimos, deasupra unui nas turtit ca un chiștoc , sub bocanc.

Ambulanțele din trafic, auziră apelul disperat al dispecerului, țipat în stațiile de emisie-recepție:

– Scandal in Mătăsari,…pe strada…

Unul dintre asistenți dădu să răspundă, însă zării cu colțul ochiului miop mecla speriată a șoferului și renunță.

-…poliția este deja la fața locului!

”Ăst anunț fu fericit , așa că imediat două ambulante răspunseră apelului. La fața locului, constatară cu bucurie disimulată, că cele două ambulanțe prezente, erau – pentru măcelul de acolo- un frac pentru sinistrați, un…căcat! Pompierii ajunseră și ‘mnealor și un tip bătrâior și cu burtă, dădu casca pe ceafa groasă , se scărpină în cur și ordonă ceva. Pompierii vărsau apă peste mașinile ce ardeau frumos, răniții vărsau sânge, femeile lacrimi și doi bețivi vărsau…sprijiniți de mașinile de intervenție. Dimineața apăru nesimțită, deasupra Bucureștiului iar soarele, ridicat încă o dată, lumină nepăsător, începutul unei alte zile nenorocite ale unui popor- „Nu-ș ce dracu’ să fac să-mi pese”- altminteri sociabil, înțelegător și iubitor de conaționali. La chioșcul de ziare, un batrânel cumpăra ziarul preferat unde, pe pagina primo, un titlu mare cât ziarul , îl anunța că undeva în oraș, s-au tăiat decât niște neaoși.

-Dă-i dracu’, sunt destui! pufni milos, apoi împături ziarul și porni spre primărie să-și plătească impozitul….poliția are mai ales nevoie de fonduri.Ce moș ticălos!

 

 

                                                     #

 

.

-Ne-a văzut Voicu! spuse Radu.

-Ce șanse erau să se întâmple asta?…morții ei de viață!…pufni Șobolanul.

-Destul de mari, răspunse Greceanu.Fostul maior, pufăia din trabuc alături de-un matinal pahar de coniac, -ca cum vazuse el în filmele cu mafioți-, alături de o agendă groasă din piele de animal belit, aruncată și ea pe masă, …așa la mișto.

-…știi și tu, că după iureș, l-am arestat pentru vreo juma’ de oră, atât i-a luat să se trezească din leșin, iar singura mea plăcere vinovată a fost să-i las pe băieți să-l încarce. Când s-a trezit, a sunat undeva și un general, nu spui cine, a-nceput să-mi urle-n timpan,… așa că i-am dat drumu’ , ce era să fac?. Dup’aia, am vândut tot, i-am cumpărat Danei un teren în Poiana și-am tăiat-o în occident. Cănd m-am întors, m-am interesat de el și am aflat că , SPP-ist cum se afla, se-ncârdășise cu un politician tare-n clanță și cu niște coaie…realiză că era și Dana de față:

-Scuze!

-Acu’ te-ai trezit?…de cănd e pudibonderia un ceva pentru mine?…așa că…

-Altceva? intrebă Șobolanul.

-Politicianul de care iți spun, este nimeni altul decât….Ministrul. Ăsta, s-a tras pe cur și s-a dedulcit la oferta Libienilor, aia prin care să-și plătească datoria către noi , cu un teren petrolifer, pe care să-l mulgem noi, adică el, până se face suma. Așa că și-a tras un birou în inimă de capitală și face naveta. A lipit de el niște libieni tuciurii, care nu-l scapă din ochi nici …atunci. Pe Voicu, îl mai foloseste când și când, da’ l-a aranjat bine acu’ proptindu-l dracu’ știe cum , șefu’ securității pe aeroport. Mai face bani frumoși din recuperări și curve, că are pont tare cu Sătmărenii din Mătăsari. Mai are doi baieți, cu două neveste, unu’ inginer la firma ministrului iar ălălalt, chestor deja pe la minister…

-…crezi că a uitat de noi? șopti Radu.

-M-aș mira!…o palmă ca aia, n-o poți uita ușor, așa că sunt sigur că dacă v-a recunoscut…deja e în sprint !

Soneria bâzâi scurt iar Dana se ridică și deschise ușa larg celor doi bărbați, stătători în prag. Hanta își sărută sora și împreună cu Sile intrară în cameră.

-Ce s-a întamplat? sări Greceanu.

-Lasă-mă să-mi revin și dup’aia vă povestesc!

 

 

                                                #

 

O demiurgică întâmplare, roti planeta în jurul axei sale încă o dată, dezvelind soarelui, pieptul de tărie al țărișoarei mele. O lumina dinspre est, căci altfel ar fi fost anormal și semitrează, cu ochii mijiți de somn, țărișoara mea dragă, sorbi cu buze de nisip, spumele unei mări negre, ca ness-ul ăl’ bun, nemțesc. Se trezi bine, taman când ședința operativă a Poliției Capitalei, planta ordine și planuri de acțiune, în capetele participanților. Șăfu’ celor mai rușinosi polițiști, adică ăia cu mecla acoperită ca a nevestelor de musulmani, dădea din cap, aprobator, strecurând printre dinții falși, un:”Am înțeles!”

-Așadar, să pornim! ii întărâtă liderul cu burtă, strategul școlit în vremuri tulburi de pace socială. Cele patru dube, pline ochi cu deghizați, se avântară în trafic, țipând din sirene, un: „Faceți loc, ți’ai dracu’ de zglobii”, celorlalți participanți la trafic.Blajinii civili se retrăgeau spăimoși, lipind propriile auto de borduri. Ajunși la destinație, ordine scurte îi îndemna pe Supermani, în funcție de abilități, să cucerească reduta.Trei dintre ei, probabil trupa de păienjeni, se încălecară unu’ peste altul, ultimul aburcat pe spinările încovoiate, sări poarta și ateriză în curte.Ganditorul grupului de asalt, un tip inalt și plin de ezoterism, apăsă încet clanța porții și șopti: „Tam-nesam”! Ușa se deschise ca eliberată de sub vraja mamei Lepidoptera, patroana hoților, iar turma de superdotați se năpusti în curte rotind amenințatori, tomfe și bastoane de  cauciuc.

-Poliția! se aruncau în curte anunțuri spărioase pentru trăitorii tuciurii de vârste alandala.Femeile se puseră pe țipat , semnalând astfel prezența tumultoșilor.Copiii plângeau iar bărbații, ieșiți în izmene, în incinta betonată, se legănau de colo-colo, în funcție de unde cârca și mecla lor, izbeau bastonul de cauciuc. O sculă mânuită  profesionist, creeaza întotdeauna o operă de artă, încât trupa de artiști înrămau în eter frânturi de țipăt.O altă dubă, mânca țigani legați cu catuse.Când se sătură, porni în trombă spre tristul arest. Procurorii, prezenți și ei la festival, fâlfâiau prin aerul copt mandate de arestare și percheziție, hârtii care nu-i așa?, dădeau dreptul cinstiților să-i altoiască pe nefericiți, în numele tatălui…și-al fiului…și-al sfântului duh, amin!

Holurile înguste și surmenate ale Poliției, se umplură de larmă, ușile birourilor se închideau și deschideau grație balamalelor, iar popularea lor pe metru pătrat, arăta că avem o țară …populată…cam șase cinstiți la un opărit. Oparitu’, sta boțit pe scăunel, cu mânuțele legate rușinos la spate, cu două inele de oțel cu yală.

-Da’ ce-am făcut?  mânca-ți-aș pula matale, dom’ Sima, întrebă opăritu’.

-Habar n’ai! răspunse ortodox-botezatul Sima.

-Să  moară copiii mei dacă mint!

-Mă Manix, ! exclamă unul dintre preocupați, ieri noapte, Sătmărenii au furato’n cârci…lumea zice că voi, a’ lu’Zepelin i-ați tăiat…

-…să moară ce-am mai scump, șăfu’ dacă știu ceva!…nu-i știrea mea, mă crezi?…asară dădeam o clanță că eram arzoi, că muierea-i dusă-n Spania la produs…aț’ cășunat pă io geaba-geaba, să n-am parte…

-…și atunci săbiile astea…pușca?

-Dă’ un’ să știu?

-…le-am găsit la voi în șopron sau ce dracu’ e acolo!

-Să orbesc dacă știu!, păi ce io-s sânguru’ țâgan dân traistă?…pă bune jupâne!

-Ce-ați avut de împărțit?

-‘apăi văz că mă iau gură-n pulă cu majoru’!…io zâc una , tu-mi rupi ștrampu’…păi dacă-ț” zâc că nu știu,… nu știu!

-Ticu și Nicu Fală sunt în comă la spital, patru femei care erau în cameră și șase copii, tot așa,…și mai era unu’ mic și gras…cum îl cheamă? întrebă Sima, răsfoind aiurea niște hârtii. Pauza se prelungi, însă Manix nu mușcă momeala aruncata în birou de polițist.

-Vrei o cafea? îl întrebă

-Dacă vreau, îmi dai lanțurile jos?

Sima îi desăcu cătușele și îi oferi o cafea de dulap cu un leu cincizeci fix. Manix bău scurt, o așeză pe birou frecând cu putere încheieturile roase de fiare:

-O țâgară ai?

Sima aruncă pe masa pachetul desfacut de țigări și scoase din buzunar o brichetă.

-…bună cafă!…da’ n-are zmoglobină, așa-i?

-Ce mă?

-Lapte d’ăla ce te face să zâci ce n-ai făcut!

-N-are nimic, stai liniștit!

În birou intră un barbat și ii șopti ceva la ureche iar Sima zâmbi:

-I-auzi, cică Dijmă s-a spart!…nu-i așa jupân ca tine și-n plus, amprentele tale sunt pe-o sabie d’astea confiscate…

-Păi și ce-ai fi vrut să fie,…praf?

-Sânge de Sătmărean…

-Dă unde sânge omenosule?…păi are ăia sânge?….ei e cu curve, cu planeta,…ce sânge!?

-Și voi?

-…aram, mă-ntrebi dă parcă n-ai știi….fer, fer vechi!

-Fier vechi! Sima zâmbi.

-…pă roți…fără, ne-nvârtim….iau d’aici, dau colo….de parcă n-ai știi!

-….si cămătarie, proxenetism, recuperări,….mașini, furăciuni….

-….terorizm…bătut covoare….cutremure, inundații,….păi ce morții –mă-sii, da’ tot ce-i nașpa îi știrea mea? Dă-o dracu’ dom’ Sima, aruncă-mă-n beci si papă cheia, da’ nu mă trage-n proțap ca pă miel!

Un bărbat în civil, intră și se apropie de Sima, ii șopti ceva la ureche apoi ieșii trântind ușa.

-Ce-are majoru’, e supărat? întrebă Manix.

-Și el și eu! oftă Sima apoi adaugă:

-Hai, dute-acas’!

-Mai dai o țâgară?

 

                                                          #

 

Lungul hol al spitalului, alb, încărcat de faianță pătrată, era neâncăpător. O tânără, cu un posterior lat cât podul prieteniei, hrănea la piept un gurmand de cațiva anișori.Stătea așezată pe o băncuță de inox, alături de câțiva pensionari pofticios-oripilați. Cuplat la nava mamă, viitorul „ninja carpaticus” cu buzele țuguiate, transfera în ‘mnealui oarece din ‘mneaei, sub privirile dezaprobatoare ale celorlalți conaționali,…conaționali desigur, cu orice neam vrea muschii lor de deținători de pașapoarte. Malaxați de agitația personalului, -care se strecura timorat și tiptil prin masa de ciupitori de buci, -clanul de conaționali plângeau, huiduiau, blestemau , pe orice și oricine. În salon, trei paturi, uneau suferința a trei țigani orizontali și extrem de drepți iar o grămadă de aparate, le sugerau cum să respire, de câte ori să le bată inimioara și alte alea. Tuburi de plastic, intrau sau ieșeau din găuri corect anatomic, aerisind sau hrănind ciborgii.Ticu Sătmărean, era de departe cel mai zglobiu comatos, horcăind și tremurând spasmodic, atât cât ii permiteau chingile care-l imobilizau de pat. Lângă el, bălea liniștit, Nicu Fală, iar Opincă, cel de-al treilea împăturit în feșe sterile, gemea stins în acord cu bip-urile mașinii de întărâtat corduri. Alături, moțăia un polițist, chircit pe-un scăunel, așteptând ca vreun năstrușnic, să revină la cele lumești , ca un alt major să-l întrebe oarece. Ușa salonului de hăcuiți de la chirurgie reparatorie, se deschise brusc și pe hol, se înființă …EL…hac-maestrul, alias chirurgul sef.

Un întunecat bătrân, se repezii asupra lui cu vigoare, țipând:

-Să faci cumva să nu moară, felcere, că vă tăiem pă toți!

-Am făcut tot ce s-a putut! îngăimă năpăditul de sudori reci și sentimente nașpa.

-Vrei bani?….zâi?…uite-aici! țipă moșul, în timp ce-i îndesa în buzunarul prea mic al halatului, un porcoi de hârtie pragmatică.

-Nu cred că va muri…ce a fost mai rău, a trecut iar prognosticul este favorabil…

-Nu’ș ce dracu’ zâci acolo, da’ numa’ să nu moară! Po’ să-l văz?

-Încă nu!…este la terapie intensivă, însă cum poate vorbi vă anunț! Se confiscă felcerul singurel din compania îngrijoraților intrând înfrigurat în cabinetul său. Închise ușa și se apucă să numere daru’.

-Dă Doamne să nu moară! șopti evlavios foarte.

 

                                                             #

Administrația de Drumuri Poduri și Podețe, un pion important în economia gestionată de un ministru sărac și cinstit, avea în componență și grijă excesivă, un alt departament, mai micuț, un soi de soră mai mică și mai negricioasă, Administrația de pe lângă drumuri și poduri, parcări izolate și pădurici. Deși mai mult ilegală, agenția avea în grijă microintreprinderi bipede mobile și des amendate, un soi de mini-parcuri de distracții, proptite de-a lungul șoselelor și unde drumețul neostoit, face popas. Soarele, săltat pe cer de Doamne-Doamne al nostru, al tuturor, avea tocmai atunci , la ofertă, bulbuci de sudoare pe trupuri încinse de motivații oarecare. Șoseaua neagră si proaspăt asfaltată cu …bani publici, transpira  și ea sub roțile învârtite de motoare euro sau nu. Dijmă nădușea și el în mașina, alături de Terase, ambii, manageri cu ochi fără pleoape, ai câtorva active economico-financiar-nedeclarate nimănui. Zepelin, ii împuternicii pe manageri să culeagă profitul investiției. Vreo douăzeci de intreprinderi cotizară instantaneu, urmând ca la întoarcerea în București , celelalte opt să-și alăture obolul.Într-un luminiș, ascunsă de câțiva boscheți mai răsăriți, stetea dosită tare, mașina Poliției Rutiere. Dijmă, călcă frâna puternic, mașina se cambră și se opri,… apoi se deplasă silențios în viteza tiptil ,până aproape de mașina poliției. Managerii săriră ușor din vehicul și se apropiară de mașina de stat de drept, unde, așezat la volan, un polițist gras, între două vârste sau etăți, cu o ceafă lată ca o nicovală, horcăia cu capul sprijinit de tetiera scaunului lui de șofer ce era el. În poala lui, o perucă se zbenguia în sus și-n jos, mânuită dibaci de cele cinci degețele scurte și groase ale mânuței lui drepte. Peruca  părea a avea si urechi, căci auzind pesemne un zgomot, ridică ochii spre geamul portierei , unde Dijmă iși plantă fățăul ca-n vitrină. Zâmbi, observând că jucăria milițianului-polițist avea și ochi. Peruca rânji știrb și-și văzu mai departe de investitor.

-Ce faci unchiu’? țipă Dijmă, spăriindu-l pe paznicul moralității și legalității.

Polițistului îi sări basca cu cozoroc pe bancheta din spatele mașinii, iar peruca născu un țipăt amarnic, între degetele încleștate de spaimă ale panicatului. Apoi, recunoscându-l , urlă în timp ce se iîcheia la prohab:

-Dijmă, futu-ți lumina și întunericu’ păi așa mă sperii ‘reai al dracu” de prost!?

-…Apăi  mo…ce făceai?

-Ai orbit, nu vezi?

-Văz mo , da’ nu pot să cred !…păi nu ți-ajunge tortu’ zilnic, mă  mai și furi?

-Hai bă dă-o dracu’, am dat și io un bot, ce am omorâto?

-Dă trei sute de mii!

-Ce?

-Trei sute, că-ți iau neamu’ -n pulă nea Pavele ! păi ce morții mă-tii …și tort și bot moca?…marcă banu’ că-ți dau interdicție pă permanent.

Nea Pavel scotoci în veston și se amendă singurel…trei sute, un bot viteză.

-Gina unde-i? o întrebă Dijmă pe perucă.

-Îl face pe dom’ Rică la umbră, în tufe , șopti peruca, aranjându-si cârlionții.

-Și-acu’ ce stai, marș la produs! Terase!!!

-Ce-i?

-Ia-i mecla de la maț lu’ Rică și să facă plata…

-Tot trei?

-Cinci, că-i inspector!

 

                                                          #

 

 

Poiana Brașov,  se îmbăia în lumina soarelui de amiază și-n praful ridicat de camioanele grele încarcate cu trudă, în zumzet voios de posedați constructori. Căsuțe de vacanță, iși ridică încet -încet fustele de cărămidă , dezvelind ștrengărește, fie o coapsă de marmură de Rușchița, fie un zvelt picior de lemn…sculptat magistral de-un…sculptor, cred. Balcoane cochete din fier forjat la focul amarnic al dragostei de lovele, împung aerul fierbinte, ațâțând pofte de turiști sărmani. Și toate aceste minunății, zac în soare ca la plajă, plictisite, sastisite, …ca cum și proprietarii lor este,…măcelari, buticari, găinari, fotbaliști, conțopiști, polițiști optimiști, doctori cu leafa mică, primari recidiviști, …etc. Cum Țepeș a trăit numai ca să moară- bucurând turismu’ românesc, hrănit cu spaime de strain- așa aproape morți, noi urmașii lui, proptim an de an la cârma țării, un veșnic alt Dracula, ăsta însă nu suge sânge ori taie hoți și șmecheri, …nuuuu!…ăsta e blajin și pupă-n cur.Hidra de apă tulbure, cu trei capete și toate aplecate, nu mai înspăimantă pe nimeni, capul justiției e de pește și-i stricat, al internelor e buhăit de somn iar al finanțelor…scoate mârlănește limba la plătitorii de taxe.Uite-așa cugeta Greceanu în plimbarea prin poiană ,alături de „VENEZUELENI”

-Problema nu o constitue în sine hoția, ci faptul că ne-am pierdut măsura, drumul, respectul. Toți suntem hoți, diferența o face doar suma și posibilitatea de a fura,…oricum ar fi, constați, că a fi tu singurul cinstit întro țara de hoți, dă întotdeauna prost. Am furat și noi, cu magnetul pe contoarul de curent, cartofi de pe tarlaua CAP-ului, găina vecinei care a sărit în curtea noastră și multe altele. Dă oricui trăitor pe planeta asta, posibilitatea de a fura și o va face, cu sau fără păreri de rău…unii o fac profesionist, cei mai mulți amatoristic și știi foarte bine ca ăștia din urmă, umplu până la refuz pârnăile.

-Te oftici aiurea!

-Nu mă oftic deloc!…de ce m-aș oftica?…sunt bine merci, sănătos, am o pensie bună și-un trai liniștit, dar asta desigur că se va schimba…

-De ce?

-Pentru că tot nu înțeleg, ce dracu’ v-a adus înapoi, când vă mergea totul bine și aici nu vă mai aștepta nimic.

-A venit timpul să ne revedem și …să-l facem pe Voicu să plătească moartea tatii, și…pentru că vrem și pentru că  putem!

 

                                                                   #

Ghium, trase aer în pieptul păros de taximetrist și porni casetofonul mașinii. Din el, manelistul exilat acolo de bunul gust și oprobiul fandosiților, plângea o melodie decât tristă, decât despre valoare, decât de bani și cevașilea dușmani desigur.Ghium, trase aer iar, însa teribil de plictisit de acest efort, apoi trase și merțanu’ în fața aeroportului, că așa vrea atunci și acolo, mușchii lui, tocmai când, ușa ai” mare a aerogării, născu trei grabiți, ce căutau cu privirile, ceva ori pe cineva.Ghium, cu ochi de ciubucar, simții fior înfiorat înflorind în ‘mnealui, când se apucă să zbiere:

-Domnu’, domnu’…un taxiu?

Bărbații il priviră cu oarecare uimire, apoi cu interes, când unul dintre ei se apropie încet și întrebă curios, ca o mâță vagaboandă:

-Cam cât face până la Constanța?

-Cinci milioane jupâne, da’…mai negociem, mai ne-nțelegem!

-Păi, să mergem atunci! hotărî  Voicu, strecurându-se în mașina, iar ceilalți doi, urcară în spate.

Ghium, demară bălind a profit, și întrebă:

-…deranjează muzica?

-Deloc!

Mașina, coborî încet pasarela, trecu de sensul giratoriu, intră pe drumul național și se hotărî la drum lung, cănd deodată Voicu începu să țipe:

-Aoleu! Oprește, …oprește te rog!

Ghium, tăie brutal elanul mașinii, parcând iî afara șoselei.

-Ce s-a întâm…….?

O lovitură puternică în ceafă ii tăie laconic finalul întrebării, suspendată în eter, alături de conștiența  dumisale.Fu săltat pe brațe de cei doi pasageri, îndesat în portbagaj și mașina făcu cale intoarsă spre oraș.

Ghium,  deveni conștient târziu foarte și se descoperi gol goluț, întins pe o tablă rece ca moartea, legat de mâini și picioare, întro beznadefinitivă. Încerca să se miște iar acel moment băga groaza cu adevărat pe sub pielea-i înfrigurată. Hămăituri nervoase aruncau asupra lui bale și aburi calzi, ce păreau să-l frigă. Frica îl paraliza însă îi lăsase simțurile treze, acutizate, înmulțite parcă de mii de ori. Încerca să alunge tumultul de întrebări ce-i înecau creierul și-l împiedicau să găsească răspunsuri .Involuntar porni să tremure, ochii căutau să se agațe de un fir de lumină, de un oarece cunoscut și familiar.

-Taci! Vocea, spintecă întunericul și-l făcu mai adânc , mai greu ,mai înspăimântător, căci câini tăcură.Târziu, se opri și Ghium din urlat. Liniștea se așternu grea și pentru o clipa asta il calmă.

-Ce faci Chappi?

-Chappi?..cine-i chappi?

-Tu…tu…tu esti!

-….Pădurice…Nicolae Pădurice mă cheamă da’ lumea îmi zice Ghium! Reuși să alerge speriat câteva cuvinte, în timp ce rotea capul pentru a întelege de unde vine vocea.

-Dacă nu ne întelegem, lumea, îți va zice Chappi!…acum o săptămână ai luat din aeroport doi străini, corect?

-…doi străini…am luat mai mulți străini…i-am întepat și vă erau prieteni?…că dacă…

-Păreau a fi Spanioli!

-Spanioli? …n-am luat spanioli să crăp urât, pe ce-am mai drag, habar n-am! deodată se trezi gândind, tumultul din creier se potolise brusc și simțea cum încet-încet leagă lucrurile și le pune cap la cap. Hanta…și ăia doi, sigur ei…da’ cum să-i vărs?…nu, niciodată!

-Chaaaaaaaaaaaappi?…e te-ai gandit?

-Să crăp și nu știu!

Din iîtuneric, se desprinse o mână ce ținea niște piroane, alunecănd ușor prin fața ochilor lui Ghium. O secundă rămase încremenită acolo , spânzurată iî întuneric, după care se îndepărtă. Simții brusc, rece, o alunecare șerpuită, ce-i atingea piciorul, aproape senzual, urcând și coborând lasciv, apoi înceta.

-Chappi!

-Ghiu…..

Urletul de durere îl opri să cugete.Simții o arsură, apoi cănd pironul se înfipse adânc în os, o căldură infernală crescu în el înflorind….al doilea piron și un nou val de căldură , ii încleșta maxilarul.Tușea și strecura spută printre dinții înnodați de durere.Ciocanul lovi din nou și cuiul se înfipse adânc iî rotulă.

-….morții mă-tii,…pfui…te… găsește… vără-miu…pfui…și-ți hale…inima…Zepelin…

-…când ai făcut manevra aia mișto și ai fentat mașina care vă urmărea…ți-amintești?

Durerea, ii aduse culmea, o pace interioară, intensă și oarecum nefirească, ceva din el bloca groaza și hotărî că n-are rost să crape aiurea pentru un ciubuc.Cât despre Hanta, frate să-i fi fost și n-ar fi trecut prin ce trece el, iar ăilalți doi, …. se hotărî scurt să verse tot.

-Hanta!…el i-a adus, să-i duc până la han, la unu’ Relu.

-Care han?

-Hanu’ Vechi, spre Brasov, încolo…

-Hanta?….cine-i ăsta de fapt, cum îl cheamă?

-Nu știu, să mor dacă știu!

-Mai vrei un cui?

-…habar n-am, …are , pfui…un club…ah, …cu curve, masaj…

-…un tip înalt, brunet, cu o Dacie galbenă?

-…Da, da…el!

-Spaniolii au zis unde merg?

-Cred ca …ah…la pfui, …Brașov…

-…e…ai văzut ca n-a fost greu! conchise sec vocea.

Legăturile îi fură desfăcute.

-Deci așa, ești văru  lu’Zepelin!…nici nu stii cât mă bucură asta, chiar vroiam să vorbesc cu el despre o afacere neterminată. O ușă se deschise cu zgomot, și trei siluete ieșiră afară. Ghium se ridică greu, surprins însă de faptul că durerea era aproape suportabilă. Coborî de pe masă, sprijinit în piciorul drept, ăla bun, bolborosind blesteme și înjurături. Ușa se deschise iar și Voicu tună:

-Apropo, …salutări de la Sătmăreni!…ia-l!

Câini se năpustiră asupra omului, ca o gigantică mașina de tocat. Trupul, bogat în fier, se diviză curând în burțile haitei, înainte ca ultimul răcnet să se stingă!

 

                                                        #

 

Pensiunea Raluca, proptită în deal la un unghi oarecare, cocheta cu natura întro tovărășie perfectă. Se dovedea a fi una dintre fericitele împreunări ale unui arhitect dovedit și mama natură.Nimic exagerat, bun gust, materiale simple înnobilate măiastru de meșter.Un gard de nuiele împletite, făcea loc, delicat, unei porți de lemn sculptat și băițuit iar dincolo de ea, în curte, flori, multe multe flori.Streașina casei, încheie coborârea lină a unui acoperiș din șindrilă curbată la cuțitoi, unind molcom cerul de pământ.     Un cerdac larg, mărginit cu șipci decupate artistic, cheamă la odihnă și trai bun.În spatele casei, curtea plină de arbuști de zmeur și agrișe, se alungă în pădure.Deseori, la iazul mărginit de bolovani , dimineața-devreme poți să sorbi din ochi, adăpatul fugar al unei ciute.Greceanu, tăia trandafiri în fața casei, îi așeza ușor pe un coș de răchită și din când în când ofta icnit, de la durerea de șale. Auzi  în spatele lui cum poarta de lemn se scârțâie a musafiri.Se ridică așezându-și ochelarii în poziție de atac vizual de aproape și ținti cu irisul mărit, trei figuri bărbătești.Tresări recunoscând una dintre fizionomii.

-Bună ziua! saluta recunoscutul.

-Bună! răspunse plictisit.

-Mandea! se prezentă bărbatul , întinzând mâna a salut, Mandea Voicu!

-Greceanu.

Dana se iți în cerdac și zâmbitoare exclamă:

-Domnul Voicu !…vă așteptam, bine ați venit! Pe tata l-ați cunoscut deja, haideti să vă cazăm și să vă prezint pensiunea, …vă rog!

Greceanu ii eliberă mâna din strânsoare, însă Voicu continuă să ii țină mâna privindu-l în ochi.

-Greceanu ați spus?

-Da!

-Maiorul Greceanu!

-Am fost și maior, dar asta acum mult timp,…vă cunosc, domnule!

-Cu siguranță nu mă cunoașteți!…însă acum ceva ani, parcă șapte, ne-am contrat chiar aici în Poiană, la Ciucașul,…Voicu Mandea, SPP pe atunci, acum vă amintiți?

-Parcă!…și acu’ ce facem, ne pupăm, ne cerem iertare?

-Mai bine bem ceva, ne simtem bine, ne-amintim….ne râdem!

-…de situație sau unul de altul?

Voicu nu răspunse, se alătură Danei și intrară toți în casă. Greceanu, iși scoase mănușile și porni agale pe aleea pietruită ce ducea în spatele casei. Se opri sub un nuc tânăr, iar la baza lui, se aplecă si curăță cu palma o dală de beton , pe care scria: „MAUSI”, mormântul motanului Danei, răpus de-o oarecare boliciune. Ridică ușor placa, și  scoase o cutie pătrată de metal, o deschise și din ea, scoase temător, două revolvere, unul mare și unul mai mic.Le strecură în buzunar privind în jur.Se ridică grăbit ignorând durerea de spate și porni spre casă. Se întoarse după trandafiri, apoi intră în casă pe ușa de serviciu, în bucătărie. Constată că nu era singur, unul dintre” turisti” , înalt și puternic, cu o privire pătrunzătoare și brațe enorme, sta înfipt pe-un scaun și sorbea ceva dintr-un pahar înalt.Tânărul il salută, dar îi zâmbi malițios.

-Este ceva personal! ii arătă Greceanu telefonul pe care îl ținea în mână, …te superi?

-Nu deloc, vă rog să mă scuzați! Tânaăul ieși fără să se grăbească, sorbind zgomotos din pahar. Se opri în hol și se tolănii pe canapea.Greceanu știa de-acum că sunt supravegheați, așa că încerca să-l sune pe Șobolan dar acesta nu răspundea. De la etaj, Tamale si Sile Bese, coborau scările râzând zgomotos, când se opriră brusc, observându-l pe tolănit. Mai mult, contrariați de faptul că Greceanu le făcea din bucătărie semne și grimase, de neânțeles. Și ce-ar fi putut înțelege din gestica și mimica fâlfâitorului din mâini, care părea mai degrabă curentat.Dar cum nici unul nu era prost ca un șef de post de la sat, unul intră în bucătărie iar celălalt se așeză lângă colos.Sile salută zgomotos iar Greceanu îl invită la un pahar de suc. Sile înțelese că ceva era aiurea, căci Greceanu ura orice fel de suc.

-Mergeți la castel?

-Castel?

-…Da, nu spuneați ieri că doriți să vizitați Castelul Bran?

-…ba da, dar e prea dimineață, și n-am băut măcar o cafea…

-La Han, are Vasile o cafea tare bună…pușcărie nu alta!

Sile întreba din ochi:”ce se întâmplă” iar Greceanu îi arăta din mișcarea bărbiei prezența nepoftitului și că la Han, trebuia să-i întâlnească pe „venezueleni”

-Tamale? strigă Sile.

-Da unchiu’!

-Hai să te duc la Bran!

-Ce dracu’ căutăm la Castel?

-Să o anunțăm pe mă-ta că ți-am găsit în sfârșit de lucru!

-De lucru?…unde?

-Zugrav!…la chinezi, să spoiesti Marele Zid….de lucru…aranjat pe viață! îl luă după umeri , ieșiră, urcară în mașină și plecară.

 

                                                         #

 

Nea Vasile, „Crapu” cum il alintau prietenii, coborî înfrigurat din pat și opri alarma ceasului. Era ora trei, nevastă-sa bombăni ceva în somn și se răsuci pe locul lui. O pocni ștrengărește peste buci, ca de noroc și țâșni în bucătărie, să-și pregătească sculele pentru pește.În zece minute fu gata. Fercheș nevoie mare, în hainele de camuflaj, cu rucsacu’ în spate și undițele în mână, coborî cele trei etaje ale blocului, lipăind zgomotos cu cizmele de cauciuc, pe mozaicul scărilor.Larma se amplifica în întuneric, și el, om cinstit și educat, înjura în gând copiii ce spărseseră becul de pe scară. Ajuns în sfârșit în fața blocului, constată că ploua, încet, mocănește, rece și amarnic.

-Acu’ Dumnezeu cu mila! Își ridică gulerul hanoracului, îndesă pălăria pe cap și se aruncă în ploaie spre stația de metrou. Apucă prin parc , pe o scurtătură, printre boscheți și betoane părăginite, populate de boschetari și câini vagabonzi. N-avea a se teme, căci pe mulți dintre ei, îi ajutase, cu un pește, o sticlă de alcool ieftin ori cu o vorbă bună, că era mare meșter la vorbă, îi mergea gura ca rața pe apă.Cărarea umedă, îl purta anevoie, cizmele alunecau teribil pe glod, iar el era deodată ostenit.

-Ce vreme de căcat! bombăni  încercând să urce un mal de pământ. Era aproape în culme , când, alunecă și se prăvăli de-a dura în șanț.Se ridică cu greu și ce porni din gura lui, ferească Dumnezeu. Cristoși, ajutoare de Cristoși, cruci, paracruci, hotărâri, contestări, etc.Își căută lucrurile împrăștiate prin noroi și nu conteni să înjure, decât în momentul în care, descoperi alături de bețele lui dragi, un trup. Descoperirea, îl paraliză. Ar fi țipat ca o muiere isterică, însă nu putea nici să îngaime și nici să miște , picioarele începură să-i tremure nervos și căuta febril o soluție .Să-și ia bețele și să fugă, să strige după ajutor, s-o pipăie să vadă dacă mai respiră,… erau câteva dintre întrebările ce-i frământau creierii. Se adună oarecum, se apropie temător de trupul inert și îl întoarse pe spate descoperind că era o femeie, întro rochiță murdară, cu mânuțe mici și delicate.Pipăi una , să vadă dacă are puls , apoi îi descoperi fața, sau ce mai rămăsese din ea. Țipă atât de înspăimântat, încât simți cum fuge părul de pe el, acolo… unde fuge părul să se facă perucă.      

 

                                                         #

 

Spitalul, părea o colivie betonată, plină de păsărici. În halate albastre sau nu, gureșe nevoie mare – doar pentru a lăsa impresia că au treabă- mișcau momitoarele de colo-colo, ațâțând paraplegici , decupați chirurgical, rezidenți și doctori cu perspectivă. Asistentele munceau, asistenții asistau, doctorii…trebuiau să apară. Ora de vizită începu în acorduri ample, ușa holului se deschise larg și în cadrul ei, .., domnii …doctori.Unul dintre înjurătorii lu’ Hipocrate, făcu ochii mari, descoperind în celălalt capăt al holului, adunați ciopor, dezrobiții lui Cuza.

          -Ce cată ăștia aici, acum? aruncă retoric întrebarea unui rezident cu miopie avansată în grad, ăștia nu știu că e ora de vizită?

Întrebarea, reverbera pe hol, până hăt departe și adânc în ciocănelul și nicovala conaționalilor, moment în care se slobozi în aer, furtuna de bocete amestecate cu amenințări.Doctorii, se refugiară sub asalt, în primul salon, însă desigur,- cum dracu nu face mânăstiri și doctoru’ nu te operează dacă nu-l ungi – salonu’ ăla fu alegerea greșită. Plin de vibratoare și electrostimulatoare de împăiați în poziții nefirești, salonul deveni în scurt timp un amalgam de orizontali blajini, bipezi spăimoși cu leafa mica și oblici neplătitori de asigurare medicală…dar cu pretenții. Între domniile lor, un domn, desigur, rotund cât Oprah în zile bune, cu un cap mic, țâșnit la lumină precum cepul unui butoi, răcni:

-Tacă-vă gura!

O clipă, încremeni în continuumul spațiu-timp , însă grasu’ nu știa asta și trase-împinse un doctor spre unul dintre paturi, unde horcăia cuminte un domn.

-Ce- i cu el vraciule?

Să-i spună că habar n-are, în condițiile date, nu era o opțiune viabilă, așa încât se hotărî fără remușcare, să arunce firesc pocinogul, asupra altui înfricoșat:

-Știți,…eu nu cunosc nimic , deoarece nu este pacientul meu, dumnealui- arătă spre un individ înalt- este medicul curant. Grasu’ se roti nesemnificativ, zornăind auriu din lănțoaiele sprijinite pe burtă.

-Tu? precipită el oarece spută pe întrebat!

-Da, este adevărat, eu sunt cel ce-și asumă responsabilitatea și vă asigur că totul decurge așa cum trebuie. Am rezecat o mică parte din ficat, fusese atins de o alică, am suturat plăgile tăiate, l-am echilibrat hemodinamic…acum este stabil , să sperăm că nu vor fi complicații…

-Bă! îl stropi grasu’ iar, ești tâmpit? Băgă mâna în buzunar și scoase un teanc uriaș de bancnote pe care îl propti în palma transpirată a medicului piftie:-„Fă să nu moară nici unu’ și nu-mi zâce că-cum rumâne, că io-s prost și nu știu multe, da’ io, ori te tai ori te fac om,…m-auzi?”.Doctoru’ dădu din cap în sus și-n jos, să fie sigur că grasu’ îl înțelege, apoi:

-Acum vă rugăm să ne lăsați să  ne facem treaba!

-Afară! ordonă grasu’ și tătă-tătă lumea bună, bipede draperii înflorate și grasu’ chiar, pășiră pe holul de-acum pustiu. Asigurații dispărură dând-o dracu’ de boală, ori afecțiune și fugiră să moară nebătuți… pe la cășile lor.

 

                                                         #

 

Alberto Sesma, propti telefonul la ureche și răspunse:

-Alo!

-Șobolane, e nașpa rău , tată!

-Ce!

-Să nu mai mergeți la Greceanu, că e acolo Magraonu’,  cu  niște ciuhapi…

-Hai sictir!

-Pe bune, moșu ne-a hușuit cică la Bran, da’ nu știa cum să ne scoată mai repede din casă, și până acum, mă tot uit în urmă și ce crezi?…am permanent o mașină în cur! …voi pe unde sunteți?

-În Cristian! Așa că voi întoarceți-vă în Poiană să aveți grijă de ei! Sile, mă bazez pe tine.

-Bine tată, hai…pa!

-Ce-i! întrebă frate-su.

-Cică Voicu e la ‘ăl bătrân!?!

-Deja?

-Se pare că da.

-Și-acu’ ce facem, că ne mai trebuia cel puțin o săptămână!?

-Renunțăm!…sau grăbim lucrurile…

-…cum să renunțăm?…de-asta m-ai adus înapoi, să fac frumos și să plec cu coada-ntre picioare?

-Se poate ca totul să meargă prost…nu mai avem atu-ul surprizei și ăștia știu că sunt periculoși.Dacă eram implicați doar noi, era totul mai simplu…dar mă gândesc la Dana, la Greceni și la copiii ăștia, prietenii lui Hanta…m-aș mai gândi puțin.

 

                                                     #

 

„Gâdilă Norii” cu Puz-ul mânărit de primarul de sector se înălța ca Făt Frumos, întro vreme delimitată ca spațiu și timp. Petrolul, marmura și libienii, își uniră forțele demiurgice, într-un scop comun iar melanjul de interese, dospi în pântecul violatei Capitale, un nedorit plod. Un umbrar inestetic dar înalt, sulemenit în plăci de sticlă termopan, ce straluceau în soarele amiezii, ca pieptul unui bulibașă. Ultimele două etaje, erau stapânite de o oarecare firmă petrolieră, unde într-un office, larg cât o sală de sport, la un birou, cât poarta de handbal, se sălășluia, șefu”ăl mare, guru’ finanțist, filantrop, filfizon, fandosit dar fericit. Vorbea tare și răstit la telefon întro limbă dragă multor studente, pe timpul în care dacă învățai carte, aveai și parte.Părea a nu fi în petrolul lui, căci nădușea abundent, în ciuda aerului condiționat… de electricitate.Din intercom, se lansă în același aer, o voce de blondă siliconată până-n pervaz:

-Mandea, pe linia unu, domnule !

Potentu’, țuțăie buzele plictisit și digitaliză cu degetul mic și miștocar, un buton:

-Da mă, zi!

-Sunt la Brasov!

-I-auzi!

-Ghici cu cine m-am întâlnit?

-Dacă nu-i Cher, nu mă interesează!

-Cine?

-….mă Voicule, am o zi de mare căcat, un ministru cretin mă fute cu-ntrebări , o sondă a plecat la cer și nu era de-aia spațială, că atunci mi s-ar fi rupt,… transpir în curent și mai am și o criză de hemoroizi,… chiar crezi că mă interesează cu cine dracu’ petreci tu timpul? O pauză lunguiață, se propti în discuție, timp necesar ca cei doi să se înjure în gând, reciproc avantajos psihologic.

-…ai murit? întrebă într-un târziu Omul.

-Încă nu…

-Așadar?…

-…cu Greceanu!?…

-Ăsta  cine gura mă-tii mai e?

-Mă arestase atunci la Brașov, cu Ologii și acu’ ca un făcut, m-am cazat chiar la pensiunea lui,…încep să cred că au fost în cârdășie …dacă nici ăsta nu-i un semn?

-Poate îi trimit pe-ai mei să-ți facă mai multe semne!…cu ce mă încântă  că ai găsit un pensionar, …pe mine sună-mă când dai de Neica Nimeni ăsta de Șobolan, ți-am spus că mă piș pe banii furați,… dacă-i recuperezi, bine și sunt ai tăi, …vreau doar să-l ard pentru tupeul de a mă înțepa. Clar! și doar când ai rezolvat treaba mă mai suni, altfel nu! …hai pa!

 

                                                #

 

Pe ulița plină de praf a mahalalei, se încrâncena să ocolească gropile, un merțan albastru. Gloata de ghizi pitici, gravitau în jurul lui ca un roi de albine africane. Desculți sau sumar îmbrăcați, majoritatea tropăiau în praf cu muci negri pietrificați sub năsucuri, întro nebună bucurie simplă. Mașina opri între două garduri scunde de alun împletit, în fața unei case dărăpănate,din chirpici, cu un acoperiș înjumătățit de nevoie, vopsită în albastru de metilen. Din curte, se prelingea în uliță, un tânguit de manelist, mândru că nevastă-sa dansează pe o masă,…chestii! Șoferul mașinii claxona lung și strident. Manelistul amuți, iar ușa casei, din scândură negeluită, încropită câș de-un tâmplar bețiv cu două mâini stângi, suspendată pe toc de două bucăți de cauciuc, pe post de balamale,scârțâi a mișcare.În cadrul ei, un dezrobit înalt și deșirat, tatuat greșit, îi privi suspicios pe rătăciți, adică cu neîncredere.

-Du bist turisten? icni curiozitatea din el.

-Nu știu teteo, răspunse Alberto, poate ne îndrumă Calu’!…că am auzit că-i p’aici pe undeva…

-Pardailane, Congo, Vizivozo , …aduceți mo , oarece unelte că avem vânat! Nici dacă ar fi avut instrumentul lui Picard și nu se însăila mai iute turma de oacheși. Fură înconjurați de către uneltitori; adică de ăia ce cărau pe lângă ei, ba un toporaș, ba o sabie, că doar nu erau să care vreun fier de plug, …ce să facă cu el? Scobitoarea din colțul gurii , se mișca haotic, hăituită acolo de limba barbatului, care continua să-i privească pe intrusi, cu amândoi ochii.

-I-auzi Pardailane, cică își caută calu’ săsălău’!

-Unde, la noi? se prefăcu mirat, ‘ăl de fu-ntrebat.Se apropie ușor de cei doi, măsurându-i încet, din cap până în picioare:

-…și ce-avea calu’ ăsta așa de special, dă’ nu puteți trăi fără el?

-…șapte ani!…pentru tâlhărie!

-…să mori în pușcărie, luați-aș harneala-n pulă!…să n-ai aier la plămânu  ‘bolnav,…că când ți-o fi bine , să-ț’ fie rău…Șobolane, tu ești?

-Eu!

-…Calule, ieși dracu opăritule, că nu-i garda! Cușca câinelui, legată de patruped cu un lanț întrerupt de noduri de sârmă croșetată, se înclină pe o parte și, de sub ea, dintro groapă, se săltă în praf, clona mai fricoasă a stătătorului în ușă. Geamănul, se scutură de praf și ieșii din curte îmbrățișându-l pe Șobolan:

-Nu putea-i să-mi dai ‘trăsură’ că apari, …mai-mai să-mi fac venele lungi, că mascații m-au mai încordat acu’ o lună-n pulane, crăpa-u-ar toți cu neamu’ lor!…da’ haida-ți, intrați, intrați!…fă Napolitană, taie și-o găină c’avem rumâni!

Radu, căuta cu privirea prin curtea pustie și nu vedea nici o găină, doar un câine jigărit, prăbușit pe labele din față.

-Bă! șopti către frate-su, tu vezi vreo găină în sărăcia asta?

Gazda îl auzii și întorcându-se către Șobolan:

-…ăsta-i cam tontalău așa-i?

– Ba e chiar deștept, da’ nu știe!

-Ce să știu?

-…că rumânii au o vorbă:” Nu furi de la țigan găină”!

-Adică!?

-…adică de ce s-o cresc și să mă chinui, că-i timp până să face puiu, găină, și dacă are noroc și să face mare , vine v’unu și mi-o fură…așa și ceapa și pitioca, malaiu’ fărina….păntru tăte alea am rumâni!

-…da-s ale lor!

-…asta până-s ale mele…cine bagă samă! hohoti gazda, gândind în sinea lui, că, oricât de deștept e musafiru’, e un prost vai și-amar.

 

                                              #

 

O vila înaltă cocoțată pe-un deal, de unde se uita la Brașov cu niște ferestre largi ,găzduia manifestarea financiară a unei socieății private, având ca scop lucrativ, masajul, destinderea și ‘simteterea’ de bine. Fete curățele, vorbitoare de limbi una mai străină ca alta, masau Crema orașului cu …cremă.Doctori, avocați, procurori ,șefi de post și oameni politici. Se lăsa Crema întinsă, destinsă și frământată de mânuțe experte, pe bani buni, iar Hanta, patronul, lăcrima de fericire, constatând că tocmai era ora patru și mai avea ceva de făcut. Aranjă ceva hârtii, le încuie în sertar, mai sorbi o gura din păhărelu’ aproape gol, înșfăcă cheile mașinii și deschise ușa. În dreptul ei, două namile rânjeau și-n secunda următoare îl împinseră cu brutalitate înapoi în încăpere. Se sprijini de birou:

-De-abia așteptam să mă reântorc la muncă! rânji Hanta.

În spatele celor doi , Voicu închise ușa.

-Da’ sunteți rău tare de pagubă! zâmbi Hanta, și scoase din buzunar ceva bani, oferindu-i lui Voicu, însă acesta il privea impasibil.

-Nu asta mă interesează!

-Atunci pentru ce tot deranju’ ăsta?

-Doi străini, pe care i-ai luat de la aeroport…

-…da, doi bărbați care s-au cazat la noi în Poiană,…au facut comanda pe internet…i-am așteptat la aeroport, iar eu, după cum știți, m-am trosnit cu idioții!…

Pumnul unui ‘idiot’ i se înșurubă în ‘mirosniță’ și glumețu’ Hanta, zbură pe spate fix șaptezeci și cinci de centimetri. Sângele țâșni artezian, împodobind cu hematii și leucocite, un minunat covor moldovenesc , țesut manual,…de-o olteanca din Baia Mare.

-Ce legătură este între tine, tac-tu si Ologi?

-Cine?

-Ologii!…frații Ologu cu care am avut o treabă în trecut și pe care nu mă mai așteptam să-i revăd.Apar totuși fără griji, și defilează prin Brașov în compania voastră, a Grecenilor…sunteți neamuri, prieteni?

-Sunt clienți.

-Greceanu  a zis altceva!…în fine, de-abia aștept să ne contrăm, așa că spune-le clienților că trebuie să vorbim.

Idiotul doi, îi mai aplică vreo două, și îl așeză pe scaun unde , șmecherul de Hanta, leșină senin ca un director de pension ce era. Se trezi târziu iar capul îl durea decisiv.Ce, …cum ,…unde?….Voicu și Șobolanu’,….Greceanu…Dana…. un ambuteiaj de gânduri . Își reveni greu și speriat, sună acasă. Nici un raspuns îl făcu să se repeadă pe ușă ca un vifor, un vânt rece plin de spaimele lui. Ajunse plin de sânge în Poiană, se răsturnă în casă țipând disperat numele Danei, însă casa era pustie ca un organism mort din care viața plecase tai-tai.

 

                                                 #

 

Un casetofon japonez, îl elibera reverberat în pereții acoperiți complet de faianță, pe Bach. O sală lungă, unde pe o masuță încălțată cu patine cu rotile, zăceau aruncate alandala , întro ordine anume, scule însângerate , de cioclu cu studii superioare.Nu era beciul grotesc al marchizului de Sade, ci banala sală de morgă a lu’ Tomescu. O altă tavă, lungă , de inox, odihnea trupul decupat al unei femei. Tomescu își scoase mănușile, le aruncă în coș și opri pentru un moment, muzica:

-Vasileeee!, termină tu! țipă la bărbatul îmbrăcat într-un halat murdar și care, puțea suspect a alcool, …și dup’aia adu-l și p’ăla halit de câini!

Porni muzica la maximum și ieși pe ușa batantă, își aprinse o țigară și când intră în birou, în fața lui descoperi mirat , un așezat comod pe scaun ce-l privea cu interes:

-Salutări, meștere!

-Cioclu’ îți ureaza dom’ Sima, să trăiești toată viața ta!…da’ ce te-aduce icișea, și la ora asta?…parcă zicea-i ceva de ora două, iar acu-i numa zece,….ai venit să mă ațâți? ,…să-ți rezolv sinuzita?…te rog, da’ te rog, lasă-mă să te rezolv!…promit că n-o să te mai doară nimic, niciodată, amin! Sima scuipă repede de trei ori, a afurisenie și se trezi tremurând , strabatut de-un fior.

-Să te ia dracu măcelare! șopti Sima,…uite s-a ridicat păru’ pe mine!

-Păi ce-ai fi vrut să se ridice?

-Hai sictir! zi mai bine ce-i cu fătuca aia, săraca.

-L-am pus pe Vasile să o ambaleze și s-o pună la sertar, acu’ termin țigara și mă apuc de dosar. Pune și tu două cafele și vezi în dulap ca e și-o sticlă, pune și din aia…așa, care v-a să zică, …frumoasă, tare frumoasă, îngrijită, chiloței d’ăia sexi, urme ușoare de parfum scump…și asta, pentru că o spălase ploaia. Are o grămadă de tăieturi, mai precis , opt ca să scot și rigurosu’ din mine, făcute ori cu un cuțit tip stilet ori cu un brici ori un scalpel…dar cel ce a făcut asta, e un cioban!…

-Adică cioban, cioban de la oi?

-Da!…și are ochi căprui, un metru șaptezeci și trei, îl cheamă Gheorghe și…îi place Bacovia!

-Faci misto!

-…păi ce-ai vrea să fac, …un cap de pod? Păi dacă pui întrebări cretine…

-…e, cretine….

-…în fine, tăieturile nu sunt adânci și sigur nu a murit din asta, are însă echimoze urâte pe gât, pe tors, rupturi vaginale și anale extrem de urâte…probabil victima unui viol în grup, urmată de asfixie mecanică. Eu cel puțin asta voi redacta ca răspuns la cauza morții.

-Atat?

-Aaaa!….ar mai fi ceva, vezi tu , un tatuaj, ai acolo poza…un ceva celtic probabil, un soi de cosor a’ lu’ Moceanu…cum poartă toate rapandulele astea  deasupra elasticului de la chiloți,…pe șale, ca un indicator pentru….

-Da mă, știu! oftă Sima adânc, că și fii-mea și-a tras una de-aia pe buci, de-mi venea s-o omor…noroc cu mă-sa, că…

-…și nu sunt absolut sigur, da’ fătuca asta imi pare cunoscută…am pârlit-o pe una Patricia, de la chirurgie,cănd am fost la Congres în Sinaia.Am întâlnit-o pe pârtie, era cu niște gagici  și parcă mi-a prezentat o fătucă drept soră-sa sau verișoară si care  seamănă destul de bine cu victima….bine , atunci era vie…încearcă totuși și pista asta…poate iese…

-Atat?

-…în ce mă privește, și după ce-l rezolv și p’ăla din sac, te-anunț, bine?

Sima își notă tot în carnețel, bău cafeaua și dispăru pe ușă, uitând să-i mulțumească doctorului.

 

                                                #                                                      

 

Dacă carecumva, v-ați făcut griji, probleme existențiale, întrebându-vă, ce s-o mai fi întâmplat cu Sătmărenii, atunci,… bine… vă spun că au crăpat bine mersi pe paturile lor de spital, desigur, urmând ca medicul curant, să mai și revină din concediu. Un individ gras, îl așteaptă încă. E…dar vă rog frumos,…nu mai plângeți!

 

                                                       #                                                         

 

Apartamentul cu trei camere al procurorului Oncescu, situat undeva în București, la etajul șapte sau opt, era…cu întreținerea la zi. Mobilat cu gust de o nevasta școlită în vest, apartamentul găzduia la acea ora târzie, o femeie, un copil de patru anișori, un altul de  șase  și niște musafiri. Cei doi copilași stăteau adunați la pieptul femeii , lăcrimând toți, lângă un perete portocaliu.Musafirii așteptau plictisiți, ca domnul Oncescu să revină acasă, în sânul aglomerat al familiei sale, desigur.Când se auzi zornăind cheia în yală, doi dintre musafiri, mai vrednici pare-se, țâșniră la ușă și îl ajutară să intre în casă, înșfăcat de paltonul englezesc, gri.

-Ce…cine dra…?  se precipită, încercând să înțeleagă ce se petrece, gâtuit de cravata boțită de două mâini noduroase, proptite în gâtul lui. Fu împins cu tot cu servieta Diplomat, pe unul dintre fotolii.

-Ce se întâmplă? întrebă speriat de moarte, în timp ce-și privea familia îngrozită. Unul dintre bărbați, la vreo treizeci de ani, mustăcios și tuciuriu, așeză un scaun curbat și-nvelit în mătase  în dreptul procurorului. Se așeză și-l privea pe speriat, mișcând încet capul, când spre stânga, când spre dreapta, – de parcă încerca să-l vadă din două unghiuri diferite,-  în timp ce țuțăia din buze compătimitor.

-Bucuros de oaspeți, domnu’?

-Cine sunteți?

-Niște nenea îngrijorați!

-Și ce doriți de la mine! vorbea liniar și mecanic, deoarece întreaga lui ființă, era strivită de grija pentru ai lui.

-Păi eram curioși, să-l vedem p’ăla care sălta praful de pe dosare prin birouri, că face el căcatu’ să pută,…că bagă el în pârnăi, că face…că drege! E…noi e ăia vinovații!

Mustăciosul, se întoarse puțin pe scaun și făcu un semn către alt bărbat.Dijmă se ridică, o săltă pe femeia îngrozită și copiii, pe care îi scoase din încăpere, pe hol.Pe copilul de patru ani, îl purtă de mânuță până la ușa de la intrare și îl așeză în picioare, iî dreptul ei.

-Aveam de vorbit oarece și nu cred că ei trebuiau să audă.Te anunț deci că, ai două șanse! Scoase de la piept cincizeci de mii de euro și îi așeză pe pat….asta e una dintre ele!

Procurorul Oncescu, numai prost nu era, dar nici curvă și ghicind repede cam despre ce e vorba, hotărî el într-un mod absolut cretin, să-i demonstreze mustăciosului, că nu s-a ‘tăiat’:

-Și…a doua?

Manix îl privi cu un singur ochi, cel de-al doilea închizându-l, așa, șmecherește.

-Păi, ia să vedem,…nu…Brici? îl rugă el pe un altul.

Cel rugat, se scotoci în buzunare și scoase niște cuțite subțiri, scurte și cu mâner negru.Ieșii în hol, unde Dijmă prinse copilul de păr și îl țintui de ușă ca pe o… țintă.Smuls de pe scaun, Oncescu fu culcat pe burtă la ieșirea din cameră, doar capul ieșind atât cât să vadă holul. Imaginea îi ardea măruntaiele și se gândea la pistolul din servietă. Brici aruncă zâmbind unul dintre cuțite care, se înfipse în tăblia ușii, imediat lângă gâtul copilului. Oncescu țipă și încerca să se elibereze zadarnic.

-Mmmm…destul de aproape! zise Manix.

Un nou semn, un alt cuțit, tăie mânios aerul ,înfigându-se în mânuța copilului.Manix se aplecă lângă procurorul care, cu gura astupată de palma unui bărbat, gemea implorând milă.

-Eu zic să alegi prima variantă,… poți să-l tratezi și-ți ajung chiar să-l ții la o școală bună, …cine știe?…poate ajunge procuror! Făcu apoi un semn și toată trupa se asmuții spre ușă, înspre o lume despre care eu o închipui, voi ați auzit, iar ei…o trăiesc! Vecinii au crezut că Onceștii se ceartă si își bat copiii…normal!

 

                                                       #                                      

 

Castronul cu oase de găină, fu luat din fața mesenilor sătui, lăsând loc, sticlelor de băutură, care neaoșă, care străină și cu dop fandosit. Manelele țipau din difuzorul fisurat al unei boxe , ritmuri șutite de la lăutari străini, fumul de țigară, înnegura cămăruta luminată bej, de un bec suferind, probabil din cauza fumatului pasiv. Calu’ dezrobitu” născut deunăzi – ca Remus și frate-su – de-o cățea sub coteț, rupt de beat, lălăia melodia , bine dispus:

-…și pan’ la urmă, teteo,…ce vrei?îl întrebă pe Șobolan .

-Să rămânem aici vreo două-trei zile și dup’aia ne tirăm!

-…și mai ce?…

-Păi cam atât, că la altceva,…nu sunteți voi in stare să mă ajutați ! îl stârni Șobolanul , pe găzdoi.

-Cum?…se încruntă Calu’ căutându-l pieziș cu privirea, …adică…cum nu putem, adică-s lache?…

-…acu’ nu-i vorba de furăciune…

-Da… de ce?…de mierlit pă careva?

-…nici …

-…și-atunci ce morții e, …curve, praf,….mardeală? Se ridică clătinat în picioare.

-Ce pula mea iei foc,?… stai dracu’ jos și-așteaptă să-ți zic, te’n morții mă-tii!

Toți înlemniră. Îl știau pe dezrobit iute la mânie și acu’ așteptau toți să vadă un semn, ceva , să spargă sticle, să taie musafiri, să se rupă în destoinicie.

Însă nimic, nimicuța!…Calu’ zâmbi și se așeză liniștit pe scaun.

-…bine!…vorbim cand îs treaz!…hai, mai toarnă un pahar Pardailane, că bine-o fost cănd o fost rău!

Mobilul Șobolanului, îi tremura în nădragi silind pe simțitor să se ridice pentru a se transfera singurel afară.

-Ce-i?

-…și Dana și tata  au dispărut! răcni Hanta….asta din cauza voastră și a boului ăla de Voicu,…că a trecut pe la mine și m-a boțit ca pe-o pernă până am luat nani,…io-s plin dă sânge , da’ pe ei nu-i gasesc…

-…calmează-te, poate au plecat undeva,…ai căutat peste tot?

-…unde peste tot?…ești tâmpit? sunt doi oameni ,nu o pereche de ochelari…și au și cumpărăturile făcute, îs pe masa din bucătărie…așa că vino dracului încoa’ ca tu ne-ai băgat în căcatu’ ăsta, că daca se întâmplă ceva cu ei…

Șobolanu’ închise telefonul și intră ușor iî casă.Îl săltă pe Radu  de geaca de piele.

-Ce-i?

-Plecăm, acum!…e belea. Calule, nu mai stăm…te sun curând și îți spun ce și cum.

 

                                                            #

 

Vasile, artistul plastic în carne moartă, trase sertarul cu capodopera și mândru parcă de îndemânarea sa , înlătură cearceaful alb, de pe fața fetei. Morga, se umplu de țipete. Patricia reverbera acid în sală, răcnete sălbatice:

-Olga!….Olguța!

Sima, o cuprinse de după umeri, ținând strâns la piept , un trup chircit de durere, un boț de carne mărunțit de disperare.Fata, reușii cu greu să oprească în ea, icnind, valul de ură și neputință care o inunda ,minute mai devreme.

-Mai avem de anunțat pe cineva? întrebă Sima, -în timp ce o ajuta să se așeze pe băncuța de lați geluiți din hol – pentru că, la tine am ajuns practic din întamplare… Fata, ridică încet privirea umedă, privindu-l în ochi:

-Aici nu mai avem pe nimeni …toate neamurile noastre sunt în Moldova, Rusia, Ucraina, împraștiați de viață ca și noi…că am venit la școală… eu prima , că-s mai mare ca Olga cu patru ani. M-am apucat de școala de asistente medicale, că mă pricep și îmi și place, mi-am găsit gazdă , m-am angajat la spital și am adus-o și pe Olga , la facultate. Face inginerie alimentară, că la noi, este o fabrica de sucuri și ea vrea să se întoarcă, că are un draguț…Tăcu înecată de lacrimi.Sima tăcu și el, deși avea o grămadă de întrebări.

-Cum o să le spun?…ce să zic când m-or întreba ce a pățit?…de ce nu am avut grijă de ea?

-A fost bătută, torturată, violată și aruncată pe un maidan. Sima  era polițist, năucitor de franc, bădăran în esență și absolut convins de faptul că, nuanțarea unei situații, oricăt de dură ar fi ea, îl confuzeaza. Așa că , te rog să-mi  spui, continuă el, tot ce poți despre Olga, …cu cine ieșea, ce făcea în timpul liber, nume de prieteni,…dușmani…

-…în  ultimul timp, ieșea mai des seara, prin Cișmigiu, că e aproape de unde stăm noi, și dacă nu eram în tură la spital, mergeam și eu. Ne opream la restaurant, luam cafea și suc, flirtam cu căte un băiat și ne întorceam acasă. Era acolo în permanență, un individ înalt și mustăcios, cu o față lungă și plină de cicatrici.Manierat, aranjat de fiecare dată și care o plăcea pe Olga. Îi oferea câte o floare , după care se îndepărta misterios fără să scoată o vorbă…altă dată, ne-a oferit șampanie, dedicații….Olga îl cam plăcea pe individ și în ultimele luni, cred că s-au văzut, deși ea nu vorbea despre el.

Sima, își nota în carnețel încet și rar, ideile de bază,…treizeci de ani, …Cișmigiu,…curtenitor, aranjat..cicatrici…Brici Zepelin… .Patricia, zării cu coada ochiului, nota:” Brici Zepelin”

-Știi cumva, dacă… se prostitua?

-Olga? niciodată!

-Nu știi sau nu crezi?…avea bani, haine de firmă?

-Ca oricine, oricum …înainte să te bage în pat, orice barbat îți oferă ba , un parfum, un ștramp, o bluziță, o cină în oras…însă bani, …asta nu!..că întotdeauna mi-era greu să adun banii de chirie,…ea știa și nu cred că dacă avea bani, nu mă ajuta!

Sima , se ridică și închise carnețelul:

-Deocamdată, am terminat aici, te voi ruga totuși ca dacă îți mai amintești ceva, -îi întinse o carte de vizită – te rog să mă suni!…te pot lăsa undeva? sunt cu mașina!

-Nu mulțumesc!…mai stau puțin să îmi revin,…mai am de dat și niște telefoane…

Sima plecă. În urma  lui, Patricia telefona plângând, țipând, transferând nenorocirea asupra interlocutorilor. După câteva ore, la granița României cu Moldova, patru mașini pline ochi cu vorbitori de limbi străine, făceau coada , să intre-n țărișoara mea…și au intrat!

                                                         #                                             

 

Cum-necum,  se făcu duminică. Națiunea  dormea adânc, ca-n imnu’ național, răvășită în pat, dezvelind de sub păturică, chilotul rupt și cu elasticul plesnit. Din gurița întredeschisă, îi curgea atât de sexi…o băluță! Era lividă și slabită, pentru că tocmai ce era ziua aia,…în care scăpase de zilele alea. O bătaie în ușă, o trezi!

-Cine-i? expectoră ea băluțe întrebătoare.

-Io ! răspunse vocea, …Făt Mișto!

Națiunea, sări ca arsă, se repezi în baie lipa-lipa, se dădu cu fresh țac-pac, îmbrăcă un halat alb cu guler gri și țup-țup, deschise ușa.În cadrul ei, surpriză,…balaurul cu enșpe capete…cu unu’ vorbea iar cu ălelalte…impozita!

-M-ai mințit! fâlfâi ea buzele bosumflată.

-Ca să vezi!

-Ce vrei?…că uite-acu’ tre’ să apară Făt Frumos, să ne ducem la vot!

-Fă tută! o alintă balaurul,…mă mai ții mult în frig?…vrei să-ngheț bugetul?

Națiunea se retrase bombănind, lepădă halatul, chiloții, urcă pleoștită în pătuț și proptită în patru puncte cardinale, se lăsă impozitată. O dată pentru ojă, că e toxică și-un produs de lux, …o dată pentru silicoane, și de alte câteva ori…că așa avea chef, balaurul. O bătaie timidă la ușă, o făcu pe naivă să întrebe:

-Cine-i?

-Eu, iubireea mea…Liceanu’! Te-ai trezit, mergem?…e timpul ca lichelele să plece!

-Imediat iubitule, …imediat!  Promise ea grabindu-se să „vina” mai repede. Reuși, așa că balaurul o recompensă cu zece la sută, discount. Relația financiară se încheie fără ca cei doi să-și aprindă o țigară, iar națiunea, ca o inocentă virgină, deschise ușa, iubitului ei. Liceanu’ o sărută pe obrazul gros, îi oferi o floricică, aruncându-i Balaurului, o privire încurcată.Înainte ca cei doi îndrăgostiți să iasă în stradă, împinși acolo de dorința de a se exprima ștampilând, Balaurul întrebă:

-Bă, Făt Șucar!…tu ce ești de fapt, băiat sau fată?…te impozitez oricum, vreau doar să știu cum te pun…pe grilă! …ți-ai dracu’ de-ntelectuali!

Greceanu, se trezi din vis buimac, clătinând din cap. Se îndoia,gândind pe de o parte să mearga sau nu la vot, iar pe de altă parte obligat de loviturile în stomac, pe care i le sădea acolo , un țăran de individ chel. Se arcuiau până și gândurile, în el.

-Unde sunt cei doi Ologi?

-Nu știu!

-…ba știi, ba știi, ba știi! acompanie Voicu cele trei lovituri cu șpițul, înfipte în tibia legatului fedeleș, pe-un scaun nașpa.

Greceanu, o zării printre pleoapele umflate, pe Dana, legată și ea, pe-un scaun.  Avea  ochii vineți și rimelul i se scurgea pe obraji. Chelul o prinse de bărbie, ridicându-i fața și o privi atent, apoi îl întrebă pe Greceanu:

-Unde-i dau moșule?…maț sau bot?..aaaa….și înainte să-mi explici amănunțit, cam ce-mi faci dacă o pocnesc, ori alte căcaturi lacrimogene… chelul se descheie la pantaloni și-l stropii  de sus până jos pe Greceanu.

-Ce vreți? țipă Greceanu deznădăjduit.

-Să știu unde-s Ologii, atât! îi suni, ne vorbim, ne râdem , după care ne vedem toți de viețile noastre de căcat. Ce dracu’, parcă erai mai cu coaie!

 

                                                               #

 În fața „bombei” artizanale confecționată de-un turc bocciu cu fața mâncată de vărsat, stăteau parcați, rânjind acustic ,patru bipezi, bând bere , din pahare de plastic. Se râdea zgomotos, se mai sorbea din păhărel, se mai râdea iar și iar se mai …Turcu’ ieși în pragul ușii , soios, burtos și șchiop și înțepenii acolo , imaginând o pictură de Goya înrămată-n termopan. Șorțul mizer pe care își ștergea mânuțele scurte ,îndepărta de el orice gând salubru. Gătea șaorma de pui, cu sos năbădăios și tocmai lua o pauză, în care să usuce sudoarea în curent. Lângă cei patru ,opri un Opel de sărac. Geamu’ manufacturat dă neamț, să facă sluj la buton, se culcă la ordin și o voce se răsti la paharnici:

-Teraseeeee?!

Bipedul cu auz fin și poreclă de prost, se aplecă să vadă cine-i curiosul, apoi se îndreptă, hohotind:

-Fugiti, bă!…că a venit Garda să ne sufle-n buci și ăsta are buze reci!…Paharnicii râdeau iar,…ha, ha, hac!

-Hai urcă!

-…în asta? …păi io fac cangrena în roabe, da’ dacă vrei să vorbim, ieși dracu’ afară și salută și tu cetățenii, …pă voi chiar nu vă-nvață nimic la crescătoria de cinstiți?

Sima, căci despre el era vorba, coborî și salută turma de-mpodobiți cu Iisuși legați în lanțuri groase , de aur ieftin.

-Zi milițiene!

-Sunt de încredere? Întrebă Sima arătând spre ciumpalaci.

-N-ai treabă înfioratule…

-Păi e vorba despre…

-…apăi dacă-i vorba așa, hai la umbră în BMW. Se retraseră amândoi urcând în mașină, sub privirile plictisite ale chefliilor.

-Zi! șopti Terase.

-Am două mortăciuni și nu știu cine sunt, un bărbat măncat de câini și o fătucă tânără.Astea-s pozele…cunoști pe cineva?

Terase privi pozele și o grimasă apăru pe fața lui ridată.

-Ai baftă, fata e Olga, o pizdă spălată și ăsta e Ghium, taximetrist cu aere de interlop, văr cu Zeppelin ăla bătrân…erau amândoi?

-Nu știu.

-…pe fată cred că a mierlit-o Brici, Dijmă mi-a zis ceva de o curvă ridicată la cer,un scandal de căcat, dar Ghium…ăsta era un blajin, băga maimuța la aeroport. N-o fi dat rest?

-Asta-i tot, mersi!

-Cum tot?…păi și mie ce mi-ai adus?

-Laura cum e ?

-E nașpa, că o tot taie vracii și tot nu poate să meargă, iar jegul e liber bine mersi. Nu mă pot apropia de el că are libienii ăia acolo tot timpul.ȘtiI că a lovit-o cu mașina pe trecerea de pietoni.E , asta lipsește acum de la dosar, pentru că jigodia i-a plătit prin primarie și la doua ore , ăia au mutat trecerea de pietoni cu cinci metri mai sus. Fă rost de locul în care merge mai des și lasă-mă să-l fac, nu-mi mai cere să îl las pe mâna justiției, că ăsta cu mâna aia se șterge la cur.

 

                                                            #

 

Hanta sări din fotoliu și se grăbi să deschidă ușa. În pragul ei Șobolanul îl prinse de reverul hainei , îl împinse brutal în hol , îl cadorisi cu un pumn în față și aruncându-l pe canapéa…

-Ce Cristosul mă-tii vrei de la mine?…cum adică eu v-am băgat în căcat?…Crezi că asta am vrut, să  ajungi tu dobitocule să-mi reproșezi lucruri?

-Nu de asta….

-Taci dracului și zi mai bine unde i-ai căutat?

-Peste tot, bine?…oriunde am crezut că i-a văzut cineva și nimeni nu știe nimic…Nu apucă să  termine vaietul și telefonul fix sună neașteptat…țârrr! Hanta se repezi să ridice receptorul.

-Ești acasă?

-Da.

-Dă-mi-l pe Ologu ăl mare!

Hanta îi  întinse Șobolanului receptorul.

-Zi!

-Ca să vezi ce ți-e curva asta de viață? …trăiești…

-Ce vrei?

-Pace în lume, să-i ajut pe sărmani, să-ți crească un neg în cur și firește…banii, vreau banii în morții mă-tii de hoț…

-Atât?

-…și pe frate-tu la schimb cu ăștia doi…doar așa …să-l fezandez…

-Ești cretin?

-Nu, doar în avantaj!

O tăcere lungă  confirma tuturor că gluma se îngroașă și așteptau înlemniți ca Șobolanul să spună ceva, orice…

-Bine, cu o condiție ,răspunse …

-Care?

-Facem schimbul poimâine, unde alegi tu, dar vreau să fie acolo și stăpânul tău…

-La dracu” cu Hollywoodul ăsta, că numai filme de căcat aveți în cap.O faci sau nu! …simplu…ce condiții?…păi ești tu în măsură să pui condiții?…de unde morții mă-tii atâta harneală și harfe pe un hoț de căcat.Ne-ai furat și t e-ai emigrat cu căcatul ăla de felcer….și-acuma te întorci să ce? Să ne ceri iertare, să ne dai dobânda?…nu ai trimis o vedere șapte ani și acum vrei să vina Boieru să te vadă?…

-Ai terminat?

-Ce?

-Facem afaceri sau continui să vomiți, ești nevorbit?

-Mai pot aștepta două zile până îți trag mecla aia-n pulă!…vorbim!

 

                                                            #

 

 

Bătrânul  lac Herăstrău, își încrețea pielea bătută de vânt, îngrețoșat de întâmplarea… întâmplată. Pe malurile lui, niște vai-și-amar de capul lor, niște melteni, copii de cinstiți, ridicară pe timp de restriște economică, niscaiva stabilimente.Terase cochete,unde băieței și fetițe, puteau adăsta în răcoare.Hallou-rile de gaze intestinale ce-i însoțeau pe vilegiaturiști, erau întrecute în duhoare doar de sistemul improvizat de canalizare, ce-și scurgea ce-și scurgea,direct în lac desigur.Dar cum jegul la jeg trage, se simțeau ca la mama lor acasă. Blugi de firmă, plesneau întinși pe bucile dornice ale câtorva ciboarge –mai mult plastic decat țâțe- ce-și bălăngăneau una alta de colo- colo și cum să nu îți pară greu să pășești erect, când ai genunchii lați de atâta viață bună.Blonde cu gene lungi, care se încurcă hain în părul pubian al unui investitor, băutor de uiski cu red bull, brunete vorbitoare de limbi străine cu gura plină, toate-toate trăiesc din suptul sevei popoarelor lumii.Hoheri de vărste emancipate, obezi obtuzi, țuțeri confuzi, toți agonizează printre putori fleșcăite. Corci, Dijma și Terase, urmăreau de la o masă, cum  ”porcii” lor tipăreau euroi atât cu …cât si cu….

Ca niște veritabili stăpâni, supravegheau turma cu ochi vigilenți de pești versați, în timp ce sorbeau din băuturile ce inundau tiptil venele lor, crestate ici-colo de lama de ras, prin pârnăile patriei. Afară se întunericea acut, așa încât mesenii erau abia intrați în tură. În parcarea terasei, două mașini cu numere moldovenesti, își traseră sufletul motorizat, oftară scurt , apăsat și opriră.Din ele coborâră opt bărbați, patru dintre ei, mari cam cât o planetă iar ceilalți cam cât sateliții lor, intrară pe terasă sub privirile panicate ale consumatorilor.Între bărbați, parcă invizibilă, o fătucă brunetă căuta cu privirea, ceva sau pe cineva. O brunetă cu picioare lungi până în cearcăne, se apropie de fată și o îmbrațișă.

-Patricia!

-Lili, ce faci?

-Am stat ca vaca cu un fleșcăit care nu mai termina…apoi privindu-i pe bărbații ce o însoțeau șopti*

-Vor ceva carne?

-O , nu! îl caută pe unul… Brici?

-Nu-i aici, dar…de ce?

-Afaceri.

-…dar uite acolo la masa aia, trei sunt cu el, ai lu” Zepelin…poate te ajută ei!

-Mersi! Mulțumi Patricia și le sopti ceva bărbaților.

Două planete și un satelit se îndreptară spre masa celor trei, mutând în drumul lor – probabil datorită mișcării de revoluție- câteva scaune cu tot cu livizii așezați în ele.

-Bună seara! Tună satelitul

-Ce? întrebă Corci emoționat.

Una dintre planete, Iura să îi zicem, își sprijinii palma pe capul curiosului și porni să îi înșurubeze fața în farfuria albastră cu floricele aurii.Dijmă vru să fugă prin dreapta însa constată nefiresc și teribil de mirat că, bocancul moldovean care îl lovi în față, nu vrea să îl lase.Lovitura îl aruncă conform legilor fizicii în partea stângă, unde, penetră cu parietalul  o foastănă de brad geluit, sări de pe terasă și leșinat încă din aer, căzu la pământ de la fix doi metri și treizecișipatru de centimetri.

Terase , nefiind prost, își făcu rapid calculele și constată că este de acum singurul capabil să răspundă la întrebări, așa că de ce să-l boțească ca pe o folie de aluminiu?Se săltă în picioare și cu mâinile întinse a apărare înspre universul moldovean proaspăt creat de Dracu, țipă*

-Ce vreți?

În timp ce terasa, parcarea și locul de dat cu capul în gurițe se pustiii instantaneu, satelitul susură un răspuns*

-Brici!

-Ce-i cu el?

-Unde-i?

-Trebuie să apară, dar…Ar fi vrut să întrebe de ce îl caută însă se gândi că îi place cum arată, așa că tăcu.

-Acum unde e?

-Acasă!

Înainte să termine de răspuns anchetei cosmice , satelitul îi vârî în gură un deget presându-i în același timp obrazul cu alte doua degetoaie.Răsucii pumnul strâns astfel încât presiunea creată pe obraz, durerea , îl forță  pe Terase să se supună întocmai ca un crap tras la mal de pescar .Aproape îngenunchiat, cu capul aplecat întro poziție nefirească, se lăsă condus de satelit înspre o mașină și văzând portbagajul deschis, se gândi că deocamdată , acea gaură neagră, este singurul loc sigur din universul ăsta nou și dătător de na-na.Intră singurel și de bunăvoie, chircindu-se alături de alte două trupuri.

-O mierlim băga-mi-aș pula, așa-i? Cine dracu îs ăștia? suspina Corci.

 

                                                          #

 

 

Petrolistul lui pește de apă sărată, se săltă pe bătăturile învelite în bumbac, se încălță cu pantofiorii scumpi, ieși din birou și țipă la secretară*

-Mă duc la Poliție!

El și libienii lui urcară în lift ca să coboare în garaj unde niște mașini , îi înghițiră rapid, rumegând benzina mocca, până hăt departe la Poliția Capitalei. Aici,un oarecare, îl întâmpină pe la intrarea dosnică, căci la cea principală, băleau clanța ușii câțiva ziariști flămânzi, care aflaseră despre marea vizită, din surse confidențiale, desigur.Fu condus într-un birou larg dacă nu era strâmt, unde un procuror, un milițian mincinos care se dădea drept polițist și o sticlă de uischi, îl așteptau.Libienii… afară.

-Salut!

-Sa trăiți! exclamară în cor cei doi propovăduitori ai legii și ordinii.

-Am venit!

-Serviți un pahar?

-Păi nu pentru asta am venit? Se așeză, sorbi din paharul întins de procuror și zâmbi*

-Bă , voi știți balada pinguinului care respira pe cur?

-Nu!

-Cică s-a așezat și…a murit!

– Ha, ha ,ha!

Bancuri și voie bună se auzea stins din spatele ușii și patru ceasuri, trecură repede pentru glumeți.Se ridicară apoi și porniră toți, cu fețe serioase spre intrarea principală.Vulturii presei, unii mai pleșuvi ca alții, înfigeau ciocul și ghearele întrebărilor, în carnea acuzatului.

-Domnule procuror, ne puteți spune ce măsuri se vor lua?

-După cum știți déjà, ancheta este în curs ,cu privire la accidentul petrecut acum câteva luni și în care a fost implicat domnul Georgescu , accident nefericit soldat și cu victimă .Astăzi, domnia sa , a răspuns timp de aproape patru ore, unor întrebări…ancheta fiind în curs, vă rugăm să aveți răbdare,legea va face cu siguranță dreptate.

– Domnule Georgescu, aveți ceva de declarat? întrebă o duduie de proastă ce era.

-În primul rând, vă spun că sunt adânc marcat, îmi pare extrem de rău pentru necazul acelei fete și implicit al meu, însă nu vreau să comentez cu privire la mersul anchetei. Este stresant și obositor, însă acea domnișoară suferă mult mai mult.Încă susțin nevinovăția mea iar cei ce se ocupă de acest caz, pot confirma faptul că niciodată nu m-am sustras anchetei, cooperez și îi asigur de respectul meu față de organele de anchetă, abilitate să soluționeze acest caz. Să lăsăm legea să hotărască! Conchise domnul Georgescu și se smulse din îmbrățișarea participanților la hohaială, urcând în mașină și pornind spre …unde dracu voia să meargă.Lăfăit pe bancheta din spate, încreți fruntea cu ochii închiși, își ridică ochelarii și se frecă la ochi. Telefonul fremăta în buzunar.

-Ce-i?

-Voicu sunt! …am vești și toate-s bune…poimâine vin lovelele, dar vrea să fiți și dumneavoastră acolo…

-Unde?

-Am zis că la vila în Râșnov, în Glăjărie…toată lumea vrea să vă vadă, este și …Sabina.

-Sabina?

-Întocmai!… când i-am spus că veniți, l-a sunat pe conte să-l anunțe că nu mai merge la ski, are de rezolvat o chestiune, bla, bla, bla.

-Vin mâine seară!…pentru Sabina…că pentru căcatul ăla cu ochi , nu mă deranjam,…altceva?

-Atât!

Parcarea subterană , îl înghiți pe Georgescu, ca o entitate neagră, hotărâtă să ucidă lumina din orice.

 

                                                          #

 

Manix, stătea lăfăit pe canapea și se zgâia la televizor.Lângă el, Zepelin, băga întrânsul oarece, urmărind și el în direct, știrea*

-E, ce zici?

-Lasă-l dracu că se descurcă, tu crezi că ăsta-i născut ieri?…la ce bani are crezi că se rupe acu*? Soneria ii făcu să tresară.

-Vezi cine-i! îl îndemnă pe Manix.

Dezrobitul se ridică plictisit, coborî scările și ieși în curte, trase ivărul la geamlâcul porții și când să vadă cine este , o lovitură puternică în cap, îi desprinse violent spiritul de trup.Poarta se deschise ușor și spirite neastâmpărate de moldoveni, năpădi curtea. Lucind în lumina lunii, lopățele de infanterie, pluteau eterice de colo –colo și curănd, în sala mare, îngenunchiați și legați la picioare, având fiecare un săculeț negru pe căpșor, scheunau toți ai lui Zepelin.Un bărbat de vreo juma* de veac, țipă*

-Care-i Brici?

Una dintre margelele umane, înșirate pe lanțul disperării, înainta pe genunchi , țuțăind din buzele lipite cu scotch. Unul dintre moldoveni, îi trase sacul de pe cap și niște ochi înfricoșați își sprijineau teama de nenea cel rău.

-Tu?

-Îhi, îhi! Reușii să îngaime speriosul, care fu săltat de subsuori și scos târâș până în stradă, unde un portbagaj cu gura larg deschisă , aștepta să îl halească.

-Cine a mai cunoscut-o pe Olga?

O singura mărgeluță scutura lanțul agitându-se bezmetic, mârâind nervos. I se scoase sacul și Terase , cuprins de groază făcea semne disperate să fie lăsat să vorbească. I se smulse banda adezivă de pe gură și în câteva secunde hotarâră să o pună la loc.Vărsa din el de parcă era stricat la mațul vorbirii.Bărbatul cel rău, îi trase din nou sacul pe cap și îl trosni cu pumnul în cap , trimițându-l în țara lu” Visu. Când într-un final , mașinile fură pline cu fezandați, porniră toți în toiul nopții spre o pădurice din Codrii Vlăsiei, unde hoții își aveau și au încă sălașul.Sufletul Olgăi îi aștepta déjà acolo într-un crâng alături de niște gropi proaspăt săpate și niște saci cu var.Curând, lumina bălăngănită a lanternelor, anunța gropile că marfa sosise.

 

                                                          #

 

-Karol?

-Da!

-Șoolanul sunt dragule, mă poți ajuta ?

-Cu?

-Adresa unui număr de telefon sau locul aproximativ de unde a sunat, …undeva în jurul Brașovului…nu știu cât de complicat este…vreau să dau de un fraier care îmi datoreaza niște bani și se dă plecat din țară, ba e în Belgia, ba Franța și mi se pare că l-am văzut prin Brașov…poți să mă servești?

-Dă-mi numaăul și te anunț cât pot de repede …a ..și ora la care a sunat…vedem…atât?

-Da!

-Crezi că iese ceva? întrebă Hanta.

-Nu cred, sunt sigur! …dacă nici avocatul ăsta n-are relații, atunci cine?…și e prietenul vostru …nu? Odata ce știu adresa , plecăm să-i mătrășim pe ticăloși și să-i scăpăm pe Greceni adică pe ai tăi …în tot războiul ăsta ei nu au nici o vină.Hanta începu să tremure nervos și vizibil.

-Ce ai? întrebară toți.

-S-a tăiat dă-l în căcat!…ce dacă-i mare, știe să se spargă în hohaiele și-n fanfleuri pe senin…când vine ploaia , canci!

-Taci mă!

-De ce să tac?…ori poate voi nu știați că-i vai pula lui…lache pansat, nichitumba și asta e…pentru că vedeți voi, viața era mișto până să, hop…și-acu când e să se întâmple , gata , nu-i știrea lui, nici nu-i pute , nici n-a mâncat…cred că el masează la firmă…voi îl vedeți pe ăsta să se-nfigă în ghium să trăiască cu jangale și orez?

-Taci mă, n-auzi? șuiera Șobolanul.

-De ce mă?…dacă-s neamurile lui și el dă îndărăt, eu ce-am, sunt mai prost?..și tu, ce pula mea îmi explici lucruri ca la prost!…până să apari tu și mutu de frate-tu, viața noastră era cum trebuia, șampanie, fursecuri,pizdă…

Ca o lespede de mormânt se așternu  tăcerea și toți ochii se îndreptară spre Hanta.

-Ce-i?

-Cum , ce-i?..tu nu auzi ce turuie ăsta? întrebă Tamale.

-Mi-e rău!

-Te caci pe tine de frică!…mare și prost! Fonfăi Sile ca pentru el.

Telefonul Șobolanului porni să cânte parcă, doar ca să-l salveze pe Hanta.

-Da!

-Stii unde e Glăjăria în Râșnov?

-Gasesc eu!

-E undeva în câmp, vreo doua-trei vile de săraci…

-Mulțam tată! închise telefonul și privindu-i pe ceilalti, hotărî*

-Hopa sus!

-Hopa sus? Zâmbi Sile, păi până să hopa sus , mai trebuie ceva, nu?

-Ce?

-…să facă plata venezuelenii, cum ne-am înțeles cu nichitumba…o suta de mii, acum , aici, azi!…dup-aia , hopa sus, hopa jos, că dacă iese prost nu trebuie să iasă la fel pentru toată lumea…așa e veața mai curvă…deci?

Hanta se ridică și urcă scările spre etaj.Coborî după câteva minute, ținând în brațe o cutie…o așeză pe măsuța de cafea și o deschise. Teancuri de valută discutau între ele, prețioase tare.

-Aici sunt patru sute de mii!…când vă întoarceți sunt toți ai voștrii, eu nu mai vreau nimic…să vină ai mei sănătoși și…

Sile se repezi la cutie, îl înlătură ușor pe Hanta, scoase partea lui, o înfășură în fața de masă și ieși afară. O așeză  în portbagajul mașinii și se întoarse în vilă.

-Acu, că am rezolvat și cu încrederea în tine, zic să… hopa sus!

Bărbații se ridicară și porniră către mașini.În ușă , Hanta întrebă*

-Și eu?

-Ascunde-te sub pat!…bau-bau iezixtă! Mormăi Sile.

 

                                                        #

 

Terase, deschise ochii încet-încet ca nu cumva, ce avea să vadă să nu-l sperie de moarte.Ceva puțea pestilențial lângă el, iar bățul care îl împungea în coaste, se dovedi a fi mânuit de un negru îmbrăcat în verde. Ăsta ori e dracu” ori un extraterestru, gândi el.

-Bețivan ratat! șoptea Dracu, scoală că te pișă câinii!

Terase se ridică în fund privindu-l, cu palma căuș în dreptul ochilor.

-Unde sunt?

-Cine?

-Eu!

-Aici!

-Aici ce?

-Aici ești tu!,re-ai aI dracu de bețiv.

Terase se ridică sprijinindu-se de drac, se îndreptă de spate icnind dureros și privi în jur pe deasupra tomberoanelor de gunoi.Trona între ele ca regele muștelor.Realiză că este în capătul străzii, la Zepelini și că mirare mare, este viu.Se lepădă de dracu și tâșni înspre mașina parcată undeva în josul străzii.Își căuta telefonul și cheile, însă doar cheile mașinii erau asupra lui. Ajuns la mașină deschise portbagajul  și scoase geanta de sala.Se dezbrăcă în stradă sub privirile unor trecatori prin astă lume tristă și îmbrăcă treningul transpirat.Urcă în mașină și porni spre Poliție.Ajunse repede și se răsti la ofițerul de serviciu*

-Sima este?

-Cine îl caută?

-Eu, în pula mea, ești prost?

-Atenție la vocabular !

-Sună dracului la Sima și dă-mi-l la telefon…e urgent!

Ofițerul de serviciu,îl privi condescendent deși cu siguranță nu știa ce făcea, formă încet un număr de telefon și duse receptorul la ureche , fără a-l pierde din ochi pe civilul nașpa mirositor.

-Să trăiți! Am lângă mine un domn care dorește să vorbească cu dumneavoastră, zice că e urgent…

-Cum îl cheamă?

-Cum vă numiți?

-Terase!

-Cum?

-Terase sunt unchiule, hai până jos să vorbim, țipă civilul cu buzele strecurate prin vizetă.Sima se prezentă urgent și îl urcă în birou, unde pe un scaun odihnea o domnișoara.Terase o privi atent și o recunoscu ca fiind fătuca aia, care era seara trecută cu animalele alea mari. Se repezi înspre ea și o apucă de umeri.

-Cine ești și cine sunt animalele alea?

Sima se repezi să-l tempereze, îl răsuci și-l împinse cu putere în colțul biroului.

-Ești nebun?

-Știi  cine e cucoana?

-Patricia! Domnișoara Patricia Litvenko, asistentă medicală  și studentă, …de ce?

-Litvenko? Rusoaică?

-Ucraineancă din Moldova, dar am rude și în Rusia ,răspunse Patricia privindu-l în ochi pe Terase.Dar tu ști asta de aseară, nu ai vorbit cu ei?…a … de fapt nu putea-i vorbi  că erai aproape indispus…arăți totuși viu…se pare că ceva bun ai făcut în viața asta.Da domnule Sima, el este unul dintre cei de aseară, mă miră doar viteza cu care l-ați găsit…era în zonă?

-Ce dracu se întâmplă aici? întrebă intrigat Sima.

-Rudele ăsteia, au intrat aseară peste ai lu Zepelin și i-au confiscat pe toți, tot ce poartă pulă a dispărut…pe mine m-au troznit și am luat nani, dar ne tot întrebau de una Olga, aia pe care mi-ai arătat-o moartă în poză…

Sima o privi pe fată cu atenție și începu să facă legături în capul lui de milițian.

-Olga era verișoara ta?

-Da!

-Dar de unde știai de ai lui Zepelin?

-Acolo la morgă , nota-i tot întro agendă și când ți-am descris un individ , în dreptul descrierii ai scris…

-Brici!

-…exact!

-Si apoi?

-…apoi am sunat acasă…doar nu era să vin la dumneata în speranța că îi vei pedepsi pe ticăloși.Nu sunt atât de naivă,…de fapt ,dacă voi doi vă știți atât de bine…cazul e ca și rezolvat!

-Greșești!

-Oare?

-Ce iți voi spune acum trebuie să rămână între noi,șopti Sima, de acord?

-Să vedem!

-Acest domn se numește Laurențiu Sima, zis Terase, asta e porecla lui în lumea lor, a peștilor, a curvelor, a hoților s.a.m.d, și lucrează sub acoperire fiind tot polițist…și este și nepotul meu. Nu țin să crezi că suntem sfinți, avem destule păcate, însă multe dintre ele sunt plătite în timp ce vorbim.Toți cei care au dispărut aseară și mulți alții, sunt legați prin interese.Găsești printre ei judecători,procurori, polițiști ,politicieni,toți chitiți pe bani care mai de care mai negri.Nu-i o noutate, știu, însă pentru noi este o problemă personală.Unul dintre ei, a lovit-o cu mașina pe nepoata mea și…  a oprit mașina, a coborât, a privit-o nervos, a scuipat-o și a urcat înapoi. Nu el a sunat la salvare ci altcineva,… el a așteptat să vină poliția, după care a plecat cu o altă mașină, era și atunci un om ocupat.Numele lui este Georgescu și de două zile apare întruna la televizor.Omul lui, un individ dubios, se numește Voicu și ține spatele atât a clanului Sătmărenilor -care e in război permanent cu Zepelinii-,căt și zepelinilor, aștia pe care ai tăi , i-au împăiat, …din ce am înțeles.Nu le duc dorul , nu le duc lipsa…tot ce vrem, este să-i facem să plătească.Dacă Olga a fost omorâtă la comandă, unul singur o putea face, Voicu, însă ăsta trebuia să îi spună lui Georgescu care nu ar fi ordonat asa ceva pentru vreo amărâtă , doar dacă Olga nu aflase ceva ce deranja prea tare.

-Așa și?

-Cum și?

-Și ce vreți voi de la mine?

-Să vorbești cu ai tăi si să le spui de ăștia doi.

-Glumești!

-Deloc!

-De ce i-as încurca pe ai mei, pentru problema voastră?

-Pentru că nu ai de ales!

-Adică?

-Ce nu am apucat să îți spun, este că noi suntem pe statul de plată al ticăloșilor, dacă nu curge, pică…nu am intrat niciodată în liga mare și ne chinuim degeaba să ajungem în apropierea lui Georgescu.Știu, e nașpa dar cumva trebuie să trăim și noi.Așa că dacă nu vorbești cu ai tăi să ne rezolve problema,ei nu mai ies din țară iar tu te  întâlnești cu Olga mai repede decăt te așteptai.Ce zici?

-Ai un telefon?

Sima îi întinse mobilul. Patricia se ridică de pe scaun  și,începu să se miște prin cameră gesticulând și vorbind în rusește. După câteva minute, închise și îi înapoie telefonul.

-Atât?

-Nu!, mai trebuie să știe ai tăi , unde se află acum Georgescu.Ridică mobilul și sună*

-Bogdane, unde ești dragule?

-În cârca lu” Geo.

-Cu cine mai ești?

-Cu Dan, Mircea, Cici, Opal…de ce?

-Unde sunteți exact-exact?

-În  Râșnov…abia am ajuns și vrem să mergem să mâncăm ceva.

-Bine!

Sima închise telefonul și i-l întinse Patriciei*

-Sunt la Râșnov!… uite aici și numerele de înmatriculare ale mașinilor…le spui tu?

Patricia mai vorbi câteva minute și …da, le-a spus tot.

 

                                                       #

 

-Dacă știam că huzurești, te puneam naș Șobolane!

-Ai carnet, Calule?

-Am om, are carnet, are mașină, are sânge…n-are banii!…rezolvăm cumva înainte de pocinog sau mergem pe datorie? Șobolanul Îi plăti pe cei patru  și împreună , urcară în mașini îndreptându-se spre Râșnov.Lăsară hotelul Alpin în stânga și urmară șoseaua șerpuită , prin pădure.În Glăjărie, câteva căsuțe împărțeau lumina soarelui cu parcimonie,… se băteau în umbre uriașe care se acopereau una pe cealaltă, sub privirile umede ale locatarilor. Cu cât umbra era mai mititea, cu atât creștea obida în trăitorul vizavi și plânsu-i era amar.Curțile împrejmuite de garduri înalte, ctitorite așa pentru a ține pe hoți de o parte și de cealaltă, lăsau totusi larma să părăsească incintele.O clădire părea totuși să fie supărată pe celelalte și se trase bosumflată lângă pădure.Trei etaje de zidărie albă, două balcoane trecute prin inox, zeci de bușteni chertați ,statorniceau întro armonie arhitecturală desăvârșită.Poarta mare de fier forjat, lăsa să se întrevadă o curte cochetă, tapată cu biscuiți roșii și crem,de beton dresat, pe care patrulau maiestuoși patru rotweilleri, negru cu crem. Zidul din spatele clădirii, urca oblic peretele de stâncă, împingând pădurea în sus. Pe marginea lui, un gard înalt și el din plasă de sârmă plastifiată,colecta frunze și buruieni uscate, purtate de vânt.Viața nu părea a fi prezentă în vilă, vântul dansa frunze uscate într-un vals eteric iar lumina crepusculară, modela fantomatice umbre pe pereți.Ziua își lua pulsul imperturbabilă și hotărî*-avea înserare- așa că se stinse încet, lăsând o luna mare și galbenă , să o culce în iarba înaltă, să o posede și odihnească…și tocmai atunci, farurile unei mașini , clipiră scurt și repetitiv în fața ușii de fier forjat. Aceasta se deschise ușor și se închise în urma mașinii.De la vreo sută de metri, în spatele unor sălcii crescute câș întro natură nedreaptă, Șobolanul privea prin binoclu, vila.

-Putem intra doar pe sus , prin pădure.

-Și ce mai așteptăm? întrebă Calu”

-Ăsta nu pleacă nicăieri fără o armată de gărzi, și în curte au intrat patru inși și o femeie…nici Voicu nici Georgescu, așa că mai așteptăm puțin.Se lăsa o răcoare plăcută, învăluind gașca încropită în grabă.

-Noi nu mai stăm geană, plecăm la pădure! anuntă Calu, și plecă tupilat cu premianții lui, înspre spatele vilei.Pe șosea, trei mașini luminau drumul,ivite parcă de nicăieri.Opriră în fața porții,… două intrară iar una rămase în fața porții închise de-acum. Șobolanul îi văzu intrând, întâi pe Voicu apoi pe Georgescu,și încă patru malaci.O femeie ,ieși curând purtând o tava mare și îi servi pe cei ce rămaseră afară, cu cafele și prăjituri.Unii sprijineau masina alții  fumau rotindu-se în jurul ei.

-Mergem! Hotărî Șobolanul.Se ridică și când să pășească ,Tamale îl trase de mânecă.

-Ce-i?

-Se cam aglomerează!

Alte două mașini apărură pe șosea însă se opriră la vreo cincizeci de metri de vilă…farurile clipiră scurt de trei ori și mașinile rămaseră în beznă. Mașina din fața porții răspunse identic.

-Până acum sunt vreo douăzeci, cu trancane, niște dovediți și noi…o mână de dezrobiți și patru proști cu bâte, …curat distracție! șopti Sile.

-Caută în traistă! zise Șobolanul.

În traistă Sile găsi patru pistoale și zece încărcătoare pline.

-Căcat! …și-acum bănuiesc că ne-am transformat în Rambo,.. cine știe să le folosească…eu îmi prind urechile…Tamale, tu știi ce-s astea?

-Pistoale !

-Ăstea de unde dracu” au apărut?…se duce dracului țara asta…aici numai Poliția si cinstiții , nu au arme, în rest, orice cocalar…

-Bă ești prost? Fi atent acolo…anunță Tamale.

Umbre negre se strecurau prin spatele celor două mașini parcate în întuneric…portierele se deschideau nefiresc și luciri scurte luminau aproximativ fețele uimite ale unor tineri polițisti, pentru care viitorul, încetă brusc să existe. O liniște nefirească călărea nervos circumvoluțiunile martorilor din boscheți.Șobolanul era năuc…reuși totuși să se ridice și înarmat cu un pistol și două încărcătoare, porni la fugă înspre vilă, prin liziera de sălcii,urmat de frate-su și Tamale.Habar nu avea ce va face, însă era convins că alături de umbre, oricine sunt ele, îl pot dovedi pe Voicu.Ajunse la gard și nici urmă de herghelie.

-Calule!! Gemu un apel Șobolanul, însă nu primi nici un răspuns….bă, Calule…apelul se pierdea în beznă.

-Acum ce facem?, șopti Tamale

-Rupem gardul și coborâm în curte.

-La câini?

-Ce, ți-e frică?

-Daaaaa!

-Cobor eu primul…voi veniți după ce scap de câini…da* Sile unde e?

-De unde să știu, m-am lăsat de ghicit ieri , dar nu cred că mi-am ieșit din mână … așa că pot să ghicesc acum și aici, în morcovul din curul personal, că dacă asta a început prost, …ptiu, ptiu.

 

 

                                                            #

 

Georgescu, îi privea pe cei doi Greceni, cu o grimasă de silă, de parcă trupurile alea boțite și pline de sânge și vânătăi, aveau să sară pe el să-i murdărească costumul.Păstra o distanță oarecare în timp ce-l suduia pe Voicu*

-Bă prostu” satului, …ce-i cu ăștia doi?…și de ce i-ai urâțit așa, …ce treabă au ăștia cu mine? Doamna Geta! strigă, te rog frumos să îi conduci pe cei doi la baie…te rog să ii cureți…și du-i la bucătărie….dă-le o tărie să-și revină în simțuri…ce dracu” , nu suntem toți animale.Geta, femeia casei se conformă și îi conduse pe Greceni la baie.

-Sunt neam cu Ologii…

-Și care e treaba mea cu ei?…ai zis să vin să vorbesc cu neica–nimeni, cu hoțul ăla de căcat…și văd un moș și pe fie-sa , bătuți măr …ești cretin?…au ei banii mei?

-Ăștia sunt momeala, că altfel nu veneau!

-Bă Voicule, de ce te scarpini tu cu mâna greșit?…de ce contorsionezi tu mersul drept al lucrurilor, firescul lor,…te plictisești?…de ce mă bagi în mizerii de care nu am nevoie?….ai adus-o și pe Sabina…chiar, unde e?

-Surprizăăăă!

Sabina se repezi înspre Georgescu, cu brațele deschise.

-Sabina…

-Tată!

Rămaseră clipe lungi îmbrațișați, apoi Sabina se desprinse , îl privi lung…

-Ai îmbătrânit!

-Unde-ți sunt manierele, contesă?

-Pe tine nu trebuie să te mint frumos…așa-i?

-Așa-i, …dar ce cauți aici?

-Am fost două zile la Sinaia la Buni,…mi-era dor, și cum mâine mă întâlnesc cu Roberto la ski…știi, ne mutăm în Corfu, …după ce aranjez o să vi și tu. Voicu mi-a zis ieri că ne vedem aici, că ai nu știu ce treabă, așa că dacă tot era în drum spre aeroport …uite-mă!…se roti copilărește pe călcâie…dar trebuie să plec, facem vre-o trei ore până la Sibiu și la cinci am avion.Îl cuprinse în brațe și îl sărută pe obraz.Se întoarse înspre ușă și ieșii din salon intrând în bucătărie să-și ia din frigider o apă plată.O zării pe Geta și pe Greceni, așezați pe scaune lângă insulă.Sabina îi salută.

-Bună seara!

-Bună seara , răspunseră stins cei trei.

Ușa vilei se izbi de perete și un chelios,târând dupa el un leșinat anunță

-Ăsta era în curtea din spate și câinii sunt morți.

-Ce-ai făcut Voicule? Doi libieni se lipiră instantaneu de Georgescu, forțându-l să urce scările la etaj.Ceilalți inclusiv Voicu, scoaseră armele și intrară în dispozitiv…doi libieni șopteau prin stație întrebări…alți patru verificau intrările și curtea interioară, privind intermitent pe ferestre…curând constatară că dispozitivul din fața porții era compromis…fumătorii se prăbușeau nefiresc , înconjurați de umbre volatile care retrăgeau din ei violent și totodată molatec,…viața.

-Voicule!…Sabina, țipă de pe scări Georgescu.

Voicu se năpusti în bucătărie și îi găsi pe cei patru retrași speriați în cămară.

-Geta, ia-i pe toți și du-i în cramă…blocati ușa și așteptați…clar?

Femeia se supuse tacit , trase un dulap și în spatele lui, deschise o ușă a unui hol ce cobora abrupt în cramă.Coborâră toți și Voicu închise ușa după ei.

 

                                                        #

 

In spatele vilei, o clădire din buștean chertat, ținea loc de magazie.Umbre alunecau de colo-colo prin ușa larg deschisă.Șobolanul urmărea forfota de sus de pe zid și văzu cum o bicicletă legată de o funie, urca grăbită zidul oblic dispărând în pădure.

-Ți-ai dracu” de boemi!…nu se pot abține nicicum…bă frate nație..La cincizeci de metri mai încolo, doi visători rulau invers, plasa de la gard,…jos în curte altă bicicletă fugea de stăpânul de drept la deal.

-Nimic nu poți să faci cu ăștia !…se strecură apoi pe sub plasă și coborî precaut zidul….la baza lui descoperi câinii morți.Inima îi bubuia în piept și simțea gura uscată. Strănse mai tare mânerul pistolului și se repezi înspre peretele vilei lipindu-se de el ca necazul de cinstit.Tamale se pregăti să coboare, ridică plasa gardului și când să se strecoare, auzi un strănut și o bufnitură…în spatele lui,doi ochi negri îl urmăreau de sub un fes negru  de polyester, în noaptea neagra și ea, ațintind asupra lui o țeavă neagră de revolver.

-Cuda dumais sto idios?

-Ce?

-Unde credea-i că pleci ? întrebă altă umbră de sub alt fes.

-Voi cine sunteți?

-Ăilalți!…tu cine ești și ce cauți aici…și ăla din curte ce face acolo?

-….aaaa, am venit să îi salvăm pe niște prieteni, sunt ținuți în casă, …o femeie și un bărbat…unchiu lu” ăla de jos din curte…și a lu” ăsta leșinat,…că sunt frați…

-Ăsta nu-i leșinat…ăsta-i mort!

-L-ați omorât? icni speriat Tamale.

-Nu noi!…se juca cu pistolul  și s-a împușcat singur,…a murit de prost.

-Nu cred! Se scăpă Tamale…voi l-ați omorât…

-…și mai stam de vorbă cu tine?,… vă urmărim de zece minute , tare lungi, și am văzut că n-aveți habar ce faceți…așa ca stai dracu aici dacă vrei să trăiesti…

Cele două fesuri, se strecurară rapid pe sub plasă și aterizară în curte.Șobolanul îi urmărea lipit de perete iar pe el, fesurile, din spatele unei grămezi de lemne.O fereastră de la parter se sparse cu zgomot și o mitralieră scurtă, scuipa gloanțe înspre grămada de lemne…fesurile se îngrămădeau unul în altul, așteptând ca tirul să se oprească…Șobolanul, pitit sub fereastră la doi pasi de ea…era paralizat de frică, însă avu puterea să se târască în patru labe, până sub colțul ferestrei…se ridică încet,lipit de perete, înălță mâna întinsă ce ținea pistolul și trase la întâmplare de sus în jos și de la stânga la dreapta, un încărcător întreg…înainte sa audă țac-țac-țac, două fesuri se ițiră lângă el.Mitraliera tăcu , și după ce unul dintre fesuri fu înălțat de celălalt, se aruncă prin fereastră în vilă, după care îl trase și pe celălalt după el

-Stai aici !țipă un fes la Șobolan.

Șeful libanezilor realiză că pierd avantajul apărării și cum retragerea la etajele superioare nu era o opțiune viabilă, pentru că nu așteptau întăriri, ordonă și curând ,doi bărbați se năpustiră pe ușa principală…primul trăgând lateral cu două mitraliere scurte în rafală iar cel de-al doilea luptător, alerga înspre mașina parcată în fața porții…urcă , porni motorul și ramând poarta intră în curte și frână în dreptul ușii , cu portierele laterale deschise…alt luptător preluă tragerea acordând timp celuilalt să se acopere și să reîncarce….Georgescu, flancat de gărzi coborî la parter pipăind prin beznă cu vârful pantofilor treptele peste care avea impresia că plutește….se opriră.Mitralierele tăcură și o liniște sinistră îi acoperii pe toți.Ascultau  hiperatenți tropăitul brutal ce se auzea din toate direcțiile, de parcă toată casa era bântuită de o hoardă de copii .Deodată, orice zgomot încetă brusc…un șuierat și cele două mitraliere căzură la podea în timp ce luptătorul, gâlgâia sânge , proptind în piept o înfigăreață lopățică de infanterie…se prăbușii…apoi Georgescu fu împins în mașina de afară, aruncat pe bancheta din spate împreună cu una dintre gărzi…ceilalți căutau ținte în întuneric, extrem de atenți, fără panică, dovedind profesionalism. Mașina demară înspre ieșire cu pedala călcată la maximum, însă imediat după evadarea din curte, sticla securizată, hotărî să se spargă în mii de fluturi strălucitori.Rafala de gloanțe, ucise șoferul și mașina continuă să ruleze sinistru pe câmp, tot mai încet, până opri într-un șanț.În vilă , se născu prăpădul, șuierături și pocnete, țipete de durere…și deodată tăcere.Pe o fereastră  din partea stângă a vilei, se aruncară în noapte trei siluete…Șobolanul recunoscu una, era Voicu…

-Unde pleci?…șopti pentru el ….Tu caută-i pe Greceni și du-i la Brașov, îi ordonă scurt lui Tamale…și caută-l și pe frate-miu…te rog,bine?

Lui Tamale îi era milă să-i spună că frate-su e mort, așa că tăcu și dădu scurt din cap , semn că înțelesese.

Șobolanul se aruncă în urmărirea celor trei, în timp ce în vila sub asediu, doi ochi vigilenți îi zăriră și ei pe fugari…chemă unul dintre fesuri și acesta se apropie…bărbatul îi arătă cele trei ținte alergatoare și ordona*

-Stolnikto nie ubijal!

Fesul fluieră scurt și împreună cu alți doi, porniră în urmărire. Voicu , alerga mâncând pământul în timp ce din când în când privea înapoi, simțind că cineva sau ceva îl urmărește…Șobolanul ,alerga și el blestemând viciul fumatului, în timp ce moldovenii doar alergau…Voicu, simțea inima gata să-i explodeze, dar instinctul de conservare îl mâna înainte ca pe-o vită de povară. Se despărți de cei doi și urcă în pădure pe o viroagă lutoasă…aluneca gâfâind îngrozit și gemea de efort…ar fi dat orice pentru o pereche de bocanci căci pantofiorii de ciuhap păreau să țină cu urmăritorii.Sub imperiul panicii, cu toate simțurile încordate la apogeu, auzii zgomot de pași înapoia lui…se opri și se ascunse sub un trunchi putred de brad, prăbușit în râpă…o clipă încetă să respire , ascultând. Aștepta cu mâna încleștată pe armă ca radarul tuturor simțurilor să-i localizeze pericolul. Undeva la zece pași, zgomote clare îl anunțau că urmăritorii se grăbeau…se bucură în sinea lui și îndreptă arma spre zgomot iar când umbra apăru în fața lui, trase.Cinci focuri împușcară tăcerea pădurii și una dintre umbre căzu, începând imediat să înjure amarnic, în timp ce se târa în spatele unui copac.

-Cine ești și ce vrei? țipă Voicu.

-Eu sunt , morții mă-tii de curvă! Scremu Șobolanul În timp ce-și pipăia ficatul și mâna i se umplea de sânge.

-Lasă-mă în pace și uităm tot!

-Ce mă?

Voicu nu-i răspunse, pentru că uimirea îi paraliză corzile vocale,…pădurea prinse viață chiar în fața lui și îl privea cu doi ochi reci…o lucire stranie și o tuse îl lovi în simțuri constatând că încet-încet se pierde în beznă, acolo unde sufletul lui ticălos, murind, se ducea acasă.

-Ai răcit? întrebă Șobolanul

Nu primi nici un răspuns dar simți alături două fesuri care îl priveau curioase.

-Tu cine ești? întrebă un fes…ești cu mortu?

-Stolnikto nie ubijal! șopti celălalt fes și fără să mai aștepte răspuns, îl împușcă sec în cap.Șobolanul își găsi în sfârșit odihna , fără a reuși să treacă dincolo împăcat și răzbunat, pentru că , nu-i așa?,…dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, nu trebuie decât să-i povestești planurile tale.

 

                                                       #

 

Cele două mașini,căzute primele în întâmplare, prinseră viața ca prin farmec și intrară în scurt timp în curtea vilei…curând se alătură și mașina lui Georgescu iar poarta strâmbă, fu inchisă forțat și câș.Georgescu, ieși pe picioarele lui și împins de o umbră intră în vilă, în timp ce victimele erau îndesate în celelalte mașini.În bucătărie era lumina aprinsă, și în jurul insulei, sprijiniți de mobile,se aflau cinci bărbați echipati de război.Georgescu stătea pe un scaun înalt de bar și se ținea de umărul stâng….lângă el pe podea legat de mâini un nene tuciuriu care plângea intermitent iar pe patru scaune, în colț, trei femei și un moș.Stăpânul întrebărilor, un colos de vreo cincizeci de ani,întrebî privindu-l pe Georgescu*

-Tu cine ești?

-Georgescu, David Coriolan GEORGESCU.

-Voi, ăștia patru?

-Greceanu și ea e Dana , fata mea.

-…Eu sunt Geta și ea e Sabina , fata mea…a venit să mă ajute …așa face de fiecare dată când avem chefuri la vilă, …că astea țin și câte trei zile și e mult de muncă…Telefonul fix țârâi pe hol și întrebătorul o lăsă să răspundă.Geta ridică receptorul*

-Doamna Geta?

-Dom Petre! Bună dimineața, a început bâlciul ști cum e…

-Dar lumea mă sună iar…cică e zgomot și că se aud împușcături…

-Pocnitori, multe pocnitori…acu” imediat vin artificiile și după aia e liniște iar…vin mâine la dumneata cu o pălincă bună…

-Bine doamna Geta…sănătate și lu* dom* Georgescu…distracție faină…

Geta închise telefonul și se îndreptă spre cămară, de unde scoase o cutie mare de carton plină cu artificii…o urcă pe insulă și îi spuse Huidumei*

-Trebuie să le trageți acum, altfel vine șeful de post și-i păcat să moară și el, că-i om bun!

-…unde-i Voicu?…făcu un semn unui barbat și acesta ieșii afară să împuște cerul…însă descoperi în cadrul ușii, un pitic gras iubitor de manele, înțepenit de frică și cu mânuțele scurte ridicate lung în aer

-A fugit ! răspunse ascuțit…a fugit în pădure cu doi bărbați și alți trei au fugit după ei și…încă unul…

Doi bărbați se repeziră spre Tamale, îl împinseră înăuntru iar ei, ieșiră în curte să mai caute surprize.

-Scurt că nu avem timp! îl chestionă ăla mare…ști ce anume s-a întâmplat aici?  …cunoști pe careva?

-Pe ăștia doi! îi arătă pe Greceni,…am venit câțiva ca să îi salvăm, că Șobolanul și frate-su sunt neamuri cu ei…și să îl prindă pe Voicu că…Voicu vroia să îl prinda pe el, că aveau ceva de împărțit…și noi eram în tufe când ați venit voi și…mai erau niște rromi cu noi dar au dispărut, furau niște biciclete…mai era Sile dar ăla nici nu a venit …cred că e la mașină…vă rog dați-ne drumul că nu știm nimic și suntem nevinovați…uite  ăsta de jos și Grecenii…avem noi mașină si plecăm repede…vă rog frumos…

-Ia-i și plecați!…ai coaie copile, dar lasă-te de prostii că nu ești făcut pentru asta …să nu ne puneți să revenim la ski pentru că nouă chiar ne place să skiem.

-Va rog să o luați și  pe Sabina! îl rugă Geta pe Tamale…aici mă descurc singură,…vă rog…

Întrebătorul fu de acord, apoi făcu un semn, bărbații îl înșfăcară pe Georgescu și purtându-l de subraț  îl aruncară într-o mașină…demarară toți, sub o ploaie de artificii. În urma lor, Geta închise cu greutate poarta de fier contorsionat și se porni să spele cu furtunul , curtea pavată cu biscuiți de beton însângerat.

 

                                                         #

 

Afaceriștii, tocmai terminau de ancorat pe mașină ruloul de plasă furată și două biciclete fandosite, când Sile șopti*

-Uite că vin…Tamale tată știam, știam că te descurci!

Tamale îl pocni violent în pupătoare, îl împinse în lateral și îi urcă pe toți în mașină,…apoi

-Tu să vii  pe jos, morții mă-tii de jeg!

Vizivozo plângăciosul , se alătură lu” ai lui și începu să le povestească  tot drumul …basme de Feldioara. Nimeni însă nu întreba nimic despre Venezueleni, nimic , de parcă le era teamă să nu apară subit și să-i bage iar într-un căcat și mai mare.

 

                                                      #

 

Sima , își bea cafeaua nesănătoasă în spatele biroului, răsfoind plictisit un dosar. Sună apoi la un numar de telefon , însă nu-i răspunse nimeni….v-ați băgat la chef, șopti pentru el și mai sorbi o gură de cafea.Mobilul ,îl atentionă că a primit un mesaj așa că îl citi plictisit, îl închise și îl aruncă pe birou.Începu să sune.

-Da?

-Terase sunt unchiule,ce faci ?

-Stau!…tu unde ești?

-La muncă, trag bilete de pe curve!…de ce?

-Mă gândeam să treci să mă iei de la birou, că mi-a dat mesaj Patricia că are ceva să-mi spună urgent-urgent, …să ne vedem la mall în parcare…

-Care Patricia?

-Aia cu moarta mă, cu Olga…

-Aaaa! …și la ce oră?

-…la unspe jumate…acu” e zece…vii?

-Vin , dar fă-mi și mie o cafea.

Nu închise bine și telefonul sună iar.

-Ordonați vă rog!

-Unde-i mă grupa ta? …de ce n-a venit la raport?

-Dom” comisar, sunt liberi două zile…se însoară Mircea și fac cheful burlacilor,…i-am sunat dar nu răspund…cred că-s rupți…

-Toți cinci deodată, ești prost?…ce facem cu cazurile…?

-…păi sunt baieții lui Onofrei, ai lui Tănase …plus baieții care stau pe strada Zepelinilor…au raportat că e liniște și că nu mișcă nimic….mâine suntem în efectiv complet și vin la raport…

-Bine,…dracu” să vă ia de betivi!

-Să trăiți!

Parcarea mall-ului era plină și cu greu , Terase găsi totuși un loc de parcare, ghidat acolo de un puradel

-Aici, aici nene! Striga agitat și arătându-i un loc care de-abia se elibera.Parcă mașina, îi dădu doi lei puștiului și aprinse o țigară.Sima deschise și el geamul și își aprinse și el una.Ridică mobilul și sună.

-Am ajuns !

-Vin și eu acum! răspunse Patricia…unde sunteți?

-…aproape de intrarea subterană în dreapta…

-Bine.Si-acum ce? întrebă Terase

-Așteptăm , trebuie să apară!…

În spatele lor, opri o mașină și soarele reflectat în geamurile ei , se aruncau supărător în ochii celor doi.Telefonul lui Sima țârâi din nou.

-Da !

-Sa-i spui Olgăi …că o iubim!

-Ce?

Două fulgerături scurte ….apoi încă două și Sima alături de Terase, plecară în același timp, pe plaiurile verzi ale pescuitului și vânătoarei, unde nu există întristare ori suspin, dar nici milițieni curviți.

 

 

                                                           #

 

Vara trecu atât de repede încât toamna fu surprinsă cu poalele ridicate de vântul rece, dezvelind picioarele uscate , în jurul cărora, se roteau frunze moarte cununate-n praf.Sabina s-a mutat în Corfu, unde plânge des,…Grecenii au încetat de mult să-i mai aștepte pe Venezueleni,dar între ei, se lăsase o tăcere vinovată.Șocul îi marca asemeni unei arsuri care nu voia să se vindece și pe care nu știau să o trateze.Greceanu se uita pe sine în lungi plimbări prin Poiană,alături de Tamale, care părea să le fie alături în permanență…Sile l-a prostit din nou să cumpere cu banii, o vilă la munte și una la mare, după care îl fură la încasări.Tamale știa asta, însă era convins că din Sile, nu mai putea face un cinstit…se împăcase cu gândul.Dana, pendulând între vizitele la psiholog și orele de plâns nervos, încerca să-și ierte fratele blestemând și binecuvântând în același timp, lașitatea lui. Hanta în schimb, devenise din ce în ce mai retras, mai acru, mai pământiu.Găsise de ceva timp, pistolul ascuns de Greceanu pe care îl purta alături de el tot timpul,în ciuda riscului de a fi prins purtând asupra lui fără drept, o armă letală…dezvoltase un tic , pipăind arma de câteva ori pe oră, bombănind ceva.Apoi într-o joi, la cinci, fața lui Georgescu umplu ecranul televizorului, știrile anunțând faptul că, marele afacerist, vindea acțiunile companiei, unei firme Ukrainene.Hanta simții că varsă și țâșnii în baie de unde în scurt timp,se auzi o bubuitură.Grecenii îl găsiră întins pe gresia rece, de unde spiritul lui de neputincios se înălță, ca să se întâlnească cu Hafenfloken-Glokenspiel.Greceanu urla privind spre cer în țipetele Danei și amândoi auziră clar, venind de undeva de sus, o întrebare de neînțeles*

-Veniși?

 

 

 

 

Orice asemănare cu întâmplări sau persoane, instituții, funcții , apucături, nu are nici o legătură cu realitatea.

 

DICTIONAR

 

Ciuhap = fraier, lache

Ghium =bidon de aluminiu ,din care se servește mâncarea deținuților

Haladeala =miștocăreală, emfază, vrăjeală acră

Harneală = haladeală

Uischi =whisky

Hoheri =necăsătoriți, peste 40 de ani

Țuțeri =atârnători pe la mese pline

Știre =faptă

A SE TIRA =A FUGII, A DISPĂREA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Orice asemănare cu locuri, personaje, întâmplări ,este rodul imaginaţiei, uneori tare bolnave, alteori cinice şi de cele mai multe ori… sictirită! Dacă care-cumva cititorule te recunoşti, te asigur că…NU EŞTI TU!

PENTRU LOCATIE GALERIE

Cumnecumart.ro prezinta pe

Dumitru D. Susu

Născut în Brașov, în 1969, într-o familie de muncitori onești, trăitori în Ghimbav de câteva generații, am absolvit Școala Generală din comuna natală în 1983.Din clasa a 5 a și până in clasa a8a, preocupările mele erau cititul, in cantități și de-a valma, precum si pictura datorată unor circumstanțe fericite. Pe atunci un tânăr îndrăgostit de sculptură și desen, d-nul Nicolae Diaconu a fost primul meu profesor de artă, in clădirea Căminului Cultural, unde activa, dormea, crea și mă îndruma, într-o cămaruta sus la etajul cladirii. Timp de două – trei zile pe săptămână il innebuneam cu prezența mea. Mă suporta cu greu la început – numai datorită faptului că eram nepotul Primarului, care ii gasise un adapost in Caminul Cultural – apoi incet-incet, înceta să-mi răspundă repezit la întrebări și renunță să-mi distrugă bruma de incredintare ca as fi vreun artist. A fost plăcut. Cochetam cu poezia si în clasa a7a aveam un Vocabular (un carnețel de notițe cu foi dictando) plin. A ajuns in posesia profei de română si… atât. Probabil erau proaste. În liceu, la Industrial nr 1 Energetic, colegii apropiați ma alintau Hieronim Stâncă, executam la comandă poeme de amor pentru colege îndrăgostite, poeme pe care le ofereau iubiților. După liceu, am dat examen la AR(Autovehicule Rutiere), am picat cu 8,30, acum mă bucur, nu-s făcut să fiu inginer. Anul următor, la IATC, D-na Sanda Manu mi-a dat eject iar în toamnă a venit rândul d-nei Olga Tudorache să mă execute. Asa ca am revenit la Brașov si am intrat la Drept, la Barițiu. Am facut doi ani greu si cu scârbă și într – o zi, gata. În 2000 am tipărit a doua carte, prima nu am reusit sa o termin. ISPITA VERDE editura Concordia. De atunci și până acum, muncă alături de Oameni dragi care mi-au devenit buni prieteni, pictură, studiu, exercitiu și viață tihnita. Restul e praf în vânt.

APASA ↓
Dumitru D, Susu

GALERIE

                                                                                             CU VANZARE,  EXPOZITIE  PERMANENT                                                                                           BULEVARDUL GARII 13A BRASOV LANGA SALA SPORTURILOR

WhatsApp-Image-2021-02-17-at-12.20.35-4-scaled-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1.jpeg

APASA POZA DIN GALERIE

WhatsApp-Image-2021-02-17-at-17.18.49-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1.jpeg
WhatsApp-Image-2021-02-17-at-17.19.40-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1-1.jpeg
PRET ....
P1-14.jpeg
PRET

Orice asemănare cu locuri, personaje, întâmplări ,este rodul imaginaţiei, uneori tare bolnave, alteori cinice şi de cele mai multe
ori… sictirită! Dacă care-cumva cititorule te recunoşti, te asigur că…NU EŞTI TU!
ACEASTA LUCRARE SE BUCURA DE DREPTUL DE AUTOR ORICE COPIERE FARA ACORDUL AUTORULUI SE PEDEPSESTE CONFORM LEGII.
ACCESUL LA LECTURAREA ACESTEI LUCRARI SE OFERA GRATUIT
DACA VA PLACUT SI DORITI SUSTINEREA AUTORULUI MAI JOS AVETI CONTUL PENTRU DONATIE
RO61BTRLRONCRT0447972301 SUSU DUMITRU.

Ispita verde autor SUSU DUMITRU

            Dragã cititorule, deşi această lecturã nu este semnatã de Stendhal, Balzac sau Sartre, ci de un anonim novice al acestei bresle de seamã, rogu-te fi îngăduitor. Sper doar, ca alãturi de mine sã zâmbeşti, sã te întristezi, sã te bucuri şi sã uiti pe moment de necazuri. Dacã însã, la sfârşitul lecturii nu ai zâmbit mãcar o datã, vinde-o unui prieten şi ia-ţi banii inapoi. Vezi?…. n-ai pierdut nimic.

 

 

 

 

            Sunã soneria. Mã prefac cã nu  aud. Sunã soneria. Fumez liniştit. Sunã soneria din nou. Fumez agasat. Sunã soneria…….

            – Da mai lasã-mã dracului în pace, o aud! De zece minute o aud, mã trezesc certându-mi Ego-ul treaz ca o santinela.Tot el se ridicã spãşit şi deschide uşa. In pragul ei doi tipi fumeazã liniştiţi. De fapt e unul singur. E vecinul meu. E ungur. E gras. E singur. E….

            -Bunã seara vecin al meu.

            -Bunã seara, rãspund.

            Deodatã un miros greu îmi aplicã un croşeu în nas. Pãrul mi se câlionţeazã, se întinde, apoi cade greu pe covor. Putreziciunea mirosului mã înfioarã. Sã fiu în Danemarca?

            -Vecin’al meu, scuze-ne rog frumos, îmi aud vecinul rãcnind, pote bate la nevestiche?

            – Sã-ţi bat nevasta, vecine?

            – Nuuuu, se bate la nevestiche se deschide uşa la mine, se intre la casã.

            Brusc nelinistea ce mã cuprinse, scãzu şi bolovanul ce-mi cãlãrea sufletul se sparse în bucãţi.          Rãsuflu uşurat. Nu trebuie sã-i bat nevasta! Aproape cã urlu de fericire.

            “Nevestiche-sa” are interdicţie să-şi salute vecinii pe palier. Vocea ei suavă, slobozită din străfundul cavernei bucale a îndoit balustrada, a spart geamurile şi a asurzit-o pe d.na. Coclea vecina de lângã mine.

             Alaltãieri, am surprins-o bãtând covoarele şi stupefiat am vãzut-o cu ochii mei larg deschişi cum se scobea în pauzele dintre dinţi cu bãtãtorul. Apoi cum sã bat uzina asta? Încerc sã mã strecor zadarnic pe lîngã Janos, apoi îl rog frumos sã mã lase sã trec. Se fereste şi cade. El. Apoi cuierul meu din hol, aplica de pe perete şi nici eu nu stãteam prea bine pe picioare. Il sar, fac doi paşi îngenunchiaţi şi sun:

            – Cine-i? Poc, beznã totalã. S-a spart becul de pe palier şi îngrozit constat cã trebuie sã vorbesc pe întuneric.

            -Radu sunt, vecinul, d-na Janos, mã trezesc obligându-mi corzile vocale sã se speteascã vibrând.

             Ego-ul meu e undeva sub pat şi face pariuri.Uşa se deschise şi pentru o secundã se fãcu luminã. Atât. Apoi bezna reveni apãsãtoare. O razã de luminã încerca din rãsputeri sã treacã pe undeva pe lîngã urechea doamnei. Renunţã.

            – Soţul dumneavoastrã, îngaim eu, vrea sã intre în casã şi probabil nu la-ţi auzit când a……

            Imediat realizeazã situaţia şi-mi şopteşte înfiorãtor:

            -Unde-i animalul?

            O rog să se dea la o parte, să se facă lumină, ca să-l poată vedea. Îl vede. După două ore reuşesc să intru în propria-mi casă. Casă, dulce casă. Mă trântesc în pat, iar de pe perete tabloul se trânteşte peste mine….. apoi lustra….. apoi liniştea…. adorm.

 

                                                            #

 

            Trezit de dimineaţă, îmi înviorez oasele sub duş. Mă spăl, mă îndrept spre frigider…. îl deschid….. îl închid, beau o cafea trezită şi înainte să realizez că sunt încă în pijama mă trezesc în hol. Intru înapoi, mă îmbrac şi iată-mă în faţa blocului. Urc în maşină, şoferul îmi urează o bună dimineaţa- bună şi-o calcă. Oraşul îşi deschide larg braţele primitoare şi mă absoarbe în valtoarea şi tumultul lui. Hurducăielile îmi teşesc capul şi popoul. Nu pot scrie ce gândesc aşa de-a valma despre primar şi despre neamu’lui. Nu pot pur şi simplu. Sau pot?

            Taxiul se îndepărtează şi eu stau ca mutu’ in faţa spitalului.

            – Bună dimineaţa, domn doctor! mă întâmpină portarul.

            Prefăcutul, gândesc eu şi răspund cu aceeaşi candoare.

                                                           

 

 

            Urc. Fiecare treaptă îmi alungă disperarea.Cum disperarea mea e mare, mă trezesc păşind uituc în podul spitalului. Cabinetul meu e la etajul unu, cobor înjurând şi uite aşa ajung cum am plecat. Disperat.

            – Bună dimineaţa domn’ doctor, – mă întâmpină asistenta mea nou nouţă.

            -Bună, reuşesc să îngaim. Şi pe onoarea mea era bună cu draci. Picioare lungi cu cîte doi genunchi, sâni şi buze şi ochi şi……. ce inteligentă era.

            – Cora, zice ea. Şi-mi întinde la pupat mânuţa dreaptă, mănuţa expertă în mânuirea always-lui.       La dracu, trec peste observaţie şi o pup. Apoi doar cum bărbaţii ştiu, mă adresez mieros;

            -Radu.

            -Da ştiu, încântată.

            – Nu mai puţin, şi dacă tot suntem aici să lămurim nişte lucruri, zic.Dacă vom lucra împreună trebuie să şti următoarele lucruri:

             -Sunt bărbat, deci greşelile îmi sunt permise. Apoi dacă te vei îmbrăca altfel, te voi da afară…. din judeţ. Apoi dacă eşti măritată….

            -Da sunt.

            -Fumezi?

            -Da.

            -Bei?

            -Da.

            -Înşeli?

            -Ca orice femeie.

            Ideal, mă aud eu urlând pe dinăuntru.

            – Odată ce ne-am lămurit, să trecem la treabă.

            – Un moment.

            – Daaaaaaa lungesc şugubăţ a-ul.

            – În afara numelui, ce pot afla doctore?

            Şi încep:

            – Născut prea târziu pentru vremurile astea daneze, am fost un copil reuşit. Acum sunt un ginecolog reuşit, fost judoka de performanţă, aproape doi metri, cântăreşte-mă te rog.

            Zâmbetul îi luminează faţa.E frumoasă foc, iar privirea-i inteligentă şi siguranţa de sine făceau un cuplu minunat.

             O bătaie în uşă mă trezeşte din reverie şi înainte să casc gura o fizionomie se strecoară cu greu în cadrul uşii.

            – Bună ziua domnul doctor, se poate? şi intră cu totul.

            – Se poate, exclam tardiv, se poate, intraţi vă rog!

                        “ O Himalaya acoperişul lumii

                         Păleşte, căci rostu-ţi de acum s-a gătat

                         Declină-ţi mândrie, declină-ţi renume,

                         Şi contemplă această femeie-bărbat.”

            – Domn’ doctor, zise apoi cu o voce nefiresc de feminină, vă inoportunez cu o problemă mai delicată.

             Maniera în care mă abordă, şi tonul plăcut, m-au făcut să uit aproape instantaneu că această creatură nu reprezintă doar un mediu transpirat şi propice dezvoltării microorganismelor şi milioanelor lor de rude. Creatura era o femeie.

            Eul meu se dădea cu capul de toţi pereţii, şi hohotea ca nebunul.Pe cine încerci tu să minţi, ginecolog veterinar? îmi striga de pe podea ţinându-se de burtă.În ultimele două săptămâni ai tratat “gazele”,”” şerpoaice,”feline”,câteva” balene” şi-o “anaconda”.

 

 

            -Ia vezi, până aici,- de Ana Conda să nu te iei, mă aud murmurând.

            -Poftiţi, mă întreabă nedumerită pacienta.

            -Anaconda, încerc eu să dreg busuiocul. Este vorba de un sindrom postefatic de detensionare a marasmului sarcoepidemicoturbulent.

            -Poftim?

            -Acest sindrom face ravagii printre tinere, continui eu aberaţia,le imprimă o stare nefirească de altfel de nelinişte, surescitare,iritare gănduri şi puncte negre….. şi secreţii ale glandelor mamare.

Al dracu ticălos, nu te-ai putut abţine, îmi cert înciudat eul.

            -Domnule doctor, surâse pacienta, în afara groazei ce vi se citea pe chip in momentul apariţie mele,şi a necontenitei întrebări dacă folosesc trei sau patru tuburi de spray la o pulverisare, vă rog să nu mă jigniţi, considerând că atâta trup nu are şi-un creier pe măsură.

            Da cititorule m-a pus la punct. Apoi am făcut ce face un bărbat între două femei inteligente:

            -Vă rog să vă dezbracaţi, exclam mieros.

            -Nu cred că este nevoie, doleanţa mea e simplă: în locul anticoncepţionalelor care m-au adus în starea asta aş dori altceva, se poate?

 

                                                            #

 

            În sfârşit plec acasă. O zi nebună şi perversă. E marţi. Plouă. N-am umbrelă şi buzunarul cu ciubucuri e gol. Mă zgribulesc şi o iau la fugă spre autobuz. Sar o baltă…. şi o alta şi încă una şi…nu mai sar. Până la brâu sunt într-o gură de canalizare. Înjur viaţa asta tâmpită de obiectul muncii mele şi încerc în van să ies la mal.

            Alături doi halăi capchii, unul bronzat şi celălat sub o umbrelă, chirăiesc hohotind pe seama mea.

            -Fane, hai bă, zise bronzatul, să punem dracu capacul pînă nu-şi rupe vreunul gâtul.

            -Ăsta-i al şaselea într-o jumăte de oră, stăm până la treişpe şi după aia astupăm. Apoi către mine:

            -Să vă ajutăm domnu’?

            Îi privesc mâna întinsă apoi fulgerător îl muşc nervos şi neregulat cu dinţii puşi. Urletul şi uimirea se împleteau armonios în aer, dar uniunea lor fu spartă brusc de potopul de înjurături rromane, unde obicieiurile creştineşti şi întoarcerea la origini asezonate cu promisiuni, m-au îndreptăţit să înţeleg că am intrat într-un mare reziduu.

            -Husane, mira-s-ar mă-ta, te-ai fecalit pe tine, îmi strecoară printre dinţi stabilopodul, apoi se reped amândoi să mă scoată din groapa, de unde aş fi putut ieşi singur doar cu ocazia intrări Romaniei în NATO.

            Acum sunt ud. Sunt în picioare, susţinut puternic de doi jegoşi,care cu siguranţă au ceva împotriva integrităţii mele. Niciodată nu mi-am dorit mai mult ca ficatul să fie în altă parte şi bărbia şi ochii şi chiar eu cu totul. Însă a vrea, nu e totuna cu a putea. Ce puteam, era să încasez lovituri. Acolo…. acolo… şi chiar şi acolo. Însă şi ei au….  “ acolo”, şi chiar “acolo” primesc fiecare un cadou înmânat cu pumnul strâns. Bucuria îi copleşeşte instantaneu, anulându-le condiţia bipedă, îngenunchează în acelaşi timp şi guiţă în acelaşi ton un scrâşnit:

            -Ahh!

            Mâinile mele le caută înverşunate peruca. O găsesc. Sunetul produs de întâlnirea frunţilor lor, a oprit ploaia, trecătorii, nivelul cotaţiilor bursiere şi ciclul menstrual al unei fete grăbite. Răsuflu liber. Ei nu.

 

                                                           

                                                            ##

 

            Cearcănele îi îngreunau obrajii. Avea senzaţia că faţa îi atârnă grea şi că-n orice moment şi-o poate călca în picioare. Gândul îl făcu să zâmbească scremut.

            -Pot să ştiu de ce îmi arăţi fasolea aia nespălată? gemu plictisit subofiţerul, fără a ridica însă privirea din hârtii.

            “Şobolanul” tăcea. Toţi anii de puşcărie petrecuţi în mai toate instituţiile ţării, l-au făcut să audă, să vadă şi să simtă toate şmecheriile şi nemerniciile posibile.

            -Hai Şobolane, ori în astea trei luni de libertate ai surzit. Hai scoate tot, că şti obiceiul.

            Grimasa Şobolanului îi lăţi gura într-un rictus urât. Scoase toate bunurile din buzunare, le aşeză în faţa majorului şi aşteptă ca acesta să le inventarieze. Majorul nota fiecare obiect şi din când în când ofta plictisit. Într-un târziu, ridică ochii şi spuse:

            – Şobolane, ori ai uitat, ori ai impresia că aici e club, ori crezi că mergi la operă, ori sigur iţi baţi joc de mine, şi-n cazul ăsta îţi fut biserica mătii de hoit împuţit. Pînă acu’ trebuia să fi spălat, schimbat de ţoale boiereşti, ras, frezat şi cazat.

            -Dane, se răsti la magazioner, dă-i ce-i trebuie, despăduchiază-l şi….

            -Şobolane! se auzi o voce baritonală plină de mirare şi bună dispoziţie, ţi-era dor mâncate-ar tata, rânji doctorul pârnăii. Hai hopa, sari din ţoale şi zâmbeşte-mi cu curu’.

            Şobolanul îşi descoperii trupul puternic, bine clădit şi saturat de tatuaje. Se aplecă.

            Doctorul rânji satisfacut, apoi îmbrăcă o mănuşă chirurgicală şi-şi înfipse degetul în dosul Şobolanului. Acesta strânse din dinţi de durere şi scăpă o înjurătură.

            -Oho, izbucni doctorul, zbate-te virgină mică. Să mă cauţi mai târziu să-ţi dau un certificat de fată mare că Doamne fereşte, de-o gripă, de-o tuse de-un viol.

            -Mie?

            -Da cui?

            -Vraciule, în douăzeci de ani de pârnaie unul singur a încercat.

            -Şi ţi-a plăcut?

            Proaspătul deţinut împietri în cadrul uşii.

            -Hai Şobolane, mişcă-ţi hoitul înăuntru, murmură subofiţerul, apoi îl împinse încetişor şi închise uşa în urma Şobolanului.

            Zeci de ochi îl urmăreau curioşi. Celula era o cameră puţin mai mare decât o sufragerie, iar cei patruzeci de deţinuţi respirau împreună râgâieli, miros de transpiraţie şi băşini. Mirosul îi izbi nasul cu putere. Stomacul urcat până în gât, îi storcea lacrimi.

            -Şobolane!!!

            Aşezat pe o bancă, cel care-i vorbise , cu privirea aţintită asupra cutiei de table, aruncă zarurile, apoi îi făcu un semn obosit să se apropie. Şobolanului îi sticliră ochii. Aruncă pe patul din apropiere punga de plastic îndesată cu lucruri personale, apoi încet se aşeză lîngă el.

            – E ocupat domnu’!

            Au trecut câteva secunde de linişte. Tot în câteva secunde, cel ce guiţase şmecherşte făcea nani pe pardoseală. Cu viteza unui colibri, Şobolanul se ridicase, îl pocnise şi se aşezase la loc atât de firesc şi natural, încât aveai impresia că atât timpul cît şi feţele deţinuţilor îngheţaseră printr-un miracol.

            – Ghioc!

            -Da, şefu’!

            -Cheamă majorul şi du-l la infirmerie! Se răsti namila, ridicându-se brusc şi aruncând cutia de table.

            Deţinutul se conformă şi apăsă pe prăduitor. Clănţănind un sunet metalic vizeta se deschise puţin şi vocea subofiţerului se strecură în celulă:

            -Ce vrei?

            -Dom’ major, trăiţi-ar femeia, avem un accident. Găozarul a crezut că-i pasăre şi a aterizat în cioc. Po’ să-l zburd la vraci, că poate dă duma la cântăreţul bărbos?

            Vizeta se închise şi după câteva minute ofiţerul de serviciu şi câţiva deţinuţi îl transportară pe “accidentat” la infirmerie. Şobolanul se ridică în picioare. Deţinuţii, căutau înălţând capetele câte un loc de unde să poată urmării scena. Faţă în faţă Şobolanul şi Namila îşi aruncau priviri tăioase. Apoi brusc se aruncară unul în braţele celuilalt. Palmele lor îşi plesneau spinările într-un zgomot ritmat. Deţinuţii nu mai înţelegeau nimic.

 

                                                            #

 

            Hârâitul soneriei mă trezeşte. Mă şterg la ochi, privesc ceasul şi bombănesc înciudat. Fac câţiva paşi şi deschid. E uşa de la baie. Ce dracu caut eu aici? O trântesc înjurând. Păşesc pe hol şi privesc prin vizor. E tata. Îi deschid uşa şi fără să aştept să intre, intru în bucătărie să pun de o cafea.

            – Ce vrei ? Îl întreb în timp ce umplu ibricul cu apă.

            -Şi mie îmi pare bine că te văd. Mă-ta m-a trimis, altfel nu călcam pe aici. Am venit doar să te anunţ că frate-tu e în pârnaie.

            -Cum a şi ieşit? Ultima oară când l-am văzut îmi şterpelise până şi săpunul. Vrei o cafea?

            -Nu pentru cafea am venit! Vreau doar să te rog să vorbeşti cu soţul unei paciente de-a ta, Ionescu, parcă.

            -Ia-ţi gândul! Data trecută a fost ultima oară când l-am scos din căcat. Ajută-l tu, îţi seamănă!

            -Dacă n-o faci pentru mine şi nici pentru el, atunci fă-o pentru mă-ta.

            Aşezat pe scaun cu capul plecat în piept, bătrânelul ăsta îşi şterse cu dosul palmei noduroase o lacrimă. Aceeaşi palmă îmi modelase existenţa de câte ori apărea acasă. El era campionul de box, spaima crâşmelor şi a vecinilor.

            -De ce o bagi pe mama în jocul ăsta prostesc şi stupid? De ce o bagi de fiecare dată când mizeria în care intri îţi aduce aminte de ceea  ce eşti şi tu şi fii-tu: doi ratati!

            Un timp s-a lăsat liniştea. Ne sorbeam cafelele. Unul regretând o viaţă irosită iar eu, odată cu risipirea aburului cafelei, încercam să mă desprind de dorinţa de a-mi ajuta fratele infractor.

            Soneria ne făcu să tresărim. Tata mă privi cu oarecare spaimă. Nu aşteptam pe nimeni iar vizita asta era mult prea matinală. În cadrul uşii doi bărbaţi în civil şi un poliţist, îmi dau “bună ziua”.

            -Bună ziua, le răspund,dar nu ştiu cât de bună poate fi ziua cuiva care se trezeşte cu poliţia la uşă.

            -Domnul Ologu?

            -Da- răspund eu.

            -Putem intra?

            -Păşiţi, să văd, puteţi –  şi mă dau la o parte din cadrul uşii.

            -Vreţi o cafea?

            -Da, una mare, dacă se poate.

            -Se poate una mare, doar dacă o împărţiţi în doi.

            -Sunt căpitanul Voicu- mi se adresă civilul întinzând o mână.

            Îi strâng mâna sub privirile tăioase ale tatei. Îşi împinsese ceaşca de cafea spre mine, se ridică şi plecă fără să spună un cuvânt.

            -Cine era domnul? mă întrebă subofiţerul.

            -În afară de a afla identitatea lui, de ce aţi venit?

            -Îmi cer scuze, domnule doctor. Am dori dacă se poate să aflăm adresele unor prieteni ai fratelui dumneavoastră, Mircea Ologu, zis Şobolanul.

            -Şi v-aţi ostenit până aici pentru atâta lucru?

            -Atâta lucru nu are aceaşi însemnătate pentru dumneavoastră, cât pentru noi. Dacă ar fi fost un lucru banal v-aş fi trimis o citaţie, dar fratele dumneavoastră nu este un infractor mărunt, iar ultima lui lovitură se cifrează la 1 500 000 $

            Încăperea se umplu de miros de ceapă. Pleoapele îmi deveniseră mult prea mici pentru ochii bulbucaţi ca cepele. 1 500 000$!! Nenorocitul dracului, 1 500 000 $, îmi repetam în gând şi nu ştiam ce să cred.

            -De unde atâta bănet domnule căpitan? Şi de unde dracu să ştiu care sunt prietenii lui şi mai ales unde stau? Singura legătură între noi este numele şi amintirea a 14 ani petrecuţi cu mici întreruperi în aceeaşi casă. Nimeni nu l-a putut înţelege vreodată, iar eu cu atât mai puţin. În timp ce el vizita crâşme împreună cu tata, eu vizitam biblioteca. Când el poleniza câte-o femeie, eu mă retrăgeam undeva ruşinat, blestemând acneea şi laşitatea ce mă măcinau în interior.

            -Şi totuşi măcar un nume ne puteţi spune?

            -Nu îmi pare rău!

 

 

 

                                                            #

 

 

            Pe uşa masivă de stejar o plăcuţă indica faptul că acolo în dosul ei se ascundea ministrul. Un bărbat înalt, bine făcut, într-un costum impecabil urmat de doi asiatici deschise uşa şi îi invită pe cei doi să intre.

            -Domnul ministru vă aşteaptă, zâmbi languros secretara, apoi se ridică în picioarele prea lungi şi-i conduse.

            -Domnul Mandea, domnule ministru, şopti apoi se retrase tăcută închizând uşor uşa în urma celor trei bărbaţi.

            -Luaţi loc!

            În spatele ochelarilor cu ramă aurită,o privire tăioasă îi cerceta minuţios pe cei doi chinezi. Se ridică, închise mapa de pe birou şi se îndreptă tăcut spre bar.

            -Whyski, coniac?

            -Coniac domnule ministru, răspunse Mandea iar cei doi chinezi se mulţumiră să dea aprobator din cap.

            – Mandeo uimeşte-mă! şi spune-mi că s-a terminat, afacerea e încheiată şi muşchii nostri se vor odihni la vară în Bali!.

            Vizibil încurcat, privind paharul pe care-l rotea nervos, Mandea ridică ochii:

            – Da şi nu.

            – Da şi nu? Cei asta concurs de ghicitori, tu ai impresia că atunci când sunt în joc un milion jumăte de parai îmi arde de glume sau de ghicit? Cum adică da şi nu, lămureşte-mă vită cornută!.

            Venele umflate se zbăteau nebuneşte la tâmplele ministrului. Paharul zbură şi se sparse de uşa. Capul secretarei se iţi prin uşa întredeschisă.

            – Ieşi dracului afară, te-am chemat eu?

            Se întoarse apoi spre bar, apucă un alt pahar îsi turnă tremurând un coniac şi-l bău. Se linişti aproape la fel de brusc precum se enervase.

            -Deci,Mandeo              unde    e         Şobolanu?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     Şi banii?

            -Nimeni nu ştie nimic. Se pare doar că a ascuns banii şi s-a lăsat arestat. Şobolanul nu e prost şi totuşi, la nici cinci ore după ce a luat banii, era la Braşov, unde a bătut măr un poliţist chiar în sediul Poliţiei.

            – Deci ne-a înţepat! Se aşeză în fotoliu şi îşi aprinse un trabuc.Apoi îşi scoase ochelarii şi spuse pe un ton ministerial:

            -Mandeo îl vreau mort, dar nu înainte de a-mi  vedea banii!

 

 

                                                            #

 

            -Atenţiune! strigă Namila,astăzi avem chef, invitat de onoare e domnul Şobolanul.Aveţi ceva de rîgâit îi râgâiţi lui, de azi e delfin.

            -Pardailane, Buzatu, Caritas şi Congo, vira la cambuză, dă prăduitor majorului. Cel numit Congo un ţigan tînăr, apăsă pe întrerupător şi în scurt timp vizeta se deschise.

            -Dom’ major, omenosule, mâncaţi-aş pula matale, e morţi dă foame ţîganii. Dă-ne rogu-te roi la cambuză s-alinăm maţele nebune.

            -Îmi pare rău mai aşteptaţi până la cinci.

            -Da i-abia trei sefu,pân’ la cinci pă tăţi îi găseşti cu clopotu-n sus şi cu bani pă ochi. Asta vrei mâncaţi-aş formidabilule?

            -Gata Congo, am zis la cinci, la cinci rămâne şi închise vizeta.

            -Şi ai fute-o pe măta impotentule! scuipă ţiganul.

            -N-a vrut şefu, e boul ăla de major Potopea. Ăsta nu-i om, e bou, ca numai pă boi nu-i vrăjesc.

            – Dă-l dracu, surâse Namila, hai Şobolane să discutăm! Şi se aşeză pe pat împreună cu acesta.

            – Ia zi te-au ginit gaborii?

            – A trebuit Zdrobeo, că altfel vedeam mierla.

            – Hai tai-o!

            -Pă bune! I-am înţepat pe nişte importanţi.

            -De cât mancaţi-aş?

            -Un milion.

            -Te-ai prostit tare Şobolane, asta-i banul pe care-l fac într-o seară la barbut şi fără să mă strofoc!Apoi se ridică râzând nebuneşte.

            -Un milion şi-un bou cadou de Anul Nou…………

            -De dolari Zdrobeo.

            Mişcările Namilei îngheţară instantaneu. Îl privea năuc pe Şobolan uimit de parcă printr-o minune cineva îl anunţa că pedeapsa îi fu graţiată. Se repezi apoi spre pat îi cuprinse capul în palme şi şopti temător:

            -Un milion de dolari?

            -Da.

            -I-ai înţepat de-un milion de dolari şi ţi-ai găsit să te ascunzi în pârnaie? Lămureşte-mă rogu-te Ainştain, ce dracu vă ia minţile acolo afară, bă? Cât dracu crezi că mai trăieşti, o săptămână, două?

            -Zdrobeo dacă mor asta rămâne de văzut, însă nu înainte de a-şi recupera banii. I-am ascuns binişor şi acu aştept să-şi trimită urechiuşe să afle unde. Eşti cu mine?

            -De ce te-ai ascuns tocmai aici?

            -Ştiam că te găsesc.

            -Şi ce vrei să-ţi răspund?

            Îşi atinseră încheieturile palmelor şi două cicatrici urâte şi adânci se suprapuseră în formă de cruce.

            -Fraţi de cruce?

            -Fraţi de cruce, Şobolane!

 

 

 

                                                                        #

 

 

 

            În faţa blocului soarele mă ia la palme.Şi pleosc şi pleosc, probabil nervos că Dumnezeu la sculat cu noaptea în cap, mă altoieşte cu o sete de viaţă nebună. Îmi aşez ochelarii pe cearcăne, strâng cu putere mânerul diplomatului şi în poziţia ghiulea-lumbago, aplecat cu capul înainte şi curul ca momeală, comand varicelor să mă poarte spre taxi. Un sfert de oră mai târziu, iată-mă în halat, într-o mână cu ţigara aprinsă iar cu cealaltă cotrobăind într-o cucuoană care culcată pe spate cu picioarele alandala, îmi arăta ce are mai scump.

            -Ceasul ăsta are limbi de aur, vedeţi îmi arăta zglobie şi încântată duduia.

            – Şi soţul dumneavoastră? Mă trezesc vorbind.

            -Ce-i cu el el?

            – A,a,a,……unde lucrează ? Ha……… cică întrebare.

            – E senator de Braşov, cum nu ştiaţi? Mă redepe ofuscată. El este cel care a sprijinit proiectul ăla important de lege pe care ceilalti parlamentari mânaţi de interese meschine nu l-au votat.

            Probabil că l-a sprijinit moţăind, mi-aud Ego-ul şoptind.

            -Doamnă felicitări, rostesc solemn, sunteţi însărcinată.

            -Dumnezeule, sare ca arsă cucoana, trebuie să faceţi ceva pentru că nu vreau. Ştiţi urăsc să mi se deformeze pieptul, să mă îngraş ca o vacă şi… ştiţi, nu soţul meu şi-a băgat votul în urna respectivă….mă înţelegeţi? Şi-mi făcu cu ochiul complice.

            Prin uşa deschisă se strecură duios Cora. Strălucea.

            -Dom doctor aveţi o scrisoare.

            -De la cine?

            – De la cineva.

            -Glumeaţo!

            -Aşa scrie pe plic. Expeditor: cineva! Însă are ştampilă şi timbru americane.

            Îmi scot repede mâna din obiectul muncii şi observ că nu mai am mănuşa. Mă uit, o scot şi şuierând o înjurătură, o rog pe cucoană să se îmbrace.

            -Cora te rog ajut-o pe doamna, până stabilesc când putem aduce pe lume un avorton.

            Deschid agenda citesc, închid agenda şi şoptesc:

            -Vă aştept luni, doamnă senator.

            Deodată observ că îmbrăcată dă să iasă. Buzunarul cu ciubucuri al halatului meu se zbate disperat. Disperarea lui mă obligă să-i mai aduc aminte doamnei silabisind brutal ziua în care ne vom întâlni. Şi minune, din poşeta deschisă cu dexteritate, mânuţa excesiv vaselinizată extrage expertă un plic.Mă întorc spre birou prefăcându-mă ocupat, însă avidul ochi din ceafă urmăreşte pofticios cum cucoana îmi strecoară şerpeşte plicul. Şcoala de actorie absolvită în facultate mă obligă să îngaim un “vai nu trebuia” atât de duios şi coborâtor în decibeli încât doar citindu-mi pe buze cucoana putu realiza ce am gângurit.

            – Vă mulţumesc dom’ doctor, şopti şi ieşi.

            -Cora, o rog, du-te şi vezi, marea mea dragoste şi a soţului tău mai puţin,cine mai e, dacă mai e şi fă-le vânt. Apoi rogu-te încuie uşa căci am de citit şi de pupat un sfârc!

            Cora zâmbi. Ieşi în hol şi o auzi vag, cum că am primit o telegramă prin care se amintea un deces nefiresc în familie şi că zdrobit cum sunt nu mai pot profesa azi.

            De mâine însă, speologu Radu Ologu se va adânci în misterioasa explorare a magnificului miracol care este vaginul contemporan.

 

 

                                                            #

 

 

            Soneria mugeşte ca o vacă. Căpitanul Voicu retrase surprins degetul împingăreţ de pe butonul soneriei.În spatele lui, ştergându-şi fruntea de sudoare, avocatul Popa rânjea prosteşte.În cadrul uşii un geamlâc descoperii doi ochi.

            -Bună ziua, rosti vocea, vă pot ajuta cu ceva?

            -Bună ziua! Sunt căpitanul Voicu din cadrul S.P.P.Bucureşti, iar dânsul privind spre arătarea de avocat,este domnul avocat Popa. Avem audienţă la domnul comandant, aveţi aici hârtiile noastre.

            Uşa se deschise înghiţindu-i pe cei doi.

            -Vă rog să aşteptaţi un moment, îi somă subofiţerul, apoi luă hârtiile, le citi şi le notă într-un caiet, formă grăbit un număr de telefon, rosti un scurt “am înţeles, să trăiţi “aşeză receptorul în furcă, chemă un subofiţer, şi-i ordonă grav:

            -Marine, condu-i te rog pe dânşii la domnul comandant!

            -Vă rog să mă urmaţi, zâmbi mieros subofiţerul, apoi urmat de cei doi pătrunseră în clădirea comandamentului.Ajunşi în faţa uşii biroului comandantului, subofiţerul îi opri respectuos pe cei doi, îşi aranjă ţinuta, îşi propti regulamentar cascheta cu emblema înspre înainte şi ciocăni uşor.

            -Intră, se auzi scorţos o rugăminte- ordin.

            -Domnule colonel sunt sergent major…….

            -Lasă-i să intre şi teleportează-te!

            Subofiţerul se conformă, îi introduse pe cei doi şi dădu să iasă, însa vocea comandantului îi îngheţă paşii:

            -Marine, apropo, mai târziu să treci să-ţi dau o mărire de salariu, să-ţi poti face dracu o operatie estetică, că de când îmi tot baţi biroul mi-ai zgâriat uşa cu arătarea aia din centrul feţei.

            – Am înţeles să trăiţi,…..dar e mare?

            -Ce….arătarea?

            -Nu,nu, mărirea.

            -Ieşi în pizda mă-tii odată!

 

 

                                                            #

 

 

 

 

-Congo, se răsti Namila, e cinci! Hai vira la cambuza! Pardailane, bagă un cocteil! Mamelica si Bulz, ruj pă bot şi spălaţi pă gingii! Azi ca şi ieri, ca şi alaltăieri e sfânta zi dă muie. Extaz? Întrebarea retorică era adresată celor doi deţinuti.

-Da se auzi stins.

-Pardailane bagă o ţigănească să avem lupte din buric. Casetofonul îimprăştia în camera un iz de bazar, o melodie lascivă şi curgătoare când sacadată când duiaosă. Cel căruia Namila îi spusese Mamelica, era un tânăr de douăzeci şi cinci de ani, student căzut în puşcărie aiurea. Nenorocirea se petrecuse în urmă cu doi ani când a lovit cu maşina o fetiţă. Ştia că este criminal, credea cu toată fiinţa lui că este şi asta îl făcea să absoarbă cu aviditate şi să-şi automutileze conştiinţa cu toate porcăriile pe care Namila se oferea să i le servească. Sexul oral era una dintre ele. Bulz, cea dea doua jucărie sexual, era exact opusul lui Mamelică. In afara faptului că îi place ceea ce face zbârcit şi plin de tatuaje, era convins că sperma îi va face tenul frumos. Şi totuşi în trei ani de practică nu vedeai nici o schimbare. Singurul lucru comun celor doi,era lipsa totală a dinţilor, ambii aveau placă dentară, dinţii adevăraţi pierzându-i în primele zile de detenţie. Namila avusese grijă de asta şi-i transformase rapid în fetiţe.Unul dintre deţinuti se retrase şi se lipi cu spatele de vizorul uşii, locul prin care subofiţerul supraveghetor, trage cu ochiul adeseori, la ce se întâmplă în celulă, pentru a putea preîntâmpina fapte de acest gen.În ritmul muzicii, Mamelică şi Bulz, unul din credinţa că merită tot ce I se întâmplă,  iar celălalt din plăcere, se dezbrăcau lent şi lasciv de zeghe. Aplauzele, rânjetele şi chicotelile şoptite, sporea farmecul streaptisului masculine, spectacolul grotesc, plantând saliva la colţul gurii privitorilor. La masa încărcată de mâncare, retrasă dosnic într-un colţ ,stau aşezaţi râzând Namila, Şobolanul, Pardailan şi Congo. Mamelică, poreclit aşa din cauza grăsimii şi a pectoralilor căzuţi, iluzii a unor sâni naturali,dansa parcă cuprins de transă.

-Ce zici Şobolane, întrebă Namila, ştergându-şi cu o mână saliva cei picura pe cămaşa impecabilă, ţâţe de ţâţe, ei, eşti invitatul meu.

Şobolanul îl privi cu ochi sticlind, ceva din el ura intâmplarea şi simţea o dorinţă nebună să-i taie Namilei mădularul acela enorm împodobit cu bile de plastic încastrate sub piele care-l făceau să semene cu un ştiulete de porumb în care lipseau ici colo câteva boabe. Namila nu-l observa.Vrăjit de spectacol se masturba sub masa. Făcu un semn. Pardailan se ridica îl apucă pe Mamelica de păr şi-l aduse în genunchi în faţa Namilei. Într-o secundă hidosul membru dispăru în gura tânărului. Icnind de plăcere animalul zării privirea intrbătoare a servilului ţigan.

-Da…. ţigane… poţi, şopti extaziată Namila şi mâinile înfipte în părul jucăriei, forţau un dute-vino pervers.

Ţiganul nu aşteptă o nouă inviţatie. Pocni din deget spre un deţinut, îl ridica în picioare pe student, luă cutia de cremă pe care deţinutul i-o aduse,îşi unse cu ea mădularul şi-l penetră.Şobolanul văzu lacrimile băiatului, ceva se rupea în el puţin câte puţin, întoarse capul şi privi pe geam afară acolo unde cât de curând trebuia să ajungă.

 

 

                                                            #

 

 

Sorb încet ness-ul fierbinte. Rup plicul desfac scrisoarea şi citesc:

“Dragă farmec ofilit, după cum şti renunţând la mojicul ciubuc respectând însa credinţa înrădăcinată în subconştient a respectului de sine( de care se pare că tu habar-n-ai) prietenul tău,adică IO Geo Radocea, exilat prin proprie voinţă în ţara abisalelor posibilităţi, îţi scriu nostalgic, din vila mea, câteva rânduri cu stiloul auriu marca Parker. Nu saliva,nu ofta,nu da din buze mofluze! Vreau să te anunţ doar atât, m-am realizat. Sexul feminin, obiectul muncii noastre deşi identic în ambele ţări, aici este preţuit. Cât câştig eu într-o oră câştigi tu patriotule în doi ani. Dar ca să vezi că nu te-am uitat şi din snobism binenţeles, îţi trimit alături o chemare. Plaja de la Malibu e incântătoare. Te aştept peste şase luni tu cu prietena ta să ne zbenguim testiculele pe malul oceanului. Te aştept!”

Atât. Atât imi scrie nenorocitul după patru ani.

-Cine Răducu? mă intreabă o voce posesoare a doi sâni superbi dezveliţi şi proptiţi infiorător de senzual în ochii mei.

-Un geniu. Aşa că dă fuga afară, vezi dacă mai e cineva, daca nu ieşi repede pe stradă şi adu-le cu forţa.Trebuie şi e imperios necesar să produc.

-Şi nu facem prostioare?

-Prostioare? Acum? Tu ce preferi, facem prostioare acum şi nu facem bani,sau nu facem prostioare, producem şi peste şase luni ne prostim in Malibu?

-America?

-Doar nu Crăcănaţii din Deal!

-Ura mergem în America!ţipă bucuroasă.

Eu nu ţip, unul din sâni îmi astupă gura. Mă abţin cu greu să mă desprind. De unde dracu fac eu rost de parai,cam cât ne trebuie cinci-şase mii, mai mult, bilete de avion, un chilot acolo, un tampon, o scobitoare. De unde dracu? Răspunsul veni brutal şi neaşteptat purtând un singur nume:Mircea Ologu zis Şobolanul.

 

                                                                        #

 

 

Vizeta se deschise brutal.

-Zdrobea Vasile!

-Ordin! gâfâi Namila şi brusc se ridica în picioare împingând cu brutalitate capul studentului.

-In cinci minute la şefu’, ai vizita oficială. Bagă o gură de spray şi când eşti gata te scot la ozon.

-Am înţeles dom’ major,să trăiţi! Apoi se-ntoarse,se aplecă,îl prinse pe student de păr şi-i şoptii la ureche:

-Să fi fresh muică, noi doi nu am terminat!

Zdrobea Vasile zis Namila intra alături de subofiţer intr-o cameră curată, cu o masă lungă străjuită de o parte şi de cealaltă de câte şase scaune. Pe mijlocul mesei un fel de barieră de sticlă impartea teritoriul, iluzoriu, între penitenciar şi libertate. Două dintre scaunele “din afară” erau deja ocupate. Pe unul aşezat comod un tip a cărui constituţie atletică se apropia vizibil de a Namilei, cu o faţă împietrită ce nu spunea nimic. Celălalt ,un mărunţel chelios emana atâta virilitate şi atracţie pentru o femeie, câtă atracţie are o clismă pentru un om perfect sănătos.

Namila se aşeză.

-Domnule plutonier, se adresa tipul vă rugăm să ne lăsaţi singuri.

-Dar ordinele……..

-Le dau eu de acum!

-Aştept afară?

-Aşteaptă unde vrei!

Bărbatul continua, Zdrobea Vasile zis Namila,condamnat la şaisprezece ani închisoare pentru omor deosebit de grav. Mama,Maria,tatăl,necunoscut.

-Necunoscut Vasile, rânji prosteşte avocatul.

Căpitanul Voicu îl săgetă scurt cu privirea şi continuă:

-Născut in Buzău la data de 20.04.1958, tată a unui copil,căsătorit cu Mioara, încarcerat la data de 04.07.1989, ai ispaşit şase ani. Termen de eliberare conditionaţă, la întrunuirea comisiei pe data de……

-Peste trei ani, răbufni Namila!

-Bun, ne cunoaştem cum se spune……

– Ba nu, cum se spune că io habar n-am cine dracu sunteţi!

Vizibil iritat de întrerupere, căpitanul reluă:

-Sunt un tip care poate influenţa şederea ta aici. În bine sau în rău, mulţumit?

Namila îl privi cu interes.

-Adică?

-Adică ajuţi legea reprezentată acum prin mine şi vei fi ajutat, ori nu. Şi atunci………

-Gata barosane! Am urechile date cu sacâz. Bagă aria.

 

 

                                                            #

 

 

BMW-ul negru, ieşi din şoseaua principală şi scrîşnind se indrepta învăluit în noapte spre clubul Corbu Negru. Se opri în faţa porţii imense de fier forjat. Un bărbat se apropie încet de maşină şi prin geamurile coborând lascive, strecură un:

-Bine a-ţi venit, domnule ministru!

Răspunsul fu, o bancnotă de zece dolari strecurată cu măiestrie. Poarta se deschise larg, maşina intra şi opri silenţios în faţa clubului.Un tânăr se repezi şi deschise uşa.

-Bună seara!

-Bună seara!

-Nu vă supăraţi, nu sunteţi dumneavoastră……..

Nu apuca să termine fraza, căci ministrul fu întâmpinat zgomotos de directorul clubului:

-Bine aţi venit! Masa vă aşteapta şi……..

-Dane cine-i boul ăsta care-mi ia interviu?

-Băiatul, v-a deranjat?

-Dă-l afară!

-Înţeles. Poftiţi vă rog, şi-l conduse în salon.

Asemeni unei umbre, bărbatul ce-l însoţea pe ministru duse mâna instinctiv la piept, parcă pentru a se asigura că arma e la locul ei.

Directorul făcu un semn scurt. Şeful de sală pedant şi scorţos se apropie lărgind maliţios gura într-un zâmbet prefăcut surprins:

-Domnule ministru, ce onoare! Vă rog să-mi permiteţi să vă conduc, invitaţii vă aşteaptă, vă                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                un mic semn al recunoştinţei noastre. Afacerea este ca şi încheiată, cele două nave au ajuns cu bine iar interesul dumneavoastră va fi concretizat cel târziu mâine. Aveţi aici şi arată spre cutie inscripţionat pe capacul ceasului, seria şi numărul de cont al băncii din Zurich. Urma un moment de linişte .Ministrul deschise cutia, scoase ceasul de aur masiv, cerceta capacul, surâse îl aşeză la loc şi rosti:

-Mă feresc de greci chiar şi când aceştia fac cadouri, totuşi trebuie să recunosc, că vă pricepeţi.

Zâmbetele mulţumite ale celor trei dispărura însă ca prin farmec.

-Domnilor să recapitulăm; am vândut doua nave de pescuit oceanic pentru 600 000 $ ele valorând de fapt 18 000 000 $, partea mea este de 3 000 000 $ intr-o bancă elvetiană, corect?

-Corect.; răspunse bărbatul.

-Bun. Alte 2 000 000 $ pentru directorii care mai devreme sau mai târziu vor fi arestaţi plus cei   800 000 $ pentru avocaţi şi doctori. Ăştia domnilor, aud?

-Veţi primi conturile acestor bani, mâine.

Ministrul zâmbi, făcu un semn spre garda de corp, bărbatul se apropie şi apleca urechea. Apoi luă cutiuţa din mana ministrului şi se retrase vorbind la celular.

-Domnilor, continua ministru, sunt mulţumit! Zece minute din timpul meu costa un “Rolex”. Se ridica şi dădu să plece. Cei trei bărbaţi se priveau uimiţi:

-Păi nu semnăm actele, domnule ministru?

-Care acte?

-Pentru proprietatea vaselor. Au ajuns intradevăr la destinaţie, dar nu sunt încă ale noastre, doar pentru asta ne-am întâlnit astăzi, nu?

-Încă zece minute de explicaţii vă mai costa un Rolex, zâmbi răutăcios. Voi aţi crezut că aici in România s-a răsturnat căruţa cu proşti. Nu mi-aţi spus nimic despre parola contului, despre bancă, despre sumele băieţilor mei. Aşa că, dacă mâine la ora 3 nu am confirmarea băncii din Zurich a depozitului pe numele meu şi al băietţlor, la ora trei şi cinci minute, LLOID-ul va fi informat de dispariţia navelor. Le vor căuta ei şi sunt sigur că le vor găsi. Noapte bună, domnilor! Se ridică şi plecă, lăsându-i pe cei trei muţi de uimire.

-Ai vorbit, îl întrebă pe bodyguard?

-Da domnule, va fi aici în 20 de minute.

-Bine aşteapt-o şi când vine trimite-o în cameră. Până mâine eşti liber. Dă drumul şi şoferului.

 

 

                                                                        #

 

-Cine-a fost, Zdrobeo?

-Nimeni Şobolane. Un bou de avocat, nevastă-mea vrea să divorţeze. S-o ia dracu, pofni nervos apoi se întinse în pat şi adormi instantaneu.

Soneria ţârâii prelung iar vocea supraveghetorului anunţă stingerea. Doar becul de deasupra uşii, arunca o lumină difuză. Plantonul îşi lua scăunelul şi se propti în faţa uşii.

Culcat pe spate, Şobolanul fuma cu privirea aţintită în tavan. Liniştea se lăsa nefirească şi Şobolanul se trezi numărând paşii supraveghetorului. Apoi auzi nişte gemete slabe. Se ridică în capul oaselor şi căuta să surprindă de unde veneau.

-E Mamaelică şefu, aşa face in fiecare noapte, şopti plantonul.

Şobolanul se ridică uşor şi se îndreptă spre patul deţinutului.

-Mamelică, îl trezi, Mamelică….. Studentul deschise ochii apoi speriat se ridică în fund.

-Să mă dau cu ruj, şopti frecându-se la ochi?

-Nu-i nevoie, hai la mine-n pat.

Studentul se ridică şi fugi desculţ pe cimentul rece până in patul Şobolanului. Ajuns lângă el Şobolanul il intrebă:

-Cum ai ajuns aici copile?

-Am călcat o fetiţă cu maşina, domnule. A murit şi avea doar patru ani.Eram cu prietena şi mergeam la facultate, când pe drum am vrut să pun o casetă cu muzică şi deodată ceva mi-a acoperit parbrizul şi s-a auzit o bufnitură. Am oprit maşina, am coborât şi când am văzut-o căzută şi plină de sânge am leşinat. Noi suntem şase fraţi, patru fete şi doi baieţi, ironia este că frati-meu care e golan de golan s-a ferit de puşcărie ca dracu de tămâie şi mizerii a făcut slava Domnului. In cartier toţi îi ştiau de frică, eu m-am adâncit în învăţătură pentru că era singurul lucru la care mă pricepeam. La sport niciodată n-am fost bun. Deodată se opri. Vă plictisesc domnule?

Şobolanul privind în altă parte îşi şterse lacrima apoi se îintoarse privindu-l in ochi:

-Continuă…. şi fi sigur că nu mă plictiseşti. Eşti, cred singurul din cloaca asta împuţită, care n-are ce căuta aici.

-Ba nu domnule.! Locul meu este aici, aici unde sunt ostracizat şi umilit pe drept. Sunt un criminal însă eticheta în sine, pentru mulţi dintre cei de aici nu reprezintă decât atestarea ticăloşiei lor. Pentru mine însă, reprezintă o continuă aducere aminte a faptului că, înainte de pedeapsa legală căinţa şi regretul, sunt lumea mea. Trăiesc încă, doar pentru a suferii, căci cei câţiva ani în spatele unor gratii nu pot opri răul ancestral cuibărit într-un intelect înşelător.

-Inşelător?

-Da, înşelător! Majoritatea criminalilor sunt de o inteligenţă nulă, însă mulţi sunt sclipitori.Răul, domnule, este perfid şi ingenuu în acelaşi timp; e brutal ca o înjurătură pe-un altar sau moale ca mătasea, masca însă nu poate păcăli pe nimeni.Crimele stupide ca şi cele elaborate se învârt în jurul logicii, iar logica este fructul gândirii.Crima unui prost, e motivată şi are sensul ei stupid pentru cel ce o comite, căci el acţionează sub impulsul de moment, o furie neagră, un frustrant răspuns lipsei de argumente. Care crimă poate fi motivată ? Lumea mea este Bacoviană, plină de tenebre şi umbre. Eu nu aştept iertarea nimănui, încerc doar să mă împac cu mine însumi, să-mi pot privi chipul in oglindă şi să mă pot ierta.

 

 

 

 

 

 

 

 #

 

-Sărut-mâna mamă.

-Răducu mamii, îmi şopteste din pat mama. De când o ştiu, e tot bolnava, iar tristeţea de pe chipul ei blînd, mă înfioară şi mă surprinde veşnic nepregătit.

-Hai stai lângă mine, dragul mamei, avem de vorbit.

-Avem de vorbit ? îngaim eu prefăcut. Şi cam despre ce-am putea vorbi noi, zâmbesc, în timp ce îi sărut mâinile plăpânde şi reci.

-Nu glumi Răducu-mamii, nu glumi! Ce vreau să-ţi spun, te priveşte doar pe tine şi speranţa mea e….. ca tu să te împaci cu Mircea.

-Iartă-mă mamă dar nu mai ai ce să-mi spui ! Ştiu tot ce trebuie să ştiu, e un ticălos un mincinos şi un ordinar. Pe tine te înţeleg să-l iubeşti, e copilul tău, dar nu mă obliga rogu-te să-l iert, nu pot, mă-ntelegi, nu pot!

-Taci şi -ascultă şi când voi termina, repetă-mi ce-ai spus acum.

-Bine, şoptesc plictisit, dă-i drumul, dar să şti că-i degeaba !

-Răducu mamă, de când mă ştii, sunt tot bolnavă. Banii, mulţi puţini cât aveam, erau unii de la tac`-tu, aşa beţiv şi nenorocit cum îl crezi tu, iar restul, banii cu care tu te ţinea-i la scoala, îţi cumpărai haine şi te distrai, erau de la Mircea.

Uluit, o privesc de parcă acum o văd pentru prima oară.

-De la Mircea ?

-Da de la el ! Din afacerile lui, curate sau nu, am trăit toţi. Orgoliul tău de băiat prostuţ şi inocent, incapabil să accepte felul lui de-a fi, te-a făcut încet-încet să-l urăsti. Noi toţi te-am iubit şi te-am ajutat să răzbeşti acolo unde ţi-ai propus, să ajungi cineva. Lui Mircea nu-i plăcea cartea, şcoala lui a fost şcoala vieţii, dură şi ticăloasă pe care eu am înţeles-o prea târziu. Nici mie nu-mi convenea ca băiatul meu să bată cârciumile cu tac`-su, nici să-mi aducă fel de fel de derbedei în casă la miezul nopţii. Eram cinstită, îndărătnică, laşă şi prostuţă.

-Laşă?

-Da, laşă … pentru că deşi nu-mi convenea, mă complăceam în a trăi din banii negri pe care îi aducea Mircea. O duceam destul de bine şi eram mulţumită că tu eşti fericit. Şi erai fericit..Te iubeam toţi pentru că ai fost şi-ai rămas, acelaşi copil naiv şi capricios. Tu nu ai avut niciodată griji reale, grijile şi spaimele tale le-a trăit Mircea şi faptul că nu ai ştiut a adâncit ruptura dintre voi. Mai tată decât tac`-tu, ţi-a fost Mircea.

-Când mergem sa-l vedem ?

-Mâine poţi ?

Dumnezeu să mă ierte, sigur că pot !

 

 

 

 

 #

 

 

Spaima era gestantă şi sorocul se apropia vertiginos. Voma i se opri în gât  împreună cu dorinţa de a ţipa. Inghiţii dureros, cu ochii aţintiţi la pistolul îndreptat spre nasul ei. Ingrozită de moartea care părea c-o pişcă de fund, casiera întrebă prosteşte :

-E….cu….gaze ?

-Dacă era cu gaze veneam să te-mpuşc cu curu`, acu` bagă dracu` banii în geantă, ori îţi mai pun o plombă în gură !

Femeia nu înţelegea nimic, însă instinctul lucra febril şi tot el, umplu geanta. Bărbatul o înşfăcă grăbit, ieşi privind în jur, scoase cagula urcă, în maşină şi aceasta demara în trombă. Benzinăria rămase goală cu uşa căscată. Un strigăt de ajutor se auzi stins, ca vvocea greviştilor ieşiţi în stradă. Cine să-i audă, şi de ce ?

 

 

 

 #

 

 

 

Fumul ţigării uitate în scrumieră, umplu cămăruţa de serviciu cu un fum albăstrui înecăcios.

-Fumeaz-o dracului odată, sau stinge-o ! răcni iritat unul dintre subofiţeri. Iar ajung acasă şi put a căcat.

-Frustratu` mamii, şopti plictisit colegul, dacă iar te-apuci de filozofat, pun mâna pe pulan şi-ţi dau până îţi netezesc circumvoluţiunea.

-Du-te dracului !@@@@@@@@@@@@@@@@@@

-Du-te tu. Ai o meserie de tot cacatu` pe care tu ti-ai ales-o, adica pardon, mizeria din tara ti-a ales-o, si tu ti-ai gasit sa te lamentezi.Cui,…. mie ? Ce dracu vrei, sa-ti spal rufele, sa-timaresc leafa, sa te-nscriu pe lista la vile, ori sa-ti trag o excursie in Hawaii ?Barbatul trase un fum din tigara, apoi o stinse nervos.

– Tu ai impresia ca esti singurul suparat pe parnaia asta ? Nu esti, iubire !…si necazurile tale sant fericirea altora. Sant aici de zece ani si m-i se pare o vesnicie. Tu stii copile de cand nu am mai fost la un cinematograf cu nevasta, stii ca in ultimul timp n-am mai citit decat etichete, sti ca metamorfoza asta, ma face sa urlu si sa ma urc pe pereti ?Stii ca nu exista moment de tandrete intre mine si nevasta, ca la cinci minute de discutii sa nu o bag in pizda masii, asa ca de-un alint ? Tu ce crezi, ca mi-e usor cand trec pe langa pameni pe care nu i-am vazut in viata mea, acestia ma privesc de parca as fi ciumat, si-apoi scuipa ingretosati ?Cel putin astia tineri, viitorii “bididii”,smecherasii cocliti care habar n-au ce-nseamna viata.Pentru ca viata nu-i o discoteca o betie continua, nu-i nici macar o distractie. Si-s din ce in ce mai multi. De ce ? Pentru ca-s generatia care se creste singura, sant copiii astia ciurda, pe care-i vezi printre blocurile socialiste preapopulate, astia cu cheia legata de gat si lasati sa se joace pana uita de foame. Pentru ca tac`-su e la crasma cu alti tati, unde-si destainuie afacerile, unde afacerile sant un ciubuc marunt, e furtisagul zilnic care-i asigura mahoarca si vodca ieftina, care-l face sa uite ca e-un ratat. Iar nevasta-sa, somera de cele mai multe ori, sta la barfa, calare pe vecina care mai are o punga de cafea si-o oja noua, ori o ceara de depilat.

-Bun, si tu ce faci sa schimbi treaba asta ? rosti surprins subofiterul cel tanar.

_ce fac eu ?Eu fac copile ce face tot romanul S-a obisnuit sa faca ce I se spune. De doua mii de ani, de cand mama Decebal s-a lasat violata de Traian, natia asta a avut nevoie de-un tatuc, de cineva care sa-i spuna ce sa faca Eu sant doar un prost de subofiter, a carui pareri au tot atata rasunet, cat are o basina trasa in Piata Sfatului.

Tu cati dintre cinstitii de afara crezi ca maninca de trei ori pe zi, cati crezi ca neavand bani de caldura, lumina, mai au caldura si lumina; cati crezi ca au gratuitate la servicii medicale si medicamente ?Dar ei sant cinstiti. Si prefera sa crape de foame decat sa ajunga in puscarie sa se faca de ras.Tu.vrei dreptate, insa balanta s-a sucit. Hotul sufera de dor de libertate, nici de foame, nici de frig, si mai are si paznici care sa-i pazeasca somnul sa-i fie lin si dulce.

Lasa ca poate acum cu alegerile o-m duce-o mai bine !

-Stii cum se zice:”Schimbarea domnului, bucuria prostului”, si asta-i lege la romani. Lasa-l dracu` sa fure, poate s-o satura, si astia multi si flamanzi or apuca si ei ceva, pe cand asa il dau jos pe-un imbuibat si-lurca la putere pe-un flamand.

E lasa ca nu-i chiar asa! nu toti sant ticalosi si corupti,

-Poate romanii de pe alta planeta.

-De parca numai romanii sant banditi.

-Tocmai, romanii nu sant ticalosi, ei devin asa cu cat isi infig coltii mai adanc in ciolan. Tu crezi ca m-ar interesa cate vile are un ministru, cate fabrici, ce mananca, atata timp cat eu am ce manca, am un trai decent, si-mi pot permite luxul de a iesii cu nevasta la restaurant, si totul sa nu-mi de-a senzatia ca ma aventurez? I-ti garantez ca nu!

-Lasa ca daca intram in uniunile astea internationale, o sa fie mai bine!

-Alta prostie.!Uite cum vede chestia asta un prost de subofiter, bugetar si platitor de taxe:Eu sant o pudica fecioara, usor impresionabila, capricioasa si ipohondra,iar tu esti un tanar curtezan, bubos si accneic, urat mirositor si zdrentele-ti curg rau. Tu ma iubesti da-ti pute gura. Ce zici, intre pauzele dintre voma si scarba, dupa gargare salbatice cu spirt si frectii cu dezinfectant, eu ipohondra te-as mai putea iubi?

-Canci!

-In primul rand ce-ar spune familia mea, prietenii?

-Da, dar eu te iubesc cinstit!

-Si-mi pare ca esti si putin impotent!

-Adica?…

-Adica, intre dragostea ta paternala si dragostea celorlalti, o prefer pe-a doua, asa ca in locul mangaierilor tale tandre si buboase, prefer un orgasm sanatos si verificat, al unui potent si curatel miliardar!

Acu` vezi ca-i cinci, apasa sirena,si da-le desteptarea, ca iar mai facut sa-mi para bine ca traiesc!

 

 

 

 

 #

 

-Va rog sa-mi prezentati buletinele, doamnelor si domnilor! rosti puternic subofiterul.

Grupul de vizitatori se supuse in tacere. Copii, tineri si batrani, se inghesuiau cu buletinele in mana la inregistrare.Parintii mei asezati pe o bancuta de lemn, alaturi de niste colete pazite de doi copilasi, ma priveau intinzand subofiterului cele trei buletine. Subofiterul le privi atent pe fiecare in parte, apoi spuse:

-Domnul va trebui sa va hotarati cine intra. Poate intra o singura persoana, pe cine inregistrez?

Mama se ridica greu sprijinita de tata, ma privi si – mi spuse tremurator:

-Du-te tu Radu! Voi doi aveti de vorbit, spune-i doar ca suntem aici si-l iubim.Du-te!

Subofiterul inregistra actul meu si ma ruga sa astept. Apoi deschise un geamlac undeva in spatele lui si intreba:

-Bogdane, spune-mi te rog cine-a venit?

-Baleanu, Urmuz, Marincu, Zdrobea si Ologu, domn plutonier, raspunse cel strigat.

-Puteti intra i-mi sopti plutonierul si-mi arata o usa.

O deschid si pasesc pe un hol ingust spre o alta usa. Aceasta se deschide si un gardian ma pofteste inauntru.

-Domnul…..?

-Ologu soptesc, Radu Ologu, domnule.

-Va rog sa va asezati, vizita e de 20 de minute, maxim 30 deci va rog ca in acel moment sa incheiati. Va multumesc.

O alta usa se deschise si Mircea intra privindu-ma incurcat.

-Tu?

-Luati loc, domnu Ologu si puneti mainile pe masa!

Mircea se aseza si ii observam mainile tremurinde. Imi parea atat de batran si neajutorat.

-De ce ai venit? Putea veni mama sau tata, ce te-a facut sa-ti calci pe suflet?

-Mi-e destul de greu si-asa, asa ca taci si nu ma intrerupe rogu-te. Abia de curand am aflat cine si ce esti, imi pare rau si sper sa nu fie tardiv. Iarta-ma ca te-am urat, iarta-ma ca am fost un copil prost si egoist, iarta-ma ca-n nemernicia mea ti-am dorit nu o data moartea. Si inainte sa plang, spune-mi te rog cu ce te pot ajuta?

-Gata, gata, oprestete mutule! Mama unde e?

-E dincolo nu au lasat-o sa intre. Ma trimis pe mine sa ne lamurim.

-Bine Radule, acum asculta, ce te rog eu e simplu. Asculta cu atentie si baga la cap. Am facut o smecherie care ma costa viata, m-am ascuns aici pentru ca sunt cat de cat in siguranta. Mai esti prieten cu tipul de la pasapoarte?

-Da.

-Bun. Uite ce vreau: iei poze de-a mea si de-a ta il rogi frumos sa-ti traga doua pasapoarte, pe numele de Marginean Dorin si Paul…

-Stai! Uiti cine sunt? Cand te-am intrebat ce vrei, ma refeream la ce ai nevoie? Speram sa fie haine sau mancare, uiti iarasi cine sunt, si ca mereu voi ramane asa prost, dar cinstit, n-o pot face si stiai asta.

-Dar asta vreau!

-Doar asta nu pot. Nu intelegi ca nu pot sa ma bag in mizerii si sa trag si pe altul cu mine?

-E dorinta unui muribund, Radule, ofta Mircea. Iar muribundul, e frati-tu. Acum poti pleca spuse, si se ridica.

-Domn’ major..

Usa se deschise si Mircea dadu sa iasa insa in ultimul moment se intoarse spre mine si cu ochii umezi sopti:

-Sa nu ma rogi sa te iert cand ma scoti de aici pa nasalie! Atunci o sa ma doara-n cur de parerile tale de rau, frate! Iesi.

 

                                                            #

 

Secretara deschise usa si anunta zambind:

-Domnule ministru au sosit ziaristi, pentru interviu.

-Da-le drumul!

O domnisoara agreabila inarmata cu un urias microfon, urmata de un cameraman, intra sfioasa.

-Bine-a-ti venit, ii intampina surazator,ministrul. Apoi apasa butonul interfonului si comanda:

-Gina trei cafele si trei sucuri, te rog.

-Imediat!

-Va rog sa va faceti comozi, domnisoara, domnule, apoi se repezi sa-i aseze scaunul reporterei.

Vadit dominati de ministru, cei doi se foiau incurcati, asteptand ca domnul ministru sa se aseze.Cameramanul aseza camera de luat vederi pe trpied, focaliza chipul minstrului si anunta:

-Suntem gata domnule ministru, putem incepe?

-Oricand dorit, surase.

Domnisoara rosie si-mbujorata deschise un carnetel negru, il rasfoi jenata apoi citi aproape sufocata:

-Buna ziua domnule ministru.

-Buna ziua, intra acesta in joc.

-Telespectatorii ar dori sa afle care sunt temerile si implinirile in activitatea unui important reprezentant al guvernului? Ce ne puteti spune deci, despre activitatea dumneavoastra si cate ceva despre dumneavoastra ca persoana.

-In primul rand va multumesc in numele meu si-al colegilor pentru interesul dumneavoastra si sper al telespectatorilor care ne urmaresc la aceasta ora. Dupa cum stiti, fac parte din partidul cu cea mai mare reprezentare in Parlamentul Romaniei si sper eu am fost numit in acest post pentru calitatile mele, vreau sa cred si nu pentru fizionomia mea, zambi larg, apoi isi aprinse tacticos o tigara trase un fum si urmari efectul glumitei.

-Cu siguranta domnule ministru, le aveti pe amandoua, surase natang, reportera.

-Multumesc frumos, un asemenea compliment ma infioara. Continuand sarada, ministrul isi trase o figura sobr                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                m reusit. Avem o “urechiusa” si foarte curand vom sti unde sa sapam. Dupa, insa,…. ce facem?

-Curat!

 

 

                                                                        #

 

 

Dimineata era mohorata ca o fata mare, nervoasa ca busuiocul de sub perna nu si-a facut efectul. Subofiterul iesi in pragul usi si respira adanc.

-Marine! tipa la gardianul care supraveghea curatenia, scoate-i ba odata si afara ca acu pare seful, si-i praf. Iar ma puleste si-ti crap capul. Deschise larg poarta. Detinutii inarmati cu lopeti maturi si greble iesira in fata penitenciarului, grabiti si harnici ca niste albine. Dungile lor insa erau asezate invers. Subofiterii din schimb apareau unul cate unul.Aruncau grabiti cate un “sa traiesti Ioane” apoi se indreptau spre sala de pregatire. Telefonul tarai prelung.

-Da!

-Salut Ioane! se auzi o voce la celalalt capat al firului. Matei sunt.

-Sa traiesti, ia zi care-i treaba?

-Aveti pe acolo un subofiter Iordache Traian?

-Da acu trebuie sa iasa, ca-i pe schimb cu mine. De ce il ia in armata? hohoti scurt.

-Nu, nu, uite care-i treaba; nevasta-sa lucreaza la benzinarie si azi-noapte a fost jefuita. E in stare de soc la maternitate caci se pare ca era insarcinata. Fa cumva si anunta-l, e la etajul trei, camera 30. Imi pare rau Ioane, dar se pare ca a pierdut copilul.

Masina comandantului aparu fantomatic pe alee.Acesta o parca cu dexteritate, cobora, si se indrepta spre intare.

-Bine Matei, mersi mult, acu trebuie sa inchid, vine sefu,te-am pupat!

Proptit regulamentar la doi pasi in spatele usii, subofiterul dadu onorul:

-Domnule comandant, sunt plutonierul Ioan Tudor, va rog sa-mi permiteti sa raportez. In timpul serviciului meu nu s-a intamplat nimic deosebit.

Comandantul raspunse si el la salut si intra.

-Domnule colonel, sopti Tudor, as avea totusi ceva de raportat. Putem intra?

-Ce-i Tudore?

-Domn colonel, avem un coleg Traian Iordache. E pe schimb cu mine,iar nevasta-sa insarcinata, a fost jefuita azi-noapte.

-De unde sti?

-Matei mi-a spus, subofiterul de serviciu de la municipiu.

-Bine Tudore, da-i un fir, cauta-l si trimitel la mine! Sa vina si ofiterul de serviciu. Suna la garaj sa-ti dea o masina.

Tudor ridica receptorul si forma grabit un numar.

-Ofiterul de serviciu.

-Panaite, Tudor sunt.

-Ce vrei ma, acu’ ti-ai gasit sa suni? Trebuie sa fac raportul, ca iar zbarnaie sefu’. Ce vrei?

-Cauta-l repede pe Traian si fugiti la sefu, va asteapta!

Subofiterii asezati cuminti in bancute acultau plictisiti, spetele pe care ofiterul cu paza, le insira monoton. O ciocanitura in usa ii facu sa tresara.

-Intra.

-Domnule maior, permiteti-mi sa raportez! se introduse, ofiterul de serviciu.Va rog sa-i permiteti subofiterului Traian sa ma insoteasca la domnul comandant.

-Ce-ai facut iar Traienica, hohotira colegii?

-Liniste se otara maiorul! Desigur, du-te Traiane.

Sergentul major se ridica uimit, saluta, si iesi impreuna cu OS-ul.

-Ce se intampla, domn’ plutonier? intreba ingrijorat.

-Habar n-am. Mi-a ordonat sa te duc, te duc. Tu sti ce-ai facut.

OS-ul ciocani scurt, apoi intra.

-L-am adus, domn’ comandant!

-Bine, intrati amandoi si inchideti usa. Traiane….

-Ordonati domn’ comandant!

– Mai copile, nu-ti ordon nimic. M-au sunat baietii de la Brasov. Sotia ta lucra azi-noapte?

Sergentul se albi instantaneu.

-A patit Lidia ceva..? racni speriat, e grav domn’ comandant, unde e, ce-a patit?

-Stai, stai nu dispera. A fost jefuita azi-noapte. Nu e grav, cel putin asa m-au informat. E la maternitate. Iti dau o masina, te duci acolo si cand termini, vi inapoi si-mi raportezi. Tu, Panaite, fugi, si sa-mi vi cu formularul de concediu. ii dam trei zile sa-si rezolve problemele, hai executarea.

 

                                                                        #

 

-Ce face, Radule?

– E bine mama, doar putin imbatranit.

-A-ti rezolvat?

-Da, acu’ hai sa mergem, ii aduc eu ce-i mai trebuie.

Iesiram toti trei. O apasare nefireasca ne incerca si muti ne indreptaram spre masina.

-Domnul Ologu?!

Vocea, cunoscuta, purta un pardesiu elegant si putea permanent a after shawe de calitate.

-Ce placere sa ne intalnim din nou. Doamna, zise apucandu-i mamei mana si sarutand-o,

sunteti mandra desigur, cu un astfel de fiu. Dati-mi voie sa va prezint omagiile mele scumpa doamna.

-Multumesc, rosti mama stins, domnule…

-Voicu doamna, Voicu Mandea.

-Maria Ologu.

-Mergem Radule? am obosit.

-Mergem mama, acum mergem si ne urcaram toti trei in masina.

Tata porni motorul vechii dacii. O bataie in geamul meu ma facu sa tresar.

-Cu siguranta, domnule Ologu,surase parsiv Voicu, ne vom intalni curand, chiar foarte curand…. si se departa razand.

-Cine-i asta, mama?

-O cunostinta intamplatoare, raspund ingandurat… foarte intamplatoare.

 

 

                                                            #

 

Secretara intra incetisor si anunta:

-Domnul Zafiris, domnule ministru.

Barbatul isi privi ceasul si surazand spuse:

-E doi si jumatate… lasa-l sa astepte pana la trei si dupa aia dai drumul.

Ministrul isi turna un coniac si-l sorbi incetisor, rasfoind plictisit hartiile din mapa. Facu cateva corecturi, semna, si inchise mapa. Isi aprinse un trabuc si se molesi in fotoliu, amuzandu-se cu cercuri de fum. Usa se deschise brutal si grecul intra furtunos.

-Imi pare rau, domnule ministru, chitai secretara nu l-am putut opri.

-E in ordine.. iesi si lasa-ne singuri.

Broboane de sudoare se adunau pe fruntea grecului. Ochii rosii si tremurul mainilor dovedeau ca nervii lui erau mai mult decat zdruncinati.

-E posibil?

-Orice e posibil, surase ministrul fara a se deranja. Nici un muschi nu-i tresari, relaxarea lui, era incordarea celuilalt.

-Iei loc sau ingheti acolo?

Grecul se aseza tremurand.

-Domnule, in viata mea n-am pomenit asa ceva! Ma zdrobesc tot sa fie bine, si vad ca efortul meu e rasplatit cu antecamera.

-Scuteste-ma de lamentari, treci la subiect si sopteste-mi ceva dulce, urechilor!

-S-a facut, banii sunt la adresa, plus un mic bonus.

-Mai, mai sari ministrul hohotind, ca sa vezi cata eleganta in afaceri. Ma ingrozesc, apoi ii intinse telefonul celular. Ia formeaza numarul asta, spuse si-i intinse o bucata de hartie. Spune celui care raspunde, numarul de cont, parola si dupa aceea spunei sa ma sune, OK ?

Grecul se conforma si inchise. Pendula batu ora trei, un semnal parca pentru taraitul telefonului. Ministrul apasa pe buton si intreba:

-Zi directore…. aha….asa… bine domnul meu. Mai distreaza-te o saptamana apoi revino, caci e timpul sa inceapa vanatoarea de vrajitoare. Avocatul si doctorii sunt pregatiti, asa ca sa ne distram… si inchise.

Deschise sertarul biroului, scoase o mapa neagra si o intinse grecului.

-E semnate! zambi batjocuritor. La revedere… si ii facu un semn plictisit sa iasa.

Grecul se ridica cu narile umflate. Un rictus scarbit ii stramba fata, apoi se intoarse si inainte de a iesi, arunca dispretuitor:

-Domnule ministru, esti un porc!

-Da Zafiris, da… de rasa!

Usa se inchisese de mult, insa hohotele ministrului ii staruiau grecului in urechi permanent. Blestema pina la masina. De aici incepu insa sa injure….

 

 

                                                                        #         

 

 

Cuvintele capitanului imi staruiau in creier. Ce-o fi vrut sa spuna,de ce sa na revedem, ce are cu mine?

-Am ajuns Radule, sopteste abia auzit tata.

Cobor ii sarut si-i privesc departandu-se.

-Domn’ doctor bine ca a-ti venit! imi striga disperat portarul, repede la domn director. Are o urgenta si mi-a zis sa va anunt de cum apareti. E speriat tare, domn’ doctor, a fost si politia, imi strecoara soptit. Nu stiu ce se intampla, dar simt ca nu-i a buna.

Urc treptele in fuga, intru in cabinet imi arunc diplomatul pe birou, imi pun halatul si inainte ca dulcea Cora sa-mi transmita mesajul, ies grabit.

-…. o urgenta ! o aud stins exact in momentul in care, ciocanind usor intru la director.

Cabinetul impunator pentru saracia spitalului,era acum neincapator pentru poporul adunat acolo. Cinci politisti imprastiati aiurea prin camera, isi fixara ochii asupra mea.

– Radule, se desprinse directorul din imbratisarea voluptoasa a aprinsei discutii, domnii sunt de la politie, arata larg, prezentadu-i apoi pe fiecare in parte.

-Mai este cineva la munca, ori toata politia a venit la control? incerc eu o gluma. Privirile reci ma anuntara brutal ca glumita nu-si are rostul, apoi, un barbat carunt se apropie incet, ma privi in ochii si-mi arunca:

-Domn’ doctor, nu grija pentru sanatatea organului de stat ne-a adus aici, ci pentru ca, victima unui jaf armat este de acum pacienta dumneavoastra. Din intamplare este si sotia unui coleg. Am adus-o in stare de soc, iar dumneavoastra, expertul dupa cate am inteles, sunteti singurul care are un procentaj maxim de interventii reusite in astfel de cazuri. Asa incat propun sa ne vedem de munca.

-Radule, femeia e pregatita, e stabilizata si am asteptat cu greu sa apari, sopti directorul. Hai pregatestete si ne intalnim in blocul operator.

Caruntul, insotit de alti doi iesira impreuna cu noi urandu-ne succes. In birou ramasera totusi doi politisti, unul ingandurat, iar celalalt impietrit, fixa cu privirea un punct imaginar. Inganduratul aduse un scaun si se aseza incet langa colegul lui. Il privea si nu stia ce sa spuna.Cuvintele I se opreau pe limba, considerand in ultimul moment, ca nu acelea erau potrivite clipei.

-Vrei ce Traiane? se hotara intr-un tarziu, ca ma duc la chiosc si cumpar.

-Nu vreau nimic. Vreau doar ca Lidia sa fie bine si mai vreau sa-l prind pe ticalos, sa-l rup cu dintii si sa-l dau la caini. Uite acum mi-e frica sa nu inebuneasca. Cum ma mai inteleg cu ea? In ultimul timp,asa botos si suparat, am tot uitat sa-i aduc aminte ca o iubesc. Simt cum ma transform incet, incet intr-o reptila ciudata, cu nimic mai buna decat astia pe care-i pazim.

– Nu-i asa Traiane, murmura Panait, acum vorbesc nervii din tine, o sa treaca si asta ca un vis urat si cand te vei trezi, o sa ai tot timpul sa-i spui si sa-i arati ca o iubesti.

-Cand ti-am spus ca simt cum ma transform, am vorbit serios. Am un an si jumatate de cand lucrez aici, si crede-ma m-am saturat.N-i se tot aminteste sa fim cu cinci minute mai destepti decat detinutii. Si atunci invat jargonul imputit de detinut. De ce? Ca sa stiu ce “ ganguresc” intre ei. Apoi cei pe “citit” pleaca si vin alti, mai versati ii citesc si pe astia, si uite asa sunt o sugativa de mizerii si ordinarii, care incet, incet, arunca afara si anuleaza orice urma de bun simt, de ratiune si de uman. Si abia acum realizez cate meschinarii a trebuit sa indure Lidia. Cate injuraturi fara rost, cate vorbe aruncate aiurea, si totul pentru simplul fapt ca sarmana,neavand raspuns meschin la meschinarie, imi dadea in orice disputa un aer de superioritate smechereasca. De ce, Panaite, realizam ce pierdem doar cand se intampla o nenorocire?De ce parerile de rau de ce mai multe ori sunt tardive si impovaratoare, de ce o viata intreaga suntem netrebnici si apoi dintr-o data ne incearca pareri de rau? Si culmea, parerile de rau se amesteca cu o ciuda enervanta, o lupta intre constiinta si orgoliul egoist. De ce sa sufar? Imi poate parea rau cinci minute si gata.

-Esti doar suparat, conchise Panait. Toate tenebrele si problemele astea existentiale vor disparea dupa ce Lidia se va face bine. O sa vezi!

-Tocmai Panaite, surase crispat Traian, tocmai nenorocirea asta m-a facut sa ma adancesc in mine, sa caut raspunsuri. Inca sunt confuz, dar cat de curand voi lua o decizie. Sa dea Dumnezeu sa se faca Lidia bine, si-oi vedea.

-Sa dea Dumnezeu! intari Panait sa dea Dumnezeu!

Discutia se intrerupse la aparitia mea.

-Cum este domn’ doctor? sari de pe scaun un tip subtirel si napadit de sudoare.

-Este bine, este chiar foarte bine. Doamna este inca insarcinata in doua luni. Din punctul meu de vedere atat dansa cat si copilul sunt in afara de orice pericol. Insa din punct de vedere psihologic ar fi foarte util un examen. Singura afirmatie coerenta a dumneiei, este “ te impusc cu curu” ceea ce nu prea stiu ce vrea sa insemne.Barbatul rasufla usurat ca de o mare povara, apoi imi stranse mana cu putere.

-Va multumesc si va raman dator! rosti gafaind. Pot s-o vad?

-Doar un minut, o mai tinem doua zile si apoi o externam. Si nu uitati un control…

 

                                                                        #

 

-Te-ai intors?

-Da domn major, m-am intors, si nu pentru ca as fi vrut.

Sobolanul se lasa perchezitionat si apoi intra in camera. Se intinse in pat si-si aprinse o tigara. Geamurile, larg deschise, aduceau palid, un aer proaspat impiedicat parca sa intre de gratiile fixate dur in zid.

-Asta-i un smen curat! Vocea care anunta acest lucru era a unui detinut negricios si mititel, inconjurat de alti patru detinuti, cu gurile cascate de admiratie. Un teanc de hartii decupate din ziare, de forma si marimea unui teanc de bancnote adevarat, se numara cu dexteritate intre degetele maestre ale detinutului.

-Ioane, se rasti acesta spre un alt detinut, tine o hartie, si intinse acestuoa o hartie de ziar. Acu da-o la schimb. Detinutul i-o inapoie. Jucul era captivant, multi detinuti se adunara urcati pe paturile suprapuse, sa priveasca maiestria smenarului.

-Cat vrei?

Detinutul il privi prosteste.

-Cum cat vreau?

-Cat vrei pentru suta de DEM, boule?

-Patru sute de mii, se trezi tipand.

-Trei sute saptezeci, mai mult nu pot, hotara smenarul.

-Bine.

Smenarul numara rapid hartiile, apoi le intinse victimei.

-Numara si tu, il indemna, sa nu zici ca te-am intepat!

Detinutul numara si constata ca lipseau cinci bancnote.

-Pai, nu sunt toti, lipsesc cinci hartii!

-Imposibil, suiera suparat smenarul, ia sa vad si-i smulse teancul de bancnote.Le numara din nou, rapid apoi ca la un semn, un alt detinut scapa o injuratura. Toti il privira mirati apoi isi mutara ochii asupra smenarului. Acesta baga fulgerator mana in buzunarul in care cu cateva secunde inainte tinuse teancul de bancnote, ii intinse apoi detinutului banii numarati.

-Ai dreptate, lipsesc cinci harti, spuse suparat, poftim si ii intinse cele cinci bancnote scoase din buzunarul pe care il vizitase de curand apoi il ruga pe detinut sa isi mai numere banii. Acesta constata surprins ca dupa ce a mai primit cinci harti, acum mai lipsea treizeci.

-Acum lipsesc treizeci!

-Binenteles-hohoti smenarul, asta-i ghidusia, ca orice husan nu te-ai multumit sa pierzi cinci harti. Cand Gigi a injurat, te-ai uitat repede sa vezi ce se intampla.Mi-a trebuit o fractiune de secunda de neatentie din partea ta, pentru a rupe din teanc o suma frumusica pe care am bagat-o in buzunar.Apoi tot din banii tai, ti-am dat inapoi cele cinci hartii, si eu am ramas cu restul. Idea e, ca imediat dupa asta, sa-i faci vant sub orice pretext, ca sa nu aiba timp sa-i mai numere odata, capisi?

Sobolanul se amuza, amintindu-si de anii de inceput;copii, isi spuse soptit ca pentru el.!

Usa se deschise cu zgomot.Namila intra scrasnind un :”sa traiti dom` major:” apoi se indrepta spre geam,se prinse cu mainile de gratii, si injura zgaltaindu-le. Scoase din buzunar un pachet de Marlboro, il desfacu si isi aprinse o tigara.

-Ce-ai Zdrobeo ? risca Sobolanul o intrebare.

-Tampita de nevasta-mea, tine mortis sa divorteze.A venit sa mi-o spuna personal, imi vine s-o omor! racni.

Sobolanul privi intrebator. Suspiciunea se confirma cand intrebarea pe care si-o punea nu-si gasi raspunsul.De ce o nevasta care vrea sa divorteze ii aduce tigari scumpe? usa se deschise larg, si subofiterul racni:

-La plimbare, hai, rapid, rapid!

Camera se goli fulgerator. Singurii intarziati Namila si Sobolanul se multumira sa mormaie, pasind agale.

-Domnilor, zambi subofiterul, umila mea persoana saluta cu respect venerabila voastra varsta penitenciara, insa sdubreda mea constitutie psihica, ma indeamna diabolic, sa va plantez in cur un elan bocancesc. De ce oare?

Cei doi il lasara sa se amuze singur si la fel de repede cum pornisera, se indreptara spre curtea de plimbare. Cerul senin si aerul curat, ii inviora. Doar gardul de sarma ghimpata si ochii iscoditori ai majorului din postul de paza, le amintea unde se afla. Detinutii se roteau doi cate doi in imprejmuire. Uni discutau grabiti, alti stateau nemiscati si fetele tuturor se amestecau intr-un mozaic de gesturi, mimici si gesturi obosite. Retrasi intr-un colt Namila ii intinse plictisit o tigara. Sobolanul o lua pedant si admirativ, o privi lung apoi o aprinse si se aseza.

-Sobolane, zise Namila, simt ca nu mai rezist, trebuie sa fac cumva sa scap.

Sobolanul se prefacu a nu auzi. Il privi doar cu coada ochiului, asteptand sa vada unde bate.

-As putea aranja ceva,continua Namila cu voce scazuta, numa’ ca am nevoie de bani. Il privi cu coada ochiului pe Sobolan insa acesta paru ca nu aude.

-Bani, de unde dracu bani… rosti accentuand intrebarea.

Sobolanul trase adanc din tigara. Nepasarea lui il enerva pe Zdrobea, dar nu putea face nimic, asa incat se aseza alaturi si tacu. Un timp nu se auzi decat pasii tarsaiti ai detinutilor apoi rasetele unui grup ce se amuza ascultand bancuri.

-Cum i-ai intepat pe astia Sobolane? se trezi Namila.

-Acum cinci ani,sopti Sobolanul am fost inchis pentru crima. Am fost nevinovat,insa a trebuit sa apar un mahar. Eram garda lui de corp. Intr-o seara maharul a luat o pustoica in camera lui de hotel. Nu stiu ce a facut, stiu doar ca fetita s-a aruncat de pe balcon. Maharul m-a chemat, mi-a explicat ce trebuie sa fac si ca imi ramane dator, si uite asa am luat totul pe mine. Acum opt luni cand am scapat pe cuvant, maharul ajuns ministru, m-a luat pe langa el. Era bine era cald si-am invatat ce inseamna sa faci afaceri. Intr-o zi la herr ministru au aparut doi chinezi. Aveau nevoie de o licenta sau dracu stie de ce aprobare, ca firma lor sa aduca in tara seringi din alea de unica folosinta. I-au propus ministrului o suma frumusica, daca-i incurca pe astia cu fabricile din tara adica sa nu poata produce si sa nu vanda o anumita perioada de timp. Chinezii si-au adus marfa au vandut-o rapid si uite asa maharul facandu-si treaba a pus-o scurt de un milion si jumate de parai.Ce zici, merita cinci ani de parnaie gratis, atata banet? Eu zic ca da!Asa ca, atunci cand maharul m-a trimis sa-i aduc banul, m-am dus, i-am luat si-am roit-o la Brasov. I -am ascuns bine de tot, am batut un “boactar” si                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 din asfaltul aburind, BMW-ul, clipind din stergatoare, se opri euav in fata cladirii.Ministrul, abia apuca sa coboare, cand fu inconjurat de un grup de reporteri.Intrebarile tasneau de sub umbrele, acide si percutante.

-Domnule ministru, izbi o voce, ce ne puteti spune despre scandalul navelor……?Ministrul, adapostit sub umbrela intinsa de garda de corp, isi confectiona o mina ingrijorata, apoi vadit indignat:

-Domnilor, este imposibil- ca o tara in care problemele nationale, sant atat de grave, iar nivelul de trai, atat de scazut,- sa nu ne lovim, de aceasta plaga sociala, si ma refer aici, la coruptie.Sant constient ca aceasta lupta, va supune Guvernul, unui puternic examen. Inca nu ma pot pronunta, insa va asigur, ca toti cei vinovati, vor fi pedepsiti exemplar. Eu, in acord cu prerogativele mele, va asigur ca voi face totul, ca asemenea marsavii sa fie descoperite si pedepsite pe masura.

Isi facu loc, morocanos, printre ziaristi si intra in cladire, urmat de o gramada de intrebari ramase fara raspuns. Urca scarile grabit, intra vijelios in birou, in acelasi moment cu taraitul telefonului. Isi aseza paltonul si palaria, isi turna ceva de baut, si sorbi incetisor privind telefonul, care continua sa sune strident si enervant, pana cand, cu un gest brutal ridica receptorul:

-Alo!

Vocea Primului Ministru, iritata si grava, ii ceru sa se prezinte urgent in sala de sedinte a Guvernului

-…….Si sa auzim, te rog niste explicatii coerente, despre ce se intampla in curtea ta, altfel vino si cu demisia, in alb!

Sedinta prezidata de Premier, aduna privirile taioase si batjocoritoare ale ministrilor, asupra unei tinte, vadit tulburata. Rasfoind.aiurea mapa cu hartii, cautand febril niste acte pe care insa stia ca nu le va gasi, ministrul deschise timorat discutia:

-Domnule Prim-ministru, domnilor colegi, sant cu atat mai indignat de aceasta sedinta extraordinara, si cu atat mai uimit, cu cat nu inteleg, ce legatura pot avea eu, cu asa zis-ul:”scandal al navelor” Nu am nici cea mai vaga idee, dar`mite vreun interes ascuns in legatura cu aceasta probabil, afacere., si inainte chiar de a-mi depune demisia in fata primului-ministru,doresc sa aflu motivele pentru care sant suspectat.Ma deranjeaza domnilor, nu doar faptul ca ma banuiti, ci expresa dorinta a premierului, de a ma prezenta cu explicatii. Ce sa explic, sau mai bine spus, cum sa ma disculp de actiuni a caror efect jenant nu implica persoana mea?Doriti un Acar-Paun?Perfect, cautati in continuare, pentru ca eu domnilor, nu voi demisiona acum, cand am devenit tinta principala a unor acuzatii aparute de aiurea. Voi demisiona dupa ce ancheta va fi terminat aceasta vanatoare, si credeti-ma, atunci valurile vor fi mari!Desi toti puteau jura ca deasupra capului ministrului, se rotea un gigantic muscoi, se multumira cu gurile cascate, sa accepte urgent si fara remuscari, confesiunea colegului lor.

Ajuns inbirou, ordona scurt secretarei, sa nu-l deranjeze nimeni. deschise larg fereastra, inspira adanc, apoi dadu drumul hohotelor ce-l gadilau nervos la lingurica.

-Mi-ati mancat din palma, prostalailor, si ce porniti erati,….si ce mi-ati fi tras-o daca eram moale?Fumul tigarii aprinse, se departa incet, scurs pe fereastra ca un vis, purta cu sine toata incordarea ministeriala a unui om, a carui dimineata incepuse prost.

 

 

 

                                                                        #

 

 

 

Barbatul intra in bar cautand cu privirea se pare ceva sau mai bine zis, pe cineva. Se opri asupra unei mese, ocupata de doi barbati, de varste apropiate. Acestia il zarira, si bucurosi, ii facura semne sa se apropie:

-Nea Ologu! zambi larg si zgomotos unul dintre barbati, nu ne-am vazut din vremurile bune, hohoti., o tarie, ceva, si fara sa astepte raspuns, chema ospatarul si facu comanda:

-Cornele, inca un rand!

-`Nteles, sa traiti!

Batranul astepta sa se departeze ospatarul, isi aprinse o tigara, si pufaind intreba:

-Grecene tata, hai sa-ti explic de ce te-am sunat!

-Incet….. incet mosule, avem tot timpul, hotari scurt cel numit Greceanu.Acu` stai sa-ti fac cunostinta cu domnul… si-l arata pe celalalt barbat, Mihailescu, avocat Mihailescu Dan. Cei doi barbati isi stransera mainile zambind formal.

-Drept sa-ti spun, continua Greceanu, banuiam despre ce-i vorba, de cand m-ai sunat. Candtwe-ai lasat de meseria de “baterist”si ne-ai parasit, mi-ai spus, ca ma vei suna doar in caz de forta. Acum e adoua oara. Tot pentru Mircea banuiesc, asa-i?

-Ma scuzati!- interveni avocatul, insa nu inteleg ce are”bateristul” cu militia?

-Un a mare de tot, sopti Greceanu. Nea Ologu a fost in tinerete, campion de box si asa, baietii rai l-au obligat sa se angajeze la ei si l-au angajat pe un post la care se pricepea al dracu de bine.

-”Baterist”?!

-Exact Dane!Incarca bateriile nenorocitilor care picau in beciurile securitatii. De cateva ori a vrut sa se lase si tot de atatea ori fii-su Mircea era bagat la racoare. Dur, asa-i, dar a fost metoda cea mai convingatoare. Insa diferenta dintre nea Ologu si ceilalti batausi era ca omul asta, are constiinta, creier si frica de Dumnezeu. Sti cum ii zic majoritatea carciumarilor din Brasov? Mustea!

-De ce ?

-Pentru ca nu era zi de la Dumnezeu sa nu sfarseasca mort de beat.

-Gata, Grecene!- sopti incruntat Ologu. Ce a fost, a fost.Acum ajuta-ma sa aflu in ce a intrat Mircea. Sti doar ca nu e prost, si de asta nu inteleg ce l-a facut sa-l bata pe amaritul ala de politist si inca in sediul vostru.

-Ceva, ceva, si mie imi pute in afacerea asta batrane! De vreo trei saptamani se tot invarte pe la noi un SPP-ist de la Bucuresti. Cand a aparut, era interesat de Mircea, apoi nu a mai scos un sunet.

-De asta Dane te-am adus- se adresa avocatului. Daca vrei sa-l ajuti pe nea Ologu bine, daca nu asta e.

Avocatul sorbi incet din ceasca de cafea ca pentru a mai trage de timp. Se simti privit de cei doi cu insistenta, ofta, apoi:

-Domnule Ologu, in primul rand nu stiu ce doriti de la mine. Fiul dumneavoastra a fost judecat, dupa cum am inteles, in procedura de urgenta si gasit vinovat de ultraj cu violenta, corect?

-Da, corect!

-Deci?

-Vreau doar sa stiu ce a vrut sa faca, de ce s-a bagat prosteste intr-o greseala pe care nu ar fi facut-o niciodata. E inteligent si tocmai asta ma framanta, pentru ca nu face nimic instinctiv, la el totul e gandit in amanunt. Asta vreau domnule avocat, sa aflati ce se ascunde in spatele acestei povesti! Ma ajutati?

-Da.

-Va multumesc mult domnule, rosti batranul, apoi se intoarse spre Greceanu.

-Iar tu nu mai incerca sa-i faci pe alti sa-mi planga de mila! Am fost un prost si un las toata viata mea. M-am ascuns in spatele cagulei ca cei pe care-i pocneam sa nu ma recunoasca.Crezi ca pot uita chipurile alea nevinovate? caci multe dintre ele ma urmaresc continuu. Simt doar o singura schimbare; cosmarele pe care le traiam ziua, acum le traiesc noaptea si ce daca n-am vrut, si ce daca tu sau altul ma intelegeti, tot ce vreau este ca acum macar acum, nimeni sa nu mai sufere de pe urma mea.

Se lasa tacerea. Batranul se ridica incet, sorbi dintr-o data din pahar, apoi:

-Domnule Mihailescu va multumesc inca o data, iar tie, se intoarse spre Grecceanu, iti raman dator cat oi trai. Se intoarse si iesi grabit.

In fata crasmei un bec murdar arunca o lumina difuza. Parcarea plina de masini pentru o ora atat de tarzie, fu luminata brusc de doua faruri puternice. Batranul duse mainile la ochi, icercand sa vada ce se intampla.

-Domnul Ologu? Auzi o voce undeva in spatele lui, se intoarse… si vazu negru, pumnul il lovi in plin. Se retrase instinctiv, clatinand capul si incerca sa se desmeticeasca. Incetosat, vazu apropiindu-se trei barbati. Fixa cu privirea barba unuia dintre ei si lovi. Barbatul cazu ca fulgerat. Al doilea se repezi injurand si-l cuprinse prin spate in clestele bratelor. Batranul il lovi cu ceafa in gura, ii planta un cot in plexul solar si pregati un croseu. Isi simti insa capul explodand si inainte de a atinge caldarimul isi pierdu cunostinta.

 

 

                                                                        #

 

Inchid cartea cu zambetul pe buze. Intins in pat, privesc cu mandrie cortul ce se-nalta in mijlocul patului. Tanti Sandra Brown, a mai facut o vraja, ganguresc eu minunandu-ma. Asez carticica pe noptiera, ma intind ca un elastic ce sant, casc gata -gata sa-mi luxez mandibula, infig cornu-n perna, si cu fundu-n sus, astept ca efectul lecturii sa inceteze. Insa efectu`, nu si nu, asa ca renunt, ma salt in dos, si-asa dosnic, ridic receptorul, formand un numar, pe care nu-l scriu de teama sa nu sunati. O voce barbateasca ma indeamna sa-mi sugrum laringele:

-Familia Moga?

-Buna seara, incerc eu pitigaiat sa imit o voce feminina, cu doamna Cora daca se poate, este o urgenta!Si pe cuvant ca nu minteam, era o mare urgenta.Urma o pauza, si brusc clinchetul heruvim al clopoteilor zdranganiti in gatul felin si diafan al Corei, i-mi slobozira in urechi un:

-Alo?

-Iubit-o, exclam, am pentru tine cativa centimetri in plus, asa ca fenteaza -l si hai sa-ti citesc din Sandra Brown.

Dupa douazeci de minute, doua trupuri goale, ca un cap de militian, se zbenguiau sub stropii fierbinti a-i dusului.Mangaierile si limbile, se-nodau serpeste pe cele doua trupuri incinse, iar Cora, simtind un mare gol interior, cauta cu infrigurare si patima, ceva care sa-l umple.Il gasi, si hulpava inghiti grabita……unul din pateurile de pe tavita asezata intr-un echilibru precar, pe marginea chiuvetei.Plescaind de placere, cu capul dat pe spate, i-mi indesa fata intre cele doua proeminente sfarcuitoare, iar eu lingeam la ele ca boul la sare. Cine sa mai simta gustul de sapun? Si dai si dai, limba imi lucra ca un spaclu, adunand pe papile un manunchi de esente, mai mult sau mai putin cunoscute.Gemu extaziata, iar eu, cautandu-i gura, o sarut patimas. Un gust ciudat de sapun cu branzama infioara. O sarut pe ochi, pe nas, pe urechi, imi prind limba in clips, il scuip si o intorc cu spatele saezand-o intr-o pozitie behainda, cu bratele sprijinite de cada si partea dorsala momind o aratare cu oua, ce-o privea balind cu un singur ochi.

Contactul nostru porni soneria telefonului. Bazaitul strident lovi ciclopul la radacina. Ca in transa il urmaream stingandu-se privind molatic gresia si pedichiura Corei. Esec total! Ridic cu o mana telefonul, iar cu cealalta incerc cu disperare sa ma apar de furia loviturilor Corei.

-Domnul Ologu? – ma intreaba o voce suava.

-Da, raspund, intr-adevar Ologu la telefon exclam, privind rusinat spre podea.

-Spitalul judetean, suntem. Tatal dumneavoastra, domnul Ologu Nicolae, este internat la urgenta. A fost agresat….. puteti veni?

-E grav?

-Nu stiu, domnule, eu doar v-am anuntat.

Inchid telefonul si-mi caut grabit hainele.

-Ce s-a intamplat, Radule? ma intreaba curios nervoasa, Cora.

-Tata e in spital. A fost batut, altceva nu stiu. Iarta-ma, imbraca-te si grabeste-te poate-l mai prinzi treaz pe barbac-tu sa termine el ce am inceput eu. Ne vedem maine si te rog incuie tu, ii arunc inainte de a inchide usa in urma mea.

Gasesc cu greu un taxi liber, imi arunc cu greu hoitul inauntru,si screm un:”la Judetean”. Soferul ma priveste plictisit, apoi apasa accelereatia si ne aruncam impreuna in aventura rutiera Brasoveana.Creierii imi erau zgaltaiti nu doar de drum ci si de o intrebare; Cine sa-l fi batut pe tata, side ce?

Soferul opri. Privesc ceasul de taxare, ma-ngrozesc, platesc, multumesc si cobor.Sant singur in curtea unui spital, pe care vantul il sculpteaza ca pe babele Bucegilor.In spatele unor geamuri luminate, 3-4 halate albe se misca usor de colo colo. Intru pe usa de mult neunsa, si ciocanesc timid la usita pe care zace intr-o rana, o placuta pe care scrie :”Camera de garda”.Se auzi un : Intra, plictisit, iar eu urmand indicatia ma strecor intr-un cabinet puternic luminat. Il zaresc pe tata, intins pe un pat, iar in jurul lui, doctori si asistente, se zvarcoleau incercand sa-l repare.

-Radu!? ma intreaba un tip inalt, uscativ si garbovit de parca stetoscopul atarnat de gat, il forta sa faca plecaciuni.

-In legatura cu tata, Mariane, soptesc strangandu-i mana si aratand spre batranul asezat pe pat.

-Cum dansul este tatal tau?Imi pare rau, e comatos, asteptam radiografiile craniene. E batut rau, si pana nu stim daca are leziuni cerebrale nu-ti pot spune nimic.

-Cine l-a adus? intreb.

-Maiorul Greceanu si inca un tip, dar nu-i stiu numele!Ei ne-au dat telefonul la care te-am gasit.

-Maiorul Greceanu? numele nu-mi spunea nimic. Ce sa caute tata in compania unui ofiter de politie?

-Astazi nu mai ai ce sa faci, asa ca du-te acasa si vino maine cu doamna Ologu, bine?

Astept ca infirmiera sa-l schimbe, apoi urc impreuna cu ei la salonul de reanimare.Ii privesc fata tumefiatasi ma cuprinde o senzatie ciudata,de mila si parere derau, amestecate cu un soi de retinere, al carui sens nu-l intelegeam.Tintuit langa pat, ma intrebam, ce caut acolo?L-am urat o viata si totusi ii stateam la capatai. Sa fi fost curiozitate morbida sau un strop de omenie?De multe ori, cu toata fiinta mi-am dorit sa-l vad asa, si ciudat, acum i-mi pare rau.O rog pe asistenta sa aiba grija de el, ii strecor niste bani, numarul de telefon, si o rog sa ma sune daca se va intampla ceva.

Acoperisul disperarii ma calarea ca un capac de cripta, iar eu, ca o pastaie goala, imi lasam pasii purtati de vantul diminetii. Cu fiecare pasma departam de sufletul tintuit in fata spitalului, si-ntr-un tarziu, groteasca-mi aparitie se trezi nuda, la usa institutiei bleumarin, usa pe care asemeni cornului abundentei, se revarsau grupuri- grupuri politisti grabiti si monocolori. Impins din spate de curiozitate ori dracu` stie de ce, ma strecor fantomatic si fara tragere de inima, in fieful celor fara de pata, a-l negresitilor nostri, politistii.Ofiterul de serviciu, iritat de proaspatul barbierit matinal, i-mi zareste silueta, mi-o cerceteaza banuitor, apoi i-mi arunca o intrebare zdruncinatoare:

-Buna dimineata domnule, pe cine cauta-ti?

Desi in mine i-am raspuns de vre-o zece ori, buzele ramaneau neclintite. Barbatul se apropie si ma privi contrariat :

– Va simtiti bine?….veniti va rog si lua-ti loc, ma indemna aratandu-mi un scaun. Il urmez ca un miel si-mi blestem neputinta nefireasca. I-mi intinse un pahar cu apa. Fiecare inghititura, i-mi ardea matele goale si un tremur nervos, i-mi alunga incet-incet starea de prostratie,

-Multumesc! reusesc sa ingaim,multuimesc mult domnule…..plutonier, adaug observandu-i tresele de pe umeri.

-V-ati revenit? ma intreba pe un ton paternal, apoi i-mi lua paharul si-l aseza pe masuta de langa noi, alaturi de telefonul care se trezi la viata. Plutonierul ridica receptorul.

-Poarta….sa traiti! ordonati

-Ioane…Greceanu sant, se auzii o voce clara si grava, te rog cand apare avocatul Mihailescu sa-mi dai un telefon, si roaga-l sa m-astepte.

-Am inteles dom` maior, sa traiti!si inchise receptorul. Se intoarse spre mine, si i-mi adresa compatimitor:

-Cu ce va pot ajuta, domnule?

-A-s dori sa vorbesc cu domnul maior Greceanu, Ologu ma numesc….Radu Ologu.

-Va asteapta?

-Sigur da!

Politistul ma anunta, si in scurt timp, un barbat rumen in obraji in ciuda varstei si maturitatii sale, cu un picut de burta si ochi patrunzatori, se apropie incet si-mi sopti grav:

-Radule,vino cu mine te rog, ma indemna, apucandu-ma incet de dupa umeri. Gestul mai mult decat prietenos, ma infiora.

Urcam tacuti cateva trepte, strabatem un hol ingust si prost luminat, apoi patrundem intr-un birou modest si inghesuit. Trei birouri, ingramadite unul in altul, acoperite in mare parte de dosare, iti dadeau impresia ca-ntr-o camasa de forta, te simti mai in largul tau.Cei doi politisti care populau incaperea, isi ridicara ochii pentru un moment,i-mi raspunsera la salut, si la fel de preocupati se cufundara in mazgzlit hartiile de pe birou.

-Baieti…sopti maiorul, va rog minunat de frumos, sa iesiti la aer cinci minute. Inainte ca maiorul sa termine de formulat rugamintea,eram singuri.I-mi facu semn sa ma asez, apoi se apuca sa faca doua cafele.Cufundat cu totul in preparatul lor, maiorul imi dadea impresia ca a uitat de mine.Ma simteam stingher si felul lui de -a se purta, de parca am fi fost buni prieteni, imi dadea sentimentul ca sant un amnezic debusolat, trezit brusc in mijlocul familiei, pe care n-o mai recunoaste.

-Radule, sopti maiorul intinzandu-mi paharul de plastic cu aburitorul ness, cum se simte taica-tau?

 -Rau, dom` maior, ma trezesc formuland mecanic.

-Nelu….Radule….Nea nelu!

Il priveam uimit pe barbatul din fata mea, si cutia amintirilor se deschise. Imi fugeau prin creier imagini de mult uitate, imagini ale unei copilarii fericite, imagini ale unui nea Nelu, mereu incarcat de daruri. Si ca si cand imi citea gandurile, maiorul imi sopti:

-Da, Raducule tata, eu sant nea Nelu !Eu eram si mos Craciun, si iepurasul de paste. Acu` hai bea cafeaua ca se raceste si nu mai e buna de nimic.As fi vrut sa fiu singur, sa pot plange si urla, sa simt bucuria regasirii unui om care mi-a luminat copilaria, omul care mi-a fost mai apropiat ca un tata, omul datorita caruia am ajuns barbatul de azi. I-mi inghiteam cu greu cafeaua si bucuria regasirii.

-Te privesc Radule, si constat ca tac`tu avea dreptate!Esti exact cum te-a descris:dur, pragmatic, misogin si indaratnic ca un catar, copia fidela a lui Mircea, doar ca tu a-i fost alesul sortii.Nici dac`ati fi fost gemeni, nu erati atat de asemanatori; asa ca taica-tau a trebuit sa se descarce pe cel care nu a suferit prea mult de pe urma lui, adica pe tine.

-De ce pe mine?Si cum adica n-am suferit ?

-Simplu!Tot ce-a patit Mircea, si toata viata lui, a fost traita sub semnul patimirii parintelui vostru. Mircea a fost o simpla unealta, un mijloc prin care taica-tau sa fie docil si supus, caci de cate ori se razvratea taica-tau, Mircea platea cu puscaria, nevinovat mai tot timpul. Doar ca acum, Mircica a intrat in ceva urat si a platit taica-tau. Nu mar mira sa aveti toti de suferit, si tocmai asta vreau eu sa opresc, sa indiguiesc torentul starnit de Mircea.

-Are cumva legatura cu capitanul Voicu                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                l intinse. Grobian ca un papuc de porcar, insfac biletul, il indes in jab, si fara sa salut imi haituiesc papucii sa zburde spre casa.O idee se insinua perversa si cu fiecare pas, capata contur, nuanta, crez si certitudine.

 

 

                                                                        #

 

 

 

O pereche de ochelari i-si hlizesc dioptriile la mine. Sub ei, o aratare bondoaca, probabil o supravietuitoare in razboiul cu natura, cu o fata contorsionata ca un accident feroviar, ma indeamna sa-i raspund la o intrebare directa:

-Buna ziua!

-Buna ziua, repet, a-s dori o carte!

-Ce fel?

-Cu coperta rosie, ma scap pe mine.

-Ce gen, am vrut sa spun? se corecteaza sarmana., si-i observ un rictus zambavnic pe scutul ce a aparat-o viteaz in razboi.

-Beletristico-fantastico-stiintifico, sau orice altceva, nu prea gros, usor de citit, usor de carat si foarte usor de uitat.

-Un ziar a-ti incercat?

-Evryka! ma aud zbierand ca-n baie, si fuga-fuga ma nasc pe usile bibliotecii in cautarea unui chiosc de ziare. In urma mea, parca sfintindu-mi fuga, vazu-i cu coada ochiului, ca semnul crucii e-o practica bibliotecara. Amin cucoana ! Iata-ma afara. Trag aer in piept, apoi expir cu putere, si uite-asa produc un proces fiziologic normal, numit respiratie. I-mi sterg lacrima aparuta in urma constatarii a cat de destept sant, si lipa-lipa, Fat-Frumos si Genial, ma perind prin fata tarabagiilor ce-mi ofera hartii de valoare indoielnica, plantati strategic intr-o statie de trolee, vizavi de cladirea impozanta, unde cu numai cateva clipe inainte, am reusit sa intaresc ortodorxismul- crestinesc.

-Asta, ala acesta si alalaltul! comand cu o voce grava de intelectual rasat, si-n urmatoarele momente, ma procopsesc cu un copac prelucrat si mazgalit. Le platesc si-n clipa in care ma hotarasc sa patrund tainele ascunse-n papirusuri, cerul i-si descheie prohabul si o ploaie Dumnezeiasca se pogora peste drept-credinciosi.Ateii, erau in casa si se uitau la “Walker – politist texan”.Cu stupoare,constat ca ajung acasa in aceeasi zi.Intru in bloc si pe scara, doamne-iarta-ma il vad pe dracu`. I-mi scuip intre tate, scot batista si ma sterg scarbit. Scuze,dar sant putintel racit.

-Buna, Radule! zice dracul, te-asteptam sa facem o tabla. Vocea, cunoscuta, i-mi confirma ca ma inselasem, nu era dracu` ci Costica, vecina-miu. Doar coarnele lui m-a indus in eroare. Angela, nevasta-sa, un inger de fata, i-a facut sapte copii si din toti, doar a-l optulea este al lui

-Costi, ma scuz eu, acum-acum nu pot am niste treaba, dar hai mai pe seara! Refuzul meu il descumpani. Se retrase totusi intelegator, iar eu intru soptit, sa nu-mi trezesc paianjenul favorit, ma dezbrac, caut un ac si ma apuc de treaba. Nenea Braille multam de pont mancati-as!

                                                                       

 

                                                                        #

In curtea parnaii era liniste. Detinutii cocotati pe pervaze, tinandu-se de gratii, fumau plictisiti si priveau cerul senin, visand la libertate. Si chiar atunci Ministerul Justitiei Divine, sculpta un nor intr-o forma ciudata, un pumn inchis, cu degetul mijlociu ridicat nervos in sus.Pe hol, zgomotul ghium-urilor de aluminiu tarsaite pe ciment, ii anunta pe smecheri ca vor fi hraniti. Ca la un semn se descocotara care de pe unde, si se asezara la coada. De-o parte si de alta a holului, “popotarii” ridicau tavitele rabatabile si asezau pe ele un numar de castroane, egal cu al detinutilor din camere, apoi supravegheati de “major” deschideau vizeta si imparteau cu un polonic imens ciorba de varza.

-Ce-avem azi mutule? se rasti Namila.

-Ciorba de varza cu carnita!

-Si felul doi?

-Balast.

-Iar orez ma, futu-va-n gat?Cine mortii matii te-a facut bucatar, sifonule?Hai, baga numa` carnea……si tu ce Cristosu`-matii te-nfigi asa coclea? se rasti Namila la un detinut, lovind-ul brutal cu capul de usa. Nu mai am loc sa respir de voi, ti-ai dracu de-nfometati, cand i-ti avea parnaia mea, stati pan` preajma, pan`atunci, valea!

-Ce s-a intamplat Zdrobea? se iti majorul, ti-e dor de-un raport?

-Ce raport manca-ti-as, dom` major?Pa oasele mele dac`am parlit aiurea, se-nfig ca disperatii in ghium. Io`s de vina ca haleala-i gretoasa ca la ristorant? Unde nu-i distiplina e haos, si io asta fac!

-Ce, haos?

-Manca-ti-as pula matale da zmardoi, ce ma smecheresti; distiplina fac imparate, ca doar nu vrei sa m`apuce pandaliile sa ma tai?

-De ce sa te tai?

-Pai cum de ce? se rasti Namila, pai te rupi in fanfleuri cu mine?…hai patrula, ca holu-i lung!

-Gata Zdrobea! se otari subofiterul, te-ai lipit de-un raport.

-Lasa-ma si dute, zana constipata,… nu discut io cu tine; dau o gusa la colonel si l-am scos, tu tot husan ramai, prostea!

Sobolanul asculta toata discutia, si simti o dorinta nebuna framantandu-i stomacul. O simtea vie in el, gata sa erupa, sa-l ridice din pat si sa-i smulga jugulara Namilei. Avu insa taria sa reziste, si nemiscat, stranse puternic din dinti si inchise ochii. Castronul plin ochi cu carne, se pendula aburind, la nasul lui:

-Hopa sus! se lingusi Namila,” tu esan main her”.Curand nu se mai auzi decat zgomotul hulpav al lipaielilor. Alaturi de gandurile lor, detinutii inghiteau amarnic ciorba si bucati mari de tacere.

 

                                                                                    #

 

 

Bataia discreta in usa, il obliga pe ministru sa deschida gura:

-Intra..

Secretara i-si iti fizionomia prin crapatura usii si anunta:

-Aveti o scrisoare, domnule!

-Bine, las-o si lasa-ma, porunci importantul, o insfaca, o deschise si citi incet si rar:

 

 

                        Domnule ministru

 

 

Incet-incet, se concretizeaza finalul acestei povesti. Ideea este ca avem nevoie, de o aprobare de la Ministerul Justitiei, pentru un transfer special. Alaturi aveti numele celor doi, precum si modul de incheiere a afacerii. Actele finalizate le astept la hotel”Ciucasul” din Poiana Brasov. In mod expres trebuie sa obtineti aprobarea ca transferul, sa fie efectuat de catre mine si un subofiter, cu masina mea personala.

 

 

 

                                                                                    Mandea Voicu.

Citi apoi modul de actiune, zambi si ridica receptorul telefonului:

-Da?

-Gina, da-mi,la Justitie, cu Gelu !

-Imediat, va rog, si-i facu urgent legatura.

-Ce onoare, domnule ministru! respectele mele, se auzi admirativ in receptor, cu ce va pot ajuta?

-Servus Gelutule, se muie ministrul, uite mai baiatule, pana sa te sun aveam o problema si ma gandeamca ce-ar fi sa te repezi putin pana la mine, la un whyski si-un parai.

-Acum?

-Nu vreau sa te incurc mai tarziu, acum ar fi ideal, ce zici?

-Inca nu sant acolo?

Paharele se ciocnira zgomotos.

-Noroc!

-Ale,Gelutu!

Sorbira satisfacuti licoarea aromata apoi asezand paharul, ministrul se ridica din fotoliu, si mimand preocuparea, se indrepta spre fereastra. Intr-un tarziu zise:

-Uite, Gelutule tata, de ce te-am deranjat. Am o obligatie fata de o cucoana pentru care am toata admiratia. E desteapta foc, si are o mare incredere in oameni; asta, a costat-o scump, cam 50.000 $ si de aproape un an, se chinuie prin tribunale sa-i recupereze. Crezi ca a rezolvat ceva?

-As!

-Exact! Asa ca a venit plansa si rugatoare s-o ajut. Eu nu prea pot, ma-ntelegi? Te-am sunat sa o ajuti tu, ca te stiu baiat destept.

-Cam cat de mult vreau s-o ajut? se intreba cu voce tare, Gelu.

-Pai cam de 10.000$ si week-end la munte,cand si cum vrea muschiul tau.

Un timp, linistea parea a fi definitiva.

-Unde trebuie sa semnez?

Zambetele lor largi se intalnira, umpland cabinetul cu un miros fetid.

 

 

                                                                                    #

 

De mult de tot, pe cand Alba ca Zapada ii intarata sexual pe cei sapte pitici, cand surzii auzeau doar ce le convenea si cand orbii nu puteau sa citeasca, un nene destept, a inventat impunsatura pe hartie. Si desi pe cei sapte pitici, aceasta inventiune nu-i incalzea cu nimic, orbii, s-au bucurat tare-tare, ca puteau si ei de acum, sa citeasca intr-o scriere impunsa, cu degetelele, pe pipaite, in Braille. Asa si eu, atatat de ideea ce-mi zburdalnicea pe plaiurile creieresti, ma hotari sa-i fac un plan de evadare intepat fratelui meu, care-mi putea oferi visul lui Columb, America.Asa ca am compus un plan de evadare, atat de diabolic si performant, incat nu v-il pot destainui acum din doua motive: Primul ar fi, daca-l citesc detinutii, iar al doilea, s-ar termina cartea. Bine, ar mai fi si un al trei-lea, insa nu vreau sa-i dau de lucru Ministrului Justitiei, care acum este ocupat cu marea coruptie din Groenlanda.Deodata, suna soneria. Ma doare-n cur.

Mai suna odata. Ma ridic sa deschid, cine stie ce o sa ma mai doara?Ma uit pe vizor si nu vad nimic. Misc putin capul lateral, si cu ochiul deschis privesc: Aha, e Costi!

-Intra, intra! il poftesc zambind, baga-te in bucatarie, pune de-o cafea, aranjeaza pulurile si asteapta-ma, ordon eu rapid si-o zbughesc in sufragerie sa ascund urmele complotului.

A pierdut partida dupa partida. Si cica daca n-ai noroc la joc, ai in dragoste. Rahat!

 

                                                                        #

 

Barbatul parca limuzina si coborand plictisit, pasii pe treptele hotelului Ciucasul, acompaniat de privirile atatatoare a doua balerine sexuale, a caror dans in asternuturi, e acompaniat de muzica internationala a fosnetului verde, dolarul. Barbatul le observa, zambi, deschise usa si pasii in holul imens aproape pustiu. Se indrepta spre bar, urmarit indeaproape de cele doua siameze, cand, un racnet domolit in ultimul moment, iifractura pasii;

-Domnule Mandea!se adresa receptionerul, aveti un plic, apoi mugi bovin spre cele doua:

-Iar voi jigodiilor, afara ! ca….

-Lasa-le!…sant cu mine, hotari Mandea, apucand plicul si multumind.

-Va rog sa ma scuzati! sopti incurcat receptionerul,…nu am stiut,…i-mi pare rau!

-Lasa, lasa…stiu ce credea-i…. da-mi te rog cheile si trimite-mi sus o sticla de Metaxa.

Lasa o bancnota, si se grabi spre cele doua femei, asezate in asteptare la bar. Ajuns langa ele, se aseza fara un cuvant intre doua zambete imense:

-Cat? intreba Mandea.

-O suta de miare scurtu`, iubitule, sopti afectat una din parasute cu rol de deltaplan.

-Si amandoua?

-Tot tacamu`, lacomule?

-Tot.

-O suta de parai!

Camera se anima ca prin farmec, rasetele, chicotelile si pupicurile se impleteau cu clinchetul cristalin al paharelor ciocnite zgomotos. Intaratat de alcool si mirosul de femeie, Mandea se simti plutind, apoi o usoara ameteala se accentua rapid si pana sa realizeze ce se intampla, cazu intr-un somn adanc.

-Al dracu` animal! e rezistent ca un bou, pufni suparata parapanta, hai imbraca-te ia plicul si” chenzina” si vira!Inhatara tot pana si ceasul, incuiara usa si zglobii nevoie mare, tasnira afara din hotel, nu inainte de a-l omeni pe receptioner cu o bancnota. Acesta zambi frumos. Cele doua se oprira in parcare cautand cu privirea o masina. O vazura dosnica, undeva la umbra si cu pasi grabiti se avantara spre ea, Geamul actionat electric se slobozii incet, si o voce guturala intreba scurt:

-A-ti luat?

-Da, raspunse femeia, si-i intinse captura.

Barbatul insfaca plicul si-l intinse tanarului de langa el. Acesta deschise o servieta, scoase un dispozitiv cu doua lamele suprapuse, introduse plicul intre ele apoi il stranse cu un surub. Taie plicul la unul din capete cu o ghilotina speciala, scoase hartiile, le fotografie, apoi introduse totul la loc, lipi plicul cu un adeziv special si i-l inmana barbatului ce parea a fi seful. Acestail scoase pe geam si ordona:

-Du-l la loc dulceato, si vezi ca saptamana asta s-a anuntat “ceata” in Poiana. Ia-ti concediu o saptamana sa-ti odihnesti libidoul si inca o data mersi!

-Oricand cu placere, domnule maior! chicotira femeile, si se departara grabite.

 

                                                                                    #

 

 

Vizeta se deschise icnind din balamalele neunse si o voce plictisita anunta:

-Manea, Cretu, Molocea, Adam, Ciucu,Artenie si Ologu, aveti pachet, aranjati-va si peste cinci minute va scot la aer.Cei sapte alesi, se aranjara putin si se asezara cuminti in asteptare.Usa se deschise, si curand i-si urmau randul tacuti, in timp ce subofiterul le controla cu niste scule ciudate, fiecare lucru in parte. Subofiterul termina repede, si negasind nimic periculos le dadu drumul.

Masa asezata in mijlocul camerei, isi asteptapovara, pazita parca de nerabdarea Namilei, asezat pe un scaun si batand darabana pe tablia mesei, Usa se deschise scartaind si zambetul Namileiisi facu loc pe fata incordata,

-Doamnelor, multam de deranj!

Detinutii se asezara cuminti intr-un colt si unul cate unul, asezau pachetul primit pe masa. Namila il deschise si-si alese o ruda de salam, o camasa, toate sosetele, rupse frunzele unei legaturi de ceapa verde, si din ele scoase cateva bancnote, rulatesub forma unor mici tuburi de hartie. Ii arunca posesorului un asemenea tub si-i inmana pachetul

-Dumnezeu vede si-ti multumeste, bunule samaritean! hohoti Namila.

Detinutul i-si lua pachetul, mai bine zis ce mai ramasese din el si tacut, se cocota in pat unde isi aranja, asemeni unui copil sarac, doua mere, o cutie de lame de ras, o pereche de chiloti, o sticla de suc, o bucata de slaninasi niste portocale. Curand darile avura efectul scontat. Masa incarcata, umplea de bucurie privirile lacome ale Namilei..Sobolanul., singurul care nu participase la procesiune, din ratiuni simplu de inteles, isi desfacu calm pachetul, scotand una dupa alta, ocutie de margarina, o legatura de ceapa verde, o bucata de slanina, doua cartuse de tigari si trei reviste. Rupse tacticos frunzele de ceapa, scoase bancnotele si alaturi de ele gasi o alta hartie, scrisa marunt. Le aseza deoparte pe pat, lua bucata de slanina, ii cerceta in amanunt soricul si in scurt timp gasi “buzunarul”. “Buzunarul Porcului” este o ascunzatoare mestesugita. Se practica pe o portiune oarecare, o incizie cu un cutit, dezlipind soricul de slanina. In buzunarul astfel format, se introduce “marfa”, de obicei bani sau obiecte de valoare. Dupa aceasta operatie, se topeste putina untura, care se toarna in buzunar, lasand-o apoi sa se raceasca.Sobolanul scoase un pachet de tigari, il desfacu, i-si aprinse o tigara, desfacu biletelul si asezat in pat,il citi incordat.

 

 

-Sobolane, icni Zdrobea,hai sa vada boieru` ce-si alege? Sobolanul il privi, si pentru prima oara, zambetul si sclipirea din ochi il facura sa-si merite pe deplin porecla.

 

 

 

                                                                                    #

 

Teatrul de razboi a lasat in urma un invingator, un mort si un ranit. Invingatorul canta in bucatarie pregatind cafeaua, ranitul gemea intins ca o carpa in pat, iar mortul astepta ca cineva sa-i cante prohodul. Zaresc ca prin ceata chipul Corei. De fapt nu e ceata, sant aburii cafelei, rasariti din cestile mari asezate pe tava, pe care Cora delicat, o aseaza pe masuta.Simti-i un pupic, o mangaiere serpuitoare prelinsa incet spre decedat.

-Raducu….sant o fiara? ma chestiona copilaroasa bicisnica creatura, apoi se apuca sa-mi linga ranile.

Ma salt in capul oaselor, speriat la gandul unui nou atac, ii opresc cu greu potopul de pupicuri, o asez langa mine si cuprinzandu-i capul intre palme:

-Trebuie sa vorbim!

Privirea iscoditoare, plina de intrebari infricosaroare, ma impunge dureros.

-Ce vrei sa-mi spui Raducu?

-Trebuie sa vorbim!

-Despre?….

Ma ridic fara sa-i raspund, si-mi aprind o tigara. Trag adanc fumul in piept, cautand cateva clipe sa-mi aranjez atacul.

-Am o afacere Cora, pentru amandoi, doar ca numai prin tine ne putem aranja.Sprancenele I se arcuira ciudat, si-mi arunca o privire taioasa ca un brici.

-Adica..!

-Barbac`tu mai e sef la pasapoarte?

-Ihi…

-Il poti convinge sa faca doua bucati pe nevazute?

-Ihi…

-Cat mai curand?

-Ihi…

-Ne ies banii de America…

-Hai, hai, varsa tot iubire…… tot! imi arunca smechereste.

Si m-apuc sa-i insir planul conceput de mine, si-n scurt timp, observ ca santem pe aceeiasi lungime de unda. Brusc se ridica, se imbraca in graba, ma pupa infiorata, si inainte de a inchide usa i-mi arunca:

-Da-mi trei zile iubire!

-Le ai!

 

                                                                                    #

 

Tigara aprinsa ramase uitata in scrumiera. Maiorul Greceanu,citea fotocopiile pentru a treia oara, incercand sa inteleaga.

-Ce dumnezeu vor astia? se intreba, apoi forma grabit un numar de telefon. La celalalt capat se auzii o voce obosita:

-Serviciul Roman de Informatii, Octavian Pancu….

-Imi puteti spune, va rog frumos, cat este ceasul?

-Batran si nebun ai ramas Grecene! Ia zi ce vrei?

-Ce mi-ai oferit pana acum, e aur curat, asa ca fa-ti un drum pana la mine te roooooog…… Lucrurile se misca mai repede decat ne-am inchipuit!

-Bine Grecene, ne intalnim deseara, totusi ai grija, domnul Mandea Voicu e al dracu` de periculos, ai mare grija!

 

                                                                                    #

 

 

Dusul rece ma infiora si ma trezi la viata. Zgomotul apei se transforma intr-un tarait scurt.Opresc apa si ciulesc urechile. Soneria telefonului se auzi din nou. Imi pun halatul, imi iau papucii si pasesc grabit sa ridic receptorul:

-Ologu buna ziua!-Radule, se rasteste o voce la mine, Marian sant, !-

-Da, Mariane, salut! ma reped eu, iarta-ma ca n-am mai apucat sa trec sau sa sun, cum e tata?

-De-asta te-am sunat…sopteste stins. Imi pare rau, dar domnul Ologu a murit acum zece minute,….imi pare tare rau…..

Restul cuvintelor se pierdeau aiurea, iar eu ca-n transa inchid telefonul, ma asez pe pat, si plang cu o furie nebuna

 

 

                                                                                   

                                                                                    #

 

 

Lumini si umbre se invalmasesc navalnic, si curg alaturi de stropi, printre cutele fruntii. Voicu, reusi sa deschida ochii si lumina il sageta brutal, i-si prinse capul in palme, strangand cu putere si reusii cu un efort dureros, sa se ridice in fund sprijinit de tablia patului. Ofta si incerca sa inteleaga ce I se intampla. Vedea derulandu-se lucruri nefiresti, neintelese, imagini pierdute in negura mintii, chipuri uscate emanand rautate si franturi de ordine scurte, piezise, apoi uniforme si chipuri banale, tumefiate si pline de sange.Isi inchipui doua maini gigantice, ce se jucau intinzandu-i nervii ca pe-un extensor improvizat…. tipa., apoi ca prin farmec, ratiunea se aseza incet- incet in cutia de valori; se ridica pe oasele gelatinoase parca, apuca sticla si sorbi insetat. Simtii o arsura teribila si tusind brutal se chirci langa pat, in genunchi, sprijinit in frunte si apasandu-si cu putere abdomenul. Simtea vesnicia pazindu-i trupul chinuit, o simtea alaturi privindu-l cu mila, si-ar fi vrut sa o injure; ceva insa il opri si-i cauta scuze pentru faptul ca acum, avea intr-adevar nevoie de cineva. O mangaiere, oricat de iluzorie parea, era totusi o mangaiere. Intr-un tarziu, ridica mana pipaind noptiera. Gasi telefonul si tipa chinuit in receptor:

-Dati-mi 418302, urgent!

Asteptarea era infioratoare, tonul I se insuruba in creier, lovindu-l ca tone de bolovani rostogoliti de avalansa.

-Alo?

-Cormane!urla Voicu, la Ciucasul urgent, sant………

Receptorul cazu alaturi iar Voicu i-si pierdu din nou cunostinta.

Un miros intepator ii umfla narile si se trezi tusind puternic. Isi prinse nasul intre degete strangand cu putere. Injura brutal si deschise ochii.Cei trei barbati, asezati in jurul lui, zambira.

-Voicu a inviat! se hlizi unul.

-Adevarat a inviat! aproba altul, aruncand o sticluta in buzunar.

-Ce dracu` pute in halul asta? intreba Voicu,….

-Elixirul vietii, boierul! uite ca traiesti…… acu` ne lamuresti rogu-te ce cautai langa pat?

-Planta scame pe covor! se trezi vorbind un tip asezat pe fotoliu, unobiect prea subred sub trupul impovarat de muschi.

-Gozo, glumele tale ma fac cu nervii si tu stii bine, se otari Voicu: -Cormane, se adresa apoi celui ce parea a fi liderul grupului, vreau sa-mi gasesti doua parasute, aproare 1.80, 70de kile, blonde vopsite, machiate cu gust, una dintre ele cu accent moldovenesc. Imi aduci ce mi-au luat,si dup`aia faci curat.Brusc isi aduse aminte de plic; se ridica rapid si incepu sa-l caute. Il gasi langa pat si rasufla usurat, apoi se intoarse spre cei trei si suiera:

 

 

-Mai santeti aici?

                                                                        #

 

 

Cheile zornaira vesele in yala, usa se deschise si o voce vesela:

-Iubit-o, am venit!

Barbatul aseza diplomatul langa cuier, si fredonand o melodie in timp ce se dezbraca, isi incorda auzul asupra unor suspine, ce se auzeau dinspre dormitor. Se opri din fredonat si intrigat se indrepta spre sursa plangareata.

-Cora, iubit-o, s-a intamplat ceva? intreba repezindu-se spre femeia chircita in pat, cu genunchii stransi la piept. Barbatul, ingenunche langa pat, si mangaind-o paternal pe cap, astepta ca femeia sa se potoleasca.

-Ce s-ai ntamplat iubit-o?

-Lasa-ma Doru…. te rog lasa-ma….sant o proasta….si n-am noroc….lasa-ma ca-mi revin! suspina inghitindu-si lacrimile. Apoi cu o miscare indelung studiata, se rasuci pe spate tragandu-si perna pe fata, dezvelind ca involuntar, doi sani perfecti, atatatori si tari ca marmura, frematand cu fiecare icnet, tasnind in sus ca-mpinsi de-o bucurie, a carui raspuns se regasi in nadragii barbatului, iar acesta, uitand brusc de suspinele nevestei,se trezi cufundandu-si fata intre cele doua minuni. Mainile puternice framantau carnea femeii iar fata ei, itita copilaros de sub perna se porni sa primeasca sarutari patimase, pe buzele sarate de izvoarele albastre, sub arcuirile inocente a unei priviri voit iubitoare, in fapt, infiorator de perversa.Maestrele-i degete lucrau de-acum sa dezbrace barbatul, al carui ajutor parea de prisos. Icnind de placere, barbatul se cocota invingator si-mpungaret tare, si fu primit intre pulpele pline, daruite cu placerea datoriei conjugale. Un chiot carnal, ii electriza muschii, iar gemetele lor se unira intr-um oftat prelung. Ramasera inclestati si muti, unul de placere iar celalalt………..

 

 

                                                                                                #

 

Soneria suiera scurt:

-Cine e? intreba o femeie, a carei pasi tarsaiti, tradau o varsta inaintata.

-Radu sant mama?

-Raducu mama, imi surade obosita, ce bine ca ai venit!

Un miros placut de gogosi imi invadeaza narile.Ma aplec putin, o sarut, si ne asezam in bucatarie, pe doua scaunele subrede si descleiate.

-Nu mai stiu numic de tata-tau de doua zile!L-am tot asteptat ca am crezut ca-i la femeile lui, dup`aia ti-am dat telefon, dar n-ai raspuns. E la tine?

Ii privesc ochii tristi si bolnavi, si-un nod indaratnic mi se propteste in gat. Cum sa-i spun….ce sa-i spun?Ii cuprind in maini palmele vlaguite si I le sarut. Tresare, apoi arcuindu-si privirea temator, ma intreba:

-S-a intamplat ceva rau?

Tacerea mea si crisparea stransorii, ii intari banuiala.

-Ce s-a intamplat?spune-mi te rog…..a patit ceva…..e in spital?

Nodul din gat se impietrise parca, si ma ardea intr-o durere fiarta in neputinta si lacrimi. Ingaim totusi un aaaaa prelung si atat.Disperat si neputincios, o cuprind furibund in brate si strangand cu putere trupul acela firav, mirosind a aluat de gogosi, racnesc ca un apucat:

-A murit mama….a murit!

O simt moale la piept. O clipa, imaginatia o ia razna haladuind pe neguri, calarind ganduri morbide si panicat, o indepartez putin. Pprivesc prin ea, atat de stravezie si naluca imi pare.

-Mama!?

O strig tacut si pierdut de mine. Gandurile si toata fiinta ei molcoma, sant duse departe.

-Unde e, Radu? sopteste intr-un tarziu…unde?

-La morga la Judetean, ingaim…….mergem sa-l luam?

-Asteapta-ma!

Se ridica, priveste in jur de parca ar cauta un punct de reper, apoi oftand se obliga sa paseasca spre dormitor. Se intoarse imbracata in negru. Isi lua poseta veche si privind din pragul usii undeva peste mine, sopti:

-Mergem?

Culoarul rece si respingator, se termina intr0o camera cu usi batante, Deasupra usii, o placuta vopsita, indica rostul acelei incaperi, morga. Pe culoar, sprijinita de perete, o bancuta lunguiata de lemn lacuit, odihnea asteptarea unui grup. Femeile plangeau stins indesandu-si fetele in batiste, oftand si jelind. Barbatii ne privira cu intelegere, apoi unul dintre ei, se oferi sa-i acorde mamei locul lui. Mama se aseza privind pierduta si strangand in poala poseta neagra si veche. Imping usa si caut cu privirea un trup inert, intins probabil pe una din mesele de beton.

-Radu!

Marian se apropie de mine, ma batu pe umar si incet, ma conduse la tata. Zacea intins acoperit cu un cearceaf alb-murdar. Simtii o caldura puternica si -alaturi de lacrimile pornite-n torent ma pufni sangele pe nas.Marian se repezi intinzandu-mi o batista, cand usa, se izbi de perete si barbatul intrat vijelios se oprii in fata mea.

-Domnule…..! balbai infricosat, doamna cu care a-ti venit……

 

N-a mai apucat sa termine. Ne- am aruncat toti trei pe hol unde am ramas impietriti. Cu poseta stransa in poala, cu ochii tinta spre undeva mama zacea inerta.O clipa mi se paru ca o vad in capatul holului, alaturi de tata, cu fete planse amandoi, trecand incet in lumina.Un urlet zgudui morga. Un barbat de aproape doi metri, insingurat in doar cateva clipe, blestema printr-un urlet neputinta lui. Simtii adiind un miros de gogosi si tanjeam la sarutul unei maini ofilite, apoi bezna totala si un gol infinit.

 

                                                                                    #

Dimineata se nascu infiorata. Dumnezeu o plesni peste fund si curand tipatul se auzii clar, pornind de sub stresini, purtat de ciocuri de vrabii zgribulite. Ziua prevestea acelasi marasm, acelasi monoton pas inlantuit, acelasi searbad trai de detinut. Puscaria prinse totusi viata. Vizetele se deschideau zgomotos imprastiind in camere paine si cicoare fierbinte. Bautura le ardea placut gaturile uscate de arsita noptii si curand se infiinta ad-hoc, un cor de sorbituri cu tonalitati diferite. Penitenciarul isi inghitea hulpav personalul; se salutau zgomotos intre ei umpland curtea de larma. Un Mercedes modern, aparu tacut ca o naluca si ingheta in fata puscariei. Subofiterul din postul de control, intrigat, urmarii cu curiozitate aparitia. Intr-un final, pipaind tocul pistolului, cauta telefonul si forma un numar:

-Ofiterul de serviciu!

-Poarta! dom` plutonier, va rog sa veniti urgent, s-ar putea sa avem probleme.

Peste cateva clipe, un barbat bine facut urmat indeaproape de un altul purtand pe umar o arma, alergau grabiti spre postul de control.

-Ce s-a intamplat?

Barbatul nu-i raspunse si ii facu semn sa priveasca pe geam aparitia cu geamuri fumurii.

-Sta acolo de un sfert de ora si nu coboara nimeni! zise majorul, face-ti un control?

Proaspetii sositi, iesira incordati, atintindu-si privirea asupra masinii. Se apropiara vigilenti, cand abia auzit, geamul fumuriu al masinii se porni tacut sa coboare. Instantaneu, armele aparura in mainile celor doi militari, indreptate hotarat spre fata soferului, acoperita in mare masura de o pereche de ochelari de soare.

-Usurel,usurel, dom` major! ranji soferul, ne-ajung gaurile pe care le avem., asteptam, doar sa inceapa programul de vizita.

-Va rog sa asteptati in alta parte! ordona scurt militarul, apoi le ceru actele.Soferul si pasagerii se supusera, isi oferira actele si mutara vehicolul in apropiere, intr-o parcare.

Militarii se retrasera cu actele celor patru vizitatorii si le inmanasera subofiterului din postul de control,

Acesta le citi si le nota intr-un caiet:

– Voicu Mandea! zambi capitan, Serviciul de Paza si Protocol al Guvernului… ce coaie are asta?

Soarele rasarise de ceva timp si cand incepu vizita detinutilor.

-Voicu Mandeea!!

Cel strigat se ridica si patrunse in camera unde il conduse subofiterul.Zdrobea il astepta nerabdator sorbindu-i din privir fiercare miscare,

-Sa traiti, cu respect ! sopti gutural.

-Ati rezolvat?

Voicu il privi taios, apoi grav il informa:

 

 

 

 

De azi, si casca bine urechile, in trei zile va transfer la Bucuresti.Vom merge cu masina mea, noi si un subofiter de aici in escorta. Pregateste-te bine si afla cam pe unde trebuie sa oprim. Intai ai grija de subofiter, iar pe mine ma luati ostatic. Dupa ce-am luat banii, il termini pe Sobolan, iti iei parte urci in avion si sa nu mai aud de tine. De restul ma ocup eu.Clar!?

-Cristal, domnule !

Se ridicara amandoi si inainte ca Zdrobea sa iasa, Voicu il informa :

-Apropos! zise, spune-i Sobolanului ca ai auzit ca a ramas putin orfan.Poate il ajuta sa ia o hotarare.Se despartira zambind.

Unul langa altul, sfarsiti, cei doi soti isi fumau tigarile degajati si fericiti.

-Iubito, imi spui acum, te rog, ce-ai avut?

Cora trase adanc din tigara, apoi pufaind isi intoarse privirea albastra spre sotul ei.

-Am nevoie de tine, ii zambi.

-Inca? ii intoarse zambetul Doru.

-Nu glumi, Doru, e cat se poate de serios.

– Te ascult.

– Stii… i-am promis doctorului meu ca pot sa-l ajut. Un prieten de-al lui frate-su au castigat la loteria “vezelor” si peaca in America, dar n-au pasaport.Au incercat prin relatii sa le faca mai repede, dar tot n-au facut nimic, mai mult n-au pasapoarte.

– Si ce e in treaba asat atat de serios incat sa te faca sa plangi? Pentru o promisiune ?

– Da… raspunde rusinata… pentru ca n-a luat gura pe dinainte si i-am promis.Si asa ma fierb de trei zile…

– Cum ii cheama?

– Am aici toate actele lor, sari dintr-odata Cora si scoase din geanta un plic.Numele lor, pozele lor, cererea si absolut toate datele le ai aici, dar mi-a fost greu sa-ti spun pana acum. Ma ierti? se gudura serpeste… ma ierti?

Barbatul isi privi ceasul.

– E inca timp.Daca plec acum, in doua ore le ai.Se ridica grabit, se imbraca isi lua diplomatul si inainte de iesi ii strecura

– Prostuto!

Usa se inchise in urma lui cu zgomot.Cora isi lati fata intr-un zambet parsiv.Ridica receptorul, forma un numar si astepta:

– Hai Raducu, hai, sopti nervoasa ridica-l odata.

– Familia Ologu?

– Raducu, Cora sunt, iubire, am aranjat, azi vin sa-ti le aduc. Te pup dulce.Si inainte ca eu sa realizez ceva, inchise.

 

 

 

 

 

 

 

 ###

 

 

 

In centrul orasului, la poalele unui bloc a carui ferestre mici in permanenta larg deschise, obligand soarele sa le umble in chiloti anosti asezati, la uscat, fiinteaza la

parter un club.Aspru si restrictiv cuvant! Si ca orice club care se respecta, au acces aici pestii, curvele, arabii si romanul mai avut.

Alaturi de trei tevi infipte in podea, o muzica lasciva obliga alte “tevi” sa se produca artistic buricindu-se atatator imbracate in pielea goala, poposind trecator pe trupurile lor, un snur subtire, maxim doua.

“Tevile “ a caror diametru se modifica zilnic, se lupta ca-n transa cu fetele buhaite, sa ramana treze.

Intr-un separeu, ca-n cina cea de taina, zac la masa trei pahare, o sticla de Metaxa si trei barbati, trecuti mai toti de varsata puterii.Faptul ca alaturi se zbenguia o fetita ori o maimuta chioara, avea exact aceeasi importanta.

Discutia se parea a fi interesanta judecand dupa cutele fruntii lor si tonul soptit. Cei trei barbati erau in ordine maiorul Greceanu, colonelul Pancu si avocatul Mihailescu.

– Treaba e perfect legala! sopti Mihilescu.Ordinul de tranfer e semnat de secretarul de stat si de ministru…

– Bun, intrebarea mea este, cum dracu a ajuns cucoana asta, asa de sus? intreba Greceanu.

– Cucoana asta, se introduce Pancu, e patraona mare. Are fabricute, agentii de turism, vreo doua, trei fetite de lux pentru placeri de demnitar si etc.

– Bun…sa recapitulam, un hot marunt, o patroana importanta si un SPP-ist versat. Cine lipseste? suspenda Greceanu intrebarea.

Paharele se ridicara ca la comanda si daca priveai atent, vedeai plutind deasupra mesei un mare semn de intrebare.

– Trebuie sa aflam cand are loc transferul, se trezi Pancu, apoi sa le plantam o umbra. In rest Dumnezeu cu mila si tare mi-e frica c-o sa ne-ngrozim de ce-am afla.

– De astra ma ocup eu, sopti Mihailescu.

– Cand ? intrebara la unison cei doi..

– Maine.Oricum in timp util ca s-o putem rezolva.Imi pare doar rau de domnul Ologu.Uite ca presimtirile lui s-au ademerit.

– Mie imi pare rau de Radu, zambi amar Greceanu. Si-s tare curios cum va reactiona Mircea cand o sa afle discutia fu intrerupta de melodia celularului.Greceanu il scoase din buzunar:

– Alo?

– Nea Nelu? Radu sunt.

– Spune Radule…

– Stii te-am sunat sa-ti spun ca am ramas orfan…si…

– Orfan? Dar maica-ta?

– S-a dus si ea. A facut infarct pe hol la morga.

– Radule, stai linistit. Tu ai grija de Mircea, de restul ma ocup eu. Lasa cheile la o vecina si aranjez eu totul.Imi pare rau Radule !

Discutia se incheie.Privind in gol baga mecanic telefonul in buzunar si sub privirile curioase ale celor doi, Greceanu sopti intr-un tarziu:

– Hei, acu’i acu’!

 

 

 ###

 

 

 

Ca care mai, repede, ca care mai incet, grupul de turisti englezi se varsau afara din autocar cu gurile cascate.Asezati in sir pe marginea soselei impuscau panorama orasului cu Canon-uri.

– How nice, how nice! exclamau fascinati.Deodata, o lady, icni scurt, bulbuca ochii, si-o tulii ca o apucata in padure.Isi alese disperata un boschet mai rasarit, se aseza “ciuciuica” de-te spre mine chilotii de marca inregistrata si zumzaind din capul pieptului un oftat chinuit, facu un pocinog.Imaginea vazuta din spate nu pot sa o descriu, insa cea vazuta din fata era uluitoare. O fata rotunda si durdulie, o privire mirata si un suras incurcat de placerer, uluire si usurare. Orgasm curat.Gentelmenul sot, observand lipsa consoartei lui, abandona privelistea si fortindu-si mersul cracanat, invinse durerea hemonoidala.Cu pasi infiorati, se indrepta timorat, sub privirile zambitoare ale conationalilor arealul dominat de-o nevasta si un miros ucigas.Ii arunca acesteia niste hartii si sub spaima lesinului facu cale intoarsa intr-un spirit tineresc.

Ghidusul ghid roman, speculand intamplarea se hotari ca e momentul de un ciubuc. Asa ca scoase un chitantier ieftin, si-l aborda pe nefericitul domn, hotarind sa-l amendeze.Si-n timp ce parlamentau, unul cerand iar celalalt neintelegand, se auzi un tipat infiorator, slobozit de plamanii ai caror stapana alerga spre autocar tragand disperata de nadragi.

– What’s hapend? porni dintr-odata aceeasi intrebare din mai multe piepturi. Apoi o prinsera pe stricata la stomac, o imobilizara cu greu si inainte sa astepte sa se calmeze, se gasira trei viteji cavaleri ai regatului sa purceada a dezlega misterul. Si gasira aproape de sursa haicuitoare de simturi, doua trupuri inerte, a caror miros, in concordanta cu atmosfera, iti ofereau certitudinea ca nu vor mai folosi spray.Trist.

Curand dupa ce fura anuntati, adica dupa doua ore, timp in care am umblat dupa aprobari pentru benzina, brigada criminalistica ajunse la locul faptei.

Asteptara urgent cu pamant un amalgam digerat in graba, facura poze si luara declaratii.

Se calcau englezii in picioare sa ofere amanunte unui ofiter plictisit, care din cand in cand il intreba pe ghid, un smecher care o rupea putin in engleza:

– Ce zice ?

– Pai zice ca… si balbaii ofiterului versiunea lui, pentru ca vorbind mai repede si-n dialecte, englezii nu-l prea lasau sa inteleaga.Maiorul Greceanu, seful serviciului criminalistic se apropie de locul crimei si inima I se inclesta.

Cele doua trupuri ii facura acum o vreme un serviciu si acum era convins ca loviturile de cutit prezente pe cele doua trupuri, se datoreaza acestui fapt.

– Sunt doua parasute, dom’ maior, se confesa un politist. Se cunoaste tot orasul Greceanu nu spuse nimic. Se intoarse, urca in masina si porni cu viteza spre oras.

 

 

 

 

 

 

 

 ####

 

 

 

 

– Sobolane, sopti namila m-am hotarat. Cat de curind, ma transfera la Bucuresti pentru o fapta mai veche. Am sasa mii de para de la barbut, o-ntind la turci.

Am aflat ca vine unul sa ma transfere cu masinuta lui cu nu stiu ce ordin.E valva mare printre boactarii, ca habar nu au ce se intampla.Si inca ceva. Ala care vine te ia si pe tine cica tot asa ceva…

Sobolanul il privi zambind.In sfarsit, isi spuse ai ajuns sa-ti pierzi rabdarea curva imputita. Il privi pe Zdrobea cu scarba si ura.

– Gata Zdrobea, uite cum facem, sopti Sobolanul mimind seriozitatea.In apropiere de santierul unde am ascuns banii te prefaci ca iti este rau.

– Pai, eu de unde stiu care-i santierul?

– Iti fac eu semn! acu’ taci si asculta si-i explica planul incropcit pe loc, amuzindu-se primind uimirea si interesul pe care-l citea pe fata detinutului.

Usa se deschise larg, iar detinutii se ridicasera brusc in picioare.

– Domnule Ologu spuse subofiterul sunteti asteptat la vizita. Va rog sa va imbracati si sa ma urmati.

Tonul protocolar al ofiterului ii uimi pe detinuti, iar Sobolanului ii sclipira ochii. Cauta febril sa inteleaga ce se intampla si cu cat trecea timpul devenea tot mai nervos.Il asteptam in camera de vizita si in timp ce cautam un mod cat mai uman sa-i explic, Mircea intra si el. Subofiterul se retrase lasandu-ne singuri.Stia.

Mircea se aseza privind cu ochii reci.

– Te ascult.

Urma o clipa de tacere si straduindu-ma sa-mi opresc plansul ii spun:

– Mircea… ai nostri… nu mai sunt si toata taria mea se duse dracului, cand porni brutal intr-un plans nervos.

Mircea isi inclesta mainile pe masa si lacrimi mari se pornira pe obraji pierdute apoi in barba nerasa.

Un timp ce paru o vesnicie ramase intre noi o tacere neagra, tulburata doar de sughiturile mele nervoase.Pentru a mia oara ii invidiam taria.

– Radule! mi se adreseaza apoi brusc, tot ce am gandit se duce dracului, asa ca asculta-ma cu atentie. In centrul orasului e un santier.

Du-te urgent la noapte si cauta imediat langa gardul imprejmuitor, un fel de pilon de beton, cam de o jumatate de metru, mazgalit aiurea cu smoala, sub pilon e gura veche de canalizare.Agatat de una din gauri e un carlig.Ridica capacul si o sa gasesti o sacosa.Ia-o, du-o acasa, fa urgent pasaportele, si de- acum, in fiecare zi la ora trei sa ma astepti in fata Bancii Comerciale.

– Esti nebun, ingaim eu belind ochii cat cepele. Ai nostri sunt morti, ai uitat ? daca fugim acum cine o sa-i ingroape ?

– Taci!!!

Tipatul lui Mircea ma facu sa tresar speriat.

– Lucrurile au luat-o razna. Toti vor sa ma vada pe nasalie, dar vor inainte banii.Asa ca baga bine la cap ce iti spun. Acum trebuie sa am grija si de mine si de tine ori tu ai impresia ca mai traiesc daca astia nu-si gasesc bani? te inseli, asa ca facu cum ti-am spus, si acxum intinde-o.Apropos, trebuie sa mergi cu pasapoartele la Bucuresti, in Pantelimon, si intrebi pe orice smecheras de cartier, de Maiestrica.Ii dai cinci miare de parai si asteapta-l stie el ce este de facut, acu’ valea.

 

 ####

 

 

 

Olimpiu Corman stia sa faca bine un singur lucru. Sa gatuie. Intors de doi ani din Legiunea Straina, “ciborgul” cum ii placea sa-si spuna – nume datorat celor cateva bucati de metal existente in trupul sau- se aciuase prin Bucuresti ca garda de corp.

Contractele apareau si dispareau pana cand la gasit Voicu, care ia dat de lucru si-l platea binisor.

Asemeni lui Gozo, un alt matahalos, pe numele adevarat Misa Demidov, era un rus pentru care exercitiile mentale erau sinonimul incruntarii sprancenelor.Creierul lui avea doar doua functii, dar precise: sa-l faca sa mearga: si sa manance.

Cel de-al treilea personaj un zmardoi de cartier i-a gasit pe undeva si i-a unit. Viclean si unsuros, nepotul lui Iuda, vindea si cumpara orice si pe oricine.Corman Cantenir Vicentiu o simpla asemanare de nume cu celalalt personaj, era de fapt liderul grupului. Cei trei urcara treptele hotelului si cicanira scurt usa camerei lui Voicu.Nu asteptara un raspuns si intrara.Se auzea curgand apa la dus. Ciborgul ciocani usor intredeschise usa si ranjind exclama:

– Sarut mana nene Walther… sarut mana, hohoti privind teava pistolului indreptata spre gura lui.

– Sa nu mai intati niciodata asa! sopti grav nudul Voicu. Ati rezolvat? Ati gasit? intreba in timp ce se imbraca.

– Da! hohoti legionarul le-am pus pe noptiera.

– Si ele?

– Ha… ha… e moarte…le-am tras-o putintel in padure.Experte de experte.Dup’aia le-a luat Misa.Bou asta cum termina asa in extaz, le apuca de cap si crant…adio viata…

– Le-ati omorat?

– Ihi! zambi idiot rusul

Un picior primit in plex il izbi de zid, apoi un pumn, un cot si o frunte facura o extraordionara scurta excursie pe fata rusului, lesina cu acelasi suras prostesc pe fata care incepu curand sa prinda nuante.

– Ce Dumnezeii mamii voastre ati facut idiotilor?

– Pai n-ai zis sa facem curat ? am facut! asa ca nu are rost sa faci pe ofuscatul.

– Si daca ne prind ce?! ne pupa-n curcubee.

– Oricare dintre noi e jupan in parnaie, asa ca, daca nu mai ai nevoie de noi am plecat pe litoral.De cat spumele dumitale sefu’ mai bine spuma marii, sopti Corman.

Se apleca apoi spre rus, il trezi si intinse mana spre Voicu fara sa-l privesca.Acesta scoase un teanc de bancnote verzi si -I le intinse.Corman baga bancnotele in buzunar si toti trei parasira incaperea.Voicu ramase tacut injurand in gand.

 

 

 

 

 

 

 

 

 ####

 

 

 

 

Melodia telefonului se porni brutala, trezindu-l brusc pe barbatul toropit de caldura.

– Alo?

– Mirea tata, sunt acolo? intreba vocea.

– Da, domn’maior sunt toti patru.

– Stau si ma coc aici in masina de cand au intrat.Ce fac daca pleaca?

– Intarzie-i cat poti baiete, noi suntem pe drum.

Barbatul inchise telefonul si scotand o batista isi sterse fruntea si gatul de transpiratia unsuroasa.Pe soseaua serpuitoare, urcau in viteza trei masini. Un automobil urmat indeaproape de doua Caravane. Curand intrara in statiune, si inainte de a ajunge in parcarea hotelului, se despartira dupa un plan bine stabilit, ocupandu-si fiecare pozitia in colturile parcarii. Din automobil tasni un barbat si urca intr-o masina parcata retras undeva la umbra.

– Sa traiti dom` maior! il intampina aproape speriat barbatul.

– Mai sunt inauntru?

– Da.

Barbatul maior scoase statia de emisie-receptie si ordona:

– Vultur 1, receptie, sunt Cuibul!

– Cuibule sunt Vultur 1, ordin!

– Vultur 2, receptie! continua maiorul.

– Aici Vultur 2, Cuibule!

– Ocupati pozitiile, Acum!!!

Cele doua dubite caravan isi deschisesera usile si trupele speciale tasnira in tacere, ocupandu-si pozitiile tupilatii intre boscheti si copacii din jurul hotelului.Usa acestuia se deschise si trei barbati coborara treptele tacuti si ganditori, la momentul dat, primul se opri brusc si se intoarse spre cei doi.Le sopti ceva, apoi brusc se imprastiara in directii diferite.

– Actionati! se auzi racnind maiorul in statia de emisie- receptie. Ne-au descoperit! apoi tasni din masina si arunca pistolul din fuga.

Gozo sari cu agilitate in spatele unui boschet, cuprinse intre palme capul soldatului si cu o miscare violenta ii rupse gatul. Ii smulse cu rapiditate baioneta si -o arunca fulgerator spre un boschet.Se auzi un barait si soldatul ascuns in spatele unei tufe, se prabusi borcaind.

Se rostogoli, apoi spre un copac, si-n acelasi timp, scoase de la glezna doua pumnale. Il zari pe-o alee pe Vicentiu, intins la pamant si un soldat il calarea incercand sa-l incatuseze.Se auzi un suier scurt, apoi soldatul se prabusi cu pumnalul infipt in gat. Vicentiu se ridica si incerca sa fuga.Se auzi un foc de arma si-s- simti genunchiul sarind in aer.Se prabusi urland de durere.Gozo se ridica hotarat sa-l ajute.

– Stai! auzi un racnet in spatele lui. Se intoarse incet cu miinile ridicate, tinand insa strans in mana dreapta pumnalul.

– Arunca-l! ordona soldatul, tintindu-l amenintator cu arma.Gozo il privi zambind.Dadu drumul pumnalului si ianinta ca acesta sa atinga pamantul il lovi puternic cu piciorul.Pumnalul se infipse in pieptul soldatului.Inainte insa ca acesta sa cada, Gozo facu un salt inspre soldat, ii smulse pumnalul din piept si baioneta de la centura si rostogolindu-se cu o agilitate felina, cauta cu privirea o noua victima.O zarii inspaimantata cativa metri mai incolo.

 

 ####

 

 

 

.Simti in acelasi timp o durere fierbinte in umar, apoi o alta in genunchi.Urma o a treia si Gozo intelese ca fusese lovit. Incepu sa rada in hohote si pipaindu-si cu mana lovita jugulara, o sectiona cu pumnalul din mana valida. Inainte ca soldatii sa il captureze, murii hohotind nebun.

Olimpiu reusi sa fuga urmarit indeaproape de doi soldati.Cobori in fuga dealul pe care era cocotat hotelul slalomand printre tufe.Suierul gloantelor il urmarea fierbinte, insa pasii ghidati de teama, pareau a fi mai rapizi.

Curand iesii din tufis si se trezi intr-o parcare. Zarii in apropiere o masina.Se repazii la sofer, ii deschise usa si gafaind ii spuse :

– Domnule am nevoie de masina! va rog sa nu interveniti, se filmeaza.Vor aparea cat mai curand doi soldati, de aceea va rog sa nu va speriati si sa nu interveniti.

Barbatul il privi intrigat, insa se supuse. Lasa masina pornita, se retrase cativa pasi si zambind prosteste canta cu privirea de jur-imprejur echipa de filmare.Vazu doar masina plecand in tromba, apoi doi soldati iesind din desis.Se trantira imediat pe burta si ochira masina.Urma o rafala scurta, apoi o explozie puternica umplu parcarea de fum si tandari.Soferul uluit cazu in fund. Isi privi masina arzand si nu-i venea sa creada.

– Filme?! baigui omul, filme pe dracu’! Nelule esti un bou! apoi isi aduse aminte de hot.

saracu’ om!

 

 

 

 ####

 

 

E miezul noptii.Ma furisez ca un strigoi prin ploaia nestapanita, urmat indeaproape de scartaitul pantofilor plini de apa. Si “scart” si “scart” intr-un tarziu hopa si santierul.Caut un loc pe unde sa ma strecor inauntru, il gasesc, si fantomatic, ma apuc pe bajbaite sa caut averea. Undeva intr-o ghereta, paznicul pufaia sub un bec muribund, o tigara.

– Fain! soptesc incalzit brusc de constatarea vizuala.Sa iesi afara cand o sta ploaia! ma rad eu, si nici n-apuc sa termin de gandit, ca Dumnezeu ori poate Dracul taie robinetul.Si tot atunci, pufaitorul mos paznic, se salta-n grisine si cascand, se-ntinde ca un elastic. Deodata se repede spre usa. O deschide.O inchide.O deschide… o inchide.

– Ce fericirea ma-tii faci? pufnesc inciudat.

In final, lasa usa deschisa larg, mai vantura un timp bratele prin aer, si se opreste in prag, respirand puternic.

– Aha! exclam zambind, te-a lasat supapa gazarule!

– Care esti ba acolo? se trezi tipand inspre aiurea, pensionara arma chimica, insa neauzind nici un zgomot, intra in ghereta, inchise usa, si se aseza pe scaunel, vlaguit pe semne de efortul patrularii.

Eu ma ridic de dupa boschet, fac doi pasi, ma impiedic si cat is eu de lung, zdrang, ma-nfig cu periscopul intr-o gramada de moloz A dracu’ caramida numa’ acolo putea sa fie.Se lipi de frunte ca un abtibild, stafidindu-mi pentru cateva minute, acuitatea vizuala.

 

 

 

Gem.Mai gem odata si ma ridic.E tot noapte.Imi fac cu osardie semnul crucii, si copacel-copacel, haida dupa tezaur.Si merg si merg, si…

– Uite-l belesc ochii a fericire, iar sublimul chiot se flatula triumfator.Doar nu era sa tip?!

Imping pilonul, ridic capacul, salt traista, o deschid si-ntepenesc.Atatia Washingtonii la un loc nici la banca nu vezi. O traista intreaga de ispita verde. Scot un teanc de bancnote, le indes in buzunar, aburc traista pe umar si ma sutesc prin gard in cautarea unui taxi.

Sunt singur pe sosea si pendulez dintr-un brat.Taximetristul imi observa efortul si opri

Curand ajung acasa.

– Opriti aici, va rog!

Soferul se conforma si trase masina aproape de trotuar.

– Va rog, sa opriti motorul! soptesc eu, si va invit la o cafea, asta daca sunteti amator de o cursa la Bucuresti?!

Soferul zambi larg, opri motorul si ma urma. Intru, aprind lumina, ii fac semne sa intre in bucatarie, si in timp ce intru in dormitor, il rog sa faca o cafea.

– Aveti in dulap ness sau cafea. Orice doriti, si va rog pana ma schimb, faceti doua cafele?

Inchid usa dormitorului, scot “sarsanaua” aranjez teancurile de bani in cearceaful plamumei, o impaturesc, aranjez patul si ma schimb.

Cafeaua si soferul ma asteptau tacute in bucatarie.O sorbim tacuti.

– Cat e tariful pana in Bucuresti, jupane ? intreb eu.

– 500.000 lei domnule, raspunde soferul, insa putem negocia…

– Iti dau o suta de parai, dar te plimbi cu mine. Cunosti Bucurestiul cat de cat?

– Am cativa prieteni care ne pot ajuta.

Pipai buzunarul cu pasapoartele, banii si actele mele.

– Sa mergem atunci, soptesc zambind, insa v-as ruga sa lasati aici turela masinii.O veti lua inapoi cand ne intoarcem.

 

 

 

                                                            ####

 

 

La usa biroului, sase tinere femei si patru copilasi asteptau plangand un ofiter.Acesta aparu pamantiu si tacut. Le conduse intr-o sala mare le pofti sa se aseze si suspinand, mangaie pe cap un baietel blondut. Il lua in brate strangandu-l la piept ca pe copilul lui, cand pe usa intra comandantul, urmat de o duzina de ofiteri.

Barbatul aseza copilul langa mama lui si schita un salut, insa fu oprit de comandant printr-un semn discret. Ofiterii se adunara in jurul grupului. Comandantul abia stapanindu-si lacrimile, le privi rand pe femei. Durerea din privirile lor si inocenta din privirile copiilor ii rupeau sirul gandurilor.Se lupta in interior sa ramana tare, insa batalia era pierduta de o zi.

– Sunt in spital dom’ comandant? intreba una din femei, privindu-l in ochi cu speranta.

 

                                                            ####

 

 

 

 

– Doamnelor… povara apasatoare a anuntului ce trebuia facut, I se aseza in gat. Cauta cuvinte, insa acestea se imprestiau ca un stol de porumbei speriati. Minute in sir se simti gol si stupid, neputincios in a lega cuvinte, ganduri si pareri de rau.

Ofiterii asistau descumpaniti neputinta comandantului, insa nici unul nu cuteza macar un gest.

Femeile intelesesera. Un cor rabufnit de bocete si lacrimi se izbira brutal de peretii salii, apoi se-ntoarsera vibrande intr-un ecou sfasietor. Parea ca intreaga lume isi plange durerea alaturi de cele sase femei.

– Vor fi inaintati in grad si vor avea parte de funerali militare… ingaima un ofiter.

Douasprezece perechi de ochi scaldati in lacrimi se ridicara spre ofiter. Fulgerele din privirile femeilor il lovira cu durere. Si-aceleasi priviri il invitau durut sa-si bage undeva si funeraliile si gradele.

 

 

                                                ****

 

Batranul Mercedes isi baga in cap ca e neamt si ca rezista la drum lung si-al dracu” hodorog cu tablele-i cazande halea sosea. Intram in Bucuresti cu teama si inocenta provincialului sosit la oras. De-o parte si de alta a soselei copaci de tabla ma anunta ca cutare si cutare firma e prin preajma. Padurea asta de panouri publicitare se rareste cu bun simt abia adanc hat in metropola. Pe dreapta un sir lung de gadila nori, replici ale zgarie nori-lor americanoi, se incapataneaza sa stea-n picioare, in ciuda igrasiei si a sliturilor cascate in pereti.

Soferul calca frana, apuca hotarat schimbaretul de viteze, il manevreaza expert si in viteza tiptil, ne strecuram printre gropile plantate maiestrit in sosea. Mai bajbaim vreo doua ceasuri, timp in care vezica mea se transforma in cimpoi.

-Halt! slobod un geamat ascutit spre sofer. Acesta opreste, eu ma sutesc afara cautand disperat in boschet. Curand cimpoiul se canta susurat, intr-o melodie conceputa la drum lung.Usurat, tasnesc din boschet agil ca o caprioara, proptindu-ma brutal in fata unei perechi de fete palide de foame.

-Buna seara, ii mai speri eu o data, imi puteti spune va rog pe unde este necesar a purcede spre cartierul Pantelimon?

Cei doi mosi prost crescuti, dardaind din cele sase picioare, doua de lemn si patru aproape normale, se holbau la mine salutand cu mainile pe inima, horcaind un aaaa…. prelung.Milos cum sunt ii sprijin totusi unul de altul si nemultumit de raspuns ma urc in masina botos tare foarte.

-Ma, dar nu ti-as spune nimic sclifositii astia, durea-i-ar in gat! ma strpsesc ofuscat spre sofer. Barbatul ma priveste razand. Abia atunci observ ca tot drumul presedintele auto, n-a scos un singur cuvintel.

– Suntem in Pantelimon, domnule! imi spulbera omul, teribila spaima ce ma incerca la gandul ca-i mut.

-Multam” fein, blajin conducator! ma rad eu din nou, acu” hai sa cautam un loc pustiu de oameni cinstiti.

-Ce anume? se incrunta intelept soferul.

-Un loc retras, intunecos, ciudat, adica o cloaca.Tre’ sa gasesc pa unul singur dintr-o gramada de smecheri de cartier. Zaresc apoi instantaneu o bomba, sulemenita in neoane, cu o terasa imputita ingradita insa de un gardulet de lemn vopsit in alb, pe care atarnau lesinate in ghivece, cica flori.

Ne parcam cu neamt cu tot pe o alee, coboram si cu mers de husani pufaitorine infiintam in stabilimentul ciuhapian. Ciuhapii, imprastiazi pe la si sub mesele de fier forjat, sudate cas, ne priveau insistent pe sub sprancenele arcuite bovin. La o masa mai acatari zacea majgalit cu carioca nu carton de mici indoit si unsuros, pe care emfatic trona un anunt:”Rezervat”

In jurul anuntului caruia ii lipsea terminatia “ie” se ragaiau printre sorbituri din halbele ciobite, o sama de ciuhapieni mai bine zis, sapte. Maieurile unsuroase intinse extrem peste buhaiurile imbuibate de bere, lasau ici colo cate o nisa de respiro.

– Ia loc te rog la o masa! il indemn pe sofer. Ce doresti, bere, coniac, suc?

– O Cola si o cafea, va rog.

Iau comanda si ma indrept spre bar.

-Doua cafele, o Cola si un coniac.

– De care?

– De care aveti?

– Metaxa, Napoleon, Balantines etcetera! imi strecura plictisit barmanul.

– Da-mi o Elada si restul te rog.

– O ce ?

– O Elada, adica un Metaxa! sarjez eu si te-as ruga daca stii unde-l pot gasi pe un anume domn Maiestrica, silabisesc eu puternic numele.

Interesul ii lumina fata buhait plictisita.

– Pe cine cautati ? se trezi tipand barmanul.Deodata am inteles ca tipatul era adresat “rezervatilor” si intand in joc repet cu putere:

– Maiestrica !

– Imi pare rau domnule, se tempereaza apoi carciumarul, dar nu am mai auzit de numele asta pana acum, apoi imi aseza comanda pe o tava de plastic si mi-o intinse mimind plictiseala. O inhat si ma indrept slalomand printre consumatori spre masa.Sorbim licorile tacuti.

– Acum ce facem, domnule ? ma inteapa soferul.

– I-am vazut pe aia din colt sosotind ceva, cand au auzit numele si apoi unul dintre ei au plecat.

– Asteptam,zambesc si fi linistit nu vor fi probleme. Totusi daca se va intampla ceva te rog sa pleci sa nu intri in bucluc si -I strecor o bancnota de 100 de dolari.

Soferul o insfaca multumit, apoi lucrand febril pe intelect isi facu niscaiva calcule, pentru ca il aud;

– Orice problema aveti, puteti conta pe mine domnule. Octav Margean ma numesc, am neagra in Ashihara si am nevoie de bani.

Cinstea m-a cucerit intotdeauna, desi Doamne-ajuta nu-i una din calitatile mele, si in timp ce ii insailez un C.V. il vad miscandu-si ochii in cap intr-un semn de atentionare.

In spatele meu un zgomot ascutit de fier tarat pe ciment, ma anunta ca ori e ora inchiderii bruste, ori spahii prea rumeni tin sa strambe niste oase.

Nu ma intorc, pentru ca, manca-ti-as am tupeu. Subred, dar ii. Ii fac un semn pe picior cu varful pantofului, iar domnul sofer il vad ca icneste ridica piciorul si se freaca pe semn cu manuta.

Curand furam inconjurati, si un ciuhapian matahalos protapit in stanga mea se guseaza cavernos:

– Pa cine cati matale nenea?

Nu-i raspund.

 

 

– E muti, ba astia! starni ranjete intelectuale nu. ale inconjureilor.Se apleca apoi cuprinzandu-mi ceafa cu o palma de marime nepamanteana, si-mi sopti la ureche;

– Esti bengos, tare, tipu’ da-ti pap ficatii Tanase!

Mana mea dreapta se-nfipse fulgerator in beregata animalului.Stanga il apuca in acelasi mod de aparatul fertilizator.Strang cu putere asi inainte de a cadea inert pe masa se auzi un sec poc.Adio oua!

Ce a urmat, fereasca Dumnezeu, cand totul s-a cam terminat, soferul, eu si inca doi adversari zaceam in picioare.Ailalti nani de voie.

Deodata simt o mana batindu-ma pe umar.Ma intorc fulgerator gata sa pocnesc, insa pumnul s-a oprit in aer.In fata mea un mandru chip de fata.

– Am auzit ca-l cautati pe Maiestrica, e adevarat?

– E… foarte…adevarat… ingaim eu balbait un raspuns.

– Dupa cum va bateti, nu sunteti caralii, sopti fata, deci de ce il cautati?

– Sunt intermediar intr-o afacere. Sobolanul m-a trimis sa-l caut.

– Mircea? isi mari mirata deosebit de frumosi ochi.

– Da! raspund incruntat, ciudos parca pe faptul ca superba ii cunoaste prenumele lui frate’miu.

– Ce face ?

– Ce sa faca, e in parnaie, e in necaz si are nevoie de ajutorul tipului asta Maiestrica.Nu ma poti ajuta ?

– Te-ai ajutat singur, oricum insa tu cine esti?

– Radu Ologu.

– Ada Mirea, raspunse papusa intinzandu-mi manuta, adica Maiestrica, cumnate.

 

 

 

 

 ####

 

 

Participantii la dineu se amestecau zambind cordial aruncandu-si complimente. Cand si cand printre sorbiturile din paharele de cristal, se smobeau schimband pareri voit intelectuale. Cativa reuseau, celalti bucurosi ca participa la cinstita adunare isi mascau incordarea golind platourile cu incrancenare. Avocati de succes, oameni de afacer, ciocoi, diplomati straini si metamorfozele taranilor de altadata deveniti acum parlamentari de Romania se serveau reciproc cu gratulatii.

Politicieni straini, gatiti pentru a face onoare tarilor se distrau copios intreband intr-o romana stricata la intamplare, pe prezentii la dineu:

– Ce este asta? arata spre un oarecare sortiment asezat lafait intr-un platou.

Cel interpelat mai inghitea febril o chestie dandu-si timp de gandire, apoi gafa crunt spre deliciul perfidului.Nici un roman nu stia cu certitudine ce li se servise.Daca printr-o gluma bolnava li s-ar li servit muci glazurati de camila racita sau vreun sex bolnav de caracatita se inghesuiau sa guste macar putin.

Ministru nostru, insa parea a fi centru atentiei. Mai tot timpul inconjurat de persoane intrebarete isi multumea audienta cu o sclipitoare dictie si ordonate idei.

Deodata, insa zari undeva intr-un colt un barbat asezat oarecum stingher tinand in mana un pahar de sampanie.

 

In momentul in care privirile celor doi se intalnira barbatul ridica paharul inchinand in cinstea ministrului. Acesta isi schimba brusc fizionomia juviala si oarecum intrigat se scuza in fata micului grup intreptandu-se spre terasa. Barbatul il urma tacut strecurandu-se expert printre invitati.Pe terasa erau singuri.

– Ce-i Mandeo? intreba ministrul.

– Mi-am pierdut oamenii, domnule! raspunse spotiti Voicu, si am intarziat putin afacerea. Am venit doar sa ma anunt si sa-mi caut un alt om. Politistii mi-au pus o coada si abia aici la intrarea in ambasada am reusir sa scxap de ei. Totusi in cel mult trei zile o rezolv.

– A trecut o luna, Mandeo!

– Stiu, domnule si va rog sa ma iertati!

– Asteapta aici! ordona ministru si intra in salon, zambindu-i zgomotos unui barbat impunator, erijat in gazda. Cei doi schimbara cateva cuvinte, apoi barbatul chema un aghiotnt si aratandu-l pe Voicu ii dete niste instructiuni. Barbatul se inclina, apoi ii facu un semn discret lui Voicu. Acesta il urma.

– Ai fotografia ? intreba maiorul Greceanu pe barbatul asezat pe bancheta din spate a masinii.

– Da, domnule!

– Ce dracu cauta ticalosul la ambasada asata?

 intreaba ca pentru sine Greceanu si chiar in acel moment poarta se deschise si un mercedes cu numar diplomatic se strecura fantomatic spre sosea.Barbatii din masina parcata dosnic in apropierea ambasadei, se ascunsera brusc pitindu-se sub banchete.Farurile mercedesului ii matura o clipa, apoi se pierdu in oras. Dimineata ii gasii pe politisti nervosi si somnolenti.

– Domnule maior, intreba unul dintre barbati, e posibil sa doarma in ambasada?

– Nu cred! totusi mai asteptam pana la pranz. Majoritatea invitatiilor au plecat.Deci daca mai e inauntru, trebuie sa iasa!

– Si daca nu mai e ?

– Daca nu mai e, ne-a intepat!

Urma o pauza prelungita. Barbatii fumau si gandeau.

– Domnule maior, sopti cineva, ce se afla in urnele astea doua. Ridicand cele doua recipiente, barbatul citi pe cele doua placute, doua nume.

– Lasa-le jos! ordona maoirul. Sunt doi prieteni. I-am luat de crematoriu si n-ma paucat sa-i las acasa.A trebuit sa vin cu noi asa ca lasa te rog familia Ologu sa se odihneasca. Cele doua urne, negre si reci isi ocupara imediat locul. Un fior rece ii strabatu fulgerator. Nu era frig.

 

 

 

 ####

 

 

 

 

Soferul porni masina si urmari B.M.W.-ul. Dupa un sfert de ora, masinile oprira cuminti intr-o parcare imensa. Blocurile din jur grobiene si intunecate ma infiorau.

 

 

 

 

 

Intram toti trei in lift, urcam cele cateva etaje si intram in apatamentul Adei. Imens. Mobilat cu gust ma impresiona. In fata ferestrelor uriase trona insa cel mai cumplit, grotesc si prostesc monument. Casa Poporului.

– Unde suntem ? intreb de parca n-as sti.

– Acolo unde ar vrea sa fie multi, sopti Ada. Apropos, in bar aveti tot ce vreti, serviti-va si dup’aia stam de vorba.

Asezati la o masuta joasa, in fotoliu confortabile, ne priveam tacuti, sorbind licorile,

 care reci, care aburinde.

-,Doctore, sparse Ada tacerea, pot sa-ti spun asa?

– Sigur, de ce nu, dar Radu e mai placut, ce zici?

– Bine Radule. Mircea mi-a impuiat capul cu tine. Ce destept, deschis si vorbaret esti, si cat de amuzant. Si vad ca taci si tot nu stiu ce cauti aici?

– Ti-a povestit Mircea? intreb nelamurit.

– Da, dragule. O femeie casatorita trebuie sa-si cunoasca rudele, nu?

Sunt buimac ca un american ce afla coborand in Otopeni ca in Romania se vorbeste engleza.

– De care femeie casatorita vorbim?

– De mine, dragule.

– Adica tu si Mircea…?

– Exact, cinci ani in decembrie.

De cinci ani insurat si noi nu stim nimic. Ma ingrozeam facand fete-fete care mai de care mai tampite.

– Acu’ insa lasa uimirea la o parte si spune-mi ce vrei, hotari cumnata-mea, apoi catre sofer:

– Va rugam sa ne scuzati cateva clipe. E o discutie in familie. Soferul se ridica intelegator si intra intr-o camera inchizand usa.

– Uite, zambesc, ai aici cinci mii de parai si trei pasapoarte. Toti avem nevoie de viza de…

– Brazilia! imi fura vorba cumnata-mea.

– Exact.

– Cand iti trebuie?

– Ieri!

Ada se ridica, lua telefonul, forma un numar vorbi ceva in engleza, inchise, forma un alt numar, mai vorbi ceva in spaniola si tot asa vreo sase telefoane in tot atatea limbi deosebit de straine. Se intoarse apoi spre mine isi sorbi cafeaua incetisor si spuse;

– Astazi le ai! De Brazilia, de Venezuela si Columbia, doar ca vor fi patru.

– Cum patru?

– Tu, Mircea, Cora si eu. Acum insa, simte-te ca acasa.

O clipa mai tarziu, usa se deschise si patru barbati intrara tacuti in apartament. Ada se ridica, le zambi si facu prezentarile.

– Fratele Sobolanului ! arata spre mine.

Cei patru barbati imi stransesera mana pe rand. Puternic. Iar eu stau ca prostu’ cu gura cascata si ma crucesc.

 

                                                            .//.

 

 

 

 

 

Comandantul penitenciarului citi cu atentie documentele.Voicu isi fuma linistit tigara privindu-l cu interes.

– Par’ a fi in ordine, insa solutia transferului mi se pare putin neobisnuita.Cei doi detinuti sunt deosebit de periculosi.Realizati intr-adevar la ce va expuneti?

– Domnule comandant, sopti Voicu relaxat, sunt capitan S.P.P. de zece ani si nu am ajuns aici completand formulare. Pot avea grija, va sigur de integritatea mea. Ce-mi doresc este doar sa plec cat mai curand, sa scap si sa ma duc acasa. E o corvada, pe care sunt obligat s-o duc la capat. Sa nu credeti ca-mi face vreo placere deosebita. Toata noaptea am fost pe drum, asa ca n-as ramane indatorat daca am termina totul cat mai curand.Comandantul zambi, apoi chema un subordonat, ii ordona ceva, apoi ridicandu-se il conduse pe Voicu spre iesire.

In curtea penitenciarului B.M.W-ul negru parcat batos, isi astepta calatorii.

Sobolanul si Zdrobea incatusati se supusera tacuti si urcara cuminti in masina. Voicu stranse mana comandantului, urca si el alaturi de sofer si demara in tromba pe poarta penitenciarului.Zdrobea il privea entuziasmat pe Sobolan, asteptand semnalul convenit, care insa continua sa intarzie.Cand ajunsera, insa in centrul Brasovului, Sobolanul tusi fortat. Era semnalul asteptat de Zdrobea.

– Boierule?!

– Ce s-a intamplat? raspunse grav Voicu.

– Putem opri undeva pe-aici prin santierul asta, trebuie sa faco treaba.

– Tii in tine pan ‘ la Bucuresti.

– Da, dar sunt stricat la stomac, asa ca preferi sa fac aicisau tot drumul pana’n Bucuresti?

– Ce facem domnule? intreba soferul.

– Trage undeva mai ascuns, uite acolo ii arata Voicu santierul, apoi intorcandu-se spre cei doi :

– Iar voi uitati de filme. Va gauresc la cea mai mica miscare aiurea si pentru a-i convinge ca vorbeste serios, arma pistolul scos cu dexteritate de la piept.

Masina opri linistita intre doua gramezi uriase de moloz.

– Dane, ordona Voicu soferului, tu ai grija de asta mare, il arata pe Zdrobea, iar tu se adresa Sobolanului, tu vii cu mine. Coboara incet toti patru si foarte ciudat se despartira, doi cate doi.Zdrobea se intoarse cu sptele pentru a-i fi scoase catusele. Dan isi arma pistolul si-l infipse in spatele detinutului, apoi cu mana libera desfacu expert catusele, urmarindu-i cu privirea pe Sobolan si pe Voicu, pana cand acestia se pierdura dupa movila de moloz.Voicu ii desfacu catusele, apoi icni, se crispa tinandu-se de piept si se prabusi cu ochii mari privindu-l teatral pe Sobolan.Sobolanul il privi, cu greata.Hotari totusi sa intre in joc si lasandu-l pe Voicu cazut intr-o pozitie ciudata se porni sa-l caute pe tradatorul Zdrobea. Il gasi si ca un facut, Dan zacea si el cu capul spart.

– Hai odata! striga Zdrobea ca pe asta l-am terminat. Tu ce-ai facut?

– Ce trebuia, raspunse Sobolanul, acu’ hai sa luam banii si s-o taiem dracului. Curand alergau sa caute ascunzatoarea. Gasira pilonul si Sobolanul se forta sa-l miste. Nu reusi.

– Asta e?

 

 

 

 

– Asta, dar nu stiu ce are ca s-a intepenit.

– Lasa-ma pe mine! se infierbinta Zdrobea si-l impinse lateral. Ridica, apoi nerabdator capacul si intreba:

– Unde sunt, Sobolane?

– Jos in camin, in stanga e un bos de canalizare infundat. Detinutul nu astepta o alta informatie si cobori.

– Aici nu-i nimic Sobolane! se auzi infundat vocea lui Zdrobea.

– Esti tu, nu-i de ajunsmurime-ar ma-ta de-mputit tradator!ii strecura sobolanul printre dinti. Apoi fulgerator puse capacul peste groapa si muta pilonul deasupra lui.Injuraturile tasneau gatuite de sub capac, iar Sobolanul ranjind pervers, iesi in strada si se pierdu in multime.Voicu se ridica zambind. Isi sterse hainele de praf, dezarma pistolul si-l introduse in toc, apoi se indrepta fluierand o melodie spre Dan. Il gasi asezat pe-un bolovan si stergandu-si cu o batista vopseaua care I se scurgea pe frunte.

– Au plecat ? intreba Voicu.

– Da s-au dus, acu’ cauta bagajul. Noi ce facem sefu’?

– Il asteptam pe Zdrobea linistiti sa-si faca treaba luam marafetii si acasa.

Asteptarea celor doi se prelungea ingrijorator. Curand isi pierdura rabdarea si pornira in cautarea detinutilor. Intr-un tarziu, de undeva din pamant, un bocet lalait si pierdut ii gadila auzul lui Voicu. Cauta infrigurat originea behaiturii subterane. O gasi si-n urmatoarele clipe cerul se umplu de urlete si-njuraturi cumplite.

 

 

 

                                                            ####

 

 

 

Ridic receptorul si formez un numar drag la capatul firului o muzica dulce plimbata prin gat se lafai armonois in receptor.

– Alo?

– Cora? intreb sfios, bucuros sa-i aud glasciorul haruvin.

– Da, cine e acolo e acolo puiule drag? intreba amuzata.

– Raducu sunt iubire patimasa. Asa ca asculta cu atentie. Arunca grabnic ceva pe tine, salta-n tren si via Bucuresti. In Gara de Nord te va astepta o domnita aproape la fel de perfecta ca tine.O cheama Ada. Sa faci exact ce-ti spune mancu-ti gurita, acu’ hai repede si alungari dorul. Te astept. Si inainte de a inchide ii transmit numarul de celular al Adei.

– S-o suni cum ajungi in Gara. Pa!

Soferul apasa butonul interfonului.

– Da.

– Domnule sunt gata, putem pleca?

Insfac haina imi pup cumnatul si zbor spre lift. Undeva in urma metrola isi falfaia pancardele a drum bun. Cu cat ne apropiam de Brasov cu atat mai mult o stare ciudata de neliniste punea stapanire pe mine. O simteam pandind avida sa-mi dea la cap.

– Am ajuns domnule! imi stecoara parca rasufland usurat bodyguardul meu, nea soferul.

– Inca mai avem putin prietene. Mergem acasa iti iei turela si dupa ce imi lasi numarul tau de telefon sau de turela, esti liber.

Curand masina parca docil langa bloc. Imi salt oasele amortite si moseste ma indrept spre intrarea blocului, urmat de sofer. Scot cheile, intram in casa si brusc se face intuneric. Imi simt fata explodand, iar ochii invartindu-se ca bilele din urna de Bingo, apoi o mana imi prinse reverul hainei si ma trimise cu capul in usa. Sau in zid?Oricum impactul fu dur si cazui in cur. Mai auzeam, insa vag icnete si busituri. Odata si odata insa cunostiinta imi revine cu greu si ma trezesc cu o cumplita durere de periscop, asezat la masa, alaturi de sofer, la fel de intreg ca subsemnatul.

– Hopa sus, doctore! aud o voce bucuroasa nevoie mare.Imi oblig pleoapele sa-mi beleasca ochii si surpriza…pe retina se contureaza imaginea unei brute cu aspect de SPP-ist.

– Observ, confirma Voicu ca nu-ti prea face placere revederea, asa-i dom’doctor?

– De-asa revedere sa ai parte tu si tot neamul tau! pufnesc inciudat si peltic.

Voicu ranji.

– Pot sa stiu lovite-ar trenu’ ce cauti la mine-n coliba?

– Niste porci doctore, niste porci.

– Si nu crezi c-ai gresit pusculita? Ori prin capu-ti taurin n-a trecut nici macar meteoric informatia despre detinatorii de valuta. Adica Banca, tovarase.

– Nu ma intereseaza banii bancilor, puiule, ci banii sutiti de frate-tu. Asa ca inainte sa te rup, unde sunt?

– Cine?

– Frate-tu si banii?

– Frate-miu e in parnaie, dupa cum bine stii, ingaim dureros, iar banii habar n-am… N-apucai sa termin de-ngaimat si nenea imi poci, iar fataul cu pumnul lui neted ca un mai.

– Observ ca nu-ti ajunge?

– Ii fi v’un observator, scuip eu sange si cuvinte. Arat eu a Nemuritor?

Cat ti sa ma mai botesti? nu crezi ca daca stiam ceva, te serveam? brusc usa se izbi de perete.Vedeam ca prin ceata, umbre negre miscandu-se haotic si rapid. Lovituri, icnete si injuraturi. Apoi cineva se apropie de mine si-mi soptii:

-Radule, tata, esti bine?

Insa inainte de a-l recunoaste si de a-i multumii lui nea Nelu, lesinai ca o muiere.Secole de minute trecura fulgerator. Dupa ce mi-am revazut copilaria, imi revenii. Paharul de coniac pe care nea Nelu Greceanu se straduia sa-l introduca pe sub buzele-mi transformate in guler, se rasti pe gat in jos urland o arzatoare desteptare. Efectul nu intarzie sa apara si iata-ma curand treaz santinela si botit ca o varza.

-Merci, fein nea Nelu! ii multumesc cu buzele falfaitoare, da’ cum ai stiut sa apari asa la tanc?

-Sunt pe urmele lui de mult.Da’ lasa-l dracu’ de ticalos, mai bine spune-mi unde-i Mircea? A evadat!

-A evadat? ! exclam surprins. Cand, cum?

-Ieri pe la patru. Il cauta o gramada de echipe. Dar esti batut rau, copile, observa intr-un tarziu. Hai, du-te si te culca putin sa-ti revii, ma indemna ajutandu-ma sa ma salt pe picioarele gelatinoase. Observ, insa pe masa doua urne de portelan.

-Sunt batranii?

-Da Radule.

-Nea Nelu ii soptesc cuprinzandu-l in brate, nu cred sa ne putem revansa vreodata fata de matale. Iti multumim si eu si Mircea.

Batranul Greceanu isi sterse o lacrima si suspinand:

-Sa fiti voi sanatosi, Radule!

 

 

                                                                                    ***

 

Casa se goli de mult. Acoperit cu plapuma doldora de dolari, reusi intr-un tarziu sa adorm. Somnul fu lung si odihnitor. Taraitul enervant al ceasului imi secerau neuronii. Il opresc, il privesc si ma-nverzesc. Era doua noaptea. Sar bezmetic din pat, imi fac un dus pipaind cu grija fatada-mi in ruina si-l sun grabit pe taximetrist.

– E-n regula domnu’ meu se auzi confirmandu-mi cererea. In zece minute sunt la d-voastra.

Aranjez grabit in traista de voiaj bancnotele si curand ma infiintez in fata blocului. Sosirea taxiului ma umplu de bucurie. Urc grabit, ii strang manuta si ordon:

– La B.C.R. tovaras de nadejde.

– La ora asta? E aproape trei dimineata. Nu mai e nici dracu’ acolo, dar… ups, sopti, nu mai spun nimic si calca pedala departandu-se.

Exact cum prezise noul meu prieten, in fata Bancii Comerciale nu era nici dracu’.Privesc ceasul si ma infior. Era trei si zece minute. Cobor din masina si privesc ingandurat incoace si incolo.

– Mai stam mult? sopti intrebator soferul.

– Inca putin… inca putin…, repet dezamagit cand un barbat se adresa soferului aparut de nicaieri.

– E liber?

– Nu, sunt cu domnu’ se otari soferul.

Vocea barbatului ma infiora. Ma intorc rugandu-ma sa nu ma insel. Inima imi batea cu putere si Mircea, privindu-ma zambind intreba;

– Si mergeti cumva la Bucuresti?

– Desigur, domnule! exclam sarind si imbratisandu-l, apoi urcand in masina si poruncesc boiereste:

– La Bucuresti prieten drag, la Bucuresti!

Ada deschise usa si se arunca in bratele lui Mircea. Se sarutara indelung si patimas, iar eu icnesc chirait la piscatura smechereasca a soferului. Cora ma privi din prag prefacut botoasa, apoi exclama:

– Si ma rog, jupane, tu ce dracu’ astepti?

– Sa-mi faca loc scaietii astia doi! apoi zambind intind manutele si-o cuprind in brate.

– Usurel, gagico, usurel, icnesc cand buzele carnoase se-nfruptara grijulie totusi din tumefiata-mi pupatoare.

Intram cu totii in aprtament jubiland. Pupaturi, fursecuri si sampanie.

– La ora unsprezece avem avion spre Buenos Aires. Totul e aranjat ne informa Ada.Asa ca, se rasti la mine, adu traista.

– Acum… De ce ? o privesc incremenit.

– Nu intreba nimic! se otari Mircea, fa doar ce-ti spune!

Ii dau traista cu visteria si-o vad luand telefonul,formand un numar si ciripind, iar intr-o stranie limba.

Dupa zece minute de alte pupaturi, fursecuri si sampanie se auzi soneria Ada se ridica si deschise. Aceiasi patru barbati se introdusera tacuti in apartament. Mircea se ridica si el apropiindu-se incet de cei patru. Acestia se inclinara ca in fata unui rege, apoi unul dintre barbati, sopti:

– Va dorim sanatate si drum bun domnule Ologu! apoi insfacara geanta si se retrasera la fel de brusc cum venira.Eu, Cora si soferul stam prostiti privind scena. Nu intelegeam nimic si ne priveam uimiti saltand tampi din umeri.

 

 

 

                                                            ***

 

Platim cuminti taxa de acces in aeroport si parcam masina in fata intrarii. Urcam toti pasarela si patrundem in aeroport prin usile destepte ce se crapa singurele cand ajungem in dreptul lor. Ada se desprinde de noi si se indreapta spre ghiseul de informatii.Noi ceilalti stam privind in monitoare, un nenorocit de filmulet venezuelean

– Doamnelor si domnilor, se auzi umpland sala de asteptare o voce plictisita de femeie, zborul cu numarul 747 in directia Buenos Aires, cu escala la Londra este garat la poarta numarul 7, pentru imbarcare, va rugam sa va indreptati spre poarta numarul 7, va multumim.

Vocea mai repeta mesajul in alte vreo doua limbi de circulatie libera. Ada se repezii spre noi si spuse scurt

– Haideti, copii asta-i a nostru!

Trecem prin filtru oarecum agitati, glumind nervos in timp ce vamesul ne priveste curios fizionomiile, apoi fotografiile pasapoartelor.

– Aveti ceva de declarat? ne intreba intr-un tarziu

– O pofta nebuna de viata.! exclam idiot.

Vamesul gusta gluma de parca ar fi muscat dintr-o lamaie si incruntat ma privi sictirit.

-Dumneta glumetul, probabil ai facut drum lung pana aici, oare ma intreb, doar ca sa faci misto?…pentru ca daca, da s-ar putea sa ma saruti intr-o expresie, pe mine un vames roman si obosit.Fara sa ne mai privesca stampila pasapoartele ni le intinse cu bilete cu tot si suiera:

– Cica sa aveti un zbor placut!

– Ce dracu’ te-a apucat mai fraiere? ma pocneste dupa ceafa Mircea in momentul cand pasim in tara nimanui. Abia atunci imi aduc aminte de sofer, ma intorc cativa pasi si strig :

– Toni, multam fain si uita-te in torpedou.Mii de multumirei si pa copile.

Soferul ne saluta fluturand mainele si pleca.Ne urcam toti in autobuzul ce se indreapta spre avion. Soferul acestuia se intoarse spre Ada si-i facu un semn.Ada se apropie de el, apoi privind sub scaun zambi si scoase de acolo sarsanaua cu valuta. Avionul rula incet, apoi se ridica pornit parca sa-mi lase in Romania stomacul si dorinta nebuna de viata. Scot furibund punga si ma vars cu disperare. Astilalti trei se rid.Cele doua urne stau cuminti in geanta si totusi parca se rad si ele.

 

 

 

 

P.S.

Draga nea Nelu,

Stam bine merci pe o colina sub bratul lui Isus.Iti trimitem aici acceptul nostru de ati dona cele doua apartamente.La Rio e traznet.Bucura-te pentru noi asa sa-ti aju-te Dumnezeu.

 Radu si Mircea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                         

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                                                           

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Taci si asculta

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Orice asemănare cu locuri, personaje, întâmplări ,este rodul imaginaţiei, uneori tare bolnave, alteori cinice şi de cele mai multe
ori… sictirită! Dacă care-cumva cititorule te recunoşti, te asigur că…NU EŞTI TU!
ACEASTA LUCRARE SE BUCURA DE DREPTUL DE AUTOR ORICE COPIERE FARA ACORDUL AUTORULUI SE PEDEPSESTE CONFORM LEGII.
ACCESUL LA LECTURAREA ACESTEI LUCRARI SE OFERA GRATUIT
DACA VA PLACUT SI DORITI SUSTINEREA AUTORULUI MAI JOS AVETI CONTUL PENTRU DONATIE
RO61BTRLRONCRT0447972301 SUSU DUMITRU.

PRAF SI PULBERE

                         

 

 

Şuşu DUMITRU

 

N-am putut niciodată să înţeleg de ce Raiul are gard. Frumos, ce-i drept, înalt şi strălucitor, însă e-un gard, totuşi.străbătut în permanenţă de fuioare de ceaţă, nu poţi distinge decât maxim doişpe metri de-o parte şi de alta a porţii, mult mai înalte decât gardul.

De-a lungul lui, numa” feţe noi.Un şir lung de stupefiaţi, care se privesc stingheri, posomorâţi şi deloc curioşi să participe la procesiune. Toţi ştim că e timpul să aflam ce am fost, ce-am făcut şi ce dracu”…

O pălmoacă zdravană după ceafă, îmi curmă firul gândului păcătos. Şi-am furat-o aşa din senin căci, în jurul meu, pe doi metri pătraţi nu se afla nimeni.

Loviturile în ceafă îmi provoacă întotdeauna flatulenţă, aşa că mă scăpa-i pe mine.Ce era totuşi curios, era că mirosul, duhoarea şi stink-ul – aşa ţipa o apucată de la coadă: stink, stink! – mă urmărea şi nu se desparţea de mine nicicum. Am fost un porc toată viaţa, doar n-o să mă schimb acum, gândesc ca un pocnit în ceafă ce eram tocmai când în dreptul porţii, un tip înalt, cu ochii albaştri ca pachetul de ţigări Pall Mall, mă opreşte, împungându-mă în piept cu un pix.Îmbrăcat într-o ţoală lungă, mov cu bej, cu anchior larg prin care se vedea părul de pe piept, ţinea în cealaltă o agendă electronică.

– Numele, țara, CNP-ul, seria de buletin, greutatea, înălţimea şi numărul de la papuci! enumerează tipul.

–  De ce, vrei să mă arestezi? întreb eu. 

 Mă priveşte îngăduitor, zâmbeşte şmecher şi aşteaptă…și, iar din senin, o pălmoacă mă pocneşte după ceafă şi eu iar mă scap pe mine şi constat că, de data asta, m-am făcut de căcat… la propriu.Porc – porc, da ruşinat puţin    ,îi dau datele, îl rog să mă ierte şi aştept cuminte să se întâmple ceva. Deodată, pe lângă noi, o tipă trecută bine de a treia tinereţe, slabă tare şi cu părul vâlvoi, bălăngănea braţele prin aer şi alerga de colo-colo ca o apucată ţipând: „Faiăr, faiăr!” Nu ştiu ce înseamnă, dar aşa ţipa, aşa că eu aşa scriu.Tipul pixulea impenetrabil fără ca măcar să mă privească.

– Cine e? întreb eu timorat.

Tipul tace… şi scrie… şi tace, apoi, într-un târziu:

– E ventilatorul.

Înţeleg, şi-n timp ce înţeleg, mirosul se disipează undeva deasupra Americii, cum am înţeles, pentru că cică este populată numai de tipi puternici cu gaze şi fiţe, iar poluarea este acceptată ca un dat.

Poarta se deschide larg, şi înainte ca tipul să mă lase să intru, ca prin farmec, mă trezesc îmbrăcat într-o robă ciclam cu floricele kaki, lungă cât un maiou pe care scria mare cu paiete strălucitoare „ Versace”. Nădragi, chiloţi, canci.Doar o pereche de papuci de plastic, chinezeşti.Ce mai, arătam ca un poponar nebun scăpat dintr-un incendiu.Mi-era frică să gândesc, însă privirea mea aţintită asupra tipului spunea totul…Uite-aşa am ajuns eu în Rai, în curul gol şi de râsul Universului Cosmic.Mi-au dat,până la urmă, o robă normală care să-mi ascundă goliciunea. Un tip, sau o tipă, adică o chestie fără sex evident –  cu două aripi… de Dacie 1300 pe care le trăgea după ea – se apropie de mine şi mă-ntreabă vădit nelămurită:

– Venişi?

Hait, un oltean şi Doamne-iarta-mă ce nu-i suport eu pe olteni.

– Tu ce zici? Răspund contrariat

– Venişi?

Nu-mi venea să cred, ăsta facea mişto de mine şi mă privea candid, cu credinta omului sigur, că nu-l pot pocni în mecla aia efeminată.Când să-i demonstrez că se înşală, Hafenflokenglokenspiel strigă la mine cu o voce tunătoare:

  • Lasă-l!

Mă întorc înspre strigăt şi văd un tip cu o faţă mare, sănătoasă şi cu păr pe piept evident. Probabil că e o modă, îmi zic eu.

– Da, este! imi zice el, apoi îmi strânge mâna prezentându-se: Hafenflokenglokenspiel, îngerul tău păzitor! zice el.

-Hanta!, şi atunci ăsta cine-i? zic eu, ventiland aerul rarefiat cu degetul împungăreţ fixat spre oltean.

-E ăla care a inventat Dacia.

-Păi, ăla nu-i francez?

– Ba da.

– Şi de ce vorbeşte olteneşte?

– E nebun.

– Şi ce caută aici?

– „Fericiţi cei săraci cu duhul că a lor va fi împărăţia cerurilor”

– Bine, bine, zic, de mine nu sunt sigur, dar tu?…nu prea pari tralalela.

– Nu, însă am moştenit gena de la părinţii mei. Adică, erau… face un semn cu mâna fâlfâind în dreptul tâmplei. Păi, nu ai auzit ce nume mi-au pus?

Avea dreptate, ce mai tura vura, şi convins că întortocheate sunt căile domnului, n-oi sta acum să caut înţelesuri. Îl înfaşc de cordon să-mi arate grădina şi-n timp ce mă îndepartam auzeam, din ce în ce mai stins:

– Venişi?

Francezul, avea treaba lui, şi-apoi, cine dracu sunt eu să-l judec. Au?!… Prrrrţ!… iar? Cu siguranţă bătaia e ruptă din Rai.

– Pot să-ţi zic Hafi?

– Nu!

– De ce?

– Nu mă cunoşti îndeajuns încât să-ţi permiţi. Dacă te-ai fi obosit să te rogi, e,… atunci se creea o altă formă de comunicare şi…

– Tu te-auzi? întreb eu.

– Da,…de ce?

– Când eram mic-micuţ, mă punea bunica să mă rog şi, după cum ştii, nu-i aşa?, te tot chemam:

„Înger, îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu… etc, etc”

– Da, şi?

– Cum şi?… păi, atunci când am încetat să mă rog, habar n-am din ce motive, sunt convins că am aflat numele tău.

-Bine, şi?

-Păi, cinstit, tu auzi cum sună Hafenflokenglokenspiel, Hafenflokenglokenspiel ce mi te-a dat Dumnezeu?

Hafi căzu pe gânduri, căci tăcu, şi am înţeles că ştie de glumă pentru că un zâmbet timid i se insinuă la colţul gurii.

– Şi, ăsta să fi fost motivul?

– Habar n-am, să fi fost ăsta, cert este că n-aveam timp, chef, credinţă… E drept că-mi făcem cruce când treceam pe lângă biserică şi şuieram grăbit un „Doamne-ajută”, însă din mimetism şi nimic altceva. Curând înjuram la fel, furam la fel, fumam, beam, curveam, trăiam… apropos, ce-i aia să preacurveşti?

– Cum adică?

– Păi, cică aşa se zicea, că nu e bine şi e păcat să preacurveşti. Ce înseamnă prea?

– Ce târziu s-a făcut! Exclamă Hafi aruncând priviri furişate de jur împrejur, iar eu, ca de obicei, mai fur-ai o scatoalcă după ceafă.

În Rai, dragii mei, nu mai poţi să întrebi nimic!

                                                #

 

– Are puls?

– Are dăstul, dă-l în terci de nătărău. Auzi, să-l pocnească-n moacă uşa glisantă… şi ce gură de scafandru i-a făcut! Privirea mi-e tulbure ca zeama de varză murată şi încerc cu greu să înţeleg ce se întâmplă. Doi bipezi mă saltă-n aer de sub braţe, hohotind gălăgios.

– Tu, cine eşti? îl întreb pe cel din dreapta mea.

– Ăla din dreapta ta! Răspunde zâmbind.

– Şi tu?

– Eu, nu! răspunde celălalt

– Şi eu?

– Tu eşti unul care a terminat o facultate, un curvar şi-un prost grămadă! şopti unul dintre bărbaţi.

– Hai, să-ţi dăm în gât o cafă şi să-ţi spălăm botu” de babuin… Hanta, tată, te-ai făcut de cacao bej  mâncaţi-aş gura.

Ne-am aşezat cu toţii la o masă, şi-n timp ce-mi revin în simţuri, cei trei bărbaţi (ăi doi şi încă unul) îmi povestesc râzând cum mi-a prins uşa aeroportului capul, aşa CLANC!

 

Fâl, fâl, fâl, fâl… 3716… fâl, fâl, fâl… Lufthansa… fâl, fâl… Frankfurt – Bucureşti… arrive… 16.40.Ochii  tuturor tranzitorilor prin aeroportul internaţional H. Coandă,  se aţintiră spre tabela ce-şi fâlfâia literele şi cifrele.La guriţă cu păhărelele de unică folosinţă pline ochi cu cafe afiltrată de-o duduie, şedeau patru bărbaţi, cu ochii ţintă la tabelă.Unul dintre ei îşi privi ceasul. Limbile crăcănate, arătau: luni, ora 15.30.

– Încă o oră! Sopti bărbatul.

Exclamaţia lui probabil, deschise uşa intrării legale în România, şi puhoi – hoardă – şleahtă, se născu în aerogară mulţime pătimaşă şi halicioasă de lebede vieneze. Urletele lor de bun-găsit a naşparliei ţări natale, se uniră cu răcnetele trăitorilor aici, ce-i aşteptau cuminţi lângă bara de inox, lung despărţitoare de destine.Privirile lor, se căutau, şi-ncet încet, se găseau. Buze vinete, se-ncrâncenau în pupături, în timp ce mânuţele drepte ale privitorilor se-ndesau pe portofelele personale.

– Unde-i Sile? Întreb  încruntat în timp ce-mi pipăi gura umflată.

– Dă duma în tort că-i serbare, nu vezi?

Cel ce răspunse, un bărbat înalt şi bine făcut de mă-sa, de natură şi de-un tată oarecare, manufactură un arătător din palma lui dreaptă.

– Uite acolo, lângă ciclopul ăla!

– Aha, l-am ginit… ia uite… l-a făcut! zâmbi bărbosul, a cărei guriţă ornată cu dinţi de porţelan, aruncau lumii un zâmbet de milioane bune.

Sile Bese, maestrul şuţ, îşi plantase lujerul digital în buzunarul unui pieton, un pedestraş înţolit de-o firmă dintr-o ţară cucerită de ani buni de slugi româneşti.

Costumul italienesc şi ochelarii de şmecher, trădau faptul că jebul e-ndestulat.Operaţia reuşise, aşa încât, Sile Bese, se întoarse victorios la băruleţ, sub rânjetele viclene ale însoţitorilor săi.

– Cât?  Întrebă  Tamale, un tip scund şi îndesat.

– Ho, praleo, stăi să văz! răspunse zâmbind, în timp ce desfăcea portmoneul burduşit.

Găsi  înăuntru o legitimaţie. Bulbucă ochii şi şopti înfrigurat:

– Hait!

– Ce-i?  întrebară toţi într-un glas.

– Elefantu-i din Gardă, mânca-ţi-as!

Cei trei se adunară în jurul lui Sile, curioşi ca pisicu” fătat de-o mâţă joia.

– Cornel Mătăsaru, chestor! citi silabisind grizonatul Kaka-Maka, unul dintre cei patru bărbaţi, a cărui principală ocupaţie era una secundară.

Sile numără banii:

-Treizeci şi două… ori cinci sute… hai mă, zi repede… cât face?

– Şaişpe mii!  calculă Tamale

– Europeni?  întrebă Kaka-Maka

– Îhî! concise Sile, cu ochii strălucitori precum stelele de pe bancnote.

– Hai, dă-i în patru şi scapă de mort! hotărăsc Eu.

Sile, împărţi banii aleatoriu, iar mortul îl îndesă pe furiş, în sacoşa unei babe boccii, cu râtul boit, ce-aştepta să plece la Paris, probabil sperând ca decesul să n-o găsească vreo două săptămâni.

Deodată, forfota se înteţii, uniforme albastre, se pendulau de colo-colo, cu ochii scrutători, căutând ceva ori pe cineva.

Cei patru, urmăreau forfota cu interes, apoi constatând că ochii gărzii se îndreptau fără echivoc asupra lui Sile, hotărâră brusc, să dispară. Se despărţiră în linişte, căutând fiecare un loc de undă să poată privi serbarea ce va să fie.

Însoţit de doi vameşi, chestorul Cornel Mătăsaru, se îndreptă vadit nervos,  spre Sile.

Acesta, impasibil ca un cinstit dovedit, îi aşteptă cu   interes.

– Bună ziua! salută costumosul. Sunt Cornel Mătăsaru, chestor în cadrul Ministerului de Interne, şi aş dori să mă urmaţi.

– Ce să fac?

– Să mă urmaţi!  Repetă  bărbatul.

– Da… cine  eşti tu?

– Chestor în…

– … păi, şi cu ce îmi demonstrezi mie că eşti… d”asta..castor în…

– Chestor!

– … aşa cum zici… un buletin ceva… ai?

– Din păcate nu, însa tocmai asta vreau să rezolvăm.

– Deci..n-ai!

– Nu, însă…

– … şi-atunci, cum vrei tu să merg cu tine,… ai?… şi nici măcar nu eşti genul meu!

– Domnule! se trezi vorbind unul dintre vameşi, vă rugam să ne urmaţi!… vom clarifica lucrurile şi-apoi…

– Da, tu cine eşti?

– Dragoş…

– … şi ce vrei?

– Să ne însoţiţi.

– Unde?

– Într-un birou … pe aici, vă rog! îi arătă vameşul o uşă.

– Nu vin mă, n-auzi?

– Va trebui să vă arestez…

– I-auzi, şi asta înainte sau după ce mă pupaţi în cur?

Vameşii, îl altoiră în tandem, aplicându-i şmecheraşului câte un terciuitor de anatomie în stomac. Sile se îndoi ca un briceag, tuşind de-a valma, bale şi icnete.

Ajutat desigur să se deplaseze, cei trei oameni ai legii tipic româneşti, îl ascunseră imediat în spatele unei uşi certăreţe. Avea uşa aia o clanţă!!!…

 

“

 

– Aveţi ceva de declarat? întrebă vameşul băbăciunea din faţa lui, privind în paşaport o poză mincinoasă.

– Nu!

– Pot  să mă uit în bagajul de mână?

Cică „femeia”, îi întinse sacoşa din poliester croşetat, cu..vezi doamne.. greaţa superioară a unui întreg popor prieten, mâncător de melci si care nu scapa nici o ocazie , să ne numească,… țigani.

– Ce este acesta?întrebă vameşul, arătându-i un portmoneu bărbătesc.

– Nu ştiu… nu este al meu…se confesă prea-rujata.

Vameşul îl deschise, zâmbi, apoi făcu un semn discret, altui bărbos, şi şopti:

– Vă rugăm să ne urmaţi, stimată doamnă!

– Unde?

– Pe aici, vă rog! îi arătă acesta o uşiţă de termopan de Norvegia.

– Şi avionul? întrebă mumia

– Vă aşteaptă, doamnă,vă aşteaptă!

Cei trei, dispărură curând în spatele uşii, străbătură un culoar sinuos, ocolind tangenţial un cărucior de bagaje, doi nocturni sudaţi între ei c-o pereche de cătuşe, o cutie mare de fragile (aşa scria pe ea) şi-o placă de snowboard cu legături dubioase.

Babet…renunţă pe drum la haloul de gaze intestinale  ce-i susţinea moralul voit parizian, şi intră într-un birou larg.

Timorată ca un şcolar intrat la examenul de geometrie descriptivă, pe când el s-a pregătit la sport, cu inima bătând tic-tac, tic-tac, pauză, tic, se aşeză pe un scaun. Oftă  frecându-şi ochii negrii înlăcrimaţi de rimel.

Soarele domina camera bleu-ciel, pe cei patru vameşi bleu-jandarm, un tip în costum gri-petrol şi-un civil bleu-caftit.

Chestorul Mătăsaru, îşi primi portofelul şi zâmbind întrebă:

– Scumpă doamnă, l-aţi mai văzut pe acest domn?

Ochii  incendiaţi de rimel, se aruncară dureros asupra lui Sile.

Costumul lui semăna cu o hologramă, un contur aburind şi nedefinit.

Femeia deschise gura şi… rămase aşa. Pauza dintre tic-tac se prelungi nedefinit, femeia plecând într-o călătorie unde avea probabil de declarat, mai mult decât un portmoneu furat.

Unul dintre vameşi, aşeză bătrâna pe podea în încercarea zadarnică de a pompa viaţă în trupul ei inert. Celălalt, ieşi din birou ţipând după un doctor. Ailalţi patru însă, priveau scena impasibili.Sile rânji:

– Tinere necrofil, dacă nu merge aşa, încearcă şi la gaura ailaltă!

 

 

                                                  #

– Tamale! strigă Hanta ,adicătelea         Eu( dacă nu v-ati prins)!      

– Ce-i?

– Du-te şi caută-l pe Ghium şi adu-l aici, urgent!

Tamale plecă. Se aruncă între taximetrişti, întrebând. Se întoarse apoi, însoţit de un bărbat deşirat, cu o faţă prelungă de cal. Gura mică, rotundă, cu buze groase, înconjurată de părul mustăţii şi-al unui barbişon îngrijit, semăna a dracului de bine cu un cur de urs.

– L-am adus! şopti Tamale.

– Care-i treaba, jupâne? întrebă bărbatul, mi-ai găsit servici?

– Probabil, şopti Hanta, ia zi, cunoşti vreun presar la securitatea aeroportului?

– Pe toţi.

– Unul uşor de convins!

– Cât de uşor?

– Cam de-o mie de euroi!

– Maxim.

– … vedem noi

– … nu, nu, Maxim îl cheamă, şi cred că e-n tură, vrei să-l sun?

– Acum!

Ghium se depărtă puţin, scoase telefonul, formă un număr şi vorbi câteva secunde. Se întoarse spre cei doi şi şopti:

– Vine.

Vameşul  îi căuta cu privirea de la balcon. Ghium îl zări, şi-i făcu semn să coboare.

– Bună ziua! salută el pe cei trei.

– Salut tată, ce faci? rînji Ghium.

– Muncesc… zi, care-i treaba?

– Uite… domnul acesta are o problemă, îl prezentă el pe Hanta, are nişte lovele şi vrea să te sponsorizeze…

– Pe mine?

 – Sau pe altul, unul care să vrea nişte bani şi-o trataţie 3M.

– 3M?

– Masaj, muie, mic-dejun!

Un zâmbet larg apăru pe feţele tuturor.

– Ce trebuie să fac?

Hanta   îi explică ofiţerului tărăşenia, îi strecură în mână o mie de euro şi bărbatul plecă.

În biroul de supraveghere, un alt ofiţer supraveghea panoul cu monitoare, plictisit ca nenea Bush pe timp de pace.

– Aurele, şopti Maxim, du-te te rog şi comandă ceva de haleală!

– Ţi-e foame?

– Adu şi nişte cafea…

Bărbatul se ridică , se întinse cât era el de lung, căscă amarnic şi ieşi.

Maxim, se aşeză în fotoliu şi începu să tasteze sălbatic la computer. Găsi repede ce căuta, astfel încât şterse înregistrarea care-l incrimina pe Sile, rânji mulţumit, şi-l sună pe Ghium:

– Gata!

– Mersi fain maestre, ne vedem la club! şopti Ghium, privindu-l pe Hanta, în timp ce-şi bălăngănea capul în semn de aprobare.

                                              #

 

– Scoate tot ce ai şi pune pe masă! ordonă Mătăsaru.

Sile îl privi în ochi. Zâmbi:

– Nu pot.

– De ce?

– Aproape tot ce am, e prins în beton, la mare, la munte, prin Bucureşti.

– Tot ce ai, prin buzunare…

– Aaa… exclamă Sile… prin buzunare. Păi să vedem… un mobil,o brichetă, douăşpe milioane româneşti, opt sute de euro, trei sute de dolari, o carte de vizită.

O bătaie în uşă, îl obligă pe chestor să exprime un îndemn:

– Intră!

Uşa se deschise, şi în pragul ei, un vameş îl informă pe nenea chestor că cineva vrea să vorbească cu el.

– Cine?

Din spatele vameşului, se proţăpi în prag Kaka Maca, ţinând la ureche, telefonul mobil.

– Karol Măcriş, avocat! se prezentă bărbosul, apropiindu-se de chestor şi de masă, de pe care ridică cartea de vizită şi i-o înmână lui Mătăsaru.

– Aveţi aici cartea mea de vizită! şopti. Apoi se întoarse spre Sile:

– Poţi închide celularul, am înregistrat tot!

Mătăsaru, chestorul, trimise în gând, subliminal, o broşă de blesteme şi înjurături neaoş româneşti, atât mamicii avocatului, cât şi tehnologiei universale, lui Einstein, lu’ Soroş, lu’ Greta Garbo. Era  aşa de supărat pe lume, încât dacă ar fi putut, în acel moment, ar fi declanşat Apocalipsa.

– Pot să aflu, vă rog, şopti Kaka Maca, ce învinuiri îi aduceţi clientului meu?

– E… adica… m-a furat! izbucni Mătăsaru, cu vocea întreruptă de nervi.

– Dovezi, aveţi?

– Desigur… este înregistrat video… în timp ce… mă… da, aduceţi dracului caseta aia, odată! izbucni chestorul înspre vameşi. Acum, o să vedeţi… vă arăt eu!

– Nici nu plecă bine unul din vameşi că se şi întoarse:

– Va trebui să mergeţi dumneavoastră acolo şi… bineînţeles, domnul avocat.

Cei  trei ieşiră. Ajunşi în camera de supraveghere, Mătăsaru ordonă:

– Pune caseta, te rog!

Maxim, ofiţerul se conformă.Tastă căteva îndemnuri IT şi pe ecran apărură… purici.

– Ce-i asta?  întrebară, într-un glas, avocatul şi chestorul.

– Caseta înregistrărilor camerei şapte, între orele paisprezece şi şaisprezece.

Mătăsaru se transformă în maşină de spălat automată, căci în colţurile gurii îi apăru neaşteptat, dero.

– Cum?…ţipă chestorul împroşcând cu detergent… nu s-a înregistrat nimic?

– Se pare că de vină este caseta, însă ce era aşa de important? întrebă Maxim.

Uşa de termopa norvegian, se sparse în urma chestorului, ca visul lui de a-şi recupera bănuţul.

 

“

 

Avionul pe care-l aşteptau, ateriză şi-i debarcă pe călători. trecură uşor de punctul de control, mai puţin doi bărbaţi, bronzaţi cu bagaje puţintele.

– Aveţi ceva de declarat? întrebă vameşul pe unul dintre bărbaţi, în timp ce privea fotografia din paşaportul venezuelean.

– Like what? întrebă bărbatul.

– Electronice, droguri, arme… continuă vameşul într-o engleză aproximativă.

– No!

Se pare că vameşul nu l-a crezut pe cuvânt, astfel încât îi rugă pe cei doi să se supună unui control amănunţit.

Îi conduse într-un birou mare, luminat puternic printr-un geam… exact… de termopan şi el tot norvegian.

Fură dezbrăcaţi la piele, geamantanele descusute, obiectele mai măricele demontate.

Trupul unuia dintre bărbaţi, bine clădit şi întreţinut, saturat de tatuaje, captă privirile vameşilor. Un dragon uriaş, se încolăcea în jurul piciorului drept, urcând spre spate unde, într-un rânjet demonic, îşi azvârlea ochii roşii asupra privitorilor.

Pe uşa biroului, intră în tăcerea tuturor un bărbat… Plictisit, se îndreptă spre cei doi, ţinând în mână două coli de hârtie.

Cei doi bărbaţi tresăriră brusc în timp ce-şi încrucişau privirile.

– Ce-avem noi aici? întrebă bărbatul citind pe hârtie… Oscar Manuel de Freitas… cine este?

– Eu… răspunse în engleză cel de-al doilea bărbat. Frumuşel, cu o privire pătrunzătoare, un barbişon elegant, ce aducea cu un muşchetar de la mama lui din Franţa, ori un nobil spaniol de la mama lui… emigrantă în Venezuela.

– … şi Alberto Sesma d’Oliveira! dumneata, probabil, şopti ca pentru sine. Se opri în spatele  bărbatului şi urmări cu degetul conturul capului dragonului.În cele din urmă îl ciupi ştrengăreşte de nas.Pe dragon, desigur.

– Mă numesc Voicu Mandea, izbucni el deodată, şi sunt şeful securităţii aeroportului Henry Coandă. Şi, deoarece se pare că subalternii mei v-au creat unele neplăceri, mă văd nevoit să-mi cer scuze şi să vă urez, desigur, o vacanţă cât mai plăcută în România.

Se întoarse, apoi, spre cei doi vameşi:

– Daţi-le drumul!

Bărbatul ieşi,scoţând din buzunar telefonul mobil. Închise uşa în urma lui, formă un număr şi aşteptă. Robotul îl anunţă că abonatul nu-i degăsit. Închise şi formă un alt număr. Aşteptă:

– ROPETOIL, bună ziua!

– Cu „ministrul”, te rog!

– Este într-o şedinţă, cine îl caută, vă rog?

– Voicu, sunt!

– …

– Da, zi Voicule, ce vrei?

– Ghici cine s-a întors în patria mamă?

– N-am timp, aşa că rage odată!

– O… lo… gu! silabisi Voicu cu putere.

O clipă se aşternu liniştea.

– Eşti sigur?

– Arată altfel, are alt nume, da pot să jur că-i el.Am primit un pont despre doi venezueleni,care ajung la noi, via Amsterdam si banuiam ca sunt carausi, sa vezi surpriză când ne-am intâlnit privirile, că la început chiar nu știam de unde să îl iau.Noroc cu tatuajele, că niciodată nu mi-au plăcut căcaturile alea,dar le țin minte.Așa și cu dragonul Sobolanului, acu-i mai mare, mai lung, dar la fel de urât.

– Bine tată, acu” du-te la bancomat şi ia-ţi turta! Apoi ia-ţi şi concediu, că nu-i aşa, o să ai treabă! Pa!

 

“

 

– A trecut o oră, ce dracu’ fac de nu mai apar? întrebă Tamale.

– Habar n-am! şopti îngândurat Hanta, privindu-l întrebător pe Kaka Maca.

– Şi Sile?

– L-am rezolvat, tre’ să-i dea drumu’ că n-au nimic…

– Uite-i! răcni aproape speriat Kaka.

Într-adevăr, pe uşa larg deschisă se strecurau în sala de aştepare cei doi bărbaţi.

Jupânii  se îndreptară spre ei, însă Hanta îi opri, privindu-l pe unul dintre venezueleni.

Alberto îl privi tăios, apoi îşi încleştă pumnul cu care îşi atinse nasul. Îi arătă două degete, apoi deschise palma cu degetele răsfirate, de trei ori.

Hanta înţelese, pesemne, mesajul astfel încât, îi apucă de braţ pe tovarăşii lui şi ieşiră furtună din aeroport.

– Ce-i? întrebă Tamale.

– Sânt fripţi… şopti Hanta, luaţi maşinile şi aşteptaţi în şosea. Lasă-mi cheile Daciei, şi caută-l pe Ghium. Îi aduce el până la benzinărie, apoi îi luaţi şi plecăm la Braşov. Ne întâlnim toţi peste o oră la popas la Relu, aţi înţeles?

– Clar, da’ tu ce faci?

– Vreau  să văd cine i-a fript!

Cei doi se conformară.Intrară în parcare, luară maşinile şi încet, părăsiră zona aeroportului.

Ghium,  trase maşina lângă bordură şi îi aşteptă pe bărbaţi.

Hanta se îndreptă spre cei doi străini, ce stăteau lângă casa de schimb valutar, aşteptându-l.

– Afară… merţanul gri… Ghium! apoi ieşi primul şi aşteptă în maşină. Bărbaţii  îl urmară încet şi plictisiţi. Văzură mercedesul şi se îndreptară spre el:

– Ghium? întrebă Alberto.

– Vă rog frumos! exclamă bărbatul, într-adevăr Ghium sunt, daţi-mi voie!

Apucă bagajele şi le îndesă grăbit în portbagaj, apoi fluierând bucuros, urcă în maşină şi demară.

În urma lui, la treizeci de metri, un albastru VW Bora, părea deosebit de interesat de ocupanţii mercedesului.

Hanta,  porni Dacia prăfuită şi apăsă pedala acceleraţiei.Se aşeză confortabil în spatele presupuşilor urmăritori, aşteptând ca aceştia să-i confirme bănuielile.

Ghium,  observă maşina albastră şi călcă şi el acceleraţia. La intersecţia cu şoseaua principală, se înscrise pe banda a doua ca pentru a porni spre Bucureşti, opri, semnaliză stânga şi aşteptă privind în oglindă. Urmăritorii  făcură aceeaşi manevră.

Ghium,  se asigură şi, claxonând puternic, viră dreapta şi intră pe şosea, înspre Braşov. Urmăritorii  încercară aceeaşi manevră, însă în calea lor, Hanta se proţăpii cu hârbuita Dacie în botul maşinii, violent, încât maşina nemţească se răsuci de două ori, apoi se răsturnă pe o parte. Şocul îi  zdruncină corpul atât de puternic, încât Hanta simti cum ficatul îi fugii undeva în pădure să-şi ţipe durerea.

Împinse uşa blocată cu umărul să iasă afară. Scoase cheile din contact şi se grăbi, aparent îngrijorat, spre victimele lui.

Cetăţenii de bine, precum şi cetăţenii de rău, ajutau înfriguraţi, cum puteau şi cu ce puteau, să descarcereze cele două trupuri prinse sub maşina răsturnată.

Erau întregi şi aparent nevătămaţi.Doi bărbaţi atletici, tunşi chilug, cărora pe sub hainele sport şi pătate de sânge, privitorii puteau zării fără prea mare greutate, hamuri şi pistoale.

Puteai ghici furia lor, din tonul ţipat în telefoanele mobile.Ţipau şi gesticulau frenetic, lovind, din când în când  tabla maşinii, cu picioarele.

Patrula  de poliţie de pe autostradă, ajunse aproape imediat la locul accidentului. Ţanţoşi, în uniformele jumătate turceşti-jumătate italieneşti ce-i făceau să pară, mai degrabă a muncitori la Gaze ori Salubritate, încercau să calmeze spiritele victimelor şi-ale delatorilor de ocazie.

Hanta, se aşeză pe una din spărturile de beton, aruncate de jur împrejur de un patron pus pe demolat, şi scoţănd telefonul mobil, formă un  număr:

– Tamale?

– Da tată, care-i treaba?

– Eu nu mai ajung, aşa că ne vedem la noapte ori mâine seară în Braşov.

– Bine, da’ care-i treaba?

– Pleacă!

Hanta închise telefonul, tocmai când unul dintre poliţişti se apropie de el…

– Vă simţiţi bine, domnule? întrebă.

– Nu, dar probabil este din cauza accidentului şi mă cam doare…

 

                                                #

 

O ploaie târzie de toamnă, se strecura insiduos în sufletele celor ce aveau aşa ceva. Stropi  grei de hidrogen, măritaţi cu oxigenul, într-o demiurg-minunată uniune, izbeau parbrizul maşinii, cu voluptate.Stropi graşi, saturaţi de oxizi, cianuri şi alte asemenea mirodenii chimice, dătătoare de viaţă şi de sănătate curată.

Bărbatul mustăcios, îşi aprinse o ţigară, în timp ce casetofonul arunca, în maşină, laude ţigăneşti: „Duşmanii se oftică, da’ n-au valoarea mea!”

Trase adânc în piept fumul care dăunează grav sănătăţii, femeilor gravide şi etc, apoi rânji. Cât îi plăcea lui melodia asta? se întrebă, fredonând-o.

Mergea spre centrul oraşului şi, privind pe geam, constată   surprins, că toate cladirile fugeau spre periferie. Un gând, născut chiar atunci în creierul lui de peşte, îl panică,   zâmbi iar, uimindu-se cât e de glumeţ.

În ciuda ploii,  Bucureştiul fremăta de pedeştri, ce-mpungeau cerul, cu suliţi de umbrele.

Opri maşina,  undeva în Aviatorilor, într-o staţie de autobuz. Uşa din spate se deschise, şi după ce-şi închise umbrela, intră în maşină o fătucă blondă.

Bărbatul zâmbi,  privind-o în oglinda retrovizoare. O fustiţă scurtă de piele, acoperea nici mai mult nici mai puţin, din utilajul închiriat cu ora poporului muncitor.Picioarele lungi, epilate, acoperite de un ştramp fin, se aşezară cruciş, într-un X frânt din genunchi.

Scoase  din poşetuţă, o tabacheră de argint şi-şi scoase o ţigară lungă şi subţire, îi pătă filtrul cu ruj şi o aprinse.

– Ce faci, fă? întrebă bărbatul

Fata, expiră toxina şi privindu-l surâse:

– Fă?

Bărbatul  rămase interzis.

– Fă… ce morţii mă-tii… eşti drogată?

– Drogată?… nu tată, m-am deşteptat. Am venit doar să-ţi spun adio, de-acu’ sunt a lui Nicu Fală.

– Îhî… asta explică tot, nu? întrebă bărbatul în timp ce scoase încet din buzunar un electroşoc. Îl porni  şi băgă curva la curent. Ţigara îi ţâşni dintre buze, ca un supozitor dintr-un stricat la stomac. După câteva clipe, dispăru şi fumul din maşină, căci fătuca se transformă într-un ventilator  moldovenesc cu patru braţe.Bărbatul , pecetlui întâmplarea cu o clătită verde, născută în gât şi plantată aerian pe mecla ventilatorului.

Porni maşina şi se aruncă în slalomul civic printer  băltoace. La intersecţie făcu dreapta, apoi stânga şi iarăşi dreapta. Intrară  pe starda Dobrogei. Opri în faţa unei vile cu două caturi ctitorită după un vis curbat al unui arhitect cu imaginaţia unei cutii de chibrituri. Un zid înalt de beton, armat probabil cu datornici, era întrerupt de-o poartă dublă, maronie, la fel de estetică. O uşiţă mică-mică, cam ca o vizetă de pârnaie, alătura ei un interfon pătrat şi alb.Bărbatul coborâ din maşină şi sună la  interfon. Vizeta  se deschise şi doi ochi verzi, îl scrutară curioşi pe plouatul cocoşat din faţa porţii.

– Eşti călare?

– Da.

– Bag-o înauntru!

Poarta se săltă spre tavan şi maşina fu înăuntru câteva clipe mai târziu.

O curte interioară, învelită în beton, cuprindea undeva, în spatele ei o cădire cubică, fără geamuri, un soi de hală industrială,… în lateral un foişor de lemn, iar în partea dreaptă, o clădire mai mult lungă decât înaltă, cu multe uşi şi ferestre mici, pătrate. Semăna cu un motel la şosea. O scară de fier, urca spiralat pe peretele vilei pătrăţoase, spre etajul superior şi spre mansardă. La parter, deasupra unei uşi, un neon românesc se chinuia să se aprindă. Sub el uşa se deschise şi o femeie de o robusteţe cutremurătoare, slobozi un răget:

– Ce dracu cauţi aici Pamfile, n-ai treabă?

– Şefu’ e?

La etaj se deschise o fereastra care născu un biped, hrănit intrauterin probabil cu cafea. Negru, cu o sticlă de „Continuă să mergi”. Sorbi, plescăi încântat şi gemu:

– Ce-i Pamfile?

– … trăiţi şefu’, avem  o problemă.

– Ce problemă?

– O coardă… o aduc in casă… e-n maşină… curentată.

– Cine?

– Olga.

– Şi ce dracu’ , mi-aduci putoarea acasă?

– Păi, să intru să vă spun.

Pamfil, o săltă pe umeri pe „curentată” şi intră în camera în care balabusta era stăpână.

– Portocală? ţipă şefu’ de la etaj.

Balabusta îşi deplasă hoitul într-un tsunami de grăsime, doi paşi sub streaşină.

– Hău! ce-i mo?

– Adu haleală!

– Ce?

– Viţăl.

– Cu fasole?

Şăfu’ aruncă  după nevastă sticla de uischi.Se sparse cu zgomotot la picioarele monstrului.

– Bine mo, ţi-aduc! ţipă în timp ce-şi forţa hoitul spre înainte.

Pamfil urcă la etaj trupul fetei, pe o scară interioară de marmură ţigănească.Intră într-o cameră mare, înaltă, roz cu ornamente de ghips vopsite auriu.Un lampadar de-o mărime total nepotrivită lumina meclele a cinci bărbaţi. Aşezaţi pe scaune sculptate câş, probabil de-un ciung, – conlocuitorii noştri şi-ai voştri, şi-ai mei şi-ai tăi, – beau, uischi.

Pamfil  o aşeză pe fată pe o dormeză îmbrăcată cu o carpetă mov.

– Să trăiţi! se ploconi Pamfil.

– Zî mo, teteo! şuieră şăfu’.

– În loc să-mi dea mălaiul, vaca asta, arătă spre fată, a zis, că, gata, de-acu’ nu mai e a matale că cică e a lu’ Nelu Fală.

– Ce mă? întrebă intrigat Manix, unul dintre tineri.

– Aşa a zis… aşa că am adus-o să vă zică ce şi cum.

Brici, un alt comesean, se ridică rânjind, şi se îndreptă spre fată.

O pălmui îndeajuns ca aceasta să se trezească. Speriată privi în jur neînţelegând ce se petrece.

– Te-ai trezit? întrebă Brici zâmbind.

– D… d… da.

– Unde eşti?

– Nu ştiu…

– Cine sunt eu?

– Brici?!

– Exact!

Scoase din buzunar un brici cu mâner de sidef. O ridică pe fată, îi dădu jos geaca de piele. Îi tăie  uşor bluza de mătase, apoi sutienul şi o aşeză în fund pe canapea.

Fata începu să plângă. Rimelul i se scurgea pe obrajii roşii de emoţie.

– Ia zi, dulceaţă, şopti zâmbind Brici, ce voiai să ne spui?

– Eu… n-am zâs, nica… şe să zâc? suspină fata sub imperiul fricii.

– Adică ce n-am înţeles eu, tu… Nicu Fală… libertate… vaca altuia?

– Aşa a zâs Fală, că m-o cumpărat şi că-s a lui…

– Zău?

– Să mor io…

Brici, o mângâie cu palma stângă peste faţă, încet, urmărind cu arătătorul, trăsăturile chipului dulce al fetei, apoi, cu degetul mare urmări conturul buzelor ei.În cameră, se făcu linişte. Tensiune era atât de aspră şi de acută încât aveai impresia, că va crăpa tencuiala de pe pereţii roz.Friptura de „viţăl”  întră în cameră purtată acolo, de Portocala.Femeia, sesiză că se petrece ceva, lăsă friptura şi o tuli înapoi.Brici, întoarse briciul şi-l sprijini de obrazul fetei, cu cantul.Îl urcă încet spre coada ochiului şi-l coborâ pe după urechea fetei.Pe Olga, o străbăteau fiori reci.Rotea speriată ochii, în căutarea disperată de a putea vedea briciul.Răceala lamei tăia în mintea ei senzaţii cumplite. Brici se amuza. Pamfil se aşeză pe un scaun şi îşi aprinse o ţigară. Mâinile îi tremurau vizibil şi încerca să ascundă cum putea acestă slăbiciune.Brici îi luă ţigara aprinsă şi trase un fum adânc în piept. Fumul  îl eliberă în faţa fetei. Era atât de speriată, încât nu avu curajul să tuşească. Sânii i se mişcau spasmotic, iar frigul ce o cuprinsese, îi întăriră sfârcurile.

-Ho teto Zepeline, vrei să mânci? întrebă Corci, un tip înalt şi slab cu gura strâmbă şi-o cicatrice urâtă, ce-i brăzda obrazul stâng  de pe frunte spre colţul gurii.

– Dă!

– Apă… du-te la cămară că, u”te- acu’ tare am poftă să-mi trag maţu’ pân” putoare…

„Bătrânul” Zepelin, de cincizeci şi opt de ani, se ridică, luă tava cu friptura, şi ieşi din cameră, convins fiind că nu-l va urma nimeni.

Urletele fetei, îi însoţiră festinul, însă încetară înainte ca el să termine de mâncat.

 

                                                    #

 

O păsărică tâmpită, cânta la geamul salonului cu un tril fericit.

Hanta se trezi cu o durere de cap nebună.Se ridică în capul oaselor, iritat vizibil de nebuna păsărică.

Deschise geamul ca s-o huşuiască, însă n-o văzu nicăieri, nici jos, nici sus, de parcă trilul zăpăcit venea de niciunde.Se aşeză pe patul de la geam şi privi înciudat în jur.Paturile, pline ochi cu trupuri rigide, înfăşate în bandaje şi pansamente. Aparate băgate-n priză, pâlpâiau, bicuiau, clipeau, şuierau de jurul împrejurul lui.Constată cu surprindere, că era singurul viabil din punct de vedere neurologic. Din punct de vedere vegetativ, era înconjurat de vegetale. O asistentă tânără şi în putere, intră plictisită în salon, ţinând în braţe vreo trei ploşti. Tresări  speriată când dădu cu ochii de Hanta. Scăpă cele trei canistre pe ciment. Sunetul lor, împunse urechile tuturor cu un tril metalic ascuţit. Însă  pagube neuronale, avură doar cei doi, adică el şi ea.

– Ce-i? şopti încruntat Hanta.

– Sincer? întrebă fata.

– Sincer!

– Păi,aici la Terapie Intensivă, e cam ca pe la morgă. Nu te prea aştepţi ca vreun client, să se ridice din…

– Vrei  să spui, pacient! încercă Hanta s-o corecteze.

Prima fază e de pacient, dup’aia este doar client mă-nţelegi, răspunse fata în timp ce culegea canistrele de pe jos.

Se apropie apoi de bărbat şi-l întrebă:

– Tu, te simţi bine?

Hanta o privi zâmbind scremut. Ochii verzi şi buzele cărnoase, trădau un chip frumos şi-un caracter plăcut, jovial şi oarecum şturlubatec.

– Da, dar tu cam ce faci pe-aici?

-În principiu car dejecţii, bat cuie în mumii, le bag suc în vene şi pun de-un ciubuc, da… tu?

– Un accident…

– Nu mă… tu ce faci în general… că de când ai venit, o grămadă de presari au venit să te-mpuşte cu-ntrebări.

– Fac… afaceri…

– I-auzi… ce interesant..mai zi, mai zi! Pufniră în râs:

– Şi-aşa deci, exclamă fata privindu-l în zona aia, afaceri, simpătuc… chestia aia, funcţionează?

Trupul ei îl contrarie plăcut pe bărbat, însă, înainte de a-i răspunde, o prinse de un sân. Fata  nici măcar nu tresări.

Îhî, se pare că funcţionează, şopti fata, Apoi se smulse unduit din palma lui si intreba

– Unde dracu’ ciripeşte cretina asta? Scoase capul pe geam şi ţipă:

– Fă, ţicnit-o, aici e spital, e-n Bucureşti, care e în România. Unde dracu’ să te ia, vezi tu, motiv de bucurie? Usa salonului se deschise larg și intrara inauntru patru barbati. Pe doi dintre ei, tunsi chilug, si-i amintea vag pe ceilalti doi, Hanta ii sageta cu privirea curios tare.Fata, se retrase, întelegând repede, ca prezența ei este de prisos. Inchise usa in urma si alerga pe hol, intrand grabita in anexa de langa salon. Se urca pe două baxuri de hârtie igienică, până în dreptul gurii de aerisire, ce făcea legătura cu salonul. De acolo se putea auzi tot:

-Buna ziua, domnule Greceanu! Sunt Mandea Voicu, se prezentă unul dintre barbați, iar dumnealui, arătă spre celalalt, este inspector Tătar de la Poliția Rutiera.

-Buna ziua! răspunse Hanta.

-Suntem aici pentru a ajunge la o înțelegere.

Dorim să evităm un proces pe care oricum nu-l veți câștiga. Cei doi băieți ai mei, sunt din trupele speciale ale unui serviciu mișto și  secret. Dumneavoastră în calitate de victimă al nefericitului incident în care ați fost implicat,aveți dreptul la oarecare reparații, bănește chiar. Așadar care sunt pretențiile dumneavoastră? întrebă Mandea în timp ce îi întinse o pungă de plastic.

-Ce e aia?

-Actele dumneavoastră și cam ce am găsit important în mașină, precum și o mie de euro pentru o altă rablă.

-Mă cam doare spatele și…

Voicu   mai scoase cinci sute de euro și îi întinse lui Hanta.

-…și capul, și unul dintre picioare…

-…și dacă nu te oprești aici, iți garantez că viitoarele leziuni vor fi permanente! continuă Voicu ideea lui Hanta.

-….e, am încercat și eu, nu e așa!

-Apropo, cu ce vă ocupați domnule Greceanu?

-Am un salon de masaj!

-Și  merge?

-Plătesc impozite.

-Deci ne-am înțeles?

-Desigur….și cu mașina mea,ce s-a întâmplat?

-Prohod si acu’ iși privi ceasul, probabil e vreun ceainic!

Cei patru ieșiră la fel de brusc cum intrară. Hanta  ramase singur, numărând valuta. Zâmbi.

Ușa se deschise din nou și fătuca, se insinuă în salon murmurând…

-Sunt toți?

-Ce?

-Marafeții…uite, îi arătă buzunarul, aici e loc măcar pentru un sutar. Nu ți-e milă de o fătucă cu ștrampul rupt, cu oja crăpată și fără bărbat?

-Ai tras cu urechea?

-Întâi cu nasul…și am simțit “clei”, dup’aia cu urechea, că foșnetul “euroilor” e muzică dulce, și-acu’ cu ochiul, cavalerul meu chipeș. Se așeză în brațele lui și clipi des. E…ce zici?

-Tupeul ăsta, o sa-ți vină de hac.

-Zici tu frumosule ,șopti ea dulce.

Apoi după o pauză scurtă…

-Patricia…viitoare nevastă de maseur! se alintă ea,întinzând mânuța la pupat.

Hanta   privi mânuța ei și strâmbă din nas.

-Cu mânuța asta ai cărat…ce ai cărat și-acu’ vrei s-o pup? Ești nebună!

-E…ce să zic,d’aia n-am eu faianță în baie, pulover cu anchior și varză murată! Îl pupă pe bot și se ridică.

-Zi…mă iei cu tine, ori te blastăm câte zile ai avea?

-Ce să fac cu tine,fato?

-Casa,copii….nebunii…

Ușa se deschise brusc și-n pragul ei, Sile răcni:

-Ia uite-al dracu‘ om, și la reanimare găsește femei! Cum faci mă,dar-ar benga-n tine dă norocos! Sile,… Sile Bese, se prezentă el, pupând mânuța fetei. Hanta rânji, apoi se scutură sub grimasă.

                                                        #

 

 

Drumul până la Braşov, fu lung şi sinuos. Mașina schimbă drumul de câteva ori, pentru a se asigura ca nu e urmarită.

Tamale, șoferul ,încercase să lege o conversație cu cei doi pasageri ,însa nu reuși mare lucru.Cei doi vorbeau alternativ la telefoane,în limbi din ce în ce mai necunoscute. Într-un târziu, Alberto Sesma d’Oliveira, închise telefonul. Roti încet capul de câteva ori pentru a se dezmorți, apoi șopti:

-Cum te cheamă?

Tamale, căscă ochii mari:

-Tudor Amaru ,domnule… Alberto, nu-i așa?

-Pentru spăimoși…pentru prieteni, Șobolanu”!

-Tiii…..vărul lui Hanta!

-Exact.

Tamale zâmbi. Auzise destule despre Șobolan, și era tare bucuros căci, bănuia el, toate poveștile  despre el, erau adevarate.

-Am ajuns în Brașov! Îi anunță el pe cei doi….vă rog să-mi spuneți unde să mergem.Intrară în Dârste și până pe Calea București, Brașovul se schimbase amarnic. Mall-uri uriașe, crescuseră ca ciupercile,copacii de pe marginea bulevardului dispăruseră și toată noutatea asta,le creea venezuelenilor o stare de discomfort.

-Du-ne întâi în Poiană la Raluca și pe urmă,în Feldioara.

-Raluca…cine e….sau ce e?

-O vilă, lângă Complexul Favorit!

Mașina ajunse repede în centru, apoi în Livada Poștei. Făcu dreapta și urcă dealul Warthe ,înspre Poiana Brașov. Drumul era același din totdeauna. Sinuos, șerpuind printre brazi, negru și tăcut. Sus, la Belvedere, Șobolanu’îl rugă pe șofer să oprească.Mașina se opri în una dintre parcări. Două bănci din lați, vopsite în roșu, zăceau în parcarea pustie,înconjurate de civilizație: cutii de bere, pachete de tigari, tampoane, PET-uri si dracu” știe ce. Coborârâ din mașina,iar cei doi, traseră puternic aer în piept.Șobolanului i se prelingea pe obraz, o lacrimă.

-Șapte ani….de fugă, de nemernicii, și toate astea din cauza domnului ministru. Dar vei plăti pentru tot, te asigur câine! Urcară în mașină și curând ajunseră în Poiană. Cocheta “Raluca”, era o construcție, prea puțin impunătoare și sofisticată. Un cerdac îmbrăcat în piatră, îmbina plăcut, moliciunea lemnului neprelucrat, brut, cald, cu răceala albastră-gri a pietrei neșlefuite. Un stil prietenos, o căsuță de munte acoperită cu șindrilă, ascunsă privirilor de doi brazi stufoși, proptiți în fața vilei,  ca un paravan chinezesc ,în spatele căruia, o pudică femeie, avea să dezvăluie întregul ei mister.

Tamale,apăsă butonul soneriei,…un zumzet se auzi stins de undeva din spatele ușii,… aceasta se deschise ușor, și un căpsor blond de femeie întrebă:

-Bună ziua! Vă pot ajuta cu ceva…aveți rezervare la noi?

Tamale rămase interzis. La asta chiar nu se gândise și nu știa ce să răspundă. Înțepenise ca prostul la schimbarea vremii.

-Aaaaa…păi…eu i-am adus pe domnii, șopti bâlbâit,arătându-i pe cei doi însoțitori ai săi.

-Sărut-mâna, Dana! exclamă Șobolanul.

Un țipăt de bucurie umplu curtea liniștită, de o plăcută larmă. Femeia, deschise ușa larg și sări în brațele șobolanului,sărutându-l pe obraz.

-Mircea… Radu!…cât mă bucur, haide intrați, tata o să înnebunească de bucurie.

                                             #

 

 

Ticu Sătmăreanu ciocni paharul cu ceilalți bărbați și porni să cânte alături de țiganul manelist, ce urla din boxele casetofonului:”mândră floare trandafir, în viață ești musafir…”. Nicu Fală, cânta și el de mama focului în timp ce sub masa, bărbatul năștea o blondă îngenunchiată. Durerile facerii  păreau a-i face plăcere, încât țipa și gâfâia, ca un fotbalist la chenzină. Opincă, cel de-al treilea șmecher-de-șmecher,turna în gâtul gros al dumnealui, Vodcă de Odessa. Pe genunchi, o brunetă plinuță, îl momea cu o pereche de țâțoaie, ale căror sfârcuri maronii,erau pudrate îndeajuns cu vreo două linii de cocaină. Opincă lingea la ele ca boul la sare,ca bancherul lingoul, ori ca politicianul curul sponsorului de partid. Geamul ferestrei de la cameră sări in țăndări și bărbații, zăriră răstindu-se la ei două țevi de pușcă, negre ca moartea. Ticu Sătmăreanu țipă ca o femeie isterică spăriată de un șoarec. Bubuitura, împroșcă în cameră dușmănoase alice, ce-și înfigeau plumbul în prieteni și-n ținte aleatorii. Alice mai prietenoase, spărgeau sticle de alcool încercând să dovedească și anume faptul că alcoolul dăunează grav sănătății.

Murii și manelistul,împușcat în voce …fu ucisă și lustra, și-un tablou de nuntă agățat strâmb pe perete. Ușa sări din țâțâni și lame tăioase de săbii chinezești, luciră sălbatic în întuneric.Țipetele se împreunară într-un tril terifiant .În curte și în fața casei, mașinile de epocă postrevoluționară, ardeau cu flăcări mari și roșii, airbagurile, umflate ca niște țâțe de haită operată de-un exeget, explodau cu zgomot.

Bâte de baseball – noul sport național al românilor țigăniți – spărgeau tot ce era de spart …gurițe de speriate, căpătâni de bipezi și de-ngenunchiați, oale, geamuri, câini, pisici, biciclete fără stăpân, găletușe, etc.

Săbiile croșetau carnea maronie cu precizia chirurgicală a unui medic legist…dacă nu tăiau corect, cui avea  să-i pese?

Mascații, apărură și ei în două dubițe elegante, cu girofar, albe cu abțibilduri mișto, a căror înțeles, dădeau fiori reci oamenilor cinstiți și dureri acute în sfinctere, tuturor celor ce-și spărgeau meclele, cu sudoarea sculelor lor.Atacatorii sfârșiră istovitoarea activitate în folosul propriu și deodată, la un fluier, se năpustiră spre cele două suv-uri, stătătoare dosit în beznă. Unul dintre ninjalăi , aruncă pe asfalt o mână de cuie, urcă grăbit și demarară în viteză. Una dintre dubițele pline ochi cu angajați să ne apere, porni în urmărire. Fu scurtă, întrucât după cum știm noi civilii, mașina , fie ea și de poliție, cu cuie în pneuri, face pană, poc și ioc. EI, n-au știut și uite-așa oamenii răi îi învățară ce și cum. Aștilalți mascați, înarmați ca Rambo în sezon la vietnamezi, se făceau utili, săltând un ciomăgit, decupat și plin de sânge:

-Cine erau ? întreba curiosu” de serviciu.

-…ai…m…o, ha….e….sa ! răspunse cu buzele terciuite peste dinții mobili, ce-i jucau în gură ca bilele în urna loto.Mascatul îl lăsă să leșine meritat și culese un alt participant la măcel, o chestie cu mult păr și mult mai multe fuste, cu ochii beliți spăimos, deasupra unui nas turtit ca un chiștoc , sub bocanc.

Ambulanțele din trafic, auziră apelul disperat al dispecerului, țipat în stațiile de emisie-recepție:

– Scandal in Mătăsari,…pe strada…

Unul dintre asistenți dădu să răspundă, însă zării cu colțul ochiului miop mecla speriată a șoferului și renunță.

-…poliția este deja la fața locului!

”Ăst anunț fu fericit , așa că imediat două ambulante răspunseră apelului. La fața locului, constatară cu bucurie disimulată, că cele două ambulanțe prezente, erau – pentru măcelul de acolo- un frac pentru sinistrați, un…căcat! Pompierii ajunseră și ‘mnealor și un tip bătrâior și cu burtă, dădu casca pe ceafa groasă , se scărpină în cur și ordonă ceva. Pompierii vărsau apă peste mașinile ce ardeau frumos, răniții vărsau sânge, femeile lacrimi și doi bețivi vărsau…sprijiniți de mașinile de intervenție. Dimineața apăru nesimțită, deasupra Bucureștiului iar soarele, ridicat încă o dată, lumină nepăsător, începutul unei alte zile nenorocite ale unui popor- „Nu-ș ce dracu’ să fac să-mi pese”- altminteri sociabil, înțelegător și iubitor de conaționali. La chioșcul de ziare, un batrânel cumpăra ziarul preferat unde, pe pagina primo, un titlu mare cât ziarul , îl anunța că undeva în oraș, s-au tăiat decât niște neaoși.

-Dă-i dracu’, sunt destui! pufni milos, apoi împături ziarul și porni spre primărie să-și plătească impozitul….poliția are mai ales nevoie de fonduri.Ce moș ticălos!

 

 

                                                     #

 

.

-Ne-a văzut Voicu! spuse Radu.

-Ce șanse erau să se întâmple asta?…morții ei de viață!…pufni Șobolanul.

-Destul de mari, răspunse Greceanu.Fostul maior, pufăia din trabuc alături de-un matinal pahar de coniac, -ca cum vazuse el în filmele cu mafioți-, alături de o agendă groasă din piele de animal belit, aruncată și ea pe masă, …așa la mișto.

-…știi și tu, că după iureș, l-am arestat pentru vreo juma’ de oră, atât i-a luat să se trezească din leșin, iar singura mea plăcere vinovată a fost să-i las pe băieți să-l încarce. Când s-a trezit, a sunat undeva și un general, nu spui cine, a-nceput să-mi urle-n timpan,… așa că i-am dat drumu’ , ce era să fac?. Dup’aia, am vândut tot, i-am cumpărat Danei un teren în Poiana și-am tăiat-o în occident. Cănd m-am întors, m-am interesat de el și am aflat că , SPP-ist cum se afla, se-ncârdășise cu un politician tare-n clanță și cu niște coaie…realiză că era și Dana de față:

-Scuze!

-Acu’ te-ai trezit?…de cănd e pudibonderia un ceva pentru mine?…așa că…

-Altceva? intrebă Șobolanul.

-Politicianul de care iți spun, este nimeni altul decât….Ministrul. Ăsta, s-a tras pe cur și s-a dedulcit la oferta Libienilor, aia prin care să-și plătească datoria către noi , cu un teren petrolifer, pe care să-l mulgem noi, adică el, până se face suma. Așa că și-a tras un birou în inimă de capitală și face naveta. A lipit de el niște libieni tuciurii, care nu-l scapă din ochi nici …atunci. Pe Voicu, îl mai foloseste când și când, da’ l-a aranjat bine acu’ proptindu-l dracu’ știe cum , șefu’ securității pe aeroport. Mai face bani frumoși din recuperări și curve, că are pont tare cu Sătmărenii din Mătăsari. Mai are doi baieți, cu două neveste, unu’ inginer la firma ministrului iar ălălalt, chestor deja pe la minister…

-…crezi că a uitat de noi? șopti Radu.

-M-aș mira!…o palmă ca aia, n-o poți uita ușor, așa că sunt sigur că dacă v-a recunoscut…deja e în sprint !

Soneria bâzâi scurt iar Dana se ridică și deschise ușa larg celor doi bărbați, stătători în prag. Hanta își sărută sora și împreună cu Sile intrară în cameră.

-Ce s-a întamplat? sări Greceanu.

-Lasă-mă să-mi revin și dup’aia vă povestesc!

 

 

                                                #

 

O demiurgică întâmplare, roti planeta în jurul axei sale încă o dată, dezvelind soarelui, pieptul de tărie al țărișoarei mele. O lumina dinspre est, căci altfel ar fi fost anormal și semitrează, cu ochii mijiți de somn, țărișoara mea dragă, sorbi cu buze de nisip, spumele unei mări negre, ca ness-ul ăl’ bun, nemțesc. Se trezi bine, taman când ședința operativă a Poliției Capitalei, planta ordine și planuri de acțiune, în capetele participanților. Șăfu’ celor mai rușinosi polițiști, adică ăia cu mecla acoperită ca a nevestelor de musulmani, dădea din cap, aprobator, strecurând printre dinții falși, un:”Am înțeles!”

-Așadar, să pornim! ii întărâtă liderul cu burtă, strategul școlit în vremuri tulburi de pace socială. Cele patru dube, pline ochi cu deghizați, se avântară în trafic, țipând din sirene, un: „Faceți loc, ți’ai dracu’ de zglobii”, celorlalți participanți la trafic.Blajinii civili se retrăgeau spăimoși, lipind propriile auto de borduri. Ajunși la destinație, ordine scurte îi îndemna pe Supermani, în funcție de abilități, să cucerească reduta.Trei dintre ei, probabil trupa de păienjeni, se încălecară unu’ peste altul, ultimul aburcat pe spinările încovoiate, sări poarta și ateriză în curte.Ganditorul grupului de asalt, un tip inalt și plin de ezoterism, apăsă încet clanța porții și șopti: „Tam-nesam”! Ușa se deschise ca eliberată de sub vraja mamei Lepidoptera, patroana hoților, iar turma de superdotați se năpusti în curte rotind amenințatori, tomfe și bastoane de  cauciuc.

-Poliția! se aruncau în curte anunțuri spărioase pentru trăitorii tuciurii de vârste alandala.Femeile se puseră pe țipat , semnalând astfel prezența tumultoșilor.Copiii plângeau iar bărbații, ieșiți în izmene, în incinta betonată, se legănau de colo-colo, în funcție de unde cârca și mecla lor, izbeau bastonul de cauciuc. O sculă mânuită  profesionist, creeaza întotdeauna o operă de artă, încât trupa de artiști înrămau în eter frânturi de țipăt.O altă dubă, mânca țigani legați cu catuse.Când se sătură, porni în trombă spre tristul arest. Procurorii, prezenți și ei la festival, fâlfâiau prin aerul copt mandate de arestare și percheziție, hârtii care nu-i așa?, dădeau dreptul cinstiților să-i altoiască pe nefericiți, în numele tatălui…și-al fiului…și-al sfântului duh, amin!

Holurile înguste și surmenate ale Poliției, se umplură de larmă, ușile birourilor se închideau și deschideau grație balamalelor, iar popularea lor pe metru pătrat, arăta că avem o țară …populată…cam șase cinstiți la un opărit. Oparitu’, sta boțit pe scăunel, cu mânuțele legate rușinos la spate, cu două inele de oțel cu yală.

-Da’ ce-am făcut?  mânca-ți-aș pula matale, dom’ Sima, întrebă opăritu’.

-Habar n’ai! răspunse ortodox-botezatul Sima.

-Să  moară copiii mei dacă mint!

-Mă Manix, ! exclamă unul dintre preocupați, ieri noapte, Sătmărenii au furato’n cârci…lumea zice că voi, a’ lu’Zepelin i-ați tăiat…

-…să moară ce-am mai scump, șăfu’ dacă știu ceva!…nu-i știrea mea, mă crezi?…asară dădeam o clanță că eram arzoi, că muierea-i dusă-n Spania la produs…aț’ cășunat pă io geaba-geaba, să n-am parte…

-…și atunci săbiile astea…pușca?

-Dă’ un’ să știu?

-…le-am găsit la voi în șopron sau ce dracu’ e acolo!

-Să orbesc dacă știu!, păi ce io-s sânguru’ țâgan dân traistă?…pă bune jupâne!

-Ce-ați avut de împărțit?

-‘apăi văz că mă iau gură-n pulă cu majoru’!…io zâc una , tu-mi rupi ștrampu’…păi dacă-ț” zâc că nu știu,… nu știu!

-Ticu și Nicu Fală sunt în comă la spital, patru femei care erau în cameră și șase copii, tot așa,…și mai era unu’ mic și gras…cum îl cheamă? întrebă Sima, răsfoind aiurea niște hârtii. Pauza se prelungi, însă Manix nu mușcă momeala aruncata în birou de polițist.

-Vrei o cafea? îl întrebă

-Dacă vreau, îmi dai lanțurile jos?

Sima îi desăcu cătușele și îi oferi o cafea de dulap cu un leu cincizeci fix. Manix bău scurt, o așeză pe birou frecând cu putere încheieturile roase de fiare:

-O țâgară ai?

Sima aruncă pe masa pachetul desfacut de țigări și scoase din buzunar o brichetă.

-…bună cafă!…da’ n-are zmoglobină, așa-i?

-Ce mă?

-Lapte d’ăla ce te face să zâci ce n-ai făcut!

-N-are nimic, stai liniștit!

În birou intră un barbat și ii șopti ceva la ureche iar Sima zâmbi:

-I-auzi, cică Dijmă s-a spart!…nu-i așa jupân ca tine și-n plus, amprentele tale sunt pe-o sabie d’astea confiscate…

-Păi și ce-ai fi vrut să fie,…praf?

-Sânge de Sătmărean…

-Dă unde sânge omenosule?…păi are ăia sânge?….ei e cu curve, cu planeta,…ce sânge!?

-Și voi?

-…aram, mă-ntrebi dă parcă n-ai știi….fer, fer vechi!

-Fier vechi! Sima zâmbi.

-…pă roți…fără, ne-nvârtim….iau d’aici, dau colo….de parcă n-ai știi!

-….si cămătarie, proxenetism, recuperări,….mașini, furăciuni….

-….terorizm…bătut covoare….cutremure, inundații,….păi ce morții –mă-sii, da’ tot ce-i nașpa îi știrea mea? Dă-o dracu’ dom’ Sima, aruncă-mă-n beci si papă cheia, da’ nu mă trage-n proțap ca pă miel!

Un bărbat în civil, intră și se apropie de Sima, ii șopti ceva la ureche apoi ieșii trântind ușa.

-Ce-are majoru’, e supărat? întrebă Manix.

-Și el și eu! oftă Sima apoi adaugă:

-Hai, dute-acas’!

-Mai dai o țâgară?

 

                                                          #

 

Lungul hol al spitalului, alb, încărcat de faianță pătrată, era neâncăpător. O tânără, cu un posterior lat cât podul prieteniei, hrănea la piept un gurmand de cațiva anișori.Stătea așezată pe o băncuță de inox, alături de câțiva pensionari pofticios-oripilați. Cuplat la nava mamă, viitorul „ninja carpaticus” cu buzele țuguiate, transfera în ‘mnealui oarece din ‘mneaei, sub privirile dezaprobatoare ale celorlalți conaționali,…conaționali desigur, cu orice neam vrea muschii lor de deținători de pașapoarte. Malaxați de agitația personalului, -care se strecura timorat și tiptil prin masa de ciupitori de buci, -clanul de conaționali plângeau, huiduiau, blestemau , pe orice și oricine. În salon, trei paturi, uneau suferința a trei țigani orizontali și extrem de drepți iar o grămadă de aparate, le sugerau cum să respire, de câte ori să le bată inimioara și alte alea. Tuburi de plastic, intrau sau ieșeau din găuri corect anatomic, aerisind sau hrănind ciborgii.Ticu Sătmărean, era de departe cel mai zglobiu comatos, horcăind și tremurând spasmodic, atât cât ii permiteau chingile care-l imobilizau de pat. Lângă el, bălea liniștit, Nicu Fală, iar Opincă, cel de-al treilea împăturit în feșe sterile, gemea stins în acord cu bip-urile mașinii de întărâtat corduri. Alături, moțăia un polițist, chircit pe-un scăunel, așteptând ca vreun năstrușnic, să revină la cele lumești , ca un alt major să-l întrebe oarece. Ușa salonului de hăcuiți de la chirurgie reparatorie, se deschise brusc și pe hol, se înființă …EL…hac-maestrul, alias chirurgul sef.

Un întunecat bătrân, se repezii asupra lui cu vigoare, țipând:

-Să faci cumva să nu moară, felcere, că vă tăiem pă toți!

-Am făcut tot ce s-a putut! îngăimă năpăditul de sudori reci și sentimente nașpa.

-Vrei bani?….zâi?…uite-aici! țipă moșul, în timp ce-i îndesa în buzunarul prea mic al halatului, un porcoi de hârtie pragmatică.

-Nu cred că va muri…ce a fost mai rău, a trecut iar prognosticul este favorabil…

-Nu’ș ce dracu’ zâci acolo, da’ numa’ să nu moară! Po’ să-l văz?

-Încă nu!…este la terapie intensivă, însă cum poate vorbi vă anunț! Se confiscă felcerul singurel din compania îngrijoraților intrând înfrigurat în cabinetul său. Închise ușa și se apucă să numere daru’.

-Dă Doamne să nu moară! șopti evlavios foarte.

 

                                                             #

Administrația de Drumuri Poduri și Podețe, un pion important în economia gestionată de un ministru sărac și cinstit, avea în componență și grijă excesivă, un alt departament, mai micuț, un soi de soră mai mică și mai negricioasă, Administrația de pe lângă drumuri și poduri, parcări izolate și pădurici. Deși mai mult ilegală, agenția avea în grijă microintreprinderi bipede mobile și des amendate, un soi de mini-parcuri de distracții, proptite de-a lungul șoselelor și unde drumețul neostoit, face popas. Soarele, săltat pe cer de Doamne-Doamne al nostru, al tuturor, avea tocmai atunci , la ofertă, bulbuci de sudoare pe trupuri încinse de motivații oarecare. Șoseaua neagră si proaspăt asfaltată cu …bani publici, transpira  și ea sub roțile învârtite de motoare euro sau nu. Dijmă nădușea și el în mașina, alături de Terase, ambii, manageri cu ochi fără pleoape, ai câtorva active economico-financiar-nedeclarate nimănui. Zepelin, ii împuternicii pe manageri să culeagă profitul investiției. Vreo douăzeci de intreprinderi cotizară instantaneu, urmând ca la întoarcerea în București , celelalte opt să-și alăture obolul.Într-un luminiș, ascunsă de câțiva boscheți mai răsăriți, stetea dosită tare, mașina Poliției Rutiere. Dijmă, călcă frâna puternic, mașina se cambră și se opri,… apoi se deplasă silențios în viteza tiptil ,până aproape de mașina poliției. Managerii săriră ușor din vehicul și se apropiară de mașina de stat de drept, unde, așezat la volan, un polițist gras, între două vârste sau etăți, cu o ceafă lată ca o nicovală, horcăia cu capul sprijinit de tetiera scaunului lui de șofer ce era el. În poala lui, o perucă se zbenguia în sus și-n jos, mânuită dibaci de cele cinci degețele scurte și groase ale mânuței lui drepte. Peruca  părea a avea si urechi, căci auzind pesemne un zgomot, ridică ochii spre geamul portierei , unde Dijmă iși plantă fățăul ca-n vitrină. Zâmbi, observând că jucăria milițianului-polițist avea și ochi. Peruca rânji știrb și-și văzu mai departe de investitor.

-Ce faci unchiu’? țipă Dijmă, spăriindu-l pe paznicul moralității și legalității.

Polițistului îi sări basca cu cozoroc pe bancheta din spatele mașinii, iar peruca născu un țipăt amarnic, între degetele încleștate de spaimă ale panicatului. Apoi, recunoscându-l , urlă în timp ce se iîcheia la prohab:

-Dijmă, futu-ți lumina și întunericu’ păi așa mă sperii ‘reai al dracu” de prost!?

-…Apăi  mo…ce făceai?

-Ai orbit, nu vezi?

-Văz mo , da’ nu pot să cred !…păi nu ți-ajunge tortu’ zilnic, mă  mai și furi?

-Hai bă dă-o dracu’, am dat și io un bot, ce am omorâto?

-Dă trei sute de mii!

-Ce?

-Trei sute, că-ți iau neamu’ -n pulă nea Pavele ! păi ce morții mă-tii …și tort și bot moca?…marcă banu’ că-ți dau interdicție pă permanent.

Nea Pavel scotoci în veston și se amendă singurel…trei sute, un bot viteză.

-Gina unde-i? o întrebă Dijmă pe perucă.

-Îl face pe dom’ Rică la umbră, în tufe , șopti peruca, aranjându-si cârlionții.

-Și-acu’ ce stai, marș la produs! Terase!!!

-Ce-i?

-Ia-i mecla de la maț lu’ Rică și să facă plata…

-Tot trei?

-Cinci, că-i inspector!

 

                                                          #

 

 

Poiana Brașov,  se îmbăia în lumina soarelui de amiază și-n praful ridicat de camioanele grele încarcate cu trudă, în zumzet voios de posedați constructori. Căsuțe de vacanță, iși ridică încet -încet fustele de cărămidă , dezvelind ștrengărește, fie o coapsă de marmură de Rușchița, fie un zvelt picior de lemn…sculptat magistral de-un…sculptor, cred. Balcoane cochete din fier forjat la focul amarnic al dragostei de lovele, împung aerul fierbinte, ațâțând pofte de turiști sărmani. Și toate aceste minunății, zac în soare ca la plajă, plictisite, sastisite, …ca cum și proprietarii lor este,…măcelari, buticari, găinari, fotbaliști, conțopiști, polițiști optimiști, doctori cu leafa mică, primari recidiviști, …etc. Cum Țepeș a trăit numai ca să moară- bucurând turismu’ românesc, hrănit cu spaime de strain- așa aproape morți, noi urmașii lui, proptim an de an la cârma țării, un veșnic alt Dracula, ăsta însă nu suge sânge ori taie hoți și șmecheri, …nuuuu!…ăsta e blajin și pupă-n cur.Hidra de apă tulbure, cu trei capete și toate aplecate, nu mai înspăimantă pe nimeni, capul justiției e de pește și-i stricat, al internelor e buhăit de somn iar al finanțelor…scoate mârlănește limba la plătitorii de taxe.Uite-așa cugeta Greceanu în plimbarea prin poiană ,alături de „VENEZUELENI”

-Problema nu o constitue în sine hoția, ci faptul că ne-am pierdut măsura, drumul, respectul. Toți suntem hoți, diferența o face doar suma și posibilitatea de a fura,…oricum ar fi, constați, că a fi tu singurul cinstit întro țara de hoți, dă întotdeauna prost. Am furat și noi, cu magnetul pe contoarul de curent, cartofi de pe tarlaua CAP-ului, găina vecinei care a sărit în curtea noastră și multe altele. Dă oricui trăitor pe planeta asta, posibilitatea de a fura și o va face, cu sau fără păreri de rău…unii o fac profesionist, cei mai mulți amatoristic și știi foarte bine ca ăștia din urmă, umplu până la refuz pârnăile.

-Te oftici aiurea!

-Nu mă oftic deloc!…de ce m-aș oftica?…sunt bine merci, sănătos, am o pensie bună și-un trai liniștit, dar asta desigur că se va schimba…

-De ce?

-Pentru că tot nu înțeleg, ce dracu’ v-a adus înapoi, când vă mergea totul bine și aici nu vă mai aștepta nimic.

-A venit timpul să ne revedem și …să-l facem pe Voicu să plătească moartea tatii, și…pentru că vrem și pentru că  putem!

 

                                                                   #

Ghium, trase aer în pieptul păros de taximetrist și porni casetofonul mașinii. Din el, manelistul exilat acolo de bunul gust și oprobiul fandosiților, plângea o melodie decât tristă, decât despre valoare, decât de bani și cevașilea dușmani desigur.Ghium, trase aer iar, însa teribil de plictisit de acest efort, apoi trase și merțanu’ în fața aeroportului, că așa vrea atunci și acolo, mușchii lui, tocmai când, ușa ai” mare a aerogării, născu trei grabiți, ce căutau cu privirile, ceva ori pe cineva.Ghium, cu ochi de ciubucar, simții fior înfiorat înflorind în ‘mnealui, când se apucă să zbiere:

-Domnu’, domnu’…un taxiu?

Bărbații il priviră cu oarecare uimire, apoi cu interes, când unul dintre ei se apropie încet și întrebă curios, ca o mâță vagaboandă:

-Cam cât face până la Constanța?

-Cinci milioane jupâne, da’…mai negociem, mai ne-nțelegem!

-Păi, să mergem atunci! hotărî  Voicu, strecurându-se în mașina, iar ceilalți doi, urcară în spate.

Ghium, demară bălind a profit, și întrebă:

-…deranjează muzica?

-Deloc!

Mașina, coborî încet pasarela, trecu de sensul giratoriu, intră pe drumul național și se hotărî la drum lung, cănd deodată Voicu începu să țipe:

-Aoleu! Oprește, …oprește te rog!

Ghium, tăie brutal elanul mașinii, parcând iî afara șoselei.

-Ce s-a întâm…….?

O lovitură puternică în ceafă ii tăie laconic finalul întrebării, suspendată în eter, alături de conștiența  dumisale.Fu săltat pe brațe de cei doi pasageri, îndesat în portbagaj și mașina făcu cale intoarsă spre oraș.

Ghium,  deveni conștient târziu foarte și se descoperi gol goluț, întins pe o tablă rece ca moartea, legat de mâini și picioare, întro beznadefinitivă. Încerca să se miște iar acel moment băga groaza cu adevărat pe sub pielea-i înfrigurată. Hămăituri nervoase aruncau asupra lui bale și aburi calzi, ce păreau să-l frigă. Frica îl paraliza însă îi lăsase simțurile treze, acutizate, înmulțite parcă de mii de ori. Încerca să alunge tumultul de întrebări ce-i înecau creierul și-l împiedicau să găsească răspunsuri .Involuntar porni să tremure, ochii căutau să se agațe de un fir de lumină, de un oarece cunoscut și familiar.

-Taci! Vocea, spintecă întunericul și-l făcu mai adânc , mai greu ,mai înspăimântător, căci câini tăcură.Târziu, se opri și Ghium din urlat. Liniștea se așternu grea și pentru o clipa asta il calmă.

-Ce faci Chappi?

-Chappi?..cine-i chappi?

-Tu…tu…tu esti!

-….Pădurice…Nicolae Pădurice mă cheamă da’ lumea îmi zice Ghium! Reuși să alerge speriat câteva cuvinte, în timp ce rotea capul pentru a întelege de unde vine vocea.

-Dacă nu ne întelegem, lumea, îți va zice Chappi!…acum o săptămână ai luat din aeroport doi străini, corect?

-…doi străini…am luat mai mulți străini…i-am întepat și vă erau prieteni?…că dacă…

-Păreau a fi Spanioli!

-Spanioli? …n-am luat spanioli să crăp urât, pe ce-am mai drag, habar n-am! deodată se trezi gândind, tumultul din creier se potolise brusc și simțea cum încet-încet leagă lucrurile și le pune cap la cap. Hanta…și ăia doi, sigur ei…da’ cum să-i vărs?…nu, niciodată!

-Chaaaaaaaaaaaappi?…e te-ai gandit?

-Să crăp și nu știu!

Din iîtuneric, se desprinse o mână ce ținea niște piroane, alunecănd ușor prin fața ochilor lui Ghium. O secundă rămase încremenită acolo , spânzurată iî întuneric, după care se îndepărtă. Simții brusc, rece, o alunecare șerpuită, ce-i atingea piciorul, aproape senzual, urcând și coborând lasciv, apoi înceta.

-Chappi!

-Ghiu…..

Urletul de durere îl opri să cugete.Simții o arsură, apoi cănd pironul se înfipse adânc în os, o căldură infernală crescu în el înflorind….al doilea piron și un nou val de căldură , ii încleșta maxilarul.Tușea și strecura spută printre dinții înnodați de durere.Ciocanul lovi din nou și cuiul se înfipse adânc iî rotulă.

-….morții mă-tii,…pfui…te… găsește… vără-miu…pfui…și-ți hale…inima…Zepelin…

-…când ai făcut manevra aia mișto și ai fentat mașina care vă urmărea…ți-amintești?

Durerea, ii aduse culmea, o pace interioară, intensă și oarecum nefirească, ceva din el bloca groaza și hotărî că n-are rost să crape aiurea pentru un ciubuc.Cât despre Hanta, frate să-i fi fost și n-ar fi trecut prin ce trece el, iar ăilalți doi, …. se hotărî scurt să verse tot.

-Hanta!…el i-a adus, să-i duc până la han, la unu’ Relu.

-Care han?

-Hanu’ Vechi, spre Brasov, încolo…

-Hanta?….cine-i ăsta de fapt, cum îl cheamă?

-Nu știu, să mor dacă știu!

-Mai vrei un cui?

-…habar n-am, …are , pfui…un club…ah, …cu curve, masaj…

-…un tip înalt, brunet, cu o Dacie galbenă?

-…Da, da…el!

-Spaniolii au zis unde merg?

-Cred ca …ah…la pfui, …Brașov…

-…e…ai văzut ca n-a fost greu! conchise sec vocea.

Legăturile îi fură desfăcute.

-Deci așa, ești văru  lu’Zepelin!…nici nu stii cât mă bucură asta, chiar vroiam să vorbesc cu el despre o afacere neterminată. O ușă se deschise cu zgomot, și trei siluete ieșiră afară. Ghium se ridică greu, surprins însă de faptul că durerea era aproape suportabilă. Coborî de pe masă, sprijinit în piciorul drept, ăla bun, bolborosind blesteme și înjurături. Ușa se deschise iar și Voicu tună:

-Apropo, …salutări de la Sătmăreni!…ia-l!

Câini se năpustiră asupra omului, ca o gigantică mașina de tocat. Trupul, bogat în fier, se diviză curând în burțile haitei, înainte ca ultimul răcnet să se stingă!

 

                                                        #

 

Pensiunea Raluca, proptită în deal la un unghi oarecare, cocheta cu natura întro tovărășie perfectă. Se dovedea a fi una dintre fericitele împreunări ale unui arhitect dovedit și mama natură.Nimic exagerat, bun gust, materiale simple înnobilate măiastru de meșter.Un gard de nuiele împletite, făcea loc, delicat, unei porți de lemn sculptat și băițuit iar dincolo de ea, în curte, flori, multe multe flori.Streașina casei, încheie coborârea lină a unui acoperiș din șindrilă curbată la cuțitoi, unind molcom cerul de pământ.     Un cerdac larg, mărginit cu șipci decupate artistic, cheamă la odihnă și trai bun.În spatele casei, curtea plină de arbuști de zmeur și agrișe, se alungă în pădure.Deseori, la iazul mărginit de bolovani , dimineața-devreme poți să sorbi din ochi, adăpatul fugar al unei ciute.Greceanu, tăia trandafiri în fața casei, îi așeza ușor pe un coș de răchită și din când în când ofta icnit, de la durerea de șale. Auzi  în spatele lui cum poarta de lemn se scârțâie a musafiri.Se ridică așezându-și ochelarii în poziție de atac vizual de aproape și ținti cu irisul mărit, trei figuri bărbătești.Tresări recunoscând una dintre fizionomii.

-Bună ziua! saluta recunoscutul.

-Bună! răspunse plictisit.

-Mandea! se prezentă bărbatul , întinzând mâna a salut, Mandea Voicu!

-Greceanu.

Dana se iți în cerdac și zâmbitoare exclamă:

-Domnul Voicu !…vă așteptam, bine ați venit! Pe tata l-ați cunoscut deja, haideti să vă cazăm și să vă prezint pensiunea, …vă rog!

Greceanu ii eliberă mâna din strânsoare, însă Voicu continuă să ii țină mâna privindu-l în ochi.

-Greceanu ați spus?

-Da!

-Maiorul Greceanu!

-Am fost și maior, dar asta acum mult timp,…vă cunosc, domnule!

-Cu siguranță nu mă cunoașteți!…însă acum ceva ani, parcă șapte, ne-am contrat chiar aici în Poiană, la Ciucașul,…Voicu Mandea, SPP pe atunci, acum vă amintiți?

-Parcă!…și acu’ ce facem, ne pupăm, ne cerem iertare?

-Mai bine bem ceva, ne simtem bine, ne-amintim….ne râdem!

-…de situație sau unul de altul?

Voicu nu răspunse, se alătură Danei și intrară toți în casă. Greceanu, iși scoase mănușile și porni agale pe aleea pietruită ce ducea în spatele casei. Se opri sub un nuc tânăr, iar la baza lui, se aplecă si curăță cu palma o dală de beton , pe care scria: „MAUSI”, mormântul motanului Danei, răpus de-o oarecare boliciune. Ridică ușor placa, și  scoase o cutie pătrată de metal, o deschise și din ea, scoase temător, două revolvere, unul mare și unul mai mic.Le strecură în buzunar privind în jur.Se ridică grăbit ignorând durerea de spate și porni spre casă. Se întoarse după trandafiri, apoi intră în casă pe ușa de serviciu, în bucătărie. Constată că nu era singur, unul dintre” turisti” , înalt și puternic, cu o privire pătrunzătoare și brațe enorme, sta înfipt pe-un scaun și sorbea ceva dintr-un pahar înalt.Tânărul il salută, dar îi zâmbi malițios.

-Este ceva personal! ii arătă Greceanu telefonul pe care îl ținea în mână, …te superi?

-Nu deloc, vă rog să mă scuzați! Tânaăul ieși fără să se grăbească, sorbind zgomotos din pahar. Se opri în hol și se tolănii pe canapea.Greceanu știa de-acum că sunt supravegheați, așa că încerca să-l sune pe Șobolan dar acesta nu răspundea. De la etaj, Tamale si Sile Bese, coborau scările râzând zgomotos, când se opriră brusc, observându-l pe tolănit. Mai mult, contrariați de faptul că Greceanu le făcea din bucătărie semne și grimase, de neânțeles. Și ce-ar fi putut înțelege din gestica și mimica fâlfâitorului din mâini, care părea mai degrabă curentat.Dar cum nici unul nu era prost ca un șef de post de la sat, unul intră în bucătărie iar celălalt se așeză lângă colos.Sile salută zgomotos iar Greceanu îl invită la un pahar de suc. Sile înțelese că ceva era aiurea, căci Greceanu ura orice fel de suc.

-Mergeți la castel?

-Castel?

-…Da, nu spuneați ieri că doriți să vizitați Castelul Bran?

-…ba da, dar e prea dimineață, și n-am băut măcar o cafea…

-La Han, are Vasile o cafea tare bună…pușcărie nu alta!

Sile întreba din ochi:”ce se întâmplă” iar Greceanu îi arăta din mișcarea bărbiei prezența nepoftitului și că la Han, trebuia să-i întâlnească pe „venezueleni”

-Tamale? strigă Sile.

-Da unchiu’!

-Hai să te duc la Bran!

-Ce dracu’ căutăm la Castel?

-Să o anunțăm pe mă-ta că ți-am găsit în sfârșit de lucru!

-De lucru?…unde?

-Zugrav!…la chinezi, să spoiesti Marele Zid….de lucru…aranjat pe viață! îl luă după umeri , ieșiră, urcară în mașină și plecară.

 

                                                         #

 

Nea Vasile, „Crapu” cum il alintau prietenii, coborî înfrigurat din pat și opri alarma ceasului. Era ora trei, nevastă-sa bombăni ceva în somn și se răsuci pe locul lui. O pocni ștrengărește peste buci, ca de noroc și țâșni în bucătărie, să-și pregătească sculele pentru pește.În zece minute fu gata. Fercheș nevoie mare, în hainele de camuflaj, cu rucsacu’ în spate și undițele în mână, coborî cele trei etaje ale blocului, lipăind zgomotos cu cizmele de cauciuc, pe mozaicul scărilor.Larma se amplifica în întuneric, și el, om cinstit și educat, înjura în gând copiii ce spărseseră becul de pe scară. Ajuns în sfârșit în fața blocului, constată că ploua, încet, mocănește, rece și amarnic.

-Acu’ Dumnezeu cu mila! Își ridică gulerul hanoracului, îndesă pălăria pe cap și se aruncă în ploaie spre stația de metrou. Apucă prin parc , pe o scurtătură, printre boscheți și betoane părăginite, populate de boschetari și câini vagabonzi. N-avea a se teme, căci pe mulți dintre ei, îi ajutase, cu un pește, o sticlă de alcool ieftin ori cu o vorbă bună, că era mare meșter la vorbă, îi mergea gura ca rața pe apă.Cărarea umedă, îl purta anevoie, cizmele alunecau teribil pe glod, iar el era deodată ostenit.

-Ce vreme de căcat! bombăni  încercând să urce un mal de pământ. Era aproape în culme , când, alunecă și se prăvăli de-a dura în șanț.Se ridică cu greu și ce porni din gura lui, ferească Dumnezeu. Cristoși, ajutoare de Cristoși, cruci, paracruci, hotărâri, contestări, etc.Își căută lucrurile împrăștiate prin noroi și nu conteni să înjure, decât în momentul în care, descoperi alături de bețele lui dragi, un trup. Descoperirea, îl paraliză. Ar fi țipat ca o muiere isterică, însă nu putea nici să îngaime și nici să miște , picioarele începură să-i tremure nervos și căuta febril o soluție .Să-și ia bețele și să fugă, să strige după ajutor, s-o pipăie să vadă dacă mai respiră,… erau câteva dintre întrebările ce-i frământau creierii. Se adună oarecum, se apropie temător de trupul inert și îl întoarse pe spate descoperind că era o femeie, întro rochiță murdară, cu mânuțe mici și delicate.Pipăi una , să vadă dacă are puls , apoi îi descoperi fața, sau ce mai rămăsese din ea. Țipă atât de înspăimântat, încât simți cum fuge părul de pe el, acolo… unde fuge părul să se facă perucă.      

 

                                                         #

 

Spitalul, părea o colivie betonată, plină de păsărici. În halate albastre sau nu, gureșe nevoie mare – doar pentru a lăsa impresia că au treabă- mișcau momitoarele de colo-colo, ațâțând paraplegici , decupați chirurgical, rezidenți și doctori cu perspectivă. Asistentele munceau, asistenții asistau, doctorii…trebuiau să apară. Ora de vizită începu în acorduri ample, ușa holului se deschise larg și în cadrul ei, .., domnii …doctori.Unul dintre înjurătorii lu’ Hipocrate, făcu ochii mari, descoperind în celălalt capăt al holului, adunați ciopor, dezrobiții lui Cuza.

          -Ce cată ăștia aici, acum? aruncă retoric întrebarea unui rezident cu miopie avansată în grad, ăștia nu știu că e ora de vizită?

Întrebarea, reverbera pe hol, până hăt departe și adânc în ciocănelul și nicovala conaționalilor, moment în care se slobozi în aer, furtuna de bocete amestecate cu amenințări.Doctorii, se refugiară sub asalt, în primul salon, însă desigur,- cum dracu nu face mânăstiri și doctoru’ nu te operează dacă nu-l ungi – salonu’ ăla fu alegerea greșită. Plin de vibratoare și electrostimulatoare de împăiați în poziții nefirești, salonul deveni în scurt timp un amalgam de orizontali blajini, bipezi spăimoși cu leafa mica și oblici neplătitori de asigurare medicală…dar cu pretenții. Între domniile lor, un domn, desigur, rotund cât Oprah în zile bune, cu un cap mic, țâșnit la lumină precum cepul unui butoi, răcni:

-Tacă-vă gura!

O clipă, încremeni în continuumul spațiu-timp , însă grasu’ nu știa asta și trase-împinse un doctor spre unul dintre paturi, unde horcăia cuminte un domn.

-Ce- i cu el vraciule?

Să-i spună că habar n-are, în condițiile date, nu era o opțiune viabilă, așa încât se hotărî fără remușcare, să arunce firesc pocinogul, asupra altui înfricoșat:

-Știți,…eu nu cunosc nimic , deoarece nu este pacientul meu, dumnealui- arătă spre un individ înalt- este medicul curant. Grasu’ se roti nesemnificativ, zornăind auriu din lănțoaiele sprijinite pe burtă.

-Tu? precipită el oarece spută pe întrebat!

-Da, este adevărat, eu sunt cel ce-și asumă responsabilitatea și vă asigur că totul decurge așa cum trebuie. Am rezecat o mică parte din ficat, fusese atins de o alică, am suturat plăgile tăiate, l-am echilibrat hemodinamic…acum este stabil , să sperăm că nu vor fi complicații…

-Bă! îl stropi grasu’ iar, ești tâmpit? Băgă mâna în buzunar și scoase un teanc uriaș de bancnote pe care îl propti în palma transpirată a medicului piftie:-„Fă să nu moară nici unu’ și nu-mi zâce că-cum rumâne, că io-s prost și nu știu multe, da’ io, ori te tai ori te fac om,…m-auzi?”.Doctoru’ dădu din cap în sus și-n jos, să fie sigur că grasu’ îl înțelege, apoi:

-Acum vă rugăm să ne lăsați să  ne facem treaba!

-Afară! ordonă grasu’ și tătă-tătă lumea bună, bipede draperii înflorate și grasu’ chiar, pășiră pe holul de-acum pustiu. Asigurații dispărură dând-o dracu’ de boală, ori afecțiune și fugiră să moară nebătuți… pe la cășile lor.

 

                                                         #

 

Alberto Sesma, propti telefonul la ureche și răspunse:

-Alo!

-Șobolane, e nașpa rău , tată!

-Ce!

-Să nu mai mergeți la Greceanu, că e acolo Magraonu’,  cu  niște ciuhapi…

-Hai sictir!

-Pe bune, moșu ne-a hușuit cică la Bran, da’ nu știa cum să ne scoată mai repede din casă, și până acum, mă tot uit în urmă și ce crezi?…am permanent o mașină în cur! …voi pe unde sunteți?

-În Cristian! Așa că voi întoarceți-vă în Poiană să aveți grijă de ei! Sile, mă bazez pe tine.

-Bine tată, hai…pa!

-Ce-i! întrebă frate-su.

-Cică Voicu e la ‘ăl bătrân!?!

-Deja?

-Se pare că da.

-Și-acu’ ce facem, că ne mai trebuia cel puțin o săptămână!?

-Renunțăm!…sau grăbim lucrurile…

-…cum să renunțăm?…de-asta m-ai adus înapoi, să fac frumos și să plec cu coada-ntre picioare?

-Se poate ca totul să meargă prost…nu mai avem atu-ul surprizei și ăștia știu că sunt periculoși.Dacă eram implicați doar noi, era totul mai simplu…dar mă gândesc la Dana, la Greceni și la copiii ăștia, prietenii lui Hanta…m-aș mai gândi puțin.

 

                                                     #

 

„Gâdilă Norii” cu Puz-ul mânărit de primarul de sector se înălța ca Făt Frumos, întro vreme delimitată ca spațiu și timp. Petrolul, marmura și libienii, își uniră forțele demiurgice, într-un scop comun iar melanjul de interese, dospi în pântecul violatei Capitale, un nedorit plod. Un umbrar inestetic dar înalt, sulemenit în plăci de sticlă termopan, ce straluceau în soarele amiezii, ca pieptul unui bulibașă. Ultimele două etaje, erau stapânite de o oarecare firmă petrolieră, unde într-un office, larg cât o sală de sport, la un birou, cât poarta de handbal, se sălășluia, șefu”ăl mare, guru’ finanțist, filantrop, filfizon, fandosit dar fericit. Vorbea tare și răstit la telefon întro limbă dragă multor studente, pe timpul în care dacă învățai carte, aveai și parte.Părea a nu fi în petrolul lui, căci nădușea abundent, în ciuda aerului condiționat… de electricitate.Din intercom, se lansă în același aer, o voce de blondă siliconată până-n pervaz:

-Mandea, pe linia unu, domnule !

Potentu’, țuțăie buzele plictisit și digitaliză cu degetul mic și miștocar, un buton:

-Da mă, zi!

-Sunt la Brasov!

-I-auzi!

-Ghici cu cine m-am întâlnit?

-Dacă nu-i Cher, nu mă interesează!

-Cine?

-….mă Voicule, am o zi de mare căcat, un ministru cretin mă fute cu-ntrebări , o sondă a plecat la cer și nu era de-aia spațială, că atunci mi s-ar fi rupt,… transpir în curent și mai am și o criză de hemoroizi,… chiar crezi că mă interesează cu cine dracu’ petreci tu timpul? O pauză lunguiață, se propti în discuție, timp necesar ca cei doi să se înjure în gând, reciproc avantajos psihologic.

-…ai murit? întrebă într-un târziu Omul.

-Încă nu…

-Așadar?…

-…cu Greceanu!?…

-Ăsta  cine gura mă-tii mai e?

-Mă arestase atunci la Brașov, cu Ologii și acu’ ca un făcut, m-am cazat chiar la pensiunea lui,…încep să cred că au fost în cârdășie …dacă nici ăsta nu-i un semn?

-Poate îi trimit pe-ai mei să-ți facă mai multe semne!…cu ce mă încântă  că ai găsit un pensionar, …pe mine sună-mă când dai de Neica Nimeni ăsta de Șobolan, ți-am spus că mă piș pe banii furați,… dacă-i recuperezi, bine și sunt ai tăi, …vreau doar să-l ard pentru tupeul de a mă înțepa. Clar! și doar când ai rezolvat treaba mă mai suni, altfel nu! …hai pa!

 

                                                #

 

Pe ulița plină de praf a mahalalei, se încrâncena să ocolească gropile, un merțan albastru. Gloata de ghizi pitici, gravitau în jurul lui ca un roi de albine africane. Desculți sau sumar îmbrăcați, majoritatea tropăiau în praf cu muci negri pietrificați sub năsucuri, întro nebună bucurie simplă. Mașina opri între două garduri scunde de alun împletit, în fața unei case dărăpănate,din chirpici, cu un acoperiș înjumătățit de nevoie, vopsită în albastru de metilen. Din curte, se prelingea în uliță, un tânguit de manelist, mândru că nevastă-sa dansează pe o masă,…chestii! Șoferul mașinii claxona lung și strident. Manelistul amuți, iar ușa casei, din scândură negeluită, încropită câș de-un tâmplar bețiv cu două mâini stângi, suspendată pe toc de două bucăți de cauciuc, pe post de balamale,scârțâi a mișcare.În cadrul ei, un dezrobit înalt și deșirat, tatuat greșit, îi privi suspicios pe rătăciți, adică cu neîncredere.

-Du bist turisten? icni curiozitatea din el.

-Nu știu teteo, răspunse Alberto, poate ne îndrumă Calu’!…că am auzit că-i p’aici pe undeva…

-Pardailane, Congo, Vizivozo , …aduceți mo , oarece unelte că avem vânat! Nici dacă ar fi avut instrumentul lui Picard și nu se însăila mai iute turma de oacheși. Fură înconjurați de către uneltitori; adică de ăia ce cărau pe lângă ei, ba un toporaș, ba o sabie, că doar nu erau să care vreun fier de plug, …ce să facă cu el? Scobitoarea din colțul gurii , se mișca haotic, hăituită acolo de limba barbatului, care continua să-i privească pe intrusi, cu amândoi ochii.

-I-auzi Pardailane, cică își caută calu’ săsălău’!

-Unde, la noi? se prefăcu mirat, ‘ăl de fu-ntrebat.Se apropie ușor de cei doi, măsurându-i încet, din cap până în picioare:

-…și ce-avea calu’ ăsta așa de special, dă’ nu puteți trăi fără el?

-…șapte ani!…pentru tâlhărie!

-…să mori în pușcărie, luați-aș harneala-n pulă!…să n-ai aier la plămânu  ‘bolnav,…că când ți-o fi bine , să-ț’ fie rău…Șobolane, tu ești?

-Eu!

-…Calule, ieși dracu opăritule, că nu-i garda! Cușca câinelui, legată de patruped cu un lanț întrerupt de noduri de sârmă croșetată, se înclină pe o parte și, de sub ea, dintro groapă, se săltă în praf, clona mai fricoasă a stătătorului în ușă. Geamănul, se scutură de praf și ieșii din curte îmbrățișându-l pe Șobolan:

-Nu putea-i să-mi dai ‘trăsură’ că apari, …mai-mai să-mi fac venele lungi, că mascații m-au mai încordat acu’ o lună-n pulane, crăpa-u-ar toți cu neamu’ lor!…da’ haida-ți, intrați, intrați!…fă Napolitană, taie și-o găină c’avem rumâni!

Radu, căuta cu privirea prin curtea pustie și nu vedea nici o găină, doar un câine jigărit, prăbușit pe labele din față.

-Bă! șopti către frate-su, tu vezi vreo găină în sărăcia asta?

Gazda îl auzii și întorcându-se către Șobolan:

-…ăsta-i cam tontalău așa-i?

– Ba e chiar deștept, da’ nu știe!

-Ce să știu?

-…că rumânii au o vorbă:” Nu furi de la țigan găină”!

-Adică!?

-…adică de ce s-o cresc și să mă chinui, că-i timp până să face puiu, găină, și dacă are noroc și să face mare , vine v’unu și mi-o fură…așa și ceapa și pitioca, malaiu’ fărina….păntru tăte alea am rumâni!

-…da-s ale lor!

-…asta până-s ale mele…cine bagă samă! hohoti gazda, gândind în sinea lui, că, oricât de deștept e musafiru’, e un prost vai și-amar.

 

                                              #

 

O vila înaltă cocoțată pe-un deal, de unde se uita la Brașov cu niște ferestre largi ,găzduia manifestarea financiară a unei socieății private, având ca scop lucrativ, masajul, destinderea și ‘simteterea’ de bine. Fete curățele, vorbitoare de limbi una mai străină ca alta, masau Crema orașului cu …cremă.Doctori, avocați, procurori ,șefi de post și oameni politici. Se lăsa Crema întinsă, destinsă și frământată de mânuțe experte, pe bani buni, iar Hanta, patronul, lăcrima de fericire, constatând că tocmai era ora patru și mai avea ceva de făcut. Aranjă ceva hârtii, le încuie în sertar, mai sorbi o gura din păhărelu’ aproape gol, înșfăcă cheile mașinii și deschise ușa. În dreptul ei, două namile rânjeau și-n secunda următoare îl împinseră cu brutalitate înapoi în încăpere. Se sprijini de birou:

-De-abia așteptam să mă reântorc la muncă! rânji Hanta.

În spatele celor doi , Voicu închise ușa.

-Da’ sunteți rău tare de pagubă! zâmbi Hanta, și scoase din buzunar ceva bani, oferindu-i lui Voicu, însă acesta il privea impasibil.

-Nu asta mă interesează!

-Atunci pentru ce tot deranju’ ăsta?

-Doi străini, pe care i-ai luat de la aeroport…

-…da, doi bărbați care s-au cazat la noi în Poiană,…au facut comanda pe internet…i-am așteptat la aeroport, iar eu, după cum știți, m-am trosnit cu idioții!…

Pumnul unui ‘idiot’ i se înșurubă în ‘mirosniță’ și glumețu’ Hanta, zbură pe spate fix șaptezeci și cinci de centimetri. Sângele țâșni artezian, împodobind cu hematii și leucocite, un minunat covor moldovenesc , țesut manual,…de-o olteanca din Baia Mare.

-Ce legătură este între tine, tac-tu si Ologi?

-Cine?

-Ologii!…frații Ologu cu care am avut o treabă în trecut și pe care nu mă mai așteptam să-i revăd.Apar totuși fără griji, și defilează prin Brașov în compania voastră, a Grecenilor…sunteți neamuri, prieteni?

-Sunt clienți.

-Greceanu  a zis altceva!…în fine, de-abia aștept să ne contrăm, așa că spune-le clienților că trebuie să vorbim.

Idiotul doi, îi mai aplică vreo două, și îl așeză pe scaun unde , șmecherul de Hanta, leșină senin ca un director de pension ce era. Se trezi târziu iar capul îl durea decisiv.Ce, …cum ,…unde?….Voicu și Șobolanu’,….Greceanu…Dana…. un ambuteiaj de gânduri . Își reveni greu și speriat, sună acasă. Nici un raspuns îl făcu să se repeadă pe ușă ca un vifor, un vânt rece plin de spaimele lui. Ajunse plin de sânge în Poiană, se răsturnă în casă țipând disperat numele Danei, însă casa era pustie ca un organism mort din care viața plecase tai-tai.

 

                                                 #

 

Un casetofon japonez, îl elibera reverberat în pereții acoperiți complet de faianță, pe Bach. O sală lungă, unde pe o masuță încălțată cu patine cu rotile, zăceau aruncate alandala , întro ordine anume, scule însângerate , de cioclu cu studii superioare.Nu era beciul grotesc al marchizului de Sade, ci banala sală de morgă a lu’ Tomescu. O altă tavă, lungă , de inox, odihnea trupul decupat al unei femei. Tomescu își scoase mănușile, le aruncă în coș și opri pentru un moment, muzica:

-Vasileeee!, termină tu! țipă la bărbatul îmbrăcat într-un halat murdar și care, puțea suspect a alcool, …și dup’aia adu-l și p’ăla halit de câini!

Porni muzica la maximum și ieși pe ușa batantă, își aprinse o țigară și când intră în birou, în fața lui descoperi mirat , un așezat comod pe scaun ce-l privea cu interes:

-Salutări, meștere!

-Cioclu’ îți ureaza dom’ Sima, să trăiești toată viața ta!…da’ ce te-aduce icișea, și la ora asta?…parcă zicea-i ceva de ora două, iar acu-i numa zece,….ai venit să mă ațâți? ,…să-ți rezolv sinuzita?…te rog, da’ te rog, lasă-mă să te rezolv!…promit că n-o să te mai doară nimic, niciodată, amin! Sima scuipă repede de trei ori, a afurisenie și se trezi tremurând , strabatut de-un fior.

-Să te ia dracu măcelare! șopti Sima,…uite s-a ridicat păru’ pe mine!

-Păi ce-ai fi vrut să se ridice?

-Hai sictir! zi mai bine ce-i cu fătuca aia, săraca.

-L-am pus pe Vasile să o ambaleze și s-o pună la sertar, acu’ termin țigara și mă apuc de dosar. Pune și tu două cafele și vezi în dulap ca e și-o sticlă, pune și din aia…așa, care v-a să zică, …frumoasă, tare frumoasă, îngrijită, chiloței d’ăia sexi, urme ușoare de parfum scump…și asta, pentru că o spălase ploaia. Are o grămadă de tăieturi, mai precis , opt ca să scot și rigurosu’ din mine, făcute ori cu un cuțit tip stilet ori cu un brici ori un scalpel…dar cel ce a făcut asta, e un cioban!…

-Adică cioban, cioban de la oi?

-Da!…și are ochi căprui, un metru șaptezeci și trei, îl cheamă Gheorghe și…îi place Bacovia!

-Faci misto!

-…păi ce-ai vrea să fac, …un cap de pod? Păi dacă pui întrebări cretine…

-…e, cretine….

-…în fine, tăieturile nu sunt adânci și sigur nu a murit din asta, are însă echimoze urâte pe gât, pe tors, rupturi vaginale și anale extrem de urâte…probabil victima unui viol în grup, urmată de asfixie mecanică. Eu cel puțin asta voi redacta ca răspuns la cauza morții.

-Atat?

-Aaaa!….ar mai fi ceva, vezi tu , un tatuaj, ai acolo poza…un ceva celtic probabil, un soi de cosor a’ lu’ Moceanu…cum poartă toate rapandulele astea  deasupra elasticului de la chiloți,…pe șale, ca un indicator pentru….

-Da mă, știu! oftă Sima adânc, că și fii-mea și-a tras una de-aia pe buci, de-mi venea s-o omor…noroc cu mă-sa, că…

-…și nu sunt absolut sigur, da’ fătuca asta imi pare cunoscută…am pârlit-o pe una Patricia, de la chirurgie,cănd am fost la Congres în Sinaia.Am întâlnit-o pe pârtie, era cu niște gagici  și parcă mi-a prezentat o fătucă drept soră-sa sau verișoară si care  seamănă destul de bine cu victima….bine , atunci era vie…încearcă totuși și pista asta…poate iese…

-Atat?

-…în ce mă privește, și după ce-l rezolv și p’ăla din sac, te-anunț, bine?

Sima își notă tot în carnețel, bău cafeaua și dispăru pe ușă, uitând să-i mulțumească doctorului.

 

                                                #                                                      

 

Dacă carecumva, v-ați făcut griji, probleme existențiale, întrebându-vă, ce s-o mai fi întâmplat cu Sătmărenii, atunci,… bine… vă spun că au crăpat bine mersi pe paturile lor de spital, desigur, urmând ca medicul curant, să mai și revină din concediu. Un individ gras, îl așteaptă încă. E…dar vă rog frumos,…nu mai plângeți!

 

                                                       #                                                         

 

Apartamentul cu trei camere al procurorului Oncescu, situat undeva în București, la etajul șapte sau opt, era…cu întreținerea la zi. Mobilat cu gust de o nevasta școlită în vest, apartamentul găzduia la acea ora târzie, o femeie, un copil de patru anișori, un altul de  șase  și niște musafiri. Cei doi copilași stăteau adunați la pieptul femeii , lăcrimând toți, lângă un perete portocaliu.Musafirii așteptau plictisiți, ca domnul Oncescu să revină acasă, în sânul aglomerat al familiei sale, desigur.Când se auzi zornăind cheia în yală, doi dintre musafiri, mai vrednici pare-se, țâșniră la ușă și îl ajutară să intre în casă, înșfăcat de paltonul englezesc, gri.

-Ce…cine dra…?  se precipită, încercând să înțeleagă ce se petrece, gâtuit de cravata boțită de două mâini noduroase, proptite în gâtul lui. Fu împins cu tot cu servieta Diplomat, pe unul dintre fotolii.

-Ce se întâmplă? întrebă speriat de moarte, în timp ce-și privea familia îngrozită. Unul dintre bărbați, la vreo treizeci de ani, mustăcios și tuciuriu, așeză un scaun curbat și-nvelit în mătase  în dreptul procurorului. Se așeză și-l privea pe speriat, mișcând încet capul, când spre stânga, când spre dreapta, – de parcă încerca să-l vadă din două unghiuri diferite,-  în timp ce țuțăia din buze compătimitor.

-Bucuros de oaspeți, domnu’?

-Cine sunteți?

-Niște nenea îngrijorați!

-Și ce doriți de la mine! vorbea liniar și mecanic, deoarece întreaga lui ființă, era strivită de grija pentru ai lui.

-Păi eram curioși, să-l vedem p’ăla care sălta praful de pe dosare prin birouri, că face el căcatu’ să pută,…că bagă el în pârnăi, că face…că drege! E…noi e ăia vinovații!

Mustăciosul, se întoarse puțin pe scaun și făcu un semn către alt bărbat.Dijmă se ridică, o săltă pe femeia îngrozită și copiii, pe care îi scoase din încăpere, pe hol.Pe copilul de patru ani, îl purtă de mânuță până la ușa de la intrare și îl așeză în picioare, iî dreptul ei.

-Aveam de vorbit oarece și nu cred că ei trebuiau să audă.Te anunț deci că, ai două șanse! Scoase de la piept cincizeci de mii de euro și îi așeză pe pat….asta e una dintre ele!

Procurorul Oncescu, numai prost nu era, dar nici curvă și ghicind repede cam despre ce e vorba, hotărî el într-un mod absolut cretin, să-i demonstreze mustăciosului, că nu s-a ‘tăiat’:

-Și…a doua?

Manix îl privi cu un singur ochi, cel de-al doilea închizându-l, așa, șmecherește.

-Păi, ia să vedem,…nu…Brici? îl rugă el pe un altul.

Cel rugat, se scotoci în buzunare și scoase niște cuțite subțiri, scurte și cu mâner negru.Ieșii în hol, unde Dijmă prinse copilul de păr și îl țintui de ușă ca pe o… țintă.Smuls de pe scaun, Oncescu fu culcat pe burtă la ieșirea din cameră, doar capul ieșind atât cât să vadă holul. Imaginea îi ardea măruntaiele și se gândea la pistolul din servietă. Brici aruncă zâmbind unul dintre cuțite care, se înfipse în tăblia ușii, imediat lângă gâtul copilului. Oncescu țipă și încerca să se elibereze zadarnic.

-Mmmm…destul de aproape! zise Manix.

Un nou semn, un alt cuțit, tăie mânios aerul ,înfigându-se în mânuța copilului.Manix se aplecă lângă procurorul care, cu gura astupată de palma unui bărbat, gemea implorând milă.

-Eu zic să alegi prima variantă,… poți să-l tratezi și-ți ajung chiar să-l ții la o școală bună, …cine știe?…poate ajunge procuror! Făcu apoi un semn și toată trupa se asmuții spre ușă, înspre o lume despre care eu o închipui, voi ați auzit, iar ei…o trăiesc! Vecinii au crezut că Onceștii se ceartă si își bat copiii…normal!

 

                                                       #                                      

 

Castronul cu oase de găină, fu luat din fața mesenilor sătui, lăsând loc, sticlelor de băutură, care neaoșă, care străină și cu dop fandosit. Manelele țipau din difuzorul fisurat al unei boxe , ritmuri șutite de la lăutari străini, fumul de țigară, înnegura cămăruta luminată bej, de un bec suferind, probabil din cauza fumatului pasiv. Calu’ dezrobitu” născut deunăzi – ca Remus și frate-su – de-o cățea sub coteț, rupt de beat, lălăia melodia , bine dispus:

-…și pan’ la urmă, teteo,…ce vrei?îl întrebă pe Șobolan .

-Să rămânem aici vreo două-trei zile și dup’aia ne tirăm!

-…și mai ce?…

-Păi cam atât, că la altceva,…nu sunteți voi in stare să mă ajutați ! îl stârni Șobolanul , pe găzdoi.

-Cum?…se încruntă Calu’ căutându-l pieziș cu privirea, …adică…cum nu putem, adică-s lache?…

-…acu’ nu-i vorba de furăciune…

-Da… de ce?…de mierlit pă careva?

-…nici …

-…și-atunci ce morții e, …curve, praf,….mardeală? Se ridică clătinat în picioare.

-Ce pula mea iei foc,?… stai dracu’ jos și-așteaptă să-ți zic, te’n morții mă-tii!

Toți înlemniră. Îl știau pe dezrobit iute la mânie și acu’ așteptau toți să vadă un semn, ceva , să spargă sticle, să taie musafiri, să se rupă în destoinicie.

Însă nimic, nimicuța!…Calu’ zâmbi și se așeză liniștit pe scaun.

-…bine!…vorbim cand îs treaz!…hai, mai toarnă un pahar Pardailane, că bine-o fost cănd o fost rău!

Mobilul Șobolanului, îi tremura în nădragi silind pe simțitor să se ridice pentru a se transfera singurel afară.

-Ce-i?

-…și Dana și tata  au dispărut! răcni Hanta….asta din cauza voastră și a boului ăla de Voicu,…că a trecut pe la mine și m-a boțit ca pe-o pernă până am luat nani,…io-s plin dă sânge , da’ pe ei nu-i gasesc…

-…calmează-te, poate au plecat undeva,…ai căutat peste tot?

-…unde peste tot?…ești tâmpit? sunt doi oameni ,nu o pereche de ochelari…și au și cumpărăturile făcute, îs pe masa din bucătărie…așa că vino dracului încoa’ ca tu ne-ai băgat în căcatu’ ăsta, că daca se întâmplă ceva cu ei…

Șobolanu’ închise telefonul și intră ușor iî casă.Îl săltă pe Radu  de geaca de piele.

-Ce-i?

-Plecăm, acum!…e belea. Calule, nu mai stăm…te sun curând și îți spun ce și cum.

 

                                                            #

 

Vasile, artistul plastic în carne moartă, trase sertarul cu capodopera și mândru parcă de îndemânarea sa , înlătură cearceaful alb, de pe fața fetei. Morga, se umplu de țipete. Patricia reverbera acid în sală, răcnete sălbatice:

-Olga!….Olguța!

Sima, o cuprinse de după umeri, ținând strâns la piept , un trup chircit de durere, un boț de carne mărunțit de disperare.Fata, reușii cu greu să oprească în ea, icnind, valul de ură și neputință care o inunda ,minute mai devreme.

-Mai avem de anunțat pe cineva? întrebă Sima, -în timp ce o ajuta să se așeze pe băncuța de lați geluiți din hol – pentru că, la tine am ajuns practic din întamplare… Fata, ridică încet privirea umedă, privindu-l în ochi:

-Aici nu mai avem pe nimeni …toate neamurile noastre sunt în Moldova, Rusia, Ucraina, împraștiați de viață ca și noi…că am venit la școală… eu prima , că-s mai mare ca Olga cu patru ani. M-am apucat de școala de asistente medicale, că mă pricep și îmi și place, mi-am găsit gazdă , m-am angajat la spital și am adus-o și pe Olga , la facultate. Face inginerie alimentară, că la noi, este o fabrica de sucuri și ea vrea să se întoarcă, că are un draguț…Tăcu înecată de lacrimi.Sima tăcu și el, deși avea o grămadă de întrebări.

-Cum o să le spun?…ce să zic când m-or întreba ce a pățit?…de ce nu am avut grijă de ea?

-A fost bătută, torturată, violată și aruncată pe un maidan. Sima  era polițist, năucitor de franc, bădăran în esență și absolut convins de faptul că, nuanțarea unei situații, oricăt de dură ar fi ea, îl confuzeaza. Așa că , te rog să-mi  spui, continuă el, tot ce poți despre Olga, …cu cine ieșea, ce făcea în timpul liber, nume de prieteni,…dușmani…

-…în  ultimul timp, ieșea mai des seara, prin Cișmigiu, că e aproape de unde stăm noi, și dacă nu eram în tură la spital, mergeam și eu. Ne opream la restaurant, luam cafea și suc, flirtam cu căte un băiat și ne întorceam acasă. Era acolo în permanență, un individ înalt și mustăcios, cu o față lungă și plină de cicatrici.Manierat, aranjat de fiecare dată și care o plăcea pe Olga. Îi oferea câte o floare , după care se îndepărta misterios fără să scoată o vorbă…altă dată, ne-a oferit șampanie, dedicații….Olga îl cam plăcea pe individ și în ultimele luni, cred că s-au văzut, deși ea nu vorbea despre el.

Sima, își nota în carnețel încet și rar, ideile de bază,…treizeci de ani, …Cișmigiu,…curtenitor, aranjat..cicatrici…Brici Zepelin… .Patricia, zării cu coada ochiului, nota:” Brici Zepelin”

-Știi cumva, dacă… se prostitua?

-Olga? niciodată!

-Nu știi sau nu crezi?…avea bani, haine de firmă?

-Ca oricine, oricum …înainte să te bage în pat, orice barbat îți oferă ba , un parfum, un ștramp, o bluziță, o cină în oras…însă bani, …asta nu!..că întotdeauna mi-era greu să adun banii de chirie,…ea știa și nu cred că dacă avea bani, nu mă ajuta!

Sima , se ridică și închise carnețelul:

-Deocamdată, am terminat aici, te voi ruga totuși ca dacă îți mai amintești ceva, -îi întinse o carte de vizită – te rog să mă suni!…te pot lăsa undeva? sunt cu mașina!

-Nu mulțumesc!…mai stau puțin să îmi revin,…mai am de dat și niște telefoane…

Sima plecă. În urma  lui, Patricia telefona plângând, țipând, transferând nenorocirea asupra interlocutorilor. După câteva ore, la granița României cu Moldova, patru mașini pline ochi cu vorbitori de limbi străine, făceau coada , să intre-n țărișoara mea…și au intrat!

                                                         #                                             

 

Cum-necum,  se făcu duminică. Națiunea  dormea adânc, ca-n imnu’ național, răvășită în pat, dezvelind de sub păturică, chilotul rupt și cu elasticul plesnit. Din gurița întredeschisă, îi curgea atât de sexi…o băluță! Era lividă și slabită, pentru că tocmai ce era ziua aia,…în care scăpase de zilele alea. O bătaie în ușă, o trezi!

-Cine-i? expectoră ea băluțe întrebătoare.

-Io ! răspunse vocea, …Făt Mișto!

Națiunea, sări ca arsă, se repezi în baie lipa-lipa, se dădu cu fresh țac-pac, îmbrăcă un halat alb cu guler gri și țup-țup, deschise ușa.În cadrul ei, surpriză,…balaurul cu enșpe capete…cu unu’ vorbea iar cu ălelalte…impozita!

-M-ai mințit! fâlfâi ea buzele bosumflată.

-Ca să vezi!

-Ce vrei?…că uite-acu’ tre’ să apară Făt Frumos, să ne ducem la vot!

-Fă tută! o alintă balaurul,…mă mai ții mult în frig?…vrei să-ngheț bugetul?

Națiunea se retrase bombănind, lepădă halatul, chiloții, urcă pleoștită în pătuț și proptită în patru puncte cardinale, se lăsă impozitată. O dată pentru ojă, că e toxică și-un produs de lux, …o dată pentru silicoane, și de alte câteva ori…că așa avea chef, balaurul. O bătaie timidă la ușă, o făcu pe naivă să întrebe:

-Cine-i?

-Eu, iubireea mea…Liceanu’! Te-ai trezit, mergem?…e timpul ca lichelele să plece!

-Imediat iubitule, …imediat!  Promise ea grabindu-se să „vina” mai repede. Reuși, așa că balaurul o recompensă cu zece la sută, discount. Relația financiară se încheie fără ca cei doi să-și aprindă o țigară, iar națiunea, ca o inocentă virgină, deschise ușa, iubitului ei. Liceanu’ o sărută pe obrazul gros, îi oferi o floricică, aruncându-i Balaurului, o privire încurcată.Înainte ca cei doi îndrăgostiți să iasă în stradă, împinși acolo de dorința de a se exprima ștampilând, Balaurul întrebă:

-Bă, Făt Șucar!…tu ce ești de fapt, băiat sau fată?…te impozitez oricum, vreau doar să știu cum te pun…pe grilă! …ți-ai dracu’ de-ntelectuali!

Greceanu, se trezi din vis buimac, clătinând din cap. Se îndoia,gândind pe de o parte să mearga sau nu la vot, iar pe de altă parte obligat de loviturile în stomac, pe care i le sădea acolo , un țăran de individ chel. Se arcuiau până și gândurile, în el.

-Unde sunt cei doi Ologi?

-Nu știu!

-…ba știi, ba știi, ba știi! acompanie Voicu cele trei lovituri cu șpițul, înfipte în tibia legatului fedeleș, pe-un scaun nașpa.

Greceanu, o zării printre pleoapele umflate, pe Dana, legată și ea, pe-un scaun.  Avea  ochii vineți și rimelul i se scurgea pe obraji. Chelul o prinse de bărbie, ridicându-i fața și o privi atent, apoi îl întrebă pe Greceanu:

-Unde-i dau moșule?…maț sau bot?..aaaa….și înainte să-mi explici amănunțit, cam ce-mi faci dacă o pocnesc, ori alte căcaturi lacrimogene… chelul se descheie la pantaloni și-l stropii  de sus până jos pe Greceanu.

-Ce vreți? țipă Greceanu deznădăjduit.

-Să știu unde-s Ologii, atât! îi suni, ne vorbim, ne râdem , după care ne vedem toți de viețile noastre de căcat. Ce dracu’, parcă erai mai cu coaie!

 

                                                               #

 În fața „bombei” artizanale confecționată de-un turc bocciu cu fața mâncată de vărsat, stăteau parcați, rânjind acustic ,patru bipezi, bând bere , din pahare de plastic. Se râdea zgomotos, se mai sorbea din păhărel, se mai râdea iar și iar se mai …Turcu’ ieși în pragul ușii , soios, burtos și șchiop și înțepenii acolo , imaginând o pictură de Goya înrămată-n termopan. Șorțul mizer pe care își ștergea mânuțele scurte ,îndepărta de el orice gând salubru. Gătea șaorma de pui, cu sos năbădăios și tocmai lua o pauză, în care să usuce sudoarea în curent. Lângă cei patru ,opri un Opel de sărac. Geamu’ manufacturat dă neamț, să facă sluj la buton, se culcă la ordin și o voce se răsti la paharnici:

-Teraseeeee?!

Bipedul cu auz fin și poreclă de prost, se aplecă să vadă cine-i curiosul, apoi se îndreptă, hohotind:

-Fugiti, bă!…că a venit Garda să ne sufle-n buci și ăsta are buze reci!…Paharnicii râdeau iar,…ha, ha, hac!

-Hai urcă!

-…în asta? …păi io fac cangrena în roabe, da’ dacă vrei să vorbim, ieși dracu’ afară și salută și tu cetățenii, …pă voi chiar nu vă-nvață nimic la crescătoria de cinstiți?

Sima, căci despre el era vorba, coborî și salută turma de-mpodobiți cu Iisuși legați în lanțuri groase , de aur ieftin.

-Zi milițiene!

-Sunt de încredere? Întrebă Sima arătând spre ciumpalaci.

-N-ai treabă înfioratule…

-Păi e vorba despre…

-…apăi dacă-i vorba așa, hai la umbră în BMW. Se retraseră amândoi urcând în mașină, sub privirile plictisite ale chefliilor.

-Zi! șopti Terase.

-Am două mortăciuni și nu știu cine sunt, un bărbat măncat de câini și o fătucă tânără.Astea-s pozele…cunoști pe cineva?

Terase privi pozele și o grimasă apăru pe fața lui ridată.

-Ai baftă, fata e Olga, o pizdă spălată și ăsta e Ghium, taximetrist cu aere de interlop, văr cu Zeppelin ăla bătrân…erau amândoi?

-Nu știu.

-…pe fată cred că a mierlit-o Brici, Dijmă mi-a zis ceva de o curvă ridicată la cer,un scandal de căcat, dar Ghium…ăsta era un blajin, băga maimuța la aeroport. N-o fi dat rest?

-Asta-i tot, mersi!

-Cum tot?…păi și mie ce mi-ai adus?

-Laura cum e ?

-E nașpa, că o tot taie vracii și tot nu poate să meargă, iar jegul e liber bine mersi. Nu mă pot apropia de el că are libienii ăia acolo tot timpul.ȘtiI că a lovit-o cu mașina pe trecerea de pietoni.E , asta lipsește acum de la dosar, pentru că jigodia i-a plătit prin primarie și la doua ore , ăia au mutat trecerea de pietoni cu cinci metri mai sus. Fă rost de locul în care merge mai des și lasă-mă să-l fac, nu-mi mai cere să îl las pe mâna justiției, că ăsta cu mâna aia se șterge la cur.

 

                                                            #

 

Hanta sări din fotoliu și se grăbi să deschidă ușa. În pragul ei Șobolanul îl prinse de reverul hainei , îl împinse brutal în hol , îl cadorisi cu un pumn în față și aruncându-l pe canapéa…

-Ce Cristosul mă-tii vrei de la mine?…cum adică eu v-am băgat în căcat?…Crezi că asta am vrut, să  ajungi tu dobitocule să-mi reproșezi lucruri?

-Nu de asta….

-Taci dracului și zi mai bine unde i-ai căutat?

-Peste tot, bine?…oriunde am crezut că i-a văzut cineva și nimeni nu știe nimic…Nu apucă să  termine vaietul și telefonul fix sună neașteptat…țârrr! Hanta se repezi să ridice receptorul.

-Ești acasă?

-Da.

-Dă-mi-l pe Ologu ăl mare!

Hanta îi  întinse Șobolanului receptorul.

-Zi!

-Ca să vezi ce ți-e curva asta de viață? …trăiești…

-Ce vrei?

-Pace în lume, să-i ajut pe sărmani, să-ți crească un neg în cur și firește…banii, vreau banii în morții mă-tii de hoț…

-Atât?

-…și pe frate-tu la schimb cu ăștia doi…doar așa …să-l fezandez…

-Ești cretin?

-Nu, doar în avantaj!

O tăcere lungă  confirma tuturor că gluma se îngroașă și așteptau înlemniți ca Șobolanul să spună ceva, orice…

-Bine, cu o condiție ,răspunse …

-Care?

-Facem schimbul poimâine, unde alegi tu, dar vreau să fie acolo și stăpânul tău…

-La dracu” cu Hollywoodul ăsta, că numai filme de căcat aveți în cap.O faci sau nu! …simplu…ce condiții?…păi ești tu în măsură să pui condiții?…de unde morții mă-tii atâta harneală și harfe pe un hoț de căcat.Ne-ai furat și t e-ai emigrat cu căcatul ăla de felcer….și-acuma te întorci să ce? Să ne ceri iertare, să ne dai dobânda?…nu ai trimis o vedere șapte ani și acum vrei să vina Boieru să te vadă?…

-Ai terminat?

-Ce?

-Facem afaceri sau continui să vomiți, ești nevorbit?

-Mai pot aștepta două zile până îți trag mecla aia-n pulă!…vorbim!

 

                                                            #

 

 

Bătrânul  lac Herăstrău, își încrețea pielea bătută de vânt, îngrețoșat de întâmplarea… întâmplată. Pe malurile lui, niște vai-și-amar de capul lor, niște melteni, copii de cinstiți, ridicară pe timp de restriște economică, niscaiva stabilimente.Terase cochete,unde băieței și fetițe, puteau adăsta în răcoare.Hallou-rile de gaze intestinale ce-i însoțeau pe vilegiaturiști, erau întrecute în duhoare doar de sistemul improvizat de canalizare, ce-și scurgea ce-și scurgea,direct în lac desigur.Dar cum jegul la jeg trage, se simțeau ca la mama lor acasă. Blugi de firmă, plesneau întinși pe bucile dornice ale câtorva ciboarge –mai mult plastic decat țâțe- ce-și bălăngăneau una alta de colo- colo și cum să nu îți pară greu să pășești erect, când ai genunchii lați de atâta viață bună.Blonde cu gene lungi, care se încurcă hain în părul pubian al unui investitor, băutor de uiski cu red bull, brunete vorbitoare de limbi străine cu gura plină, toate-toate trăiesc din suptul sevei popoarelor lumii.Hoheri de vărste emancipate, obezi obtuzi, țuțeri confuzi, toți agonizează printre putori fleșcăite. Corci, Dijma și Terase, urmăreau de la o masă, cum  ”porcii” lor tipăreau euroi atât cu …cât si cu….

Ca niște veritabili stăpâni, supravegheau turma cu ochi vigilenți de pești versați, în timp ce sorbeau din băuturile ce inundau tiptil venele lor, crestate ici-colo de lama de ras, prin pârnăile patriei. Afară se întunericea acut, așa încât mesenii erau abia intrați în tură. În parcarea terasei, două mașini cu numere moldovenesti, își traseră sufletul motorizat, oftară scurt , apăsat și opriră.Din ele coborâră opt bărbați, patru dintre ei, mari cam cât o planetă iar ceilalți cam cât sateliții lor, intrară pe terasă sub privirile panicate ale consumatorilor.Între bărbați, parcă invizibilă, o fătucă brunetă căuta cu privirea, ceva sau pe cineva. O brunetă cu picioare lungi până în cearcăne, se apropie de fată și o îmbrațișă.

-Patricia!

-Lili, ce faci?

-Am stat ca vaca cu un fleșcăit care nu mai termina…apoi privindu-i pe bărbații ce o însoțeau șopti*

-Vor ceva carne?

-O , nu! îl caută pe unul… Brici?

-Nu-i aici, dar…de ce?

-Afaceri.

-…dar uite acolo la masa aia, trei sunt cu el, ai lu” Zepelin…poate te ajută ei!

-Mersi! Mulțumi Patricia și le sopti ceva bărbaților.

Două planete și un satelit se îndreptară spre masa celor trei, mutând în drumul lor – probabil datorită mișcării de revoluție- câteva scaune cu tot cu livizii așezați în ele.

-Bună seara! Tună satelitul

-Ce? întrebă Corci emoționat.

Una dintre planete, Iura să îi zicem, își sprijinii palma pe capul curiosului și porni să îi înșurubeze fața în farfuria albastră cu floricele aurii.Dijmă vru să fugă prin dreapta însa constată nefiresc și teribil de mirat că, bocancul moldovean care îl lovi în față, nu vrea să îl lase.Lovitura îl aruncă conform legilor fizicii în partea stângă, unde, penetră cu parietalul  o foastănă de brad geluit, sări de pe terasă și leșinat încă din aer, căzu la pământ de la fix doi metri și treizecișipatru de centimetri.

Terase , nefiind prost, își făcu rapid calculele și constată că este de acum singurul capabil să răspundă la întrebări, așa că de ce să-l boțească ca pe o folie de aluminiu?Se săltă în picioare și cu mâinile întinse a apărare înspre universul moldovean proaspăt creat de Dracu, țipă*

-Ce vreți?

În timp ce terasa, parcarea și locul de dat cu capul în gurițe se pustiii instantaneu, satelitul susură un răspuns*

-Brici!

-Ce-i cu el?

-Unde-i?

-Trebuie să apară, dar…Ar fi vrut să întrebe de ce îl caută însă se gândi că îi place cum arată, așa că tăcu.

-Acum unde e?

-Acasă!

Înainte să termine de răspuns anchetei cosmice , satelitul îi vârî în gură un deget presându-i în același timp obrazul cu alte doua degetoaie.Răsucii pumnul strâns astfel încât presiunea creată pe obraz, durerea , îl forță  pe Terase să se supună întocmai ca un crap tras la mal de pescar .Aproape îngenunchiat, cu capul aplecat întro poziție nefirească, se lăsă condus de satelit înspre o mașină și văzând portbagajul deschis, se gândi că deocamdată , acea gaură neagră, este singurul loc sigur din universul ăsta nou și dătător de na-na.Intră singurel și de bunăvoie, chircindu-se alături de alte două trupuri.

-O mierlim băga-mi-aș pula, așa-i? Cine dracu îs ăștia? suspina Corci.

 

                                                          #

 

 

Petrolistul lui pește de apă sărată, se săltă pe bătăturile învelite în bumbac, se încălță cu pantofiorii scumpi, ieși din birou și țipă la secretară*

-Mă duc la Poliție!

El și libienii lui urcară în lift ca să coboare în garaj unde niște mașini , îi înghițiră rapid, rumegând benzina mocca, până hăt departe la Poliția Capitalei. Aici,un oarecare, îl întâmpină pe la intrarea dosnică, căci la cea principală, băleau clanța ușii câțiva ziariști flămânzi, care aflaseră despre marea vizită, din surse confidențiale, desigur.Fu condus într-un birou larg dacă nu era strâmt, unde un procuror, un milițian mincinos care se dădea drept polițist și o sticlă de uischi, îl așteptau.Libienii… afară.

-Salut!

-Sa trăiți! exclamară în cor cei doi propovăduitori ai legii și ordinii.

-Am venit!

-Serviți un pahar?

-Păi nu pentru asta am venit? Se așeză, sorbi din paharul întins de procuror și zâmbi*

-Bă , voi știți balada pinguinului care respira pe cur?

-Nu!

-Cică s-a așezat și…a murit!

– Ha, ha ,ha!

Bancuri și voie bună se auzea stins din spatele ușii și patru ceasuri, trecură repede pentru glumeți.Se ridicară apoi și porniră toți, cu fețe serioase spre intrarea principală.Vulturii presei, unii mai pleșuvi ca alții, înfigeau ciocul și ghearele întrebărilor, în carnea acuzatului.

-Domnule procuror, ne puteți spune ce măsuri se vor lua?

-După cum știți déjà, ancheta este în curs ,cu privire la accidentul petrecut acum câteva luni și în care a fost implicat domnul Georgescu , accident nefericit soldat și cu victimă .Astăzi, domnia sa , a răspuns timp de aproape patru ore, unor întrebări…ancheta fiind în curs, vă rugăm să aveți răbdare,legea va face cu siguranță dreptate.

– Domnule Georgescu, aveți ceva de declarat? întrebă o duduie de proastă ce era.

-În primul rând, vă spun că sunt adânc marcat, îmi pare extrem de rău pentru necazul acelei fete și implicit al meu, însă nu vreau să comentez cu privire la mersul anchetei. Este stresant și obositor, însă acea domnișoară suferă mult mai mult.Încă susțin nevinovăția mea iar cei ce se ocupă de acest caz, pot confirma faptul că niciodată nu m-am sustras anchetei, cooperez și îi asigur de respectul meu față de organele de anchetă, abilitate să soluționeze acest caz. Să lăsăm legea să hotărască! Conchise domnul Georgescu și se smulse din îmbrățișarea participanților la hohaială, urcând în mașină și pornind spre …unde dracu voia să meargă.Lăfăit pe bancheta din spate, încreți fruntea cu ochii închiși, își ridică ochelarii și se frecă la ochi. Telefonul fremăta în buzunar.

-Ce-i?

-Voicu sunt! …am vești și toate-s bune…poimâine vin lovelele, dar vrea să fiți și dumneavoastră acolo…

-Unde?

-Am zis că la vila în Râșnov, în Glăjărie…toată lumea vrea să vă vadă, este și …Sabina.

-Sabina?

-Întocmai!… când i-am spus că veniți, l-a sunat pe conte să-l anunțe că nu mai merge la ski, are de rezolvat o chestiune, bla, bla, bla.

-Vin mâine seară!…pentru Sabina…că pentru căcatul ăla cu ochi , nu mă deranjam,…altceva?

-Atât!

Parcarea subterană , îl înghiți pe Georgescu, ca o entitate neagră, hotărâtă să ucidă lumina din orice.

 

                                                          #

 

Manix, stătea lăfăit pe canapea și se zgâia la televizor.Lângă el, Zepelin, băga întrânsul oarece, urmărind și el în direct, știrea*

-E, ce zici?

-Lasă-l dracu că se descurcă, tu crezi că ăsta-i născut ieri?…la ce bani are crezi că se rupe acu*? Soneria ii făcu să tresară.

-Vezi cine-i! îl îndemnă pe Manix.

Dezrobitul se ridică plictisit, coborî scările și ieși în curte, trase ivărul la geamlâcul porții și când să vadă cine este , o lovitură puternică în cap, îi desprinse violent spiritul de trup.Poarta se deschise ușor și spirite neastâmpărate de moldoveni, năpădi curtea. Lucind în lumina lunii, lopățele de infanterie, pluteau eterice de colo –colo și curănd, în sala mare, îngenunchiați și legați la picioare, având fiecare un săculeț negru pe căpșor, scheunau toți ai lui Zepelin.Un bărbat de vreo juma* de veac, țipă*

-Care-i Brici?

Una dintre margelele umane, înșirate pe lanțul disperării, înainta pe genunchi , țuțăind din buzele lipite cu scotch. Unul dintre moldoveni, îi trase sacul de pe cap și niște ochi înfricoșați își sprijineau teama de nenea cel rău.

-Tu?

-Îhi, îhi! Reușii să îngaime speriosul, care fu săltat de subsuori și scos târâș până în stradă, unde un portbagaj cu gura larg deschisă , aștepta să îl halească.

-Cine a mai cunoscut-o pe Olga?

O singura mărgeluță scutura lanțul agitându-se bezmetic, mârâind nervos. I se scoase sacul și Terase , cuprins de groază făcea semne disperate să fie lăsat să vorbească. I se smulse banda adezivă de pe gură și în câteva secunde hotarâră să o pună la loc.Vărsa din el de parcă era stricat la mațul vorbirii.Bărbatul cel rău, îi trase din nou sacul pe cap și îl trosni cu pumnul în cap , trimițându-l în țara lu” Visu. Când într-un final , mașinile fură pline cu fezandați, porniră toți în toiul nopții spre o pădurice din Codrii Vlăsiei, unde hoții își aveau și au încă sălașul.Sufletul Olgăi îi aștepta déjà acolo într-un crâng alături de niște gropi proaspăt săpate și niște saci cu var.Curând, lumina bălăngănită a lanternelor, anunța gropile că marfa sosise.

 

                                                          #

 

-Karol?

-Da!

-Șoolanul sunt dragule, mă poți ajuta ?

-Cu?

-Adresa unui număr de telefon sau locul aproximativ de unde a sunat, …undeva în jurul Brașovului…nu știu cât de complicat este…vreau să dau de un fraier care îmi datoreaza niște bani și se dă plecat din țară, ba e în Belgia, ba Franța și mi se pare că l-am văzut prin Brașov…poți să mă servești?

-Dă-mi numaăul și te anunț cât pot de repede …a ..și ora la care a sunat…vedem…atât?

-Da!

-Crezi că iese ceva? întrebă Hanta.

-Nu cred, sunt sigur! …dacă nici avocatul ăsta n-are relații, atunci cine?…și e prietenul vostru …nu? Odata ce știu adresa , plecăm să-i mătrășim pe ticăloși și să-i scăpăm pe Greceni adică pe ai tăi …în tot războiul ăsta ei nu au nici o vină.Hanta începu să tremure nervos și vizibil.

-Ce ai? întrebară toți.

-S-a tăiat dă-l în căcat!…ce dacă-i mare, știe să se spargă în hohaiele și-n fanfleuri pe senin…când vine ploaia , canci!

-Taci mă!

-De ce să tac?…ori poate voi nu știați că-i vai pula lui…lache pansat, nichitumba și asta e…pentru că vedeți voi, viața era mișto până să, hop…și-acu când e să se întâmple , gata , nu-i știrea lui, nici nu-i pute , nici n-a mâncat…cred că el masează la firmă…voi îl vedeți pe ăsta să se-nfigă în ghium să trăiască cu jangale și orez?

-Taci mă, n-auzi? șuiera Șobolanul.

-De ce mă?…dacă-s neamurile lui și el dă îndărăt, eu ce-am, sunt mai prost?..și tu, ce pula mea îmi explici lucruri ca la prost!…până să apari tu și mutu de frate-tu, viața noastră era cum trebuia, șampanie, fursecuri,pizdă…

Ca o lespede de mormânt se așternu  tăcerea și toți ochii se îndreptară spre Hanta.

-Ce-i?

-Cum , ce-i?..tu nu auzi ce turuie ăsta? întrebă Tamale.

-Mi-e rău!

-Te caci pe tine de frică!…mare și prost! Fonfăi Sile ca pentru el.

Telefonul Șobolanului porni să cânte parcă, doar ca să-l salveze pe Hanta.

-Da!

-Stii unde e Glăjăria în Râșnov?

-Gasesc eu!

-E undeva în câmp, vreo doua-trei vile de săraci…

-Mulțam tată! închise telefonul și privindu-i pe ceilalti, hotărî*

-Hopa sus!

-Hopa sus? Zâmbi Sile, păi până să hopa sus , mai trebuie ceva, nu?

-Ce?

-…să facă plata venezuelenii, cum ne-am înțeles cu nichitumba…o suta de mii, acum , aici, azi!…dup-aia , hopa sus, hopa jos, că dacă iese prost nu trebuie să iasă la fel pentru toată lumea…așa e veața mai curvă…deci?

Hanta se ridică și urcă scările spre etaj.Coborî după câteva minute, ținând în brațe o cutie…o așeză pe măsuța de cafea și o deschise. Teancuri de valută discutau între ele, prețioase tare.

-Aici sunt patru sute de mii!…când vă întoarceți sunt toți ai voștrii, eu nu mai vreau nimic…să vină ai mei sănătoși și…

Sile se repezi la cutie, îl înlătură ușor pe Hanta, scoase partea lui, o înfășură în fața de masă și ieși afară. O așeză  în portbagajul mașinii și se întoarse în vilă.

-Acu, că am rezolvat și cu încrederea în tine, zic să… hopa sus!

Bărbații se ridicară și porniră către mașini.În ușă , Hanta întrebă*

-Și eu?

-Ascunde-te sub pat!…bau-bau iezixtă! Mormăi Sile.

 

                                                        #

 

Terase, deschise ochii încet-încet ca nu cumva, ce avea să vadă să nu-l sperie de moarte.Ceva puțea pestilențial lângă el, iar bățul care îl împungea în coaste, se dovedi a fi mânuit de un negru îmbrăcat în verde. Ăsta ori e dracu” ori un extraterestru, gândi el.

-Bețivan ratat! șoptea Dracu, scoală că te pișă câinii!

Terase se ridică în fund privindu-l, cu palma căuș în dreptul ochilor.

-Unde sunt?

-Cine?

-Eu!

-Aici!

-Aici ce?

-Aici ești tu!,re-ai aI dracu de bețiv.

Terase se ridică sprijinindu-se de drac, se îndreptă de spate icnind dureros și privi în jur pe deasupra tomberoanelor de gunoi.Trona între ele ca regele muștelor.Realiză că este în capătul străzii, la Zepelini și că mirare mare, este viu.Se lepădă de dracu și tâșni înspre mașina parcată undeva în josul străzii.Își căuta telefonul și cheile, însă doar cheile mașinii erau asupra lui. Ajuns la mașină deschise portbagajul  și scoase geanta de sala.Se dezbrăcă în stradă sub privirile unor trecatori prin astă lume tristă și îmbrăcă treningul transpirat.Urcă în mașină și porni spre Poliție.Ajunse repede și se răsti la ofițerul de serviciu*

-Sima este?

-Cine îl caută?

-Eu, în pula mea, ești prost?

-Atenție la vocabular !

-Sună dracului la Sima și dă-mi-l la telefon…e urgent!

Ofițerul de serviciu,îl privi condescendent deși cu siguranță nu știa ce făcea, formă încet un număr de telefon și duse receptorul la ureche , fără a-l pierde din ochi pe civilul nașpa mirositor.

-Să trăiți! Am lângă mine un domn care dorește să vorbească cu dumneavoastră, zice că e urgent…

-Cum îl cheamă?

-Cum vă numiți?

-Terase!

-Cum?

-Terase sunt unchiule, hai până jos să vorbim, țipă civilul cu buzele strecurate prin vizetă.Sima se prezentă urgent și îl urcă în birou, unde pe un scaun odihnea o domnișoara.Terase o privi atent și o recunoscu ca fiind fătuca aia, care era seara trecută cu animalele alea mari. Se repezi înspre ea și o apucă de umeri.

-Cine ești și cine sunt animalele alea?

Sima se repezi să-l tempereze, îl răsuci și-l împinse cu putere în colțul biroului.

-Ești nebun?

-Știi  cine e cucoana?

-Patricia! Domnișoara Patricia Litvenko, asistentă medicală  și studentă, …de ce?

-Litvenko? Rusoaică?

-Ucraineancă din Moldova, dar am rude și în Rusia ,răspunse Patricia privindu-l în ochi pe Terase.Dar tu ști asta de aseară, nu ai vorbit cu ei?…a … de fapt nu putea-i vorbi  că erai aproape indispus…arăți totuși viu…se pare că ceva bun ai făcut în viața asta.Da domnule Sima, el este unul dintre cei de aseară, mă miră doar viteza cu care l-ați găsit…era în zonă?

-Ce dracu se întâmplă aici? întrebă intrigat Sima.

-Rudele ăsteia, au intrat aseară peste ai lu Zepelin și i-au confiscat pe toți, tot ce poartă pulă a dispărut…pe mine m-au troznit și am luat nani, dar ne tot întrebau de una Olga, aia pe care mi-ai arătat-o moartă în poză…

Sima o privi pe fată cu atenție și începu să facă legături în capul lui de milițian.

-Olga era verișoara ta?

-Da!

-Dar de unde știai de ai lui Zepelin?

-Acolo la morgă , nota-i tot întro agendă și când ți-am descris un individ , în dreptul descrierii ai scris…

-Brici!

-…exact!

-Si apoi?

-…apoi am sunat acasă…doar nu era să vin la dumneata în speranța că îi vei pedepsi pe ticăloși.Nu sunt atât de naivă,…de fapt ,dacă voi doi vă știți atât de bine…cazul e ca și rezolvat!

-Greșești!

-Oare?

-Ce iți voi spune acum trebuie să rămână între noi,șopti Sima, de acord?

-Să vedem!

-Acest domn se numește Laurențiu Sima, zis Terase, asta e porecla lui în lumea lor, a peștilor, a curvelor, a hoților s.a.m.d, și lucrează sub acoperire fiind tot polițist…și este și nepotul meu. Nu țin să crezi că suntem sfinți, avem destule păcate, însă multe dintre ele sunt plătite în timp ce vorbim.Toți cei care au dispărut aseară și mulți alții, sunt legați prin interese.Găsești printre ei judecători,procurori, polițiști ,politicieni,toți chitiți pe bani care mai de care mai negri.Nu-i o noutate, știu, însă pentru noi este o problemă personală.Unul dintre ei, a lovit-o cu mașina pe nepoata mea și…  a oprit mașina, a coborât, a privit-o nervos, a scuipat-o și a urcat înapoi. Nu el a sunat la salvare ci altcineva,… el a așteptat să vină poliția, după care a plecat cu o altă mașină, era și atunci un om ocupat.Numele lui este Georgescu și de două zile apare întruna la televizor.Omul lui, un individ dubios, se numește Voicu și ține spatele atât a clanului Sătmărenilor -care e in război permanent cu Zepelinii-,căt și zepelinilor, aștia pe care ai tăi , i-au împăiat, …din ce am înțeles.Nu le duc dorul , nu le duc lipsa…tot ce vrem, este să-i facem să plătească.Dacă Olga a fost omorâtă la comandă, unul singur o putea face, Voicu, însă ăsta trebuia să îi spună lui Georgescu care nu ar fi ordonat asa ceva pentru vreo amărâtă , doar dacă Olga nu aflase ceva ce deranja prea tare.

-Așa și?

-Cum și?

-Și ce vreți voi de la mine?

-Să vorbești cu ai tăi si să le spui de ăștia doi.

-Glumești!

-Deloc!

-De ce i-as încurca pe ai mei, pentru problema voastră?

-Pentru că nu ai de ales!

-Adică?

-Ce nu am apucat să îți spun, este că noi suntem pe statul de plată al ticăloșilor, dacă nu curge, pică…nu am intrat niciodată în liga mare și ne chinuim degeaba să ajungem în apropierea lui Georgescu.Știu, e nașpa dar cumva trebuie să trăim și noi.Așa că dacă nu vorbești cu ai tăi să ne rezolve problema,ei nu mai ies din țară iar tu te  întâlnești cu Olga mai repede decăt te așteptai.Ce zici?

-Ai un telefon?

Sima îi întinse mobilul. Patricia se ridică de pe scaun  și,începu să se miște prin cameră gesticulând și vorbind în rusește. După câteva minute, închise și îi înapoie telefonul.

-Atât?

-Nu!, mai trebuie să știe ai tăi , unde se află acum Georgescu.Ridică mobilul și sună*

-Bogdane, unde ești dragule?

-În cârca lu” Geo.

-Cu cine mai ești?

-Cu Dan, Mircea, Cici, Opal…de ce?

-Unde sunteți exact-exact?

-În  Râșnov…abia am ajuns și vrem să mergem să mâncăm ceva.

-Bine!

Sima închise telefonul și i-l întinse Patriciei*

-Sunt la Râșnov!… uite aici și numerele de înmatriculare ale mașinilor…le spui tu?

Patricia mai vorbi câteva minute și …da, le-a spus tot.

 

                                                       #

 

-Dacă știam că huzurești, te puneam naș Șobolane!

-Ai carnet, Calule?

-Am om, are carnet, are mașină, are sânge…n-are banii!…rezolvăm cumva înainte de pocinog sau mergem pe datorie? Șobolanul Îi plăti pe cei patru  și împreună , urcară în mașini îndreptându-se spre Râșnov.Lăsară hotelul Alpin în stânga și urmară șoseaua șerpuită , prin pădure.În Glăjărie, câteva căsuțe împărțeau lumina soarelui cu parcimonie,… se băteau în umbre uriașe care se acopereau una pe cealaltă, sub privirile umede ale locatarilor. Cu cât umbra era mai mititea, cu atât creștea obida în trăitorul vizavi și plânsu-i era amar.Curțile împrejmuite de garduri înalte, ctitorite așa pentru a ține pe hoți de o parte și de cealaltă, lăsau totusi larma să părăsească incintele.O clădire părea totuși să fie supărată pe celelalte și se trase bosumflată lângă pădure.Trei etaje de zidărie albă, două balcoane trecute prin inox, zeci de bușteni chertați ,statorniceau întro armonie arhitecturală desăvârșită.Poarta mare de fier forjat, lăsa să se întrevadă o curte cochetă, tapată cu biscuiți roșii și crem,de beton dresat, pe care patrulau maiestuoși patru rotweilleri, negru cu crem. Zidul din spatele clădirii, urca oblic peretele de stâncă, împingând pădurea în sus. Pe marginea lui, un gard înalt și el din plasă de sârmă plastifiată,colecta frunze și buruieni uscate, purtate de vânt.Viața nu părea a fi prezentă în vilă, vântul dansa frunze uscate într-un vals eteric iar lumina crepusculară, modela fantomatice umbre pe pereți.Ziua își lua pulsul imperturbabilă și hotărî*-avea înserare- așa că se stinse încet, lăsând o luna mare și galbenă , să o culce în iarba înaltă, să o posede și odihnească…și tocmai atunci, farurile unei mașini , clipiră scurt și repetitiv în fața ușii de fier forjat. Aceasta se deschise ușor și se închise în urma mașinii.De la vreo sută de metri, în spatele unor sălcii crescute câș întro natură nedreaptă, Șobolanul privea prin binoclu, vila.

-Putem intra doar pe sus , prin pădure.

-Și ce mai așteptăm? întrebă Calu”

-Ăsta nu pleacă nicăieri fără o armată de gărzi, și în curte au intrat patru inși și o femeie…nici Voicu nici Georgescu, așa că mai așteptăm puțin.Se lăsa o răcoare plăcută, învăluind gașca încropită în grabă.

-Noi nu mai stăm geană, plecăm la pădure! anuntă Calu, și plecă tupilat cu premianții lui, înspre spatele vilei.Pe șosea, trei mașini luminau drumul,ivite parcă de nicăieri.Opriră în fața porții,… două intrară iar una rămase în fața porții închise de-acum. Șobolanul îi văzu intrând, întâi pe Voicu apoi pe Georgescu,și încă patru malaci.O femeie ,ieși curând purtând o tava mare și îi servi pe cei ce rămaseră afară, cu cafele și prăjituri.Unii sprijineau masina alții  fumau rotindu-se în jurul ei.

-Mergem! Hotărî Șobolanul.Se ridică și când să pășească ,Tamale îl trase de mânecă.

-Ce-i?

-Se cam aglomerează!

Alte două mașini apărură pe șosea însă se opriră la vreo cincizeci de metri de vilă…farurile clipiră scurt de trei ori și mașinile rămaseră în beznă. Mașina din fața porții răspunse identic.

-Până acum sunt vreo douăzeci, cu trancane, niște dovediți și noi…o mână de dezrobiți și patru proști cu bâte, …curat distracție! șopti Sile.

-Caută în traistă! zise Șobolanul.

În traistă Sile găsi patru pistoale și zece încărcătoare pline.

-Căcat! …și-acum bănuiesc că ne-am transformat în Rambo,.. cine știe să le folosească…eu îmi prind urechile…Tamale, tu știi ce-s astea?

-Pistoale !

-Ăstea de unde dracu” au apărut?…se duce dracului țara asta…aici numai Poliția si cinstiții , nu au arme, în rest, orice cocalar…

-Bă ești prost? Fi atent acolo…anunță Tamale.

Umbre negre se strecurau prin spatele celor două mașini parcate în întuneric…portierele se deschideau nefiresc și luciri scurte luminau aproximativ fețele uimite ale unor tineri polițisti, pentru care viitorul, încetă brusc să existe. O liniște nefirească călărea nervos circumvoluțiunile martorilor din boscheți.Șobolanul era năuc…reuși totuși să se ridice și înarmat cu un pistol și două încărcătoare, porni la fugă înspre vilă, prin liziera de sălcii,urmat de frate-su și Tamale.Habar nu avea ce va face, însă era convins că alături de umbre, oricine sunt ele, îl pot dovedi pe Voicu.Ajunse la gard și nici urmă de herghelie.

-Calule!! Gemu un apel Șobolanul, însă nu primi nici un răspuns….bă, Calule…apelul se pierdea în beznă.

-Acum ce facem?, șopti Tamale

-Rupem gardul și coborâm în curte.

-La câini?

-Ce, ți-e frică?

-Daaaaa!

-Cobor eu primul…voi veniți după ce scap de câini…da* Sile unde e?

-De unde să știu, m-am lăsat de ghicit ieri , dar nu cred că mi-am ieșit din mână … așa că pot să ghicesc acum și aici, în morcovul din curul personal, că dacă asta a început prost, …ptiu, ptiu.

 

 

                                                            #

 

Georgescu, îi privea pe cei doi Greceni, cu o grimasă de silă, de parcă trupurile alea boțite și pline de sânge și vânătăi, aveau să sară pe el să-i murdărească costumul.Păstra o distanță oarecare în timp ce-l suduia pe Voicu*

-Bă prostu” satului, …ce-i cu ăștia doi?…și de ce i-ai urâțit așa, …ce treabă au ăștia cu mine? Doamna Geta! strigă, te rog frumos să îi conduci pe cei doi la baie…te rog să ii cureți…și du-i la bucătărie….dă-le o tărie să-și revină în simțuri…ce dracu” , nu suntem toți animale.Geta, femeia casei se conformă și îi conduse pe Greceni la baie.

-Sunt neam cu Ologii…

-Și care e treaba mea cu ei?…ai zis să vin să vorbesc cu neica–nimeni, cu hoțul ăla de căcat…și văd un moș și pe fie-sa , bătuți măr …ești cretin?…au ei banii mei?

-Ăștia sunt momeala, că altfel nu veneau!

-Bă Voicule, de ce te scarpini tu cu mâna greșit?…de ce contorsionezi tu mersul drept al lucrurilor, firescul lor,…te plictisești?…de ce mă bagi în mizerii de care nu am nevoie?….ai adus-o și pe Sabina…chiar, unde e?

-Surprizăăăă!

Sabina se repezi înspre Georgescu, cu brațele deschise.

-Sabina…

-Tată!

Rămaseră clipe lungi îmbrațișați, apoi Sabina se desprinse , îl privi lung…

-Ai îmbătrânit!

-Unde-ți sunt manierele, contesă?

-Pe tine nu trebuie să te mint frumos…așa-i?

-Așa-i, …dar ce cauți aici?

-Am fost două zile la Sinaia la Buni,…mi-era dor, și cum mâine mă întâlnesc cu Roberto la ski…știi, ne mutăm în Corfu, …după ce aranjez o să vi și tu. Voicu mi-a zis ieri că ne vedem aici, că ai nu știu ce treabă, așa că dacă tot era în drum spre aeroport …uite-mă!…se roti copilărește pe călcâie…dar trebuie să plec, facem vre-o trei ore până la Sibiu și la cinci am avion.Îl cuprinse în brațe și îl sărută pe obraz.Se întoarse înspre ușă și ieșii din salon intrând în bucătărie să-și ia din frigider o apă plată.O zării pe Geta și pe Greceni, așezați pe scaune lângă insulă.Sabina îi salută.

-Bună seara!

-Bună seara , răspunseră stins cei trei.

Ușa vilei se izbi de perete și un chelios,târând dupa el un leșinat anunță

-Ăsta era în curtea din spate și câinii sunt morți.

-Ce-ai făcut Voicule? Doi libieni se lipiră instantaneu de Georgescu, forțându-l să urce scările la etaj.Ceilalți inclusiv Voicu, scoaseră armele și intrară în dispozitiv…doi libieni șopteau prin stație întrebări…alți patru verificau intrările și curtea interioară, privind intermitent pe ferestre…curând constatară că dispozitivul din fața porții era compromis…fumătorii se prăbușeau nefiresc , înconjurați de umbre volatile care retrăgeau din ei violent și totodată molatec,…viața.

-Voicule!…Sabina, țipă de pe scări Georgescu.

Voicu se năpusti în bucătărie și îi găsi pe cei patru retrași speriați în cămară.

-Geta, ia-i pe toți și du-i în cramă…blocati ușa și așteptați…clar?

Femeia se supuse tacit , trase un dulap și în spatele lui, deschise o ușă a unui hol ce cobora abrupt în cramă.Coborâră toți și Voicu închise ușa după ei.

 

                                                        #

 

In spatele vilei, o clădire din buștean chertat, ținea loc de magazie.Umbre alunecau de colo-colo prin ușa larg deschisă.Șobolanul urmărea forfota de sus de pe zid și văzu cum o bicicletă legată de o funie, urca grăbită zidul oblic dispărând în pădure.

-Ți-ai dracu” de boemi!…nu se pot abține nicicum…bă frate nație..La cincizeci de metri mai încolo, doi visători rulau invers, plasa de la gard,…jos în curte altă bicicletă fugea de stăpânul de drept la deal.

-Nimic nu poți să faci cu ăștia !…se strecură apoi pe sub plasă și coborî precaut zidul….la baza lui descoperi câinii morți.Inima îi bubuia în piept și simțea gura uscată. Strănse mai tare mânerul pistolului și se repezi înspre peretele vilei lipindu-se de el ca necazul de cinstit.Tamale se pregăti să coboare, ridică plasa gardului și când să se strecoare, auzi un strănut și o bufnitură…în spatele lui,doi ochi negri îl urmăreau de sub un fes negru  de polyester, în noaptea neagra și ea, ațintind asupra lui o țeavă neagră de revolver.

-Cuda dumais sto idios?

-Ce?

-Unde credea-i că pleci ? întrebă altă umbră de sub alt fes.

-Voi cine sunteți?

-Ăilalți!…tu cine ești și ce cauți aici…și ăla din curte ce face acolo?

-….aaaa, am venit să îi salvăm pe niște prieteni, sunt ținuți în casă, …o femeie și un bărbat…unchiu lu” ăla de jos din curte…și a lu” ăsta leșinat,…că sunt frați…

-Ăsta nu-i leșinat…ăsta-i mort!

-L-ați omorât? icni speriat Tamale.

-Nu noi!…se juca cu pistolul  și s-a împușcat singur,…a murit de prost.

-Nu cred! Se scăpă Tamale…voi l-ați omorât…

-…și mai stam de vorbă cu tine?,… vă urmărim de zece minute , tare lungi, și am văzut că n-aveți habar ce faceți…așa ca stai dracu aici dacă vrei să trăiesti…

Cele două fesuri, se strecurară rapid pe sub plasă și aterizară în curte.Șobolanul îi urmărea lipit de perete iar pe el, fesurile, din spatele unei grămezi de lemne.O fereastră de la parter se sparse cu zgomot și o mitralieră scurtă, scuipa gloanțe înspre grămada de lemne…fesurile se îngrămădeau unul în altul, așteptând ca tirul să se oprească…Șobolanul, pitit sub fereastră la doi pasi de ea…era paralizat de frică, însă avu puterea să se târască în patru labe, până sub colțul ferestrei…se ridică încet,lipit de perete, înălță mâna întinsă ce ținea pistolul și trase la întâmplare de sus în jos și de la stânga la dreapta, un încărcător întreg…înainte sa audă țac-țac-țac, două fesuri se ițiră lângă el.Mitraliera tăcu , și după ce unul dintre fesuri fu înălțat de celălalt, se aruncă prin fereastră în vilă, după care îl trase și pe celălalt după el

-Stai aici !țipă un fes la Șobolan.

Șeful libanezilor realiză că pierd avantajul apărării și cum retragerea la etajele superioare nu era o opțiune viabilă, pentru că nu așteptau întăriri, ordonă și curând ,doi bărbați se năpustiră pe ușa principală…primul trăgând lateral cu două mitraliere scurte în rafală iar cel de-al doilea luptător, alerga înspre mașina parcată în fața porții…urcă , porni motorul și ramând poarta intră în curte și frână în dreptul ușii , cu portierele laterale deschise…alt luptător preluă tragerea acordând timp celuilalt să se acopere și să reîncarce….Georgescu, flancat de gărzi coborî la parter pipăind prin beznă cu vârful pantofilor treptele peste care avea impresia că plutește….se opriră.Mitralierele tăcură și o liniște sinistră îi acoperii pe toți.Ascultau  hiperatenți tropăitul brutal ce se auzea din toate direcțiile, de parcă toată casa era bântuită de o hoardă de copii .Deodată, orice zgomot încetă brusc…un șuierat și cele două mitraliere căzură la podea în timp ce luptătorul, gâlgâia sânge , proptind în piept o înfigăreață lopățică de infanterie…se prăbușii…apoi Georgescu fu împins în mașina de afară, aruncat pe bancheta din spate împreună cu una dintre gărzi…ceilalți căutau ținte în întuneric, extrem de atenți, fără panică, dovedind profesionalism. Mașina demară înspre ieșire cu pedala călcată la maximum, însă imediat după evadarea din curte, sticla securizată, hotărî să se spargă în mii de fluturi strălucitori.Rafala de gloanțe, ucise șoferul și mașina continuă să ruleze sinistru pe câmp, tot mai încet, până opri într-un șanț.În vilă , se născu prăpădul, șuierături și pocnete, țipete de durere…și deodată tăcere.Pe o fereastră  din partea stângă a vilei, se aruncară în noapte trei siluete…Șobolanul recunoscu una, era Voicu…

-Unde pleci?…șopti pentru el ….Tu caută-i pe Greceni și du-i la Brașov, îi ordonă scurt lui Tamale…și caută-l și pe frate-miu…te rog,bine?

Lui Tamale îi era milă să-i spună că frate-su e mort, așa că tăcu și dădu scurt din cap , semn că înțelesese.

Șobolanul se aruncă în urmărirea celor trei, în timp ce în vila sub asediu, doi ochi vigilenți îi zăriră și ei pe fugari…chemă unul dintre fesuri și acesta se apropie…bărbatul îi arătă cele trei ținte alergatoare și ordona*

-Stolnikto nie ubijal!

Fesul fluieră scurt și împreună cu alți doi, porniră în urmărire. Voicu , alerga mâncând pământul în timp ce din când în când privea înapoi, simțind că cineva sau ceva îl urmărește…Șobolanul ,alerga și el blestemând viciul fumatului, în timp ce moldovenii doar alergau…Voicu, simțea inima gata să-i explodeze, dar instinctul de conservare îl mâna înainte ca pe-o vită de povară. Se despărți de cei doi și urcă în pădure pe o viroagă lutoasă…aluneca gâfâind îngrozit și gemea de efort…ar fi dat orice pentru o pereche de bocanci căci pantofiorii de ciuhap păreau să țină cu urmăritorii.Sub imperiul panicii, cu toate simțurile încordate la apogeu, auzii zgomot de pași înapoia lui…se opri și se ascunse sub un trunchi putred de brad, prăbușit în râpă…o clipă încetă să respire , ascultând. Aștepta cu mâna încleștată pe armă ca radarul tuturor simțurilor să-i localizeze pericolul. Undeva la zece pași, zgomote clare îl anunțau că urmăritorii se grăbeau…se bucură în sinea lui și îndreptă arma spre zgomot iar când umbra apăru în fața lui, trase.Cinci focuri împușcară tăcerea pădurii și una dintre umbre căzu, începând imediat să înjure amarnic, în timp ce se târa în spatele unui copac.

-Cine ești și ce vrei? țipă Voicu.

-Eu sunt , morții mă-tii de curvă! Scremu Șobolanul În timp ce-și pipăia ficatul și mâna i se umplea de sânge.

-Lasă-mă în pace și uităm tot!

-Ce mă?

Voicu nu-i răspunse, pentru că uimirea îi paraliză corzile vocale,…pădurea prinse viață chiar în fața lui și îl privea cu doi ochi reci…o lucire stranie și o tuse îl lovi în simțuri constatând că încet-încet se pierde în beznă, acolo unde sufletul lui ticălos, murind, se ducea acasă.

-Ai răcit? întrebă Șobolanul

Nu primi nici un răspuns dar simți alături două fesuri care îl priveau curioase.

-Tu cine ești? întrebă un fes…ești cu mortu?

-Stolnikto nie ubijal! șopti celălalt fes și fără să mai aștepte răspuns, îl împușcă sec în cap.Șobolanul își găsi în sfârșit odihna , fără a reuși să treacă dincolo împăcat și răzbunat, pentru că , nu-i așa?,…dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, nu trebuie decât să-i povestești planurile tale.

 

                                                       #

 

Cele două mașini,căzute primele în întâmplare, prinseră viața ca prin farmec și intrară în scurt timp în curtea vilei…curând se alătură și mașina lui Georgescu iar poarta strâmbă, fu inchisă forțat și câș.Georgescu, ieși pe picioarele lui și împins de o umbră intră în vilă, în timp ce victimele erau îndesate în celelalte mașini.În bucătărie era lumina aprinsă, și în jurul insulei, sprijiniți de mobile,se aflau cinci bărbați echipati de război.Georgescu stătea pe un scaun înalt de bar și se ținea de umărul stâng….lângă el pe podea legat de mâini un nene tuciuriu care plângea intermitent iar pe patru scaune, în colț, trei femei și un moș.Stăpânul întrebărilor, un colos de vreo cincizeci de ani,întrebî privindu-l pe Georgescu*

-Tu cine ești?

-Georgescu, David Coriolan GEORGESCU.

-Voi, ăștia patru?

-Greceanu și ea e Dana , fata mea.

-…Eu sunt Geta și ea e Sabina , fata mea…a venit să mă ajute …așa face de fiecare dată când avem chefuri la vilă, …că astea țin și câte trei zile și e mult de muncă…Telefonul fix țârâi pe hol și întrebătorul o lăsă să răspundă.Geta ridică receptorul*

-Doamna Geta?

-Dom Petre! Bună dimineața, a început bâlciul ști cum e…

-Dar lumea mă sună iar…cică e zgomot și că se aud împușcături…

-Pocnitori, multe pocnitori…acu” imediat vin artificiile și după aia e liniște iar…vin mâine la dumneata cu o pălincă bună…

-Bine doamna Geta…sănătate și lu* dom* Georgescu…distracție faină…

Geta închise telefonul și se îndreptă spre cămară, de unde scoase o cutie mare de carton plină cu artificii…o urcă pe insulă și îi spuse Huidumei*

-Trebuie să le trageți acum, altfel vine șeful de post și-i păcat să moară și el, că-i om bun!

-…unde-i Voicu?…făcu un semn unui barbat și acesta ieșii afară să împuște cerul…însă descoperi în cadrul ușii, un pitic gras iubitor de manele, înțepenit de frică și cu mânuțele scurte ridicate lung în aer

-A fugit ! răspunse ascuțit…a fugit în pădure cu doi bărbați și alți trei au fugit după ei și…încă unul…

Doi bărbați se repeziră spre Tamale, îl împinseră înăuntru iar ei, ieșiră în curte să mai caute surprize.

-Scurt că nu avem timp! îl chestionă ăla mare…ști ce anume s-a întâmplat aici?  …cunoști pe careva?

-Pe ăștia doi! îi arătă pe Greceni,…am venit câțiva ca să îi salvăm, că Șobolanul și frate-su sunt neamuri cu ei…și să îl prindă pe Voicu că…Voicu vroia să îl prinda pe el, că aveau ceva de împărțit…și noi eram în tufe când ați venit voi și…mai erau niște rromi cu noi dar au dispărut, furau niște biciclete…mai era Sile dar ăla nici nu a venit …cred că e la mașină…vă rog dați-ne drumul că nu știm nimic și suntem nevinovați…uite  ăsta de jos și Grecenii…avem noi mașină si plecăm repede…vă rog frumos…

-Ia-i și plecați!…ai coaie copile, dar lasă-te de prostii că nu ești făcut pentru asta …să nu ne puneți să revenim la ski pentru că nouă chiar ne place să skiem.

-Va rog să o luați și  pe Sabina! îl rugă Geta pe Tamale…aici mă descurc singură,…vă rog…

Întrebătorul fu de acord, apoi făcu un semn, bărbații îl înșfăcară pe Georgescu și purtându-l de subraț  îl aruncară într-o mașină…demarară toți, sub o ploaie de artificii. În urma lor, Geta închise cu greutate poarta de fier contorsionat și se porni să spele cu furtunul , curtea pavată cu biscuiți de beton însângerat.

 

                                                         #

 

Afaceriștii, tocmai terminau de ancorat pe mașină ruloul de plasă furată și două biciclete fandosite, când Sile șopti*

-Uite că vin…Tamale tată știam, știam că te descurci!

Tamale îl pocni violent în pupătoare, îl împinse în lateral și îi urcă pe toți în mașină,…apoi

-Tu să vii  pe jos, morții mă-tii de jeg!

Vizivozo plângăciosul , se alătură lu” ai lui și începu să le povestească  tot drumul …basme de Feldioara. Nimeni însă nu întreba nimic despre Venezueleni, nimic , de parcă le era teamă să nu apară subit și să-i bage iar într-un căcat și mai mare.

 

                                                      #

 

Sima , își bea cafeaua nesănătoasă în spatele biroului, răsfoind plictisit un dosar. Sună apoi la un numar de telefon , însă nu-i răspunse nimeni….v-ați băgat la chef, șopti pentru el și mai sorbi o gură de cafea.Mobilul ,îl atentionă că a primit un mesaj așa că îl citi plictisit, îl închise și îl aruncă pe birou.Începu să sune.

-Da?

-Terase sunt unchiule,ce faci ?

-Stau!…tu unde ești?

-La muncă, trag bilete de pe curve!…de ce?

-Mă gândeam să treci să mă iei de la birou, că mi-a dat mesaj Patricia că are ceva să-mi spună urgent-urgent, …să ne vedem la mall în parcare…

-Care Patricia?

-Aia cu moarta mă, cu Olga…

-Aaaa! …și la ce oră?

-…la unspe jumate…acu” e zece…vii?

-Vin , dar fă-mi și mie o cafea.

Nu închise bine și telefonul sună iar.

-Ordonați vă rog!

-Unde-i mă grupa ta? …de ce n-a venit la raport?

-Dom” comisar, sunt liberi două zile…se însoară Mircea și fac cheful burlacilor,…i-am sunat dar nu răspund…cred că-s rupți…

-Toți cinci deodată, ești prost?…ce facem cu cazurile…?

-…păi sunt baieții lui Onofrei, ai lui Tănase …plus baieții care stau pe strada Zepelinilor…au raportat că e liniște și că nu mișcă nimic….mâine suntem în efectiv complet și vin la raport…

-Bine,…dracu” să vă ia de betivi!

-Să trăiți!

Parcarea mall-ului era plină și cu greu , Terase găsi totuși un loc de parcare, ghidat acolo de un puradel

-Aici, aici nene! Striga agitat și arătându-i un loc care de-abia se elibera.Parcă mașina, îi dădu doi lei puștiului și aprinse o țigară.Sima deschise și el geamul și își aprinse și el una.Ridică mobilul și sună.

-Am ajuns !

-Vin și eu acum! răspunse Patricia…unde sunteți?

-…aproape de intrarea subterană în dreapta…

-Bine.Si-acum ce? întrebă Terase

-Așteptăm , trebuie să apară!…

În spatele lor, opri o mașină și soarele reflectat în geamurile ei , se aruncau supărător în ochii celor doi.Telefonul lui Sima țârâi din nou.

-Da !

-Sa-i spui Olgăi …că o iubim!

-Ce?

Două fulgerături scurte ….apoi încă două și Sima alături de Terase, plecară în același timp, pe plaiurile verzi ale pescuitului și vânătoarei, unde nu există întristare ori suspin, dar nici milițieni curviți.

 

 

                                                           #

 

Vara trecu atât de repede încât toamna fu surprinsă cu poalele ridicate de vântul rece, dezvelind picioarele uscate , în jurul cărora, se roteau frunze moarte cununate-n praf.Sabina s-a mutat în Corfu, unde plânge des,…Grecenii au încetat de mult să-i mai aștepte pe Venezueleni,dar între ei, se lăsase o tăcere vinovată.Șocul îi marca asemeni unei arsuri care nu voia să se vindece și pe care nu știau să o trateze.Greceanu se uita pe sine în lungi plimbări prin Poiană,alături de Tamale, care părea să le fie alături în permanență…Sile l-a prostit din nou să cumpere cu banii, o vilă la munte și una la mare, după care îl fură la încasări.Tamale știa asta, însă era convins că din Sile, nu mai putea face un cinstit…se împăcase cu gândul.Dana, pendulând între vizitele la psiholog și orele de plâns nervos, încerca să-și ierte fratele blestemând și binecuvântând în același timp, lașitatea lui. Hanta în schimb, devenise din ce în ce mai retras, mai acru, mai pământiu.Găsise de ceva timp, pistolul ascuns de Greceanu pe care îl purta alături de el tot timpul,în ciuda riscului de a fi prins purtând asupra lui fără drept, o armă letală…dezvoltase un tic , pipăind arma de câteva ori pe oră, bombănind ceva.Apoi într-o joi, la cinci, fața lui Georgescu umplu ecranul televizorului, știrile anunțând faptul că, marele afacerist, vindea acțiunile companiei, unei firme Ukrainene.Hanta simții că varsă și țâșnii în baie de unde în scurt timp,se auzi o bubuitură.Grecenii îl găsiră întins pe gresia rece, de unde spiritul lui de neputincios se înălță, ca să se întâlnească cu Hafenfloken-Glokenspiel.Greceanu urla privind spre cer în țipetele Danei și amândoi auziră clar, venind de undeva de sus, o întrebare de neînțeles*

-Veniși?

 

 

 

 

Orice asemănare cu întâmplări sau persoane, instituții, funcții , apucături, nu are nici o legătură cu realitatea.

 

DICTIONAR

 

Ciuhap = fraier, lache

Ghium =bidon de aluminiu ,din care se servește mâncarea deținuților

Haladeala =miștocăreală, emfază, vrăjeală acră

Harneală = haladeală

Uischi =whisky

Hoheri =necăsătoriți, peste 40 de ani

Țuțeri =atârnători pe la mese pline

Știre =faptă

A SE TIRA =A FUGII, A DISPĂREA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Orice asemănare cu locuri, personaje, întâmplări ,este rodul imaginaţiei, uneori tare bolnave, alteori cinice şi de cele mai multe ori… sictirită! Dacă care-cumva cititorule te recunoşti, te asigur că…NU EŞTI TU!

PENTRU LOCATIE GALERIE